Creola – limba născută din întâlnirea lumilorSunt îndrăgostit de cultura și tradițiile creole. Poate pentru că în ele simt, mai mult decât în multe alte locuri ale lumii, amestecul extraordinar dintre popoare, istorii, muzică, gastronomie și feluri de a trăi.
Am avut ocazia să descopăr această lume în mai multe dintre călătoriile mele. Am fost în Martinica, Guadelupa, Dominica și Aruba, apoi în Seychelles și Mauritius, două insule din Oceanul Indian în care cultura creolă este extrem de vie. Iar povestea nu se oprește aici: în 2028 plănuiesc o nouă călătorie, de data aceasta Galapagos – Curaçao.
În toate aceste locuri am întâlnit lumi diferite, dar și acel ceva greu de definit care le apropie: moștenirea colonială, influențele africane, europene și asiatice, muzica, bucătăria, culorile și, mai ales, limbile.
Pentru că atunci când spunem „limba creolă” facem, de fapt, o mică greșeală. Nu există o singură limbă creolă. Există numeroase limbi creole, apărute în regiuni diferite ale lumii. Au însă ceva extraordinar în comun: s-au născut acolo unde oameni care vorbeau limbi foarte diferite au fost puși în situația de a trăi și de a comunica împreună.
Cum s-a născut o limbă nouă? Să ne imaginăm o insulă din Oceanul Indian în secolele XVII–XVIII. Administratorii și coloniștii vorbesc franceza. Sclavii aduși pe plantații provin din Madagascar și din diferite regiuni ale Africii și vorbesc limbi diferite. Mai târziu sosesc muncitori din India, comercianți asiatici și alte populații.
Cum se pot înțelege între ei? Trebuie să găsească o cale. În asemenea situații se poate forma mai întâi ceea ce lingviștii numesc un „pidgin” – un sistem simplificat de comunicare, cu multe cuvinte preluate din limba dominantă, dar cu pronunția și structura influențate de limbile celorlalte populații. La început este doar un instrument practic: trebuie să poți spune ce vrei, unde mergi, ce trebuie făcut, ce cumperi, ce vinzi. Dar apoi se întâmplă ceva fascinant.
Apar copiii și ei cresc auzind această nouă formă de comunicare. Pentru ei nu mai este o improvizație, ci limba pe care o aud în jurul lor și pe care încep să o vorbească de mici. Din generație în generație, limba se dezvoltă. Apar reguli proprii, expresii, nuanțe, un vocabular tot mai bogat. Și astfel se naște o limbă creolă. Este greșit să considerăm creola o „franceză stricată”, o „engleză simplificată” sau o variantă incorectă a unei limbi europene.
Creola este o limbă în sine. Unde se vorbește creola? Limbile creole se întâlnesc mai ales în fostele regiuni coloniale și în insulele unde populații foarte diferite au ajuns să trăiască împreună. În Oceanul Indian găsim creola seychelleză, creola mauritiană și creola din Réunion, toate având o puternică bază franceză. În Caraibe întâlnim creola haitiană și diferite limbi creole în Martinica, Guadelupa, Dominica, Saint Lucia și în alte insule. Există însă și limbi creole bazate pe engleză, portugheză, spaniolă sau neerlandeză. Asta înseamnă că două persoane care spun că vorbesc „creolă” nu se înțeleg neapărat între ele. Creola din Seychelles nu este aceeași limbă cu cea din Haiti, după cum limbile creole din Caraibe nu sunt identice între ele. Fiecare spune povestea locului în care s-a născut.
În Seychelles, limba se numește Kreol Seselwa. S-a format în principal pornind de la franceza vorbită de coloniști, peste care s-au suprapus influențele populațiilor africane și malgașe aduse în insule. Astăzi, Seychelles are trei limbi naționale: creola seychelleză, engleza și franceza. Dar în viața de zi cu zi, pentru majoritatea localnicilor, creola este limba firească a conversației. Pentru cine cunoaște puțină franceză, întâlnirea cu această limbă este foarte interesantă. Ai permanent impresia că înțelegi ceva și nu e doar o senzație.
Multe cuvinte franceze au fost transformate și sunt scrise aproape fonetic, așa cum sunt pronunțate.
"bonzour" – bună ziua - vine din francezul "bonjour"
"Mersi" – mulțumesc - din "merci"
"silvouple" – vă rog - din "s'il vous plaît"
"lakaz" – casă - din "la case"
"lanmer" – mare - din "la mer"
"laplaz" – plajă - din "la plage"
"lavi" – viață - din "la vie"
"lanwit" – noapte - din "la nuit"
"dimoun" – persoană, om, oameni - legat de francezul "du monde"
"zanfan" – copil - din francezul "enfant", transformat prin pronunția creolă.
Unul dintre fenomenele care mi se par cele mai simpatice este felul în care articolul francez s-a „lipit” de substantiv.
Francezul spune "la mer". Creola a transformat expresia într-un singur cuvânt: "lanmer".
"La plage" a devenit "laplaz".
"La case" a devenit "lakaz".
Pentru vorbitorul de creolă acestea nu mai sunt articol și substantiv. Sunt pur și simplu cuvinte.
Creola din Mauritius și cea din Seychelles sunt la fel? Nu, dar seamănă foarte mult. Creola mauritiană și cea seychelleză au o origine asemănătoare și un vocabular predominant francez. Un seychellez și un mauritian pot recunoaște multe cuvinte unul în limba celuilalt, dar există diferențe de pronunție, vocabular și gramatică.
Și aici istoria explică diferențele. În Mauritius influența indiană a devenit foarte importantă, mai ales după abolirea sclaviei, când britanicii au adus un număr foarte mare de muncitori din India pentru plantațiile de trestie de zahăr. În Seychelles, influențele africane și malgașe au rămas foarte puternice în cultura locală.
În Kreol Seselwa puteți auzi, de exemplu:
"Ki mannyer?" – Ce mai faci? / Cum ești?
"Mon byen" – Sunt bine.
"Mersi bokou" – Mulțumesc mult.
Un francez va recunoaște imediat ceva în aceste cuvinte. Dar dacă încearcă să urmărească o conversație rapidă între doi seychellezi, lucrurile devin mult mai complicate. Rădăcinile sunt familiare. Limba însă și-a urmat propriul drum.
De unde vine chiar cuvântul „creol”? Și acest cuvânt a făcut o călătorie lungă. „Creol” vine prin francezul "créole", fiind înrudit cu spaniolul "criollo" și portughezul "crioulo". Inițial, termenul desemna o persoană născută în colonii, spre deosebire de cineva venit direct din Europa sau Africa. Treptat, cuvântul a căpătat un sens mult mai larg.
A început să desemneze limbile, obiceiurile, bucătăria, muzica și întreaga cultură născută din întâlnirea acestor lumi. De aceea, atunci când vorbim despre lumea creolă, nu vorbim numai despre o limbă.
Vorbim despre muzică creolă, gastronomie creolă, arhitectură creolă, dansuri creole și tradiții creole. Și tocmai aici cred că se află farmecul extraordinar al acestei culturi. Nu este pur africană. Nu este pur europeană. Nu este pur asiatică. Este ceva nou, născut din toate acestea.
În Seychelles și Mauritius am simțit foarte puternic acest lucru. Îl întâlnești în oameni, în mâncare, în muzică, în numele locurilor, în casele vechi și în felul în care se vorbește pe stradă. În Caraibe îl întâlnești din nou, dar într-o altă formă. Martinica nu este Seychelles, Guadelupa nu este Mauritius, Dominica nu este Réunion. Fiecare insulă și-a construit propria identitate. Și totuși există între ele o legătură invizibilă. Poate tocmai de aceea mă fascinează atât de mult cultura creolă.
Pentru mine, ea reprezintă una dintre cele mai interesante demonstrații ale felului în care oamenii pot lua fragmente din lumi complet diferite și pot crea împreună ceva nou. Iar limba este probabil cea mai frumoasă mărturie. În fiecare cuvânt creol există puțină istorie: un cuvânt francez sau englezesc plecat peste ocean, o pronunție africană, o influență malgașă sau indiană, o insulă îndepărtată și câteva generații de oameni care au transformat toate acestea într-o limbă a lor.
