Tigani fotografiati in zona Sibiului in anii '30
Calatori (nomazi)
(http://i41.tinypic.com/b70s5i.jpg)
Caldarari
(http://i40.tinypic.com/2vm9bfp.jpg)
(http://i40.tinypic.com/2uj1pqv.jpg)
(http://i44.tinypic.com/1085nvs.jpg)
Ursari
(http://i43.tinypic.com/296k87m.jpg)
Impletitori de cosuri (pe o carte postala)
(http://i39.tinypic.com/5d2kk0.jpg)
Micii cersetori
(http://i41.tinypic.com/o8fpua.jpg)
Si un articol interesant despre ei:
"Au tiganii biserica?"
(http://i41.tinypic.com/2nlwosg.jpg)
Biserica ţiganilor a fost clădită din slănină şi aşezată în calea câinilor, ziceau românii despre ţigani. Saşii transilvăneni au răspândit cu plăcere această zicală românească.
Recensămintele postcomuniste n-au făcut lumină asupra numărului cetăţenilor români de etnie rromă. Undeva între 700.000 şi trei milioane de persoane, apreciază diverse surse minoritatea care şi-a extins caracteristicile asupra reprezentării românului în străinătate. Dintre toate statele Europei Centrale şi de Răsărit, România este ţara cu cei mai mulţi cetăţeni de etnie rromă.
Iluminismul transilvănean
Deşi prezenţa ţiganilor în ţinuturile valahe e atestată din secolul al XIII-lea, vor trece încă secole până la a stârni interesul autorităţilor pentru soarta şi starea lor. Sub influenţa ideologiei luminilor, Curtea din Viena s-a preocupat întâi de ţiganii transilvăneni. De altfel, Transilvania este unică în diversitatea etniilor sale, scria preotul Michael Lebrecht din Şura Mică, citat de Marian Zăloagă (Reflectarea vieţii religioase a ţăranilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea în surse germane, Buletinul cercurilor ştiinţifice studenţeşti, Alba Iulia, 2002).
Prin deciziile luate de Maria Tereza (în 1768 şi 1773) şi de Iosif al II-lea (1782) s-a dus o politică dură de asimilare şi sedentarizare a ţiganilor transilvăneni, subliniază cercetătoarea Emmanuelle Pons (Ţiganii din România, o minoritate în tranziţie, Compania, Bucureşti, 1999). Li s-a interzis să mai locuiască în bordeie şi chiar să-şi mai vorbească limba proprie. Prin poruncă împărătească, li se cerea să-şi clădească locuinţe şi să vorbească graiul celorlalţi din partea locului. Nu aveau voie nici să circule dintr-un comitat într-altul fără învoirea autorităţilor. Li s-a impus să nu mai umble despuiaţi, să nu mai posede cai şi să nu mai doarmă claie peste grămadă copii şi tineri, de ambele sexe, împreună. Au fost luaţi copii de ţigani din familiile lor şi daţi în plasament familiilor de altă etnie sau la orfelinate. Li se impune chiar educaţie religioasă.
Kaiserin Maria Theresia
(http://i39.tinypic.com/t5n7us.jpg)
De la poruncă la faptă
Despre manifestările de religiozitate ale ţiganilor în urma acestor porunci vorbesc sursele germane consultate de cercetătorul Marian Zăloagă. Ţiganii din Transilvania, menţionează acestea, nu aparţin unei confesiuni aparte. Ei se ataşează confesiunilor îmbrăţişate de comunităţile pe lângă care trăiesc.
Ţiganii din ţinuturi secuieşti şi ungureşti se ţin fie de reformaţi, fie de romano-catolici. Cu excepţia celor din regiunea Sibiului, care se ataşau de ortodocşi, mare parte din ei se botezau greco-catolici. Fiind atât de mulţi, au primit subpopi anume.
Ţiganii sunt însă dezinteresaţi de credinţă. Nu arareori pot fi întâlniţi la biserică, mai ales la cea românească, (unde) sunt gata să te uşureze de bani sau de alte bunuri, observa unul dintre saşii citaţi. De aceea, în multe localităţi, li se şi interzicea să rămână în sat pe timpul serviciului religios din biserici. Sunt, în fapt, oameni fără religie, fără credinţă în viaţa sufletului după moartea trupească. Biserica ţiganilor a fost clădită din slănină şi aşezată în calea câinilor, repetau saşii, cu plăcere, o vorbă de duh auzită de la români.
Slujitori ai Satanei şi mâncători de copii
Nu i-au ajutat deloc pe ţigani să împlinească poruncile împărăteşti nici celelalte etnii transilvănene. Prejudecăţile erau atât de adânc înrădăcinate în a-i considera sub-oameni, încât în Transilvania, ca şi pe întreg cuprinsul Balcanilor, circula stereotipul că ţiganii sunt slujitorii Satanei. Aberaţiile mergeau până la a-i acuza de antropofagie. Până în zilele noastre, ţiganul care fură copiii cu sacul a rămas o ameninţare de efect, folosită de mamele de la ţară pentru a-şi convinge pruncii să nu iasă de sub ascultarea părintească.
Dintre toate ritualurile creştinilor, botezul a fost prima şi cea mai răspândită practică printre ţiganii obligaţi la viaţă religioasă. Ritualul este însă o imitaţie, lipsită de evlavie şi credinţă în semnificaţiile sale. În descrierea unuia dintre cronicarii saşi citaţi în studiul menţionat, imediat după naştere, copilul era îmbăiat într-o groapă cu apă, făcută direct în vatra bordeiului. Curând se trecea la botezul nou-născutului. Martori şi naş de botez nu se iau dintre ţigani, ci se caută persoane mai de vază. Urmează o cinste la cârciumă, făcută naşului de către tatăl copilului. Trataţia consta în pâine şi vinars (rachiu tare). Cu aceasta se socotea creştinarea desăvârşit încheiată.
Căsătoriile între ţiganii transilvăneni din secolul al XVIII-lea nu presupuneau ritualuri şi jurăminte religioase. Cu totul altfel stăteau lucrurile la căsătoria cu un neţigan, condiţionată de către împărăteasa Maria Tereza prin respectarea unor reguli. Dacă mireasa era ţigancă, iar mirele ungur catolic, fata trebuia să facă dovada cunoaşterii unor precepte religioase şi a unor deprinderi gospodăreşti.
Pentru că împărăteasa a interzis şi căsătoria fetelor de vârstă fragedă, în cazuri ca acestea de căsătorii mixte, ţiganii apelau la martori mincinoşi care îmbătrâneau mireasa.
(http://i43.tinypic.com/33nes87.jpg)
Continuarea aici:
"Eliberarea ultimilor sclavi din Europa"
"De ce-au ales ţiganii ţinuturi româneşti?"
http://www.frontpress.ro/2012/08/au-tiganii-biserica.html (http://www.frontpress.ro/2012/08/au-tiganii-biserica.html)