Cate ceva desre sasi, asa cum i-am cunoscut eu. Si ce am aflat de la ei si din carti.
Prima sasoaica pe care am intalnit-o a fost curand dupa ce am deschis ochii. Era Mamasch sau Tintz Tante, o femeie firava, cu parul sur si cret, asa cum au mai toate femeile germane. Pana la 4 ani mi-a fost mereu in preajma, am invatat sa mananc singur, sa merg, sa desenez cu ea. M-am bucurat de povestile ei, de cantecele ei. Mi-a dat un inceput de copilarie fericit. Nu stiu nimic de ea, nici cand a murit, nici daca asta s-a intamplat in tara. La varsta constientei mele depline, nu mai era de gasit. Mi-a ramas in minte doar silueta ei, o faptura slabuta si fragila, glasul ei, unul stins si usor cantat, mainile ei mari in compaatie cu corpul, pistruiate si cu vene proeminente.
Apoi au fost cei din familia lui Lizzy Tante, florareasa din coltul strazii. Eu m-am nascut pe o strada din afara cetatii, in imediata apropiere a fostei Porti a Turnului, una din intrarile in prima incinta fortificata. De mult timp zidurirele acelea fuesera daramate, nevoia de astfel de aparare disparuse odata cu aparitia armelor de foc. Orasul trebuia sa se extinda si dupa ce mlastinile si lacurile din jur fusesera asanate si se construise peste ele, venise randul daramarii lucrurilor considerate inutile. Ce noroc imens ca au scapat si s-au mai pastrat turnuri, fragmente de ziduri de cetate, case si strazi, cu toata nevoia de noi terenuri de constrctii! Stada asta mea, cu ceva timp in urma albial raului Cibin, care cel mai probabil folosea si ca mijloc de aparare in jurul cetatii. Dupa devierea raului, daramarea zidului exterior si asanarea unor lacuri s-a creat un imens loc de constructii si de gradinarit. O mare parte a fost mosia unui groff cu numele de Mayer, care neavand copii si-a lasat averea lucratorilor si ajutoarelor sale. Mosia a fost faramita in bucatele mici, iar mostenitorii ad hoc, improprietariti. In marea majoritate romani, acestia au purtat si se numesc si azi, maiereni. Bunicul meu cumparase prin 50 mai multe loturi, asa am ajuns noi intre maiereni. Prin anii 1830-1850, terenurile de langa mosia Mayer au fost ocupate de landleri, populatie germanica sosita din partea Austriei. Multi dintre ei se ocupau cu gradinaritul, cultivau tarhon, cararabe, rabarber dar si gladiole, garoafe si margarete. Exista cand eram copil o carare a carucioarelor, care pornea din Turnisor, cartierul landlerarilor, trecea prin spatele casei mele, pe langa lacuri si ajungea apoi pe malul Cibinului, la Piata Cibin. Dimineata vedeai aliniate 40 50 sasoici, cu carucioarele lor frmumoase, ornate si viu vopsite, pline de flori si verdeata. O imagine pe care as da orice sa o revad odata si macar pt a o fotografia. Din pacate goana nebuna pt industrializare, pt terenuri a facut ca lacurile sa fie secate si tot acel minuant teren pt noi copii, Dos asa cum il numeam, a devenit o imensa placa de beton, o platforma pe care se fabricau giganti metalici. Cararea a devenit doar amintire, gradinile pline cu flori sunt acum depozite de materiale si sectii de mecanizare, carutele sasoicilor au fost de mult abandonate prin suri si probabil arse sau distruse. Gradinaresele sunt departe de acele locuri, Turnisorul de azi mai fiind populat de doar cativa zeci de sasi. Asa a plecat si Lizzy Tante, si Herr Olesch acolo unde eram lasati sa ne jucam in curte, sa mancam pe saturate dude si capsuni.
La gradinita, in prima zi am gustat din mana directoarei, o sasoaica dedicata pedagogiei, era de dimineata pana seara neclintita de acolo. Imi aruncasem gentuta din tabla in cosul mare destinat sa pastreze pana la pauza de masa pachetelele noastre, apoi ma revoltasem ca nu primisem ca semn de umeras si dulapior fructele preferate: prunele. Intr-un gest tandru, ea vroia sa ma linisteasca si sa ma imbuneze, eu insa am apreciat ca vrea sa-mi dea una peste scafarlie. Copil crescut de dimineata pana seara pe strada, sau printre lacurile din spatele casei, semnam mai mult cu o mica salbaticiune decat cu un copil cuminte de gradinita. Cu toate ca aveam o fata nevinovata, incadrata de zulufi mari si blonzi. Nimeni nu banuia ce se ascunde in fata acelei fetisoare blande. Nici directoarea a carei mana plecase spre capul meu. Am evitat atingerea si intr-o fractiune de secunda mi-am infipt coltii in mana ei. Femeia consternata dar si amuzata, s-a desprins din stransoarea mea si m-a dus in biroul ei. Asa m-a gasit tatal meu, dupa prima zi de gradinita. Copiii se jucasera in curtea imensa, cu hamuri, mingi si cercuri, in timp ce eu priveam la ei prin fereastra biroului directoarei.
Grupa germana avea clasa langa noi. Erau frmmos imbracati, baietii veneau in panatloni de piele cu nasturi din corn si cu floare de colt in fata. Fetitele cu fustite plisate rosii sau albastru inchis, cu sortulete albe. Tare invidios eram vazandu-i imbracati, asa cum ziceam noi atunci din pachet. Acel cuvant avea conotatii magice pt noi copiii de romani. In pachetele acelea care veneau de la rudele din Germania, copiii de sasi primeau guma de mestecat, ursuleti gelatinosi, ciocolata. Ii auzeam laudandu-se prin curtea gradinitei.
La scoala am simtit si mai mult distanta care ne separa fata de ei, dar si detasarea lor fata de noi romanii. Exista totusi un mic pod intre clasa lor si a noastra: fotbalul. Pt un meci lasam orice animozitati, orice nationalism si incingeam niste meciuri Romania Germania care atrageau tot cartierul pe gardurile scolii, atat de inversunat jucam.
Doar doi dintre romani eram intr-un fel acceptati: eu si prietenul meu american, Marius. Restul erau doar tolerati in preajma, fara insa a fi invitati undeva, fara a li se adresa mai mult de un salut. Superioritatea lor ariana era afisata, dar nu ostentativ sau suparator. Doreau doar o distanta suficienta intre noi si ei.
Prietenii mei din acea perioada Gunther, Wlassak si Werner imi sunt foarte apropiati si azi. Sunt oameni deosebiti si calitatea lor sta in primul rand in respect si in constanta sentimentelor, a comportamentului. Nu o sa vezi niciodata un sas azi sarindu-ti in brate si maine intorcandu-ti spatele, astea bineinteles daca nu are cumva vreun motiv serios sa o faca. Poti sa ai toata increderea in ei, in cuvantul lor. Daca spun ceva, apoi poti sa fi sigur ca vor face tot ce este posibil ca acel lucru sa iasa asa cum au promis.
Am tot vorbit de sasi. Si am amintit si de landleri. Explicam celor cu care am fost la Sighisoara, apoi Caroline a amintit si ea ceva despre originea acestora, vreau sa va explic si voua, celor care-mi cititi postarile ce confuzie cuprinde acest apelativ de sasi dat tuturor saxonilor sositi in tara.
Primul val de sasi a sosit la invitatia regelui maghiar Geza II, care a acordat privilegii si drepturi deosebite oricarei familii de germani care acceptau sa apere pamantul crestinesc de navalirile migratoare. Ei au fost locati in cca 300 de sate, au fost improprietariti cu pamant craiesc, in schimbul asigurarii unui zid de preaparare a regatului. Dupa ce maghiarii au traversat aproape intreaga Europa dar in final s-au intors invinsi, asezandu-se intr-un teritoriu relativ liber si intins, Campia Panonica, intr-o disperata nevoie de sare, singurul conservant alimentar existent in acea vreme acestia au inceput sa cucereasca si sa consolideze prin colonizare Transilvania. Cu o avangarda formata din secui, acei viteji a caror origine este inca necunoscuta, armata maghiara a atins zona muntoasa (Harghita si Covasna de azi). Colinizarea maghiara a avut loc in special in zone muntoase sau deluroase, pe cand colonizarea germana s-a desfasurat in zonele de podis si subdeluroase. Acest prim val a sosit din partile Rinului si Fladrei, iar foarte multi au venit din Luxemburg. De aceea limba saseasca seamana izbitor cu luxemburgheza veche.
Al doilea val de germanici soseste undeva prin secolul XVI, atunci cand dupa ce Martin Luther a publicat Cele nouazecisicinci de teze, lucrarea care a dus la reformarea unei parti din biserica catolica. Pana la o intelegere intre catolici si reformatori, o parte din germani migreaza de teama represaliilor catolice. Se aseaza si in Transilvania, determinand si ei la trecerea populatiei germanice la religia evanghelica. Este momentul in care bisericile catolice sunt modificate complet ca estetica, locul picturilor si a sculpturilor fiind luat de tencuiala si var. Atmosfera din biserici devine austera si rece. Atentia enoriasilor sositi la slujba trebuia sa se indrepte doar spre preot, nu spre picturi sau alte obiecte. Biblia se invata si se explica acasa, nu in biserica, de aceea slujbele tineau foarte putin, chiar si asa timpul fiind folosit in majoritate pt problemele sociale, componenta principala a acestei religii.
Al treilea val este cel format de svabi, sositi din zona Stutgard, si asezati in Banat, de tipteri sositi din zona muntoasa si asezati in Maramures si ultimii landlerii, austrieci care au ocupat zone din zona Sibiu Brasov.
Sasii sunt doar primii, ceilalti sunt deci svabi, landleri, tipteri. Toti insa sunt germanici, saxoni.Confuzia care se face frecvent este aceea ca toti sunt numiti sasi.
Ce faceau, ce mancau, cum erau organizati sasii?
Erau mari mestesugari, romanii au avut multe de invatat de la ei. Tin minte ca pana prin 80 toate lucrarile de instalatii, zidarie, pilearie, croitorie erai facute de sasi. Si foarte bine si durabil. S-au organizat in bresle, asociatii ale mestesugarilor dintr-un anumit domeniu, si-au invatat calfele si ucenicii, asigurand continuitate si transmiterea meseriei.
Mancarea lor traditionala este ciorba de cartofi cu tarhon, la nunti insa faceau supa de gaina cu taietei. La ciorbe adaugau gheroitel (slanina afumata tocata marunt prajita in ceapa si untura), dand consistenta si gust. Slanina afumata era hrana de baza a taranului sas, un aliment continand multe calorii, necesare la munca grea de camp sau padure. Prajitura cea mai raspandita era henclesch, ceva savuros.si consistent in acelasi timp.
Organizarea era impecabila si asta i-a ajutat sa construiasca si sa pastreze atatia ani biserici, sali de dans, case. Vecinatatea era forma lor de organizare locala, acolo se dezabateau toate problemele de obste. Va invit sa vizitati Sighisoara sau Sibiul, unde in muzee se poate citi despre aceasta forma impresionat de riguroasa si de precisa pt vremea aceea.
Ar fi multe de povestit despre sasi, despre obiceiurile lor, despre modul in care traiau. Imi trebuie insa mult timp pt asta. Am tinut insa sa va scriu cate ceva, ce mi s-a parut mai important si interesant despre ei.
Poate odata o sa aveti ocazia sa aflati mai direct toate astea de la Guntz sau Werner, bunii mei prietenii sasi.
Admiratia mea pt sasi, pt ceea ce reprezinta si au reprezentat pt acest oras. Primarii sasi asa cum a fost de exemplu Karl Wolf au facut din Sibiu o adevarat perla. La care tin foarte mult si cu care ma mandresc oriunde in lume.
