Lavalas – ziua în care muntele s-a prăbușit peste VictoriaAstăzi, când mergem prin Victoria, capitala Seychellesului, este greu să ne imaginăm că acest oraș liniștit, așezat între Oceanul Indian și munții verzi ai insulei Mahé, a fost cândva scena celui mai cumplit dezastru natural din istoria arhipelagului. Privind versanții care se ridică abrupt în spatele capitalei, ai mai degrabă impresia că munții protejează orașul, însă într-o zi din anul 1862, după mai multe zile de ploi neîntrerupte, muntele a devenit ucigaș, iar seychellezii au păstrat pentru ceea ce s-a întâmplat atunci un singur cuvânt: Lavalas – avalanșa.
Seychelles era pe atunci o colonie britanică administrată ca dependență a Mauritiusului, întregul arhipelag avea numai aproximativ 7.000 de locuitori, iar Victoria era o mică așezare colonială prinsă între munte și mare, cu numeroase case modeste construite din lemn și materiale vegetale, câteva clădiri mai solide și drumuri care nu aveau aproape nimic în comun cu cele de astăzi. În octombrie 1862 a început să plouă, ceea ce pentru locuitorii unei insule tropicale nu reprezenta nimic neobișnuit, numai că ploaia a continuat zi după zi, râurile au crescut, torentele au început să coboare de pe versanți, iar pământul munților din spatele orașului s-a îmbibat cu atât de multă apă încât rădăcinile copacilor nu-l mai puteau ține.
În dimineața zilei de 12 octombrie 1862, o duminică, râurile care traversau Victoria ieșiseră deja din matcă, apa curgea pe străzi și vântul lovea casele, când undeva sus, pe versanții muntelui Trois Frères, terenul a cedat. Probabil că oamenii au auzit mai întâi un zgomot îndepărtat, greu de identificat, care s-a transformat repede într-un vuiet, pentru că o parte a muntelui începuse să coboare spre oraș, antrenând pământ, apă, copaci smulși din rădăcini și uriașele blocuri de granit caracteristice Seychellesului, unele dintre ele nemișcate de mii de ani.
Nu a fost o simplă alunecare lentă de teren, ci un torent uriaș de noroi, stânci și vegetație care a lovit un orășel construit în mare parte din lemn, smulgând case, distrugând poduri și blocând râurile cu trunchiuri și bolovani, astfel încât apa și-a croit alte drumuri printre locuințe, iar Royal Street s-a transformat practic într-un râu. Printre clădirile lovite s-a aflat și cea în care se găseau membre ale congregației Sisters of St Joseph of Cluny, iar a doua zi dintre ruine au fost recuperate trupurile a două călugărițe și opt copii; părintele Jérémie, îngropat în noroi timp de aproape cinci ore, a fost găsit în viață.
Când ploaia și torentele s-au liniștit, Victoria devenise aproape de nerecunoscut, cu străzile acoperite de noroi, copaci uriași aruncați printre case, blocuri de granit coborâte din munte și râuri care își schimbaseră cursurile, iar până și o parte a cimitirului fusese devastată, morminte și rămășițe fiind luate de ape. Bilanțul a fost teribil: 75 de oameni – 25 de bărbați, 27 de femei și 23 de copii – și-au pierdut viața, ceea ce, raportat la populația de atunci a arhipelagului, însemna mai mult de unu la sută din toți locuitorii Seychelles-ului.
Dimensiunea catastrofei se vede și în inventarul pagubelor rămas în documentele epocii: 210 case, 108 anexe, 295 de colibe, 22 de drumuri și 11 poduri au fost distruse, plantațiile au fost devastate, au murit animale și s-au pierdut documente, cărți și bunuri care nu aveau să mai fie recuperate vreodată. Furtuna a produs pagube și în alte zone ale insulei Mahé, precum și pe câteva dintre insulele din apropiere, în timp ce Praslin și Curieuse au fost atât de puțin afectate încât locuitorii lor aveau să afle abia ulterior dimensiunea tragediei din Victoria.
În zilele care au urmat, biserica anglicană St Paul a devenit adăpost pentru familiile rămase fără locuințe și punct de distribuire a hranei, însă odată cu revenirea soarelui tropical a apărut o nouă amenințare, pentru că sub noroi rămăseseră animale moarte și cantități enorme de vegetație în descompunere, iar teama izbucnirii unor epidemii i-a făcut pe sute de oameni să părăsească temporar orașul.
În acest moment apare o legătură extraordinară cu o altă poveste a Seychellesului, cea a africanilor eliberați de pe navele negustorilor de sclavi și aduși în arhipelag de Marina Regală britanică. Unii dintre acești oameni, care începuseră să sosească în Seychelles cu numai puțin timp înainte, au participat acum, alături de prizonieri și muncitori indieni veniți din Mauritius, la curățarea și reconstruirea capitalei, scoțând noroiul, eliberând drumurile, îndepărtând copacii și recuperând victimele. Este una dintre acele ironii impresionante ale istoriei: oameni care fuseseră salvați din sclavie și aduși într-o țară complet necunoscută ajutau acum la salvarea și reconstruirea locului care urma să devină noua lor patrie.
Dar Lavalas a schimbat nu numai istoria Victoriei, ci chiar și geografia orașului, pentru că o cantitate uriașă de pământ, pietre și sedimente coborâtă din munți a ajuns până la coastă, formând teren nou, extins ulterior prin lucrări de umplere a țărmului. În acea zonă avea să apară mai târziu Gordon Square, cunoscută astăzi drept Freedom Square, ceea ce înseamnă că o parte din pământul pe care se merge astăzi în Victoria își are originea în materialul adus din munți de catastrofa din 1862.
Cauza imediată a dezastrului a fost cantitatea enormă de apă căzută într-un timp foarte scurt, însă istoricii și autoritățile seychelleze au atras ulterior atenția și asupra exploatării pădurilor de pe versanții Mahé înaintea catastrofei, defrișările putând face terenul mai vulnerabil. Lavalas a fost, așadar, înainte de toate rezultatul unui fenomen meteorologic extrem, dar este posibil ca intervenția omului asupra vegetației muntelui să-i fi amplificat consecințele.
Astăzi, Victoria pare din nou un oraș protejat de munți. Mașinile circulă, oamenii merg la piață, turiștii se opresc să fotografieze Clock Tower, iar în spatele lor se ridică aceiași versanți verzi ai muntelui Trois Frères, atât de frumoși încât pare greu de crezut că de acolo a putut coborî cândva o asemenea forță. Seychelles nu a uitat însă tragedia, iar în Victoria există un memorial dedicat victimelor, inaugurat în 2012, la împlinirea a 150 de ani de la dezastru.
Poate că tocmai de aceea, dacă vom ajunge vreodată într-o zi ploioasă în Victoria și vom vedea norii coborând peste munții din spatele orașului, merită să ne amintim pentru câteva clipe de dimineața de 12 octombrie 1862, când oamenii priveau probabil aceiași versanți, ascultând ploaia și râurile care creșteau, până când, de undeva din munte, s-a auzit un vuiet care devenea din ce în ce mai puternic și cineva trebuie să fi înțeles că ceea ce auzea nu mai era tunetul: era muntele care venea spre Victoria. A fost Lavalas, ziua în care, pentru câteva minute, paradisul din Seychelles s-a prăbușit peste propriul său oraș.
