Singles Happy Travel. Club de socializare

Scrise de noi => Articolele noastre => Subiect creat de: admin din Luni, 01 Aprilie 2013, 08:46

Titlu: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: admin din Luni, 01 Aprilie 2013, 08:46
Despărțirea nu e sfârșitul lumii...  scris de wonderland

Sunt lucruri pe care le știm, în adâncul nostru, fără să le lăsăm să iasă la suprafața gândului rostit. Știm și continuăm să ne purtăm de parcă n-am ști. Alungăm firul de gând, ignorăm ceea ce simțim, ne aruncăm în  speranță iluzorie că ceva dincolo de noi va produce o schimbare miraculoasă în cursul întâmplării. E un mod de a amâna un deznodământ care se asociază în mintea noastră cu pierderea. Poate pierdem un vis, poate ne simțim în pericolul de a fi expuși unei trăiri pentru care nu ne simțim pregătiți.  Dar e și un mod un mod de a amâna decizia și, implicit acțiunea. Acea acțiune care, în cele din urmă ne ajută să reducem frământarea și să minimalizăm efectele pierderii.

Cam așa se întâmplă și când o relație intră în linia dreaptă spre finiș. Ceea ce ai știut în adâncul sufletului tău iese la iveală, obligându-te la o confruntare cu realitatea.

Intensitatea durerii unei despărțiri sau gradul de dificultate a unei decizii în acest sens sunt  direct proporționale cu visele pe care le-ai țesut dinaintea, la începutul intrării în relație și pe tot parcursul ei. Despărțirea nu e sfârșitul lumii. Doar finalul unei iluzii.

M-am despărțit de tine în fiecare zi, timp de mai bine de un an. Aproape doi. Și de fiecare dată despărțirea rămânea agățată în speranță și iluzie. Și de fiecare dată rămâneam la marginea despărțirii. Dincolo de care mi se părea că se întinde golul unui vis pe care eu îl făceam imposibil.
Totuși, să mă despart de tine a fost ușor.
Să mă despart de toate speranțele, așteptările pe care le-am lăsat să prindă contur în vis, în gând și în carnea mea a fost un travaliu. Un travaliu al acceptării că ceea ce nu se întâmplă în mod firesc nu se va întâmpla cu efort, lacrimi și resentimente.
Cum  se spune? O relație se întreține cu muncă dar nu cu efort. Efortul e semnul intrării în contradicție, a devierii de la o direcție comună si a folosirii energiei pentru a ține la un loc ceea ce se cere eliberat.   


Când ceva se termină, se termină...
Am fost de acord cu acest adevăr, de când l-am descoperit. Dar l-am simțit făcând parte din mine, doar după ce i-am adus o completare: ”Până nu se termină în mintea ta, în sufletul, în simțirea ta, nu s-a încheiat.”
Abia atunci te simți eliberat. Abia atunci poți să ierți, să te ierți și să mergi mai departe. Fără resentimente, fără așteptări.

(http://www.adplayers.ro/files/article_pictures/bradut_florescu_blog.jpg)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Luni, 01 Aprilie 2013, 13:29
Wonderland,
Acum ceva ani in urma, am fost pusa exact in situatia asta: de a alege sa raman implicata intr-o relatie 'de mare compromis' sau in virtutea inertiei sa continui.Pe chestia inertiei asteia, sau poate a faptului ca 'speranta moare ultima"(ce banal suna), in pofida oricaror evidente, precum ca relatia noastra nu are nici o sansa de viitor, au fost cativa ani buni la mijloc.Cand am citi articolul tau, m-am regasit pe mine cu x ani in urma!! :smitten:
Oricum, de parut rau, nu mi-a parut.Cunosc multe cazuri in care si dupa ceva timp de la despartire cei doi isi poarta resentimente, ranchiuna.Dupa mine nu e deloc OK sa gandesti asa!mai bine ca a fost frumos cat a fost, altfel...daca vezi numai partea neagra, ajungi la concluzia ca ai pierdut ani din viata implicata intr-o relatie dezastruoasa!Eu, dimpotriva: am castigat ani din viata, pentru ca a fost frumos cat a fost frumos!
Felicitari pentru articol!Mi-a mers la suflet!
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Marți, 02 Aprilie 2013, 08:05
Multumesc, Mihaela :kissing:
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: bog68 din Miercuri, 03 Aprilie 2013, 23:30
Și totuși, nu ar fi mai bine să fim avertizați dinînainte. De ce trebuie să fim pocniți de-odată în moalele capului cu ,,vestea cea mare,,?
Ca să vedem cât ne rezistă inima? Să fim puși la încercare dacă suntem în stare sau nu să ne luăm viața? Să nu mai putem mânca, dormi, gândi, etc.
Am primit de la cineva ,,încurajarea,, cu... ,,Lasă, că timpul va rezolva totul!", bazându-se probabil pe definiția că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate.
Dar mai avem oare timp? Și nu e vorba că avem prea puțin timp, problema e că pierdem prea mult! ( pe-asta parcă Seneca a spus-o...)
Regret însă de timpul pierdut, căci este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
Probabil că am divagat, fapt pentru care îmi cer iertare...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Joi, 04 Aprilie 2013, 07:59
Și totuși, nu ar fi mai bine să fim avertizați dinînainte. De ce trebuie să fim pocniți de-odată în moalele capului cu ,,vestea cea mare,,?
Ca să vedem cât ne rezistă inima? Să fim puși la încercare dacă suntem în stare sau nu să ne luăm viața? Să nu mai putem mânca, dormi, gândi, etc.
Am primit de la cineva ,,încurajarea,, cu... ,,Lasă, că timpul va rezolva totul!", bazându-se probabil pe definiția că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate.
Dar mai avem oare timp? Și nu e vorba că avem prea puțin timp, problema e că pierdem prea mult! ( pe-asta parcă Seneca a spus-o...)
Regret însă de timpul pierdut, căci este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
Probabil că am divagat, fapt pentru care îmi cer iertare...
Se pare ca tu ai alta opinie vis-a-vis de o relatie care 'fuse si se duse' !Eu-vezi postarea mea, cea dinainte de a posta tu-cred ca din orice relatie 'pierduta' castigi ceva: experienta si zile frumoase, pentru ca daca n-ar fi fost si zile bune, nu s-ar implica nimeni in ea!De ce sa nu ne gandim la 'timpurile insorite',cele de inceput de exemplu.Intr-o relatie este imposibil sa nu fii fost si vremuri bune! :) :flori:Eu una, ma simt castigata din toate relatiile trecute si pierdute!Le-am multumit in gand mereu barbatilor care m-au facut sa infloresc pentru o perioada, chiar daca ulterior am suferit!
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Joi, 04 Aprilie 2013, 08:05
bog68, de fapt suntem avertizați în toate felurile. Doar că noi preferăm să ne adormim rațiunea și închidem toate semnele într-un cotlon la care nu mai umblăm, până nu încep să dea pe afară de sufocare.

Vestea cea mare e că în sfârșit ne-am trezit dintr-o alegere nepotrivită pentru noi și câștigăm timp pentru o încercare nouă. Mai înțeleaptă dacă s-ar putea. Ceea ce îmi doresc și mie :crazy2:

Dar, da, cunosc sentimentul că timpul e neiertător.

Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: CamiCamelia din Marți, 09 Aprilie 2013, 17:05
Asta e Viata...
                     Paulo Coelho

 Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau capitole, sau uşi. Important este să le poţi închide, şi să laşi în urmă momente ale vieţii; momentele care se încheie. Ţi-ai terminat munca? Ţi s-a încheiat o relaţie? Nu mai locuieşti în acea casă? Trebuie să pleci într-o călătorie?... Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundându-te în “de ce” - uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum, şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci în viaţă, tu, eu, fiii, fraţii tăi, prietenii, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte. Nu ne putem afla în prezent, ducând dorul trecutului. Nici măcar întrebându-ne “de ce”. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întârziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi. Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă ! De aceea, câteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hârtiile, să arunci documente vechi şi să vinzi sau să faci cadou o carte. Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie: a uita, a te desprinde, a te avânta. În viaţă nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să câştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul. Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţânare a “filmului tău personal”… îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî. Viaţa nu se află decât înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsând “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce: Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele? Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele !! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie. Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămâne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta. Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nici o persoană, nici un loc, nici o muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci când ai venit pe lume, ai venit singur. Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atât de greu să te desparţi astăzi. A te desprinde este un proces de învăţare, care din punct de vedere uman se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci: închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te. Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi… pe oricare îl vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte. ASTA E VIAŢA !
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Caroline din Marți, 09 Aprilie 2013, 21:58
Bine spus...
De multe ori, atunci cand ceva se schimba cu mine, schimb instinctiv si locul, arunc hartii, sterg numere de telefon din mobil sau adrese de email, fac ordine in carti, CD-uri si haine, fac cadouri si... imi actualizez CV-ul.  ;) Imi amintesc ca ultima data cand mi s-a intamplat asta, acum 4 ani, am scos la gheena 3 saci de aruncat, 2 saci cu haine i-am donat si am trimis 25 de colete postale cu cadouri de tot felul (era inainte de Pasti, oricum...).  ;D

Ceea ce e ciudat insa pentru mine este ritmul schimbarii in ce ma priveste, in comparatie cu ceilalti... Mie nu mi-e greu sa plec, sa arunc si si sa schimb. Ceea ce n-am reusit inca este simplicitatea de a ramane.
Cand ma mai suna cate cineva, cu care n-am mai vorbit de 7, 12 sau chiar 20 de ani, de cele mai multe ori parca ma invita la un film pe TCM.  :giggle: In timp ce recunosc cu usurinta persoana de la capatul celalalt al firului, fiindca e tot acolo, in acelasi loc, in aceeasi stare de spirit, in aceeasi etapa de evolutie, pe acea "eu" n-o mai recunosc ca mine insami. Si conversatia devine superflu si conventionala...  :whistle:
Nu stiu cat de inteligibil suna ce spun... dar am impresia ca nu de acea persoana m-am despartit acum x ani, ci de mine insami, cea de atunci. O fi normal?!
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Marți, 09 Aprilie 2013, 23:01
Bine spus...
De multe ori, atunci cand ceva se schimba cu mine, schimb instinctiv si locul, arunc hartii, sterg numere de telefon din mobil sau adrese de email, fac ordine in carti, CD-uri si haine, fac cadouri si... imi actualizez CV-ul.  ;) Imi amintesc ca ultima data cand mi s-a intamplat asta, acum 4 ani, am scos la gheena 3 saci de aruncat, 2 saci cu haine i-am donat si am trimis 25 de colete postale cu cadouri de tot felul (era inainte de Pasti, oricum...).  ;D

Ceea ce e ciudat insa pentru mine este ritmul schimbarii in ce ma priveste, in comparatie cu ceilalti... Mie nu mi-e greu sa plec, sa arunc si si sa schimb. Ceea ce n-am reusit inca este simplicitatea de a ramane.
Cand ma mai suna cate cineva, cu care n-am mai vorbit de 7, 12 sau chiar 20 de ani, de cele mai multe ori parca ma invita la un film pe TCM.  :giggle: In timp ce recunosc cu usurinta persoana de la capatul celalalt al firului, fiindca e tot acolo, in acelasi loc, in aceeasi stare de spirit, in aceeasi etapa de evolutie, pe acea "eu" n-o mai recunosc ca mine insami. Si conversatia devine superflu si conventionala...  :whistle:
Nu stiu cat de inteligibil suna ce spun... dar am impresia ca nu de acea persoana m-am despartit acum x ani, ci de mine insami, cea de atunci. O fi normal?!
Caro, intervin sa te intreb ceva(daca nu e un secret si-mi poti raspunde, desigur!)
De ce nu scrii, omule?
Din cate am citit eu de la Caro pornire(n-am pretentia ca am citi prea mult), asta cred ca e cea mai sensibila postare a ta!
Tu ai putea scoate articole pe banda rulanta!
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Caroline din Miercuri, 10 Aprilie 2013, 23:55
Pentru ca postarea mea de mai sus nu are nimic in comun cu un articol, e doar o confesiune sincera, spontana... un raspuns, doar.
Sa ma apuc sa o dezvolt intr-un articol, ar insemna sa revin la stilul compunerilor scolastice... si nu mai am nici timpul si nici motivatia.

Si-apoi... ce te face sa crezi ca eu nu scriu?! Uite-aici.  :giggle:

P.S. Daca esti curioasa, mai citeste pe la Arhiva. Ca sa nu fiu of-topic, despartirea nu e sfarsitul, ba chiar uneori e doar inceputul... mai sunt inca atatea lucruri bune de facut pe lume, dupa!   ;D
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: micaela din Joi, 11 Aprilie 2013, 08:43
am dat peste o melodie care e buna de antract in sirul filosofarii pe tema sfarsitului de care se ocupa topicul asta. :)

https://www.youtube.com/watch?v=h6O7WPHKCTc (https://www.youtube.com/watch?v=h6O7WPHKCTc)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: micaela din Joi, 11 Aprilie 2013, 10:59
Si... on ne vit pas sans se dire adieu...

https://www.youtube.com/watch?v=dZkFi4Bbrqs (https://www.youtube.com/watch?v=dZkFi4Bbrqs)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Vineri, 03 Mai 2013, 18:17
Se pare ca 'sunt in pana de inspiratie', nu-mi trece prin cap nici o idee penru un nou articol, drept pentru care tot plimbamdu-ma pe internet, gasesc cate ceva interesant si care cred eu ca merita 'lipite' la topicurile noastre de pe forum.

Un divorţ spiritual…
AUTOR : ROXANA VORNICU

'Se pare că în ultimii ani, divorţul şi iluminarea spirituală au devenit cele mai mari trenduri. Unde întorci capul, cu oricine vorbeşti, este imposibil să nu auzi o astfel de poveste. Şi nu trebuie să te cheme neapărat Bahmuţeanu, Albu, Bănică sau Marin ca să aderi la nouă modă. Luate separat, divorţul şi iluminarea par a fi un fel de alb şi negru, haos şi pace, tristeţe şi fericire. Întrebarea este, se pot ele împleti cumva? Se poate vorbi de un divorţ (sau o perioadă de după divorţ)…spiritual(ă)?

Să spunem că am o prietenă care a crezut, pînă nu demult, că are o căsnicie frumoasă, fericită, trainică, bazată pe respect, încredere şi iubire, o căsnicie sănătoasă, chiar armonioasă pentru societatea în care trăim. Nu o căsnicie perfectă pentru că perfecţiunea, proiectată în instituţia căsătoriei, este de cele mai multe ori, un fel de Mecca. Însă doi oameni inteligenţi, frumoşi care porniseră la drum cu vise şi speranţe frumoase, cu “chimie” între ei, au hotărît brusc, peste noapte, să divorţeze. Ei bine, să spunem că mai mult el a hotărît despărţirea, pentru că prietena mea, deşi conştientă de ruptură dintre ei, s-a trezit într-o zi că nu mai are cu cine „repara” căsnicia pentru că ea îşi pierduse deja soţul. Nu l-a pierdut într-un accident de maşină şi nici în urma vreunei tragedii naturale, ci în numele confuziei, a dorinţei lui de a se (cică!) „trezi” spiritual şi a mult invocatei “lipsa de comunicare”. Încă o poveste de iubire ce data de aproape un deceniu – a luat sfîrşit.

Divorţul de ieri şi de azi

A trecut vremea cînd infidelitatea sau abuzul fizic erau motivele principale pentru care se destrămau căsătoriile. Mai nou, motive ca: „nu mai pot construi nimic alături de tine”, “am devenit doi străini”, “mă simt copleşit de responsabilităţi”, “vreau să fiu mai liber(a)”, “nu mai comunicăm”, “ne-am depărtat”, “nu eşti destul de sociabil(a)”, “vreau să mă trezesc spiritual şi nu o pot face de lîngă tine”, “iubirea nu există, e doar un conglomerat de hormoni pe care nu-i mai suport pentru că ei nu îmi aduc, peste noapte, un Ferrari”, sînt motivele pentru care oamenii se despart. Şi cum acestea nu se pot înscrie, mot-a-mot, în actele de divorţ, “nepotrivirea de caracter” spulbera într-o sală de Tribunal tone de amintiri frumoase şi ani frumoşi petrecuţi sub acelaşi acoperiş. La final, fiecare dintre soţi porneşte pe un alt drum. Ce îi aşteaptă dincolo de ziua în care au semnat actele de divorţ? Poate libertatea mult visată şi un sentiment de uşurare, poate durere, resentimente şi lacrimi, poate alţi parteneri de care erau îndrăgostiţi înainte de a se ascunde în spatele “trezirilor” spirituale, poate chiar vreo experienţă imaterială care va vindeca răni şi ego-uri, o eliberare sau poate regrete adînci pentru greşeala făcută. Nimeni nu ştie ce va urmă dincolo de ziua semnării actelor de divorţ şi riscul că realitatea să nu se conformeze speranţelor va exista mereu.

Viaţa de după de divorţ

O vreme am fost şocată de ceea ce părea a fi o tragedie pentru prietena mea, după care, văzînd-o cum se reconectează la fiinţa ei, puţin cîte puţin, din ce în ce mai puternic, nu am mai compătimit-o, ci am împins-o să meargă înainte. Am încurajat-o să nu se îngroape sub muntele de amintiri frumoase sau sub povara “de ce-urilor” sau ale întrebărilor ghilotinante gen “unde am greşit?”, “de ce eu?” etc.

Dacă treci acum şi tu printr-o asemenea perioadă, posibilitatea ca şi divorţul tău s-ar putea transforma în ceva pozitiv este mare. Durerea şi schimbările sînt cheile care deschid uşa spre o înţelegere mai profundă a experienței noastre umane. Da, durerea divorţului ne dărîmă toate baricadele de apărare şi ne face vulnerabili, total vulnerabili în faţa Sinelui, dar, se pare că pe lîngă şocanta şi imensa teamă de la începutul unei astfel de drame, poţi simţi, în timp, pace și mulțumire.

Şi totuşi, cum supravieţuieşti perioadei imediate divorţului? (Şi nu, nu vom dezbate aici împărţirea averilor, datoriilor sau a copiilor, lăsăm astfel de probleme pe umerii avocaţilor care ne vor înghiţi economiile sau salariile viitoare).

Acceptare

În primul rînd, ar trebui să te împrieteneşti cu interiorul tău, cu înţelepciunea, compasiunea şi cu acceptarea. Prima și eventual cea mai importantă lege este să înţelegem că totul este așa cum ar trebui să fie acum. Nu se întîmplă nimic accidental și nu există coincidențe. Suntem mereu în evoluție, fie că suntem conștienți de ea sau nu. Și viețile noastre sînt concepute pentru Divinul din fiecare dintre noi (pentru a obține exact ceea ce avem nevoie pentru a sprijini procesul nostru unic evolutiv). Aşa că, primul pas pe care trebuie să-l faci este: ACCEPTA despărţirea!

Abandon
Cînd nu ne “predăm” situaţiei actuale, trecem prin frici şi dureri imense, ca să nu spun, inutile. Abandonează-te situaţiei şi acceptă că nimic nu stă în mîinile tale să schimbi acum, recunoaşte că ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă să schimbi cursul situaţiei, dar ea este încă.. ceea ce este. Admite chiar şi faptul că nu mai ai habar cum să rezolvi situaţia sau ca ea nu mai are nici o rezolvare.

Ego-ul
Pune-ţi ego-ul la culcare. Numai cu smerenie şi răbdare se poate trece peste durerea şi confuzia ce îţi invadează viaţa. Atîta timp cît ego-ul şi o mîndrie falsă ne ţine închişi în propriile închisori, înţelepciunea noastră cea mai Înaltă nu ne va limpezi vederea şi nici drumul din faţa noastră. Dacă te ajută să te rogi la Dumnezeu, fă-o. Dacă te ajută să îl invoci pe Allah, fă-o. Meditează, mergi la biserică sau închide-te în casă, dacă asta îţi spune vocea interioară. Ascultă-ţi inima şi fă linişte în tine, răspunsurile cele mai adevărate sînt acolo.

Lecţia
Uită-te în urmă, dar nu pentru a uda perna noapte de noapte cu tristeţea generată de amintirile de la nuntă sau de prin vacanţele din trecut. Uită-te în urmă doar pentru a-ţi învăţa Lecţia. Indiferent de cine pare a fi de vină, un divorţ este o co-dramă, fie că ai participat în mod direct la ea, fie că ai acceptat anumite situaţii care au generat întreaga situaţie prezentă. Dac㠓exul” tău nu a fost soţul perfect, măcar poţi realiza că a fost “partenerul perfect” pentru a învăţa “lecţia perfect㔠în acest moment al vieţii tale. O dată ce înţelegi asta, adevăratul proces de vindecarea va începe aproape imediat.

Iertare

Pare greu să-ţi ierţi partenerul care poate s-a angajat deja într-o altă relaţie sau pe care tu îl plîngi cu lacrimi amare în timp ce el dansează fericit prin vreun club, dar iertarea este singura unealtă care va “tăia” cordonul karmic dintre voi. Nu o hotărîre de divorţ va face asta. Iartă şi renunță la judecăţile și credințele tale despre ceea ce este bine şi ceea ce este greşit. O dată ce vom fi capabili să găsim compasiune și iertare pentru fostul partener, dezlegarea de trecut este iminentă.
Iubire
Este uşor ca în această perioadă să juri că nu îţi mai trebuie un alt iubit sau iubire. Însă fără iubire, sîntem doar carcase pe tocuri sau statui mergătoare. Permite-ţi să trăieşti în continuare cu inima plină de iubire pentru tine, pentru viaţă, pentru copiii tăi sau familia ta, pentru prieteni şi chiar pentru slujbă. Trăieşte cu entuziasm pentru fiecare alt plan pe care îl faci de aici înainte. Iubirea de sine te va vindeca după divorţ, aşadar, iubeşte-te, ieşi cu prietenii, schimbă-ţi culoarea părului său cumpără-ţi ceea ce visai mai de mult, dar nu ai făcut-o pentru a avea provizii de iarnă în cămară. Nu fi victima durerii de după divorţ sau a depresiei care îţi va tot ciocăni la uşă. Iubeşte fiecare clipă a vieţii tale şi mergi prin viaţă ghidată de această iubire.

Viaţa merge înainte
În această perioadă sensibilă de după divorţ, poţi alege să te vindeci sau poţi alege să fii o victimă. Cu alte cuvinte, ai posibilitatea să alegi să te foloseşti tu de divorţ, sau să laşi divorţul să te  folosească. Dacă vrei ca această dramă personală să nu te ţină prizonieră, să nu o transporţi cu tine, după tine, ca pe o rană deschisă, pentru ani de zile, iubeşte-te, îndrăzneşte să speri şi  îmbrăţişează-te aşa cum eşti azi. Iartă, acceptă şi predă-te momentului prezent. Şi apoi bucură-te de lumina şi imensa fericire pe care Universul le va trimite, din nou, în calea ta. Şi să nu îţi fie teamă să retrăieşti iubirea, pentru că ea va apărea în viaţa ta mai devreme sau mai tîrziu. Pentru că iubirea e în tot şi toate şi iubire suntem toţi. Şi da, poţi crede, afirma şi trăi toate acestea începînd de azi, chiar dacă cerneala de pe actele tale de divorţ nu s-a uscat încă.'
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Caroline din Vineri, 03 Mai 2013, 22:44
Bifat tot! Inclusiv partea cu iertarea partenerului (pe care i-am transmis-o si telefonic, impreuna cu urarile de Paste de anul trecut, desi el e tot cu... ), ca si retrairea iubirii. Pana la capat. Si iar punct... si iar de la capat.  :angel:
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Sunrise din Luni, 20 Mai 2013, 21:58
Ce bine spus Wonderland, parca ai descris viața mea din ultimii 2 ani! De cate ori am scris scenariul despartirii noaptea pentru ca a doua zi sa.mi caut iar ochelarii roz:)...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Marți, 21 Mai 2013, 08:26
Mulțumesc, Sunrise :)

Ochelarii ăia roz, nu i-aș arunca,  sunt buni pentru amplificat lucrurile bune din viața noastră, pentru estompat cenușiul, dar nu pentru ascuns bubele și întreținut iluziile.

Nu stiu cat de inteligibil suna ce spun... dar am impresia ca nu de acea persoana m-am despartit acum x ani, ci de mine insami, cea de atunci. O fi normal?!

Sună foarte inteligibil și mai mult decât normal!
Dacă reușim să ne despărțim de vise, așteptări, iluzii legate de o persoană, ele ne aparțin nouă. Ne despărțim de noi, cei care am fost, cu fiecare schimbare pe care o facem în felul de a gândi, de a acționa și reacționa.

Dar am răspuns la o întrebare retorică, nu, Caroline? :whistle:
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Sunrise din Marți, 21 Mai 2013, 20:57
Ii pastrez cu siguranta! Sunt zile cand totul mi se pare frumos, sunt binedispusa fara absolut niciun motiv palpabil si cei din jur sunt surprinsi sa auda ca nu am sa le transmit nicio veste spectaculoasa despre viata mea. Mi.ar placea sa traiesc cat mai des starea asta :)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Duminică, 09 Iunie 2013, 11:46
Redau mai jos doar un fragment al blogului Andei Docea de pe siteul www.revistatango.ro (http://www.revistatango.ro), articol care mi-a 'mers la suflet'.N-am inserat linkul pentru ca nu tot articolul este legat de subiectul in cauza:

"Nu prea mă pricep să dau sfaturi legate de felul în care ai putea trece admirabil peste încheierea unei relaţii care durează de ani, pentru că la mine problema e să supravieţuiesc într-una mai mult de câteva săptămâni. Nu ştiu cum e să te trezeşti dintr-o dată singur într-o casă sau în tot ce înseamnă viaţă, dar cred că fiecare trebuie să avem o lume „a noastră”, fie şi numai interioară, care nu se prăbuşeşte la plecarea cuiva. Fac 34 de ani pe 19 iunie şi abia de un an cred că înţeleg apanajul maturităţii: toate mi se par mult mai uşor de dus (în ciuda spatelui care, la propriu, doare tot mai tare). Nu mai pricep în ruptul capului de ce mi-am pierdut atâta timp şi energie alergând după oameni care, de fapt, nici nu voiau să fie cu mine. De ce îmi era atât de teamă că nu va mai apărea altcineva. Întotdeauna apare, nici n-ar trebui să ne facem prea multe griji în legătură cu asta. Nu neaparat cineva mai grozav. În cel mai rău caz va fi…un altul. Oamenii se mai şi întorc, e adevărat, dar asta nu prea are legătură cu aşteptarea noastră. Se întorc dacă vor. Aşa cum, chiar dacă noi credem că am făcut ceva special să-i atragem, au fost cu noi pentru că, în momentul respectiv, aşa au vrut."
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Joi, 13 Iunie 2013, 10:15
...tot de pe internet..
 O scrisoare de despartire extrem de amuzanta:

http://stirileprotv.ro/show-buzz/fun/foto-cea-mai-amuzanta-scrisoare-de-despartire-ce-i-a-scris-o-tanara-iubitului-infidel.html?fb_action_ids=10200471238436908&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582 (http://stirileprotv.ro/show-buzz/fun/foto-cea-mai-amuzanta-scrisoare-de-despartire-ce-i-a-scris-o-tanara-iubitului-infidel.html?fb_action_ids=10200471238436908&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Caroline din Joi, 13 Iunie 2013, 10:55
Tot NU de pe Internet, ci din viata reala:
Cand am divortat de ex, divortul si partajul a avut loc intr-o ora la tribunal, la mica intelegere. Dupa aceea, el mi-a luat un buchet de trandafiri (eveniment care nu se mai intamplase de cand ne cunoscusem). Avocata era cu noi si a facut ochii cat cepele... ea, care stia tot "raportul" celor 15 ani, din dosare. Noaptea dinainte, dormisem impreuna, imbratisati (nu va imaginati altceva... parteneri de sex nu mai eram de vreo 2 ani). Dupa ce am scapat de proces si de avocata, el m-a invitat la pranz la restaurant. Si de-atunci (se fac 4 ani, vara asta) nu ne-am mai vazut niciodata.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Joi, 13 Iunie 2013, 13:38
A vrut sa fie un lord ...macar la divort si sa-ti lase o amintire placuta!
Glumeam acum, dar serios eu nu inteleg de ce nu v-ati mai vazut?In fond daca in ultima seara ati dromit imbratisati, eu deduc ca buni amici puteati ramane.Daca va aruncati cu cratiti si injuraturi(ambele in cap, eventual si niscai pumni), atunci era exclus.Asta ca sa termin pe un ton saltaret! :-\
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: adda din Joi, 13 Iunie 2013, 19:55
Tot NU de pe Internet, ci din viata reala:
Cand am divortat de ex, divortul si partajul a avut loc intr-o ora la tribunal, la mica intelegere. Dupa aceea, el mi-a luat un buchet de trandafiri (eveniment care nu se mai intamplase de cand ne cunoscusem). Avocata era cu noi si a facut ochii cat cepele... ea, care stia tot "raportul" celor 15 ani, din dosare. Noaptea dinainte, dormisem impreuna, imbratisati (nu va imaginati altceva... parteneri de sex nu mai eram de vreo 2 ani). Dupa ce am scapat de proces si de avocata, el m-a invitat la pranz la restaurant. Si de-atunci (se fac 4 ani, vara asta) nu ne-am mai vazut niciodata.

un final neasteptat...ca sa-l tii minte  ;)

A vrut sa fie un lord ...macar la divort si sa-ti lase o amintire placuta!
Glumeam acum, dar serios eu nu inteleg de ce nu v-ati mai vazut?
de ce sa se mai vada daca nu mai aveau nimic "de impartit" ?
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Joi, 13 Iunie 2013, 21:55
Stau si ma intreb (am motivele mele bine intemeiate), de ce un anumit gen de relatie(sa zicem de iubire) nu se poate transforma intr-o relatie de prietenie?Oare din orgoliu?Probabil ca cel 'ranit' sa zicem nu accepta 'o altfel de relatie- de foarte buna prietenie-este doar o presupunere!
Exista ce-i drept si exceptii, dar stiti cum 'sta treaba' cu exceptiile! :( ???
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: adda din Joi, 13 Iunie 2013, 22:05
din cateva motive....
1. de la  iubire la ura nu e decat un pas si nu se mai pot vedea deloc
2. pt unii e prea dureros sa mai aiba vreo relatie, altfel decat cea de iubire, cu fostul partener....si atunci e mai usor sa treaca peste daca nu se mai vad deloc
3. pur si simplu se instraineaza si nu mai au nimic sa-si spuna
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: silviu din Joi, 13 Iunie 2013, 22:08
4. pur si simplu, ambii amandoi considera ca e pierdere de timp
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: ella din Joi, 13 Iunie 2013, 22:22
Adica ajungi sa nu-ti mai pese de cineva cu care ai trait un anumit numar de ani?
Poate ca este la mine prea "devreme"sau gandesc altfel...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: adda din Joi, 13 Iunie 2013, 22:55
ella, nu sunt niste reguli general valabile, noi ziceam doar care sunt motivele pt care relatia cu "ex" nu se poate transforma in relatie de prietenie. Exista relatii si relatii...nu generalizam.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: ella din Joi, 13 Iunie 2013, 23:18
Nu m-am gandit ca generalizati,incercam numai sa inteleg cum poate sa-ti devina indiferent cel/cea pe care l-ai iubit/iubit-o o gramada de ani. Poate ca imi doresc acest lucru (in speranta ca pot sa trec mai usor peste) si as fi vrut sa aflu de la voi ca ati reusit,ca se ajunge si acolo cand nu mai doare asa de tare.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Vineri, 14 Iunie 2013, 09:06
... as fi vrut sa aflu de la voi ca ati reusit,ca se ajunge si acolo cand nu mai doare asa de tare.

Din experienta prorprie de data asta, cu toate ca-s convinsa ca nu e nici o gaselnita(si altii au apelat la metodele mai jos mentionate, ba chiar s-a scris despre ele):
1. plang de mama focului o perioada de timp nedeterminata, perioada in care ma arunc in bratele prietenelor sa ma consoleze (asta ar fi perioada negarii, in care refuzi parca sa crezi ca ti s-a intamplat tocmai tie 'nenorocirea' asta).
2. revin treptat cu picioarele pe pamant si ma mai uit si in jurul meu, adicatelea 'incep sa dau din maini' sa ies la suprafata din adancimea depresiei-tristetii
3. incep sa-mi reiau din vechile preocupari(cele 'dinainte de marea iubire'), ceea ce ma face sa ma gandesc mai putin la 'iubirea pierduta si neasemuita'
4. incepe sa se vada soarele la orizont...ies cu prietenele in oras, shopping, distractie, fac ce vreau cu timpul meu...constat ca 'veata fara EL' are si reale beneficii, nu numai minusuri
5. uraaaa!!!ce frumoasa este LIBERTATEA si posibilitatea de a o lua de la capat(daca ma gandesc bine, ma cam plafonasem in fosta) si (de ce nu?)..nu se stie intr-o zi poate apare la orizont un alt EL, "MAI EL' decat ex-ul
Sper ca v-a placut filozofeala-psihoterapia mea vis-a-vis de despartire! *|*  :)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: silviu din Vineri, 14 Iunie 2013, 11:11
Nu m-am gandit ca generalizati,incercam numai sa inteleg cum poate sa-ti devina indiferent cel/cea pe care l-ai iubit/iubit-o o gramada de ani.
se cheama ca te-ai vindecat de dragoste.
Citat din: mihaea1961
plang de mama focului o perioada de timp nedeterminata, perioada in care ma arunc in bratele prietenelor sa ma consoleze
si io la fel! :thumbup:
apoi trec dirept la
Citat din: mihaela1961
uraaaa!!!ce frumoasa este LIBERTATEA si posibilitatea de a o lua de la capat
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Vineri, 14 Iunie 2013, 12:06
apoi trec dirept la
>:( psihologii(am citit io) ..sunt de parere ca nu e buna treaba cu ...'cui pe cui se scoate', tu cam asa faci..'te reorientezi cu maxima rapiditate'...esti un 'esemplu' negativ! >:(
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: adda din Vineri, 14 Iunie 2013, 14:03
Nu m-am gandit ca generalizati,incercam numai sa inteleg cum poate sa-ti devina indiferent cel/cea pe care l-ai iubit/iubit-o o gramada de ani. Poate ca imi doresc acest lucru (in speranta ca pot sa trec mai usor peste) si as fi vrut sa aflu de la voi ca ati reusit,ca se ajunge si acolo cand nu mai doare asa de tare.

Ella, nu stiu daca o sa ajungi sa iti fie indiferent de cel cu care ai fost si l-ai iubit, nici nu trebuie sa iti fie indiferent, depinde de tine ca persoana. Dupa ce ranile se vindeca si revii "cu picioarele pe pamant" o sa fie mai usor oricum.
Pt mine nu a fost simplu si a durat ceva timp. Am trecut prin diferite faze pana sa ma "vindec" : negare, furie, semne de intrebare, raspunsuri si apoi acceptare si vindecare.
Eu zic asa din experienta mea...pana nu accepti tu singura ca s-a terminat si pana nu te impaci cu ideea ,nu o sa treci peste si o sa ramai intr-un fel cu gandul tot la "el". Persoanele din jurul tau au rolul doar de suport moral si de sfatuitori, cea care trebuie sa treaca peste esti doar tu.

Azi de exemplu imi spunea o colega: problemele sentimentale nu sunt atat de grave in comparatie cu alte probleme, acestea vin si trec, apoi vin altele si toto asa. (ii dau dreptate intr-un fel, dar cand esti pus in situatie nu mai e asa de simplu).
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Caroline din Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 00:04
problemele sentimentale nu sunt atat de grave in comparatie cu alte probleme, acestea vin si trec, apoi vin altele si tot asa. (ii dau dreptate intr-un fel, dar cand esti pus in situatie nu mai e asa de simplu).

Pai nu e simplu deloc... fiindca cel mai greu e sa lupti cu un dusman nevazut, sau si mai mult, inexistent (adica existent doar in capul nostru). Teama este un sentiment ancestral. E firesc sa iti fie teama de ceva real, vizibil si palpabil, care te poate ataca, rani sau chiar omori. Problema este cu pericolele care nu se vad, nu te ating fizic, ci te "lasa" sa traiesti cu ele-n gand pana la adanci batraneti. Impotriva lor e foarte greu de luptat, fiindca nu stii impotriva a CE te lupti. Iar de cele mai multe ori, te lupti doar impotriva ta si-a gandurilor tale... Ceea ce e crunt. Se spune, de exemplu, ca una dintre cele mai bune cai de a te vindeca in aceasta situatie este sa pleci la razboi sau sa faci voluntariat contra bolii si mortii imediate in tarile lumii a treia. Sa inveti sa lupti contra a ceva real. Adica sa constientizezi ca memoria si mintea iti joaca, de fapt, o farsa, in comparatie cu problemele reale, prezente si stringente ale lumii. Nu e de la mine citire... am citit si eu. Poate ca intr-o zi ma voi hotari si eu sa o fac, spre binele meu... si al celor din jurul meu. Pana atunci... ;)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 06:19
...incercam numai sa inteleg cum poate sa-ti devina indiferent cel/cea pe care l-ai iubit/iubit-o o gramada de ani.

INDIFERÉNȚĂ s. f. Starea, atitudinea celui indiferent; lipsă de interes față de cineva sau de ceva; nepăsare, impasibilitate, insensibilitate; răceală. – Din fr. indifférence, lat. indifferentia.

Chiar și dacă ne luăm după definiția din DEX - indiferența nu e ceva rău în contextul ăsta.
Când suferi, când mai speri - încă nu te-ai desprins din relație. Încă nu te-ai desprins de tot ce ți-ai dorit, ai sperat, ai așteptat  de la acea relație, de fapt.
Dacă ai ales să te desparți e clar că acea iubire nu mai are legătură cu tine și nevoile tale din prezent. Că ceva s-a schimbat, că ceea ce s-a schimbat nu mai poate fi dus mai departe împreună...

Poate că e așa cum zice Silviu - când ești indiferent - te-ai vindecat de acea dragoste.
Ierți ceea ce e de iertat, recunoști și păstrezi ceea ce a fost frumos și bun și mergi mai departe...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 06:32
Stau si ma intreb (am motivele mele bine intemeiate), de ce un anumit gen de relatie(sa zicem de iubire) nu se poate transforma intr-o relatie de prietenie?

Eu stau și mă întreb de ce mi-aș dori să rămânem prieteni?
Nu e ca și cum încă vrei ca acea persoană să facă parte din viața ta, să rămână legată de tine, să ai sentimentul că ești important/ă, că mai contezi pentru ea (persoană), că poți să te bucuri de influență asupra ei? :crazy2:

Doar când e vorba de copii, e important ca cei doi să găsească un mod nealterat de a împarți responsabilitățile parentale. Așa simt și cred u.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 06:36
problemele sentimentale nu sunt atat de grave in comparatie cu alte probleme, acestea vin si trec, apoi vin altele si toto asa. (ii dau dreptate intr-un fel, dar cand esti pus in situatie nu mai e asa de simplu).

indiferent de natura lor, problemele vin și trec...  ca și bucuriile, ca și viața toată...;)

Pai nu e simplu deloc... fiindca cel mai greu e sa lupti cu un dusman nevazut, sau si mai mult, inexistent (adica existent doar in capul nostru).

Existent în capul nostru, adică real. Nu ușor, dar putem încerca să-l desprindem din categoria ”pericol pentru supraviețuire” și să ne străduim să aflăm împotriva a CE ne luptăm. 
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 07:42
Am voie să pun muzică aici?!  :coolsmiley:

Best song for saying goodbye - "For good" from Wicked by Napat (Reaf) (http://www.youtube.com/watch?v=nTDg3btgqlE#)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 08:41
Pai nu e simplu deloc... fiindca cel mai greu e sa lupti cu un dusman nevazut, sau si mai mult, inexistent (adica existent doar in capul nostru). Teama este un sentiment ancestral. E firesc sa iti fie teama de ceva real, vizibil si palpabil, care te poate ataca, rani sau chiar omori. Problema este cu pericolele care nu se vad, nu te ating fizic, ci te "lasa" sa traiesti cu ele-n gand pana la adanci batraneti. Impotriva lor e foarte greu de luptat, fiindca nu stii impotriva a CE te lupti. Iar de cele mai multe ori, te lupti doar impotriva ta si-a gandurilor tale... Ceea ce e crunt.
DA Caro,
Am subliniat din textul tau ce am constat si eu..ce-i drept nu legat de despartire, intr-o cu totul alta situatie, conjunctura pe care mi-o asum pana intr-acolo incat am si marturisit-o in vreo doua din articolele mele 'printre randuri'.Cel mai cumplit lucru e 'sa scapi fraiele', sa te zbati inlantuit in propriile-ti ganduri negre care nu prea au legatura cu realitatea sau au, dar intr-un mod exagerat, deformat.Este ingrozitor de greu sa rupi lantul, sa simti ca te sufoci si nu poti sa iesi la suprafata.Nu ma plang de 'caderile mele', imi accept soarta, nu ' bag sub pres', dar e ingrozitor...atunci cand simti ca te scufunzi. In plus, esti foarte greu de inteles de cei din jur, tocmai pentru ca in aparenta nu ai mari probleme comparativ cu altii si atunci esti judecat.Iertati-ma ca scriu asta aici fara legatura cu subiectul topicului, dar uneori simit nevoia sa ma exteriorizez.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: ella din Duminică, 16 Iunie 2013, 20:49
Eu stau și mă întreb de ce mi-aș dori să rămânem prieteni?
Nu neaparat prieteni,dar ce atitudine sa ai cand te intalnesti intamplator pe strada(de exemplu)? Poti sa treci unul pe langa altul ca doi necunoscuti?
Si , da.Trebuie sa lasi totul in urma si sa mergi mai departe ,dar dragostea e atat de complicata...Uneori faci niste lucruri parca independent de vointa ta,desi esti constient de faptul ca persisti in greseala si ca n-o sa se intample cum "visezi"tu(ma refer la mine).
Dar toate vin si trec(cum spunea cineva mai sus),insa uneori te coplesesc gandurile si simti nevoia sa impartasesti cu altii acea stare de "rau"care te-a cuprins.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Duminică, 16 Iunie 2013, 21:34
Dar toate vin si trec(cum spunea cineva mai sus),insa uneori te coplesesc gandurile si simti nevoia sa impartasesti cu altii acea stare de "rau"care te-a cuprins.
I agree!De aia 'ma scap si eu franele' pe aici si 'bazai' a pustiu si tristete...da' imi revin!  :)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Duminică, 21 Iulie 2013, 10:34
http://www.stimulintern.com/2012/10/invata-cum-sa-treci-peste-orice.html (http://www.stimulintern.com/2012/10/invata-cum-sa-treci-peste-orice.html)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: silviu din Miercuri, 24 Iulie 2013, 06:23
garcia marquez spunea cam asa: poate ca pentru lume esti o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume.
pei in cazul asta, despartirea nu e sfarsitul lumii? ??? :(
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Miercuri, 24 Iulie 2013, 08:43
Ba da. A lumii din visul tău. După care te trezești în lumea reală. :)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Joi, 25 Iulie 2013, 11:30
Ba da. A lumii din visul tău. După care te trezești în lumea reală. :)
I agree! Exact in situatia acesta am fost pusa de cateva ori!La inceput e totul 'roz-bombon', dupa care ajungi ca din norisorii aceea roz-bombon 'sa iei o tranta de pamant' de toata frumuseata...si DOARE, credeti-ma-DOARE CUMPLIT! :-[
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: mihaela1961 din Luni, 29 Iulie 2013, 18:39
http://ioana.revistatango.ro/2013/07/26/cum-ne-despartim/ (http://ioana.revistatango.ro/2013/07/26/cum-ne-despartim/)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013, 07:36
Unul dintre cele mai grele lucruri, când treci printr-o despărțire e să depășești acest sentiment greu de vinovăție, că ai greșit, că poate n-ai făcut suficient, că n-ai știut să schimbi ceva la tine... Să înțelegi că responsabilitatea se împarte la doi. Și, mai ales să pricepi, în modul cel mai profund, că asta nu te face mai rău, mai lipsit de merite, mai puțin valoros.
Ci, doar că ai fost într-o alegere nepotrivită, din motive și nevoi înțelese greșit, sau la care n-ai avut acces în acel moment. Și ce te poate duce într-o alegere greșită? Asta ar fi următoarea întrebare. Și, poate că răspunsurile la această întrebare sunt cele care te fac mai înțelept și mai pregătit pentru...acea alegere care te duce în singura poveste de iubire care merită trăită - împărtășită, de doi oameni care nu doresc să-și hrănească unul pe seama celuilalt, temerile și nevoia de siguranță.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Miercuri, 19 Martie 2014, 06:31
cat dureaza doliul dupa o despartire?
mi-a venit aceasta intrebare tangent la discutia cu raportul-numeric. se pare ca pentru barbati dureaza mai mult, din moment ce tot amintesc de teama de "a nu se frige", "lega la cap din nou". Nu, nu vreau sa mut discutia. Doar mi-am amintit cum e. Separarea, despartirea se petrec cu adevarat cand in mintea ta nu te mai simti legat - nici prin vinovatie, nici prin furie, nici prin durere, nici prin dorinta sau nostalgie. As adauga acum, nici prin teama sau dorinta de a evita sa te confrunti din nou cu toate aceste stari.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Doina din Miercuri, 19 Martie 2014, 14:18
Nu-i sfirsitul Lumii, dar nici inceputul ei...  :) Interesant subiect, va trebui sa citesc de la capat, cu litera mare !  :P
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Alex andra din Miercuri, 19 Martie 2014, 15:00
Nu-i sfirsitul Lumii, dar nici inceputul ei...  :) Interesant subiect, va trebui sa citesc de la capat, cu litera mare !  :P

In definitiv, orice sfarsit e un inceput. Subscriu, o sa citesc si eu postarile!  :)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: almi_gabi din Miercuri, 19 Martie 2014, 19:45
Intradevar nu e sfarsitul lumii, chiar uneori descoperirea ei !!

cat dureaza doliul dupa o despartire?
mi-a venit aceasta intrebare tangent la discutia cu raportul-numeric. se pare ca pentru barbati dureaza mai mult, din moment ce tot amintesc de teama de "a nu se frige", "lega la cap din nou". Nu, nu vreau sa mut discutia. Doar mi-am amintit cum e. Separarea, despartirea se petrec cu adevarat cand in mintea ta nu te mai simti legat - nici prin vinovatie, nici prin furie, nici prin durere, nici prin dorinta sau nostalgie. As adauga acum, nici prin teama sau dorinta de a evita sa te confrunti din nou cu toate aceste stari.

Cat dureaza doliul? - Diferit de la situatie la situatie. De cele mai multe ori el este mai lung pentru cel care si-a dorit mai putin sa "rupa" casnicia - probabil el/ea a "investit" mai mult, a fost mai atasat, se simte nedreptatit.

Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Miercuri, 19 Martie 2014, 19:58
Na, vedeti. E inceputul altei lumi.

Doliul  n-ar trebui sa depaseasca un an de zile. Din pacate, uneori, din doliul dupa o despartire ne revenim chiar mai greu decat din doliul dupa plecarea in eternitate a cuiva drag...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Rentzi din Sâmbătă, 29 Martie 2014, 19:00
Despartirea de sot/partener presupune un doliu multiplu - te desparti si de rudele lui precum si de prietenii lui si/sau prietenii comuni pe care vi-ati facut impreuna (despartire totala sau partiala). Te desparti si de proiectele si visele facute impreuna...  Si de acea e mai grea si mai indelungata.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 29 Martie 2014, 20:43
Mai ales de cele din urma. Ca si de de gandul ca ai investit atata timp si sentimente crezand ca ele vor prinde viata... Dar asta tine de alegerea personala, nici macar nu poti spune ca celalalt e vinovat pentru asta...

Suferinta e fireasca si necesara. Ca si vindecarea. Refuzul sau neputinta de a intra in etapa de vindecare nu face decat sa prelungeasca o suferinta inutila.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Duminică, 01 Iunie 2014, 07:10
Am gasit un articol lung, un interviu cu Aurora Liiceanu, care merita citit. Si eu cred ca, daca s-a ajuns la despartire, inseamna ca relatia e deja moarta.

O sa dau copy paste, desi nu e o practica preferata de mine, pentru ca, dupa cum spuneam, articolul e lung si abordeaza mai multe teme care tin de relatie, parentalitate, educatie.

O relatie, ca si o planta, nu trebuie lasata sa se usuce. Ca nu mai inverzeste. Timpul inapoi nu se intoarce. Degeaba incerci sa animezi o relatie cand ea este moarta.

Marea Dragoste / Tango: Dar se poate pune problema asa: se spune ca nu pleaca nimeni daca e bine acasa, daca e indragostit si daca relatia functioneaza si daca cei doi sunt fericiti. Ca intre doi oameni fericiti nu poate interveni nimeni... Poate sa vina Angelina Jolie, nu poate sa imi ia sotul cat timp noi ne iubim si suntem fericiti impreuna.
Aurora Liiceanu: Da. Dar asta tine, in general, doar o perioada. Eu cred ca omul e foarte aparat de ispite si nu e vulnerabil la schimbare in perioada in care este indragostit. Indragostirea, insa, nu dureaza prea mult, iar in momentul in care relatia se stabilizeaza intr-un fel de rutina, de acolo inainte incepe sa devina amenintatoare prezenta unei persoane de sex opus care poate sa sparga acea rutina si sa dea senzatia unei alte relatii, a ceva nou, atractiv. Insa noul, in general, este ambivalent. Pe de-o parte atrage si, pe de alta parte, te sperie. Pentru ca nu poti sa stii unde duce. Si niciodata o relatie noua nu iti aduce suta la suta siguranta ca ea va ramane incremenita in timp.

Marea Dragoste / Tango: Si atunci apar tentatii, chiar si intr-o relatie care functioneaza bine? Chiar daca eu si sotul meu suntem fericiti si ne iubim inca? Sigur ca am intrat intr-un fel de rutina, ca nu putem trai numai in intalniri romantice. Avem copiii, ii ducem la scoala. Dar cat relatia, cel putin in mare, functioneaza bine, e posibil sa te indragostesti de altcineva?
Aurora Liiceanu: Nu. Eu cred ca atunci cand se intampla lucrul asta, deja o parte dintre cele doua parti implicate sau chiar amandoua nu mai muncesc la relatie. Si daca nu mai muncesc, daca nu o cultiva in continuare, ca sa nu poti sa fii vulnerabil la atractiile de pe tusa, de alaturi, atunci cred ca relatia nu poate sa ramana vie mlta vreme. Eu compar foarte mult relatia cu o planta. Daca uzi acea planta, nu se va usca. ...

Dar daca nu ai grija ca s-o cultivi – nu ma refer la cactus – atunci planta, care este relatia, o sa traiasca, altfel se usuca. Problema este ca foarte multe persoane cu care am discutat ajung intr-o criza disperata atunci cand planta e uscata - uscata si nu mai inverzeste, orice ai face. O relatie, ca si o planta, nu trebuie lasata sa se usuce. Ca nu mai inverzeste. Timpul inapoi nu se intoarce. Degeaba incerci sa animezi o relatie cand ea este moarta. Daca vrei sa dau un exemplu concret, este exact situatia aceea cand vezi in filme ca-i pune un fel de fier calcat pe inima si ala se zbate, inca putin, adica face o incercare sa-si revina, dar pana la urma renunta, moare. Altii isi revin. Ei, cine poate sa te traga de maneca si sa-ti spuna ca mai e putin si relatia ta moare? Ud-o! Pentru ca daca o faci la timp, s-ar putea sa mai gasesti un moment cand celalalt este inca sensibil sau vulnerabil la ceea ce exista in relatie. Dar sunt situatii in care atunci cand cineva depune eforturi si vrea sa animeze o relatie nu mai are cum, nu mai exista nimic, nimic. Relatia e moarta. E rigida. Acel barbat sau acea femeie nu mai are senzori care sa poata fi animati sau miscati de celalalt.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Duminică, 01 Iunie 2014, 09:17
am uitat sa adaug link-ul catre articolul integral :fight:
http://www.revistatango.ro/celebritati/interviuri/aurora-liiceanu-omul-e-aparat-de-ispite-cand-e-indragostit-indragostirea-insa-nu-dureaza-prea-mult-5217.html (http://www.revistatango.ro/celebritati/interviuri/aurora-liiceanu-omul-e-aparat-de-ispite-cand-e-indragostit-indragostirea-insa-nu-dureaza-prea-mult-5217.html)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 09 Ianuarie 2016, 08:26
când se topește orice urmă speranța din mintea ta, când ai oprit orice tentativă de a ”repara”, ”relua”, ”continua”, ”încerca încă o dată”... etc, când încetezi să te gândești după tiparul dar dacă..., totuși..., poate de data asta..., cum ar fi....
Când nu te mai răscolește nici nostalgia după cum ar fi fost daca...
Când nu te mai întrebi nimic.
Când nu mai ai niciun regret și niciun resentiment.
Titlu: Re: Despartirea nu e sfarsitul lumii...
Scris de: wonderland din Duminică, 04 Septembrie 2016, 10:39
Cand cele mai negre, si aparent irationale si 100% improbabile ganduri se adeveresc.  Paradoxal te simti eliberat. si mai aproape de ceea ce spuneam in postarea initiala: pana nu se incheie in mintea ta, in sufletul tau, nu s-a incheiat!
Titlu: Re: Desp?r?irea nu e sfâr?itul lumii...
Scris de: noiembrie din Marți, 28 Martie 2017, 08:48
Nu vreau sa cred ca ne despartim de Sibiel...Oare pentru comunitatea noastra va fi un alt loc pe care sa-l numim acasa ? Va gasi oare Gigi un alt colt de rai?
Si susurul izvorului si soarele rasarind de peste deal si mirosul de paine rumenita si amintirile noastre...
Sibielul m-a vindecat de alte despartiri.
Rana despartirii de Sibiel oare cine o va vindeca ?
Titlu: Re: Despartirea nu e sfarsitul lumii...
Scris de: wonderland din Marți, 28 Martie 2017, 13:16
noiembrie, apreciez mult stilul tau duios. Dar, eu, azi sunt un pic cinica. Sau poate doar realista.

Daca cineva ar avea o rana de vindecat, ar fi Gigi si Samiza. Desi cred ca e o decizie cantarita si un pas spre un viitor asumat :)

Amintirile raman. Dar lumea e intr-o continua schimbare si evolutie. Sibielul, de fapt actiunile la Sibiel au fost niste jaloane emblematice pentru tot ce inseamna SCT.
Sunt convinsa ca Gigi s-a gandit deja la alte jaloane.
Deci, eu sa ne bucuram de ceea ce avem (amintirile momentelor minunate petrecute acolo) si sa ne pregatim de ceea ce ne ofera prezentul si viitorul, cu inima deschisa.
Si apoi, gandeste-te, cei care au intrat recent sau care vor intra curand in comunitate, se vor bucura de fiecare actiune, vor gasi propriul colt de rai, nici nu vor sti, deci nu vor putea sa se raporteze la un trecut necunoscut.
Asa e in viata...nimic nu se repeta. Nici noi nu mai suntem la fel. Si, in cele din urma asta poate fi o binecuvantare.

Imbratisare...
Titlu: Re: Desp?r?irea nu e sfâr?itul lumii...
Scris de: wonderland din Duminică, 04 Februarie 2018, 09:29
Gigi, cati membrii spuneai ca sunt in SCT? Vreo 2000 au intrat doar in ultimul an...Basca, cei care erau deja si inca n-au iesit din statutul de single.
Am putea spune ca suntem tot atatea dovezi ca exista viata dupa dupa o despartire. Ba chiar ca, in unele cazuri, exista o viata mai buna, sau macar una in care descoperim ca putem sa o luam de la capat, cu noi obiceiuri, noi moduri de a gandi si de a trai si de a ne raporta la noi si la lume.
Titlu: Re: Desp?r?irea nu e sfâr?itul lumii...
Scris de: oviarad din Duminică, 04 Februarie 2018, 14:47
Binenteles ca exista viata dupa o despartire , ne adaptam situatiei , ca oameni suntem "programati " genetic sa apartinem unui grup , sa fim acceptati  in cadrul grupului si ne validam ca individualitati in interiorul lui . Pentru unii, grupul poate fi familia , restransa sau extinsa , pentru altii prietenii , colegii de la munca , sau SCT in cazul nostru , esential e sa te simti implinit in grupul din care faci parte , daca trebuie sa te prefaci , sa minti , sa inseli , atunci nu mai esti in grupul potrivit , daca ai fost vreodata . Asta se intampla si in familie , grupul mic din care faci parte , daca faci compromisuri care te fac sa te simti inconfortabil , nu mai faci parte din familia respectiva , nu tu ca personalitate , poate doar una din mastile tale . Eu cred ca "moartea ne va desparti " se refera in primul rand la moartea noastra ca personalitate in cadrul relatiei , indiferent de motivul care duce la aceasta ( disparitia iubirii , pasiuni , interesului , compabilitaiti , etc ) ,la aparitia mastii "fac ce trebuie ca sa fie bine , sa nu fie mai rau ". Despartirea este mai demna decat asta ,cu tot ce implica , durere , invalidare , dezamagire , pierderea unor prieteni , perioada de doliu etc , asa cred eu . A FI TU INSUTI E MAI ESENTIAL.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Luni, 30 Aprilie 2018, 19:58
Am tot stat sa ma gandesc unde se potriveste mai bine discutia generata de cererea de ajutor a lui Mihnea, la Prezentare nou intrati.
M-am gandit la Chat..., apoi la Singuratatea nu e o boala (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1550.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1550.0.html)), pana la urma am zis ca poate aici se potriveste mai bine.

Adevarul ca nu e placut si nu e usor. Si ca in faza imediat urmatoare, te simti doborat, incapabil sa faci ceva, aproape nu crezi ca vei reusi sa treci peste. Trecem, fiecare in modul lui, in ritmul lui, cu sechelele lui.

Mihnea, repet, ai primit deja foarte multe sfaturi bune. Totusi spui ca nu esti pregatit pentru nimic. Respingi ideea ca ai putea socializa intr-o excursie.
Inteleg si ca prietenii si-au epuizat arsenalul de incurajari. Oare de ce? Poate pentru ca s-au simtit si ei descurajati...
In cele din urma prietenii nu pot actiona in locul nostru. Si nici nu le putem cere sa fie langa noi permanent.
Daca te ajuta, citeste topicul asta de la inceput, de la pagina 1. (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1611.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1611.0.html))
E important sa faci lucruri care sa te ajute sa accepti prezentul si sa incepi sa intelegi ce poti face tu pentru tine, incepand de azi. Sa renunti la orice, sa te lasi cuprins de disperare nu ajuta.

Daca problemele tale ti se par asa de grave, am vazut ca spui ceva si despre atacuri de panica atunci, ia in considerare si sfatul alexutei: mergi la psiholog.

Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: adda din Luni, 30 Aprilie 2018, 20:17
Wonderland,  nu esti deloc insensibila (cum ziceai pe celalalt topic) , din contra, sfaturile tale sunt punctuale si la subiect, mai mult decat atat gasesti topicul potrivit imediat ::)
Cu ocazia aceasta Mihnea descopera si forumul, poate rasfoind subiectele de aici îsi ocupa o parte din ziua de azi sau maine...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Marți, 01 Mai 2018, 13:32
Cred ca sunt mai multe topicuri potrivite. Doar ca se pare ca Mihnea nu cauta ceva cu care sa-si ocupe timpul, sa indeparteze gandurile negre...
Poate ca despartirea e prea recenta si atunci inca nu poate sa se desprinda.
Orice despartire, fie ca am parasit, fie ca am fost parasiti, e dureroasa. e nevoie sa trecem prin acest doliu.
Si chiar daca ni se pare ca viata noastra nu mai are rost, dupa o vreme, mai scurta sau mai lunga, cu totii iesim la lumina, nu? Poate mai tristi, mai tematori, poate, dimpotriva, mai puternici, capabil sa ne redescoperim ca persoana, capabili sa ne re-construim, cu noi preocupari, noi moduri de a vedea lumea..

Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Mihnea din Duminică, 06 Mai 2018, 08:07
Buna dimineata,

Revin cu o rugaminte/intrebare: are cineva vreo recomandare referitoare la un psiholog ?
Locuiesc in Bucuresti, deci pentru aici as dori, daca se poate.
Eu am gasit cativa specialist pe internet, insa m-am gandit ca poate, au mai fost persoane single care au apelat, si au un feedback.
Va multumesc!
Mihnea
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Duminică, 06 Mai 2018, 08:43
Intrebarea ta m-a facut sa-mi dau seama cat de greu e sa recomanzi sau sa alegi.
si aici e dificil. nu toti psihologii sunt la fel de potriviti pentru doua persoane, chiar daca au aceeasi "problema". Avem personalitati, experiente diferite, rezonam diferit...
Terapeutii au specializari diferite, abordari bazate pe teorii diferite. Psihanalisti, cognitiv-comportamentalisti, experientialisti, gestaltisti, analiza tranzactionala hipnoza,asta asa ca sa enumar cateva curente de baza, fara sa iau in calcul si posibile...combinatii. Plus ca sunt scurte, de durata, individuale sau de grup. pentru adulti, pentru copii, pentru cuplu, familie...
Posibil sa nimeresti din prima. Posibil sa fie nevoie sa mai incerci pana simti ca metoda e potrivita pentru tine.
Totul e sa nu renunti din prima...impresie.

N-as risca sa dau nume.
 Dar, daca ar fi sa caut pe google as cauta:
"terapeut specialist divort, doliu, anxietate, fobii." sau ce crezi tu ca ti se potriveste. eu am scris dn ce ai mentionat tu.
Vad ca sunt ceva clinici prin Bucuresti.
As incerca la Institutul SPER, La Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, vad ca exista si o Clinica Hope...
As cauta cartile legate de cuplu, autoeducare ale  lui Adrian Nuta...

E un proces de descoperire si autodescoperie si cautarea in sine...

Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Cgabriela din Duminică, 06 Mai 2018, 12:11
Buna dimineata,

Mihnea, intr-unul din mesajele tale ai folosit sintagma "duhovnicul meu". Ai incercat sa vorbesti cu el despre problemele tale? Mai ales ca, din spusele tale, ai nevoie de iertarea lui Dumnezeu, ma gandesc ca discutiile cu duhovnicul ar putea sa te ajute. Sau poate ca el ar putea sa-ti recomande o persoana mai potrivita sa te ajute....
Nu sunt o persoana religioasa dar cred in puterea credintei si cred ca ai nevoie de cineva sau ceva care sa te ajute sa crezi ceea ce poate parea incredibil si sa poti face ceea ce poate parea imposibil...
Ar putea fi un psiholog sau un preot, sau ai putea fi chiar tu.....“Credinta inseamna sa faci primul pas chiar daca nu vezi toata scara.” - Martin Luther King.
Fa primul pas: ridica-te si zambeste!
O zi frumoasa!  :)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Mihnea din Joi, 10 Mai 2018, 21:17
Buna seara tuturor,

Am lipsit o vreme.
Multumiri (din nou) ptr. Wonderland si Cgabriela.
Ca sa va mai relatez despre mine, va anunt ca am inceput un tratament cu un psiholog.
Sper sa mearga bine, adica "din prima" si sa nu fie nevoie sa mai caut, e obositor foarte.
Nu stiu daca au uncercat si altii, pentru mine e premiera, si pot spune: wow!
Am primit inclusiv tema ptr. acasa !!! In masura in care e ok, si voi putea, iar voi, ceilalti, sunteti interesati, va tin la curent.
Nu vreau sa agasez pe nimeni, nici sa ma mai lamentez, caci am facut-o deja....
Pentru Cgabriela: desigur ca am discutat cu parintele Daniel, duhovnicul la care ma refeream.
Ma incurajeaza si dansul atat cat poate. Toata "lumea" cam asta spune, precum ca de la mine tebuie sa vina.
Dar de la mine, acum, nu vin decat lacrimi. M-am referit la iertarea pe care mi-o doresc din partea Domnului - asa cum ar trebui sa si-o doreasca toti, caci stiti vorba cu rdicatul pietrei, deci nimeni nu e fara greseala - in contextul in care, orice despartire are de fapt doi co-autori, iar eu imi asum partea mea de vina. E adevarat ca spuneam si ca trebuie sa ma iert si pe mine totodata, dar e mult de povestit. Si nu cred ca intereseaza pe nimeni. Voiam sa-ti mai spun ca am intalnit recent minunatul citat pe care mi l-ai adresat, intr-un film documentar, "The Secret", pe care-l recomand cu caldura. Se gaseste atat in engleza cat si dublat/subtitrat in romana. Motivant l-as descrie, de vazut si de comentat apoi. Ca sa revenim, de zambit nu se pune problema, de ridicat nici atat, dar, am inceput sa fac ceva, de acolo, de jos: vorbesc cu voi, ma tratez (sunt si timid, ca sa mai glumim putin). Sper ca scara sa nu plece nicaieri, iar cand voi putea, voi incepe sa urc (ce bine suna !!!), poate si din doua in doua trepte, daca o iau razna  :2funny:. Mai sper de asemenea sa nu ma tin neaparat de balustrada, ci mai bine pe cineva de mana ! Nu va suparati pe mine, cu cea mai mare bucurie am venit printre voi, si mai mult, mi-ati facut o super primire, dar.... Dar sper sa nu raman singur restul vietii, caci nici nu vad rostul si ca sa va spun si pe-aia dreapta, mi-e frica ! Apoi mai sper sa mor eu primul, caci sufar prea tare de singuratate si de dor. (Of, Doamne, ce dor imi e ....). Iar voua la fel va doresc ! Caci banuiesc ca toti ne dorim sa nu fie acest statut (single) forever.
Scuze ! Am luat-o pe aratura ! Nu va ganditi ca gata, m-am vindecat, vorbesc si eu sa ma aflu in treaba.... Sa va arat ca nu ati stricat orzul pe gascan, dandu-mi sfaturi. Adica chiar le pretuiesc, si incerc sa aplic din ele, ce mi se potriveste, desigur.
As mai avea o intrebare (da, inca una  :)): m-am gandit la o activitate de voluntariat. Am citit in diverse postari o referire la niste copii institutionalizati. As dori sa ma implic, sa incerc sa ajut. Ma poate indruma cineva, undeva ?
Multumesc,
O seara buna, si weeken placu sa aveti !
Mihnea



Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: noiembrie din Joi, 10 Mai 2018, 21:46
Cateva grupuri SinglesCamp erau hai hui prin tara in perioada cand tu ai simtit nevoia sa vorbesti cu noi.
Am stiut de tine imediat, cei ramasi acasa au raspuns present, incercand sa ajute.
E frumos ca nu suntem neatenti la suferinta din jur si ca putem da,macar putin.

Tu esti un om profund,nu ai voie sa renunti la scutul de protectie,oricat ai iubi !
Traim intr-o lume in schimbare,oamenii se adapteaza sau nu.
Viata e frumoasa si inainte de a-I iubi pe altii,IUBESTE-TE pe TINE !
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: IoanaMM din Joi, 10 Mai 2018, 23:40
Buna, Mihnea! Nu esti, nu ai fost si nu vei fi singurul in aceasta situatie. Asta este societatea in care traim. Casnici/relatii inchegate de ochii lumii, pentru ca “asa e bine”, asa da bine, din disperarea de a nu fi singuri, din lipsa de rabdare, neincredere in sine, ne multumim cu orice. Din acest motiv divorturile/despartirile sunt la ordinea zilei, iar multi care mai sunt inca intr-o relatie proasta o fac din dependenta, obisnuinta cu raul, se complac, de ochii lumii, nu au curaj s.a. Din pacate, foarte putine familii mai sunt autentice. Asta ca si inceput, poate iti mai ridica putin moralul :) Esti in normalitate. Invata din experienta trecuta si mergi mai departe. Viata nu se termina aici. Din contra, poate incepe cea mai frumoasa etapa a vietii tale. Acum esti singur si liber sa faci ce vrei. Oare cati oameni ar vrea sa aiba libertatea pe care o ai tu? Oare cati o recunosc? Perioada prin care treci este normala. La fel este si pentru un dependent de droguri cand renunta, pentru un fumator, pentru un alcoolic etc. In aceasta ecuatie sunt doua necunoscute. Timpul si Tu. Ambele au rolul lor. Nu poti sa lasi doar timpul sa vindece, pentru ca nu se va intampla. Trebuie sa si vrei sa te vindeci. In perioada de timp care iti este necesara. Poti sa astepti zile, luni, ani. Sau poti sa te trezesti intr-o dimineata, sa intelegi ca totul depinde de tine si ca nimeni altcineva nu iti poate spune ce sa faci, decat tu. La fel ca si alti membri ai forumului, iti recomand sa mergi la psiholog. Este varianta cea mai buna. Si acorda-ti timpul necesar sa fii singur. Este foarte important sa fii tu cu tine o perioada. Sa te redescoperi. Sa vezi ce iti place si ce nu, ce te face fericit, ce te face sa zambesti, ce te face sa plangi. Iti doresc din suflet sa depasesti cat mai repede aceasta etapa! Si fii fara grija, se va termina perioada in care esti. Pentru unii poate insemna zile, pentru altii luni sau ani.  Viata este frumoasa, cu bune si nu vreau sa spun cu rele, ci cu experiente. Este un dar de la Dumnezeu. Si totul are sens. Nimic nu este intamplator. Poate intr-o zi vei intalni partenera potrivita si vei zambi cand iti vei aminti de aceste zile. Sau poate vei intelege care este rolul tau in aceasta viata. Numai bine!
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: costi31 din Vineri, 11 Mai 2018, 00:21
Buna Mihnea, ma bucur sa observ ca deja esti pe drumul cel bun si mai optimist sper ;...eu am vrut sa-ti recomand o carte...poate ai citit-o deja:
"Lasa grijile,incepe sa traiesti"- Dale Carnegie f. usoara de citit si asimilat cu povestioare interesante. Apoi sa stii ca unii dintre noi chiar ne dorim sa fim single  :)  e chiar reconfortant o perioada cel putin astazi  ;) Iar daca vrei sa ajuti pe cineva (tot copii si acestia)...urmareste emisiunea martea sau aici:
www.stareanatiei.ro/category/momente/ceasul-bun/ (http://www.stareanatiei.ro/category/momente/ceasul-bun/)   Numai bine iti doresc !!! O0 
PS. pt. voluntariat si altele poate cei din Bucuresti stiu mai multe...
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Vineri, 11 Mai 2018, 09:17
Da, cred ca indiferent daca suntem acasa, hai-hui, nou sau vechi, reactionam la cererile sensibile, profunde, autentice, primite pe forum.
Asa se face ca Mihnea a primit in foarte scurt timp, multe mesaje, chiar de la persoane intrate recent. Bravo, noua!

Ma bucur si eu ca Mihnea pare pe o directie.
E important sa nu ai asteptari. Nimic nu se petrecce peste noapte. si, da toata lumea spune ca ajutorul e la tine, pentru ca indiferent ce ti-ar spune cineva, sau ce sfaturi bune ai gasi tu, alegerea si decizia de actiune e la tine.
La fiecare dintre noi, pentru el.
Dar, important e ca tonul tau e nu mai e asa de disperat, semn ca esti pe drumul linistirii. Iar faptul ca iti asumi partea de co-autor al despartirii e cu adevarat un semn de profunzime si responsabilitate personala.    Important e sa nu te culpabilizezi prea mult sau la nesfarsit.

Ma bucur ca esti interesat de alte activitati. Chiar daca inca nu te simti pregatit sa interactionezi in mediul real, mergand in excursie, poti sa continui sa interactionezi pe forum.
De ex. poti continua sa povestesti sau sa ne impartasesti reflectiile tale despre despartire aici.
Sau sa povestesti despre filme pe linkul:http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,125.750.html

Despre voluntariat, ti-am lasat un mesaj: http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1668.msg133488/topicseen.html#msg133488


Am sentimentul ca ai rasfoit deja prin paginile forumului.
Si sa nu crezi ca cineva de aici isi inchipuie ca "vindecarea" de suferinta se produce peste noapte.  :(
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: noiembrie din Vineri, 11 Mai 2018, 09:48
Asta cu puterea e la fiecare din noi ,mi-a starnit un gand,pe care sa-l astern in cuvinte…

Cand te afli intr-un moment atat de critic,cam tot ce spun altii,chiar daca au dreptate ,pare ireal.
Te simti ca o "rufa"intr-un lighean,poti fi inmuiat,sapunit,rasucit cu putere,ti se poate turna detergent,
balsam,apa calda, apa rece,degeaba…
Astepti degetele delicate ale cuiva care sa stie ce sa faca cu tine...te clateste putin,te stoarce bine,
te agata pe o sfoara,cu doi clesti…
Tu astepti cuminte o raza calda de soare,adierea blanda a vantului,te usuci,apoi te zmulgi din clesti
si zbori...putin.
Ceva sau cineva te va murdari iar,mai curand sau mai tarziu…
Zambiti,dragii mei !
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Laur din Vineri, 11 Mai 2018, 11:16
infricosatoare metafora :o
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Vineri, 11 Mai 2018, 11:26
 :2funny:ce te-a infricosat? Posibilitatea de a fi sapunit sau cea de a fi murdarit din nou?

Frumoasa metafora, noiembrie. Desi, la final am avut un gand: de murdarit ne murdaresc doar gandurile, faptele si actiunile proprii. Alea rele negative. Ale celorlalti, ii murdaresc pe ei.
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Laur din Vineri, 11 Mai 2018, 17:27
la sapunit nu ma gandisem. acu e clar. cum o dai nu-i bine :-\
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Cgabriela din Vineri, 11 Mai 2018, 23:17
Pe 1 iunie se va derula în București acțiunea "Copacul cu fapte bune", pe bulevardul Regina Elisabeta. Mai multe detalii, pe facebook https://www.facebook.com/events/1808982915819934/?ti=cl (https://www.facebook.com/events/1808982915819934/?ti=cl)
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Mihnea din Sâmbătă, 12 Mai 2018, 20:37
Buna seara!

Ce de lume buna la suflet si draguta cu mine!!!
Va multumesc pentru sustinere tuturor!
Se vede ca aveti experienta, stiti cu precizie unde sa atingeti.
Este dureros ce spun, ma uimeste si pe mine, ca na, exista si "stiinta durerii".
Cu siguranta ca am nevoie sa ma descopar pe mine, singur.
Daca ma gandesc bine, nici nu stiu prea multe despre mine, ca si om singur.
Parca am maini in plus si nu stiu ce sa fac cu ele, timpul are alte conotatii, etc.
Am avut "noroc" ca a trebuit efectiv, sa rezolv diverse. Altfel nu ieseam deloc si se mentinea starea.
Asa am obosit fizic, si am adormit. In acest mod mi-a venit idea cu voluntariatul, sa ma consum maxim. Fizic si emotional.
Va multumesc din nou !!!
Mihnea
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Luni, 14 Mai 2018, 07:44
E bine sa ne gasim ocupatii care sa ne tina departe de gandurile ce ne cauzeaza suferinta. Doar sa nu devina o "fuga".
In cele din urma va fi nevoie sa ne confruntam, noi cu noi insine. Altfel, nici nu vom sti cand va iesi durerea la suprafata. Orice alegem sa facem in perioada de "doliu" are rost doar daca ne ajuta sa ne impacam cu trecutul, sa ne iertam si sa iertam, sa ne redescoperim, sa ne redefinim, sa ne raportam la noi ca la o persoana capabila sa traiasca si sa invete se bucure din nou de viata,  in noul context. Despartirea, cum spuneam, nu e sfarsitul lumii. Dar e sfarsitul unei lumi, in care am fost obisnuiti sa gandim si sa actionam in doi, in relatie cu celalalt. Si inceputul unei lumi in care ne raportam doar la noi. Temporar.
Succes, putere si perseverenta!

Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: wonderland din Vineri, 08 Iunie 2018, 07:24
Sper ca sintagma "nicio veste e o veste buna" (pe principiul ca vestile proaste circula reperde) se aplica si in cazul lui Mihnea.
Te salut si sper ca totul e inspre bine!
Titlu: Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
Scris de: Marius Titulescu din Luni, 23 Ianuarie 2023, 18:42
Sper ca sintagma "nicio veste e o veste buna" (pe principiul ca vestile proaste circula reperde) se aplica si in cazul lui Mihnea.
Te salut si sper ca totul e inspre bine!

Imi place sintagma aia. Da, probabil de la un moment dat cea mai buna masura a fericirii e linistea.
_______________
Marius
Sex shopuri (https://hatar.ro/pages/sex-shopuri-in-bucuresti) Hatar