Gradina zanelor: Parcul National Cozia 11 – 13 mai 2012

[Mari_a]

Aham! O fi ca pofta: vine mancand!   

Si eu ajung tot in jur de ora 19. Acum mai revizuiesc bagajele si, desi ziceam ca mi-am pus de toate, mai adaug cate ceva:
- un prosop(-el mititel) pentru sus la cabana (ca acolo sigur nu e);
- un prosop pentru SPA - abia astept sa ma vâr in apa calda...
- aspirine - pentru ca sunt sigura ca febra musculara ne pandeste de dupa fiecare colt de stanca!
- "sandvisuri pe paine" pentru maine si ceva apa... ori mai bine niste ceai cu lamaie, ca daca tot drumetim de la 9,30 pana pe la 17... o sa ne apuce toate cele! Am vazut ca avem minibar la hotel si le putem tine acolo la rece...

[almi_gabi]

drum bun!
sa aveti vreme buna si o excursie frumoasa! 

[admin]

In sfarsit am din nou net. Tot Sibiul a fost afectat de RDS pt ca le-a cazut tot si TV si net si telefonie.

Ne vedem maine dimineata. Sper ca fiecare dintre participanti este pregatit pentru munte, cu tot ce am comunicat si ati mai completat voi pe forum ca necesar. Abia astept sa ma reintalnesc cu acel munte, de care ziceam, ma leaga multe amintiri. Sper sa fiu la fel de sprinten si rezistent ca pe vremuri. Daca nu, apelez la vointa, dinti, unghii si tot ajung sus.

La cabana o sa dormim ca in studentie, asa ca pregatiti-va de o noapte de ras.

M-am tot uitat la pozele din parc si ma si vad acolo....

Drum bun pana la Cozia si ne vedem dimineata la hotel. Am transmis Mariei roomlist-ul cu participantii la tabara, asta pt ca voi cei mai multi, sositi de azi. Fata de ceea ce era initial au aparut 2 schimbari, asta datorita, renuntarii si inlocuirii unuia dintre participanti.

[admin]

Ama ajuns acasa de cateva ore, am reusit sa ma odihnesc un pic si acum sunt curios sa vad pozele. Am inceput descarcarea lor si pana una-alta am dat o fuga aici. Cu ce sa incep povestirea mea? Cred ca in primul rand cu Pavel. Un indragostit de munte, de padure, de tot ceea ce inconjoara stancile alelea fantastice de pe malul Oltului. Daca am avea macar o suta de oameni ca el in tara, cred ca intr-o oarecare masura Romania, ar arata un pic altfel. L-am vazut cum pretuieste fiecare floare, fiecare copac, fiecare pietricica. Si am inteles cat s-a batut ca toate sa ramana la locul lor, acolo unde s-au nascut fiecare. Cat se pune de-a curmezisul ca in parc sa nu apara partii de schi inutile care sa brazdeze obrazul padurii, sa-l hidoseasca, sa-l mutileze. Cat s-a impotrivit ca proiecte "de dezvoltare" sa nu afecteze zona. Il stiam din liceu un patimas al muntelui, dar doar acum in cele 3 zile petrecute cu el, acolo sus, am realizat cat de mult este legat de zona in care s-a nascut.

[Caroline]

Evident, eu, cu (dez)avantajul de a ajunge printre primii acasa... 
Pentru tabara de la Cozia, cred eu, ar exista doua posibile definitii extreme: o intreaga poveste sau "nu ma intreba, nu exista cuvinte".
Tot osciland intre acestea doua, am decis pana la urma ca ar fi o lasitate prea mare sa optez pentru a doua varianta.
Asa ca as incepe cu a-i felicita din toata inima nu numai pe aceia ca Pavel, care fac asta de-o viata intreaga (evident, multi dintre noi ar putea fi felicitati pentru tot atat de multe domenii in care se zbat de o viata intreaga, desi diferite de domeniul lu Pavel), ci mai ales pe aceia din grupul nostru care au avut curajul sa-l urmeze pe Pavel pe traseele de profesionisti... eu, cel putin, am o mare admiratie pentru ei (din umbra).
In al doilea rand, personal, ma bucur mult ca am intalnit din nou vechi prieteni si ca am cunoscut oameni pe care imi doream sa ii cunosc, inca de pe forum. Pentru mine, acesta e cel mai mare castig (sic). 
In al treilea rand, ar fi inutil sa vorbesc aici despre imposibilitatea de a povesti in cuvinte tot ceea ce o tabara la munte poate avea ca efecte (si mai ales afecte), celor care nu au trecut prin asta. Pariez (si ma risc sa pariez) ca povestea despre pungi va fi mai putin verosimila si raspovestita chiar si decat povestea despre alifie de la Rasnov. 
In al patrulea (dar nu ultimul) rand, pentru mine (si ma tot repet cu formula asta, ca sa nu se creada ca generalizez in stilul scriitorasilor de presa), a fost chiar si o tabara "de dezvoltare personala": am constatat ca, desi au trecut 20 de ani de la ultima mea intalnire cu muntele brut, desi am avut surpriza sa-mi descopar o noua fobie (de inaltime) care pana acum cativa ani imi era necunoscuta, desi... nu mai conteaza ce, totusi, eu cred ca toti am reusit sa ne autodepasim si, cel mai important, sa radem peste asteptari, peste imprejurari, peste vicisitudini, peste... orice ati vrea voi.  Din cauza asta nu as putea - Doamne fereste - sa ii admir mai putin pe aceia cu care am ramas impreuna la sedinta de terapie prin ras. 

[admin]

Pavel, la "inaltime"




Ssst, sa nu se trezeasca, zmeii:



Defileul Oltului, din Gradina Zmeilor

[Caroline]

Apusul meu preferat, de care spuneam... 



P.S. almi_gabi, fie-ti gura aurita. Am avut o vreme perfecta, a inceput sa picure abia cand ne urcam in masini sa coboram. 

[lumiere]

Salut!
Multumesc, Gigi!
Pavel este "zmeul plutitor"! Pluteste asa de senin peste pietre si stanci, ca nu-mi vine sa cred ca exista asa ceva.
Asta in timp ce eu ma tineam de toate ierburile din zona. Dar ziua de ieri, la cabana, a fost mai tare ca toate. Romica s-a dat pe brazda cu noi.
Iar noaptea, in camera de 8 - super!
Reluam lucrurile de unde le-am lasat, in Retezat. Acolo sigur n-am sa mai "epilez" iarba.

[Caroline]

Aha, deci TU erai!  Multumim pentru cafea!  Eu, din pacate, nu mai merg in Retezat. Vii in locul meu?

[admin]

Imi continui povestirea, cu imagini:

Nu am fost singurii in zona, mai erau si "autohtonii":




Zmeii, acele structuri antropomorfe cioplite in piatra de vant si ploi, dominau inaltimile.

[admin]

Tabara asta a luat nastere, probabil ca cei care ati participat deja stiiti, dintr-o propunere a DaneiC. Incepusem sa discutam la Hajduszoboszlo, iar acasa Dana a reluat subiectul pe forum. L-am sunat pe Pavel, el era cel mai in masura sa contureze un program si asa am ajuns sa organizez aceasta actiune. Pt mine a fost, cinstit sa fiu o provocare. N-am rau de inaltime, sunt rezistent fizic, dar din cauza greutatii, nu am cel mai bun echilibru. Si nu stiiam cum va fi stanca. Atunci sus pe muchie, va amintiti cei cu care am urcat in Gradina Zanelor, am avut un moment de ezitare; pragul mi s-a parut prea ingust pentru trecere si nu eram convins ca sunt 100% in siguranta in a traversa acea zona. A fost nevoie doar de o incurajare si de privirea lui Pavel si am depasit momentul si am pornit pe acei ultimi metrii care ma desparteau de paradis. Daca as fi renuntat, cred ca as fi regretat mult timp, dar asa, m-am simtit extraordinar. Astept sa urc din nou in munte, am realizat inca o data ca nimic nu este ca acolo sus. Si noi ca persoane suntem altfel. Daca as putea, as muta lumea acolo. Cu siguranta ca ar fi mai buna.

[admin]

Retezatul este mai usor. Si deja ati trecut printr-o experienta. Nu va evaluati, nu renuntati, nu va ganditi "la rau de inaltime", la senzatii de vertige sau fobii. Fobia se invinge prin trecerea succesiva prin experiente care sa (re)acomodeze mintea cu ideea ca nu se poate intampla nimic rau. Important este doar sa vrei.

[Caroline]

Fobia se invinge prin trecerea succesiva prin experiente care sa (re)acomodeze mintea cu ideea ca nu se poate intampla nimic rau. Important este doar sa vrei.

Da, Gigi, stiu ca asta e pentru mine, da' nu e o renuntare, fiindca dintotdeauna eu am procedat cu inconstienta, drept urmare nu ma cunosc sa fi avut nicio fobie la viata mea (nici acuma nu cred sa am, vreau doar sa ma lamuresc despre ce e vorba obiectiv si nu ar fi o problema sa elucidez asta pana la Retezat, asa ca nu asta e problema). Ideea e ca, daca vreau sa-mi gasesc o "acasa" - cum discutam pe un alt topic - ar trebui totusi sa fiu acasa macar in momentele importante de care ziceam pe topicul de Retezat, in loc sa "fug" mereu... Nu crezi? 

[Plusar]

ma bucur ca ati avut vreme buna ! si ca nu v-ati rupt genunchii pe acolo !  

[Caroline]

Dimpotriva, cred ca am fi fost mai degraba in pericol sa nerupem obrajii si sa facem "patratele" pe abdomen de ras... asta dupa traseul "de incercare" pentru care ni s-a promis ca vomm ajunge acasa 90-60-90.