Riomaggiore, perla cocoțata pe stânci.Perla ieșită din mare și cocoțată pe stânci mi s-a arătat ca un tablou pictat în tușe pastelate. Un colț de paradis ferit, unde farmecul trecutului îți creează iluzia unei întoarceri în timp, ca și cum fiecare pas ar răsfoi o filă veche de istorie.
Riomaggiore este poarta de intrare pe coasta magică a „Celor Cinci Pământuri” – Cinque Terre – și, totodată, cel mai sudic dintre sate. A luat naștere undeva prin secolul al XIII-lea, când pescarii au coborât de pe dealuri și și-au ridicat casele pe valea pârâului Rivus Maior, aproape de mare. Case înalte, înguste, de trei sau patru etaje, fiecare cu două intrări – una jos, în față, și alta în spate, la nivel superior. Nu era un capriciu arhitectural, ci o soluție de supraviețuire: în vremuri tulburi, când pirații sarazini atacau din larg, această a doua ieșire putea însemna salvarea.
Râul a fost între timp acoperit și astăzi curge nevăzut pe sub strada principală, Via Colombo. Din ea pornesc în sus, ca niște ramuri, nenumărate carruggi – aleile înguste și umbroase, atât de caracteristice Liguriei. Casele sunt lipite unele de altele, iar soarele ajunge cu greu să încălzească pietrele din spatele lor. Vara, aceste culoare răcoroase devin un adăpost binecuvântat.
Riomaggiore este un labirint de scări și poteci. Urcând sau coborând, rareori știi exact unde vei ajunge. Doar localnicii cunosc toate scurtăturile și micile secrete ale satului. Și totuși, chiar și ca vizitator, nu ai cum să te pierzi cu adevărat – locul e atât de mic, încât fiecare rătăcire te aduce, inevitabil, înapoi.
Satul este tăiat în două de linia de cale ferată, iar gara pare a fi centrul universului său. Trenurile circulă des între La Spezia și Levanto, oprind în fiecare dintre cele cinci sate, făcând din această cale ferată cel mai simplu mod de a ajunge aici. Din gară, un tunel te conduce spre lumină, iar la capătul lui te întâmpină o mică piațetă.
De aici, alegerea e simplă: dacă urmezi indicatoarele spre „Marina”, cobori scările până la mare; dacă o iei la dreapta, pășești pe Via Colombo și începi explorarea „orașului de sus”.
Zona de coastă, cu bărcile gozzi colorate legănându-se în golf și plasele pescarilor întinse la uscat, este inima vie a satului – borgo dei pescatori. Aici simți din plin soarele mediteranean, mirosul de sare și liniștea unei panorame care pare desprinsă din vis. Există și o mică plajă, cu ape limpezi de un albastru intens, deși intrarea este stâncoasă. Tot de aici pornesc și croazierele spre celelalte sate sau spre Porto Venere.
Pescarii lucrează noaptea sau în zori, pentru ca peștele să ajungă proaspăt în restaurantele și pe mesele localnicilor. În contrast, partea de sus a satului – borgo dei contadini – este cea agricolă, înconjurată de terase cultivate. Via Colombo urcă abrupt, flancată de restaurante, baruri și mici magazine, fiecare cu farmecul său discret.
Deasupra liniilor de cale ferată se ascunde o mică piațetă, necunoscută multor turiști. Este un loc liniștit, aproape secret, de unde priveliștea asupra satului îți taie respirația.
Mai sus, aproape de biserică, se află Via Telemaco Signorini, numită după pictorul florentin care a descoperit Riomaggiore în 1860. Fascinat de explozia de culori, a revenit de mai multe ori, lăsând în urmă imagini vii ale locului și ale oamenilor săi. În apropiere, pe zidurile gării și ale primăriei, pot fi admirate picturile murale ale artistului Silvio Benedetto, inspirate de viața grea, dar demnă, a localnicilor.
Pe vremuri, tinerii din Riomaggiore și Manarola se întâlneau pe celebra Via dell’Amore, un segment al Sentiero Azzurro. Astăzi, o parte din potecă rămâne închisă din cauza alunecărilor de teren, deși unele porțiuni au fost recent redeschise.
Riomaggiore trăiește într-un ritm aparte. Dimineața devreme și seara târziu, satul este liniștit și autentic. La orele prânzului, însă, valuri de turiști îi schimbă complet atmosfera.
Biserica San Giovanni Battista, ridicată în 1340 și refăcută ulterior în stil neogotic, păstrează detalii impresionante: uși gotice, o rozetă delicată, un crucifix de lemn și o orgă din 1851. Din piața din fața ei, priveliștea asupra satului este memorabilă.
Mai sus, pe deal, se află castelul, construit în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu rol defensiv. Astăzi, găzduiește evenimente culturale și oferă una dintre cele mai frumoase panorame. Alături se găsește Oratoriul San Rocco, ridicat în memoria victimelor ciumei.
Se spune că Riomaggiore se descoperă cu adevărat de pe mare. Într-o scurtă croazieră, satul își dezvăluie întreaga frumusețe: casele colorate, stâncile abrupte și marea de un albastru imposibil de descris.
Iar când noaptea se așterne, luminile aprinse transformă totul într-o poveste. Satul pare suspendat între cer și apă, iar liniștea lui devine aproape ireală.
De fiecare dată când plec de aici, rămân cu senzația că nu am văzut totul. Și poate tocmai de aceea, am făcut promisiunea de a ma întoarcere.
