Programul acestei actiuni este combinat, avem si munte si vizitare si plimbare cu mocanita. N-as putea spune zilele in care urmeaza sa le facem pe fiecare. Depinde de timp si de alte cateva elemente.
Foarte important este sa va echipati sport si de munte. Adica sa aveti ghete, adidasi, pantalon lejer, un rucsac mic in care sa aveti obligatoriu o pelerina si in care sa mai incapa apa si sandviciurile pe care o sa ni le pregateasca de la pensiune. Nu este rau sa aveti cu voi si un bat de haiking.Tin mult sa fiti echipati de munte, pt ca asa putem evita situatii de entorse, de oboseala a incheieturilor si articulatiilor si se poate merge constant.
Traseul de Creasta Cocosului porneste de la Pasul Gutai (Complexul Pintea Viteazu). Mare parte este teren drept, nu se urca decat pe o panta aproape insesizabila. Insa ultima portiune este de urcare, avem o diferenta de nivel de cca 400 m care se face in doua etape. Una a scarilor pana la stanci, apoi urmeaza catararea pe platoul cu Creasta Cocosului. Cineva cu abilitati fizice si un cat de cat antrenament, se joaca pe acest traseu. Mai greu este daca ploua, stancile de catarare pot fi aluneacoase.
O sa vedem Manastirea Barsana, Cimitirul Vesel, Sighetul - inchisoarea in care au murit marii adversari ai bolsevismului, biserici din lemn pe care le intalnim pe traseu. Ajungem la Borsa, la Cascada Cailor, cea mai mare din tara ca lungime si asa cum va spuneam ne vom da cu mocanita pana la Paltinul.
Sper sa avem vreme frumoasa si sa ajungem toti cu bine acolo, sa ne putem bucura de cateva zile, in poate cea mai "romaneasca" zona a tarii!