Vara aceasta, cand coboram de la Balea Cascada, incantati de caderea aceea superba de apa, o familie cu un copilas de maxim un an jumatate, urca. Era indesat intr-un rucsac din acela de dus copilasi, in spatele lui taica-sau. M-am gandit atunci, doamne cata indrazneala pe cineva sa-si duca copilul pe acolo, daca ar aluneca, daca i-ar prinde o ploaie de aia rece de munte, s-ar putea intampla atatea...Aproape instantaneu insa, vazandu-i cat de veseli erau toti si bucurosi de natura, mi-am dat seama ca greseam: a obisnui un copil de mic cu muntele, nu poate decat sa-l ajute, sa-l fortifice, sa-l invete apoi dupa ce incepe sa urce singur, cu greul. Pana bate tastatura de calculator la jocuri violente si tampite, pana iese in strada in care dupa doi pasi e un dute -vino continuu de masini, pana sta in casa in picioarele parintilor, marait si plictisit, mai bine pe munte, acolo unde poate alerga, isi poate forma de mic o rezistenta nu doar fizica, dar si la boli si chiar la stres. Muntele este ultimul refugiu natural al oamenilor.
Asa ca Sara te felicit pentru modul in care-ti cresti copilul si ma bucur ca esti o mama care intelege prioritatile unui copil. Si nu-l dezmiarda in rasfaturi fara sens. Ajuns matur o sa-ti multumeasca ca ai crescut un barbat.
Vreau, asa cum v-am spus ca la anul sa organizam cateva iesiri, usoare de munte, accesibile mamelor cu copii. Plimbari de doua-trei ore, cu seri de tabara. Inainte sa incep Singles Camp am fost foarte aproape de a incepe un proiect care sa se adreseze copiilor de 10 -14 ani, sa organizez niste tabere, dupa modelul cercetasilor americani, unde, cuu acceptul parintilor, sa-i invat impreuna cu instructori profesionisti, o serie de lucruri practice. Asa ca am acum oarecum ocazia sa fac un pas si spre acel proiect.