...Astia sunt extremisti si trebuie luati ca atare.
Ufff... era cat pe-aci sa cred ca mai avem un misogin convins printre noi!
Apropos de situatii, eu cred ca "veteranii" in site-uri de socializare si relatii
exclusiv de pe net (no offense, nu e vorba de cei care se folosesc de net ca un paleativ... ci care nu au o altfel de viata) nu constituie un etalon, ci o extrema in sine: doar acolo isi permit sa filozofeze, sa fie "mai catolici decat papa" si sa dea cu flit oamenilor normali, asa cum sunt ei, cu plusurile si minusurile fiecaruia. Si nu in ultimul rand, sa faca pe ingerii dezinteresati si indiferenti la materialitatea lumii... justitiari sterili, fara cauza, forma fara fond.
Insa... ce pot fi ei in realitate?! Apropos de povestea ta, mie mi s-a intamplat (si nu o data) extrema cealalta. Adica accept sa merg mai departe cu cineva pentru ca imi place, desi nu numai ca e somer, da' nici macar nu are atata "rezerva" incat sa-si sustina cheltuielile unei intalniri. Ma ofer sa le sustin eu, macar asa, de bun simt, de prima data, ca sa ne dam o sansa si ca sa vad daca situatia asta e doar ceva temporar si de ce e asa... Si constat ca, desi respectivul e cat se poate de indragostit de mine, imi cere sa-i sponsorizez inclusiv biletul de tren. Si, mai mult de-atat, e o persoana care la o varsta ce a trecut de mult de 30, e inca dependent, financiar si ca putere de decizie, de mama. Ca n-a avut niciodata curajul sa aiba o acasa a lui, nici macar cu chirie, ca a schimbat enspe joburi, care de care mai falimentare, idem enspe relatii, si toate astea avand la activ o facultate si o inteligenta peste medie. Si ca, daca trec peste toate astea, si relatia se prelungeste, vrea sa faca din mine o a doua mamica care sa-l intretina sau, mai rau, imi arata poze cu fostele lui relatii, femei avand aproape de doua ori varsta lui, care l-au "iubit" contra casa si masa, in Romania sau in strainatate, atat cat le-a picat bine. Sa avem pardon, da' mi se apleaca... asta e o alt fel de extrema.
Asa ca adevarul e undeva pe la mijloc... Sa zicem ca nu-mi trebuie nimic de la nimeni, da' vreau sa stiu, pentru linistea mea, ca omul de langa mine e capabil sa fie om, in limita posibilitatilor lui. Nu cred ca poti iubi fara sa ai ce admira. Si asta inseamna ca sa existe macar dorinta, intentia sau incercarea de a fi pe picioarele tale in viata, mai ales la varsta la care nu mai exista scuza celor 20 de ani a studentului sarac... pentru propria stima de sine, nu pentru a face averi sau a-i impresiona pe altii. Am o mare admiratie pentru barbatii care au nevoie de o femeie, si nu de o mamica sau de un aparat casnic multifunctional. Ca eu cu mine ma descurc cumva, orice ar fi...
In situatia asta, cred ca macaragiu sau sofer de taxi ar fi sunat mai bine... macar ne-am fi putut permite o plimbare impreuna... fie si cu macaraua.
Teoretic, tipul cu blogul are dreptate. Practic, avand in vedere ca, vorbind cu el in particular, mi-a sugerat cu dispret - apropos de faptul ca eu aveam la activ un divort - oamenii se casatoresc si cu inima, da' si cu capu' si se pare ca eu as fi avut ceva probleme cu cel din urma. Tare ma face sa am indoieli mari asupra povestii cu tipa interesata de bani... inclin sa cred ca motivul pentru care o cauta inca pe Ea e cu totul altul...
Da' sa luam aminte la ce scrie scriitorul, nu la ce face el.
Rocky, ai mare dreptate cu exceptia la 40 de ani... Uite, de exemplu, elevele mele de-a 8-a au prieteni liceeni, criteriile cariera/bani/masina fiind excluse la varsta asta. Ce zici?!