Singles Happy Travel. Club de socializare

Forumul celor nou intrati => Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp => Subiect creat de: admin din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 08:45

Titlu: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 08:45
La "Precizari" va scriam despre statistica raspunsurilor la chestionarul transmis in iulie. Si ceva despre ce intentionez sa fac, pt a corecta si imbunatati proiectul. Unul dintre punctele importante este cel ce vizeaza pe cei nou intrati. Aici este clar, am facuit o mica greseala, calculand si crezand ca ei vor fi foarte usor integrati in comunitate, din mers, de catre cei mai vechi. M-am inselat intr-o oarecare masura pt ca, fara a generaliza, cu tot efortul unora din cei vechi de a-i primi, de a-i informa, de a-i determina la participari, la iesiri, multi new entries au anticipat ca aici deja exista niste legaturi de amicitie, ca grupurile sunt intr-un fel inchise si au avut teama ca la o iesire s-ar simti stanjeniti de prieteniile deja existente. Si au facut un pas inapoi, sunt in expetctativa si se multumesc sa stea un pic deoparte. Spun in general, pentru ca exista acel tipar, acel profil de persoana, care se acomodeaza foarte usor oriunde si se integreaza fara nici o timiditate sau retinere.

Am realizat ca si cei nou intrati au nevoie de starea aceea exceptionala pe care au avut-o participantii la primele tabere Singles Camp, anul trecut. Atmosfera de acolo i-a ajutat sa lege prietenii foarte statornice si puternice, i-a ajutat sa se convinga de viabilitatea proiectului si s-au atasat de idee. Vreau ca cei nou inscrisi, pe masura intrarii in comunitate, sa simta si sa realizeze ceea ce au simtit "cei douazecisicinci" la prima tabara. De aceea, periodic voi organiza "Tabere New Entry".

Intrarea in grup intr-o comunitate, este mult mai simpla si usoara pentru cei mai timizi si mai retrasi, ii ajuta sa-si invinga timiditatea, in conditile in care stiu ca toti sunt noi acolo, toti vin pentru prima oara. Nu este singurul in aceasta situatie, nu mai are teama ca acolo va intalni niste grupulete relativ inchise care pot sa-l tina deoparte. Prezenta a 2-3 vechi este necesara, ei pot crea o poarta pe unde cei noi sa intre. Pot raspunde intrebarilor, pot da explicatii, pot exemplifica.

Despre cum vor fi organizate aceste tabere si cateva amanunte.

- intervalele vor fi determinate  de numarul de inscrisi/perioada si de profilul celor nou intrati; deci nu vor fi fixe, de exemplu la fiecare 2 luni
- se vor tine pe profile de inscrisi, in special dupa criteriile de varsta si grad de dinamicitate
- programul va avea ca tinta socializarea, am sa incerc sa determin interactiunea intre fiecare. Nu va fi insa de tip team building sau ceva determinant prin parghiii exterioare. O sa fie ceva simplu, firesc si cat mai natural.
- zona in care o sa se desfasoare va fi apropiata Sibiului. Asta din doua motive: este in centrul tarii si permite o deplasare nu foarte lunga din orice colt al tarii si de asemenea imi permite si mie sa fiu aproape de afacerea mea, de Sibiel. In week-enduril acolo este full de turisti, organizez evenimente, tot felul de activitati si asta impune si prezenta mea pt indrumare si supraveghere. Anul acesta am neglijat mult Sibielul si nu-mi mai permit sa o fac in continuare. O locatie apropiata Sibiului, imi va da posibilitatea sa mai fug pana la Sibiel, sa mai corectez cate ceva daca este cazul, sa mai vad daca este cazul de organizari ad hoc.
- locatiile vor fi intime, gen pensiune, sa fim doar noi acolo, astfel incat sa se creeze atmosfera de intimitate absolut necesara pt socializare. Poate sa fie chiar si Pensiunea Sibiel, in anumite perioade cand o am mai libera.
- transportul este organizat la nivel individual, fiecare si-l va organiza cum doreste si ii este mai simplu.
- grupurile vor fi de minim 15 persoane, maxim 20 - 25.

Despre participarea la Taberele New Entry si detaliile de inscriere
- taberele new entry au sa fie anuntate la fel ca si actiunile nationale la "Tabere curente" o sa se mentioneze insa pt cine sunt organizate
- am sa anunt prin newsletter pe cei noi, tabara ca li se potriveste ca profil, locul unde o sa se tina, data si costul
- inscrierea se face pe office@singlescamp.ro. cu specificarea numelui, nr. de telefon si a taberei de participare

Sper ca la acest tip de actiuni, au sa participe majoritatea celor nou inscrisi. Este pentru ei cel mai bun si mai simplu mod de a cunoaste pe ceilalti single din comunitate, acolo pot lega prietenii, se pot forma grupuri Sigles Camp. Pentru mine va fi un efort sa ies in week-enduri atat de des, dar o sa o fac cu toata placerea si disponibilitatea. Ramane doar ca si cei nou intrati sa raspunda prezent la aceste actiuni.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: varsator38 din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 10:03
Prezent! ;)
 
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mimi din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 10:56
 Prezenta a 2-3 vechi este necesara, ei pot crea o poarta pe unde cei noi sa intre. Pot raspunde intrebarilor, pot da explicatii, pot exemplifica.

Pot fi unul(una) dintre cei vechi,nu de alta ,dar imi doresc tare mult sa vad Sibiul si Sibielul?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 11:25
Si uite asa, se formeaza grupul pt prima tabara de new entry! Multumesc Mimi de ajutor, mi-ar face mare placere sa fi unul dintre cei 2-3 vechi care vor fi prezenti acolo! Si off topic si personal: mi-a scris colegul tau un Email, i-am raspuns sper ca a primit toate detaliile. Probabil are sa fie si el unul dintre cei din acest prim grup si atunci o sa-mi fie mult mai simplu sa-i explic despre SC.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mimi din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 12:46
 Multumesc!  E foarte posibil ca in curind sa mai scrie inca cineva careia i-am vorbit despre proiect si care a parut interesata.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: almi_gabi din Sâmbătă, 01 Octombrie 2011, 17:49
Gigi vorbesti de "cei douazecisicinci" , de prima tabara ! Cat a trecut de atunci. Cate amintiri!
Imi aduc aminte drumul - la fiecare cotitura ne intrebam - oare aici este? - cat de emotionata am fost atunci (sa nu mai spui la nimeni  :) ).
Povestirile celor  "vechi"  si chiar  filmuletele deja facute pot ajuta in taberele pentru cei nou veniti.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 02 Octombrie 2011, 08:22
Din tabere au ramas amintirile emotiilor, a celor din jur, a ceea ce s-a intamplat acolo. Fotografiile reusesc sa surprinda o parte din toate acestea, iar daca forma de prezentare este una marca Julian sau DoinaV sau hgenia, pot intradevar sa trasnmita celor noi  din atmosfera de acolo. Chiar acum cateva zile m-am uitat peste niste fotografii din primele tabere....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: francesca777 din Duminică, 02 Octombrie 2011, 09:26
Citind cele scrise de voi , instantaneu mi s-au derulat in minte acele prime momente(Gabitza are perfecta dreptate apropos de emotie).Chiar daca din motive bine intemeiate am lipsit de la foarte multe evenimente atat in afara tarii cat si in Bucuresti, marturisesc ca astept cu mare nerabdare prima ocazie (Sibielul de ex) in care cu siguranta am sa vizionez poze, filmulele, relatari ale acelor momente pierdute...sunt convinsa ca am sa regret ca n-am fost prezenta insa am sa ma consolez cu gandul ca vizionandu-le ar fi ca si cand as fi fost acolo.E pacat ca cei noi sa nu aibe parte macar de o experienta ca a noastra.Si mult e pana faci primul pas..:))
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: DanaC din Duminică, 02 Octombrie 2011, 09:49
Eu am fost "noua" pe Cheile Nerei si multi din cei cu care am mers erau mai vechi. Nu am avut nici o clipa senzatia ca s-au creat bisericute, ba chiar am avut impresia ca toate fetele incercau sa ne cunoasca si sa ne integreze si pe cei nou veniti. Poate am avut eu norocul unui grup foarte bun, insa o data decis sa participi la actiunile SC cred ca treci usor peste suspiciuni si alte inhibitii. Totul este sa faci primul pas, apoi nu iti mai vine sa renunti.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 02 Octombrie 2011, 10:21
Dana, faci parte din categoria de care aminteam, ideala pt socializare. Sunt convins ca esti o persoana care are incredere in sine, deschisa, fara probleme de comunicare si fara retinerea unei incercari.
Cei vechi sunt intotdeauna deschisi, nu doar pe Cheile Nerei, dar pt cei mai timizi, deja existenta unei comunitati, unor grupuri deja formate, le creaza senzatia de ceva inchis, de ceva in care ei nu au loc. Doar teama, evident. Pt ca asa cum ai vazut in realitate lucrurile nu stau deloc asa. In toate excursiile in care am fost cei noi au intrebatm, au fost curiosi sa afle ce s-a intamplat pana la ei, iar cei vechi au avut toata deschiderea sa le raspunda si sa-i alature lor.
Cei ca tine si ca Tatiana, sa ma refer doar la doi noi de pe Cheile Nerei reprezinta din pacate exceptia nu regula. Daca toti care se inscriu ar fi ca voi, lucrurile ar merge foarte simplu, s-ar lega efectiv, fara interventia mea. Totul s-ar face prin cei vechi, ceea ce mie mi-ar fi foarte simplu. Asa si gandisem sa se intample. Doar ca realitatea imi arata altceva, la fel si raspunsurile din chestionare. Si aunci a trebuit sa gandesc ceva care sa-i deschida, sa-i faca mai participativi. Si am gasit ideea asta cu Taberele New Entry. Nu este o inventie a mea, este deja o reteta si se foloseste in colectivele mari, unde se incearca integrarea rapida a celor noi.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Duminică, 02 Octombrie 2011, 10:47
Eu zic că deja nu mai sunt new entry, deși am fost doar la o excursie SC și la o serată muzicală. Acum urmează încă două excursii și am dat click și pe cea cu Revelionul.
La început, când citeam pe aici lucruri de genul ăsta Totul este sa faci primul pas, apoi nu iti mai vine sa renunti, sau sa vezi ca nu esti singur in multime e un lucru bun / sa te intalnesti cu alte persoane ca tine e si mai bine / bun venit si un indemn la participare aici alaturi de noi / atunci ai nimerit unde trebuie / bine ai venit, drumetii placute pe aici / ai si din partea mea o mana intinsa prieteneste mi-am zis moooamă în ce strategie și tactică de marketing am nimerit ?! Pentru că nu credeam că în țara asta, în zilele noastre, mai există oameni deschiși / prietenoși / binevoitori / amabili / sinceri / cordiali etc...
Treptat mi-am dat seamă că e muuuuuult suflet pus aici, din partea tuturor...
Acum, dacă nu intru zilnic pe forum, nu mă simt bine! Îmi pare rău că l-am descoperit când deja îmi consumasem aiurea o mare parte din concediu, dar pentru la anu’ știu și voi face altfel.
Să socializăm sănătoși!  :D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: DanaC din Duminică, 02 Octombrie 2011, 13:49
Aoleo, daca numai din scris se vede ca am incredere in mine; iti dai seama ce probleme pot fi (totusi) cu asa personalitate. Ai intuit cumva bine Gigi dar nu pana la capat. Pentru ca retinerea de a veni am avut-o tot timpul pana cand mi-am spus ca trebuie sa vad Cheile Nerei. Nu discutiile pe forum si nici empatia dintre participantii la celelalte tabere m-a impins  ( ce ma iau fetele astea cu povesti lacrimogene?.., ce atatea discutii.. ca "eu nu am timp"-vesnica fraza de excludere) ci exact tipul de excursie organizata.  De altfel o persoana sociabila poate fi pe alocuri dificila, nemultumita, preocupata prea mult de corectitudinea organizarii (sper sa nu intre Tatiana pe discutia asta!) si apar in felul asta alt tip de probleme. Acum daca statistica zice ca unii chiar s-au simtit marginalizati, desigur trebuie sa tii cont de ea.
Ce vreau sa spun in concluzie este ca poti sa ma treci la New Entry in continuare si sa imi trimiteti informatii despre excursiile dedicate acestei categorii, precum si la cei vechi fiindca nu am probleme de integrare. Si Maria_a abia astept sa socializam la Spa.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Luni, 03 Octombrie 2011, 08:59
Si Maria_a abia astept sa socializam la Spa.

Dana, cu plăcere! Şi eu abia aştept! Deja nu mai sunt aici, ce vedeţi nu e adevărat. Am plecat deja pe jos...

Recitesc ce efuziuni sentimentale m-apucaseră ieri! Pfui! Eram şi pe lângă predicat şi era şi de dimineaţă şi nici măcar nu băusem nimic!  ;D

În altă ordine de idei, eu cât de veche aş fi, tot nu recunosc; mă consider ca nouă, aşa că vreau şi eu mesaje-anunţuri-convocări d-alea pentru Tabere New Entry!  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: lori din Luni, 03 Octombrie 2011, 09:38
Imi place foarte mult ideea de tabara "new entry". Recunosc, cu greu m-am hotarat sa ma inscriu pentru prima si recunosc, singura mea iesire, cea de la Sighisoara. M-am simtit extraordinar, si  m-am integrat foarte usor in grupul format (cunosteam doar o singura persoana din grup). Eu ma hotarasc mai greu, vorba poetului : "Sunt grei bătrânii de pornit ..." . Nu mai trec si continuarea, caci n-as vrea sa ma mai opresc. Oricum problema timpului liber este cea mai dificila de rezolvat, pentru ca mi-as dori si alte iesiri. Sper sa cunosc cat mai multi din "cei vechi" care intr-adevar, la inceput mi-au dat impresia ca am nimerit intr-un grup deja inchegat si ca am nimerit ca "musca in lapte". Asa ca prima mea reactie a fost sa bat in retragere. Dar voi urmari aceste tabere "new entry" si voi incerca sa particip si eu, macar din cand in cand.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Tatiana din Luni, 03 Octombrie 2011, 11:39
Buna tuturor,

Salut ideea cu new entry dintr-o mie de motive dar nu argumentez :) si iti doresc Gigi mult succes; merita ca SC sa adune cati mai multi membri!
Spre deosebire de DanaC eu chiar am luat in considerare entuziasmul, increderea si voia buna de pe forum atunci cand am hotarat sa merg la Cheile Nerei si  toate acestea au balansat la fel de mult cu frumusetile Nerei in luare deciziei. A fi deschis, sociabil, prietenos nu exclude altele Dana...si da, sunt exigenta dar niciodata nu stau pe laturi sa critic fara sa fac nimic ci pun umarul acolo unde poate sa fie mai bine. SC nu e perfect si cu siguranta are nevoie de onestitatea noastra ca sa poata raspunde tutor cerintelor/dorintelor.
Mi-e dor de colectivul de la Cheile Nerei si tot atat de mult as vrea sa-i cunosc si pe ceilalti membri, vechi sau noi.
Raman aproape de voi pe forum pana la o noua participare.
Multi pupici.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: julia din Luni, 03 Octombrie 2011, 22:41
Prezenta a 2-3 vechi este necesara,

se da concurs pt posturile astea de "vechi"? ca luna asta implinesc 1 an de la prima mea excursie si sa stiu daca ma calific...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Saturnianul din Marți, 04 Octombrie 2011, 00:15
La multi ani, Jul. Dar stai la rand. Stramosii satului au intaietate :P
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: varsator38 din Marți, 04 Octombrie 2011, 21:05
poate in viitor...VOM reusi,cu ajutorul adminului bineinteles,sa ne intalnim "vechii"si "noi"laolalta...cine vorbeste ;)nu am participat inca la nici o iesire si am asa ideei indraznete!

Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: luciamanta din Marți, 04 Octombrie 2011, 21:36
se da concurs pt posturile astea de "vechi"? ca luna asta implinesc 1 an de la prima mea excursie si sa stiu daca ma calific...
Se face licitiatie, este tot un fel de concurs!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 11:21
In lunile noiembrie si februarie au sa se organizeze cel putin 2 tabere New Entry. Prima, cel mai probabil in week-end-ul 25 - 27 noiembrie, a doua la jumatatea lunii februarie.
Am sa transmit un newsletter la care prin reply am sa astept optiunile voastre de participare, ma refer la cei noi. La fel, astept cativa  dintre cei "vechi" care doresc sa participe la aceste tabere pilot. Newsletter-ul are sa fie general, deci toata lumea are sa-l primeasca.
Am ales lunile acestea pt ca tarifele la locatii sunt cel mai scazute si avand in vedere ca vreau ca aceste actiuni sa nu depaseasca valoarea de 200 lei, cazare + masa, perioadele alese sunt cel mai potrivite.
Programul are sa fie gandit ca ceva interactiv si fun, astfel incat sa se socializeze cat mai simplu si usor.
Asa cum spuneam, aceste tabere au sa se tina pe profile. Functie de inscrieri, am sa decid cu care dintre profiluri se incepe. 
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: julia din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 13:27
eu astept sa particip la cele "oldies but goldies"
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 13:32
Julia, cand am vazut ca postezi eram sigur ca o sa te oferi pt coordonarea de anul viitor, de pe Cheile Nerei....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: julia din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 13:34
doar daca promiti ca mergi si tu tot traseul
un asemenea spectacol nu se rateaza
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 13:39
Nu stiu de unde ideea ca n-as rezista fizic, sau ca mi-ar fi greu de urcat. E drept ca ducand permanent un rucsac de vreo 30 kg mi-e ceva mai greu ca voua, dar nu m-am lasat niciodata! Si pe teren drept pot merge o zi intreaga, am experimentat si nu am obosit mai deloc...
Asa ca accept provocarea ta!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: julia din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 13:46
se vede treaba ca nu stii ce te asteapta.
mai studiaza pozele pe care ti le-au trimis participantii si sa te vad eu cu "rucsac" cu tot la cirlige...
pacat ca nu e loc pt spectatori ca eu mi-as lua de acum bilet!!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 29 Octombrie 2011, 14:00
Pot sa intru in balcoane si cu spatele, fiind sigur de echilibrul care-l realizez astfel cu rucsacul...
Apropo de echilibru. Avea un amic de-al meu o prietena rusoaica, care vorbea destul de bine romaneste, folosea limba chiar savuros. Locuieste intr-un sat in Moldova, populat de ucrainieni si rusi  care se ocupa eminamente de agricultura. M-am intalnit odata cu ea in vacanta in Romania, pe litoral si vazand-o cum era bronzata, m-a apucat brusc rasul. Si nu m-am putut abtine sa nu-i spun ca nu era prima data cand vedeam pe cineva astfel innegrit. Nu realizam cum se putuse bronza in modul asta, doar un pic pe spate si pe gambe. Imi explica: "Mai tu stii cum se sapa? Stai cu sapa in fata si asa iti sta totul corpul, aplecat in fata. Asa ca soarele te prinde doar acolo. Daca insa ai sapa pe spate, intradevar, te-ai putea bronza si pe burta!" Si mi-a aratat o posibila pozitie pt sapatul pe spate. Am ras cu lacrimi. Este o tipa subtire, dar foarte atletica si cu niste muschi lungi, fibrosi, dobanditi nu la sala ci la munca....Si are o asa de mare mobilitate si flexibilitate, incat se poate indoi in orice directie. A fost atat de nostima, incat nu pot sa uit cum explica si exemplifica in acelasi moment. Tare mult as fi vrut sa-ti arat si eu cum asa face, dar imi lipsesc multe din harurile si calitatile ei...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mimi din Luni, 31 Octombrie 2011, 17:29
Gigi,eu votez pt. tine!
Julia nu te-a vazut pe Transfagarasan...acolo a fost greu.
Pe chei a fost un pic mai palpitant,dar in nici un caz mai greu decit pe urcusul spre creasta Fagarasului...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 31 Octombrie 2011, 23:36
Multumesc de incredere Mimi! Si de apreciere! Si cum vine de la un ghid montan, cu atat de mult!
Deci o sa vezi tu Julia, ce am sa mai alerg pe la balcoane....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Magdalena_ din Luni, 31 Octombrie 2011, 23:55
ale cui balcoane Gigi?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 01 Noiembrie 2011, 06:57
Ale lu' Mama Natura!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: janeta din Marți, 01 Noiembrie 2011, 10:09
ce raspuns ambiguu , Gigi...  :D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Marți, 01 Noiembrie 2011, 10:44
Ah, doamna, noi femeile nu prea am auzit de ea, dar ei.... Ei toti o stiu pe Roxana Ionescu - alias Mama Natura...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 01 Noiembrie 2011, 10:50
Nota 10 pt cunostiintele in domeniu, Maria! Si pt postari, m-am amuzat tare vazand fotografiile de ieri! Tenismena cel putin este superhaioasa!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Marți, 01 Noiembrie 2011, 11:36
Multumesc, multumesc! Se pare ca, totusi, n-am savarsit un atentat la morala publica... (Precizez ca tot ce comit e din culpa, nu cu intentie!)

Eu mai sunt ceva/pe undeva New? Ca zic ca daca am luat nota maxima, musai tre' sa urmeze felicitarile, masa si dansul! In saloanele miresei!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: silviu din Marți, 01 Noiembrie 2011, 11:43
Ah, doamna, noi femeile nu prea am auzit de ea, dar ei.... Ei toti o stiu pe Roxana Ionescu - alias Mama Natura...
eu nu o stiu :( baga o poza!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 01 Noiembrie 2011, 11:54
Imbracata pana la gat si cu helanca!....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Marți, 01 Noiembrie 2011, 12:58
Am cautat. Imbracata n-are!
Silviu, stiam eu ca tu esti altfel decat toti!  :P O gasesti in For Him Magazine - FHM si nu numai! E plin netul de ea. Dar nush' la ce va trebe…
(http://i40.tinypic.com/24zhjtf.gif)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: silviu din Marți, 01 Noiembrie 2011, 17:06
dansa e? ???
(http://i916.photobucket.com/albums/ad3/silviu623/mamanatura.jpg)
daca-mi stergeti mesajul va spun lu' basescu >:(
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Saturnianul din Marți, 01 Noiembrie 2011, 17:26
dansa e? ???

Cred ca dinsa e. Nu-mi dau seama cu sutienul ala pe ea   :D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Saturnianul din Miercuri, 02 Noiembrie 2011, 12:08
daca-mi stergeti mesajul va spun lu' basescu >:(

Na, ca mesajul nu ti l-am sters dar ti-a sters photobucket-ul poza. Ca cica violeaza ceva  :D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Miercuri, 02 Noiembrie 2011, 13:06
Silviu daca te plangi lu' Basescu ca astia de la Photobucket au sters poza, eu zic sa deschizi o lista pe forum. Semnez si eu petitia.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Miercuri, 02 Noiembrie 2011, 13:17
Hai ca vi-l pun eu din nou la loc.  Sau nu de el va era dor???   :P
(http://i41.tinypic.com/206fyxg.jpg)

(De poza asta zice de o saptamana la radio sa o cautam pe facebook. Desigur ca n-am stat de asta, dar am primit-o pe mail  ;D )
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Miercuri, 02 Noiembrie 2011, 14:32
Fetele astea bisericesti, au figura cam de asceti. Se vede treaba ca postesc mult baietii....
Dar dupa cate vedeti cine se aseamana sa aduna....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: silviu din Miercuri, 02 Noiembrie 2011, 16:48
Na, ca mesajul nu ti l-am sters dar ti-a sters photobucket-ul poza. Ca cica violeaza ceva  :D
cred ca m-a reclamat cineva de pe forum.
Citat din: Mari_a
Hai ca vi-l pun eu din nou la loc.

il am si eu. de la catavencii ;D
(http://i916.photobucket.com/albums/ad3/silviu623/base1.jpg)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: almi_gabi din Miercuri, 02 Noiembrie 2011, 21:30
parca's  la ora de dirigentie    ;D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 07 Noiembrie 2011, 18:26
Am transmis tuturor un newsletter despre primele tabere New Entry. Postez si aici textul:

Acest newsletter este trimis catre toti membrii comunitatii, nu doar celor care se adreseaza direct, „noii” sau „new entries” din Singles Camp. Acest lucru pentru ca mi-a fost destul de complicat sa separ pe cei noi de cei vechi - noii sunt nu doar ultimii inscrisi ci si cei care nu au participat la nici o actiune, la nici o iesire, nu au avut nici un contact in spatiu real cu cineva din comunitate.
 
Singles Camp este o actiune de socializare a persoanelor single. Ca principiu se bazeaza pe interactiunea in spatiu real si pe comunicarea directa.  Primul cadru, cel virtual, este folosit de userii activi pentru stabilirea contactului si de userii care se rezuma doar la citit -  pentru formarea perceptiei, a unei pareri despre atmosfera comunitatii si despre profilele celor care fac parte din ea.

Al doilea cadru folosit in proiect este cel turistic. Intr-un loc potrivit, prietenos si confortabil, lipsit de alte interactiuni exterioare, se poate socializa relativ simplu, evident daca exista si disponibilitate pentru cunoasterea de persoane noi.
Taberele New Entry sunt practic cadrele secundare. Ati intrat pe forum, v-ati facut o prima imagine despre proiect, despre oamenii care participa la el, despre modul in care se desfasoara actiunile noastre. Urmeaza apoi sa-i si cunoasteti pe ceilalti membrii. In primul rand pe cei noi ca si voi.

Proiectul Singles Camp a inceput cu doua astfel de tabere, foarte reusite ambele ca efect. Asa cum anuntam, urmeraza ca la anumite intervale de timp sa va propun astfel de actiuni, in care cei noi au ocazia sa se cunoasca intre ei, dar si cu o parte din cei vechi. Primele actiuni sunt programate astfel:
Tabara New Entry 1 – 24 – 26 noiembrie 2011
Tabara New Entry 2 -  24 – 26 februarie 2012

Tabara 1 se va desfasura in zona Sibiu si se adreseaza profilului, + 45 ani, mai putin dinamic.
Tabara 2 se va desfasura intr-o zona montana – cel mai probabil in zona Brasov  si se adreseaza profilului 25 – 45 ani, dinamic.

Pt cei cei care fac parte din alte profile, se vor organiza alte doua tabere in luna martie.

Tariful pentru o astfel de tabara va fi de maxim 200 lei, si include 2 zile de pensiune completa.

Programul fiecarei tabere va fi in primul rand interactiv, apoi fun si nu in ultimul rand relaxant. Adaptarea acestuia se va face functie de locatie si destinatie, ceea ce ne ofera zona.

Functie de numarul de inscrisi va putea fi aleasa destinatia respectiv locatia.

Timpul pana la prima tabara este destul de scurt, de aceea am rugamintea ca in situatia in care doriti sa participati, sa-mi comunicati cat mai repede pe office@singlescamp.ro. Pt ambele tabere optiunile vor fi transmise pe adresa de Email comunicata. Tot acolo am sa va raspund si la intrebarile pe care le aveti.

Cred ca este un moment foarte bun si pentru cei care pana acum au stat in expectativa si mai timizi au privit doar din afara la ce se intampla in comunitate. Pentru cei noi este ocazia perfecta de a se cunoaste, de a-si face o parere clara despre calitatea deosebita a celor din comunitate. Eu mi-am oferit toata disponibilitatea si cunostiintele pt a face ca totul sa decurga bine in aceste tabere, asa ca inlaturati orice rezerva mai aveti inca si participati fara nici o retinere. Va astept inscrierile, dupa care Samiza va va contacta pt achitarea prin agentie a tarifului de tabara.

Sper ca pentru multi din voi aceste tabere sa fie baza unor prietenii viitoare, va doresc sa gasiti acolo oameni pe care probabil vi i-ati dorit in preajma, dar n-ati avut ocazia pana acum sa intalniti. Succes!

Gigi Cindea
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ioana din Marți, 08 Noiembrie 2011, 09:01
daca am peste 45, nu pot sa ma inscriu pt tabara din februarie ?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 08 Noiembrie 2011, 09:18
Ti-am dat raspunsul pe MP, Ioana!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: briana din Marți, 08 Noiembrie 2011, 15:53
  Gigi, eu de cateva luni, nu mai primesc in mail  newsletter-ele. Verfica te rog ce se intampla. briana4661@yahoo.com
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 20 Noiembrie 2011, 09:48
Am transmis un newsletter pt actiunea de Craciun de la Azuga, in finalul acestuia v-am lansat propunerea sa ne intalnim in acest week-end acolo (25 - 27 noiembrie). Locatia este una noua, se numeste Pasul Schiorilor si e amplasata foarte aproape de partiile de schi din statiune. Nu este inca zapada, dar partia de incepatori are din cea artificiala pe ea. Putem sa mergem cu gondola pana in Munte, putem da o fuga la Fun Park-ul de la Busteni, avem destule de facut in zona. Doar sa ne intalnim si ne organizam imediat un program!
Costul cazarii este 100 lei / 2 nopti (50 lei / noapte), urmeaza ca azi sa primesc mai multe detalii de la gazda, referitoare la masa, dar asta este optional. Website-ul locatiei este inca in constructie, dar puteti vizualiza cateva fotografii urmarind link-ul:
http://www.turistinfo.ro/azuga/cazare-azuga/pensiunea_pasul_schiorilor-c68590.html
Pana miercuri va trebui sa-i dam un raspuns d-nei Cristina, cate locuri vom ocupa, astfel incat daca doriti sa participati va rog comunicati aici pe topic, sau pe office@singlescamp.ro. Nu este nevoie de avans, platim direct acolo, doar ca daca anuntati ca veniti, va rog sa o si faceti, pt a nu avea acolo probleme locurile rezervate si neocupate. Pe Email tranmiteti-mi va rog si numarul de tf, pt a ne putea contacta reciproc.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Duminică, 20 Noiembrie 2011, 09:56
Cum nu se poate sa lipseasca vinerea din post  ;D  eu ma bag! Abia ca o sa vad despre ce e vorba pentru Craciun. Un singur regret am: pentru 26 o pusesem de-o intalneala cu niste forumisti din Bucuresti, carora le transmit asa: nu-i mai bine sa ne intalnim la Azuga?  :)   :-*


(later edit: pfff, acuma am vazut ca s-a pus mesajul... ne-am suprapus! in fine, e loc pentru de toate pentru toti!)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ama din Luni, 21 Noiembrie 2011, 10:44
parca m-ar tenta sa vin si eu pt un weekend :)

m-ar tenta si Craciunul dar sunt intr-o perioada albastra cu banii :(

iti confirm pe email Gigi
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ama din Luni, 21 Noiembrie 2011, 10:48
deci camera cu 2 paturi e 100 lei / noapte?

in acest pret nu se poate asigura si un mic dejun  ;D?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 21 Noiembrie 2011, 10:53
Pentru vineri / duminica, da este 100 lei / camera / noapte. Inca nu stiu ce sa va raspund cu micul dejun, doamna de la pensiune a lucrat la un program mai amplu si mi-a facut o oferta generala. Am rugat-o insa sa ne faca una pe fiecare serviciu in parte.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Marți, 22 Noiembrie 2011, 15:35
Eu mi-am scos de la naftalina geaca groasa. A mea imi zice Michelin cand ma imbrac cu ea: arat fix ca mascota din reclama la cauciucuri.  ;D
Imi iau liber vineri de la serviciu au ba ? Cine mai vine la Azuga ?
Pentru Craciun nici nu i-am spus alui mic ca vreau sa-l plimb, ca n-ar mai fi avut stare!
Daca faceti vreo organizare-ceva, dati un semn si la mine, pliiiiz   :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Erica din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 12:23
Iti raspund pe rand Erica:


Multumesc mult admin pentru raspuns.  :)
Voi incerca sa-mi fac timp sa va citesc mai mult, sa va cunosc pe voi si actiunile voastre mai intai aici pe forum.

Mai am o intrebare: de ce credeti ca actiunea initiata anul trecut cu "mame si copii" a avut participare si interes redus ? Pentru ca in aceasta comunitate sunt foarte putine mame singure cu copii ? sau pentru ca cele care exista prefera iesirile "mixte" cu grupul ? sau au posibilitatea sa iasa in actiuni cu grupul, dar fara copii ?

S-ar putea deschide aici o sectiune/subiect de discutii pentru parintii singuri ?   ... o pot deschide eu ? inca nu cunosc aspectele tehnice ale site-ului.

... eu consider ca ma incadrez in "nisa" careia se adreseaza SC, dar am anumite "particularitati" ... si sunt sigura ca mai sunt si altii ca mine.  ;)

O zi frumoasa va doresc !

Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: de_ana din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 12:50
Am cont si pe avocatnet!  :P ;D Dar doar atat. N-am invatat suficient.
Ma refeream la ce spunea de_ana: single care-si doresc o viata sociala mai activa!  :)
Ufff, curiosity killed the cat  :P

de_ana, hai cu noi in excursii! Prima e in acest weekend la Azuga - vezi pe topic!  :)
ce mesaje frumoase de bun-venit, va multumesc, nu ma asteptam la o asa primire ! mari_a, daca zic ca esti jurist zic bine ? as veni cu mare drag la azuga dar am niste chestii planificate pt week-end si n-am cum sa renunt la ele. in plus de curand am fost la dentist ca sa faca loc unei masele de minte si ma cam doare si pana se vindeca vorbesc sasait ca un sssserpissor ...
cat de des mergeti la munte si cum va organizati ?



Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 13:13
Erica, o idee buna de topic. Am sa deschid tocmai acum unul cu aceasta tema.
In ceea ce priveste optiunea de participare a celor cu copii, n-as putea sa-ti dau un raspuns, am doar cateva pareri. Una dintre explicatii este legata de responsabilitatea oricarui parinte: in pimul rand vrea sa vada si sa se convinga el personal asupra grupului si apoi doar sa-si duca si copilul.
Mi-ai pus o intrebare, aceiasi pe care mi-o pun multi si care sunt interesati de cine participa, ce fel de persoane sunt. Raspund fiecaruia incercand ca in primul rand sa-l indrum spre a citi si a intelege atmosfera de aici, de unde poate trage niste prime concluzii, isi poate face o parere. Singles Camp are foarte marele avantaj ca poti sa ai un prim contact, chiar daca unul doar virtual in prima faza,  cu cei cu care urmeaza sa-ti petreci cateva zile de week-end sau o vacanta. Daca esti o persoana singura si vrei sa calatoresti exista cateva optiuni:
sa mergi la o agentie si sa pleci singur sau impreuna cu un prieten;
sa-ti organizezi pe cont propriu o excursie, la fel singur sau impreuna cu 2-3 prieteni, sau cu persoane din familie
sa te "lipesti" de un grup deja format
Toate cele 3 variante de mai sus (nu sunt singurele, dar acopera 90% din posibilitatile reale) au doua dezavantaje majore pentru un single: pleci impreuna cu un grupul mixt, familii si singles; are in general au nevoi de program diferite, iar cel care organizeaza face o medie, nemultumind total nici pe unii nici pe altii si adoua ca nu stii cu cine pleci. Nu poti intreba la agentie acest lucru, ei au obligatia de pastrarea a confidentialitatii datelor. Interesul lor este sa vanda, egal cui, ori eu de frica de a junge undeva cu persoane conflictuale care sa afecteze cadrul de socializare, atmosfera de grup, sunt obligat la o filtrare. Deci forma asta de vacanta pe care v-o propun eu are cateva avantaje majore fata de o agentie care se adreseaza general:
- daca esti interesat, este faorte usor sa stii cu cine pleci in concediu, putand deci sa evaluezi daca esti compatibil sau nu cu ceilalti
- pleci impreuna doar cu singles, programul fiind adaptat special
- dupa 2 -3 actiuni iti formezi un cerc de noi prieteni, care pot reprezenta o optiune de grup de calatorie
Deci doar avantaje. De aceea cei care au fost anul trecut au fost si anul acesta si merg si anul viitor. Cei care au o temere vis a vis de un grup de vacanta, cred ca ceea ce ofera acest proiect este net in ajutorul lor. Repet, aici stii cu cine pleci, asta evident daca citesti forumul, tii o minima legatura cu cei din comunitate, stii in linii mari la ce sa te astepti. Si subliniez, daca pleci - si oricum intr-o vacanta tot ajungi sa mergi, asta daca nu cumva situatia financiara sau problemele personale sau de serviciu nu-ti permit - printr-o agentie, ai posibilitatea evaluarii grupului? Asta n-a fost reclama la ceea ce fac eu si la proiectul meu, am vrut doar sa va pun in fata lucrurile, sa le puteti cantari corect.
Dupa cate ai vazut probabil, am reluat totusi propunerea de actiuni cu copii, incepand cu Craciunul la Azuga. Sunt si eu curios sa vad daca invitatia d-nei Cristina va avea ecou.
Sunt multi cei care au copii aici, doar ca varstele acestora sunt diferite si deci particularitatile, nevoile si implicit optiunile sunt diferite.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 13:30
mari_a, daca zic ca esti jurist zic bine ? 
.....
cat de des mergeti la munte si cum va organizati ?

de_ana, nu stiu daca zici bine, nu stiu, nu stiu… Nici n-am auzit ce-ai spus… Nu se-aude....  ;D
Despre organizari, gasesti in sectiunea Taberele Singles Camp tot ce vrei. Nu numai ce s-a facut pana acum, ci mai ales ce urmeaza. Pe alese!  :)  Interne, externe, cum vrei. Eu in cele interne as vrea sa merg in cat ma lasa programul de multe, iar in cele externe m-am inscris deja in doua si ma bate un gand sa mai mai inscriu in inca una...  8)
Asa ca... hai cu noi!  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Joi, 24 Noiembrie 2011, 06:46
Cine se trezeste de dimineata, departe ajunge! Nu? Maine cum sa ne trezim?
Dupa cum (nu) se misca lucrurile pe-aici, cred ca voi face plimbari lungi: casa-servici, servici-casa  :(
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Iuliana din Joi, 24 Noiembrie 2011, 07:14
Eu vreau sa ma inscriu la tabara new entry din februarie. Cum fac?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Joi, 24 Noiembrie 2011, 07:33
Te inscriu eu Iuliana, urman ca  in saptamana a doua din ianuarie, sa va comunic tuturor celor care doriti sa participati locatia si detaliile. Tot atunci va fi nevoie sa se achite un avans de 100 lei pt a plati la randul meu la pensiune. Dupa cate va spuneam, foarte posibil este sa folosim ca locatie pensiunea pe care v-am propus-o pt Craciun.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Iuliana din Joi, 24 Noiembrie 2011, 09:50
Multumesc, Gigi. Abia astept!
Locatia pentru Craciun e perfecta, pentru ca putem ajunge acolo intr-un timp rezonabil si noi, cei din estul extrem  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Joi, 24 Noiembrie 2011, 10:22
La asta m-am si gandit cand am propus ca loc pt Taberele New Entry zona aceea, sa fie cat mai accesibil pt toti din tara. Sibiul si Brasovul au acest mare avantaj al pozitionarii.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: varsator38 din Joi, 24 Noiembrie 2011, 10:54
si eu sunt interesata de tabara new entry din februarie.confirm in ianuarie dupa comunicarea detaliilor.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Tatiana din Joi, 24 Noiembrie 2011, 12:20
si eu vreau in februarie...
Pupici tuturor
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ama din Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011, 14:35
am citit ultimele rinduri scrise de ADMIN si parerea mea e ca ar trebui sa se organizeze separat tabere pentru cei cu copii, care au alte nevoi si separat pentru cei fara copii

nu doresc sa intru in amanunte care sa supere persoanele despre forum de ce ar fi mai bine asa ....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: varsator38 din Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011, 17:43
am citit ultimele rinduri scrise de ADMIN si parerea mea e ca ar trebui sa se organizeze separat tabere pentru cei cu copii, care au alte nevoi si separat pentru cei fara copii

nu doresc sa intru in amanunte care sa supere persoanele despre forum de ce ar fi mai bine asa ....

fiecare are dreptul sa-si exprime parerea,dar mi se pare putin "fortata"aceasta idee...tabere separate pt cei cu copii si pentru cei fara copii...pana la urma e alegerea fiecaruia sa mearga intro anumita tabara si sa se simta bine sau nu!{e doar parerea mea :)}
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Sara din Luni, 28 Noiembrie 2011, 13:38
Si eu tot februarie!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Sara din Marți, 29 Noiembrie 2011, 13:24
... sa ma astept atunci ca ma "cuplati" in vacante cu "varsta a 3-a" ?  >:(  ....  (eu am 36 de ani).


 :o
Esti tare!
Eu am avut experiente de stat in camera si cu copiii altora, am facut pe "bona" fara vocatie si dorinta (din ciclul: stai putin cu fi-mea, ca trebuie sa cumpar ceva, ceva care a durat niste ore bune), am stat si cu varsta "a treia/ a patra" - n-am avut incotro. Am stat si cate 15 pe jos in camera, dormind pe saltele si am turbat de sforaitul unuia si al altuia pana m-am calit (nu in totalitate). Si acum, cand plec in delegatie stau singura cuc in camera, ceea ce nu dupa o zi de munca nu e rau deloc.
Acum, privind retrospectiv, fiecare experinta mi-a fost de folos intr-un fel sau altul.
Aici nu m-am lamurit cam cum este cu cazarea.
La o tabara (de ex new entry) cine stabileste "cine cu cine" sta in camera (in conditiile in care nu mergi cu copilul sau nu ai copil, avand in vedere ca nu cunosti pe nimeni si nici nu stii daca esti sau nu compatibil cu X sau Y?

PS: n-am preferinte in functie de culoarea parului (doar titularul sa nu sforaie) :P!!!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ama din Marți, 29 Noiembrie 2011, 13:54
va rog sa ma considerati si pe mine inscrisa pentru tabara din februarie

Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Marți, 29 Noiembrie 2011, 14:53
cine stabileste "cine cu cine" sta in camera (in conditiile in care nu mergi cu copilul sau nu ai copil, avand in vedere ca nu cunosti pe nimeni si nici nu stii daca esti sau nu compatibil cu X sau Y?
PS: n-am preferinte in functie de culoarea parului (doar titularul sa nu sforaie) !!!

Nici eu nu-mi fac griji din astea. In prima excursie la care am fost, ne-am hotarat atunci, pe loc, vizitand camerele. Am stat cu o doamna pe care atunci o vedeam pentru prima oara, insa asa de bine ne-am simtit incat la urmatoarea excursie in care ne-am intalnit nici nu se punea problema sa nu stam din nou impreuna. Am mai scris pe-aici cum ne apuca unu noaptea povestind…
Cateodata eram atat de obosita dupa o zi plina, de mers, vizitat, transbordat, incat as fi dormit si cu soacra-mea !  ;D
Si nu va faceti nici o grija (iluzie  ;D): n-o sa fie titular, ci titulara  ;D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Sara din Miercuri, 30 Noiembrie 2011, 11:40
am citit ultimele rinduri scrise de ADMIN si parerea mea e ca ar trebui sa se organizeze separat tabere pentru cei cu copii, care au alte nevoi si separat pentru cei fara copii


Adica persoanele cu copii sa simta din plin faptul ca daca au copii dar n-au partener asta ar putea fi un impediment/handicap in a relationa cu cei care nu au avut sansa de a avea copii? Eu nu am acest "handicap" si nici nu doresc sa-l provoc cuiva. Si din protectie pentru copilul meu, prefer sa nu merg undeva unde exista oameni care NU IUBESC copiii (desi la urma urmei este treba lor ca iubesc sau nu copiii).

Eu am copil, sunt bucuroasa ca il am si imi doresc sa merg cam oriunde insotita de el, atata timp cat isi doreste si el iar mediul este prietenos. Drept urmare, daca o tabara exclude copiii este chiar indicat a se spune asta CLAR si raspicat, pentru a nu crea confuzie, divergente, incruntari si frustrari.

De asemenea, este bine de stiut daca sintagma SINGLE pentru acest forum inseamna ca esti singur pe lume, sau doar ca nu ai partener. Pentru mine este foarte important acest lucru. Mi se poate clarifica acest aspect pe PM sau chiar aici, in functie de optiunea Adminului. Acest lucru ma intereseaza nu atat cu privire la tabara new entry, cat in general, cu privire la oricare dintre excursiile organizate in cadrul acestui forum. M-as simti prost ca inscriindu-ma pentru o oarecare excursie sa intreb daca e permis sa vina si copilul.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Sara din Miercuri, 30 Noiembrie 2011, 11:48
Si nu va faceti nici o grija (iluzie  ;D): n-o sa fie titular, ci titulara  ;D

Hihihi, multumesc pentru incurajari  :P!

Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Miercuri, 30 Noiembrie 2011, 13:35
Reiau tema cu single, desi apare in multe din raspunsurile mele date aici pe forum si in explicatiile de pe pagina principala a site-ului Prefer sa ma repet pentru unii, si imi cer scuze acestora pt ca o intalnesc scrisa aici a nu stiu cata oara, decat sa-i las pe cei noi cu detalii importante despre proiect, neclarificate

Acest proiect se adreseaza DOAR persoanelor singure sau care se simt singure. Am explicat ca nu exista oameni singuri, pt ca nimeni nu traieste izolat, toti socializeaza la servici, in tramvai, intr-un cerc de prieteni. De aceea am preferat sa-i numesc mai limititativ, single, termenul de singur in romana fiind mult prea larg si neexplicit decat in engleza. Single = persoana care nu are o relatie permanenta sau oficializata. I-am inclus aici si pe cei care sunt in  situatia unei casnicii de compromis, care se gasesc undeva intre casatoriti si divortati, mai degraba despartiti. 
Intr-un an si jumatate de cand a fost lansat acest proiect o parte din membrii SC si-au schimbat statutul si au format cupluri. Unii au anuntat acest lucru, altii au disparut pur si simplu si de pe forum si de la actiuni si pt ca nu au mai dat de o perioada buna de timp nici un semn, am inteles ca in viata lor s-a produs o schimbare. Sunt si doua cazuri, care desi formeaza cupluri, le-am dat accept sa activeze inca si doar pe forum. Ambele sunt din prima serie de membri SC si le-am inteles dorinta de a ramane legate si macar in acest fel de anumite persoane de aici cu care au ramas in stransa legatura comunicativa.

Raspund acum si in legatura cu participarea in tabere impreuna cu copiii. Am facut-o si pe Email-ul transmis in 28.11 Sara, doream sa-ti clarific atunci ceea ce ma intrebai referitor la Tabara New Entry. Dau copy / paste aici
"- la primele tabere, acelea de cunoastere si de prim contact - asa cum au fost cele de la Sibiel - nimeni nu a venit cu copii, pt ca socializarea in conditii de grup presupune din partea unui participant o atentie distribuita preponderent spre ceilalti. In conditiile in care vii cu un copil, ca mama ai resposabilitatea lui si deci o mare parte din atentia ta este atunci indreptata asupra lui. Ori asta iti diminueaza foarte mult sansele de a socializa cu ceilalti. Asta in conditiile in care nu mai vine nimeni cu copilul. Daca participa de exemplu o persoana sau doua cu copii, automat se formeaza un mic grup separat, al mamelor, asta pt ca puiutii determina in general legaturi si prietenii intre adulti. Si mai este un aspect care trebuie luat in calcul, programul mamelor este in mare parte altul decat al celorlalti, determinand astfel formarea unui mic grupulet in interiorul celui mare. Ceea ce afecteaza intr-un fel socializarea per ansamblu, adica asa ceea ce imi doresc eu sa obtin in actiuni.
- la alte tabere au participat copii de 12 -14 ani, in general la actiunile de la munte, acolo unde grupul devine in general un "tutore" pt ei. Este chiar indicat sa existe copii printre maturi, subconstientul adultilor marcat de conservativitate, va incerca sa-i protejeze, exista in firea umana acest lucru. comuniunea de griji tintita pe copii intareste foarte mult unitatea grupului.  Copiii devin prieteni, stiu de exemplu ca anul asta au plecat doi
In situatia taberei din februarie, urmeaza ca tu sa decizi. Parerea mea este ca tabara din februarie este una potrivita de a veni singura"
Anul asta asa cum am scris pe forum o sa incerc sa strecor printre multele actiuni, niste iesiri speciale pt cei cu copii. Am vazut ca acel subiect a interesat pe mai multi, astfel incat se pot strange 8-10 membri cu copilasi."

Trebuie acceptat ca actiunea Singles Camp este foarte nisata, iar cei mai vechi au observat si inteleg acest lucru. Nu se poate face o actiune generala pt single, asta ar fi imposibil. Spectrul, profilele sunt atat de diferite, nevoile de asemenea, astfel incat ar fi o utopie sa zici ca ai reteta socializarii neconditionate si universale pt singles. Eu sunt un simplu om, care-si dedica o parte din timpul pe care-l are liber si nu doar, acestui proiect. Stiu ca efortul pe care-l fac nu este si nu poate fi foarte bine cantarit din afara. Ceea ce va pot spune insa este ca acest an si jumatate m-a incantat prin reusita in masura in care insa m-a si obosit. Am fost foarte mult timp plecat, raman in fata calculatorului uneori ore intregi, pt a va raspunde la timp, pentru a pregati actiuni, pt a cauta solutii pt dezvoltarea ulterioara  a proiectului, pt a-l face tot mai cunoscut.

Nu mai am nici 30 ani, nici 40 ani. Am 50. Am o rezistenta la efort, la stres, la disconfort, limitata de varsta si de lucruri care vin din spate. Ceea ce pot sa fac, fac cu toata placerea si disponibilitatea. Foarte important este ca si eu sa pot socializa usor cu cei care pleaca impreuna cu mine in tabere. Daca am probleme de compatibilitate intr-o actiune, e clar ca resimt un disconfort si asta isi lasa amprenta pe ceea ce fac acolo. Deci evit sa am astfel de probleme, este bine pt mine si in aceiasi sau chiar in mai mare masura pt grup. Ideal este ca profilul mediu al acestuia sa fie apropiat cu al meu, atunci reusesc foarte repede sa socializez si sa determin relationarea celor din grup. Spun ideal.

In cele mai multe excursii eu sunt sofer, ghid, organizator, one man show. Si nu este usor deloc. Daca in cele 10 zile, aici ma refer la o excursie afara, pe parcursul a catorva mii de kilometri, simt un disconfort din partea unui participant, o sa-mi consum o parte din energia pe care ar fi trebuit sa o folosesc in cu totul alt scop. Si in aceasta situatie pot afecta grupul, la fel ca si atunci cand sunt in incompatibilitate cu acesta.
Deci firesc ca nu pot pleca la un astfel de traseu cu copii, nu am cum. Plecam cu un microbuz, intr-un grup mic si care trebuie perfect armonizat. Exista  avantajul enorm al flexibilitatii, al intimitatii grupului, dar pot exista si dezavantaje in conditiile in care grupul are probleme de socializare. Socializarea se dezvolta doar intr-un cadru confortabil, ori prezenta unui copil mic poate determina un disconfort pentru cei care nu au copii si nu sunt invatati cu ei.
La munte, asa cum am explicat, este altceva, acolo se socializeaza mult mai simplu si mai firesc. Ajuta mult cadrul natural.

Am scris mai mult in speranta ca va fi citit si inteles de toti. Nu fac aceasta actiune pentru bani, nu este o afacere cum isi inchipuie unii. Cei care au fost cu mine stiu ce costuri am si cat efort depun, la ce ma expun financiar plecand si lasand toate celelalte activitati generatoare de profit de o parte, doar pt a participa la tabere. Dar asta este ceva asumat si ma priveste personal.

Formatul de prezentare al taberelor si actiunilor este si va ramane cel de acum. Este foarte detaliat si prezentat profesionist. Nu se pot adauga specificatii "cu copii sau fara", pt ca ar suna cu totul nepotrivit. Cand o sa fie tabere speciale pt tutori unici am sa le anunt ca actiuni dedicate. Fiecare membru SC isi poate cantari singur dorinta, posibilitatea si compatibilitatea de participare. Eu ce pot sa fac este sa creez cadrul, sa organizez si sa desfasor aceste tabere. Sa anunt ce urmeaza, sa ma asigur ca informatia ajunge la toti cei inscrisi. Decizia insa este la fiecare. Nu am incercat sa conving sau sa determin pana acum pe cineva sa participe. Fiecare isi cunoaste posibilitatile, profilul, dorintele. Este singurul care decide.
Nu se pot face schimbari in organizare, nu se pot schimba reguli, am explicat pe larg, deschis si corect de ce. Nu din lipsa de flexibilitate sau dintr-o obisnuinta greu de lasat. Totul se leaga de ce pot eu sa ofer si de ce aveti voi nevoie.

Cred si sper ca am fost destul de explicit, desi m-am labartat prea mult....
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Sara din Joi, 01 Decembrie 2011, 14:03
Socializarea se dezvolta doar intr-un cadru confortabil, ori prezenta unui copil mic poate determina un disconfort pentru cei care nu au copii si nu sunt invatati cu ei.
La munte, asa cum am explicat, este altceva, acolo se socializeaza mult mai simplu si mai firesc. Ajuta mult cadrul natural.

Gigi, multumesc penttru postul tau....lung si explicit! Am retinut anumite amanunte inca de cand mi-ai trimis mailul si a fost totul in regula in ceea ce priveste tabara new entry, peentru ca despre ea vorbeam in acel mail. Ulterior, dupa postul userului Ama (destul de exclusivist si restrictiv) mi-am ridicat si alte intrebari: daca nu cumva acest forum si aceste excursii, tabere, intalniri sunt numai pentru cei care nu au partener si copii. Uitandu-ma putin pe forum, am observat poze cu useri si copiii lor. Si atunci am sesizat niste contradictii in ceea ce se afirma. Adica ideal ar fi sa nu existe copii, pentru ca copiii deranjeaza. Ideal ar fi sa nu vii cu copii, ca sa te poti dedica mai mult timp altora. Ok. Dar totusi unii au venit cu copiii lor. Ca au deranjat sau nu, numai voi stiti. Dar nu am observat nicaieri sa se mentioneze, acolo unde se precizeaza pretul si durata unei plecari, daca copiii au acces sau nu.


Formatul de prezentare al taberelor si actiunilor este si va ramane cel de acum. Este foarte detaliat si prezentat profesionist. Nu se pot adauga specificatii "cu copii sau fara", pt ca ar suna cu totul nepotrivit.

Cred ca ar fi mai indicat sa fie scris la fiecare tabara/excursie fie ea interna sau externa: interzis cu copiii. Poate suna urat, dar atunci omul nu-si mai pierde timpul citind diverse informatii ca mai apoi sa constate ca de fapt nu exista loc pentru copilul lui tocmai pentru ca....copiii deranjeaza pe unii sau pe altii. De ce spun asta...Pentru ca ieri luasem in evidenta toate circuitele pentru 2012 si trebuie sa recunosc ca multe dintre ele ma interesau. Evident, nu aveam de unde sa ghicesc in care actiuni copiii au voie si in care actiuni ei nu sunt bineveniti, eu evident dorind sa vin insotita de copil (mai putin tabara new entry, asa cum am convenit).

Ce am inteles eu din aceasta discutie este ca acest forum este NUMAI pentru cei care doresc sa participe singuri, indiferent ca au catel sau copil acasa. Este foarte ok, atata timp cat se precizeaza in clar inca de pe prima pagina a site-ului: acest site este dedicat in exclusivitate celor care doesc sa participe neinsotiti de copii. acestia pot deranja. Eu una citind o astfel  de afirmatie as cantari lucrurile si as spune din prima: ok, e perfect pentru mine, sau nu, multumesc, doresc altceva.

Va urez pe aceasta cale Sarbatori fericite, distractie placuta si, celor ce inca nu au avut bucuria de a avea copii, sa o cunoasca atunci cand le va fi dat!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Joi, 01 Decembrie 2011, 15:07
Sara, cred si sper ca explicatiile mele au fost foarte clare, am incercat sa aduc si argumentele necesare si sa detaliez anumite aspecte ce tin de organizare. Posting-ul meu contine precizarile ce tin de participarea copiilor. Nu este un proiect general restrictiv in ceea ce priveste participarea lor. Am mentionat acest lucru si am indicat ca sunt actiuni in care prezenta lor este chiar foarte binevenita. La fel spuneam, ca in limita timpului meu disponibil, intre tabere si in perioadele in care Sibielul nu-mi solicita prezenta obligatorie acolo, am sa incerc sa dezvolt si acest tip de activitati in cadrul proiectului. Deocamdata, nimeni nu a solicitat acest lucru, de aceea nici nu a fost luat in calcul in organizarea de astfel de actiuni. M-a descurajat si faptul ca anul trecut am preagtit un Craciun dedicat tutorilor unici si copiilor lor si nu a avut nici un ecou.

Acest site este dedicat persoanelor single, Sara. Tuturor persoanelor singure. Cu copii sau fara. Ei pot participa la actiuni sau se pot limita doar la a comunica pe forum. Cei cu copii si chiar cu catei au participat la actiuni cu ei si fara, depinde cum au decis sa o faca. Deci nu exista restrictia subliniata de tine, cerut si impusa a fi postata undeva pe prima pagina.

Nu impartii oamenii in cei care iubesc copiii si care nu iubesc copiii, sau pe cei care-i deranjeaza copiii si cei care sunt toleranti cu ei. Toti oamenii iubesc copiii. Indiferent ca au sau n-au. Dar sunt momente, locuri, conjuncturi in care prefera sa fie doar in compania adultilor. Chiar si cei care iubesc extrem de mult copiii, care au copii sau nepoti, resimt in anumite situatii un disconfort in existenta unuia sau a mai multor copii in jur.. Sunt persoane stresate, care au muncit un an de zile pt un concediu si isi doresc sa se relaxeze, sa aiba un cateva zile linistite si fara nici un disconfort. Copiii pot fi indiferent de argumentele care se aduc, un posibil factor de disconfort. Aici depinde si de copil. Sunt unii copii pe care iti vine sa-i iei cu tine peste tot, sa te joci si sa te bucuri cu ei, prezenta lor este o adevarat placere. Sunt unii insa care in conditii de oboseala, devin nerabdatori, nu mai reusesc sa-si stapaneasca energia si ajung sa deranjeze pe cei din jur. Un circuit lung inseamna pe langa placerea vizitarii si obseala. Eu am fost cu fiul meu de cand a fost mic peste tot, pana tarziu cand a crescut. Au fost locuri in care mi-a fost tare usor cu el si n-am avut probleme, dara m avut vacante in care ne-a limitat foarte mult programul care ni-l propusesem. Tin minte ca am fost acum multi ani la Venetia, cred ca sunt vreo 18 ani de atunci, iar fiul meu dupa o ora a zis ca pe el nu-l intereseaza cladirile alea murdare si canalele mirositoare si sa plecam inapoi la Lido sa facem plaja. Cu chiu cu vai l-am urnit, am facut vreo 3 ore de plimbare, dupa care vazandu-l tot mai agitat si mai dezinteresat, decat sa-l chiunui, am preferat sa plecam Asta este un exemplu. Ce vroiam insa sa-ti spun este ca eram cu fiul meu si ok, n-am vazut Venetia, n-am vazut-o ce a contat? Dar daca esti cu un grup si ai un copil care-ti face asa ceva, ce faci, cum procedezi? Esti constient ca matur ca pentru el a vizita ceva, dupa 2-3 ore, este doar un chin si ca un om responsabil ar trebui sa tii cont de oboseala lui si sa-l duci inapoi la hotel. Dar ce faci cu ceilalti din grup? Ii lasi acolo fara ghidaj? Nu poti scurta programul, nu poti sa anulezi din obiective.
Daca ar fi o actiune sejur, super ok, uite cum e Bulgaria. Se merge pe plaja, doar una doua excursii in jur. Prezenta mea nu se impune in permanenta acolo, intr-un fel fiecare isi face programul cum doreste.

Se vede clar, copilasul este polul vietii tale, dupa el se invarte si se desfasoara toata viata ta. Ca fiecare mama ultradedicata isi doreste ca si coplasul ei sa fie acceptat fara nici o restrictie, oriunde. Vad ca esti un pic dezamagita, dar trebuie sa intelegi ca nu doar aici in SC, sau in turism, exista astfel de probleme, situatia aceasta este generala. M-ai intrebat despre posibilitatea de a merge cu el, eu ti-am raspuns corect, detaliat si cu precizari. Este posibil, dar nu in oricare dintre actiuni. Si am punctat care sunt acestea. 




Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Luiza din Vineri, 02 Decembrie 2011, 00:05
In cazul in care sunt membru nou, ma pot inscrie direct intr-o tabara sau trebuie sa merg mai intai in tabara new entry?

Imi cer scuze daca readuc in discutie un subiect deja tratat, dar m-am uitat pe forum si nu am gasit

Multumesc
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Saturnianul din Vineri, 02 Decembrie 2011, 01:26
Luiza, bineinteles ca te poti inscrie in orice tabara.
Conceptul taberelor new entry a fost creat ca o usurare a socializarii pentru cei inscrisi recent dar care sunt mai timizi sau mai retrasi si s-ar putea simti stingheri intr-un grup alaturi de cei mai vechi unde multi se cunosc deja. Insa nu e o conditie sa mergi intr-o tabara new entry pentru a putea merge in oricare alta. Poti merge si colo, si colo daca vrei :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Luiza din Vineri, 02 Decembrie 2011, 10:05
Luiza, bineinteles ca te poti inscrie in orice tabara.
Multumesc de raspuns!
Atunci sper sa ne adunam cat mai multi pt Sibiel in ianuarie :D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 02 Decembrie 2011, 10:32
Pregatiti mastile pt carnvaaaaaaaalllllllll!!!!!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: b1anche din Marți, 27 Decembrie 2011, 11:30
Bine v-am gasit!
N-am mai participat la Fasching din copilarie... pe atunci era un "must".
Mai sunt locuri pentru Sibiel?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 27 Decembrie 2011, 11:47
Da b1anche, mai sunt locuri la Carnaval. Actiunea va incepe sa fie promovata prin newsletter imediat dupa anul nou. Amanuntele au sa fie postate pe topicul deschis pt Carnaval.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: catalinap din Marți, 03 Ianuarie 2012, 14:14
La multi ani cu sanatate si bucurie!
Merg si eu in februarie!. Mai sunt locuri?

O sa ma anunt si prin PM.

Numai bine,
Catalina
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Caroline din Marți, 03 Ianuarie 2012, 21:49
Conceptul taberelor new entry a fost creat ca o usurare a socializarii pentru cei inscrisi recent dar care sunt mai timizi sau mai retrasi si s-ar putea simti stingheri intr-un grup alaturi de cei mai vechi unde multi se cunosc deja.

Eu abia acuma aflu de taberele new entry, dupa ce mi-am facut "botezul" cu revelionul. ;)
Nu mi s-a parut deloc ca ar fi fost nevoie de vreun alt intro inainte... ba chiar am fost placut surprinsa sa socializez in egala masura atat cu cei noi, cat si cu cei vechi...  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Tatiana din Joi, 12 Ianuarie 2012, 13:36

La multi ani (cu intarziere) dar cu aceleasi ganduri bune pentru Noul An tuturor singles-ilor! :)
Pentru tabara new entry din februarie am facut si eu plata asa ca astept noi bucuresteni sa se inscrie ;).

Pupici tuturor,

Tatiana
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Caroline din Joi, 02 Februarie 2012, 19:31
Scuze ca revin la un subiect atat de vechi, dar abia acum am vazut un post al Sarei, despre copii.
Sara, eu nu am copii, desi aveam lipici la ei de cand eram eu insami tot un copil mai maricel, la un moment dat mi i-am dorit foarte mult (motivele pentru care acest lucru nu s-a intamplat la timpul lui nu merita sa le dezvolt), iar acum am revenit in invatamant... si nu-mi pare rau. :)

Ar fi doua aspecte de precizat aici:
1. Copiii insisi au nevoie sa nu fie in permanenta cu parintii, ci prefera compania altor copii, in prezenta unui adult facultativ, mai putin posesiv. Este o etapa de dezvoltare bine definita in viata lor (evidentiata mai ales in pedagogiile alternative), in care raportarea si autosituarea lor in lume depinde mai mult de ceilalti decat de parinti. Parintii au rolul lor in mintea lor, distractiile si prieteniile (ce cei de varsta lor sau chiar cu alti adulti), altul. Stiu ca parintii resimt asta de cele mai multe ori ca pe o frustrare, dar daca ar accepta sa inteleaga asta, spre binele copilului si in detrimentul orgoliului lor personal de parinte sio tutore absolut, ar face ceea ce-si doresc cel mai mult, adica un bine, pentru copilul lor. Nu vorbesc numai ca profesoara, ci si ca fost copil care a fost privat de aceasta si a suferit "din prea multa dragoste" din partea parintilor.

2. Ca adult, acum, ma uit la mine. Desi, cum spuneam, nu am avut experienta de a avea propriul meu copil, intr-un fel ma comport intr-o societate de adulti, in altul, intr-o tabara de copii. Am fost singura cu elevii mei in tabata la mare si in excursii si n-a plans unul ca vrea acasa, la mama. In schimb, mi-am dat seama ca eu insami eram atat de dedicata in acel timp incat la un moment dat imi devenise destul de greu sa vorbesc la telefon "ca un adult" cu cei de-acasa... Nu mai era acelasi lucru, dupa ce eu ma prostisem cu copiii, pe post de arbitru la "jocul de fotbal al secolului", cu mingea de plaja, in camera, cu paturile pe post de porti, fiindca afara ploua in ziua aia si trebuia sa inventez ceva pentru acei copii.
Crezi ca am reusit sa stau la plaja cu ceasurile in tabara? Nu! Nu erau copiii mei, aveam deci si o raspundere potential penala pentru ei, asa ca stateam cu ochii pe ei in apa, la joaca, la masa etc. Puteam sa dorm fara sa sun acasa o seara, in schimb, nu puteam adormi inainte de a trece pe la toate paturile ca sa ma asigur ca toti dorm, sunt acoperiti etc.
Crezi ca mi-a parut rau? Ca m-am enervat vreodata? Nici pomeneala, a fost cea mai exuberanta si inedita vacanta din cate-am avut (single sau in cuplu).
Dar... exista un dar. Cu totul altfel vorbesc si ma "prostesc" in compania unor adulti... Cel putin eu o simt ca si atunci cand trebuie sa fac switch in minte de la o limba la alta, ca traducator.  :coolsmiley:

In plus, dar nu in ultimul rand, cred ca nici copiii - cu putine exceptii - nu se simt bine singuri cu mama intr-un grup de straini. In schimb, ai observat ce usor socializeaza copiii straini intr-un parc? Vorbesc aceeasi limba, asa cum noi o vorbim pe-a noastra! Cred - parerea mea - ca, in afara actiunilor dedicate "singles uniparentali", asa cum ne punem de acord cu transportul in comun, asa ar trebui sa ne punem toti de acord, daca intr-o anume actiune se preteaza sau nu sa fie si copii, din motive obiective: varste diferite, ore de somn tarzii, trasee periculoase, nivel de complexitate crescut a obiectivelor turistice etc. Daca toti cei in cauza sunt de acord, copiii vor avea companie, parintii vor putea sa fie si cu copii si fara in anumite momente... pe mine, cel putin, nu m-ar supara deloc.  ;)

Ceea ce vroiam sa spun este ca, daca are Gigi vreo idee "mixta", ma ofer cu placere baby-sitter.  :angel:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 04 Februarie 2012, 09:25
Cand se incalzeste o sa organizam prima tabara pentru monoparentali si copiii lor. Un ajutor de la cineva foarte pregatit in a lucra si interactiona cu copiii este mai mult decat bine primit. Asa ca am sa strig dupa ajutor Caroline!

Am intrat pe topic, pt ca mi-am adus aminte de Conacul Apafi de la Malancrav. Cand vad ceva vreau si eu si cand am fost in excursia de la Sighisoara, Aurelian, ghidul nostru ne-a explicat ca se poate inchiria. Isi amintesc cei cu care am fost atunci ca imi sclipisera ochii cand am auzit si le-am propus sa-l inchiriem odata pt noi. Cea mai buna ocazie este o tabara new entry, care ziceam eu ca va fi legata si de mocanita. Stam la conac, vizitam bisericile fortificate din jur si facem o plimbare cu mocanita pe Valea Hartibaciului. Va fi o tabara de 3 zile. O sa vad cand o putem organiza, functie de programul meu de plecari in actiuni si de timp. DEpinde mult de vreme, daca este urat afara, actiunea e in mare parte compromisa pt partea de outdoor. O sa va anunt din timp si am sa transmit un newsletter. Pana atunci am sa ma interesez de tarifele de acolo si d posibilitatea de a ne pregati singuri masa. Este unul dintre locurile care mi-au placut cel mai mult din cate am vazut vreodata. Conacul este asezat pe un deal, are un parc imens, de acolo se vede tot satul in fata, in spate padurea, la 300 m este biserica fortificata de la Malancrav si la 1 km fabrica de suc de mar, vestita deja peste tot in tara. Am pus si un link, primit tot pe site de la Caroline.
http://www.2rism.ro/obiective-turistice/transilvania/obiective-turistice/conacul-apafi-malancrav (http://www.2rism.ro/obiective-turistice/transilvania/obiective-turistice/conacul-apafi-malancrav)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: oti din Sâmbătă, 04 Februarie 2012, 15:32
 ar fi bine sa poti organiza ceva in perioada vacantelor pentru copii (22 iunie - 9 septembrie). poate atunci si vremea  e mai buna.
si e si sefa caroline in vacanta.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Caroline din Sâmbătă, 04 Februarie 2012, 15:53
Multumesc, Oti, exact asta era sa zic si eu despre perioada. Cat despre sefa... nu mi-a placut niciodata sa fiu. Mai degraba, mediator, caci clientul nostru e stapanul nostru, vreau sa zic - copiii.  ;)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: oti din Sâmbătă, 04 Februarie 2012, 17:16
esti prea serioasa acum >:(
 e subinteles ca sefii sunt ei, copii, dar trebuie sa ne ridicam la nivelul lor ::)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Caroline din Sâmbătă, 04 Februarie 2012, 22:37
 ;D
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: andraion din Sâmbătă, 18 Februarie 2012, 16:52
astept sa mi se raspunda unde mg. in excursie new entry in martie si alte detalii
andraion :2funny:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 18 Februarie 2012, 18:34
Andraion, urmareste link-ul:
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1364.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1364.0.html)
Nu mai sunt locuri la aceasta tabara, dar daca citesti in ultimele postari ale mele acolo, vei putea citi ceea ce am propus ca alternativa. Cazare la Pensiunea Sibiel si participare si la carnavla si la tabara new entry.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: andraion din Duminică, 04 Martie 2012, 10:47
am acceptat alternativa pentru new entry martie,si,am platit avansul.o sa platesc si restul pana pe 10 martie,dar trebuie sa stiu locul de intalnire in sibiu sau sibiel,ora ,etc. i putina rabdare pana ma obisnuiesc cu forumul,si apoi sper sa fie totul o.k.
andra  :help:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: mihaela1961 din Duminică, 05 August 2012, 10:34
As merge si eu intr-o tabara pt. noiii veniti, numai ca exista un foarte mare imediment..Bacaul-am impresia ca e relativ izolat de estul 'habitatelor'(citeste orase), asa ca geografic sunt cam 'izolata', mai ales ca-mi lipseste si mijlocul personal de transport(nu din motive financiare).
Mia concret, este cam dificil sa vin la intalnire, sa scimb n mijloace de transport.Ideal ar fi fsot macar sa mai fie inca cineva 'singlecamp'(oare merge atribuirea asta celor inscrisi pe aici?), relativ aproape de orasul in care locuiesc.
Personal, chiar ma intereseaza sa fac excursii inclusiv in strainatate(sau mai ales)cu un grup de single.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Caroline din Duminică, 05 August 2012, 22:21
Mihaela, pana acum - din ce stiu eu - locatia nu a fost un impediment, pentru ca:
- inaintea unei excursii se fac grupaje ad-hoc pe forum, in functie de proximitate si de cine are locuri in masina
- pentru majoritatea excursiilor, punctul de intalnire este Sibiu sau Sibiel, ca fiind centrul tarii si sediul adminilor. Evident, exista si exceptii, dar si solutii...
- Cauta si pe topicul "Singles Camp in zona", subtopicul Iasi.

Bafta, curaj si bine ai venit!  ;)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: niculina.iacob.58 din Sâmbătă, 15 Septembrie 2012, 10:22
Sunt noua pe aici.Sper si-mi doresc sa se organizeze cat mai repede posibil o tabara new-entry la care sa pot participa si eu(sa pot ajunge din locul in care ,,se atarna harta in cui=Botosani,,).Sunt cam timida.Imi doresc din suflet sa ma integrez in grup si sa nu ma prinda Revelionul descoperita din acest punct de vedere.(As  vrea sa petrec Revelionul cu voi).M-a incantat tot ce-am citit pe forum, dar vreau sa vad si pe viu.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: niculina.iacob.58 din Sâmbătă, 15 Septembrie 2012, 15:20
Pt Mihaela din Bacau
Si eu sunt in aceeasi situatie ca tine: sunt nou inscrisa in grup, mi-e foarte greu s-ajung de una singura cu n mijloace de transport la Sibiu unde am vazut ca  se organizeaza majoritatea actiunilor, n-am masina personala.Si eu doresc sa particip la actiuni, excursii si in strainatate.Din Botosani(unde locuiesc eu) pleaca un autocar zilnic la ora 14 spre Timisoara, care trece si prin Bacau, Sibiu.Mi se pare cea mai simpla solutie.Poate luam legatura.Adresa mea de e-mail iacob_niculina_bt@yahoo.com.Ai participat la vreo tabara new-entry?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Caroline din Sâmbătă, 15 Septembrie 2012, 17:24
Sunt noua pe aici.Sper si-mi doresc sa se organizeze cat mai repede posibil o tabara new-entry la care sa pot participa si eu(sa pot ajunge din locul in care ,,se atarna harta in cui=Botosani,,).Sunt cam timida.Imi doresc din suflet sa ma integrez in grup si sa nu ma prinda Revelionul descoperita din acest punct de vedere.(As  vrea sa petrec Revelionul cu voi).M-a incantat tot ce-am citit pe forum, dar vreau sa vad si pe viu.

Bine-ai venit, Niculina! Pe mine anul trecut chiar m-a prins revelionul descoperita, noroc ca am descoperit Single Camps. Te asigur ca nu vei regreta. Te asteptam!  :flori:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: amaria din Marți, 25 Septembrie 2012, 12:23
buna
si eu sunt noua aici si sper sa particip la urmatorul eveniment organizat pt new entry.. in noiembrie?? se pare ca da... :( ;)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: iuli din Marți, 02 Octombrie 2012, 09:16
Buna, sunt nou si eu.  Frumos pe aici la voi... :dance:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: luciamanta din Marți, 02 Octombrie 2012, 13:25
Buna, sunt nou si eu.  Frumos pe aici la voi... :dance:
Esti nou, dar te-ai acomodat foarte repede cu structura forumului, comunici bine, esti activ. Esti un rezervor de surprize...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: iuli din Marți, 02 Octombrie 2012, 13:30
yep, direct la tinta  :thumbup:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: niculina.iacob.58 din Vineri, 05 Octombrie 2012, 08:27
Am inteles ca in noiembrie se organizeaza o tabara pt noii membri.La ce data si in ce loc?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Nicoleta Bucuresti din Vineri, 12 Octombrie 2012, 06:39
 Salutare tuturor,

vreau si eu in tabara noilor intrati !
 :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 12 Octombrie 2012, 12:15
Saptamana viitoare am sa ma ocup de tabara new entry. Va fi anuntata prin newsletter si aici pe forum. Deci pt cei noi: "pe curand!" si astept sa va cunosc si sa petrecem un week-end placut!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: MAN_SUA din Sâmbătă, 13 Octombrie 2012, 07:55
Hello!
Ma alatur si eu voua de peste mari si tari.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 13 Octombrie 2012, 08:30
Hy Man! Bine ai venit aici! Deocamdata doar virtual, dar cine stie - cand ti se pare oceanul mai mic - poate si in real  :thumbup:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: nae7 din Duminică, 14 Octombrie 2012, 16:43
Salut GIGI!Asteptam cu nerabdare unde ,cand ....si ce va fi, pentru New Entry?Sunt sigur ca va fi la fel de" tare" ca la "ziua recoltei de la Sibiel"?Pana atunci NOROC SI SANATATE!!!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: nae7 din Duminică, 14 Octombrie 2012, 16:59
A,era sa uit !Te rog,vreau si eu pozele de la Ziua recoltei.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: anyasolo din Duminică, 14 Octombrie 2012, 17:02
salut nae7!...eu ti-am trimis si tie, ca si altor prieteni ai nostrii, poze de la Sibiel, cu wetransfer....parca nu le-ai descarcat...te mai intereseaza?apari si tu in cateva instantanee ;)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: nae7 din Duminică, 14 Octombrie 2012, 17:12
Te salut  cu multa bucurie,Ani.Normal ca ma intereseaza pozele,dar nu am primit nimic de la nimeni.Te rog mult sa le mai trimeti odata!Salutari cu bucurie!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 14 Octombrie 2012, 17:20
Servus Nae! Uite acum iti transmit un link catre wetransfer, acolo unde sunt pozele. Sper sa mai fie valabil, daca nu poti spune-mi si am sa incerc altceva.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ioanam din Duminică, 14 Octombrie 2012, 21:54
as dori si eu sa vad pozele :magic:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 15 Octombrie 2012, 06:58
Transmis.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Maria57 din Luni, 15 Octombrie 2012, 09:59
 Buna ziua!Am ajuns si eu in grupul dumneavoastra si sper sa ma acceptati cu ciudateniile varstei mele:). Sunt din Galati,mutata recent in Bucuresti,nu am prieteni in Bucuresti si nu am nici rude in tara.sunt pensionara si ...ffff singura.Pana acum am mers singura in excursii prin diverse agentii.si a fost destul de incomod.va urez o zi buna si abia astept sa merg cu dv.in excursii.
O zi frumoasa!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 19 Octombrie 2012, 11:59
Asa cum va comunicam, urmatoarea tabara new entry va fi la sfarsitul lunii noiembrie. Din mai multe destinatii posibile, care se incadrau in ceea ce doream: sa fie relativ aproape de Bucuresti, sa fie usor accesibila si chiar daca nu o sa mai fie vara, aproape nici toamna - sa ofere un cadru natural placut, am selectat trei.

Suntem in discutii cu 4 locatii(cate una pt doua dintre destinatii si doua pt cealalta aleasa), in scurt timp o sa avem un raspuns la cererile de oferta transmise catre acestea, asa ca o sa vi le pot transmite in timp util pentru a va putea decide asupra participarii. Am cautat ceva intim cu 7-8 camere, m-am decis a un maxim de 16 participanti. Doresc sa existe posibilitatea unei interactiuni intre toti cei care vor fi acolo - valabil si pt mine, vreau sa va cunosc personal si mai apropiat pe fiecare. De aceea am limitat numarul de participanti pentru aceasta tabara.

Saptamana viitoare am sa transmit un newsletter catre toti cei din comunitate, nu am posibilitatea tehnica de a-i separa pe cei noi de cei vechi. Adresabilitatea tinta este catre cei noi.

La actiune au sa participe si 3-4 vechi, tin mult la transmiterea unor detalii, unor informatii, nu doar dinspre mine. Este mult mai simplu si mai direct sa le primiti de la cei mai vechi, care deja au trecut prin cateva actiuni. Asa ca lista o sa fie deschisa si pt cei vechi, dar asa cum precizam, in limita a 4 locuri. Deci 12 pt cei noi, 4 pt cei vechi.

Programul o sa fie ceva potrivit profilului de grup, o sa vad care este cel mediu si am sa-l adaptez pt acesta. Nu o sa lipseasca o excursie in natura (asta chiar daca va fi mai rece - ne imbracam sport si un pic mai gros), un gatit impreuna, ceva grill, salate etc, seara ne miscam un pic (sau mai mult,  :dance: *|*).

Ati intrat in comunitate in ultima perioada destul de multi, asa ca este o buna oportunitate de a va cunoaste si de a forma noi nuclee in interiorul Singles Camp. Asa cum cei din 2010, 2011 si de la inceputul lui 2012 au facut-o.

Am lista cu cei care si-au manifestat intentia de a participa, am sa incep cu ei. O sa deschid ca deobicei un topic special pt aceasta actiune, dar asta in momentul in care va fi stabilita locatia.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Diana G din Vineri, 19 Octombrie 2012, 18:27
buna seara, as fi si eu interesata de tabara New Entry, sunt evident prima data aici  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 19 Octombrie 2012, 21:46
In primul rand bine ai venit Diana! Am primit si pe Email inscrierea ta, o sa apari pe lista pt tabara new entry noiembrie, iar Samiza o sa ia legatura cu tine pt partea de rezervare efectiva. O sa-ti explice cum se procedeaza. Prima oara este mai greu, pana ce parcurgi etapele astea, apoi o sa vezi este mult mai simplu.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: amaria din Sâmbătă, 20 Octombrie 2012, 17:55
Si eu vreau in tabara  ;)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Geta D din Sâmbătă, 20 Octombrie 2012, 18:05
Buna Gigi!
Si eu imi doresc sa merg in  aceasta tabara, dar astept perioada in care se va desfasura ca sa stiu exact daca voi putea lipsi de la birou sau nu.
Sanatate si sa ne auzim cu bine, Geta  :kissing:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 21 Octombrie 2012, 09:19
Ok, sunteti pe lista!
Proprietarul locatiei la care ne-am oprit este plecat la Viena, am discutat in mare si ne-a placut prezentarea si modul in care a facut-o. Asteptam 2 zile pana se intaorce pt a definitiva discutiile si apoi comunic rezultatele.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: cocolino din Luni, 22 Octombrie 2012, 10:32
Neatza la toata lumea.
Nou prin zona, dar ma intereseaza cam cum ce se mananca chestiunea :), de fapt imi place ideea in sine asa ca, da, mi-ar placea sa merg in excursia / tabara ce se anunta :) in caz afirmativ, astept semn cu data si locatia pentru a vedea ce si cum.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 22 Octombrie 2012, 11:04
Da, asa cum intuiam pe topicul de prezentare a celor noi, ne vom intalni...curand, Cocolino!

Si pt ca sunt la capitolul tabere new entry: rezultatul raspunsurilor voastre la chestionar, mi-a aratat ca este buna o profilare a grupurilor, cel putin pe anumite actiuni. De aceea, am tinut in "maneca" doua excursii facute anul acesta, pe care nu le-am propus pt anul viitor ca actiuni: Cozia, Sighisoara si Turda. Cozia este o actiune dinamica, si asta va genera din start participarea unui anume profil, Sighisoara este una care se adreseaza unui alt segment de membri, Turda la altul. Adaugand Branul. o sa avem anul viitor 4 tabere New Entry, pe care le-am intercalat in calendarul de evenimente, deci vor fi cunoscute ca si program. Mai este posibil sa fie si Rasnov-ul, dar deocamdata nu este fixat.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Danniela din Miercuri, 24 Octombrie 2012, 13:17
Buna, Gigi,

Si eu imi doresc sa particip daca actiunea este la sfarsit de noiembrie! Multumesc!!!  :applause:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Miercuri, 24 Octombrie 2012, 13:52
Daniella, te trec pe lista pe care am deschis-a pt tabara din noiembrie.(vezi topicul)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Danniela din Joi, 25 Octombrie 2012, 11:09
Salut, Gigi!
Multumesc frumos! Astazi am primit toate datele despre locatie si perioada...imi doresc foarte mult sa particip dar nu pot da raspunsul acum ... asadar, trece-ma pe lista rezervelor, te rog, ca sa nu incurc pe nimeni!!! Un weekend cu soare, va doresc!!!  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: xdianax din Vineri, 04 Ianuarie 2013, 12:37
Interesante aceste tabere, abia astept sa particip.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: floaredecolt din Joi, 10 Ianuarie 2013, 23:59
buna,e prima oara cand ma inscriu in vreun forum sau o comunitate in general.sunt din Reghin si as vrea sa stiu cum ajung la locatiile evenimentelor?va multumesc!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 11 Ianuarie 2013, 10:29
Bine ai venit floaredecolt!
La evenimente si actiuni, ma refer la locul de desfasurare in situatia unora si la cel de plecare in cazul altora, se ajunge in mod individual sau in grupaj cu cei din zona din care urmeaza sa se vina. In situatia ta de exemplu este posibil sa vi impreuna cu cineva din Tg Mures sau ceva apropiat. Dar cu organizarea personala a transportului pana la locul de desfasurare sau plecare. Un grupaj colector national ar fi imposibil de facut dpdv logistic. Voi veniti din toata tara, ori un mojloc de transport care sa va ia pe fiecare de unde plecati ar fi tehnic de nerealizat.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: floaredecolt din Vineri, 18 Ianuarie 2013, 14:04
 MULTUMESC,e o initiativa foarte buna,pot ajunge singura oriunde,pt ca e nevoie de vointa doar.astept noi evenimente in primavara aceasta. :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: TORICOSU din Sâmbătă, 09 Februarie 2013, 16:47
Sant intr-o dilema, acum mi-am dat seama, la excursiile in tara nu ma atrage decat .....delta.
 Imi place mult marea , plaja iar  la munte am copilarit in casa lasata de bunici la Covasna (chiar 2 case in aceeasi curte),fratele meu are casa de vacanta in Sinaia, o casa primitoare la o matusa si 2 veri  primari cu alte 2 case primitoare la Predeal dar .....nici macar o garsioniera comfort 3 pe litoral.
Am fost de multe ori (cu serviciul) la Bran-Moeciu si in vestul tarii (Oradea,Satu Mare,Baia Mare,Alba Iulia,etc ) asa ca trebuie sa ma ocup de treaba asta (cu litoralu), cat inca mai pot.
Apropo cine e din Constanta, Mamaia, sudul litoralului poate facem un schimb (chiar temporar pe timpul verii) ?
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: come undone din Luni, 01 Iulie 2013, 22:41
Se mai organizeaza tabere new entry?  :flori:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 02 Iulie 2013, 07:11
De au sa se mai organizeze anul acesta minim doua. Am sa comunic prin newsletter.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Corma din Duminică, 28 Iulie 2013, 21:08
Imi doresc sa particip la tabere si actiuni pentru nou intrati, dar depind de vacantele elevilor pentru ca lucrez in invatamant. Sper sa se organizeze astfel de actiuni si in timpul vacantelor.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 28 Iulie 2013, 21:24
Sunteti multi nou intrati si cum gasesc un pic de timp am sa gandesc un program de tabere de new entry. Si da, o sa fie si in vacantele elevilor, am realizat ca trebuie sa iau in calcul si acest aspect, pt monoparentali si profesori.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: nina_nicoleta din Luni, 29 Iulie 2013, 13:25
 *|*
eu de abia astept sa fixati data pentru urmatoare tabara new entry...intru zilnic si cercetez pe aici daca ati postat ceva nou
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 29 Iulie 2013, 14:20
Ma bucur ca exista interes! Ma uitam ca doar in week-end s-au inscris 27 de noi membri, care cu siguranta vor dori sa-i cunoasca pe altii noi in SC.... :)
Doar acum m-am intors din Cheile Nerei si sunt cinci actiuni succesive, la care lucrez in paralel: Maramures, Adriatica, Delta, Spania, Portugalia. De aceea inca nu am timpul necesar pt a gandi o actiune. Sper ca la inceputul saptamanii viitoare insa, o sa pot posta cel putin o actiune.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: mihaela.nicolescu din Miercuri, 02 Octombrie 2013, 12:48
Ideea de tabere pt nou sositi este buna ! Comunicarea se stabileste greu daca nu ai o inclinatie pt a socializa cu grup mare de oameni. Sincer - abia astept sa merg si eu o data  .... pt prima data  ntr-o tabara.
Pana una alta - am dat avansul pt Revelion. Daca pana atunci nu reusesc sa particip la o alta activitate - ne vedem la Govora
Sa fim iubiti   O0
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: gp_online din Joi, 17 Octombrie 2013, 21:02
Un alt mod de a-ti face bagajul  O0

master-packer (http://www.youtube.com/watch?v=klNLqDpdYLI#ws)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Onix din Sâmbătă, 19 Octombrie 2013, 19:51
Super ideea !  :applause:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: gabi_nico din Vineri, 01 Noiembrie 2013, 13:39
Chiar ca e super idee!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013, 10:47
Dupa Bran si dupa bucuria unei actiuni foarte reusite pe partea de socializare, spuneam deja ca ma gandesc la mai multe astfel de evenimente. Ca perioade, nu am prea multe variante, dupa cate vedeti calendarul este full si dupa ritmul de inscrieri, cu siguranta au sa se tina toate. Asa ca raman zonele in care inca nu am planificat nimic. Este vorba de februarie, martie, aprilie.

Am sa ma adresez celor noi in special, sau celor care inca nu au participat la actiuni SC. Ca de obicei nu o sa fie doar petrecere ci am sa "strecor" si cate ceva mai deosebit, nou sau deja verificat. Destinatiile au sa fie in centrul tarii, pt a asigura o deplasare usoara oricarei persoane care doreste sa participe.

Pentru ca in fiecare an m-am bucurat de atmosfera creata de "Lolele de la Agnita" despre care am scris si am postat montaje pe canalul nostru Singlestourism de pe youtube, o sa avem o actiune care sa se potriveasca cu acea data. Nu am gasit inca fixata data la care va avea loc in 2014, pe site-ul lor oficial sunt deocamdata doar date despre programul din 2013: http://www.breaslalolelor.ro/. (http://www.breaslalolelor.ro/.) Cand se va preciza, o sa va anunt printr-un newsletter. O sa stam intr-o locatie din zona, iar programul va fi unul asemanator cu cel traditional al "Fugii Lolelor". Cu petrecere ....Si bineinteles ca o sa mancam gogosi si henclesh.  :) O sa avem bucatarie saseasca...

Tot la capitolul noutati:

La Sibiu este foarte posibil sa incep colaborarea cu un club intimizat ca numar de locuri, cu muzica live de foarte buna calitate. O sa fie o zi pe saptamana in care o sa incepem sa ne adunam acolo, cei din Sibiu, din zona care vin special pt eveniment. Locatia va fi inchiriata exclusiv pentru noi, pe perioada a cateva ore.
O sa folosim locatia si pt actiuni, incluzand in program doua-trei ore de club.... *|*
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Sâmbătă, 07 Decembrie 2013, 07:33
Se pare ca Sarbatoarea Lolelor (Urzelnparade) 2014 va avea loc in 2 februarie. Voi afla zilele urmatoare daca este asa. Daca 2 februarie este ziua in care se va tine parada, atunci voi fixa urmatoarea actiune pentru new entry, in week-end-ul 31 ianuarie - 2 februarie.

Se numeste "Pasi in zapada" asta in speranta ca vom avea o bucurie alba... :)

O sa fie o excursie fun dar si dinamica, de week-end. Adica se va ajunge la locatie vineri dupaamiaza, o sa fie o petrecere "gluhwein", a doua zi, va fi o drumetie in zapada de cateva ore (pentru care cei care doresc sa participe trebuie sa aiba un echipament adecvat - am sa explic la momentul respectiv ce contine minim acesta), apoi duminica dimineata plecam spre Agmita sa vedem spectacolul de strada "Fuga Lolelor", o sarbatoare a sasilor care a implinit peste 100 de ani.

Deplasarea se va face cu un microbuz, care o sa preia pe cei din Bucuresti si de pe traseul Bucuresti - Pitesti - Valcea - Sibiu si la fel pe cei care o sa vina din alte zone, in Sibiu. 

Destinatia va fi cel mai probabil Paltinis, ofera destul de multe trasee montane usoare, si de asemenea cei care sunt impatimiti cu schiul se vor putea bucura de cateva ture pe Arena Platos. Caut o locatie mica (cu semineu  :)), unde sa putem simti cu adevarat iarna, dar in modul ei placut de a se arata: cu zapada de schi si sanius, cu mirosuri de gogosi, vanilie si scortisoara...De unde gogosi? Pai sau luam o locatie care sa ne pregateasca asa ceva, sau o sa le facem noi...Doar ajutoare avem... ;D ;D ;D cei care au fost la Bran stiu...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mimi din Sâmbătă, 07 Decembrie 2013, 20:40
Yupiiii !Tocmai cand eram mai necajita ca anul viitor nu prea mai sunt actiuni (in tara),pe care nu le-am facut ,apari acesti pasi prin zapada  ,mai pe schiuri,mai pe jos...
Desi perioada propusa nu mi-e tocmai favorabila,ma voi stradui sa pot merge. Paltinis,zapada,schi +semineu...asa ceva nu se rateaza ! :yeah:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Mari_a din Sâmbătă, 07 Decembrie 2013, 21:00
Si eu vreau! :) 
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Musashi din Sâmbătă, 07 Decembrie 2013, 21:40
cred ca vin si eu  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: acbard din Duminică, 08 Decembrie 2013, 12:05
I'm in !  :thumbup:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Greuceanu din Vineri, 13 Decembrie 2013, 11:18
Sper sa "sparg si eu gheata" si sa vin la Sarbatoarea Lolelor , iar de Revelion s-ar putea sa stau singur cuc  :hammer: voi vedea...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Ana Maria din Vineri, 13 Decembrie 2013, 18:01
"Pasi de zapada"... ce bine suna! Si eu vreau!  *|*
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 15 Decembrie 2013, 08:01
Apropo de drumetia prin zapada:
Week-end-ul acesta am avut un grup mare la Sibiel. Cu o parte am plecat pe Godia, un platou de unde se poate vedea, daca este senin, pana hat-departe... :) Am urcat doua ore printr-o zapada neatinsa decat de animalele padurii. Ace de promoroaca incarcau crengile, iar sus...o minunatie. Un covor de zapada stralucitoare acoperea totul...In zare se distingea partia Oncesti de la Paltinis...Grozava zi si excelent grup. Mi-au placut mult. Erau de la o firma din Bucuresti si am inteles din discutiile lor ca isi fac concediile impreuna, sarbatorile, merg pe munte in week-end-uri. Super! Cat de mult conteaza sa lucrezi intr-un colectiv unit si prietenos, sa stii ca mergi cu placere la servici..Ma uitam si cum se distrau, cum dansau, erau clar ca o familie mai mare.. :)

O sa si postez cateva fotografii...spre seara cand ma intorc. Acum fug din noua inapoi spre Sibiel...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: iuliana leonte din Luni, 16 Decembrie 2013, 08:55
Vreau si eu sa vin.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 16 Decembrie 2013, 10:17
Promiteam niste poze din excursia cu firma pe care am avut-o ca oaspete la Pensiunea Sibiel:

(http://i44.tinypic.com/11qpc3s.jpg)

(http://i40.tinypic.com/214yt7q.jpg)

(http://i41.tinypic.com/2mrfn08.jpg)

(http://i40.tinypic.com/2ia6hhi.jpg)

(http://i39.tinypic.com/1e156w.jpg)

(http://i39.tinypic.com/2nkt9oy.jpg)

(http://i39.tinypic.com/2w3cdgl.jpg)

(http://i41.tinypic.com/2zxxf7m.jpg)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: dutchessa din Luni, 16 Decembrie 2013, 22:09
vreau si eu sa vin cu voi, dar am o nunta pe 1 februarie...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Duminică, 22 Decembrie 2013, 19:41
Gata! Am stabilit detaliile actiunii "Pasi in zapada".

(http://i43.tinypic.com/1y3imw.jpg)

Le gasiti accesand link-ul: http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1758.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1758.0.html)
Rezervarile sunt deschise, va puteti transmite intentiile de participare, ca si la celelalte actiuni, pe www.singlescamp.ro (http://www.singlescamp.ro) la "Rezervari"

Pt moment inchid acest topic, asta pana la urmatoarea actiune destinata celor noi...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Stefana Marmureanu din Vineri, 09 Mai 2014, 09:56
Buna ziua, Minunata ideea cu taberele pentru cei noi, cum sunt si eu. 

Stefana
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: vrabiuta din Luni, 12 Mai 2014, 19:42
Buna si pe mine ma intereseaza o tabara pentru nou veniti, mai ales ca nu stiu prea multe despre activitatile de aici. O zi buna tuturor!  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Luni, 12 Mai 2014, 19:55
Taberele new entry au sa reinceapa la toamna, dupa ce se termina cele anuntate. Una va fi in Apuseni acolo unde am avut si in primavara si una la Bran, tot cum am avut anul trecut cooking camp-ul
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 13 Mai 2014, 20:18
Asa cum am promis am lansat o actiune care se adreseaza celor nou intrati: Tabara New Entry&Cooking Camp Bran/Predelut 28 – 30 noiembrie http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1971.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1971.0.html)
dar si una combinata pt noi dar si mai vechi aici: Apusenii in haine de toamna 15 - 18 octombrie 2014 http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1971.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,1971.0.html)

Ambele au avut succes, anul trecut in tabara new entry de la Bran s-a format un nucleu de prieteni care s-a tot marit... :), iar in primavara am fost in Apuseni prieteni mai vechi in Singles Camp dar si cu nou intrati si totul a iesit asa cum isi doreste intotdeauna un organizator... :thumbup: :dance:
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Eli din Joi, 16 Octombrie 2014, 11:50
Buna ziua. Mai exista excursii pentru "New Entry's" la care sa pot participa si eu??
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Joi, 16 Octombrie 2014, 20:36
Anul acesta mai este o singura excursie new entry dar la care nu mai sunt locuri. Urmatoarea va fi in ianuarie, calendarul 2015 va aparea la 1 noiembrie.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Smaranda din Sâmbătă, 18 Octombrie 2014, 20:38
  Eliberez locul pentru aceasta tabara, cu parere de rau, nu pot sa particip, din motive de sanatate.
  Daca este cineva interesat   ... sa se exprime .
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: ella din Duminică, 19 Octombrie 2014, 12:45
Imi pare rau pentru tine, sper sa nu fie ceva grav.
Poate te contacteaza Eli, am vazut ca ea isi exprimase dorinta de a merge.
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Marți, 21 Octombrie 2014, 10:34
Chiar daca nu poarta titulatura "Tabara New Entry" si nu sunt special destinate celor nou intrati in grup, va recomand la inceput de an 2015 doua actiuni:

Pasi in zapada 30 ianuarie - 1 februarie 2015 http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2044.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2044.0.html)

Drumetii in zona Predeal. 20 - 22 martie 2015 http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2042.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2042.0.html)

Ambele sunt intimizate ca numar si folosesc natura ca si parghie de socializare. Locatiile sunt exclusive, se mananca impreuna, se mai si gateste si pregateste in grup. Lucruri care deschid mult partea de comunicare.

Foarte buna ca si "acomodare" cu ceilalti este si Carnaval la Sibiel. A V-a editie. 6 - 8 martie 2015 http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2043.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2043.0.html)

In noiembrie o sa apara si doua exclusiv pt new entry, inca nu va pot comunica perioadele. Tot atunci un newsletter general transmis dar care contine mai multe detalii despre actiunile noastre si efectul lor...

Sugestia mea, ma refer acum la voi cei noi este sa luati decizia de participare in perioada imediat urmatoare inscrierii in grup. Atunci entuziasmul va ajuta sa treceti peste pragul de timiditate, aveti ceva mai mult curaj, nu va puneti "prea multe intrebari" - cu cine merg, pe cine intalnesc...
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: Karmen Rodika din Luni, 27 Octombrie 2014, 09:00
Buna ziua tuturor, buna ziua dle Cindea..m-am inscris la actiunea "new entry"din nov. 2014, as dori amanunte, daca e totul in regula si pot vira si restul banilor pentru a fi sigura de aceasta plecare..Imi doresc foarte mult sa particip si am inteles ca aici se pot obtine amanunte..multumesc frumos..
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Miercuri, 29 Octombrie 2014, 15:51
Acum am citit postarea ta Rodica. Pt partea financiara se tine legatura doar cu agentia, acolo unde ai achitat si avansul. Ai probabil in Email-ul de rezervare si data de plata a restului. Daca nu mai ai Email-ul, scrie-i Samizei pe office@singlescamp.ro.

In rest totul in regula...ne vedem acolo! Si nu mancati prea mult pana atunci...sa va fie foame!  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: liliana2016 din Vineri, 31 Octombrie 2014, 11:41
O idee minunata! sunt un 'new entry' dar prima actiune la care m am inscris este...revelionul! probabil ca majoritari vor fi cei 'vechi' si abia astept sa vad cum se va produce integrarea :)
o zi superba va doresc tuturor!
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 31 Octombrie 2014, 12:53
Foarte usor si simplu Liliana! O sa vezi!  :)
Titlu: Re: Tabere New Entry
Scris de: admin din Vineri, 21 Noiembrie 2014, 08:53
Media de intrari in Singles Camp a ajuns la 3 pe zi. Multi, foarte multi noi. Unii decisi sa participe, altii doar in expectativa, citind, privind si incercand sa-si faca un pic de curaj, altii care se inscriu doar din impuls...Din pacate cei din prima si mai ales cei din a doua categorie nu mai gasesc locuri la momentul deciziei de participare. Cei vechi stiind ca rezervarea trebuie sa fie facuta din timp pt a prinde locul dorit, se inscriu si astfel locurile sunt epuizate cand mai sunt 2-3 luni...Multi din cei noi intreaba pe buna dreptate: "noi la ce ne mai ramane sa participam?".

De dimineata m-am uitat la inscrierile in vacante, s-a ajuns la pozitia 200! Din care multi au optat pentru 2-3...Deci ma indoiesc ca la sfarsitul lunii ianuarie sa mai fie locuri...

In fiecare an, incerc sa-mi fac timp, ca pe langa excursii si vacante sa mai organizez si cate o actiune care sa aiba 80% componenta de socializare si doar 20% una turistica. E mult mai simplu si mai comod sa te cunosti si sa comunici intr-o astfel de actiune...

Asa cum am promis si in 2015 o sa fie 2-3 astfel de excursii, care vizeaza in special formarea unor noi nuclee in Singles Camp. De data aceasta ele se vor adresa DOAR celor noi in Singles Camp, iar programul va fi astfel conceput incat sa dea posibilitatea unei socializari naturale, simple si firesti. Nu cu activitati tip team building sau networking ci cu unele ce tin de specificul zonei. E un fel de "hai sa descoperim locul, cunoscandu-ne".
O sa vedeti lucruri care nu tin neaparat de turism...

Cele 2 actiuni de primavara o sa fie ca program mai mult decat inedite, folosesc cateva elemente din primele iesiri SC 2010, dar pe alta structura de program. Este reteta proprie...Nu vreau sa scriu prea multe, nici nu o sa apara detalii...Vreau ca surprind cat se poate de placut si de mult participantii...Vreau foarte - foarte mult ca de la aceste iesiri sa reveniti cu multi - multi prieteni noi.

Pentru ca am vazut ca teremenul de"tabara" sau "actiune" nu este foarte bine inteles, primit si privit de cei noi in special - poate parea cazon, dinamic, un pic prea adolescentin, o sa le numesc de acum incolo "Iesiri si intalniri pentru cei noi in Singles Camp". Topicul isi va schimba numele, pt a nu se crea confuzii, iar excursiile organizate pt cei noi vor avea aceasta specificatie, putand fi astfel foarte simplu identificabile in calendarul de actiuni.

Cand o sa se desfasoare aceste iesiri pt cei noi? Pt primavara m-am gandit la doua:

27 - 29 martie. Locul urmeaza sa-l decid si sa-l comunic in scurt timp. Vreau ceva nou... :)
      
1 - 3 mai Sibiel Oricum sunt zile libere, multi au in plan sa mearga undeva, asa ca, de ce nu o "iesire si o intalnire". Eu sunt in zona atunci, ma pot ocupa 24/24.




Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014, 11:12
Vreau sa fac cateva completari si precizari. Sunt in discutie cu mai multe locatii, am selectionat si gandit cateva tipuri de activitati, pe care foarte - foarte putini dintre voi au avut ocazia de a le avea oferite pana acum...

Asa cum mentionam, cele doua excursii din primavara au programe cu totul inedite si originale. Nu va ganditi la drumetii, focuri de tabara, vizitare etc Sunt mult mai complexe si chiar daca au in componenta cateva elemente obisnuite, in ansamblu sunt inedite...Nu o sa fie specificate destinatiile ... ::), nici locatiile...in schimb o sa fie cateva poze concludente. Am deschis pe forum doua topic-uri pt cele doua "Intalniri a celor noi", dar sunt formale,urmeaza ca dupa ce primesc raspunsurile de la locatii si de cei cu care am sa mai colaborez, am sa dau detaliile necesare inscrierii. Perioadele sunt clare si ferme, este insa foarte posibil ca de 1 Mai sa avem trei nopti, nu doua...

Pentru ca ma bazez mult pe elementul supriza, cel de surprindere placuta al participantului, dar si pt ca intr-un fel doresc sa-mi protejez ideile si munca, in cazul celor doua o sa fac o exceptie de la regula. Nu am sa postez ca de obicei toate detaliile si reperele necesare, o sa fie acolo foarte putine elemente. Doar strictul necesar, fotografii, servicii oferite, tarif. Cine este interesat, sau se inscrie, o sa primeasca inca o parte din detalii... :) astfel incat sa fie convins ca intradevar e ceva foarte atractiv...

Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa trezesc curiozitatea, ci doar sa pastrez "reteta" necunoscuta...  ;) Vreau ca cele doua tipare sa le folosesc in fiecare an, pt cei noi, sau pentru care inca nu au avut curajul...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ileana_b din Luni, 24 Noiembrie 2014, 14:39
Buna ziua. Inseamna ca o actiune ramane in continuare zona m-tilor Trascau, Ramet, Intregalde pentru vara 2015  - vorbeati despre asta la "Unde mergem in vacanta SC"  - sau s-a renuntat la ea?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Luni, 24 Noiembrie 2014, 15:14
Acum 3 saptamani am comunicat si precizat programul complet al actiunilor Singles Camp. "Unde mergem in vacanta Singles Camp" este un subiect de dezbatere si de consultare, un gen de proiect al excursiilor si vacantelor. Desi as dori, nu tot ceea ce se propune acolo sau ceea ce imi doresc se si pot realiza.  :-[  Fizic, am doar 360 de zile disponibile... :-\ Cele doua actiuni la care te referi nu apar in calendarul comunicat, desi au ramas la faza de proiect...Poate in 2016... :)

Pe topicul acesta discut strict de actiuni pentru cei noi. Sau mai vechi, dar care nu au participat niciodata...Nu are legatura cu drumetiile, explicam ca este vorba de niste programe complexe si inedite... Lucrez la ele, urmeaza ca dupa Bran sa fac o calatorie pt a ma asigura ca ceea ce am citit si am vorbit cu cei de acolo sunt asa cum imi inchipui...

Asa in avanpremiera, cateva "scapari".
Una dintre actiuni, fara a fi ceva pretentios sau exagerat de "aristocratic" vizeaza profilul de persoana caruia ii plac lucrurile rafinate, de la ambient, costumatie, mancare, muzica clasica...Am gasit un cadru perfect, am schitat ceea ce doresc sa fac, vreau sa ma si conving ca spatiile imi permit...

Cealalta se adreseaza in special persoanelor carora le place un pic de aventura, mai dinamice si dornice de inedit. Nu e vorba nici de catarari, nici de drumetii, nici de parcuri de aventura, nici de tiroliana, nici de lucruri obisnuite la care poate va ganditi...Este ceva mai inedit.... ::)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: totoescua din Luni, 24 Noiembrie 2014, 23:12
Astept cu nerăbdare programul inedit  pentru noi , cei nou intrați .
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Marți, 25 Noiembrie 2014, 07:27
Undeva intre 12 - 15 decembrie o sa apara... :) Cand ma intorc din turul de vizitare a locatiilor am sa incep sa postez...O sa si difuzez printr-un newsletter intregii comunitati...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: silviu din Marți, 25 Noiembrie 2014, 09:32
Nu e vorba nici de catarari, nici de drumetii, nici de parcuri de aventura, nici de tiroliana, nici de lucruri obisnuite la care poate va ganditi...Este ceva mai inedit.... ::)

ca doar nu s-o lasa cu... ::)  Doamne iarta-ma! :faint:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Marți, 25 Noiembrie 2014, 09:57
Silviu, ti-am trezit si tie curiozitatea?  ;D ;D ;D Hai ca nu ghicesti...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: liliana2016 din Marți, 25 Noiembrie 2014, 12:25
surprize, surprize! foarte interesant si astept cu nerabdare urmatoarea postare referitoare la cest subiect :applause:
o zi frumoasa pentru toti!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: silviu din Marți, 25 Noiembrie 2014, 18:52
Silviu, ti-am trezit si tie curiozitatea?  ;D ;D ;D Hai ca nu ghicesti...
nu am ghicit? :'(
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Florin1968 din Marți, 25 Noiembrie 2014, 19:02
Oare ne impartim pe grupuri de lucru, cu cite un subiect de dezbatut ?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: totoescua din Marți, 25 Noiembrie 2014, 22:30
Doamne ferește Florin , asta suna a relaxare la locul de munca din bunăvoința proprietarului !!!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Florin1968 din Marți, 25 Noiembrie 2014, 22:32
Of, credeam ca e interesant !
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Florin1968 din Marți, 25 Noiembrie 2014, 22:42
Atunci, cine stie ce noutati poate sa ne pregateasca Gigi, ceva pe baza de adrenalina ! Ma tot gindesc, dar sa fie si placut !
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Miercuri, 26 Noiembrie 2014, 07:59
Nu, nu e nici la ce se gandeste Silviu  ;D ;D ;D, nici ce spune Florin...Nu e nici workshop...Nici dezbatere...Cu siguranta ca aproape toti ati participat la actiuni de firma in care ati fost impartiti, ati concurat, ati povestit...Eu spuneam ca e un program inedit, care inca nu v-a mai fost oferit...Nu o sa fie vorba de adrenalina, sau nevoie de conditie fizica...

Cu siguranta o sa placa... :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Rentzi din Joi, 27 Noiembrie 2014, 00:30
Daca nu e cu urcat vin si IO....  O0
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 27 Noiembrie 2014, 09:25
Nu e, nu e, Rentzi...De data asta nu... :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ella din Joi, 27 Noiembrie 2014, 11:47
Daca nu e cu urcat vin si IO....  O0
Au voie si cei vechi?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 27 Noiembrie 2014, 13:11
Probabil ca va exista un mic procent de locuri si pt cei vechi....Initial ma gandisem doar pt cei noi, dar este posibil ca la fiecare actiune sa fie cate 3-4 locuri si pt vechi. Lesne de inteles de ce... :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Rentzi din Vineri, 28 Noiembrie 2014, 00:59
Au voie si cei vechi?

E cumva o aluzie ca as fi "vechi"?  :sorry:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: CristianT din Marți, 02 Decembrie 2014, 17:30
Au voie si cei vechi?
D'apoi cum domnita draga!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ella din Marți, 02 Decembrie 2014, 17:34
E cumva o aluzie ca as fi "vechi"?  :sorry:
Nu era nici o aluzie, voiam sa stiu daca pot merge si eu...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ella din Marți, 02 Decembrie 2014, 17:38
D'apoi cum domnita draga!
Initial, Gigi a zis ca este numai pentru cei noi, apoi a revenit asupra deciziei, acceptand si cativa vechi. Deci, acum ma pregatesc pentru inscriere. :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Silvia_C din Miercuri, 03 Decembrie 2014, 11:08
Am citit ceea ce se scrie aici, :offtopic: si sunt foarte curioasa :o ce ne va pregati Gigi pentru cei noi veniti.  :applause: :applause: :applause:  Bravooooo!!!! organizatorului. :flori: :flori: :flori: :flori: Dar pana atunci, voi fi cu voi si de Revelion *|*
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 11 Decembrie 2014, 10:54
Tocmai am revenit din turul pe care l-am facut prin tara...Am vrut sa ma conving de unele aspecte, sa vizitez viitori colaboratori, sa incerc sa descopar noi posiblitati de entertainment in zonele de organizare.

Cea mai interesanta si mai curioasa coincidenta am avut-o cu cineva care mi-a fost recomandat pt colaborare la una dintre locatii. Discutand programul pe care vreau sa-l tin, pe puncte si incercand pentru fiecare sa gasesc pe cat posibil colaboratori locali, managerul locatiei mi-a recomandat pe cineva, nu foarte apropiat ca distanta dar imi spunea foarte potrivit pt ceea ce vreau si am eu nevoie...Era la 100 de km de locul evenimentului pe care vreau sa-l tin anul viitor...Prima coincidenta, era exact in locul in care mi-am rezervat camera ca punct intermediar al calatoriei mele...Mi-am spus super! - oricum trebuia sa ajung acolo...Si o iau la drum...ajung la om acasa, de fapt o proprietate cu de toate...Vorbisem de pe drum, ma anuntasem si persoana ma astepta...Ma uit la el, imi zic "mai sa fie, pe omul asta l-am mai intalnit pe undeva!" - dar cum am avut si am contact cu foarte multa lume ma gandeam ca pot sa confund sau sa fie o asemanare...Si povestim, povestim, construim mental impreuna evenimentul si ajungem la varsta...Eu care ma laud ca am condiie fizica buna si sa zic ca fata de multi colegi de-ai mei de generatie sunt mai activ ::)  :) (mi-au murit laudatorii asa ca trebuie sa ma mai alint si eu...) ma asteptam ca interlocutorul meu sa fie cu un an - doi mai mare...Cand colo cu 8 ani!!! Foarte prezentabila persoana, agreabila, calareste, calatoreste mult, se ocupa de multe lucrri ce necesita efort si conditie fizica...Il complimentez si-mi spune: "aerul de Sovata! Am lasat acum multi ani in urma orasul in care m-am nascut, apoi...Sibiul si am venit aici, unde am luat-o de la capat cu toate..." Atunci mi-a picat fisa, il stiam, era clar ca memoria nu ma insela, doar ca dupa porecla, nu dupa nume...Statuse ani intregi la un foarte bun prieten al meu in gazda impreuna cu fosta sotie si fiica sa, un copil superb, vesel si placut si cu un nume care-mi placuse mult...Iunia. Cand i-am spus ca mi-am amintit de unde il cunosc, cand a vazut ca nu uitasem numele fetitei lui (intre timp imi spunea ca are...36 ani...), nu-i vina sa creada...Nici mie ca am reintalnit pe cineva de care chiar nu mai stiam nimic...

De pe drum l-am sunat pe Radu amicul meu, fosta lui gazda...Nu mai vorbisem cu el de ceva vreme... Asa am aflat ca s-a reapucat de muzica si ca ma cautase, are un concert de come-back si tinea sa aiba in jur prieteni si cunoscuti...Cum nu raspunsesem (cine stie pe unde batuiam... ???) ma daduse disparut pe undeva..Tipul a fost printre cei mai buni chitaristi bass de jazz din tara, dar s-a apucat de business si s-a lasat...Nu a mai apartut pe scena, dar a continuat sa repete, are si un studio de muzica, a facut ceva inregistrari pt altii la care mai participa si el...Tare m-am bucurat...

Si uite aseaza "Cineva" lucrurile...Urmeaza sa colaborez cu Romi pt doua evenimente, sa ajung la Radu la concert...Si sa-i reintalnesc...cand ma asteptam mai putin.  :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Sâmbătă, 13 Decembrie 2014, 19:24
Am incercat de cateva ori excursii cu ski, dar se pare ca nu sunt multi amatori...Explicatia este simpla: asa ceva isi poate organiza fiecare destul de usor, nu e nevoie de grup...

Acum despre cele doua excursii lansate: inscrierile au intrecut orice previziune a mea, dupa doar o zi de la comunicare, sunt...50 de inscrieri. As dori ca toata lumea care se inscrie sa poata participa.... Stiu ca fiecare isi doreste acest lucru, dar nu stiu cum o sa pot multumi pe toti... ??? Vedem dupa ce lansez cu detalii cele doua excursii si functie de feed-back o sa incerc ceva...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Duminică, 14 Decembrie 2014, 08:44
Mai incercam odata in 2016...poate cine stie? Asa am tot fost intrebat, de cate unu, doi, dar cand a fost sa strangem grup nu am reusit...Inainte de a lansa actiunile eu incerc sa aflu cam ce s-ar dori cel mai mult, calendarul contine astfel doar destinatiille din topul preferintelor. Asta si explica gradul de ocupare a locurilor de 100%.

Sunt aici in zona destinata celor noi si chiar daca cei vechi cunosc ceea ce urmaresc eu ca destinatii si tip de vacanta este bine sa vi-l precizez si voua. Ideal ar fi sa existe intreaga paleta de oferte turistice de la simple iesiri sau intalniri de o zi, pana la sejururi in zone exotice. Doar ca la fel ca toata lumea si eu am din pacate doar 365 de zile disponibile. Si nu pot fi plecat tot timpul. Am nevoie de timp de pregatire a actiunilor, de refacere fizica, de rezolvare a unor probleme ce tin de "acasa". Imi raman pt plecari in jur de 170 - 180 de zile...In aceasta situatie evident ca trebuie sa aleg...

Ce incerc in primul rand este sa ofer tipare turistice si de entertainment deosebite, de asemenea destinatii mai greu de organizat in varianta "singur in vacanta". Daca va uitati in calendarul excursiilor si vacantelor o sa vedeti ca toate sunt cu program complex, unul pe care ti-ar fi greu sau foarte costisitor sa-l ai daca ai pleca singur...Chiar si in 3 sau 4 e foarte greu, in unul singur mai mult...

Deci din start am eliminat sejururile (acolo cunostiintele mele turistice n-ar ajuta aproape deloc, iar rolul meu ar fi unul mai mult de simplu insotitor sau chiar de participant...), city break-urile (sunt agentii specializate care au oferte foarte ieftine pe destinatiile de top si se poate pleca cu o documentare prealabila, in 2-3 fara nici un fel de problema), circuite simple prin tara sau afara. Pt vacantele din strainatate folosesc conceptul circuit + sejur in varianta small group. In tara folosesc elemente de program pe care apoi le leg astfel incat sa dea un tot armonios si lipsit de monotonie...Tot ceea ce fac ca program este absolut original. De aceea ma si "plangeam" ca lucruri la care am lucrat poate o luna de zile sunt copiate sau replicate de altii fara nici un efort...Detaliile pe care le dau eu pe forum ajuta mult "copy/paste-ul"...Dar asta este o alta discutie...

Am intradevar timpi morti, cum este de exemplu ianuarie in care as putea da o fuga cu un grup in Austria la o cabana ieftina pt schi. Dar daca nu se strang suficienti doritori, costurile cresc exponential si nu poti spune celor inscrisi "stati ca nu mai e 300 EUR excursia, ci 400 EUR, pt ca nu s-au strans destui..". Iti asumi pierderea...La small group-uri acesta este riscul...In cazul unui grup de 45 - 55 nu conteaza daca nu umpli, costurile sunt calculate undeva la 25-30 si atunci ai suficienta rezerva...La 8 sau la 16 insa daca nu ai 2-3 este destul de problematic...

Ceea ce-mi pare rau este ca nu am reusit cu conceptul de "Tabere pt monoparentali si copii". Prima tinuta m-a incurajat mult si am crezut ca pot fi de folos nu doar la adulti...Imi plac copiii foarte mult si lucrez destul de bine cu ei. Nu singur, nu am experienta unui organizator de tabere scolare, dar in program cu cineva sau cu copii supravegheati de parinti ma descurc zic eu foarte bine...Din pacate insa nu am reusit in anul urmator sa gasesc suficienti doritori pt o tabara si am...renuntat. Si va dati seama cum ma simt cand cineva ma intreaba pe Email "dar cu copiii nostri nu puteti organiza ceva?"...

Sunt intr-un moment foarte sensibil si acum cand am lansat cele doua excursii noi am intrat si mai mult in panica...Sunt cu mult, cu mult mai multi doritori de a participa la vacantele si excursiile noastre decat pot eu oferi...Acum caut solutii...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: dorinap din Luni, 15 Decembrie 2014, 09:14
Buna dimineata !  :) Eu sunt nou venita in grupul dvs. iar ideea referitoare la petrecerea  unui sejur intr-un castel m-a incantat pur si simplu. Cred ca nici daca as fi organizat eu  asa ceva nu as fi putut avea o idee mai buna. :) Am convingerea, pe care mi-am format-o dupa ce am citit mai multe sectiuni ale forumului, ca va fi extraordinar si astept cu nerabdare sa vina sfarsitul lunii  martie!  :)
O zi minunata in continuare si o saptamana cat mai reusita tuturor !
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: totoescua din Luni, 15 Decembrie 2014, 12:41
Eu m-am inregistrat pentru SPA in UNGARIA , vreau sa merg si in actiunea pentru " cei noi intrati din perioada 30 aprilie -3 mai " cu animalute , oare am timp sa-mi fac bagajele pentru  noul eveniment,?

Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Luni, 15 Decembrie 2014, 14:06
Si eu am acelasi program...Si prezenta mea este sigura in ambele actiuni asa ca sigur ai timp... :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: totoescua din Luni, 15 Decembrie 2014, 15:52
Perfect , ma inregisrez acum 
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: carmendobre din Duminică, 02 August 2015, 22:02
La "Precizari" va scriam despre statistica raspunsurilor la chestionarul transmis in iulie. Si ceva despre ce intentionez sa fac, pt a corecta si imbunatati proiectul. Unul dintre punctele importante este cel ce vizeaza pe cei nou intrati. Aici este clar, am facuit o mica greseala, calculand si crezand ca ei vor fi foarte usor integrati in comunitate, din mers, de catre cei mai vechi. M-am inselat intr-o oarecare masura pt ca, fara a generaliza, cu tot efortul unora din cei vechi de a-i primi, de a-i informa, de a-i determina la participari, la iesiri, multi new entries au anticipat ca aici deja exista niste legaturi de amicitie, ca grupurile sunt intr-un fel inchise si au avut teama ca la o iesire s-ar simti stanjeniti de prieteniile deja existente. Si au facut un pas inapoi, sunt in expetctativa si se multumesc sa stea un pic deoparte. Spun in general, pentru ca exista acel tipar, acel profil de persoana, care se acomodeaza foarte usor oriunde si se integreaza fara nici o timiditate sau retinere.

Am realizat ca si cei nou intrati au nevoie de starea aceea exceptionala pe care au avut-o participantii la primele tabere Singles Camp, anul trecut. Atmosfera de acolo i-a ajutat sa lege prietenii foarte statornice si puternice, i-a ajutat sa se convinga de viabilitatea proiectului si s-au atasat de idee. Vreau ca cei nou inscrisi, pe masura intrarii in comunitate, sa simta si sa realizeze ceea ce au simtit "cei douazecisicinci" la prima tabara. De aceea, periodic voi organiza "Tabere New Entry".

Intrarea in grup intr-o comunitate, este mult mai simpla si usoara pentru cei mai timizi si mai retrasi, ii ajuta sa-si invinga timiditatea, in conditile in care stiu ca toti sunt noi acolo, toti vin pentru prima oara. Nu este singurul in aceasta situatie, nu mai are teama ca acolo va intalni niste grupulete relativ inchise care pot sa-l tina deoparte. Prezenta a 2-3 vechi este necesara, ei pot crea o poarta pe unde cei noi sa intre. Pot raspunde intrebarilor, pot da explicatii, pot exemplifica.

Despre cum vor fi organizate aceste tabere si cateva amanunte.

- intervalele vor fi determinate  de numarul de inscrisi/perioada si de profilul celor nou intrati; deci nu vor fi fixe, de exemplu la fiecare 2 luni
- se vor tine pe profile de inscrisi, in special dupa criteriile de varsta si grad de dinamicitate
- programul va avea ca tinta socializarea, am sa incerc sa determin interactiunea intre fiecare. Nu va fi insa de tip team building sau ceva determinant prin parghiii exterioare. O sa fie ceva simplu, firesc si cat mai natural.
- zona in care o sa se desfasoare va fi apropiata Sibiului. Asta din doua motive: este in centrul tarii si permite o deplasare nu foarte lunga din orice colt al tarii si de asemenea imi permite si mie sa fiu aproape de afacerea mea, de Sibiel. In week-enduril acolo este full de turisti, organizez evenimente, tot felul de activitati si asta impune si prezenta mea pt indrumare si supraveghere. Anul acesta am neglijat mult Sibielul si nu-mi mai permit sa o fac in continuare. O locatie apropiata Sibiului, imi va da posibilitatea sa mai fug pana la Sibiel, sa mai corectez cate ceva daca este cazul, sa mai vad daca este cazul de organizari ad hoc.
- locatiile vor fi intime, gen pensiune, sa fim doar noi acolo, astfel incat sa se creeze atmosfera de intimitate absolut necesara pt socializare. Poate sa fie chiar si Pensiunea Sibiel, in anumite perioade cand o am mai libera.
- transportul este organizat la nivel individual, fiecare si-l va organiza cum doreste si ii este mai simplu.
- grupurile vor fi de minim 15 persoane, maxim 20 - 25.

Despre participarea la Taberele New Entry si detaliile de inscriere
- taberele new entry au sa fie anuntate la fel ca si actiunile nationale la "Tabere curente" o sa se mentioneze insa pt cine sunt organizate
- am sa anunt prin newsletter pe cei noi, tabara ca li se potriveste ca profil, locul unde o sa se tina, data si costul
- inscrierea se face pe office@singlescamp.ro. cu specificarea numelui, nr. de telefon si a taberei de participare

Sper ca la acest tip de actiuni, au sa participe majoritatea celor nou inscrisi. Este pentru ei cel mai bun si mai simplu mod de a cunoaste pe ceilalti single din comunitate, acolo pot lega prietenii, se pot forma grupuri Sigles Camp. Pentru mine va fi un efort sa ies in week-enduri atat de des, dar o sa o fac cu toata placerea si disponibilitatea. Ramane doar ca si cei nou intrati sa raspunda prezent la aceste actiuni.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Marți, 04 August 2015, 07:15
of, of, of, observ din ce in ce mai des folosita optiunea de citat în care se reia ditamai textul anterior sau toate pozele postate de cineva. Deși există și în Regulament o precizare în acest sens.
Qui prodest? Mai ales că în acest caz, nu există nici un comentariu al user-ului.
Se încarcă forumul, se îngreuează firul discutiei... Nu mai vorbim când se tot reiau aceleași fotografii...

Dacă vrem să răspundem la ceva anume - putem sterge restul textului ș să lăsăm doar ce ne interesează. Dacă vrem să felicităm pe cineva pentru fotografiile reușite, putem doar să îi menționăm numele să știe că despre el e vorba.
Sau putem pune link către altă pagină, alt topic...

No offense, se pare că devin cam atentă la tot felul de detalii. :giggle:
carmendobre - tu ai circumstanțe atenuante, ești la prima postare :flori:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Miercuri, 05 August 2015, 14:40
Ellan, afli toate informatiile citind Regulamentul,  forumul, punand intrebari la topicurile care te intereseaza. Pe aici date de contact se dau ca exceptie si in situatii bine motivate.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Elian din Joi, 06 August 2015, 08:47
Multumesc frumos pentru indrumare.!!!!!!!!!!!!!!!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: pileana2706 din Joi, 06 August 2015, 19:37
Când pot lua legătură cu cineva din grupul din București ? Mai sunt locuri pt.Grecia ? Ad dori să fiu contactata telefonic dacă s-ar putea la nr....Mulțumesc.T
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Joi, 06 August 2015, 19:45
pileana, e o gluma faza cu telefonul si puncte puncte? :faint:

Sorry, cred ca e prima data cand folosesc emoticonul asta - :rtfm:

Citeste mesajul de mai sus, sau si mai bine citeste regulamentul, citeste forumul cu atentie si apoi vezi ce intrebari mai ai :)

http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,390.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,390.0.html)

Admin tocmai a postat azi un comentariu
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,3.msg113719/boardseen.html#new
 (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,3.msg113719/boardseen.html#new)

Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 06 August 2015, 19:45
Nu ma refer aici strict la  ultima postare, ci la ce am vazut in ultima perioada pe forum. Am rugamintea sa respectati regulamentul acestei platforme si sa nu postati numere de telefon si adrese de Email decat in cazuri absolut urgente. De asemenea pt continuitatea subiectelor de forum referiti-va strict la ce se refera acestea. Multumesc de intelegere!
 
Pt Samothraki exista un subiect separat si acolo se scrie de orice este legat de aceasta vacanta. Exista un loc disponibil dintr-o renuntare la Grecia, dar Samiza este cu mine si nu poate raspunde inscrierilor datorita unei probleme tehnice a retelei de internet al hotelului. IP-ul lor este blocat de spamhouse.org si nu se transmite nimic... :-\
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 06 August 2015, 19:47
Puncte puncte am pus eu in loc de numarul de telefon postat...

Multumesc mult Wonderland pt tot ajutorul si grija pt acest forum!  :flori:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Joi, 06 August 2015, 19:49
cu drag, admin. Dar sper sa nu ajung sa folosesc prea des emoticonul ala  :D

Sau altele pe care acum le observ foarte bine, de genul :tickedoff:  :knuppel2: :slap: :strambatura: :thumbdown: :hammer: :fight:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Joi, 06 August 2015, 19:55
Multumesc frumos pentru indrumare.!!!!!!!!!!!!!!!

Cu placere, daca o si urmezi.  ;D Cred ca marele tau noroc a fost ca erai newbie la prima postare. :angel:
Pt Samothraki exista un subiect separat si acolo se scrie de orice este legat de aceasta vacanta. Exista un loc disponibil dintr-o renuntare la Grecia, dar Samiza este cu mine si nu poate raspunde inscrierilor datorita unei probleme tehnice a retelei de internet al hotelului. IP-ul lor este blocat de spamhouse.org si nu se transmite nimic... :-\

Admin, La Samothraki era cineva interesat de locul liber. Eu i-am zis sa scrie email Samizei, dar daca zici ca e blocat IP-ul...:bully:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: papadia din Vineri, 07 August 2015, 01:12
Eu doream să vad ofertele să îmi aleg ceva să plătesc și să merg dintr-o excursie.

Uite aici ofertele, poti alege. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2125.msg111058.html#msg111058 (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2125.msg111058.html#msg111058)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: cristina din Marți, 15 Septembrie 2015, 20:04
Buna seara, eu sunt Cristina!

As vrea sa devin una "de-a voastra" si am facut un prim pas in acest sens, prin a ma inscrie la Revelionul de anul acesta.
Sper sa imi fac prieteni iar voi sa ma acceptati in vesela sociatate din care faceti parte. Ma bucur tare mult de pe acum
...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ceciliamadalina76 din Marți, 22 Septembrie 2015, 13:18
Buna,

Vreau si eu sa vin! :-)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Marți, 22 Septembrie 2015, 13:29
Bine ati venit si sa va distrati Cristian si Cecilia!

Cristina, mesajul tău ar sta și mai bine la topicul cu Revelionul.
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2096.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2096.0.html)
Ar fi si mai de folos pentru  că acolo intra si comenteaza lumea care s-a inscris la Revelion. Așa, aici mesajul tău se cam...rataceste.

De fapt e o regula generala să incercam sa ne prezentam si interactionam pe topicurile excursiilor la care ne-am inscris. Asa ne cunoastem macar un pic si incalzim atmosfera inainte sa ne intalnim. *|*

O alta recomandare ar fi sa bifăm că dorim să fim ”notify” pe email atunci cand cineva intervine pe un topic de care suntem interesati.

Cecilia, chiar daca nu te-ai inscris esti invitata si tu oriunde simti ca vrei sa comunici cu ceilalti :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Luni, 05 Octombrie 2015, 08:53
Revenit de la Castel mi-am luat un pic de timp sa-mi tin una dintre promisiunile facute celor nou intrati (new entry). Imi spunea Samiza ca multi din cei prezenti la Sibiel au intrebat de ce nu facem mai multe actiuni acolo, de ce nu si alte tematici, nu doar Carnaval si Sarbatoarea Toamnei. Asa ca...

Primele intalniri Singles Camp, in 2010 s-au tinut la Sibiel si din cei care au fost atunci mai puteti intalni in excursii destul de multi...Si au trecut aproape 6 ani....Au fost foarte bine tintite pe partea de socializare si poate de aceea s-au format si dezvoltat relatii atat de bune intre participanti si s-au fidelizat acestei actiuni. Programul era de asa natura incat sa determine interelationarea si comunicarea. Asa ca reincepem seria acelor evenimente...dedicate celor noi.

Urmariti pe forum, detaliile primei actiuni, "Petrecere de sarbatori. Sibiel 4 - 6 decembrie": http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2172.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2172.0.html)


Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Luni, 05 Octombrie 2015, 14:59
In pregatire se mai afla inca o actiune dedicata new entry, diferita insa de cea din decembrie ca profil si evident ca program. Din pacate nu o s-o pot organiza anul acesta, va fi cel mai probabil in ianuarie, iar locul de desfasurare o locatie in zona Bucuresti. Daca programul pe care il gandesc se va confirma ca reusita, urmeaza sa-l multiplic pt zona centru, intr-o locatie de intalnire Vest - Nord. Va fi si debutul celor doua noi centre....

Se numeste "Povesti la semineu" si veti avea ocazia sa ascultati, sa aflati, sa dezbateti, lucruri foarte interesante cu persoane deosebite, foarte bine documentate. Invitatii mei vor fi din domenii diferite si pe langa calitatea de prezentator o vor avea si pe cea de moderator. Nu va fi ceva academic, scortos sau lipsit total de dinamism, partea de poveste va alterna cu petrecere si entertainment. Un program interactiv si foarte dens - ceva inedit, asa cum se obisnuieste in Singles Camp.  :) O sa puteti afla mai multe pe topicul deja deschis, dar ceva mai incolo, acum apare doar in lucru....

Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: vasile ili din Duminică, 22 Noiembrie 2015, 00:49
Salut Gigi,
la moment, ce intalniri se preconizeaza pentru noii intrati?
Sau, care sant urmatoarele evenimente, la care se poate de participat in acest an?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Duminică, 22 Noiembrie 2015, 09:34
Buna Vasile Ili. La cat e Gigi de ocupat, cred ca s-ar bucura si ar aprecia mult sa-l intrebam doar despre lucruri pe care nu le gasim deja pe forum. ;)

de exemplu- evenimentele din acest an 2015 le gasesti aici
http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,48.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,48.0.html)

excursiile planificate pe 2016 le gasesti aici:
Singles Camp
http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,51.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,51.0.html)

Singles Travel
http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,49.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,49.0.html)

listele 2015 nu sunt inca finale, dar te ajuta sa iti faci o idee.

Rezervarile se fac aici:

http://www.singlescamp.ro/ (http://www.singlescamp.ro/)
cauta pe luni, la fiecare excursie in detalii gasesti informatii si formularul de rezervare.

Succes si calatorii frumoase!

Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: vasile ili din Duminică, 22 Noiembrie 2015, 10:16
Multumesc Wonderland. Mesajul D-stra e ca o harta pentru mine in posibilitatea de a manevra pe acest forum cu multe subiecte.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Duminică, 22 Noiembrie 2015, 11:33
cu drag! Si, cine stie, la un moment dat, tu vei fi cel care ajuta pe cineva sa se orienteze pe forum. ;) PS pe aici nu ne prea formalizam. E mai simplu fara... Dvs. O0
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: cori din Marți, 24 Noiembrie 2015, 20:35
Mai sunt locuri la intalnirea din 4-6 decembrie? Se pot face inscrieri cu optiunea single in camera?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Marți, 24 Noiembrie 2015, 20:37
Da Cori, dupa ce faci rezervarea discuta cu Samiza in agentie pt single.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: cori din Marți, 24 Noiembrie 2015, 20:53
Supeeeeeeeeeeer. Fac rezervarea.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ANCA.G din Miercuri, 16 Decembrie 2015, 10:18
Buna ziua! Si eu sunt "nou intrat" in comunitate. M-am inscris in excursia de la Fundata - 15-17. ianuarie - din cate am citit pe forum am mari sperante ca va fi foarte interesant. Abia astept intalnirea.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Miercuri, 16 Decembrie 2015, 18:22
Bună. Cu siguranță va fi. Și eu abia aștept să povestiți, cât mai mulți și cât mai mult, cum a fost. :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 17 Decembrie 2015, 11:22
Si eu astept sa vad cum va fi...Este un pilot, asa cum au fost anul acesta "Lumea Animalelor" si "3 zile la Castel". Este o actiune foarte tintita...cred ca ati realizat acest lucru.... :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Sâmbătă, 06 Februarie 2016, 19:17
Pentru cei noi din zona Bucuresti, ocazia perfecta de a cunoaste grupul, organizatorul.... Rezevarile sunt deschise:
http://www.singlescamp.ro/eveniment/pentru-cei-noi-si-cei-cu-mai-putin-curaj-scroviste-1920-martie-2016/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/pentru-cei-noi-si-cei-cu-mai-putin-curaj-scroviste-1920-martie-2016/)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: mirela123 din Duminică, 07 Februarie 2016, 10:15
buna din nou.
asa cum am mai spus ma numesc Mirela , sunt din Iasi, sunt "noua", am participat la iesirea "Pasi in zapada".....
mi-a prins super bine, am cunoscut oameni noi, minunati, iar Gigi a creat un echilibru perfect....

a fost o prima iesire cu SC, si pot spune doar atat: nu ratati....

PS. am auzit atatea despre excursia in cheile Nerei, ..... se mai organizeaza si anul acesta?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Duminică, 07 Februarie 2016, 11:41
Servus Mirela! Cu toții ne-am simțit foarte bine la Sibie, chiar este un program frumos, inedit.
Referitor la Cheile Nerei, acțiunea va avea loc anul acesta în perioada 30iunie - 03 iulie, vezi aici
Ca noutate, se va pleca și din Iași
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2205.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2205.0.html)

Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Duminică, 07 Februarie 2016, 13:02
observ o tendinta de  a  lasa impresii dintr-o excursie pe diferite topicuri generale sau fara legatura,  dar nu și pe topicul actiunii respective.

Ganditi-va ca cei care vor cauta la anul sa afle cum a fost, nu vor cauta aiurea pe forum, ci pe topicul excursiei de care sunt interesati.
So, mirela123 si oricine e interesat, despre Pasi in zapada scriem la Pasi in zapada :) Doar asa lasam...urme  :thumbup:

http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2192.60.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2192.60.html)


Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Duminică, 07 Februarie 2016, 13:58
Citat
observ o tendinta de  a  lasa impresii dintr-o excursie pe diferite topicuri generale sau fara legatura,  dar nu și pe topicul actiunii respective.
Cred că cei noi nu știu de rubrica' Feed-back-uri' și caută acțiunea la care au participat la 'Excursii și vacanțe' și, cum nu o găsesc, scriu unde le este mai la îndemână... Poate nu toți au timpul necesar de a citi cu atenție regulamentul, de a răsfoi forumul... Poate ar prinde bine și o hartă a forumului sau o rubrică unde să se explice, pe scurt, structura forumului
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: f.tint65 din Duminică, 03 Aprilie 2016, 06:33
Cum sunt nou in SC astept cu nerabdare sa ajung si in zona Sibiului.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: f.tint65 din Duminică, 03 Aprilie 2016, 06:34
Acum multi ani am locuit acolo . Un oras superb cu oameni la fel.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Marți, 07 Iunie 2016, 08:18
Pentru cei noi sunt doua actiuni. Una lansata acum o luna si una "proaspata"... :) a aparut doar ieri in calendarul nostru de excursii.

Ambele va sunt dedicate, sunt introduse suplimentar in lista noastra de actiuni. Ne-am gandit sa va oferim prilejul, celor peste 1000 de inscrisi in 2016 sa va cunoasteti in actiuni ma simple, de relaxare si socializare. Daca sunteti persoane deschise, comunicative si doriti sa cunoasteti prieteni noi si daca...inscrierea voastra aici in Singles Camp nu a fost doar una de impuls, va recomand sa va inscrieti si sa participati...Este mult mai usor sa intrati mai multi noi in bloc decat individual... ::) :)

INTALNIRE PENTRU CEI NOI IN SINGLES CAMP. GARBOVA 1- 3 IULIE  http://www.singlescamp.ro/eveniment/intalnire-pentru-cei-noi-singles-camp-garbova-1-3-iulie-2016/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/intalnire-pentru-cei-noi-singles-camp-garbova-1-3-iulie-2016/)

SAMPANIE, CASTELE, MUZEE, CINEGETICA SI VOIE BUNA. AZUGA 19 – 21 AUGUST: http://www.singlescamp.ro/eveniment/sampanie-castele-muzee-cinegetica-si-voie-buna-azuga-19-21-august-2016/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/sampanie-castele-muzee-cinegetica-si-voie-buna-azuga-19-21-august-2016/)

Cu click pe link-uri ajungeti pe pagina de site cu prezentarea in detaliu si unde se fac rezervarile.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Aira din Joi, 09 Iunie 2016, 09:32
Buna Gigi!
Iti multumesc pentru informatiile transmise prin e mail despre "functionarea" acestui grup! Am incercat sa ma documentez si eu putin din tot ce-ai scris dar din lipsa de timp nu cred ca am reusit sa fiu foarte constiincioasa, asa ca am sa te intreb punctual despre cateva aspecte pe care nu mi le-am "deslusit":
- sunt cateva actiuni care m-ar interesa si unde transportul este asigurat si inclus in tarif, pentru ruta Bucuresti - X si Iasi - X. Am inteles ca pentru ceilalti transportul se organizeaza individual. In majoritatea actiunilor, fiind din vestul tarii, eu aici ma incadrez. In aceste situatii ma intereseaza daca sunt tarife diferentiate cu/fara transport inclus?
- exista posibilitatea de a afla profilul membrilor inscrisi la o anumita actiune? daca DA, unde se pot vizualiza.
Fiind convinsa ca voi avea si alte nelamuriri si oricat te consideri de norocos, nu vei scapa doar cu aceste intrebari, acum ma opresc aici si iti multumesc pentru aceasta "primire" in grup.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Joi, 09 Iunie 2016, 10:35
Nu sunt tarife diferentiate functie de zona, dar la majoritatea actiunilor din tara transportul nu este inclus in pretul total. Cei care vin din Bucuresti sau pe traseu au posibilitatea sa foloseasca aceasta oportunitate, dar contracost evident. La actiunile montane se organizeaza transport si din Iasi si traseu - la fel contracost. Cei care nu sunt pe traseul de ajungere la destinatie, imi pare rau, pana cand numarul participantilor din zona nu creste, nu pot sa organizez un tranport in grupaj, astfel incat cel putin pentru moment trebuie sa se descurce singuri... :-[ In tariful lor nu este inclus si pretul calatoriei, mentionez la majoritatea dintre actiuni.

Nu este posibil de a vizualiza profilul participantilor, asta ar insemna o actiune open, in care toata lumea ar avea profulul public. Am adoptat inca de la inceput varianta de profil indisponibil public si dupa cum ai vazut nici pozele noastre nu surprind persoane...Decizia de a participa blind este pentru mine unul dintre indicatorii de incadrare in profilul tintit.  ::) Din punct de vedere comercial ar fi extreme de benefic sa se foloseasca fotografii si profile publice, dar cum nu suntem o actiune comerciala si tinem foarte mult la filtrare folosim si aceasta "sicana" pentru unii, binevenita pentru cei care participa. Cred ca m-am facut inteles. O persoana deschisa si cu incredere in ea, care stie sa citeasca printre randuri si sa se informeze, cu siguranta participa. Cei care sovaie, gandindu-se oare de cine dau, cu cine merg, cu cine stau in camera, cine o fi si Gigi asta, nu participa nici macar la excursii facute de agentiile clasice...Mai ales ca acolo nu au absolut nici o informatie despre profilul mediu al grupului, cat este de omogen etc...

Anul viitor o sa vin cu actiuni in vestul tarii, am vazut ca s-au inscris in ultima vreme peste 400 de membri din acea zona, astfel incat sa dau posibilitatea mai intai de ceva zonal...Pana se obisnuiesc cu atmosfera din Singles Camp... :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Balaita Violeta din Vineri, 26 August 2016, 14:10
Buna ziua, tabere pentru "new entry" nu sunt organizate  si acum la sfarsit de 2016 ?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Vineri, 26 August 2016, 21:15
Anul trecut a fost una organizata in preajma zilei de 1 decembrie.
Dar, recomandarea mea e sa nu te cramponezi de asta.
Nu inseamnca daca nu ai fost intr- o tabara new entry, nu poti participa la celelalte actiuni. Si, oricum, la ce aflux de nou-intrati este, cam toate actiunile sunt de new entry  :applause: Doar sa mai gasesti locuri.  Curaj!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Claudita din Miercuri, 07 Septembrie 2016, 18:05
Buna ,

Astept cu mare interes actiunile propuse in vestul tarii
Propuneri :
- Castelul din Carei , jud Satu Mare
- Castelul din Ardud , jud satu Mare
- Castelul din Madiesu Aurit jud Satu Mare
- Situl arheologic si cuptoare dacice vechi de 2.000 ani de la Mediesu Aurit , Jud satu Mare
- Tara Oasului cu localitatile  Certeze , Bixad renumite pt casele " faloase " si nuntile specifice zonei jud Satu Mare
- Gradina Zmeilor jud Salaj
- Gradina botanica  din Jibau , jud Salaj
- Muntii Apuseni  etc etc

Lista este deschisa ... si poate continua si cu alte propuneri
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Miercuri, 07 Septembrie 2016, 19:50
Claudita, in Muntii Apuseni au fost cam 2 actiuni/an, in zone diferite, in ultimii ani. Cred ca se vor mentine si anul viitor.

Buna ziua, tabere pentru "new entry" nu sunt organizate  si acum la sfarsit de 2016 ?

Violeta, intre timp a aparut una - Prieteni noi de sarbatori - click pe link pentru detalii:
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2217.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2217.0.html)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Balaita Violeta din Joi, 06 Octombrie 2016, 15:59
 Multumesc, am dat avansul. :D
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 08 Octombrie 2016, 08:16
Cu placere! Ma bucur ca te-ai hotarat. Vad ca ai descoperit si

Pasul 2 - sa intri pe topicul excursiei la care te-ai inscris si sa incepi sa-i cunosti pe ceilalti participanti.  :thumbup: http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2217.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2217.0.html)

Pasul 3 ar fi sa  mentii comunicarea pe topicul respectiv.
Pasul 4 sa postezi  impresii si imagini, dupa ce te intorci.
A...ar mai fi si Pasul 5 - sa participi la Concursul de fotografii.

Dar cel mai important e sa te bucuri de tot ce descoperi si traiesti la fiecare pas!  :thumbup:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Balaita Violeta din Duminică, 09 Octombrie 2016, 12:00
Multumesc, wonderland !  O0
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: sebibutu din Vineri, 14 Octombrie 2016, 11:54
O intrebare in al unsprezecelea ceas : ar mai fi locuri ?
Stiu ca au mai tamas mai putin de doua luni, dar, desi sunt o fire EXTREM de rabdatoare, simt ca nu pot sa atept pana pe 30 Decembrie in a va cunoaste, asa ca, daca cumva se regaseste un loc si pentru mine va rog sa ma anuntati, multumesc.

Sebastian
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Vineri, 14 Octombrie 2016, 13:43
Sebibutu, te referi cumva la actiunea Prieteni noi de sarbatori 9 - 11 decembrie?
Pensiunea Sibiel este rezervata integral, mai erau doar cateva locuri disponibile printr-o extindere la o pensiune invecinata.
Cel mai bine iei direct legatura cu agentia sa vezi daca mai sunt locuri. Iti recomand sa iti annunti intentia de participare si pe topicul actiunii in cazul in care renunta cineva.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Li_a din Marți, 01 Noiembrie 2016, 16:35
Buna.
Avand in vedere ca e prima mea postare - intru clar in categoria new entry = fresh meat . Spuneti-mi, va rog, in Bucuresti se organizeaza iesiri si intalniri pt cei nou intrati in SC ?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Marți, 01 Noiembrie 2016, 17:02
Bine ai venit Li_a!  Nu avem intalniri locale ci doar nationale. O parte din excursiile externe 2017 sunt postate pe site, urmeaza si restul, apoi in 1 ianuarie cele din tara. Anul viitor au sa fie in jur de 60 de actiuni. Multe cu plecare din Bucuresti.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Li_a din Vineri, 04 Noiembrie 2016, 11:58
ok. Multumesc. O sa incec sa urmaresc din timp postarile pt excursiile viitoare. Am obsevat ca pt cele mai interesante se ocupa locurile foarte repede.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: MayaS din Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016, 12:43
Ziua buna,
Imi poate spune si mie cineva daca o persoana de 50 ani( ca mine) :)isi poate gasi locul la Revelionul 2017 de la Govora???Risc sa-i incurc pe cei tineri???
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Dan_I din Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016, 14:01
Eu cred ca te incadrezi perfect in peisaj asa ca nu mai sta pe ganduri. :thumbup:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Misona din Vineri, 18 Noiembrie 2016, 15:34
Buna

Vand loc pentru doamna la Revelionul de la Odorheiu secuiesc cu Gigi si Samiza. Detalii aici: 
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2326.105.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2326.105.html)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Misona din Marți, 20 Decembrie 2016, 08:42
 Buna dimineata!

Pentru cei din Bucuresti care si-au comandat calendarul Singles Camp 2017 (editie princemps!!!), se organizeaza vineri, 23 decembrie, ora 19.30  o "Seara de poveste" in care se vor inmana calendarele.

Embo pregateste si un colaj cu fotografiile din concurs, cu filmulete din actiunile 2016, asa ca este un bun prilej sa vedeti ce si cum a fost, iar cei care au participat la actiuni pot povesti ce isi amintesc cu cel mai mult drag, ce le-a placut cel mai mult, prostioare amuzante.. etc

E de asemenea o ocazie ca cei noi sa ii cunoasca pe cei mai "vechi", sa povestim la o cana de ceai cu ce ne-a imbogatit anul acesta

Cei care nu au comandat calendarul il pot lua de la fata locului, asa ca... va asteptam cu drag

http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2404.msg123120/topicseen.html#msg123120 (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2404.msg123120/topicseen.html#msg123120)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Ion Ardeleanu din Sâmbătă, 21 Ianuarie 2017, 08:55
Bun? ziua sunt nou înscris in acest grup , o sa merg la Sibiel pe 10-12 februarie . Daca cineva este interesat am 4 locuri libere din Sibiu sau ma pute?i contacta  la tel. 0754830177
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 21 Ianuarie 2017, 09:25
Buna, Ion Ardeleanu. Se vede ca esti nou inscris. ;) :whistle:

1.Fiecare topic/subiect de pe acest forum are un continut specific.  Informatiile, mesajele, intrebarile pentru cei care participa la o anumita actiune se pun pe topicul excursiei respective. In cazul tau pe Carnaval la Sibiel, 10-12 feb
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2418.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2418.0.html)

2. Exista optiunea de transport organizat cu microbuzul. Daca ai sa intri pe topicul indicat ai sa vezi.
3. Exista si recomandarea de a opta pentru transportul organizat. Este mai placut, sparge gheata,  incalzeste atmosfera inainte de a ajunge la destinatie si este si...mai ieftin daca sunt mai multi doritori. 
4 Ofertele de grupaje pe masini si impartirea costurilor deplasarii sunt mai mult decat binevenite la excursiile pentru care nu se organizeaza transport sau pentru participantii care vin din destinatii ce nu se afla pe traseu, ori nu se pot conecta la traseu.
5. Numerele de telefon se lasa doar in situatii exceptionale.

Bine ai venit! Sa te distrezi maxim la Carnaval!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Cojocaru Irina din Marți, 07 Martie 2017, 14:04
Buna ziua,

Sunt noua pe acest forum si sunt interesata de iesirile, intalnirile si calatoriile din aceasta comunitate.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Misona din Marți, 07 Martie 2017, 15:25
Buna ziua,

Sunt noua pe acest forum si sunt interesata de iesirile, intalnirile si calatoriile din aceasta comunitate.

Bina ai venit Irina!

Sunt sigura ca vei gasi oameni compatibili cu care iti vei petrece timpul frumos!
Totusi, sfatul meu este sa te uiti pe site in Calendarul excursiilor si pe forum la descrierea amanuntita a aacestora si sa iti rezervi pe cele pe care ti le doresti deoarece locuile se dau foarte repede:)
Si ar fi pacat sa nu ne intalnim si fizic, sa ne vezi cat si cum si ce frumos stim sa dansam, sa radem, sa cantam, ce spirit bun e in actiuni!

Sa ne vedem cu bine:)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ioana1964 din Luni, 10 Iulie 2017, 14:59
Buna ! Eu sunt Ioana , si sunt noua pe acest forum... :) Mi-am rezervat un bilet pentru excursia - Varna (22 -23 iulie ) si vreau sa aflu cateva informatii legate de aceasta excursie .Mai trebuie facuta rezervare la autocar ? Trebuie sa cumpar leva sau euro de aici ? Mi-ar fi de mare ajutor daca m-ar putea lamuri cineva cu privire la aspectele astea.? O zi cat mai placuta !
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Luni, 10 Iulie 2017, 16:00
Bine ai venit, Ioana!
Intrebarile despre excursie trebuie adresate pe firul de discutie dedicat acestei actiuni. O gasesti in rubrica Excursii si vacante Singles Camp & Travel 2017 Urmareste  forumul pentru a fi la curent cu noutatile
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ioana1964 din Luni, 10 Iulie 2017, 20:26
Multumesc  :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: oai din Luni, 24 Iulie 2017, 13:07
Buna, este o idee foarte buna. Am participat la o excusie anul acesta si am fost foarte incantata. O astept pe cea de-a doua cu mare entuziasm. Super atmosfera.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: MIHAIELA EUGENIA din Sâmbătă, 12 August 2017, 20:03
buna seara. Sunt noua pe site si ... nu prea ma descurc .  :D . Poate ma ajuta cineva .As vrea tare mult sa ma integrez rapid  :)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Matias Camelia din Sâmbătă, 12 August 2017, 23:53
buna seara. Sunt noua pe site si ... nu prea ma descurc .  :D . Poate ma ajuta cineva .As vrea tare mult sa ma integrez rapid  :)

Buna Mihaela si bine ai venit,
Poti scrie pe forum si te poti inscrie in excursii, la care mai sunt locuri anul acesta.
 Aici sunt excursiile, frumos aranjate pe luni.
http://www.singlescamp.ro/evenimente/?perioadaeveniment=57&page=0 (http://www.singlescamp.ro/evenimente/?perioadaeveniment=57&page=0)

Se lucreaza la site, se pun excursiile pe 2018, dar se vede clar care sunt 2017.
Daca ai intrebari, te ajutam cu placere!
Excursiile sunt organizate in cele mai mici amanununte, ai sa vezi!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Wizard din Miercuri, 06 Septembrie 2017, 09:26
Buna ziua tuturor,
Sunt new entry, sau fresh meat cum bine a punctat Li_a, si postul meu este doar pentru a va spune HELLO! :bow:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: nana din Joi, 07 Septembrie 2017, 12:42
Buna ziua, m-am inscris si eu pentru excursia din 30.11.2017 la Tg. Mures. Nu am mai fost cu voi, va urmaresc constant, acum am sa indraznesc. Sper sa imi placa. O zi frumoasa tuturor  :flori: :flori: :flori:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Matias Camelia din Marți, 12 Septembrie 2017, 21:42
Nana, bine ai venit!

La Targu Mures o sa fie o excursie de vis, ai sa vezi!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: nana din Sâmbătă, 16 Septembrie 2017, 07:28
Multumesc, sper si eu sa fie frumos. Dar vad ca nu s-a inscris lumea, ca s-a prelungit termenul de plata. Sper ca nu se anuleaza, acum cand mi-am luat avant  ;) ;) ;)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Sâmbătă, 16 Septembrie 2017, 10:33
Nana, pentru cei aflati la prima inscriere intr-o excursie SCT (Singles Camp&Travel), este de inteles o doza mica de neliniste si intrebari ca cele puse de tine. Totusi, aceste nelinisti pot fi atenuate daca acorzi un minim de atentie forumului, modului in care e organizat, si informatiilor care apar.

De exemplu:
1. despre o excursie sau alta, scriem pe topicul excursiei respective. Pentru Minivacanta de 1 Decembrie, de exemplu, scriem aici : http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2469.0.html Si tot aici gasesti si informatii utile pentru participanti.
De data asta ai avut noroc de Camelia ca a fost pe faza, dar, in general, lumea urmareste in special discutiile de pe topicul excursiilor la care s-au inscris.
2. Nu imi dau seama de unde ai tras concluzia ca s-a amanat termenul de plata.  :faint:
Posibil sa ai dreptate, n-am urmarit chiar cu atata atentie, in simpla mea calitatea de membru mai vechi, datele de pe site :angel:
Chiar si asa, nu e nimic ingrijorator, aceasta actiune a abia la sfarsitul lunii noiembrie, chiar decembrie.  Lumea deocamdata e prinsa cu actiunile verii-toamnei :coolsmiley:, mai e ceva timp pana la mini-vacanta de 1 Decembrie.

Poate daca ai sa saluti si ai sa anunti participarea ta pe topicul excursiei, pe link-ul de mai sus, o sa inceapa sa dea semne si alte persoane inscrise. Zic si io!

Keep calm and enjoy!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: nana din Sâmbătă, 16 Septembrie 2017, 22:08
Multumesc de raspuns, am vazut pagina. O seara buna tuturor :applause:
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Vio7 din Duminică, 05 Noiembrie 2017, 07:53
Interesant! Prezent!   *|*
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Campbell Olga din Marți, 19 Decembrie 2017, 21:10
Buna seara! Olga ma numesc si sunt din Constanta. Pentru ca sunt noua pe aici voiam sa intreb daca in afara excursiilor se organizeaza si altfel de intalniri. O seara buna tuturor si felicitari pentru idee organizatorilor !
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Matias Camelia din Marți, 19 Decembrie 2017, 23:41
Bine ai venit, Olga!

Locul de prezentare este aproape, te rog sa te prezinti acolo, ca sa te stie toata lumea
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,3.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,3.0.html)

Ce excursii te tenteaza?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Miercuri, 20 Decembrie 2017, 06:36
Multumesc Camelia pt ajutor, apreciez mult cand cei vechi indruma pe cei nou intrati!  :flori:

Raspund in completare Olgai, multumindu-i in primul rand pentru apreciere: am explicat pe site in ce consta cadrul de socializare. Este cel turistic, cunoasterea, comunicarea, dezvoltarea unor relatii intre participanti are loc in evenimentele pe care le organizam si care sunt prezentate pe site. Care apropo, sper sa fie suficiente anul acesta...

In aceea ce priveste partea de anuntare de intalniri, imi pare rau, dar nu este permis aici pe forum. Indiferent de intentia buna sau dorinta de comunicare, nu-mi doresc de loc ca acest forum sa arate a altceva. O permisiune aduce alta, si apoi alta, lumea intelege ca e ok asa si ne vom transforma intr-un loc de anunturi de meet-up.

Cadrul de socializare este foarte larg, sunt o multime de ocazii in care lumea din tara si din zona se poate cunoaste. Apropo de zona, in fiecare an, organizam in orasele de unde vin mai multi participanti la excursii cate un eveniment gen party, unde cei de acolo se pot intalni si cunoaste. Conditia de participare este sa fi fost in cel putin o excursie cu Singles Camp&Travel. Anul acesta o sa schimb cate ceva in organizarea acestora, nu m-am hotarat in ce fel, inca mai este timp...
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Campbell Olga din Miercuri, 20 Decembrie 2017, 20:43
Buna seara! Multumesc mult pentru raspunsuri si incerc sa ma decid la care dintre excursiile din 2018 sa ma inscriu :) Sper sa ne cunostem curand!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: ioanabil din Joi, 04 Ianuarie 2018, 15:07
Sparge gheata cu Carnavalul de la Sighisoara ;)
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Gidea Mihai din Luni, 08 Ianuarie 2018, 16:08
Buna , am o intrebare , la excursiile din tara se poate veni direct la locatia excursiei cu automobil propriu daca este mai aproape de adresa participantilor ? Multumesc!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Luni, 08 Ianuarie 2018, 16:15
Bine ai venit, Mihai!
Ce actiune te-ai interesa? Poti veni si direct la pensiune, sa te uiti doar sa nu fie o excursie tip circuit, caz in care poti rata unele obiective de pe traseu
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Gidea Mihai din Luni, 08 Ianuarie 2018, 16:23
Multumesc , Krondia , inca nu m-am decis nu stiu perioadele in care sunt liber , o sa ma decid cat de curand ,ca sa mai prind ceva , fiind din Neamt imi este mai greu cu plecarile din Bucuresti , de asta am intrebat daca ma pot deplasa la anumite locatii cu auto , propriu
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Luni, 08 Ianuarie 2018, 17:01
Mihai, sunt si cateva actiuni in nordul tarii:
Maramures in haine de Rusalii. Traditie, istorie, drumetii 24-28 mai 2018
Calimanii, la stana, la calarie, in drumetie 26 - 29 iulie 2018
Urmareste forumul, sigur gasesti ceva care sa te intereseze
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Marți, 09 Ianuarie 2018, 05:22
Mihai, mai completez eu la ce ti-a spus krondia, care este nu doar membru vechi, ci si ghid/insotitor in unele excursii.
Poti sa mergi si cu masina ta. Chiar poti sa mai iei si alti participanti si sa impartiti costurile. Dar aceasta decizie depinde foarte mult de specificul excursiei, a traseului, a altor cerinte de organizare etc.

Cel mai bine te lamuresti citind cu atentie si de la cap la coada, prezentarea  excursiei care te intereseaza. Acolo, Gigi Cindea - iinitiatorul organizatorul si capo di tutti capi SCT :) - da toate detaliile de care ai nevoie ca sa decizi cum e mai avantajos pentru tine, dar si pentru grup.

Cred ca ai descoperit deja unde gasesti prezentarile excursiilor, dar ca sa fiu sigura  :angel: mai zic si eu
Pe site, organizate pe luni, in CATALOG VACANTE, adica aici: http://www.singlescamp.ro/evenimente/ (http://www.singlescamp.ro/evenimente/), de aici ai si link spre forum la fiecare excursie
Pe forum in PAGINA DE START - EXCURSII SI EVENIMENTE - EXCURSII SI EVENIMENTE Singles Camp & Travel 2018 - organizate in functie de cea mai recenta postare, adica aici: http://forum.singlescamp.ro/index.php/board,57.0.html


(fac mentiunile astea nu doar pentru tine, ci si pentru orice alt membru nou intrat)
Succes si voie buna!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: noiembrie din Marți, 09 Ianuarie 2018, 14:47
Va salut !
Eu astept cu rabdare iesirea de la Galati, Braila,din aprilie, cu faleza in floare,cu mirosul de Dunare,
cu aerul de oras boem ,care m-au coplesit anul trecut.
Petrecerea a fost de vis.
     Sa semnez "o veche" ?
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: relami din Marți, 09 Ianuarie 2018, 15:26
Salutari tuturor!
Mirela ma numesc, am 40 de ani si sunt din Bucuresti. Am descoperit cumva intamplator Singles Camp si mi s-a parut interesant si inedit conceptul si tentanta ideea de a vedea locuri noi intr-o maniera atat de accesibila. Mi-a placut faptul ca lucrurile par a fi organizate in cele mai mici detalii (zic „par” doar pentru ca nu am participat inca la nicio actiune), mi-au placut modul de prezentare si claritatea precizarilor. Sunt foarte tentata de excursia la Cheile Nerei, sper sa platesc avansul zilele acestea (singurul dezavantaj mi se pare drumul lung). Si pentru drumetia in Fagaras ma cam mananca degetelele sa ma inscriu...o sa ma simt ca la 20 de ani, cand ”hoinaream” frecvent pe munte. Ma bucur ca am facut deocamdata pasul de a ma alatura comunitatii on-line si salut pe toata lumea, mai noua sau mai veche.

Edit: Bineinteles ca dupa ce am trimis mesajul am vazut ca nu eram in topicul corect. Mea culpa, m-am mutat la prezentari.
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Gidea Mihai din Joi, 18 Ianuarie 2018, 12:09
Multumesc pentru informatii , m-am inscris pentru Maroc si Sovata , deocamdata , sa vad ce timp liber mai am
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: wonderland din Joi, 18 Ianuarie 2018, 14:32
Hotarat om, nu asa!
Mihai, nu uita sa te prezinti si la excursiile la care te-ai inscris, eventual sa te abonezi cu Notify si sa urmaresti noutatile si informatiile.
Pregateste-te pentru calatorii frumoase si bogate in experiente de neuitat!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Ali_San din Duminică, 04 Februarie 2018, 20:55
Buna seara!
M-am inscris si eu la excursia Madeira  *|* insa am vazut mesajelevoastre ceva gen: " sa te prezinti si la excursiile la care te-ai inscris, eventual sa te abonezi cu Notify si sa urmaresti noutatile si informatiile " -- nu prea stiu cum se face.. daca vreti sa ma indrumati.. (recunosc, sunt cam stangace  :uglystupid2:)
Parca as mai vrea sa ma inscriu si la vreo drumetie - doua (chiar mai multe). Trebuie sa ma mai dumiresc intai cu forumul/site-ul vostru.
Multumesc frumos!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: krondia din Duminică, 04 Februarie 2018, 23:36
Ali_San, pentru a fi la curent cu noutatile de la o anumita actiune este suficient sa mergi pe firul de discutie de la excursia respectiva si sa faci click pe butonul Notifica-ma - disponibil doar daca esti logat. Vei primi apoi notificari pe mail de fiecare data cand se va scrie ceva pe acel topic.
Referitor la prezentare da, se recomanda sa iti anunti participarea la actiuni, asa poti interactiona cu viitori colegi de excursie. Multa bafta!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Ali_San din Luni, 05 Februarie 2018, 09:36
Buna dimineata!
Am gasit.. si actionat..😊
Ar fi bine sa si "cunosc" tovarasii de drumetii inaintea plecarii.
Multumesc tare mult!
Un prolific inceput de saptamana va doresc!
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: Cristina24 din Duminică, 11 Februarie 2018, 00:32
 :applause: :applause: Prezent !
Titlu: Re: Iesiri si intalniri pentru cei nou intrati in Singles Camp
Scris de: admin din Duminică, 11 Februarie 2018, 09:24
Lucrez acum la o impartire a actiunilor pe categorii, astfel incat sa fie foarte usor de gasit ceea ce se doreste si potriveste.

Pentru cei noi, recomand in mod special:


Petrecere la Sibiu si o zi in natura! 5 - 6 mai 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-singles-camp-la-sibiu-5-mai-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-singles-camp-la-sibiu-5-mai-2018/)

Incursiune pe Dunare in Parcul Natural Balta Mica a Brailei 15 - 17 iunie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/incursiune-pe-dunare-parcul-natural-balta-mica-brailei-15-17-iunie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/incursiune-pe-dunare-parcul-natural-balta-mica-brailei-15-17-iunie-2018/)

Petrecere Braila - Galati 15 - 17 iunie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-braila-galati-15-17-iunie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-braila-galati-15-17-iunie-2018/)

Bijuteriile Moldovei: jud. Neamt. Cetatea, Ozana si Creanga 15 - 17 iunie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/bijuteriile-moldovei-jud-neamt-cetatea-ozana-si-creanga-15-17-iunie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/bijuteriile-moldovei-jud-neamt-cetatea-ozana-si-creanga-15-17-iunie-2018/)

Petrecere in Moldova! Piatra Neamt 16 - 17 iunie 2018 http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-moldova-piatra-neamt-16-17-iunie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-moldova-piatra-neamt-16-17-iunie-2018/)

Minivacanta in Ardeal: Sibiu - Tara Motilor - Oradea 28 iunie - 2 iulie 2018 http://www.singlescamp.ro/eveniment/minivacanta-ardeal-sibiu-tara-motilor-oradea-28-iunie-2-iulie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/minivacanta-ardeal-sibiu-tara-motilor-oradea-28-iunie-2-iulie-2018/)

Petrecere Singles Camp la Baile Felix, pentru zona Vest! 29 iunie - 2 iulie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-singles-camp-la-baile-felix-pentru-zona-vest-29-iunie-2-iulie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/petrecere-singles-camp-la-baile-felix-pentru-zona-vest-29-iunie-2-iulie-2018/)

Sampanie, castele, muzee, cinegetica si voie buna. Azuga 10 - 12 august 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/sampanie-castele-muzee-cinegetica-si-voie-buna-azuga-10-12-august-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/sampanie-castele-muzee-cinegetica-si-voie-buna-azuga-10-12-august-2018/)

Croaziera albastra 10 - 17 septembrie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/croaziera-albastra-10-17-septembrie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/croaziera-albastra-10-17-septembrie-2018/)

Petreceri si voie buna la Padina Ursului 5 - 7 octombrie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/petreceri-si-voie-buna-la-padina-ursului-5-7-octombrie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/petreceri-si-voie-buna-la-padina-ursului-5-7-octombrie-2018/)

Cooking Camp Bran 2 - 4 noiembrie 2018    - inca nu este lansata

Medieval fun party in cetatea Sighisoara 9 - 11 noiembrie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/medieval-fun-party-cetatea-sighisoara-9-11-noiembrie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/medieval-fun-party-cetatea-sighisoara-9-11-noiembrie-2018/)

Minivacanta de 1 Decembrie: SPA, petreceri si prieteni noi. 29.11 - 02.12.2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/minivacanta-de-1-decembrie-spa-petreceri-si-prieteni-noi-29-11-02-12-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/minivacanta-de-1-decembrie-spa-petreceri-si-prieteni-noi-29-11-02-12-2018/)

Petreceri in Marganimea Sibiului 14 - 16 decembrie 2018   http://www.singlescamp.ro/eveniment/petreceri-marganimea-sibiului-14-16-decembrie-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/petreceri-marganimea-sibiului-14-16-decembrie-2018/)

Revelion Singles Camp 2019. Pentru a 9-a oara impreuna la trecerea intre ani!   http://www.singlescamp.ro/eveniment/revelion-singles-camp-2019-pentru-9-oara-impreuna-la-trecerea-intre-ani/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/revelion-singles-camp-2019-pentru-9-oara-impreuna-la-trecerea-intre-ani/)

Evident ca va puteti inscrie la orice actiune Singles Camp&Travel, recomandarea viza in special pe cei noi care sunt mai..."prudenti" :) ::) pe cei care socializeaza un pic mai greu, sau care au anumite emotii in ceea ce priveste grupul pe care o sa-l intalneasca.