Chiar toate relațiile au final previzibil? scris de wonderland
Am auzit, de curând, pe cineva spunând că simte că e inutil și obositor să mai intre într-o relație, pentru că știe la ce se ajunge și cum se termină. Mi s-a părut șocantă această viziune, prin modul în care a fost rostită. Cu siguranța celui care nu poate fi zdruncinat în convingerea sa. Fără nici o urmă de resentiment sau revoltă. Cu un ton plat, calm, clar, al celui care chiar așa crede și simte.
(http://scms.machteamsoft.ro/uploads/photos/652x450/652x450_104122-cum-poti-sterge-de-pe-facebook-toate-urmele-fostei-relatii-i.jpg)
E ciudat cum, pentru unii oameni, o relație nu e decât o poveste repetabilă, cu traiectorie previzibilă și un final și mai previzibil.
E și mai ciudat cum, acești oameni nu-și pun problema că, poate totul devin previzibil doar pentru că ei au un comportament previzibil, repetabil.
Într-o acțiune identică vei obține același rezultat. Și, atunci, pare la mintea cocosului unde se cere produsă o schimbare. Totuși, continuăm să menținem un comportament care ne confirmă ideea unui eșec sigur.
Evităm intrarea într-o relație din teama de eșec, din dorința de a nu mai suferi, din neîncrederea în reprezentanții sexului opus, sau din siguranța și sentimentul de protecție oferitede zona de confort a rutinei, tabieturilor, comodității.
Dacă trăim după tipare, limităm căutările după aceleași....criterii, apoi ne mirăm că pare să re-trăim aceeași poveste.
Păstrez imaginea romantică asupra întâlnirii care m-ar putea determina să las toate temerile, rezervele deoparte, dar încerc să las universul să-mi arate porți de intrare la care nu m-aș putea gândi. Îmi rezerv dreptul de a vedea cum duc relația mai departe, cât de departe, abia în momentul existenței motivului concret pentru acest efort de gândire și implicare. ;) Dar îmi propun să mă bazez lecțiile din experiența anterioară și să pun în practică teoriile cu care am fost de acord de-a lungul timpului.
Poate că asta înseamnă realism, pragmatism, dar poate că înseamnă și înțelepciune. Până la urmă suntem ființe dinamice, în evoluție. Iar asta ar trebui să însemne și reconfigurări ale concepțiilor despre viață și relații, nu?
Și mai ales să nu adăugăm obstacole interioare la cele exterioare.
Voi care credeti ca sunt dusmanii cei mai de temut, cand vine vorba de construcția unei relatii? Cum se intră în linie dreaptă spre finalul previzibil?
Încep eu si sper sa va simtiti provocati sa continuati:
1. Să accepți intrarea într-o relație pentru că te simți singur/ă, pentru că te plictisești, pentru te-ai săturat de comentariile mai mult sau mai puțin apropiaților, ori din alte motive de acest gen.
2. Un start greșit - când incerci sa pari altceva decat ceea ce ești. Îți arăți fața ta perfectă, sau incerci să fii ceea ce îți imaginezi ca dorește celalalt. Renunțarea la nevoile tale din dorința de a îl face pe celalalt să se simtă cât mai important. La polul celălalt, ignorarea nevoilor celuilalt si punerea ta în centrul atenției. Cât timp poti sa fii altcineva? La un moment dat vei vrea sa fii asa cum ești, așa cum simti, iar celalalt va spune ca nu te mai recunoaște.
3. Comparația cu altcineva sau raportarea la un ideal din mintea ta. Continuarea unei falsa așteptare ca celălalt se va schimba conform dorințelor tale El/ea nu se va schimba, sau nu în directia dorită de tine, iar tu vei trai aceeasi dezamăgire. Momentul de trezire va fi plin de regrete pentru timpul risipit din vina ta.
4. Să pui condiții și să ceri garanții asta mi se pare cea mai sigura cale de a scurtcircuita o relație înainte de a începe. Poate functiona o relatie pe schema: Da, dar iata ce trebuie sa fii, sa faci, sa-mi oferi, sa tii seama....?
(http://knowinnovation.com/wp-content/uploads/2012/08/yes_but.png)