Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Sarbatoarea recoltei - Sibiel 7 - 9 octombrie 2011
Mari_a:
Haa, haaa, haaaa
Io am vazut, dar n-am vrut sa zic! Ce faceati? Schiati? Ma miram eu de ce a iesit zacusca asa buna! Niste tipicari, ardelenii astia!
Si inca o chestie. Apare asa : mielul protapit, apoi cainele alb, mielul, iar cainele alb, miel, miel , miel, cainele negru si iar miel
Acuma zau, admin, l-am mancat, sa ne fie de bine, sa fim sanatosi ! Dor poti sa ne spui pe bune : ce a fost ? Latra ?
Imi place de mine in filmulet. Dau bine. Adica m-a filmat tocmai cand Vicentiu-dragutu voia sa-mi toarne vin rosu in pahar si eu ziceam nu ! Pfoai, ce la locul meu sunt ! (Dar era pe la inceputul petrecerii. Bine ca nu m-a filmat mai incolo, cand imi turnam singura alb-rosu-alb-rosu
)
Ah, si muzica cu care incepe: This Is My Song - Paul Mauriat.... Aia de la Telecinemateca...
Multumim tare mult, Iulian !
Eu poze de la actiune n-am, am facut numai in sat multe case, localnici, muntii si muuuulte poze din Muzeul icoanelor pe sticla, care mi-a placut grozav !
almi_gabi:
--- Citat din: Mari_a din Joi, 20 Octombrie 2011, 09:41 ---.....
Eu poze de la actiune n-am, am facut numai in sat multe case, localnici, muntii si muuuulte poze din Muzeul icoanelor pe sticla, care mi-a placut grozav !
--- Terminare citat ---
am fost de mai multe ori in Sibiel si este chiar incredibil - nu am ajuns la muzeul icoanelor pe sticla - toata lumea care trece pe acolo merge si la muzeu - eu habar nu am pe unde "bantui" in timpul asta
si culmea este ca am vorbit despre el cu persoane care nu stiu despre SC - care au avut o contributie in deschiderea acelui muzeu
intotdeauna mi-am zis ca atunci cand mai ramane cate ceva de vazut intrun loc acesta e un semn ca trebuie sa mai trec pe acolo
de data aceasta am vizitat schitul - si el era trecut la restante ;D
admin:
Icoanele nu au in sine o valoare artistica. Ele sunt realizate de tarani in dorinta de a avea ceva bisericesc in casa. Si cum nu-si permiteau sa cumpere, le pictau ei. Tot asa cum mai aproape de noi, bunicile coseau acele panze cu tot felul de lozinici casnice de genul "Pt sotul meu iubit, eu cu drag am pregatit!"
Valoarea sta in vechime si in naturalete. Si in oroginalitate. Si nu in ultimul rand in faptul ca au fost folosite culori naturale, din plamte si minerale si sticla prelucrata manual.
Cel care a initiat acest muzeu este Parintele Zoasim Oancea, am avut si eu onoarea si cinstea sa intalnesc aceasta figura proeminenta a Marginimii. N-a fost neaparat un om ultrareligios ci, pt ce-l admir mai mult, a fost un intelept, un om care a inteles cat de important este sa atragi in sat vizitatori din alte parti. A intuit perfect, intr-o vreme in care nici macar nu se discuta de agroturism, ce poate aduce pt sateni aceasta forma de turism. Asta se intampla acum vreo 45 ani, Sibielul fiind primul sat turistic din Romania. Iar prima pensiune de acest gen a fost cea a clopotarului bisericii, cel care fiind mai aproape de preot a priceput imediat castigul care-l poate obtine prin inchirierea a 2-3 camere din casa lui. Fiind si foarte apropiat de biserica (acum este Pensiunea Adriana acolo), a dedicat intai 2 camere pt oaspetii - turisti, apoi si-a daramat sura si grajdurile si a construit alte camere. Apoi in sat s-a intins aceasta indeletnicire si uite asa s-a ajuns la 35 de pensiuni taranesti.
Aici e o discutie intreaga insa. In goana lor dupa a avea cat mai multe camere, oamenii au renuntat, la fel ca si clopotarul la grajduri, suri si acareturi. Astfel incat nu au mai putut tine animale. Ori ei erau ca si indeletnicire stramoseasca crescatori de animale. Ce au castigat pe o parte cu turismul, au pierdut pe cealalta cu cresterea animalelor. Si avand nevoie de o completare de venit s-au apucat de pomicultura, adaptanad cateva specii de meri si pruni. De fapt livezile erau pornite de mai multa vreme, dar nu erau foloste decat pt autogospodarire. Nu au perseverat insa nici in aceasta directie, livezile s-au transformat intre timp in fanete cu cate un mar vechi si uscat pe ele. Apoi a venit oportunitatea de a se vinde aceste terenuri si uite asa au mai bagat la chimir niste banuti frumosi, pt ca locurile pt cabane s-au vandut inca de la inceput foarte scump.
Din pacate, nu mai sunt decat cateva livezi si doar 5 - 8 vaci in tot satul. Oi mai erau ceva, dar nu la nivelul de acum 50 ani. Acum se traieste in mare masura doar din turism, iar cei care organizeaza mese taranesti si se ocupa de inchirierea locurilor de cazare au inteles dependenta acestora si le impune tarife foarte mici. Asa ca desi satul este de multe ori plin, nu reusesc sa adune ceva pt a se dezvolta, ci doar pt a supravietui. Venisera si la mine dupa ce am deschis sa-mi propuna colaborari pt grupuri de straini aduse la masa, dar odata ca locatia mea nu era potrivita pt ce doreau ei, strainii cauta ceva mai rustic, mai gospodaresc, mai inedit, ori Pensiunea Sibiel este in mare masura cam acelasi lucru care-l gasesc si acasa, si de asemenea tarifele nici macar nu acopereau costurile. Erau astfel gandite incat sa acopere doar materia prima, munca proprietarului si un castig minim. Daca lucrezi cu angajati se ajunge la pierdere.
Acesta este din pacate motivul pt care satul nu a evoluat ca destinatie turistica, in timp ce altii au luat-o mult inainte. Dar asta are si un punct bun: vatra a ramas in mare parte neschimbata si nu a devenit o destinatie comerciala ca Bran sau Moeciu de exemplu. Acolo inca turistii pot gasi o atmosfera tipica taraneasca, din case razbate inca mirosul de mancare gatita la foc de lemne, oamenii desi obisnuiti cu turistii au totusi o solitaritate tipica locuitorilor din satele de munte. Sunt mai tacuti, mai discreti si mai putin interesati de ce se intampla in jur.
Eu am nimerit acolo, dupa o duminica de groaza la iarba verde, undeva pe langa Sibiu, cand am suportat manele, cantece de vitejie romaneasca si toate grohaielile posibile si apoi m-am trezit si cu o minge cazuta peste mancarea tocmai pregatita. Nu scriu nici ce s-a intamplat cu mingea si nici cu cei doi care nu intelesesera nicicum sa se potoleasca a se juca la 5 m de mine in timp ce pregateam fripturile. A doua zi eram cu ziarul de mica publicitate in mana iar seara aveam deja un teren cumparat in Sibiel. Uite asa am ajuns eu sagherean.
Mari_a:
Apai sa ne plimbam o tara prin sat
ca tare mi-a placut!
Muzeul Pr.Zoasim Oancea
Pensiuni agroturistice
Sf.Gheorghe
Moasa satului
Doamne, ce mi-a placut asta ! Fete la poarta.
Muzeu
Eroul satului ww1
Maja satului Sibiel cantar de mare greutate 50-8000 kg, construit in sec.XIX, folosit pentru cantatirea animalelor vii (vaci, tauri, porci), a fanului, a sfeclei furajere si a altor produse agricole si neagricole. Mecanismul e cel original si functioneaza si azi. Ce pacat ca era incuiat, ca muream de curiozitate sa vad ce-i inaintru
Data viitoare !
admin:
Nu stiu daca v-am mai povestit pe forum asta, daca ma repet imi cer scuze, puneti-o pe seama celor 50 ani ai mei si aunui creier indesat si bombardat cu tot felul de cunostiinte si probleme (a nu se credea ca sunt destept...). De cate ori intru in muzeul de icoane pe sticla (caruia sa nu se inteleaga ca-i minimalizez valoarea - doamne - fereste, este o adevarata comoara a satului si un loc care trebuie, nu doar ca merita sa fie vizitat de toti cei care trec pe acolo) imi aduc aminte de unul dintre oamenii sa spunem mai neobisnuiti care mi-au trecut pragul. Era un englez de vreo saptezeci si ceva de ani si a lucrat ca manager logistic pt Beatles, mai apoi ca Principal al Universitatii Liverpool, Flteetwood se numea si a venit insotit de sotia lui la o nunta a unei daneze si a unui tip stabilit in Anglia. Au stat vreo 7 zile, i-am plimbat pe unde am stiut ca poate sa li e para mai intersant, dar in acelasi timp am incercat sa aflu cat mai multe despre cei pe care i-am admirat cel mai mult in muzica. Evident ca am ajuns si la muzeul de icoane pe sticla. Am intrat i-am explicat,i-am prezentat ce era expus acolo si i-am simtit un aer usor amuzat. Nu stiiam este placere sau atitudinea unui om care priveste de sus, sa-i nu-i zicem chiar aroganta, dar ceva de genul in care noi provim arcurile si sagetile facute de africani. Am incercat in final sa-i aflu parerea sperand ca am sa deslusesc de acolo si motivatia zambetului. Mi-a spus ca i-a placut si amuzat in acelasi timp naivitatea cu care erau pictate tablourile. Cu o figura sugubeata de englez tipic: "Very nice and in the same time funny!" Bun - bun, arta naiva exista peste tot in lume, au fost chiar curente in pictura care au folosit ca elemente de compozitie formele de protopictura s-o numim mai bine astfel, pt ca eu personal n-as prea incadra-o in ceea ce se numeste pictura artistica. Vazandu-ma ca nu inteleg si ca fac o figura mirata, imi explica: "Hey George, did you see Chris, how fun is keeping his hands?". M-am intors la cateva tablouri si avea dreptate, pozitia mainilor lui Hristos era tare ciudata, imposibil anatomic si chiar caraghioasa. Asta il distrase pe englez, dar a spus-o intr-un fel atat de firesc si plin de umor incat nu-mi va iesi din minte prea curand.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă