Am strabatut in sus si in jos Valea Izei, Valea Marei, Valea Viseului, Valea Vaserului. Am urcat pe Creasta Cocosului si la Cascada Cailor. Am vazut, poate printre ultimii, cum se plamadesc vasele din ceramica dacica. Am ajuns la nea Ion Barsan, mesterul portilor maramuresene. Am patruns in sanctuarul Manastirii Barsana, dar mai impresionant pentru mine in lacasul sacru a taranilor de pe Valea Chioarului: Biserica greco-catolica de la Surdesti. Mocanita, ne-a dus hat - departe in creierul muntilor, in timp ce incercarile noastre muzicale se stingeau in padurea deasa care marginea calea ingusta. Am ras cu pofta, am dansat si ne-am bucurat de ospitalitatea fara cusur a familiei Costin de la Pensiunea Amethyst Surdesti. O locatie absolut incantatoare, niste oameni frumosi, mereu cu zambetul pe buze, extrem de atenti la fiecare detaliu. M-am bucurat sa vad lumea in port maramuresean - cum mergea la biserica, am admirat gospodariile lor curate si ingrijite, fanetele de pe dealuri cosite si pline de capite. Si portile acelea imense. De la Nea Ion Barsan am inteles si simbolistica acestora: fiecare poarta trebuie sa contina cateva elemente: in primul rand pomul vietii, din frunze pe orizontala - prezentul si tot din frunze dar in V in sus si in jos, viitorul, respectiv trecutul; lantul - simbolul legaturii, soarele - al vietii, al luminii. La unele am vazut si pestele - simbolul curateniei, dar si religios al crestinismului. Maramuresul este de fapt o tara. O lume in care inca mai poti gasi in stare pura arhaicul, obiceiurile, adevaratul om de la sat. Spun deocamdata, pt ca incet - incet si acolo patrunde ca peste tot la noi kitchul, case tip bloc, colorate intens, balustrade de inox...Pt ca si de acolo incep sa dispara traditiile. Mesterul de ceramica dacica de la Sacel, a plecat cu feciorul cel mare sa lucreze in Germania, dupa o traditie de 500 de ani in familie, cel mic care inca mai plamadeste, asteapta sa plece si el. Aici bineinteles datorita "grijii deosebite" a unui stat incapabil sa-si motiveze si pastreze valorile. Sau nu, gresesc, nu incapabil ci dezinteresat. Si de multe ori rau-intentionat. Sa pui taxe la un astfel de mester, in loc sa-l promovezi, sa-l prezinti si sa-l ajuti sa-si prezinte mestesugul, asta consider eu nu doar idiotenie, prostie ci si rea vointa si chiar atentat la valorile traditionale romanesti. In timp ce patru-cinci, poate zece fete care n-au nimic in comun cu turismul si cu traditiile - dar angajate cu pile de taticu la agentia judeteana de turism, ce o armata de oameni care la fel nici macar nu inteleg cu ce sa mananca turismul zac prin birouri moderne si climatizate pe la ministere, agentii si alte formule de tocat banii (degeaba) contribuabililor, omul ala a trebuit sa-si paraseasca atelierul si sa faca altceva, in alta parte. As fi curios cum ar proceda autoritatile din Austria de exemplu, stiind ca au un asemenea om. Oare prostii astia ai nostri chiar nu vad ce fac din tara asta? Dar sa termin cu enervarea, ca numai rau imi face, mai ales ca ma stiu neputincios in a schimba ceva. Pe deoparte, fara lauda sau ceva de genul acesta, oameni ca mine incearca sa promoveze, sa arate si sa explice oamenilor din Romania ca nu exista doar Austria, nu doar Italia si Grecia, ca si noi avem niste locuri superbe, ca si la noi te poti simti grozav si poate la fel de bine, intr-un concediu, ca si acolo, ca sunt atat de multe lucruri de vizitat si admirat in Maramures, in Bucovina, in Delta, in Transilvania, avem Apusenii, Retezatul, Cheile Nerei, avem Muntii Fagaras, iar pe de alta, prostii pun biruri pe obiceiuri, pe traditii, sufucandu-le si aducand oamenii care le-ar putea duce mai departe in pragul disperarii si in final a renuntarii. Eu inca mai sper. La o revolutie. Nu cu bate si topoare, ci una in mintea si mentalitatea celor care ar trebui sa ne conduca. Pt ca ceea ce fac acum, indiferent de culoare, nu poate fi numita decat bataie de joc. La adresa noastra si a tarisoarei asteia. Am incheiat cu vaicareala.
Din nou un grup super, s-au intalnit vechi cu noi, mai tineri, cu mai ca...mine. Mi-au placut teribil de mult serile, mi-a placut sa stau pe terasa, sa vad luna aceea superba cum trecea din fundul livezii, pana dupa pomi (asta era semnalul stingerii). Sa dansez, sa beau bere. Sa va privesc pe voi cei cu care m-am simtit atat de bine intr-o tara minunata: cea a Marmuresului.
