Călătoria spre fericire
Cineva mi-a zis, de curând, că fericirea este să îți propui ceva și să faci tot ce ține de tine pentru a obține ceea ce dorești. Seamănă, într-un fel, cu celebrul citat motivațional care spune că Fericirea e călătoria nu destinația.
Sunt total de acord, că pasiunea, entuziasmul, bucuria, satisfacția, toate trăirile care te țin pe direcția atingerii țintei tale te fac să simți intens o stare ce poate fi numită și fericire.
Dar, în același timp poate fi o formă de fugă, de evitare a ceva ce poate fi prea copleșitor pentru tine.
Un fel de a-ți ține mintea ocupată, de a bloca accesul la ceva ce te-ar putea duce în direcția opusă a nemulțumirii, frustrării, descurajării, disperării trezite de ceea ce nu ai reușit, nu ai obținut, nu ți-a fost oferit. Sau, o fericire cu sursă în lumea materială, exterioară ție. De multe ori, după ce ai ajuns acolo unde credeai că vor lua sfârșit căutările tale, te regăsești golit de energie și trist. Pentru că ai urmărit un vis care, poate, nu-ți aparținea. Sau, pe care ai uitat să-l
.actualizezi cu ceea ce ai devenit.
(https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcT9ciBKl4_wFVU8nD3uPhRiMWvPu2Frnd7PIcH4j2d_eSaBqjpL)
Fiecare înțelege fericirea așa cum dorește sau a învățat de-a lungul vieții.
Am crezut într-o vreme că fericirea se naște din mici bucurii (a)cumulate. Acum tind, mai degrabă să cred că fericirea e o stare interioară, independentă de realizări și succese în lumea materială. Că, ceea ce te face să te simți fericit nu depinde de ceea ce fac, spun ceilalți, de ceea ce obții.
Ci, de felul în care tu privești și primești întâmplările care îți sunt date. De felul în care reușești să te bucuri de lucruri simple, cărora le faci loc în timpul și viața ta.
Un fel de lentilă prin care amplifici lucurile bune din viața ta și care te face să te simți liniștit și împăcat cu ceea ce ești, cu ceea ce ai, cu ceea ce poți fi.
Fără să alergi după ceea ce nu ai, alegând cu grijă din ceea ce prezentul îți oferă și fiind atent la ceea ce îți dorești cu adevărat.