Acasă la Erik cel RoșuAm fost la Eiríksstaðir, un colț liniștit al Islandei, într-un peisaj cu dealuri domoale imbracate in culori de toamna. Lumina nordică, schimba nuanțele de galben si rosu amestecându-le cu cele de maro, ale pământului. Aici, în urmă cu mai bine de o mie de ani, începea una dintre cele mai extraordinare aventuri ale lumii vikinge.
Eiríksstaðir a fost ferma lui Erik cel Roșu. Casa in care am intrat noi nu este cea originală, dar e o reproducere fidela, arheologica a unei long house vikinge. Joasă, cu pereți groși de turba și gazon, cu foarte puțină lumină venind din exterior. Odată intrat, parcă lumea de afară dispare. În mijloc ardea focul. Ne-am așezat în jurul lui și am ascultat povestea lui Erik cel Roșu. Iar acolo, în semiîntuneric, istoria nu mai suna deloc ca un capitol dintr-o carte.
Erik nu a ajuns în Islanda pentru că își dorise neapărat o viață nouă. Tatăl său fusese alungat din Norvegia după ce omorâse un om, iar familia s-a refugiat aici. Erik avea să moștenească, se pare, nu numai părul roșcat care i-a dat numele, ci și temperamentul tatălui.
S-a stabilit la Eiríksstaðir împreună cu soția sa, Þjóðhildr. Aici și-au ridicat casa, aici au crescut animale, aici au încercat să trăiască la fel cum o făceau oamenii Islandei acelor vremuri. Și tot aici s-a născut unul dintre fiii lor: Leif Erikson. Dar Erik era un om greu de ținut într-un loc. Un conflict cu vecinii a dus la răzbunare și multi morți. În lumea vikingă exista o lege pentru asta, iar pedeapsa era proscrierea, ceva ce permitea oricui sa te ucidă, fără sa pățească ceva. Dar Erik nu s-a oprit și a continuat seria de omoruri. Intr-un final a fost alungat din Islanda pentru trei ani.
Acest moment a fost cel in care s-a scris prima pagina a povestii sale de explorator. În loc să se întoarcă in Norvegia, de acolo de unde venise familia lui, Erik a plecat spre vest, trecând oceanul. Auzise despre un pământ văzut cândva de cineva, dincolo de mare. Erik a pornit să-l caute și a ajuns la țărmurile Groenlandei. Timp de câțiva ani a explorat fiordurile și coastele sudice, căutând locuri în care oamenii ar fi putut trăi.
Când perioada exilului s-a încheiat, s-a întors în Islanda, dar nu pentru a rămâne. Venise să caute oameni dispuși să-l urmeze. Și, fie dintr-o eroare de percepție, fie din intenția de a prezenta cat mai atractiv acel ținut, l-a numit Groenlanda – Țara Verde. Saga spune că un loc cu un nume frumos avea mai multe șanse să-i convingă pe oameni să plece acolo. Persuasiune vikinga, acum o mie de ani…
O flotă de 35 de corăbii a pornit din Islanda spre Groenlanda, a ajuns însa doar jumătate. Atlanticul de Nord nu este deloc prietenos, cine a ajuns vreodată acolo înțelege cat de greu este sa ieși in larg cu o ambarcațiune ușoara, asa cum erau corăbiile pe acea vreme. Navigatori excepționali, câțiva au reușit sa-și aducă la țărm corăbiile și au întemeiat o colonie care avea să supraviețuiască secole. Erik și-a construit o nouă fermă în sudul Groenlandei, și a devenit unul dintre oamenii importanți ai noii comunități.
Povestea însă nu avea să se oprească la el. Fiul său, Leif Erikson, avea să privească și el spre alte zări. Și avea să meargă chiar mai departe decât tatăl său. În jurul anului 1000, nordicii au ajuns pe țărmurile Americii de Nord, cu aproape cinci sute de ani înainte de Columb. Un drum început de o familie plecată cândva din Norvegia, continuat într-o mica fermă din Islanda, apoi in una din Groenlanda și, în cele din urmă, dincolo de ocean, in America.
Stăteam cu toții lângă foc și ascultam toate aceasta saga chiar în locul în care Erik cel Roșu trăise. Atmosfera a fost lucrul care m-a impresionat cel mai mult la Eiríksstaðir. Nu casa în sine și nici obiectele reproduse după cele ale epocii vikinge. Lumina focului proiectata pe fata Sophiei, simpatica “vikinga” care ne-a plimbat cu poveștile ei pentru mai bine de o ora printr-o lume care mi s-a părut mai apropiata decât oricând. Citisem tone de cărți despre vikingi, văzusem o mulțime de filme, dar acolo, in Eiríksstaðir intrasem și trăisem in saga.
Am continuat într-un fel povestea ascultata acum o luna la Borg, in casa căpeteniei clanului din Lofoten, Ólafur Tvennumbruni, cel care și-a părăsit ferma pentru a se stabili pentru o perioada in Islanda. Extraordinar loc și acela, m-a impresionat mult de tot. Acolo am înțeles mai bine ce s-a întâmplat in acei ani in care vikingii dominau marile de nord. Cum trăiau, cum erau organizați, care erau prioritățile lor, cum au reușit sa traiască într-un loc atât de putin prielnic vieții. La răscruce de cele mai teribile vanturi, înconjurați de ape reci și furioase, pe un pământ care nu oferea nimic.
Povestea aceasta o sa se continue cu o alta, despre Vinland, o America "descoperita" cu mult inaintea lui Columb.
