Singles Happy Travel. Club de socializare
Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: admin din Sâmbătă, 12 Iunie 2010, 08:15
-
In fiecare zi mai descopar ceva in mine. Ceva de care nu eram constient sau nu remarcam. Acel ceva initia, germina, determina, genera, lucra, doar ca nu stiam de existenta lui. Doar cand efectul este evident realizez ca nu-i cunosc cauza. Si atunci incerc sa devin introspect cu mine insumi. Este extrordinar cate lucruri necunoscute ascundem. Si este minunat si fascinant sa le gasesti, sa le intelegi, sa intuiesti de unde vin.
Incercam sa-i exploram pe altii, sa-i analizam, sa-i intelegem si uitam de acest imens univers pe care-l avem si purtam permanent: NOI.
Poate daca oamenii s-ar cunoaste mai bine pe ei, ar fi capabili sa-i inteleaga si sa-i defineasca mai usor pe cei din jur. Si ar fi mai toleranti. Cred ca aici sta secretul armoniei societatii, in intelegerea ego-ului. Aici cred ca se gaseste si explicatia pe care o caut de mult: sa inteleg ce determina cu adevarat interactiunea perfecta intre indivizi. Am putut analiza dinauntru si dinafara o multitudine de grupuri. Inexplicabil cat de bine se reactioneaza in interiorul unora si cat de tensionata este situatia, chiar de la inceput, in altele! In conditiile in care indivizii au tipologie apropiata. Ce determina armonia? Ce declick se produce in noi sa placem sau sa respingem? Energii, instincte, pareri preconcepute? Nu stiu.
Continiu sa incerc sa ma cunosc si sa ma descopar pe mine. Poate ca aici voi gasi si raspunsul pe care-l caut.
-
"a inteleg ce determina cu adevarat interactiunea perfecta "
niciodata n-am cautat perfectiunea si sa pretind celor din jurul meu asa ceva. perfectiunea, daca exista, este doar un timp determinat al cerintelor si ambitiilor si telurilor noastre.
se spune ca balanta are cele 2 talere NU pt a le tine in echilibru ci pt a determina un taler sa tinda catre celalalt care se afla sus sau jos.
determinarea si nu perfectiunea poate numi acel NOI implicit grupul, individul, indivizii.
-
Totalitatea credintelor noastre alcatuiesc "ego", care ne impiedica sa fim noi insine. Un om cu un ego foarte puternic va avea dificultati in relatiile cu ceilalti, deoarece ii va contrazice mereu si li se va opune, crezand ca stie tot si are dreptate, fiind inchis in fata sfaturilor celorlalti si noului.
E important pentru noi sa devenim constienti de credintele noastre si sa nu le mai alimentam, observand fricile pe care le avem (poate noua celor de aici ne este frica de singuratate), credintele fiind mereu legate de aceste frici. Putem sa ne observam obiceiurile cotidiene, dictate de credintele noastre si sa ne intrebam, pentru fiecare lucru pe care il facem zilnic, daca noi am ales acest obicei sau are la baza una din temerile noastre.
-
bravo, draga admin, pentru topicul acesta! :-*
-
Poate daca oamenii s-ar cunoaste mai bine pe ei, ar fi capabili sa-i inteleaga si sa-i defineasca mai usor pe cei din jur. Si ar fi mai toleranti.
ma gandesc la mine si la cat de feroce de egoista am ajuns sa fiu uneori.. ai dreptate, @admin, intoleranta e strans legata de egoism, de orbirea aceea de moment, care face sa nu existe nimic altceva decat nevoile mele, dreptatea mea, drepturile mele.. si in momentele acelea de .. nebunie temporara, pentru ca seamana mult cu irationalul tipul de judecati in care prevalenta sunt intotdeauna eu si doar eu.. nu mai am "mijloace" sa observ ca si altcineva langa mine sufera sau nu are sau nu are cum altfel sau.. sau..
e adevarat, sunt batrana acum si trecuta printr-o sumedenie de situatii, din care am iesit cu .. coada cu ceva mai putine pene, cateva caldari de scepticism si in general cu convingerea ca daca EU nu imi apar interesul, saracia si neamurile (indeobste copilul, evident - quasi-parafraza dupa scrisoarea a III-a!) nimeni altcineva nu va avea vremea sau interesul sa o faca in locul meu.. si, ca o fiara, musc cu ochii inchisi, ce naiba sa fac?! sa-mi pierd si ultimele doua pene din coada pledand pentru calm si blandete in lumea noastra de deruta aproape generalizata a valorilor ??!!
cred ca manifestarea asta distructiva a eu-lui tine mult si de climatul general in care fiara de mine ma gasesc...probabil nu as musca niciodata pe nimeni si as fi simpatica si vesela tot timpul daca as sta pe un "covor moale" si, ca si cainele lui pavlov, as primi automat, la sunet de clopotel, caviar si creveti la gratar la fiecare miorlait duios.. :-*
-
ep II
si, ca si tine, draga @admin, ma intreb deseori ce ma face sa raspund diferit unui stimul similar si absolut repetabil, de exemplu: dimineata cand merg la birou pe drumul meu, am niste intersectii prapadite de traversat, unde inevitabil se formeaza cozi la orele de "rush", adica atunci cand tot bucuresteanu' se urneste spre birou ..
ei .. aproape intotdeauna, asteptand sau deplasandu-ma incetinel si cuminte (I-a, max a-II-a) ca sa ajung la semafoare, sunt "incalecata" sistematic de tipi in masini puternice, care imi iau fata sau forteaza intrarea in rand dupa depasirea coloanei de "cumintzei" ca mine..
in anumite zile zambesc si ii las senina, ca la un cadril cu figuri, sa se strecoare lin in fata mea fara sa-mi trazneasca bara din fata si mi se pare normal sa fac asa iar in altele, ma revolt si ma fac imbufnata ca nu-i vad, ba ii si injur de mama focului si imi vad de drum privind numai in fata, riscand realmente ca acei stapani egocentrici ai soselelor sa-mi juleasca masina..
de ce uneori asa si alteori altfel?? sculatul cu fata la cersaf nu e o explicatie suficient de stiintifica.. si atunci?!? :)
-
Actiunea exterioara nu se schimba, numai intentia din spatele ei ... ceea ce este suficient - Intentia este singura actiune.
Baal HaSulam ne da exemplul urmator:
Inchipuie-ti doi prieteni foarte buni, iar unul il invita pe celalalt la el, la cina. Din dragoste pentru prietenul sau, gazda pregateste acele feluri de mancare si delicatese care stie ca il vor multumi pe acesta. Totul este aranjat pentru a-l distra si a-l multumi pe prietenul sau. Musafirul ajunge si vede un ospat perfect asezat in fata lui si, dintr-odata, isi da seama ca prietenul sau este cat se poate de darnic in situatia asta, si ca el este acolo doar ca sa primeasca. Acesta recunoaste in fata gazdei ca este coplesit de rusine si refuza sa manance. Gazda ii spune, nu intelegi, am pregatit toate astea pentru tine, pentru ca am vrut sa te bucuri de toate acestea, ca sa intelegi cat de drag imi esti . Daca tu nu mananci, imi vrei strica toata aceasta seara. Apoi musafirul incepe sa inteleaga ca succesul intregii cine depinde de fapt de el si ca, daca mananca pentru a multumi gazda, de fapt el este cel ce da (cel generos). Asadar, el incepe sa manance cu pofta, astfel incat, gazda sa fie incantata de ceea ce a intentionat si a pregatit pentru musafir. De fapt, facand asta, el a inteles gandul gazdei, pentru ca, si el are o intentie identica si dragoste pentru gazda, la fel cum gazda are pentru el.
Sa ciocnim un pahar de vin! (sau doar un strugure din vie)
-
De cand am vazut acest topic, mi-am zis ca este foarte interesant. A facut sa ma gandesc mai intens asupra unei situatii care m-a afectat foarte mult acum cativa ani. In tot acest timp am incercat sa ma cunosc cat mai mult si cat mai profund. Am avut ocazia sa-mi dau seama unde si cum am gresit, am inteles cat rau am putut sa-mi fac… ceea ce m-a interesat intre timp a fost sa recunosc si sa-mi asum greseala ca fiind numai a mea, sa o asimilez si sa incerc sa nu mai fiu asa dura cu mine, sa incerc sa ma iert. Inca mai lucrez la acest aspect. Este un permanent proces de introspectie care nu se va termina vreodata, cred eu. De atunci am inceput sa dau mai multa atentie acestor doua concepte, eu si ego si sa le (ma) analizez to timpul. In general, am avut mai mereu grija sa-mi tin ego-ul in frau… dar a fost suficient ca o singura data sa-l las sa preia controlul si totul s-a dus de rapa. Da, uneori nu mai exista o a doua oportunitate. Daca-mi foloseste procesul de cunoastere la care am purces? da si foarte mult ; stiu ca nu mai pot actiona in trecut si nici repara nimic, dar constientizand anumite fapte, le pot evita sau incerca sa le evit macar, minimizand impactul.
Ego-ul este ceea ce gandim ca suntem ; eu-l este ceea ce suntem in realitate. Ego-ul este precum un copil rasfatat, egoist, laudaros, zgomotos, originea greselilor noastre in viata. Eu-l este personalitatea noastra dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Cred ca toata lumea a vazut filmul Dr. Jekyll si Mr. Hyde (ma rog, este un exemplu destul de exacerbat dar poate tocmai din acest motiv ne poate ajuta sa intelegem mai bine cum sta treaba) : vietile celor doi "noi" nu pot fi traite in acelasi timp. Gasim adevarata libertate atunci cand ego-ul nostru cedeaza in fata nasterii propriei noastre personalitati. Dar nu este usor sa separam, smulgem si sa aruncam ego-ul cel fals, este un proces lung si dureros. Dar nu imposibil.
Cand ego-ul domina viata noastra, vedem greselile mici ale celorlalti dar scuzam erori uriase in noi insine. Stiti povestea cu paiul din ochiul celuilalt si barna din ochiul nostru… De multe ori suntem nedrepti cu ceilalti si nu recunoastem ca cei care gresim suntem noi. Altii fac la fel cu noi si spunem ca ar trebui sa cunoasca lucrurile mai bine. Uram alte fiinte si credem ca acea ura este invidie. Cautam compania anumitor persoane si le adulam gandindu-ne doar la ce beneficii am avea de pe urma lor si vrem sa credem ca acest lucru este dragoste. Mintim de numeroase ori si justificam aceste minciuni numindu-le tact. Avem rezerve in a apara in public persoane nedreptatite si numim acest lucru prudenta. In acelasi timp criticam (sau barfim) cu severitate pe altii si spunem ca ne infruntam cu curaj faptelor. Refuzam sa renuntam la pacatele noastre si daca cineva face acest lucru, ne uitam chioras la el si-l vorbim de rau. Avem grija de noi in mod excesiv si spunem ca avem grija de sanatatea noastra ; adunam bunuri materiale mai mult decat este nevoie si spunem ca ne gandim la siguranta noastra. In acelasi timp ne supara bogatiile acumulate de altii. De multe ori credem ca suntem virtuosi doar pentru ca am dat peste o persoana cu mai multe vicii.
Egoismul este contrariul iubirii adevarate. Egoismul ne face sa ne simtim ca fiind centrul tuturor lucrurilor si buricul lumii noastre mici si meschine. Egoistul nu-si cauta decat propriul interes.
Si fiindca am revazut de curand filmul SAPTE(unde Kevin Spacey joaca extraordinar, alaturi de Morgan Freeman si Brad Pitt), m-am gandit ca s-ar putea face o apropiere intre ego-ul nostru si in ce masura poate fi influentat acesta de cele sapte pacate capitale (astfel clasificate de biserica catolica). Dupa ei, exista pacate veniale, cele care pot fi iertate printr-un sacrament bisericesc (post, rugaciuni) ; si cele capitale sau mortale : mania (cu caciulita pe primul a), lacomia, trandavia, mandria, desfraul, invidia si mancatul in exces. Tot biserica catolica recunoaste existenta a sapte virtuti care pot contracara efectul pacatului mortal corespunzator :
Castitatea vs Desfrau
Moderatia vs Mancatul in exces
Mila vs Lacomia
Munca vs trandavia
Rabdarea vs mania
Omenia vs invidia
Umilinta vs mandria
V-ati gandit vreodata care din aceste pacate capitale si daca da, cum va influenteaza viata de zi cu zi, si implicit ego-ul ? credeti ca poate fi vreo legatura ?
-
Ayouni, pacatele capitale influenteza ego-ul, mandria cel mai mult.
-
@admin, m-am gandit si la aspectul acela al armonizarii in grupuri, cand se produce un click si de ce. am observat ca acolo unde membrii unui grup, renunta la ego, atunci cand se intalnesc sa petreaca un timp agreabil impreuna si daca vin inarmati cu RESPECT unii fata de altii, se produce acel click magic si atmosfera este foarte placuta si relaxata. am trait acest lucru, de curand, cand am fost la mare, toti am plecat de la aceste principii nescrise si nepronuntate in mod oficial, dar resimtite in fiecare dintre noi si a fost foarte frumos. ce minunanat este sa poti sa te bucuri de compania semenilor tai fara sa-ti fie teama ca te vor rani, ca te vor scruta cu un ochi critic si-ti vor gasi tot felul de defecte, ca te vor barfi si ca vor face in asa fel incat sa te simti prost. brrrrr!
-
@admin, m-am gandit si la aspectul acela al armonizarii in grupuri, cand se produce un click si de ce. am observat ca acolo unde membrii unui grup, renunta la ego, atunci cand se intalnesc sa petreaca un timp agreabil impreuna si daca vin inarmati cu RESPECT unii fata de altii, se produce acel click magic si atmosfera este foarte placuta si relaxata. am trait acest lucru, de curand, cand am fost la mare, toti am plecat de la aceste principii nescrise si nepronuntate in mod oficial, dar resimtite in fiecare dintre noi si a fost foarte frumos. ce minunanat este sa poti sa te bucuri de compania semenilor tai fara sa-ti fie teama ca te vor rani, ca te vor scruta cu un ochi critic si-ti vor gasi tot felul de defecte, ca te vor barfi si ca vor face in asa fel incat sa te simti prost. brrrrr!
Ayouni, sa tii aproape ge grupul cu care ai mers la mare, este mare lucru sa petreci clipe frumoase si relaxante alaturi de niste oameni cu care rezonezi, care au bun simt, respect fata de ei insisi si fata de ceilalti. Ma bucur pentru tine, ma bucur de tot ceea ce este frumos si bun.
-
Extensia cea mai tăioasă a a acestei dimensiuni umane a ființei noastre, este ego-ul izvorât din minte. Mașina de calcul probabilistic și deductiv care este mintea, îmbracă hainele puterii și ajunge să creadă că poate nu numai înțelege, dar și controla experiența. Acest lucru este fals. Mintea/ego nu poate controla experiența, așa cum nu poate controla expresia sau expansiunea, din simplul motiv că acestea sunt apanajul dimensiuniilor noastre spirituale. Descoperirea permanentă că realitatea pare să ni se opună, nu este decât semnul neputinței minții de a administra experiența.
Acest lucru este fals. Mintea/ego nu poate controla experiența, așa cum nu poate controla expresia sau expansiunea, din simplul motiv că acestea sunt apanajul dimensiuniilor noastre spirituale. Descoperirea permanentă că realitatea pare să ni se opună, nu este decât semnul neputinței minții de a administra experiența. Suferința ce decurge din această neînțelegere profundă a realității, din această eroare cognitivă cum ar numi-o psihologia, nu se oprește decât în momentul descoperirii Adevărului. În momentul unificării dimensiunilor noastre umane, cu cele spirituale. În momentul descoperirii de Sine. În momentul pe care misticii îl numesc cel al ”revelației” Adevărului despre noi înșine.
Horia Țurcanu & Elena Francisc
-
Singura cunoaștere adevărată vine din experiență și aparține părții noastre spirituale. De aceea, adevărata creație sau expansiunea Spiritului nu poate veni din mintea liniară sau din cochilia ego-ului. Dacă ego-ul ar putea crea cu adevărat, nu ar crea experiențe dureroase pentru el. Nu el alege experiența dureroasă a transformării prin suferință, ci partea noastră spirituală, pentru care aceasta nu este decât o experiență care-l îmbogățește.
Adevărul despre noi înșine și despre dimensiunile noastre divine nu folosește la nimic dacă este doar aflat din cărți, decât la îngroșarea nemăsurată a ego-ului. A ști totul despre iubire nu înseamnă că ai trăit Iubirea după cum a ști totul despre biciclete nu înseamnă că ai simțit vreodată bucuria mersului pe bicicletă. Spiritualitatea noastră este intrinsecă. Este acum, aici. Nu trebuie să facem nimic pentru a o trăi, decât să devenim conștienți. De aceea calea noastră este una experiențială.
În aceste timpuri extraordinare pe care avem privilegiul să le trăim împreună pe această planetă, Umanitatea trece printr-un proces de reunificare a Ființei. Dimensiunea noastră umană devine conștientă de natura sa spirituală și este pe cale de a-și recupera nivelurile inefabile ale sufletului. Trăim marea întoarcere la noi înșine. Este marea transformare de Conștiință despre care, din ce în ce mai des auziți în ultimul timp. Este o transformare care nu se referă la altceva decât la recuperarea propriei noastre divinități și la asumarea ei totală.
Horia Țurcanu & Elena Francisc
-
dragii mei, frumos ati mai scris
ce pot eu sa va spun este ca, de multe ori, din cauza ego-ului meu, am avut de pierdut, dar am si castigat
sincer nu stiu sa va spun daca am castigat mai mult decat am pierdut
-
Adria, referitor la ceea ce ai scris, trebuie sa spun ca ai rezumat bine tema ego-lui, vezi tu totul este relativ...
-
Poate nu sunt cu adevarat PERFECT, dar unele parti din mine sunt cu adevarat excelente...Sunt ceea ce sunt, pentru ca asta vreau sa fiu de fapt...
-
suntem ceea ce gandim, perfecti niciodata.
-
si cateva parti din tine sunt cu adevarat excelente doamna mea. :)
-
probabil dar asta numai cei de langa tine pot aprecia/spune, @sum.
-
daca vrem sa scapam de Ego-ul propriu care poate nu ne place putem face asta exersand (practicand) trasaturi noi, pozitive de caracter.
de exemplu sa inlocuim egoismul cu daruirea ~ frica cu indrazneala ~ minciuna cu onestitatea ~ etc
practicand toate astea ego-ul vechi va dispare iar in locul lui apare o noua personalitate care este incomparabila mai buna decat cea veche.
-
daca vrem sa scapam de Ego-ul propriu care poate nu ne place putem face asta exersand (practicand) trasaturi noi, pozitive de caracter.
de exemplu sa inlocuim egoismul cu daruirea ~ frica cu indrazneala ~ minciuna cu onestitatea ~ etc
practicand toate astea ego-ul vechi va dispare iar in locul lui apare o noua personalitate care este incomparabila mai buna decat cea veche.
de ce ar trebuii sa consideram ego-ul neaparat negativ ? egoismul este o alta de forma a autoprotectiei. egoisti suntem toti, si nu stiu daca asta e rau sau bine. daca balanta intre altruism si egoism este echilibrata atunci este ok ...parerea mea ...altfel am fi o lume de maici si daca am vrea sa ne urcam in autobuz am sta doua zile sa ne invitam unii pe altii. bunul simt ar trebui sa tempereze egoismul , dar nu sa-l elimine . sau nu ?
-
daca balanta intre altruism si egoism este echilibrata atunci este ok ...parerea mea ...altfel am fi o lume de maici si daca am vrea sa ne urcam in autobuz am sta doua zile sa ne invitam unii pe altii. bunul simt ar trebui sa tempereze egoismul , dar nu sa-l elimine . sau nu ?
singur ai spus cuvantul magic - echilibru
tendinta umana este spre egoism si rareori mi se intampla sa gasesc pe cineva care imi face loc sa urc in autobuz ~ asa ca nu mi se pare ca suntem asa o societate de bine crescuti incat sa nu mai avem nevoie de putin exercitiu cu ego-ul propriu
-
Ego-ul este opusul Sinelui adevarat, adica un "Sine" fals, dezvoltat conjunctural de ceea ce invatam, de credintele, normele, modelele inoculate.... nu e doar egoism...sunt multe de spus. in esenta e acel sine fals, construit de minte, care cu cat e mai puternic, cu atat ne indeparteaza mai mult de fiinta noastra esentiala, de ceea ce unii numesc "divinul" din noi, altii energie etc... complicat a explica, pe scurt si pe-nteles.
oricum egoul este acea "tabara" din noi (una din cele de care amintea maxima postata de janet) cu care trebuie nu luptat, ci lucrat (re-educat) spre victoria celeilalte "tabere" care asteapta tacuta, in interior, sa-si recapete locul meritat. suna teoretizant dar daca incerci si cu timpul reusesti sa pui in practica aceasta "lupta" intre Sine si Ego, simti cum te schimbi in bine si cum reusesti, tot mai des, sa fii impacat si multumit. Razboaiele egoului sunt risipire inutila. zic, ca am purtat multe. ;) :D
-
daca am intelege ca "totul este intre tine si Dumnezeu" (cum spune Maica Tereza) n-am mai avea dubii privitoare la necesitatea diminuarii egoismului.
simt nevoia sa repostez "pezioara" Maici Tereza, care a fost o revelatie pentru mine, un declick util pentru reeducarea egoului.
Oamenii sunt deseori neintelegatori, irationali si egoisti... iarta-i oricum...
Daca esti bun oamenii pe pot acuza cu intentii ascunse... fi bun oricum.
Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati... cauta succesul oricum
Daca esti cinstit si sincer, te pot insela... fii cinstit si sincer oricum.
Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o clipa... construieste oricum.
Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi... fi fericit oricum.
Binele pe care-l faci azi, oamenii il vor uita maine... fa bine oricum
Da lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns... Dai lumii tot ce ai mai bun oricum.
La urma urmei este intre tine si Dumnezeu, n-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.
-
sorry, n-am observat greselil gramaticale. nu-mi apartin, ca am facut copy/paste. ;)
-
iaca o varianta corecta.
Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti... Iarta-i, oricum.
Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse... Fii bun, oricum.
Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati... Cauta succesul, oricum.
Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela... Fii cinstit si sincer, oricum.
Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi... Fii fericit, oricum.
Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine... Fa bine, oricum.
Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata deajuns... Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
La urma urmei este intre tine si Dumnezeu...
N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.
-
ideea nu este sa fim perfecti ci sa progresam
Maica Tereza a fost o persoana buna si s-a preocupat de soarta celor nevoiasi
-
da, perfectiunea este pentru sfinti, dar aspiratia spre bine, frumos, iubire este sensul existentei.
si ideea e ca gresit ne raportam la cei si cele din jur, in fapt niste ipostaze conjuncturale, vremelnice. singurul referential corect, moral etc...este constanta divina, nu doar din exterior ci chiar din noi. sensul nostru este acela de a ne raporta la Binele din noi, la a-l scoate mereu la lumina (caci el e Lumina), la a-l apara de tentatiile maiputinbinelui, atat cat reusim. ce fac ceilalti, cum reactioneaza ceilalti...e treaba lor, cu Dumnezeul lor...
-
Si eu cred ca evaluarea trebuie sa fie personala numai si numai in raport cu propriile dorinte si asteptari. Comparatia cu ceilalti e sursa celor mai multe dezamagiri si frustrari. De ce trebuie sa avem toti acelasi finish daca nu am avut acelasi start si nici nu am parcurs acelasi traseu?!? Drumul meu nu se compara cu al altora, viata mea, experientele prin care am trecut, momentele mele, destinul, totul, nu sunt identice cu ale altuia, si atunci cum sa tragem acelasi tipar pentru fiecare? Daca eu nu am acum aceleasi impliniri si realizari cu ale altcuiva, asta inseamna ca sunt mai prejos sau neimplinita? Ia-te la intrecere cu tine insuti si asa iesi sigur in cistig.
-
Comparatia cu ceilalti e sursa celor mai multe dezamagiri si frustrari.
si atunci de o facem ? unii chiar au un tel din asta.
-
de-ai dracului , d`aia ;D ;D ;D
-
exista oameni pt care singura masura a propriei valori este nivelul la care se situeaza fata de ceilalti. dar cu cit procesul de maturizare si dezvoltare personala e mai avansat, cu atit nevoia de comparare scade.
-
aiurea :D :D :D :D crede-ma ca nu e asa, ma rog, fiecare cum considera :)
-
depinde la ce maturizare se ajunge atunci cand iti propui sa "dezvolti" egoul
-
nu doar asta trebuie sa dezvolti, ca asta e numai o parte, ci tot intregul
-
exista oameni pt care singura masura a propriei valori este nivelul la care se situeaza fata de ceilalti. dar cu cit procesul de maturizare si dezvoltare personala e mai avansat, cu atit nevoia de comparare scade.
si eu cred asta, Jul. de fapt tu stii mult mai bine, ca doar modelezi zi de zi "calculatoarele" umane. :D
am observat asta, in jur. cu cat un om ajunge la un nivel de autocunoastere si intelepciune mai mare, cu atat mai putin va simti nevoia sa se uite in ograda altuia, sa-si compare capra cu celalalte. :D va renunta la falsele valori si se va intoarce in sinele sau, va cauta adevarata cale, aceea a muncii la fiinta proprie, aceea a evolutiei sale personale care, asa cum spuneai pe undeva, e unica in felul sau si inutil a fi raportata la altele. singurul referential devine Divinitatea (pentru unii).
zicea Maica Tereza: "nu a fost niciodata intre tine si ei, ci intre tine si Dumnezeu". e o fraza esentiala...
-
ma gindesc cu tristete ca unii nici in relatia cu Dumnezeu nu au loc de propriile orgolii