Increderea

[julia]

not true!!
daca eu port tot timpul niste ochelari roz, e vina celuilalt ca eu il vad in culoarea asta?

[janeta]

categoric , nu .
numa` ca de multe ori ochelarii roz iti sunt daruiti taman de persoana doritoare ca tu sa-i porti si , pana cand te dumiresti tu si schimbi lentilele , incasezi cateva scatoalce ( metaforic vorbind ) nu tocmai roz .
cam asa se intampla pana cand inveti sa te temi a mai primi daruri de la greci ( "timeo danaos et dona ferentes" ).

[nectarina]

Nu stiu ce sa spun... ai incredere si vezi ca oamenii te dezamagesc. Viata mi-a arata ca trebuie sa am incredere doar in mie insami!
Dragostea oricum nu exista  , viata in 2 e ceva de genul: "stau cu tine pt ca imi face placere sa stau cu tine. Si tu la fel!"
E doar placere, atat cat dureaza. Te-ai schimbat... din pacate a trebuit si eu sa ma schimb in consecinta!
Asta e viata, cel putin eu asa am vazut-o pana acum Sper ca cineva sa ma faca sa vad lucrurile altfel.

P.S. Aveti grija d-ne/d-re... barbatii sunt razbunatori 100%!

[bit]

Nu e adevarat. Sau cel putin nu e chiar asa. In situatia in care a trecut suficient timp de la evenimentul care a declansat dorinta de razbunare, aceasta de estompeaza si eventual dispare de tot. Mai corect ar fi fost "barbatii nu suporta sa le fie inselata increderea si reactioneaza exagerat pe moment".

[julia]

of, of, of ...
mai uita-te si tu la stirile de la ora 5

[luciamanta]

Nu e adevarat. Sau cel putin nu e chiar asa. In situatia in care a trecut suficient timp de la evenimentul care a declansat dorinta de razbunare, aceasta de estompeaza si eventual dispare de tot. Mai corect ar fi fost "barbatii nu suporta sa le fie inselata increderea si reactioneaza exagerat pe moment".

Este de la caz la caz. La modul concret vorbind, de doi ani mă torturează psihic un bărbat pe care l-am respins.

[almi_gabi]

categoric , nu .
numa` ca de multe ori ochelarii roz iti sunt daruiti taman de persoana doritoare ca tu sa-i porti si , pana cand te dumiresti tu si schimbi lentilele , incasezi cateva scatoalce ( metaforic vorbind ) nu tocmai roz .
cam asa se intampla pana cand inveti sa te temi a mai primi daruri de la greci ( "timeo danaos et dona ferentes" ).

cred ca pierderea increderii in ceilalti este tocmai "moartea" relatiilor noastre cu multe persoane din jurul nostru - indiferent ca este o relatie de familie, de prietenie, de colegialitate sau chiar de afaceri  - daca nu ai incredere in cel din fata ta degeaba faci tot felul de combinatii si "impletesti" lucrurile in toate felurile - pur si simplu nu mai merge -  cel putin pana nu exista o explicatie, o lamurire care sa aduca inapoi increderea

[bit]

   Este de la caz la caz. La modul concret vorbind, de doi ani mă torturează psihic un bărbat pe care l-am respins.

In principiu, majoritatea barbatilor au comportament de vanator. Probabil ca respectivul merge pe premisa ca insistenta lui va da roade la un moment dat. Ce depaseste normele astea intra in domeniul patologicului si atunci chiar ai o problema (tu, caci individul poate deveni periculos). Cred ca ar trebui sa trasezi clar limita (e stiut faptul ca noi masculii suntem relativ habarnaci in ceea ce priveste nuantarea).

[julia]

ea poate sa traseze clar limita, dar daca el n-o vede?!?

[bit]

Pai eu ca mascul vad doua variante: 1. poate sa-l ia la scuturat asa cum n-a facut-o niciodata (pentru ca, fiind un mod de manifestare nou si deci diferit, automat va capta atentia individului -deci exista sansa ca el sa-si puna intrebari cu privire la ce poate obtine de la ea) sau 2. sa roage prietenul/iubitul (daca acesta nu exista, sa roage un prieten mascul sa joace rolul asta un pic) sa ii explice zimbrului ca doamna, din pacate, nu e disponibila si ca atare sa-si mute obiectul veneratiei, in caz contrar respectivul zimbru isi va pierde si coarnele si...va vorbi cu 3 octave mai sus!

[julia]

si sa-i faca cadou un tricou...

[luciamanta]

   Fiindca nu stiu unde anume sa scriu cele ce urmeaza, voi scrie chiar aici. Cand se stinge iubirea si de ce? Eu am fost indragostita fara limite de cineva timp cativa ani, patru la numar... A urmat o separare, au intervenit niste intamplari nu tocmai placute intre noi (el nu a fost sincer fata de mine, de multe ori spunea ceva si facea altceva). Totusi am tinut legatura cu el in calitate de simpli amici. El, dupa separare, imi declara sus si tare ca ma iubeste in continuare, ca ar fi bine sa ne casatorim. Insa eu nu-l mai iubeam. Murise ceva in mine, acel fior, acea emotie care imi dadea aripi. Eu nu puteam sa-i fiu decat amica. Nu stiu de ce nu l-am mai putut iubi, desi sincer vorbind, in gandurile mele el era prezent tot timpul.

[balanta]

lucia, poate era vorba de un soi de atasament si o durere surda a dezamagirii in care nu ai mai putut oferi ca atunci cand credeai cu adevarat in relatie?

[steliana]

Luci ... atasamentul de amintiri ...
pana nu scapam de amintiti, nu putem fi curati si onesti cu prezentul; insasi faptul ca vorbesti despre acest lucru, demonstreaza ca nu te-ai putut rupe ... cu cat reeditezi amintirea, cu atat o hranesti!

[carmentoma]

Nu stiu pentru altii cum o fi, dar pentru mine la temelia unei relatii sta increderea! Din ea deriva toate celelalte: respectul, dragostea si tot ce mentine o relatie la un moment dat! Daca partenerul mi-a dat, chiar si pentru o clipa, motive sa nu pot crede in el si in relatia noastra, restul, indiferent de ce ne leaga, moare putin cate putin! Se surpa tot ce am cladit chiar de la baza! Cum sa il mai cred, cand am fost inselata? As avea tot timpul sabia suspiciunii deasupra capului! Si asta sapa putin cate putin, precum picatura chinezeasca! Orice om merita o a doua sansa, dar nu daca a inselat increderea! Nu o lua ca pe o litera de lege: e doar umila mea parere!