Singles Happy Travel. Club de socializare
Scrise de noi => Poeziile noastre => Subiect creat de: admin din Luni, 16 Iunie 2014, 13:04
-
Florile sufletului tau
Pe manoasa campie
Din sufletul tau
Cresc flori minunate
Frenetic simbol
A ceea ce esti
Si vrei sa devii
Ce astazi tu semeni
Ca maine sa fii
Pe lacul albastru
Din ochii tai mari
Cresc nuferi de aur
Si lotusi regali
Simbol al nobletii
Ce-n suflet o porti
Strajeri prin iubire
Inaltelor porti
Pe semetele creste
Din inima ta
Cresc numai flori rare
Ce nu ar putea
S-arate oricui
Atata splendoare
Ci doar celor care
Cu greu au urcat
Ti-e sufletul floare
Ti-e trupul un ram
Ti-s ochii safire
Ti-e inima hram
Esti toata o floare
Esti toata un zbor
Iar eu, cu aripi frante
Raman doar
un dor.
Viorel Simionescu / 13 iunie 2014 / Timisoara
(http://i57.tinypic.com/2ailn3p.jpg)
-
Mi-ar placea sa le ascult puse intr-un cantec :)
Pentru aripa franta cauta leac,
Dorul sa fie doar un afrodisiac.
Nu lasa floarea deschisa spre tine
sa-si piarda splendoarea printre suspine.
-
Citind poezia, exact la acelasi lucru ma gandeam....... ;)
-
da, asa gandim noi femeile, noi doua, sigur ;), la fel. dar asta nu ajuta. pana urma, poetii din dor si suferinta se inspira. si chiar ne-poetii prefera sa ramana la marginea dorului.
-
Frumoasa poezie. Mai vreau ..... asa ca daca mai stiti, scrieti ca eu la citit ma pricep cel mai bine. :)
-
Zbor spre înălțimi
Pierdut în visul de mătase
Ce se întinde, de azur,
Peste talazuri sclipitoare
Săltând sonor spre țarmul sur,
Minuscul pescăruș plutește,
Dus de al strălucirii val,
Cu aripile-i îmbătate
Pe marea cea fără de mal
Ce-al ei cleștar vast și-l desface
În nesfârșirea lui tihnită
Albastră, pură măreție,
Un zbor spre tine lin palpită
În lunecarea-i beată, parcă
Nemărginirea îl înghite.
Marină pasăre răzleață
În diafane bolți vrăjite,
Sorbind nesățios din sfere
Ce-n fața dulcelui avânt
Se tot revarsă, se despică,
În aurii raze vibrând.
Rece azur, proaspăt vazduh
Al fragedelor înălțimi!
Până-n acea desăvârșire,
Acea tărie de lumini
El urcă cu-aripa-i gingașă
Unde-l îndeamnă voluptatea.
În pieptul lui plăpând, minuscul
Setos absoarbe-eternitatea!
O, nestatornica-i aripă
Spre bolți titane îl îmbie!
Rătăcitor în zări sihastre
Etern tovarăș să le fie.
Azurii visuri, zvelte visuri
Mă-mbie, gândul mi-l răsfață
Atuncea lacom al meu suflet
Pe-ale lor aripi se înalță
Și din sluțeniile vieții
Spre răcoroase bolți albastre
Răzlețu-mi gând zboară spre stele,
Nutrind un dor de sfere vaste.
Irina Bazon -1999