Sunt timid cum mă tratez?
scris de wonderland
În Singles Camp ajung puține persoane timide. E nevoie de un pic de curaj ca să depășești nesiguranța de a intra într-o experiență cu care n-ai mai fost confruntat. Să-ți faci bagajele, să pleci într-o acțiune, la întâlnirea cu oameni pe care nu-i cunoști, cu organizatori despre care nu știi nimic, bazandu-te pe informații apărute pe un forum și, poate pe încrederea ta în capacitatea de a te descurca în situații neprevăzute, care nu merg așa cum te-ai așteptat. Asumandu-ți riscul de pierde niște bani și ceva timp. Asta la prima ieșire, după care știm ce se întâmplă :yeah: :applause: Toate îngrijorările dispar și constați că riscul a fost minim, iar câștigurile maxime :applause:
Totuși, mai ales în topicurile despre inițierea relațiilor, se pomenește destul de des despre timiditate. Așa am ajuns să aștern câteva gânduri despre acest subiect. Pentru că nu sunt timidă, îmi asum riscul de a-l considera banal, plictisitor sau nefolositor ;). Totuși mi-ar plăcea să vă trezească interesul și ceva comentarii din partea voastră, a timizilor sau mai puțin timizilor.
Ce ascunde timiditatea? Daca ne uitam la definitii, aflăm că e vorba de jena, neîncredere, în fond de teama.
Dacă mă gandesc la clasificarea emoțiilor, timiditatea are legatura cu rușinea, iar rușinea are rădăcina primară în sentimentul de vinovăție.
Ce anume mă face să simt rușinea, ce declanșează vinovația?
Ca si cum mă simt vinovat că exist? Mi-e rușine că nu sunt suficient de bun/ă, de capabil/ă sau valoros/valoroasă?
Asta se poate întâmpla doar dacă ne definim prin raportare la ceilalți, fără a ne aprecia ceea ce ne face pe noi înșine buni, capabili sau valoroși. Pentru că nu am primit, la momentul potrivit, încurajarea și aprecierea de care aveam nevoie.
Ce mă tem că se va întâmpla? Ce îmi blochează curajul de a iniția o conversație, de a face o cerere, de a mă simți confortabil și sigur pe mine în relația cu ceilalți?
Până la urmă știm cu toții când se manifestă timiditatea. În situații noi, pentru care nu am scheme de comportament verificate. La întâlnirea cu oameni noi. Când vreau să obțin ceva și curajul meu e blocat în gandul că voi fi refuzat, că voi fi luat în râs, sau ignorat.
Nu-mi mai amintesc cum am trecut de la adolescenta timidă la femeia dezinvoltă în majoritatea situațiilor. Așa că, n-am o rețetă.
Poate că cel mai important moment a fost cel în care am început să am încredere în mine.
Poate că m-a ajutat faptul că, de la un moment dat încolo, am fost mai puțin interesată de părerea celor din jur. În sensul în care am pus pe primul plan părerea mea, interesul meu (nu în sens negativ) și am încetat să încerc să le fac pe plac celorlalți, în detrimental confortului meu interior.
Poate că și atitudinea pozitivă și acceptarea dreptului celuilalt de a spune NU.
Și, cred cu tărie, esențial a fost și momentul când am înțeles că multe dintre reacțiile celorlalți nu au legătură cu persoana mea. Ci, cu felul lor de a fi și de a se raporta la lume, cu tot ce a contribuit la formarea și evolutia lor în timp - educația, autodeducatia, experiențele lor de viață.
Să scapi de timiditate te ajută să scapi de o mare bătaie de cap - nu mai ești nevoit să suporți stări neplăcute, ești mai liniștit și cu siguranță te bucuri mai mult de viață.
(http://i62.tinypic.com/20f6fd2.jpg)
Voi cum ați scăpat de timiditate?
Sau dacă n-ați scăpat, ce vă face să fiți timizi?