Daca este ceva care ma face sa ma simt al naibii de penibil si de jenat este ca cineva de la masa mea de restaurant sa faca observatii ospatarului. Imi vine sa intru in pamant, sa-mi pun fata de masa in cap si sa ma preling usor spre iesire. Evit sa ies cu astfel de persoane, dar cum intotdeauna la un grup de prieteni mai apar doi - trei adaugati ad hoc, nu prea am cum sa ma feresc. Evident ca prezenta unor necunoscuti nu inseamna automat o faza proasta la masa, dar imi mareste atentia si ma usor tensioneaza. Asta pana ii inteleg si le percep comportamentul.
Pentru ca evident totul este o problema de comportament si de educatie. Nu este vorba nici de pozitie sociala, nici de bani, nici de altceva. Exista la unii o nevoie de a "pune la punct", de "a lamuri cine este seful, cine serveste si cine este cel servit", de a iesii in evidenta cu "vastele" lor cunostiinte despre restaurante, despre meniuri, despre cum se serveste la masa. Trebuie sa demonstreze ca ei sunt niste obisnuiti ai localurilor, ca au fost chiar si alaptati acolo, ca sunt experti in alimentatie publica. Si ca se simt datori sa faca observatiile si corectiile necesare, ca niste adevarati pedagogi ce cred ca sunt.
Sensibilitatea mea este poate neinteleasa de multi si considerata exagerata, in fond greselile nu intotdeauna sunt percepute ca ale intregului grup ci raman doar la nivelul celui care le-a facut. Stiu ca nu-mi face bine aceasta sensibilitate, ca de multe ori in loc sa ma destind sau relaxez, ajung la un disconfort care-mi anuleaza sansa la placere, dar asa sunt eu, o persoana care se fereste de penibil si de situatii proaste. Si care are teama asta sa nu fie asociata si sa i se atribuie astfel de comportamente. Si nu pentru ca tin la imaginea mea, nici vorba de asta. Pentru ca nu este vorba doar de Sibiu ci de oriunde in lumea asta. Starea de disconfort in prezenta unor astfel de persoane o am peste tot.
Acum hai sa vedem care este profilul individului care are acest gen de porniri si cat de expert in materie este el in realitate. Pai hotarat lucru, n-am vazut n-am remarcat reactii ca cele despre care am scris, la oameni inteligenti. Sau rafinati. Acestia inteleg cu usurinta ca munca omului care te serveste si a celui din spate care iti pregateste mancarea trebuie respectata. Si nu doar munca. Pozitia de drepti a ospatarului lnu este una de umilinta sau de disponibilitate totala, ci una de standard si eticheta. Multi inteleg asta altfel. Percepandu-l la indemana si fara posibilitatea de a se apara de pe pozitii egale cu clientul, il freaca cu tot felul de maruntisuri si pofte, crezand ca este spre amuzamentul celor din jur. Si bineinteles demonstrand ca el este seful. De aici pana la a impune ospatarului o atitudine de servialism umil este o cale foarte scurta.
Deci am stabilit ca inteligent nu este, la fel nici rafinat, asta pt ca modul de manifestare este mitocanesco - trivial. Dar educat? Pai educat in nici un caz, pt ca nu are autocontrol. Nu realizeaza ca nu doar jigneste pe cei care servesc, dar creaza in acelasi timp disconfort la masa. Nimeni nu merge la restaurant sa admire aerele de cunoscator a unui comesean. Omul merge sa schimbe o vorba, sa savureze o mancare si o bautura buna, sa se bucure de ambianta de acolo, sa socializeze. Si inevitabil parca tot acolo am ajuns. La termenul care insoteste acest proiect: socializarea. Aici intr-o situatie care confirma ceea ce scriam la un moment dat pe forum,referitor la cadrul in care aceasta poate sa fie generata in conditii optime. Grupul nu este o entitate izolata, dezvoltarea relatiilor in interior nu depinde deci doar de membrii lui ci si de factori sau legaturi cu oameni din afara. Luand masa de restaurant ca si cadru de socializare, iar cei care sunt in jurul ei ca si membrii de gruo, pt dezvoltarea unei stari de socializare nu este suficient confortul generat de armonia companiei, ci si de anumite legaturi periferice cu cei din jur. Daca vor exista discutii cu ospatarul, daca unii de la masa vecina vorbesc prea tare sau trivial, daca usa este deschisa prea des si lasa curentul sau frigul sa ajunga la masa grupului, cadrul este afectat, iar socializarea se va petrece mai greu sau chiar deloc.
De aceea insist si sunt atent la cadru, de aceea aleg locurile in care sa nu fim deranjati si unde sansa de aparitie a unor factori de asa numit stress pot perturba relationarea intre participanti, este minima. Relatiile de socializare apar cu preponderenta acolo unde grupul are confort, de multe ori fiind necesara chiar si o intimitate.
Si pt ca pornind de la ceva am ajuns departe, vreau daca chiar sunt aici, sa mai intru pe o potecuta. Desi nu este subiectul proiectului meu.
Asa cum un grup are nevoie de un cadru confortabil si de o anumit grad de intimitate, tot asa si cuplul, cel putin in faza de formare si maturizare a relatiei. Tot ce este in jurul lui poate constitui un posibil factor perturbator. Eu ma refer aici la cuplul de perspectiva, nu la cel de conjuctura, evident.
De aceea ideal este ca si cuplul sa-si parcurga prima perioada intr-o cat mai mare intimitate, debransat de la cat mai multe legaturi exterioare. Nu parinti, nu bunici, nu prieteni, nu probleme materiale, nu altceva decat ei doi. Asa sansele ca si cuplul sa se sudeze bine de la inceput sunt maxime. Si pornirea conteaza mult. Cine a inventat luna de miere a stiut si a inteles foarte bine, cat de buna pt viitorul cuplului este o vacanta in doi, acolo unde nu apare nici unul dintre factorii de care ziceam. De aceea recomandam Magdei, lui Adi si Stelianei, sa stea deoparte de grup sa-si focalizeze atentia doar pe pereche. Sunt convins ca m-au inteles si ca mi-au dat dreptate.
Si sa ma intorc de unde am plecat. Nu doar cei care comenteaza intr-un restaurant ma deranjeaza si-mi creeza disconfort. Mai sunt cei care au tot timpul impresia si nevoia ca trebuie sa "urecheze", sa corecteze, sa faca observatii. Sa nu mai discutam de cei care critica si desfiinteaza. Cu un drept parca dat de o aristocratie sau genialitate pe care le considera ei confirmate. Si toate astea pt ce? Omul se poate indrepta sau corecta doar prin educatie, prin autocontrolul dat de aceasta.
Suntem doar noi romanii pusi tot timpul pe a critica, pe a cataloga, pe a discredita? Ne-am nascut noi asa, este ceva specific lationo-balcanicilor? Sau poate familiile incubeaza nevoia de a ataca pe cei din jur, cu motivatia primitiva: "musca tu primul pt a fi sigur ca nu vei fi muscat!"?