Guesswho, si eu am fost exact in aceeasi oala... cu exceptia motivului, care nu era neaparat frumusetea (aici eram, ca zic asa, cam de aceeasi categorie) ci personalitatea. Si am aflat zi de zi ce inseamna "saparea" partenerului prin critici... asa ca subscriu (referindu-ma la majoritate, nu la exceptii) ca dragostea nu-i tot aia cu casatoria etc. Logic, nici n-ar putea fi... Cand iubesti, fericirea persoanei iubite te face fericit pur si simplu, cand te casatoresti, dai la primarie cu subsemnatul si la bicerica cu declaratul ca iti iei obligatia sa-ti insotesti partenerul, precum Isus bicerica, pana ce "moartea ne va desparti". Un armistitiu pe viata si pe moarte, insotit, de exemplu, de consecinte precum tutela copiilor sau Codul Civil de proprietate comuna privind bunurile materiale comune sau adulterul, foarte rar mai aduc a iubire dezinteresata, spontana, pulsionala, irezistibila.
eu dupa experienta divortului n-am ramas cu aversiune fara de casatorie, adica am intels ce n-a mers, n-a mers cu fostul, nu-i o regula ca n-o sa mearga cu nimeni. cand am sa intalnesc omul potrivit, daca sentimentele vor fi reciproce, daca valorile ne-or fi comune (sau macar unele, nu toate), daca exista incredere si respect reciproc eu aleg sa ma bucur de om, de ceea ce pot trai langa el. petecul acela de hartie nu conteaza din punctul meu de vedere actual (candva gandeam cu totul altfel
)
stiu ce spui, Caroline, doar ca eu n-am stat prea mult, am tatonat terenul, am cantarit omul, ce poate, ce nu poate si am ales...rapid! tin la mine destul cat sa nu permit unor personi (vorba micaelei
) sa-mi stirbeasca stima de sine prin astfel de manevre...ca suporti azi, suporti maine si te trezesti peste un timp ca nu te mai recunosti, asa reuseste sa te manipuleze un astfel de om (nu vorbesc despre tine, ci in general
).