Arhiva > Arhiva
Ganduri de sambata dimineata
admin:
Daca este ceva care ma face sa ma simt al naibii de penibil si de jenat este ca cineva de la masa mea de restaurant sa faca observatii ospatarului. Imi vine sa intru in pamant, sa-mi pun fata de masa in cap si sa ma preling usor spre iesire. Evit sa ies cu astfel de persoane, dar cum intotdeauna la un grup de prieteni mai apar doi - trei adaugati ad hoc, nu prea am cum sa ma feresc. Evident ca prezenta unor necunoscuti nu inseamna automat o faza proasta la masa, dar imi mareste atentia si ma usor tensioneaza. Asta pana ii inteleg si le percep comportamentul.
Pentru ca evident totul este o problema de comportament si de educatie. Nu este vorba nici de pozitie sociala, nici de bani, nici de altceva. Exista la unii o nevoie de a "pune la punct", de "a lamuri cine este seful, cine serveste si cine este cel servit", de a iesii in evidenta cu "vastele" lor cunostiinte despre restaurante, despre meniuri, despre cum se serveste la masa. Trebuie sa demonstreze ca ei sunt niste obisnuiti ai localurilor, ca au fost chiar si alaptati acolo, ca sunt experti in alimentatie publica. Si ca se simt datori sa faca observatiile si corectiile necesare, ca niste adevarati pedagogi ce cred ca sunt.
Sensibilitatea mea este poate neinteleasa de multi si considerata exagerata, in fond greselile nu intotdeauna sunt percepute ca ale intregului grup ci raman doar la nivelul celui care le-a facut. Stiu ca nu-mi face bine aceasta sensibilitate, ca de multe ori in loc sa ma destind sau relaxez, ajung la un disconfort care-mi anuleaza sansa la placere, dar asa sunt eu, o persoana care se fereste de penibil si de situatii proaste. Si care are teama asta sa nu fie asociata si sa i se atribuie astfel de comportamente. Si nu pentru ca tin la imaginea mea, nici vorba de asta. Pentru ca nu este vorba doar de Sibiu ci de oriunde in lumea asta. Starea de disconfort in prezenta unor astfel de persoane o am peste tot.
Acum hai sa vedem care este profilul individului care are acest gen de porniri si cat de expert in materie este el in realitate. Pai hotarat lucru, n-am vazut n-am remarcat reactii ca cele despre care am scris, la oameni inteligenti. Sau rafinati. Acestia inteleg cu usurinta ca munca omului care te serveste si a celui din spate care iti pregateste mancarea trebuie respectata. Si nu doar munca. Pozitia de drepti a ospatarului lnu este una de umilinta sau de disponibilitate totala, ci una de standard si eticheta. Multi inteleg asta altfel. Percepandu-l la indemana si fara posibilitatea de a se apara de pe pozitii egale cu clientul, il freaca cu tot felul de maruntisuri si pofte, crezand ca este spre amuzamentul celor din jur. Si bineinteles demonstrand ca el este seful. De aici pana la a impune ospatarului o atitudine de servialism umil este o cale foarte scurta.
Deci am stabilit ca inteligent nu este, la fel nici rafinat, asta pt ca modul de manifestare este mitocanesco - trivial. Dar educat? Pai educat in nici un caz, pt ca nu are autocontrol. Nu realizeaza ca nu doar jigneste pe cei care servesc, dar creaza in acelasi timp disconfort la masa. Nimeni nu merge la restaurant sa admire aerele de cunoscator a unui comesean. Omul merge sa schimbe o vorba, sa savureze o mancare si o bautura buna, sa se bucure de ambianta de acolo, sa socializeze. Si inevitabil parca tot acolo am ajuns. La termenul care insoteste acest proiect: socializarea. Aici intr-o situatie care confirma ceea ce scriam la un moment dat pe forum,referitor la cadrul in care aceasta poate sa fie generata in conditii optime. Grupul nu este o entitate izolata, dezvoltarea relatiilor in interior nu depinde deci doar de membrii lui ci si de factori sau legaturi cu oameni din afara. Luand masa de restaurant ca si cadru de socializare, iar cei care sunt in jurul ei ca si membrii de gruo, pt dezvoltarea unei stari de socializare nu este suficient confortul generat de armonia companiei, ci si de anumite legaturi periferice cu cei din jur. Daca vor exista discutii cu ospatarul, daca unii de la masa vecina vorbesc prea tare sau trivial, daca usa este deschisa prea des si lasa curentul sau frigul sa ajunga la masa grupului, cadrul este afectat, iar socializarea se va petrece mai greu sau chiar deloc.
De aceea insist si sunt atent la cadru, de aceea aleg locurile in care sa nu fim deranjati si unde sansa de aparitie a unor factori de asa numit stress pot perturba relationarea intre participanti, este minima. Relatiile de socializare apar cu preponderenta acolo unde grupul are confort, de multe ori fiind necesara chiar si o intimitate.
Si pt ca pornind de la ceva am ajuns departe, vreau daca chiar sunt aici, sa mai intru pe o potecuta. Desi nu este subiectul proiectului meu.
Asa cum un grup are nevoie de un cadru confortabil si de o anumit grad de intimitate, tot asa si cuplul, cel putin in faza de formare si maturizare a relatiei. Tot ce este in jurul lui poate constitui un posibil factor perturbator. Eu ma refer aici la cuplul de perspectiva, nu la cel de conjuctura, evident.
De aceea ideal este ca si cuplul sa-si parcurga prima perioada intr-o cat mai mare intimitate, debransat de la cat mai multe legaturi exterioare. Nu parinti, nu bunici, nu prieteni, nu probleme materiale, nu altceva decat ei doi. Asa sansele ca si cuplul sa se sudeze bine de la inceput sunt maxime. Si pornirea conteaza mult. Cine a inventat luna de miere a stiut si a inteles foarte bine, cat de buna pt viitorul cuplului este o vacanta in doi, acolo unde nu apare nici unul dintre factorii de care ziceam. De aceea recomandam Magdei, lui Adi si Stelianei, sa stea deoparte de grup sa-si focalizeze atentia doar pe pereche. Sunt convins ca m-au inteles si ca mi-au dat dreptate.
Si sa ma intorc de unde am plecat. Nu doar cei care comenteaza intr-un restaurant ma deranjeaza si-mi creeza disconfort. Mai sunt cei care au tot timpul impresia si nevoia ca trebuie sa "urecheze", sa corecteze, sa faca observatii. Sa nu mai discutam de cei care critica si desfiinteaza. Cu un drept parca dat de o aristocratie sau genialitate pe care le considera ei confirmate. Si toate astea pt ce? Omul se poate indrepta sau corecta doar prin educatie, prin autocontrolul dat de aceasta.
Suntem doar noi romanii pusi tot timpul pe a critica, pe a cataloga, pe a discredita? Ne-am nascut noi asa, este ceva specific lationo-balcanicilor? Sau poate familiile incubeaza nevoia de a ataca pe cei din jur, cu motivatia primitiva: "musca tu primul pt a fi sigur ca nu vei fi muscat!"?
francesca777:
Citind ceea ce ai scris mi-a venit in minte o intrebare care ma obsedeaza de ceva vreme.De ce nu-si poate vedea fiecare de treaba? de ce trebuie mereu sa comentam actiunile altora, ne uitam in gradina celuilalt...bombanim..comentam...vorba aluia " neam de carcotasi"..poate...si nu cred ca familia e de vina pentru acest gen de comportament.Ma gandam deunazi(un exemplu real) la o anumita persoana : pana acum un an , 2...o persoana simpla, stearsa , fara a iesi in evidenta cu ceva anume(scuzata-mi fie afirmatia) ...soarta a facut ca aceasta persoana sa intalneasca pe cineva cu"potential"...alaturi de care viata i-a fost schimbata total.Ei...si ce sa vezi....dintr-odata totul i se cuvine....el are dreptate...mare sef mare...dintr-odata le stie pe toate...si culmea...noua lui atitudine(negativa desigur) a schimbat in mare parte comportamentul celeilalte persoane.Eu ii spun in gluma: "spalare de creier".NU stiu cum anume sa cataloghez o astfel de persoana...daca nu m-ar afecta direct, zau de i-as da vreo importanta insa din pacate...nu-i asa...Si ajung de unde am plecat...de ce nu-si vede fiecare de ale lui? nu ar fi mai simplu asa?
admin:
Din moment ce am scris intr-o sambata dimineata despre acest subiect, atunci cand in mod normal toata lumea incearca sa se destinda si sa se bucure dupa o saptamana de munca, inseamna ca tare ma obsedeaza si pe mine atitudinea asta de critica aroganta, atotstiutoare si vehementa. Chiar asa, ceva mai bun nu au de facut, decat sa-si ataleze si sa-si impuna in fata celorlalti dorinta de confirmare? Ei carcotasii sunt ca si protocomunistii de exemplu persoane submediocre, frustrate insa de realizarea si de nivelul intelectual al altora. Si nereusind sa-i egaleze pe cei vizati ca tinta, comunistii au actionat prin suprimare, prin decimare a oricarui individ considerat a avea ointeligenta peste medie, in timp ce urmasii lor in ale frustrarii actioneaza atacand si chiar desfiintand ca imagine pe oricine considera ei o tinta potrivita. Si uite asa te trezesti de multe ori in drumul tau cu cate un catel de asta agatat de picior, maraind si aratandu-si coltii. Fara ca tu sa-i faci ceva, poate si fara macar sa-l cunosti. Are impresia ca maraind impresioneaza si intimideaza, starea asta dominanta fizic dandu-i un scendent care reduce in mintea lui distanta intelectuala ce-l separara de victima.
Am nenumarate exemple de oameni care daca ar fi ramas acolo unde inteligenta, cultura si educatia i-a asezat in societate, ar fi trecut neobservati si ti s-ar parea absolut firesc sa-i gasesti acolo, in mediu lor natural. Dar in momentul in care viata i-a aruncat printr-o intamplare in alte straturi si pe nivele nepotrivite alurii lor, devine destul de probabil sa asistam la o razmerita a lui cu cei care ocupa meritat acea treapta.
Din pacate anii comunismului au creat ideea de egalitate si chiar de supunere in fata majoritatii. Fals insa, proletariatul era doar o masa de manevra, era un argument, nu avea decizia, nu avea puterea. Vazandu-se insa pe pozitia de inchizitor, de judecator in toate cele, de tribun de sedinta, proletarul, omul simplu a inteles ca poate sa-si permita sa critice orice si pe oricine, indiferent ca are sau nu argumente.
Acasa primisem o educatie in ale adresabilitatii foarte stricta, intotdeauna trebuia sa salut primul, sa ma adresez la persoana a doua plural, sa respect fara limite persoanele in varsta. Traind in mediul acesta, destul de inchis poate si protejat, nu am stiut pana pe la 25 de ani ca exista si o altfel de lume decat cea pe care o cunosteam eu. Socul a fost cand m-am angajat si am ajuns in intreprindere. Femeiele erau "tu" sau "fa", iar de persoana a doua plural nici o sansa: adresarea catre oamenii cu parul alb era invariabila pe nume direct, fara macar un "nea". Inginerul era Bica, fara nici un alt apelativ, "domnul" sau ceva de genul asta. Si toate astea vin totusi consider eu din educatie. In mod cert daca ar fi avut un parinte ca taica-meu care avea pretentia ca la masa sa fiu impecabil, indiferent daca suntem doar in familie. Cutitul, farfuria la doua degete de masa, furculita, servetul trebuiau aranjate si folosite corect. Ca si respect ce sa mai discutam.
Vad si eu ce e in jur. Vad cum se schimba lumea in rau in loc sa fie inspre bine. Tindem mai degraba spre polul opus educatiei. Deci nu este de mirare ca un chiscar imbogatit, ajuns crede el pe aceiasi treapta cu un profesor il poate tutui si chiar certa pentru ca este..."intelectual".
steliana:
Am nenumarate exemple de oameni care daca ar fi ramas acolo unde inteligenta, cultura si educatia i-a asezat in societate, ar fi trecut neobservati si ti s-ar parea absolut firesc sa-i gasesti acolo, in mediu lor natural. Dar in momentul in care viata i-a aruncat printr-o intamplare in alte straturi si pe nivele nepotrivite alurii lor, devine destul de probabil sa asistam la o razmerita a lui cu cei care ocupa meritat acea treapta.
Imi vine in minte, doar un exemplu: dimineata, in tramvai, in timp ce mergeam spre birou insotita de o cunostinta (recenta), unul din calatori raspunde la telefonul mobil si incepe o discutie matinala de parca ar fi fost in propia casa. Persoana care ma insotea a inceput sa faca fete-tefe si sa-si manifeste disconfortul prin ceea ce reusea sa trabsmita. Desi sesisazem - ca dealtfel tot vagonul tramvaiului - modul "personal" al discutiei telefonice, nu am dat atentie.
Atentia mi-a fost atrasa de manifestarea persoanei care ma insotea, pentru ca am fost derutata neasteptat, de manifestare. Bombaneala si incruntare in toata regula!
Ma intreb si intreb, cui nu ii era locul: persoanei care vorbea la telefon, persoanei de langa mine sau mie ... in tramvaiul 41?
Este dificil sa accepti; este dificil sa ignori; este dificil sa nu te intrebi.
Este dificil sa existam, in orice loc!
Chiar daca unora li se ofera trepte ... nu inseamna ca li se deschid si usi ...
luciamanta:
Gigi, ceea ce spui tu, ţine de educatie si din păcate, educaţia nu se poate cumpăra... Oamenii sunt diferiţi, uneori ei sunt pe placul nostru, alteori nu, ne dezamăgesc.
Ceea ce m-a încântat la tine, Gigi, a fost fineţea observaţiei...
In timp ce citeam cele relatate in cadrul acestui topic, mi-a venit in minte, următoarea frază a lui Goethe: "gândurile cele mai frumoase rămân neexprimate".
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă