Cine face primul pas?
de wonderland
(http://files.fbstatic.com/AppLogos/2471670.17.9103608.jpg)
S-a vorbit și pe aici, am tot avut parte, în ultima vreme și de alte contexte în care s-a pus problema inițiativei femeii în inițierea unei relații. De la sfaturi gen Îți place? Nu aștepta, invită-l la o cafea, propune-i să mergeți la teatru, să ieșiți în parc etc. etc. etc.
M-am simțit provocată să mă gândesc de ce, când e vorba de potențiale relații, inițiativa mea intră în latență.
Nu (mai) sunt o timidă. Dar, în unele privințe sunt mai curând tradiționalistă.
Nu sunt adepta feminismului, nu în ceea ce are exagerat acest curent. Recunosc autoritatea și inteligența, nu neapărat superioară, cât diferită a bărbaților. Apreciez ceea ce îi face mai buni sau mai competenți în anumite domenii profesionale sau arii ale vieții. Până la urmă depinde și de configurația trăsăturilor care definesc masculinul și femininul în fiecare dintre noi.
Încurajez egalitatea de gen, egalitatea de șanse, dar prefer să fie păstrate comportamentele de grijă și protecție, politicoasă și/sau iubitoare, după caz.
Nu stau în rezervă, nu mă frământ așteptând ca celălalt să-mi ghicească gândurile sau dorințele. Le exprim sau le pun în acțiune, după caz.
Nu sufăr, orgoliul meu nu e știrbit, în cazul unui refuz sau a unei respingeri. Înțeleg, acum, că alegerile fiecăruia dintre noi au legătură cu cel care face alegerea nu neapărat cu valoarea și calitățile celui ales.
Si, atunci, ce mă oprește din inițiativă? Că, se tot spune, nu-i așa, că bărbații au devenit cam timizi și nehotărâți, uneori chiar temători, că își protejează rănile nevindecate și se tem de reintrarea într-un parcurs perceput la pachet cu suferința repetată. Că au nevoie, sau cel puțin așa declară, de timp, răbdare și încurajare.
Îmi rezerv dreptul să nu fiu de acord. Cred că atunci când vor, când simt, în special dacă îi ia amocul îndrăgostirii la prima vedere, chiar pot să-și depășească frânele interioare. Doar absența interesului real pentru tine sau pentru ceea ce presupune o relație ce implică angajament pe termen lung sunt singurele obstacole reale. Iar inițiativa și încercarea de a trece peste ele mi se par sortite eșecului garantat.
Ca să o scurtez consider că dacă el are inițiativa, acest fapt e un indicator mai bun pentru disponibilitatea lui de a da o șansă unei posibile relații, de a încerca, așa cum se spune fără așteptări. Și, mai ales de a construi relația.
Pentru că eu știu despre mine ca sunt dispusa sa încerc, atunci n-o să am nicio inițiativă, dincolo de zâmbetul încurajator. Pentru că vreau sa văd dacă și cât e atras sau disponibil el, barbatul, în general. Sau, ca să răspund și mai concret la întrebarea pe care singură mi-am adresat-o ceea ce mă ține departe de a prelua inițiativa primului pas, nu e teama de respingere, ci faptul că îmi doresc o relație cu un barbat care stie, vrea si poate ;)
Aș putea să închei așa reflecția asupra inițiativei sau lipsei de inițiativă în ceea ce mă privește. Doar că aș vrea să aflu cum e în cazul vostru. Ce vă împiedică să luați inițiativa? Sau poate că nu vă împiedică nimic și atunci poate ne povestiți când luați inițiativa și când alegeți expectativa?
E o provocare...unisex: Să vorbim despre cine face primul pas !
(https://scontent-a.xx.fbcdn.net/hphotos-ash3/t1.0-9/1452464_226383177535342_342696886_n.jpg)