Voi prezenta puncte pro si contra vizavi de parinti.
Privind in urma cu 19 ani (cand m-am casatorit) regret ca nu i-am ascultat cand imi spuneau ca baiatul cu care urma sa ma casatoresc nu e pt mine. Regret si nu, de ce? pt ca din casatorie a aparut o minune, baiatul care acum are aproape 10 ani, baiat care a fost telul, obiectivul si scopul meu de dupa divort.
Am divortat dupa 15 ani iar parintii mei nu au avut nicio vorba de incurajare, de incredere fata de mine, dimpotriva...cu toate ca ei nu mi-au stiut niciodata problemele, temerile si necazurile din casnicie, i-am ferit de ele cu gandul la reprosul lor de a nu ma casatori cu acel om.
Am fost nevoita sa locuiesc impreuna cu ei, parintii mei, a fost cumplit, de ce? reprosuri, neincredere, nervi, discutii etc...toate de fata cu copilul. Viata sociala eliminata, prieteni eliminati etc...mi-am canalizat viata pe munca, invatatura si copil.
Influenta a fost, din plin si am exemplificat mai sus dar, le multumesc in acelasi timp pt ca atunci cand eu eram la job, si cand eram la master, specializari, si la job ei stateau cu copilul.
N-am avut decat ajutorul supravegherii copilului in lipsa mea si a unui acoperis deasupra capului, in rest nimic....
(poate ar trebui ca fiecare user sa aiba un fel de Jurnal de inceput in care sa spuna "de ce este singur etc" pareri, impresii)