Ies pe terasă. Sunt doar eu și ceașca de cafea. Sunt doar eu și ceașca și viața și ploaia care loveste in frunzele plecate.
Iubesc ploaia. O iubesc și aș vrea să o prind, să o ating așa cum numai ea m-a învățat. Vreau să-i simt gustul salciu si salbatic. Imping cana spre ea și privesc cum își lasă picaturile să o umple numai pentru mine. A lasat una chiar pe marginea cestii... Mă înfioară gândul atingerii ei. Îmi apropii ușor buzele, abia o ating și-o las să-mi intre în fiecare nerv ca un sărut umed, pierzându-se pe veci acolo unde va ramane pentru totdeauna.
