Singles Happy Travel. Club de socializare
Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: anamama13 din Marți, 30 Martie 2010, 13:15
-
Viata nostra cotidiana se petrece in si prin fapte concrete ... nu numai gandurile conteaza.... o fapta buna, cat de mica, iti aduce in suflet o bucurie, o caldura care mai aplaneaza intr-un fel amaraciunile stranse din varii motive... daca am reusi sa facem fiecare macar cate una bucata fapta buna pe zi, nu credeti ca lumea ar fi mai frumoasa ???? poate vom obtine si schimbarea celorlalti inspre bine ... daca nu, macar ne ramane satisfactia de a nu face rau....
-
eu nu m-am gandit vreodata sa-mi numar faptele bune din ziua respectiva si nici sa imping de la spate pe altcineva sa faca ceva bun si ptr alta persoana decat a sa.... ceea ce fac eu vine de la sine, altfel nu pot trai...
m-a impresionat foarte tare moartea jurnalistului Mile Carpenisan, baiat tanar, mereu pe coclauri... dar cu un suflet atat de mare.. va rog sa-mi permiteti sa va redau un fragment de pe blogul lui ... o spune mai bine decat as scrie eu ... poate va ajuta :
Va provoc!
Stiu ca sunteti jurnalisti, bloggeri, oameni cu pareri, moguli. Ei bine tuturor va adresez o provocare astazi ( 04.02.2010 ) si nu o leapsa care poate fi ignorata sau nu. Va provoc sa fiti oameni si sa o demonstrati macar o saptamana in fata tuturor celor de la care aveti pretentia sa va citeasca. In fiecare zi va provoc sa faceti cate o fapta buna astfel incat peste o saptamana sa vad de la toti 7 povesti care sa descrie pataniile ce i-au facut sa se simta din nou oameni printre oameni. Pentru ca nu sunt un lacheu ma supun aceluiasi test si alaturi de mine sotia mea va trece probele de foc. O sa venim si noi cu povestile noastre si sper din suflet sa nu mancati cacat, sa o faceti pe bune nu de alta dar stiu ca peste 7 zile va veti simti mult mai lipsiti de toxinele unei vieti banale intr-o Romanie de doi lei.
Am maturat in fata apartamentului si pana la etajul 4. Am curatat toate florile ambientale de frunzele uscate. Am bagat in apartament cei 2 ficusi ofiliti pentru a-i inlocui cu cativa puieti de curmali verzi. Sper eu ca am ajutat-o in felul acesta pe tanti aia draguta care intotdeauna cand matura scara si ma intalneste ma intreaba cat e ceasul. Pentru ca vad ca nu va da afara din casa pofta de fapte bune si pentru ca scarbit constat ca nu stiti altceva decat sa va dati mari filantropi pe bloguri sarind in sprijinul unor cauze nobile doar pentru a va face reclama gratuita la sufletul mic, va spun doar ca o fapta buna nu trebuie intotdeauna sa inceapa cu cuvantul cancer si sa se termine cu zerourile unui cont deschis intr-o banca. O fapta buna e cea pe care ar trebui cu totii sa o facem zilnic, cu zambetul pe buze si cu aceeasi satisfactie cu care am salva viata unui om. As vrea sa va vad fiind capabili sa faceti lucruri marunte care la finalul zilei cand inchideti ochii inainte de a adormii sa vedeti linistea aceea atat de necesara ingerilor care va pazesc stiind ca lucrurile marunte au fost de fapt atat de mari pentru altii. Daca voi nu veti povesti fiecare lucru marunt, fiecare fapta mica oamenii poate vor uita cum e aia sa faci bine. Ganditi-va ca poate de noi toti depinde sa ii invatam pe oameni sa redevina oameni.
PS Nu ma voi opri doar la atat si chiar daca ar fi sa ma chinui astazi voi face tot posibilul sa mai fac macar o fapta buna.
Va multumesc
Mile Cărpenişan - 4 februarie 2010 / milecarpenisan.ro
-
trebuie sa iau bobite ptr cuti... nu ma opresc la mag din colt ptr ca vreau sa ajung la xxl... ptr ca acolo stiu ca o voi ngasi pe steluta.... nu, nu e un catel... pe cateii de acolo nu stiu cum ii cheama, desi i-am mai botezat eu asa cum imi vine cand se strang si ma chinuiesc sa rup sacul sa le fac si lor portii... stela este o femeie necajita... cu fel si fel de probleme... poate le-as povesti daca ar fi cineva sa vrea sa le cunoasca... imi numar banii sa nu depasesc limita cumparaturilor ca sa-mi ramana si ptr ea... ea ma intampina cand ma vede cu saru'mana.... nu vrea sa renunte la acest obicei.... stau de vb cu ea, ii dau pateutul si banutii, si plec in multumirile ei, gandindu-ma de ce nu am si eu noroc la loto, bingo sau altceva ca sa pot face mult mai mult decat a-i lasa 50 lei si un pateu... si ptr mai multi.... oameni, catei... suflete.... of, doamne, steluto, voi trece iar poimaine... vad eu ce mai am de cumparat....
-
de-abia ce-am iesit din magazin si se infiinteaza pe langa mine... cu ochii lor blanzi si blanitele cam jumulite, cu cate o labuta ranita, supravietuitorii iernii de-abia trecute si ai acestei lumi, imi hamaie cate o nota vesela de nerabdare... data asta am luat 3 paini, ptr ca data trecuta nu mi-au ajuns doua si am ajuns acasa tot fara paine.... in timp ce mergem impreuna sub forma de gramada neorganizata taman prin mijlocul drumului, incercand sa-i feresc de masinile care treceau fericite ca nu le este atacata nici o roata, rup cate o bucata de paine si le dau echitabil, fiecaruia .... se opresc din mers , pe rand, doar doua secunde, ca sa mai prinda o bucata... oare cu cate paini as putea sa-i satur macar odata ??? doar eu... dar daca ar mai fi o mana care sa le dea o bucata de paine... si inca una... dar daca ar mai fi un suflet sa se gandeasca si la ei... si inca unul... hm, iar ma gandeam aiurea-n tramvai, si asta nici macar nu circula pe-aici... iar ma gandeam ca traiesc printre oameni.....
-
nu credeam ca provocarea lansata de Mile va avea un asemenea impact... ma gandeam ca vor fi multi care vor citi si vor trece mai departe... dar am fost placut impresionata sa vad ce multi oameni au intrat in Agentia faptelor bune...
neplacut este ptr mine ca aici nu a aderat nimeni la gazeta mea, probabil considerand topicul ca pe un fel de autogazeta de perete, fara sa se intuiasca adevaratul lui scop .... va voi aduce spre cunostinta si alte fapte descrise de "agentii " lui Mile :
""Nu mă mai opream de câţiva ani să mă uit în jur! Aveam o scuză: coordonez o multinaţională şi nu mai am timp de prostii. Trebuia să îmi menajez neuronii care sunt solicitaţi la maximum!
Vă citesc de ceva vreme, doar pentru a îmi mai satisface nevoia de bine. Tot eu. Tot mie! Mi-a plăcut mult eleganta lui Mile C. Mi-a plăcut cum aţi transformat provocarea lui în dorinţa de îndeplinit. Şi ieri am plecat la o oră rezonabilă de la birou, să mă plimb pe străzi ca să fac o faptă bună! În costum... mă simţeam cam prost! M-am oprit lângă o librărie unde un bătrân ponosit aştepa. Ceva! Am intrat! Tot pentru mine, că sunt fascinat de cărţi. Apoi m-am întors la el şi-am povestit. Fusese profesor de matematică, terminase şef de promoţie. Un om lucid, exemplar, logic. Şi eu am terminat matematica! Am vorbit de cărţi. Îşi dorea foarte mult o enciclopedie. Dar era foarte scumpă. Zicea că sta pe acolo, că mai vine o doamnă în vârstă, care îşi cumpără cărţi pe gustul lui, şi îi mai împrumută câte o dată. E sărac lipit pământului, locuieşte în subsolul unei firme a unui fost elev. I-am luat enciclopedia şi ceva de mâncare, să aibă o seară fericită! A zis că Dumnezeu nu doarme niciodată. Că toată primăvara asta o să-l găsesc în parcul de lângă firmă, citind din enciclopedia mare cu coperţi colorate! O să mai trec pe la el. Ne-am împrietenit aşa frumos. A, aseară m-am oprit şi m-am gândit. Prima oară, după mulţi ani! Am constatat că nu mai aveam prieteni. Doar mulţi colegi, subordonaţi prietenoşi şi parteneri de afaceri!" (Octavian) "
-
Cu toate ca sunt atat de multe lucruri pentru care sa ne facem griji,
Exista cu mult mai multe lucruri pentru care sa fim recunoscatori.
Desi bunatatea vietii poate fi uneori umbrita,
Ea nu poate fi subapreciata.
Pentru fiecare act necugetat, destructiv
Sunt mii de acte mici, tacute de dragoste, bunatate si compasiune.
Pentru fiecare persoana care vrea sa faca rau
Sunt multi, multi altii care isi dedica vietile pentru a ajuta si a vindeca.
Este o bunatate in viata care nu poate fi negata.
Uita-te cu atentie la cele mai magnifice peisaje si la cele mai mici detalii,
Pentru ca bunatatea intotdeauna va straluci
Bunatatea vietii nu are limite.
Creste mai abundent cu fiecare noua incercare.
Cu cat experimentezi si apreciezi mai mult bunatatea vietii,
Cu atat este mai mult de trait.
Chiar si cand vantul rece bate
Si lumea pare acoperita de o umbra cetoasa,
Bunatatea vietii exista.
Deschide-ti ochii, deschide-ti inima,
si vei vedea ca bunatatea este peste tot.
Desi bunatatea vietii pare uneori ca sufera esecuri,
Ea intotdeauna indura.
Pentru ca, in momentele intunecate, devine foarte clar ca viata este o comoara fara de pret.
Si asa bunatatea vietii devine si mai puternica datorita tocmai acelor lucruri care i s-au opus. .
Cu timpul, cand frica iti va disparea pentru totdeauna
Vei afla ca bunatatea vietii a fost mereu la un moment distanta.
La urmatorul colt
In fiecare moment
Bunatatea vietii e gata sa te surprinda si sa te incante.
Lasa bunatatea vietii sa iti atinga spiritul si sa iti calmeze gandurile.
Si apoi imparte norocul tau cu altii.
Findca bunatatea vietii creste tot mai minunata de fiecare data cand este daruita.
Cu toate ca problemele in mod constant striga dupa atentie
Si conflictele apar sa urle si mai tare,
Bunatatea vietii devine mai puternica in liniste si pace, cu mai mult rost si semnificatie decat inainte.[/b]
-
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
" Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.
Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA !!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Sursa: Unelte pentru schimbare
-
Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.
Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez?
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..
- Si el raspunse: va multumesc din suflet...!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.
Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.
Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.
Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..!
Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.
Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...
In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...
“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
(Semnat) Dr. Howard Kelly
Poveste primita pe mail
-
@anamama13 m-ai lasat fara cuvinte :(
(http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/4744858/1/femeie-plansa.jpg)
plang , dar , cu o bucurie imensa in suflet, observand ca mai exista si suflete sensibile , inca nu suntem pierduti definitiv !
-
sigur ca mai exista... eu stiu cu siguranta asta ptr ca am intalnit si inca mai intalnesc multe exemple in acest sens... dar majoritatea celorlalti este covarsitoare... nu tin neaparat sa traiesc intr- lume perfecta in care nu ai mai putea distinge binele de rau, dupa cum spunea marcutza, dar as prefera ca cei buni sa fie majoritari... si uniti... ptr ca acum sunt nu numai destul de putini, dar si dispersati... astfel fiind mult mai usor de pus la coltul otravit al ignorantei si al rautatii inversunate... iar cu un singur ghiocel nu se face primavara... am avut dovada chiar anul acesta cu zgripturoaica iarna care ne-a tot dus cu zaharelu' dar tot nu pleca....
de aceea incerc cu disperare sa trezesc sufletul amortit al omului spre a se bucura de viata sa proprie aducand bucurie altor vieti prin bunatate... gresesc oare ? nu pun aceasta intrebare decat retoric, ptr ca, indiferent de una sau mai multe opinii contra, eu voi ramane asa... suferind cumplit ca nu pot face mai mult, imbatandu-ma poate cu apa rece a unor gesturi marunte, pe care eu le consider normale intr-o lume Umana, considerate inca gesturi de bunatate acum..... si inca mai astept... nu stiu ce timp mai am, care este planul Divinitatii in ceea ce priveste viitorul meu dar, atata timp cat inca respir, astept sa mi se alature si alti fani ai trairii ptr semeni, astfel reusind sa traim si ptr noi, sa traim bine impreuna... astept inca sa se stranga randurile armatei binelui.... numai impreuna vom putea curata tot noroiul...
-
Ce înţelegem prin faptele bune?
Dumnezeu ne descoperă voia Sa, ne dă poruncile, dar nu ne obligă să le împlinim, fiindcă El ne-a înzestrat cu libertate de voinţă. Însă credinţa noastră în Dumnezeu se exteriorizează şi se împlineşte prin fapte bune. Sfântul Apostol Iacov o susţine elocvent: “Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov II; 26).
Ne întrebăm, aşa cum este firesc, care sunt aceste fapte bune?
Fapte bune sunt doar cele săvârşite faţă de semenii noştri în numele lui Isus Hristos, faptele izvorâte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Acestea au menirea de ne transforma în colaboratori ai lui Dumnezeu. Autentica înţelegere a faptelor bune ne-o oferă Domnul Iisus Hristos, Care ne certifică faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este pregătită celor care s-au ostenit pe pământ în săvârşirea binelui. Însă “binele nu are margini”, după cum “virtutea nu are hotar”, afirmă Sfântul Grigorie de Nyssa. Înfăţişând tabloul Judecăţii de Apoi, Mântuitorul spune: “Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. (…) Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei XXV; 34-40, 46).
Iată în ce constau faptele cele bune: în venirea imediată, cu iubire, în ajutorul semenilor. Domnul ne îndeamnă la bunătate şi iubire.
Adevărata credinţă e cea “lucrătoare prin iubire” (Galateni V; 6) faţă de semeni, pe aceştia având datoria sfântă şi morală de a-i iubi, ajuta, respecta şi ierta în permanenţă. Faptele bune scot cu prisosinţă în evidenţă iubirea noastră. Lângă şi în fiecare semen de-al nostru stă nevăzut Hristos, Care “nu caută numai la binele făcut, ci şi la scopul pentru care a fost făcut”, după exprimarea Sfântului Ioan Damaschin.
Primind cuvintele lui Dumnezeu în inimă şi transpunându-le în fapte, nu ne vom lăsa copleşiţi de diavolul care vine şi doreşte să ne arunce în deznădejde, nici de încercările grele la care suntem uneori supuşi în cursul vieţii şi care au menirea de a ne fortifica credinţa în puterea dumnezeiască, nici de grijile, bogăţia şi plăcerile vieţii, care pot constitui obstacole în stabilirea raportului de iubire, frăţietate şi egalitate între oameni.
A face bine înseamnă a ne feri de rău şi a împlini voia lui Dumnezeu, Care urmăreşte doar binele întregii omeniri.
De asemenea, Iisus ne sugerează: “Luaţi seama ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei VI, 1). Aşadar, săvârşirea faptelor bune impune discreţie, neaşteptând laude din partea celor din jur. Este suficient să fim văzuţi şi apreciaţi de Părintele ceresc, Care nu rămâne niciodată dator. Nu e necesar să ne dorim a fi admiraţi şi respectaţi de semeni pentru acţiunile caritabile pe care le întreprindem, trâmbiţând tuturor binele făcut, ci să ne dorim a fi iubiţi de către ei prin ceea ce le dăruim în tăcere. Azi, la fel ca oricând, există mulţi oameni necăjiţi şi bolnavi, semeni de-ai noştri care suferă şi care au obosit să mai ceară ajutor. Mulţi s-au resemnat cu situaţia grea în care trăiesc, având convingerea că dacă îndură pe pământ, asemenea săracului Lazăr, vor trăi fericiţi în viaţa viitoare. Aceşti oameni trişti cred cu putere în viaţa de după moarte, pe când cei care trăiesc în bogăţii şi plăceri exagerate de cele mai multe ori o ignoră. Dar credinţa în viaţa veşnică este o coordonată de bază a demnităţii de creştin. Fericirea veşnică în viaţa de după moarte o vom dobândi numai făcând fapte bune faţă de aproapele nostru, fie că e bogat, fie că e sărac. Aproapele nu este numai cerşetorul întâlnit la colţ de stradă, ci fiecare om care are nevoie de ajutorul nostru, indiferent de religie, naţionalitate sau stare socială. Noi, oamenii, formăm societatea, iar aceasta se fundamentează pe egalitate de şanse, evitând excluziunea socială, marginalizarea. Ca atare, să manifestăm compasiune şi răbdare faţă de semeni şi să venim constant în sprijinul celor copleşiţi de necazuri, dar statornici în credinţa lor în Dumnezeu. Astfel, vom colabora cu Dumnezeu la fericirea acelora, vom deveni parteneri ai Domnului în procesul mântuirii noastre şi a lor.
Preot ortodox Cristian Boloş
-
mai sunt si altii care incearca
http://agentiademplinitdorinte.blogspot.com/
-
LALELE ŞI CÂRNAŢI
"Măi oameni, mă simt aiurea. Nu trebuie să moară nimeni ca să mă apuc de fapte bune, dar lucrurile stau aşa: mi se încheie ziua, absolut normal după 12 ore de stat în picioare. Mă rog, nu chiar 12, 10. 2 le-am petrecut în trafic. 10 la teatru, în repetiţii. Am plecat la 9:00, am ajuns la 9:00. Să mă ia naiba dacă am apucat să fac pipi... d'apoi fapte pe care să le consider eu, în sinea asta a mea - "bune". Şi totuşi... N-am facut rău. Am plecat dimineaţa cu cârnaţi după mine... în fiecare zi am întâlnire cu un maidanez roşcat extrem de cult, viaţa toată şi-o petrece la teatru... Ca de obicei, i-am servit micul dejun. Într-o mână cârnaţi, într-alta lalele. Florile le-am cumparat pentru cabiniera mea, pe care o iubesc tare mult. A fost ziua ei ieri, am pupat-o azi.
Pe la prânz am avut o pauză de juma' de oră. Băieţii s-au dus să ia ştrudele... un adevărat festin. L-am rugat pe Marius să cumpere o ciocolată, şi ciocolata i-am trimis-o lui Matei, un prieten de-al meu de vreo 7 ani. Tot în pauză, am dat nas în nas cu directorul meu. E trecut de 80 de ani, abia urcă scarile. Ne-a salutat frumos şi a trecut mai departe. Mi s-a părut trist. Trecuse deja de grupul nostru când m-am decis să-l strig. Şi l-am strigat tare, să m-audă - "Domnuuu' Harry!!!". A urmat o pauză mică şi-apoi el "Spune, dragă". Zic - "Nimic important, vreau numai să vă spun că-mi sunteţi tare drag. Şi de data asta nu vă mint". A râs "Sper să fie aşa". Atât am mai auzit, se evaporase deja. Apoi, în repetiţii, mi-am făcut treaba. Pe la 5:00 am sunat-o pe mama, să-i spun că o iubesc. După ce-am terminat cu nebunia de la teatru, am rezolvat ceva pentru tata. Am ajuns acasă, am intrat în alimentara de lângă scară, am luat alţi 2 cârnaţi şi i-am dat câinelui care se uita la mine. Astea mi-au fost faptele. În rest, multe vorbe. Cum spuneam, o zi obişnuită, n-am putut mai mult, n-am putut mai bine, îmi pare rău". (Natalie)
-
"Nu mi-aduc aminte concret ce fapte bune am făcut! Incredibil, dacă e să le pun pe hârtie, efectiv nu ştiu ce să scriu. M-am hotărât, îmi fixez un target: 7 fapte bune! Am început acum un minut, când i-am dus un pahar de apă bunică-mii! A rămas perplexă. În fiecare dimineaţă strigă după mine să îl duc, dar n-am făcut-o niciodată. Îi spuneam mereu să se ridice să şi-l ia singură, că altfel anchilozează. Mulţumesc, Mile". (Pavel din Timişoara)
"Ştiu că faptele mele sunt mici mititele de tot, dar le spun ca să mă "aliniez" dorinţei lui Mile, chiar dacă le-am făcut dinainte de a o şti. De astăzi am să fac un efort voluntar pentru măcar o faptă bună... Am un prieten care e departe de familie, foarte strâmtorat material, şi care-şi dorea să vadă un concert - pentru al cărui bilet nu avea bani. L-am dus eu la concert. Cred că am bucurat un sănătos, cinstit, tânăr şi cu sufletul bun. Iar ieri, la doar câteva ore dupa ce Mile pleca, am avut puterea să conving un părinte să-şi interneze copilul, pentru a primi ajutor specializat. Copilul era în pericol şi, deşi decizia a fost grea şi neplacută, mă bucur că am reuşit să înclin balanţa, la părinţi, în favoarea internării copilului..." (anonim)
"Azi m-am hotărât să mă las de fumat. Şi tot astăzi am fost la un spectacol de-al lui fi'miu! Sunt divorţat de nevasta mea şi n-am reuşit niciodată să ajung la spectacolele lui Robin! Întotdeauna mă cheamă, dar mereu intervine ba o şedinţă, ba o urgenţă. Azi dimineaţă citeam postarea voastra pe facebook şi mă întrebam ce faptă bună pot să fac. Când m-a sunat doamna Jeni, care are grijă de băiat, să-mi amintească de spectacol, m-am hotărât pe loc. E inutil să vă spun ce am văzut în ochii copilului meu cand m-a văzut, în primul rând, cu o pungă mare de floricele (preferatele lui). Pentru mine, fapta asta face cât 7 la un loc. Mai fac, dar nu vă mai scriu despre fiecare! Am vrut doar să fiu de exemplu, cum ne-aţi sugerat şi aşa cum mi-aţi fost şi voi, la rându-vă, exemplu mie! (nonicech)
-
Azi dimineata cand Dumnezeu a deschis
o fereastră în RAI m-a văzut pe mine şi m-a întrebat:
Copilul meu, care este marea ta dorinta pt. azi???
Iar eu i-am răspuns:
Doamne te rog sa ai grijă de persoana care citeste acest mesaj, de familia lui şi de prietenii lui speciali. Ei merita asta şi îi iubesc foarte mult.
Iubirea lui Dumnezeu este ca un ocean, îi poti vedea începutul dar nu si sfârsitul.
-
nu stiu daca ceea ce fac sau am facut eu pentru cei de langa mine pot fi considerate fapte bune. ci doar normale poate.
atunci cand pot o ajut cu bani pe bunica mea care anul acesta implineste 88 ani. este bunica care m-a crescut de la 1,5 ani pana la 7 ani, cand am venit la scoala ]n Bucuresti la parinti
ii dau acei bani cu gandul k ea sa-si cumpere ceva bun, este si ea om si pofteste si ea la una, la alta. sau sa-si plateasca utilitatile (sta in Targovite, la bloc). dar ea foloseste banii foarte cumpatat. si ceea ce-i ramane ii pune deoparte sa fie acolo, tot pentru noi, sa ne fie de ajutor daca se intampla ceva cu ea.
sau poate fi considerat o fapta buna faptul k i-am cumparat ieri mamei mele flori? "ultimile zambile de anul acesta" a zis tiganca de la care le-am cumparat.
nu cred. "doar" i-am facut o mare bucurie.
-
"Am hotărât că pot să încerc măcar să îi îndeplinesc ultima dorinţă lui Mile. Am început bineînţeles în casă, nu am mai ţipat la Coana Mare, deşi iară a scos toate lucrurile din bufet căutând nişte bani care nu există, i-am făcut o cafea, desi nu îi fac niciodată, pentru că cică nu îi face bine, deşi la 88 de ani nimic nu îţi mai face bine. Mă întreabă dacă am bani să îi cumpăr ouă, drojdie şi vopsea, că vine paştele şi numai ea nu are ouă vopsite. Mă întreabă asta de pe 20 februarie în fiecare zi, deşi noi de sărbători mergem mereu la ţară şi vopsim ouă când ajungem acolo. Îi promit că îi aduc icre în schimb, apoi m-am îmbrăcat şi am ieşit din casă pregătit să îmi continui ziua aşa cum am început şi să încerc să mă schimb măcar un pic în bine. (...)
Mă despart de Jimmy cu speranţa că poate mâine o să reuşesc să fac totuşi o faptă bună şi ajung acasă. Coana Mare mă ia direct din uşa: Mi-ai adus vopsea de ouă? Îi răspund că i-am adus o prăjitură. Uită de ouă şi de drojdie şi înfulecă prăjitura bucuroasă. Mă gândesc acum dacă am reuşit să îi îndeplinesc dorinţa lui Mile. Vă urez succes şi vouă şi să vă ajute Dumnezeu! (Cătălin)
DE POMANĂ
"Azi am împărţit mâncarea pe care mi-a pus-o soţul în caserolă, la birou, că aveam nişte deadline-uri, cu tanti Marga, femeia de serviciu. E slabă şi amărâtă, vai de mama ei! Am şi stat câteva minute de taclale. Mâine îi duc două paltoane care mi-au rămas mici şi o sticlă de ulei ca să-şi mai fiarbă cartofi şi să pună ulei pe ei, că mănâncă numai margarină cu pâine!!! Şi mai fac, promit!" (Carmencita Oros)
"Am dus-o pe Buna la cimitir la Bunu. O tot mint din februarie. Azi am sunat-o şi i-am zis "hai!", cred că a luat pastile de inimă când m-a auzit! Şi am pus-o să se uite la televizor, să vadă povestea lui Mile, că datorită lui a ajuns la cimitir! S-a prins repede şi m-a santajat sentimental cu dorinţa asta, să-i ducem nişte seminţe lu sor'sa, tocmai în Drumul Taberei. Dacă vă spun că m-au păcălit băbuţele mele dragi să dau şi cu grebla şi să le fac două straturi, mă credeţi? Mile, data următoare să ai grijă ce-ţi doreşti că uite, s-ar putea să ţi se împlinească, dar cu preţul spinării mele rablagite! Dumnezeu să fie cu tine!" (Theo)
"Azi am dat de pomană! N-am ştiut ce să fac altceva! Şi chiar am vorbit cu colegii de birou: habar nu mai avem ce înseamnă să faci o faptă bună! Dar o să ne gândim". (Ştefănuţ)
-
"Ştiu că nu este o scuză să vă spun că sunt plecată de mult din ţară şi nu mai sunt la curent cu ştirile de la ora 5:00; mai ştiu că, nu demult, un amic facebokist îmi scria să-l ajutăm pe MILE! M-am scormonit în sertarul cu amintiri să descopar cine este acel OM care are nevoie de ajutorul nostru. Vag am început să-l profilez şi, interesant, i-am recunoscut vocea stinsă din neguri - este acel Om cu suflet mare! Mi-e greu să spun "a fost", sună aşa straniu şi rece - ca ploaia care cade pe pervaz şi se prelinge spre ce? Am un singur regret - poate aş fi putut să ajut cumva, dar cum oare, când mă desparte o lume de tine. Am fugit din casă până la colţul străzii unde 2 OAMENII stau cu mâna întinsă - change please - le-am dat tot mărunţişul ce-l aveam în buzunare şi le-am spus: "e pentru Mile Cărpenişan!"... M-au privit ciudat şi şi-au văzut mai departe de viaţa lor".(anonim)
ÎNDOSARIEREA FAPTELOR
"N-am contorizat niciodată! Azi de dimineaţă mi-am luat la birou creionul, un A4 şi am scris ce am făcut bun ieri, fără să-mi propun. În seara asta am făcut un A4 şi pentru astăzi, când ştiam că am de împlinit o dorinţă! Am făcut de două ori şi aproape jumatate mai multe fapte bune! Mi-am făcut o mapă pentru A4-urile astea. Nu o să pot scrie în fiecare zi dar, din când în când şi tot merită! Mulţumesc Mile Cărpenişan! Şi ştiu că ţi-ar mai mulţumi şi prietena mea Tanţi, dacă ar ştii că datorită ţie i-am lăsat de tot sarafanul de jeans gri, pe care l-ar purta în fiecare zi dacă s-ar putea! Şi colegii de birou, că le-am dat sâmbăta asta liber, tot ţie trebuie să-ţi mulţumească! Şi tanti Roro, că n-am mai ţipat astăzi la ea să închidă toate geamurile când pleacă din firmă şi... toţi! Şi soţul meu, pentru pastele din seara asta! N-am mai gătit de la masa de Crăciun pentru ei!!!!" (adinuta self)
"Azi l-am înscris pe fiu-meu la Cercetaşi, mă roagă de 6 luni şi niciodată nu am timp:( ...am vorbit cu un portal local de promovare pe internet de evenimente şi vor face un articol (gratuit) pentru programul de voluntariat la organizaţia Cercetaşii. Mile, respect, oriunde ai fi..." (anonim)
"Astăzi am fost la poştă. Doamna de la "ghişeu", deşi ocupată, a fost răbdătoare şi calmă... Aşa că după 10 minute m-am intors cu o floare şi un mulţumesc :-). P.S. Ciudat cât de "neobişnuiţi" suntem cu faptele bune. Spun asta pentru că şi eu m-am tot gândit ieri ce aş putea să fac, şi răspunsul nu prea venea natural... Cred că avea dreptate Mile, dacă nu avem grijă, în curând vom uita cu totul ce înseamnă "bine" sau "bun"... Pace şi lumină pentru Mile". (Ela)
-
Vara trecuta, prin iulie sau august, pe o caldura teribila mergeam spre centrul orasului... pe partea opusa a strazii pe care mergeam o batranica iese dintr-o curte, face cativa pasi dupa care isi pune mana in dreptul inimii, se agata cu greu de gard pt ca mai apoi sa se prabuseasca la pamant. O femeie care mergea in spatele meu a traversat de indata strada in timp ce eu ma cautam de telefon ca sa sun salvarea, dar il uitasem acasa....asa ca am mers mai departe mintindu-ma cu ideea ca daca avea probleme cu inima eu oricum nu puteam sa ajut, trebuie sa o faca cei calificati. Dupa cateva zeci de metri, strafulgerat parca, mi-am dat seama cat de gresit ma comportasem si sincer va spun, mi-a fost rusine de mine in acel moment, acea batranica era in primul rand un om aflat intr-o situatie neprevazuta si nedorita de nimeni, iar mai apoi era cu siguranta mama sau bunica cuiva si ma gandeam cu groaza: ....Situatiile fiind inversate, as accepta ca cineva sa treaca pe langa cineva drag mie fara ca macar sa incerce sa ajute???.....
Ieri, ma intorceam de la un prieten, afara ploua usor, nici sa te ude dar nici sa ramai uscat... intins linga un tufis disting o silueta barbateasca intr-un costum verde. Primul instinct a fost sa merg mai departe dar apoi mi-am adus aminte de acea batranica, asa ca mi-am pus mana pe umarul lui si l-am scuturat un pic
Esti bine???...il intreb
Sunt bine, sunt bine...raspunde omul
Pai daca esti bine ce faci aici??
Ma odihnesc si eu un pic...
Pai aici, nu te duci acasa???
Ma duc, ma duc..
Cum omul era curatel, ingrijit si nici nu parea sa fi fost beat nu stiu de ce era acolo, nu a vrut sa-mi spuna.
Nu stiu ce s-a intimplat cu batrana dar cel putin m-am asigurat ca barbatul pe care l-am vazut ieri nu o sa se aleaga decat cu o raceala, in cel mai rau caz, din punct de vedere al sanatatii.
Nu stiu daca povestea asta se incadreaza la "Vitrina faptelor bune" sau "Vitrina faptelor rele"....deocamdata nu e decat unul din topicurile astea 2, asa ca o scriu aici....si va indemn sa nu ezitati, daca puteti sa ajutati...altfel veti regreta tardiv...
-
multumesc robby pentru postare...si bine ai venit printre noi ...
exista intr-un fel si "vitrina faptelor rele" si nu numai, pe care l-am numit "loc de dat cu capul".... cucuiele se pot face si din indiferenta, nu ??? a ta sau a altora..... chiar fata de propria ta persoana.... astept in continuare impresiile tale pe ici, pe colo.... ;)
-
TEMĂ PENTRU ACASĂ
"Sunt profesor diriginte. Astăzi mi-am provocat clasa, la rândul meu, la fapte bune. 7 zile. Scrise în caietul de română pe ultimele 7 pagini! La finalul orei, i-am văzut că adunau triunghiul de lapte într-o plăsuţă. Erau pentru Vlăduţ, colegul lor care le cere de fiecare dată câte un triunghi în plus, dar nu-i dau cu dragă inimă. Copilul nu este sărac. Este foarte sărac. Trăieşte într-o casă de carton. Azi era bolnav... ei s-au gândit ca şi de foame şi au hotărât să treacă să-i lase plasa cu laptele! I-am pus să citească pe net despre Mile şi Agenţia de împlinit dorinţe! Numai bine vă doresc, dragi agenţi. Iar lui Mile, un vâslaş isteţ, care să-l treacă graniţa dincolo în siguranţă!" (Tamara Cojoc)
"Eu şi colegele mele facem voluntariat la o casă de bătrâni, din când în când! In ultima vreme, păream a nu mai avea răbdare! Mile şi dorinţa lui ne-au amintit de ce suntem acolo atunci când suntem. Toata ziua numai despre asta am vorbit. Mulţumim!" (Ana, Flavia şi Getuţa din Arad)
"Bunica mea e un înger de femeie. I-am povestit de voi şi de campanie, apoi am întrebat-o ce-aş putea face eu şi i-am citit din ce-aţi facut voi! Mi-a zis: "Mergi de aprinde o lumânare pentru omul ăla. Uite cum i-o trezit pe toţi mătur!nd el scările până la etajul 4." M-am dus! Şi am aprins una şi pentru Mama Mie, să o ţină Dumnezeu sănătoasă, să mai facă fapte bune, şi o lumânare pentru mine, să pot învăţa de la dumneaei cum se face. Că asta nu ne învăţa la şcoală! Au uitat şi ei!!!" (Tinel)
"Înlocuitul aruncării cu piatra de o înjurătură se zice că a fost începutul civilizaţiei. Azi n-am pălmuit pe nimeni, da' am înjurat ceva... Mâine mai puţin şi tot aşa, în 7 zile deloc. Sper. Cu excepţia lui Gică care face numai prostii. Da' îl iubesc tare pe dobermanul asta gri urât!". (Nataniel)
-
O ENCICLOPEDIE ŞI UN PRIETEN
"Am ieşit la curaţenia de primăvară din faţa blocului. N-am făcut-o niciodată, deşi îmi lăsau bileţele, sunau şi mă apostrofau mereu. Azi am ieşit! Pe unii vecini constat că nu-i cunosc! M-am împrietenit cu vecinul de dedesubt şi i-am promis că nu mai merg "încalţată cu tocuri noaptea la 1:00" şi "nu mai dansez cu muzica la maxim la ore imposible". Pe tocuri merge Cora, evident, dar am tăcut! El mi-a zis că "măcar să le mai răresc. Şi-a zâmbit frumos! M-a invitat şi la o cafea". (Paul Vajovschi)
"Mile ne-a readus în minte exerciţiul faptei bune! Azi am respectat regulile în trafic, nu am claxonat, am avut răbdare! Am fost calmă la birou, am dat o mână de ajutor echipei, deşi până acum nu le dădeam decât de lucru. Apoi am luat flori înspre casă şi am făcut un ocol pe la mama, care mereu plânge că nu am timp de ea. Şi cea mai bună faptă pe ziua de astăzi e că i-am dat drumul lui Fifi în scară (pisica unor vecini) pe care, de fel, o cam cotonogesc, că e nesimţită şi pisicoasă! Am zis să treacă de la mine fără un picior în dos azi. Şi mâine." (Tania)[/color]
"Nu mă mai opream de câţiva ani să mă uit în jur! Aveam o scuză: coordonez o multinaţională şi nu mai am timp de prostii. Trebuia să îmi menajez neuronii care sunt solicitaţi la maximum! Vă citesc de ceva vreme, doar pentru a îmi mai satisface nevoia de bine. Tot eu. Tot mie! Mi-a plăcut mult eleganta lui Mile C. Mi-a plăcut cum aţi transformat provocarea lui în dorinţa de îndeplinit. Şi ieri am plecat la o oră rezonabilă de la birou, să mă plimb pe străzi ca să fac o faptă bună! În costum... mă simţeam cam prost! M-am oprit lângă o librărie unde un bătrân ponosit aştepa. Ceva! Am intrat! Tot pentru mine, că sunt fascinat de cărţi. Apoi m-am întors la el şi-am povestit. Fusese profesor de matematică, terminase şef de promoţie. Un om lucid, exemplar, logic. Şi eu am terminat matematica! Am vorbit de cărţi. Îşi dorea foarte mult o enciclopedie. Dar era foarte scumpă. Zicea că sta pe acolo, că mai vine o doamnă în vârstă, care îşi cumpără cărţi pe gustul lui, şi îi mai împrumută câte o dată. E sărac lipit pământului, locuieşte în subsolul unei firme a unui fost elev. I-am luat enciclopedia şi ceva de mâncare, să aibă o seară fericită! A zis că Dumnezeu nu doarme niciodată. Că toată primăvara asta o să-l găsesc în parcul de lângă firmă, citind din enciclopedia mare cu coperţi colorate! O să mai trec pe la el. Ne-am împrietenit aşa frumos. A, aseară m-am oprit şi m-am gândit. Prima oară, după mulţi ani! Am constatat că nu mai aveam prieteni. Doar mulţi colegi, subordonaţi prietenoşi şi parteneri de afaceri!" (Octavian)
-
EXAMENUL DE CORIJENŢĂ
"Am cumpărat cu 20 de lei în loc de 2 lei un bucheţel de brânduşe de la o bătrânică. Şi m-am bucurat de ele foarte tare. :)" (Laura Bogdan)
"Io m-am apucat să fac o treabă de om nebun: vreau să schimb ROMÂNIA! Între timp, am plantat 2 piersicuţi şi îmi pregătesc florile pentru ieşit la curte. De acum încolo sunt sigur că voi trăi în altă ţară, uşor, uşor începem să interacţionăm şi să formăm un curent civic! Mă doare doar că numai în faţa morţii şi a nenorocirilor reacţionăm (deocamdată)". (marro)
"Dragă Mile, pentru ziua de ieri nu mă pot lauda prea tare. Mă salvează doar gândul bun şi preocuparea. Ieri am fost doar "vestitorul", mediul prin care dorinţa a ajuns unde trebuia să ajunga şi, astfel, s-a împlinit. Am fost tare fericită chiar şi aşa. Azi promit să termin ce mi-am propus: să-i trimit lui Sasha (n.r. - un băieţel bolnav de leucemie) ceva... orice. I-am citit (a nu stiu câta oară) povestea şi m-am gândit că cel mai mult mi-ar plăcea să-i citesc. Să-i citesc ore în şir. Seamănă tare cu Dimitri al meu, aşa matur şi poet cum e el. Poate că, într-un fel, toată iubirea pe care am simţit-o eu o să ajungă la el. Poate mă ajuţi tu cu partea asta... Să vedem cum îmi mai oblojesc sufletul azi. Pe mâine, Ela"
"Sunt repetenta la capitolul ăsta, dar mă pun pe învăţat, să nu rămân pe toamnă:)
Sunt repetentă: mereu şi mereu în fata curăţeniei şi bunătăţii lui Toma.
Sunt repetentă: mereu şi mereu în faţa umorului şi inteligenţei Ştefaniei.
Sunt repetenta: mereu şi mereu în faţa seninătăţii Mariei.
Ştefania şi Toma şi Maria sunt copiii mei.
Sunt corigentă în faţa soţului meu, mereu mare, mereu deştept, mereu responsabil, mereu pe fază.
Sunt corigentă în faţa doamnei minunate care stă mult mai mult cu Toma decât stau eu.
Sunt corigenta în faţa sentimentului de Dumnezeu cu care este binecuvântată Iulia, "my person".
Sunt corigentă în faţa modestiei pe care şi-a asumat-o MAMA.
Sunt corigentă în faţa mândriei pe care o simte şi o transmite Tata, când vorbeşte cuiva despre familia lui.
Sunt corigentă în faţa meseriei de pompier la descarcerare pe care o face cu durere şi inima deschisă, fratele meu.
Sunt corigentă în faţa mamei absolute care este Ramona, prietena mea.
Sunt corigentă în faţa amintirii Bunicii Sofia, cea mai harnică şi mai îndemânatică fiinţă din lume.
Sunt corigentă în faţa bucăţii de obuz care locuieşte în obrazul Bunicului Niculae, obraz pe care eu nu l-am mai pupat demult.
Sunt corigentă în relaţia cu: mine însămi şi cu drumul de la mine către mine.
oamenii, cărţile, filmele, cântecele care mă aşteaptă.
faptele bune. (...)" (Oana Bucur)
-
acord mai multă înţelegere, neînţelegilor mele
-
cred ca este o mare realizare... deseori suntem mult mai duri si acizi fata de neintelegerile noastre decat de ale altora... e sinonim cu a te ierta pe tine insati, nu ???
-
O VIZITĂ LA ÎNGERI
"Astăzi am îmbrăţisat o mamă care şi-a pierdut fiul. Şi am ţinut-o strâ ns de mână, ca să simtă că nu e singură acolo, în durerea ei nesfârşită... Restul nu mai contează..." (Ela)
"(...) În faţa blocului în care locuiesc, e o grădină. Şi un felinar. Acolo, pe cutii de carton, la orice oră din noapte, găseşti un om şi un câine. Îmbrăţişati. Câinele şi omul sunt "vagabonzi". Îi ninge, îi plouă, ei sunt împreună. Şi se adoră. Câinelui i se spune "Nevasta". Omul e alcoolic. Cândva, a fost profesor. E greu să vorbeşti cu el, pentru că nu e niciodată treaz. Oamenii râd. Îi evită. Îi ignoră. Eu i-am urmărit şi, v-o spun deschis, când văd ce dragoste îi leagă, mi se umple ochii de lacrimi. Seara, când ajung acasă, intru în alimentară şi le cumpăr câte ceva de mancare. Felul în care acest om îmi mulţumeşte (în numele lui şi mai ales al câinelui), îmi îngheaţă sângele.
Copiii - chiar dacă eu n-am, au alţii :)) Şi trăim vremuri grele. Unii dintre noi suntem nevoiţi să-i spunem copilului - azi n-am cum să-ţi iau "ceva bun". Nu vreau să intru in detalii... în ziua a cincea, am... furat o geantă. Slavă Domnului, nu m-a prins nimeni. Am îndesat în ea dulciuri şi gata, am pus-o la loc. În seara cu pricina ştiu sigur că doi copii rodeau "ceva bun" şi că o mamică lăcrima de fericire văzându-şi splendorile încântate. În ziua a şasea, adica ieri... n-am apucat să mai fac nimic, pentru nimeni. Am ieşit din teatru şi am fugit să-mi văd părinţii pe care nu-i mai văzusem de vreo 10 zile. Mă ardea dorul de ei. Şi eu n-am părinţi, am îngeri. Câte au făcut ei pentru mine, ieri, în două ore, aseară, n-am făcut eu pentru nimeni tot anul. O să încerc azi să-mi fac tema de ieri" (Natalie)
-
fiti mai buni, fiti oameni!
de radu | 1/04/2010 23:47:07
ma doare sa vad ca oamenii apreciaza ce au, sau mai bine zis au avut, doar dupa ce au pierdut... am citit articolul si comentariile si pot spune ca mi-au dat lacrimile. si eu incerc sa fiu om de fiecare data cu putinta. saptamana asta am primit un email de la cineva care tocmai se operase la inima dar care nu avea banutii necesari sa plateasca operatia si mecanismele implantate. si m-am implicat in strangerea de bani pentru acel om. nu-l cunosc, am primit doar un email, dar daca pentru mine 50 lei reprezinta o iesire in oras, pentru el 50 lei de la 100 de persoane reprezinta mai mult de 1.000 euro, deci foarte multi bani. tot saptamana asta am redirectionat acei 2% din impozit catre cei de la "hospice casa sperantei" desi in fiecare an ii dadeam catre smurd. da, cei de la smurd au fost acolo cand aveam nevoie, dar credeti-ma ca acei copii si oameni care sunt tratati de hospice sunt in marea majoritate cazuri terminale ce au nevoie de alinare. cineva de la hospice mi-a spus "daca pentru mine 5 lei reprezinta un suc in oras, pentru ei, pacientii, reprezinta poate o masa de pranz". v-ati gandit la asta? daca nu, poate ar fi bine sa o faceti si sa donati sau redirectionati macar acei 2% catre o fundatie, catre hospice, smurd, indiferent cine. implicati-va in astfel de cazuri ce va vin pe email. cu totii primim emailuri in care ni se cere ajutorul dar cati dintre voi au facut-o sau o fac?! e timpul sa incepeti sa ajutati! Nu uitati sa fiti oameni si nu numai in saptamana asta, ci in fiecare zi!