Oameni singuri.
Pentru oamenii cei singuri pe pamant e cel mai greu,
El-mai singur decat tine si tot singuri ea si eu,
Oameni singuri,oameni singuri,dati-mi voie sa va strig
Cand primiti singuratatea ca pe-un ultim val de frig.
*
Nu e nimeni in odaie ,numai lucruri care mor,
Si tumultul de afara si uitarea tuturor,
Si la masa numai umbra singularului tacam,
Suntem toti atat de singuri ca abia ne mai taram.
*
Boala grea a-nsingurarii a intrat adanc in toti,
La parinti nu vin copiii ,la copii nu vin nepoti,
Nu e nimeni langa nimeni,am murit demult si noi
Oameni singuri pusi sa piarda zi de zi cate-un razboi.
*
In cutiile postale nu mai cad de mult scrisori,
Doar taloanele de pensii si somatii uneori,
A murit si telefonul si cand suna s-a gresit
Oameni singuri umplu puntea dintre paine si cutit.
*
Pentru voi aceste vorbe,pentru voi acest poem
In familia pierduta,cu iluzii va mai chem,
Omul singur la om singur se taraste pe pamant
Ca un sfant dintr-o icoana spre icoana altui sfant.
*
Si nici moartea care vine peste noi nu e mai grea
Decat e singuratatea care seamana cu ea ,
Oameni singuri,oameni singuri,ce vrei lume sa arati,
Ca ai patru miliarde de adanci singuratati.
*
A.Paunescu.