Postey şi eu ceva despre frică deoarece trebuie să recunosc îmi este foarte frică de cutremure şi câini.
Frici, fobii şi angoase - cum se naşte frica?
In istoria evolutiei umane, frica a reprezentat un element indispensabil pentru supravietuirea speciei, nu si fobiile, fricile patologice, niste "monstri" inventati de om si care acum il persecuta. Acestea din urma nu sunt insa incurabile.
Alarma ce se declanseaza din greseala
Sa te gandesti la posibilitatea de a ramane blocat intr-un ascensor in timpul unui cutremur este un fapt normal. Daca insa acest gand te face sa nu mai urci niciodata intr-un lift si sa refuzi sa-ti mai vizitezi prietenii care locuiesc in cladiri cu mai mult de un etaj, atunci ai o problema. Ea se numeste claustrofobie - teama incontrolabila de spatii inchise - si este una dintre manifestarile agorafobiei, care afecteaza 4% din populatia planetei.
Agorafobia (teama excesiva de locurile publice, prea mari, prea mici sau prea aglomerate) este de obicei insotita de atacuri de panica - stari de frica intensa, un fel de frica de frica declansarii unei astfel de crize, care te-ar putea lovi brusc in lift, pe scara rulanta, in avion, la supermarket sau chiar in timp ce esti "captiv" intr-un scaun din sala de cinematograf, situat la mijloc de rand. Atunci cand nu mai poate fi controlata, frica devine patologica, iar impactul psihologic este atat de mare, incat genereaza reactii somatice: iti accelereaza ritmul cardiac si pe acela al respiratiei, te face sa transpiri, muschii ti se contracta, iar mainile iti tremura - toate acestea fiind provocate de activarea sistemului nervos simpatic si de doi neurotransmitatori, adrenalina si noradrenalina, care actioneaza asupra intregului organism, la aparitia starii de panica.
In creier, frica activeaza o serie de circuite neurologice care ne permit sa reactionam la evenimente neasteptate si sa ne ferim de pericole; in cazul fobiilor, aceleasi mecanisme se activeaza in lipsa vreunui pericol real, ca o alarma declansata din greseala. "Familia" fobiilor este extrem de numeroasa. De fapt, orice obiect, fiinta sau situatie pe care ne-o putem imagina ne poate provoca o fobie. Asta insa numai daca - spun specialistii - suntem "predestinati" genetic.
O fobie poate fi si "invatata", iar acest lucru se petrece in trei feluri:
ca urmare a unei experiente traumatice unice;
prin mici experiente stresante repetate; sau
prin efectul retroactiv al unui eveniment "dramatizat" dupa producerea lui.
Asadar, fobia este ereditara, insa totodata, cand boala se declanseaza, inseamna ca vulnerabilitatea genetico-constitutionala a individului a fost "incurajata" si de factorii de mediu.
Conform psihologilor evolutionisti, selectia naturala a influentat atat existenta, cat si persistenta temerilor omului, astfel incat majoritatea au ca obiect lucrurile ori situatiile care au reprezentat pericole pentru stramosii nostri indepartati: animalele, intunericul, inaltimile, apa. Fobiile cele mai frecvente se pot incadra in trei mari familii:
fobiile specifice - fata de animale si fata de fenomene naturale -,
fobiile sociale
si agorafobiile.
Ca versiune "adaugita" a timiditatii (varianta sa patologica), fobia sociala se dezlantuie chiar si in cea mai banala interactiune a omului cu semenii sai. Aspectul central al acestei tulburari este frica obsedanta de privirea si de parerea altor persoane, teama de a fi ridicol sau de a afisa un comportament neadecvat; in acest tip de fobie, orice situatie sociala este potential amenintatoare: persoana afectata crede ca toata lumea o priveste si o judeca, fiindu-i frica de faptul ca oamenii isi vor bate joc de ea si o vor agresa verbal. Fobia sociala, care afecteaza de la 2 la 4% din populatia lumii, ii expune pe subiecti unor complicatii grave: depresie, alcoolism, suicid.
In ceea ce priveste stresul posttraumatic, acesta intruchipeaza un fel de fobie experimentala: anumite evenimente traumatice antreneaza fixarea la nivelul circuitelor corticale si subcorticale a unor temeri irationale. In aceste conditii, persoana nu mai poate face fata situatiilor care ii amintesc de circumstantele socului psihologic suferit.
Forta imaginatiei - realitatea virtuala vindeca fobiile
Ideea de a recurge la imersiunea in realitatea virtuala pentru a trata fobiile le-a venit comportamentalistilor americani pe la mijlocul anilor '90. Realitatea virtuala utilizeaza de obicei informatii vizuale si sonore (cercetatorii americani au reusit sa produca virtual chiar si senzatii tactile) si - cu toate ca scenariile virtuale contin mult mai putini stimuli senzoriali decat cei existenti in realitate - reusesc sa le induca pacientilor iluzia prezentei lor in realitatea construita. De ce? Pentru ca fiinta umana nu poate procesa simultan decat un numar limitat de informatii, dar poate umple "gaurile" de perceptie prin puterea imaginatiei.
Pana la urma, tehnica realizeaza prin mijloace specifice aceeasi desensibilizare prin expunere pe care o practica si terapiile comportamentale si cognitive, insa pare a fi mult mai eficienta. Totusi, in unele cazuri, la schizofrenici de exemplu, iesirea din real furnizata de virtual poate avea consecinte negative. Primul studiu terapeutic realizat pe baza realitatii virtuale - incercarea de a trata fobiile de inaltime a 20 de pacienti - a fost publicat in 1995 de catre Barbara Rothbaum, de la Universitatea de Medicina din Emory, Statele Unite. 12 dintre pacienti (ceilalti 8 au fost pusi pe o lista de asteptare) au urmat timp de 8 saptamani, individual, sedinte de imersiune in situatii virtuale, pe balcoane, poduri suspendate si in ascensoare transparente. 70% dintre cei astfel tratati au confirmat intrarea in regresie a fobiei lor in viata de zi cu zi.
In 2002, A. Garcia-Palacios, de la Universitatea Jaume-I din Castellon, Spania, a realizat un studiu asupra arahnofobiei (frica de paianjeni). Dupa o serie de sedinte in cadrul carora pacientii trebuiau sa se "imprieteneasca" atat de bine cu un paianjen virtual, incat sa aiba chiar curajul de a-l "atinge", 83% dintre subiecti au inceput sa-si controleze aceasta fobie si in lumea reala. Cea mai explorata, in testele realizate prin intermediul realitatii virtuale, ramane totusi fobia de avion, considerata o tulburare complexa care asociaza fricii de prabusire si celei de altitudine o componenta claustrofobica. De fobia de avion sufera cel putin 10% din intreaga populatie a globului si, potrivit estimarilor facute de companiile aeriene, cel putin 20% dintre pasageri recurg la calmante inainte de decolare.
Cui pe cui se scoate
Terapiile comportamentale si cognitive (TCC) trateaza fobiile prin asa-numita desensibilizare prin expunere, un fel de "cui pe cui se scoate". Mai intai, terapeutul trebuie sa-l obisnuiasca pe pacient, in mod gradual, cu obiectul sau situatia care-i provoaca angoasa, iar tratamentul se bazeaza pe ideea ca aceasta expunere progresiva permite reglarea alarmei anxioase, adica modifica circuitele cerebrale activate in prezenta stimulului. Fobia este asociata unei dereglari a alarmei anxioase, iar alarma este modulata la nivelul nucleului amigdalian, care poate primi informatia de la un stimul extern pe doua cai diferite: una scurta, rapida, inconstienta, care trece direct din talamus in amigdala, si o alta elaborata, precisa si constienta, care trece prin cortex. Esecul acestor terapii se datoreaza faptului ca nu toti pacientii reusesc sa-si imagineze scenele anxiogene sau sa-si infrunte direct "demonii".
Angoasa care se ascunde in spatele oricarei fobii este greu de suportat, in primul rand pentru ca nu poate fi constientizata. Unii oameni de stiinta cred ca aceasta incapacitate ne vine din copilarie, cand inca nu detineam instrumentele necesare pentru a ne reprezenta si a comunica altora ceea ce simtim. Unele terapii isi propun sa vindece fobia pornind de la obiectul fobogen. Dar fobia nu poate fi redusa la acesta. Psihanaliza ii ofera celui care sufera de fobii un spatiu protejat, unde gandurile sale pot incepe sa se indrepte si spre teritoriul dificil de explorat al inconstientului. Pregatit sa asculte "vocea" inconstientului dincolo de discursul liber al pacientului sau, psihanalistul utilizeaza relatia stabilita cu el si cadrul terapeutic necesar pentru a-i asigura acestuia confortul unei constientizari treptate.
FACTS
Biologic, atunci cand ne este frica, simturile transmit semnale catre talamus, un fel de centrala de distributie a influxurilor nervoase. Confruntat cu mesaje care indica pericolul, talamusul lanseaza semnalele catre una dintre cele mai primitive parti ale creierului nostru - rinencefalul - care declanseaza reactiile fiziologice ale fricii inainte ca gandirea constienta si cortexul sa aiba timp sa intervina.
Lobul temporal, zona laterala a cortexului cerebral, reprezinta centrul de coordonare a reactiilor de teama, iar zona implicata in tulburarile din categoria fobiilor este nucleul amigdalian, care se gaseste in interiorul lobului temporal
Jean Cottraux, psihiatru la Unitatea de Tratament al Anxietatii din cadrul Spitalului Universitar de Neurologie din Lyon, coordoneaza un program de studiu clinic al tratamentului agorafobiei prin realitatea virtuala, in care au fost inclusi 90 de pacienti. 12 scenarii virtuale, sonore si vizuale in egala masura, au fost stabilite tinand cont de situatiile cel mai frecvent raportate ca generatoare de anxietate pentru agorafobici; printre acestea - intrarea intr-o sala de cinema sau condusul unei masini pe un drum de tara izolat.
Tot in Franta, un studiu cu privire la fobiile sociale se realizeaza in prezent in cadrul unui proiect european denumit Vepsy, care isi propune sa analizeze comparativ efectele celor doua terapii, terapia comportamentala si cognitiva (TCC) si terapia realizata pe baza realitatii virtuale. Patru scenarii virtuale au fost create pentru a-i confrunta pe pacienti cu diferitele forme ale fobiei sociale: acestia trebuie sa reziste asalturilor unui vanzator insistent, sa poarte o conversatie amicala intr-un apartament, sa se deplaseze si sa se exprime sub privirea altor oameni si sa vorbeasca in fata unui public.
sursa : descopera.ro