Suntem singuri pentru a ne regăsi, pentru a evalua, pe cât posibil, corect, ce ni s-a întâmplat până acum.
Pentru a înțelege, pentru a (ne) construi.
Nu este ușor, dar nici nu putem accepta să trăim oricum.
Singurătatea este podul dintre două destinații, reale sau imaginare. Cum pășim pe acest pod? Cu fermitate? Plângându-ne de milă? Configurând un plan? Sperând? Toate acestea la un loc?
Vă îmbrățișez, dragi singuratici!