Singles Happy Travel. Club de socializare
Aici se discuta => Subiecte despre si pentru singles => Subiect creat de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 13:15
-
Erica a avut o idee foarte buna de topic. Aici puteti cei care aveti copii, sa aveti o dezabatere si un dialog pe teme ce va privesc si va intereseaza direct.
-
Foarte interesant!
Pana la ce varsta - a copilului - se pot purta discutii?
Pana una-alta, si eu sunt copilul cuiva...
Sa vorbim si despre copilul din noi?
-
Buna!
Sunt o mama singura cu un pitic care are 5 ani si 3 luni.
Nu e usor sa fi parinte singur, insa zambetul piticului meu ma face sa ma adun de fiecare data cand simt ca ma prabusesc.
-
sa-ti traiasca! sa fiti sanatosi si baftosi!
-
Buna Erica,ai un pui dulce,dulce!
asa e,nu e usor sa fi parinte singur...dar e minunat sa fi parinte oricum!
-
Buna ! :)
Multumesc admin ca ai deschis subiectul acesta.
Sper sa gasesc aici prieteni care au aceleasi procupari, probleme, bucurii ca si mine ... parinte singur ... in 99% nu a fost alegerea noastra sa fim asa :'( ... dar odata ajunsi aici avem o mare responsabilitate. Nu e deloc usor sa fii parinte singur cum a spus si holili, dar ceea ce nu ne doboara ne intareste ... si trebuie sa gasim resurse !
Eu am o printesa de aproape 7 ani :). Si ce daca suntem mici, ne place sa calatorim si iubim mult excursiile, vacantele ... As fi tare bucuroasa sa gasim printre voi amici/prieteni impreuna cu care sa mergem in scurte excursii la munte, la o cabana la aer curat, intr-un oras frumos etc. ! ... prieteni impreuna cu care sa impartasim momente frumoase !
Pentru un single, un copil nu este o "conditionare" este o binecuvantare ! ... asa consider eu.
Va astept sa povestim cum au fost excursiile voastre cu copilasii pana acum ... si mai ales cum v-ati dori sa fie de acum in colo ! :)
Toate cele bune !
-
Buna Erica,ai un pui dulce,dulce!
asa e,nu e usor sa fi parinte singur...dar e minunat sa fi parinte oricum!
scuze pt greseala,mesajul era pt Holili4....incantata fiind de topicul propus de Erica,am incurcat numele! :)
ma bucur Erica ca ai propus acest subiect,este foarte important si delicat in acelasi timp,pentru toti parintii single...si,cred eu,nu numai!
copii fiind o binecuvantare,asa cum spuneai,sunt si cea mai importanta responsabilitate a nostra!
eu am o fetita{zic eu fetita,ea zice domnisoara :D}de 13 ani,care imi umple sufletul si care de multe ori imi da lectii de viata ;),reusind sa ma faca sa zambesc indiferent cat de "gri"este situatia!
si eu am pus intrebari despre posibilitatea participarii in tabere alaturi de puii nostri,poate acum fiind mai multe mamici in situatia aceasta,vom vedea cum este.
Gigi a facut cateva precizari fata de acest subiect,asta insemnand ca este preocupat de el si exista deschidere!
in mare masura depinde de noi,cum si cand hotaram sa ne luam copilasii cu noi.
-
Buna!
Eu am un baietel de aproape 7 ani. Mergem pe munte impreuna de cand avea el 3 ani jumatate (ture de munte). Ne plac atat turele montane, cat si drumetiile sau exercursiile. La varsta asta, mai putin vizitarea de muzee si obiective care necesita prea mult timp de ascultare intr-un singur loc.
Am calatorit impreuna atat in tara, in conditii destul de precare (cazare la cort, priciuri, cabane), cat si in afara, fara a intampina dificultati.
Observ pe acest forum ca lumea este pasionata de exercursii, plimbari, drumetii, ceea ce este foarte frumos.
-
Vara aceasta, cand coboram de la Balea Cascada, incantati de caderea aceea superba de apa, o familie cu un copilas de maxim un an jumatate, urca. Era indesat intr-un rucsac din acela de dus copilasi, in spatele lui taica-sau. M-am gandit atunci, doamne cata indrazneala pe cineva sa-si duca copilul pe acolo, daca ar aluneca, daca i-ar prinde o ploaie de aia rece de munte, s-ar putea intampla atatea...Aproape instantaneu insa, vazandu-i cat de veseli erau toti si bucurosi de natura, mi-am dat seama ca greseam: a obisnui un copil de mic cu muntele, nu poate decat sa-l ajute, sa-l fortifice, sa-l invete apoi dupa ce incepe sa urce singur, cu greul. Pana bate tastatura de calculator la jocuri violente si tampite, pana iese in strada in care dupa doi pasi e un dute -vino continuu de masini, pana sta in casa in picioarele parintilor, marait si plictisit, mai bine pe munte, acolo unde poate alerga, isi poate forma de mic o rezistenta nu doar fizica, dar si la boli si chiar la stres. Muntele este ultimul refugiu natural al oamenilor.
Asa ca Sara te felicit pentru modul in care-ti cresti copilul si ma bucur ca esti o mama care intelege prioritatile unui copil. Si nu-l dezmiarda in rasfaturi fara sens. Ajuns matur o sa-ti multumeasca ca ai crescut un barbat.
Vreau, asa cum v-am spus ca la anul sa organizam cateva iesiri, usoare de munte, accesibile mamelor cu copii. Plimbari de doua-trei ore, cu seri de tabara. Inainte sa incep Singles Camp am fost foarte aproape de a incepe un proiect care sa se adreseze copiilor de 10 -14 ani, sa organizez niste tabere, dupa modelul cercetasilor americani, unde, cuu acceptul parintilor, sa-i invat impreuna cu instructori profesionisti, o serie de lucruri practice. Asa ca am acum oarecum ocazia sa fac un pas si spre acel proiect.
-
Multumesc, Admin!
Chiar voiam sa adaug ca cei care au mers pe munte si inca mai merg, odata ce au copii, isi doresc sa experimenteze impreuna cu copiii lor unele din aventurile montane de altadata.
Ma bucur ca ai in vedere initiative cu privire la copii. Eu am baiatul deja la cercetasi (nu la cercetasii Romaniei, ci la cei catolici, dar tot cam aia e) si pot spune ca este extraordinar pentru orice copil, adolescent si, de ce nu, pentru adulti (pentru adultii care doresc sa fie voluntari in cadrul cercetasiei). Baiatul meu a mers pentru prima oara undeva fara in mine in campusul cercetasesc si pot spune ca dupa 7 zile petrecute in conditii destul de modeste, dar cu cantece, voie buna si oarecare autoritate (nu chiar militareasca dar cam pe aproape) am gasit in campus un copil mult mai descurcaret decat il lasasem cu cateva zile in urma.
Admin, daca sunt doritori, poate organizezi pentru mame si copii (si tati si copii daca sunt printre noi) o iesire la munte, la sanius, ski si alte sporturi de iarna!
-
Excursie la munte, sanius, ski .... super ! :) Ma inscriu si eu ! ... desi cred ca va trebui sa ne cam straduim "sa tinem pasul" cu Sara si baietelul ei :)
-
Cu singuranta atunci cand se va tine o iesire cu copiii, va fi super frumos! Iar pasul se "formeaza" el singurel ;)!
-
Am o idee la care lucrez. Am auzit de asa ceva in Austria. Trebuie insa simplificat un pic, pt ca altfel presupune costuri. Nu vreau insa sa dau detalii pana nu imi finalizez ideea. Va promit ceva super!
-
Daca e in vacanta de vara vin si eu cu fetele mele.
-
Evident ca va fi organizata in una dintre vacante. Cel mai posibil ca in cea de vara, pt ca am nevoie obligatoriu de timp bun si cald.
-
Admin, poate cuprinzi in vacanta de vara 2-3 excursii pentru sigles cu copii, astfel incat sa fie pe toate gusturile (si munte, si mare, si putin efort, si relaxare)...Noi am opta pentru toate daca se pot organiza in we sau pentru una mai mare ca perioada (5-7 zile).
Daca te putem ajuta noi, cei cu copii, spunandu-ti cam ce ne-ar placea, da-ne de stire!
Cat despre aceasta iarna, daca se strang suficienti parinti cu copii, poate ne vedem si la sanius, daca ne propune Admin ceva!
-
Asa cred si eu ca e "mersul firesc al lucrurilor" ... mai intai cateva excursii scurte, 1-2 zile, la sanius, la munte pur si simplu etc., asa ne cunoastem mai bine, formam "echipa" :) si vom fi gata pregatiti pentru excursiile/taberele din vara organizate dupa "ideea super" a lui admin ;).
-
hai sa revenim la ideea cu copii,un copil tot timpul este o binecuvantare indiferent daca este single sau in cuplu,si activitatile impreuna nu fac altceva decat sa te ajute sa treci peste orice si te bucuri de fiecare clipa a vietii, si mai este o problema ce se intampla cand din pacate unul din parinti nu se poate bucura de aceste lucruri?
-
(...) mai este o problema ce se intampla cand din pacate unul din parinti nu se poate bucura de aceste lucruri?
Depinde de motivele pentru care unul din parinti nu se poate bucura de diverse lucruri/activitati ale copilului.
Cand unul din parinti nu se poate bucura "de unul din aceste lucuri", probabil nu-i ramane decat:
- sa invete sa accepte situatia
- sa se bucure de alte lucruri diferite si/sau similare
- sa caute sa inteleaga ce anume a determinat situatia respectiva, etc
-
sa traiasca cu ideea? dac unul din parinti in perioada "roz" a casniciei este sustinut sa aleaga un drum spre o cariera mai buna si care drum dureaza cativa ani si care ii impune anumite lmite privind posibilitatile financiare cat si acelea de a fi pus in fata faptului de a parasii tara, vorbim despre un drum cu sens unic avand ca scop bunastarea si siguranta familiei pe care credea ca o are si care dorea si lupta sa fie ,,pana cand moarte ii va despartii"atunci? singura decizie este sa indure pana cand va putea lupta sa obtina acel copil dar dupa 5 ani in care copilul a crescut cu celalalt parinnte ce efect ar avea asupra copilului?
-
sa traiasca cu ideea? dac unul din parinti in perioada "roz" a casniciei este sustinut sa aleaga un drum spre o cariera mai buna si care drum dureaza cativa ani si care ii impune anumite lmite privind posibilitatile financiare cat si acelea de a fi pus in fata faptului de a parasii tara, vorbim despre un drum cu sens unic avand ca scop bunastarea si siguranta familiei pe care credea ca o are si care dorea si lupta sa fie ,,pana cand moarte ii va despartii"atunci? singura decizie este sa indure pana cand va putea lupta sa obtina acel copil dar dupa 5 ani in care copilul a crescut cu celalalt parinnte ce efect ar avea asupra copilului?
Mangel cred ca ti-e destul de cunoscuta legea rezonantei (deduc din posturile tale anterioare) si faptul ca primim in viata fix ceea ce meritam ca lectii de viata.
Cu privire la un aspect anume al vietii, cum ar fi cazul expus de tine, respectiv privarea de prezenta copilului tau - sa zicem - raspunzi in fata acelei situatii cu cele mai bune resurse pe care le ai la dispozitie in acel moment, de fapt pe care le ai in fiecre moment.
Ceea ce am scris eu intr-un post anterior sunt doar niste presupuneri, sau niste idei cum poate as proceda EU in acea situatie.
Fiecare situatie este particularizata privind numai si numai prin prisma faptului ca suntem UNICI, drept urmare fiecare dinte noi are un raspuns UNIC la o situatie anume, la un moment dat.
Sa nu ai copilul langa tine, sa nu ai o famlie completa cu siguranta este o durere. Insa o cale de a iesi din situatie, din problema, cu siguranta exista. Poate nu o ai la indemana, poate nu iti vine cat ai bate din palme, poate mai e nevoie de suferinta peste suferinta pentru a intelege si pentru a accepta anumite lucruri, sau poate mai este nevoie doar de timp pentru ca protagonistii situatiei sa se maturizeze fiecare in parte si avand parte de lectiile lui de viata. Scenarii sunt multiple. Important este sa gasesti TU, protagonistul vietii tale, calea care sa-ti aduca liniste. Si asta poate sa nu insemne intoacerea partenerei sau a copilului. Asta poate sa insemne doar ca lucurile decurg dupa un plan care in totaltatea lui nu ne este cunoscut.
-
sa traiasca cu ideea?
Una e sa traiesti cu ideea (intervine obisnuinta ca asta este, dar mai departe de acest blocaj nu se mai intampla nimic, decat poate eforturi la nivel material - te zbati ca pestele pe uscat), alta e sa accepti situatia.
ACCEPTAREA in sine vine dupa ce ai INTELES situatia, te-ai pus in locul celui care ti-a pricinuit suferinta, ai VAZUT si TRAIT (fictiv, la nivel energetic) cum este si, in sfarsit, poti ACCEPTA, pentru ca intelegi. Iar aici nu vorbesc de intelegerea rationala, si de cea sufleteasca. Accepti si intelegi cu sufletul.
O "cheie" de verificare ca sa stii cand acceptarea e rationala si cand este sufleteasca: adevarata acceptare la nivel sufletesc nu mai permite ca suferinta sa vina in suflet. Acceptarea aduce cu sine liniste si pace. Cand o situatie anume din trecut revine in prezent la nivel de informatie, ca gand sau ca fapt in sine si nu produce in tine la nivel de suflet nici o preturbare, nici o furie, nici o reactie puternica (fie ea bucurie excesiva sau durere profunda), abia atunci poti spune ca ai depasit momentul, ca ai reusit sa accepti o situatie anume. Aceasta acceptare este ecivalentul unei lectii invatate. Ti-ai invatat o lectie de viata anume cand ai ACCEPTAT cu sufletul situatia respectiva.
Cam asa vad eu lucrurile...
-
acceeptarea unei variante de genul asa a fost dat sa fie merge la un moment dat dar am o intrebare poti trece peste faptul ca nu vei putea sa ii fi aproape la nevoie sau in prima lui zi de scoala s.a. ? da sunt o fire ambitioasa si cand imi impun un lucru ma tin de el,si pot sa fiu stabil pe acea decizie dar unele lucruri chiar pot fi foarte neplacute,dureroase si greu de trecut peste. :(
-
am o intrebare poti trece peste faptul ca nu vei putea sa ii fi aproape la nevoie sau in prima lui zi de scoala s.a. ?
Eu spun ca poti, dar asta e doar raspunsul meu.
Acum vin eu cu o intrebare (de fapt sunt trei): daca nu poti, ce faci? Ce-ti ramane de facut? Cum vei actiona in continuare?
-
da stiu legea rezonantei dar mai mult stiu legea compensatiei. iar sa iti raspund nu pot sa iti zic decat ca trebuie sa iti faci o strategie,sa indeplinesti conditiile pentru acestea,si sa poti ajunge cat mai repede sa fi in viata lui si el in a ta prin orice mijloace dar fara a pierde din vedere faptul ca pentru el este cel mai greu si sa incerci prin orice metode sa convingi persoana respectiva ca este dreptul ambilor parinti naturali de a fi langa copil.da este greu nu este nimic usor,dar nici imposibil si nici nu pot accepta ideea de a zice asta este nu,a fost dat sa fie,golul tot ramane iar pentru a accepta ideea trebuie sa elimini toate posibilitatile si variantele prin care poti fi tata pentru el.
-
wwwooo ce discutii profunde pe aici ... si eu care credeam ca va ingheta subiectul inainte sa dea gheata afara :)
Sara, esti psiholog cumva ?
... viata asta e mult mai imprevizibila decat ne-o putem noi inchipui ... :-\
-
wwwooo ce discutii profunde pe aici ... si eu care credeam ca va ingheta subiectul inainte sa dea gheata afara :)
slabe sanse sa inghete afara ;)!
Sara, esti psiholog cumva ?
Ba 8)!
... viata asta e mult mai imprevizibila decat ne-o putem noi inchipui ... :-\
Este din fericire!
-
... si eu care credeam ca va ingheta subiectul inainte sa dea gheata afara :)
nu avea cum sa "inghete subiectul" :)...copii sunt universul parintiilor...indiferent ca e vorba de parinti single sau nu...si sigur multa lume citeste topicul,chiar daca putini sunt cei care scriu...pana la urma conteaza calitatea,nu cantitatea :)
experientele traite alaturi de copii nostrii,modul de interpretare,de intelegere a diferitelor situatii,discutate aici,nu poate decat sa ne ajute.
-
Cei cu copii, ce faceti de sarbatori?
Ce program aveti cu copiii?
-
la Antipa sunt zilele cu intrare libere, nu stiu daca mai tine inca.
la Ateneu sunt programe de educatie muzicala pt copii simbata in care ii familiarizeaza cu muzica clasica dar si cu instrumentele respective.
la Geologie aveau tot simbata niste cursuri de istorie a pamintului pe diferite perioade, cu ateliere de construit sau desenat ceva.
-
Multumim, julia!
La Antipa merita si pentru adulti. De cand l-au renovat arata foate frumos, insa iti trebuie ciar o zi intreaga daca vei sa vezi si sa citesti de toate! Eu am fost foarte impresionata de cum l-au pus la punct.
La Ateneu as fi interesata dupa sarbatori de programele pentru copii.
La Muzeului National de Arta in sectiunea Programe Familii se fac periodic (adica lunar) intalniri cu parintii si copiii. Se dezbat diferite teme interesante. Tot la MNAR , foarte interesant pentru copii (mie mi-a placut foate mult si mie, de cate ori am fost) Pasarea ascunsa in piatra - o introducere frumoasa a copiilor in operele brancusiene. Toate programele MNAR pentru copii sunt pe categorii de varsta si se fac cu programare in prealabil.
Daca avem printre noi parinti single cu copii mai micuti, dornici sa mearga, poate stablim o intalnire la unul din programele pentru copii!
-
La multi ani ! Sa aveti un an bun, cu sanatate si cu bucurii ! :)
Si noi suntem amatoare de muzee, teatre si evenimente pentru copii, sunt prin zona daca hotarati sa mergem pe undeva.
La Antipa - ne-a placut mult, mai ales acum dupa renovare. La MNAR am fost la o intalnire cu "Pasarea ascunsa ..." dar sincer nu cred ca am mai merge ...
Am auzit ca la Muzeul Nat. de Geologie este in perioada asta o expozitie interesanta cu personaje din ceara.
Dar eu vreau si la munte :'( ... macar 3 zile ... si mai ales sa fie zapada !
... de Sarbatori "am petrecut" trist de banal ... acasa la parintii mei ... mi-am propus sa fie ultimul Craciun, An Nou sau Paste in care mai raman acasa ! ... sper sa si sa reusesc sa ma tin de cuvant ... :-[
-
viata asta e mult mai imprevizibila decat ne-o putem noi inchipui ...
Este din fericire!
... si din nefericire :-[
... faptul ca nu o putem controla in totalitate si de multe ori apar situatii neprevazute si imprevizibile, rele sau bune, care iti dau toate planurile peste cap sau chiar iti schimba radical existenta ... la asta ma refeream ...
-
La multi ani si un an nou cu bucurii!
Erica, daca doresti poate iesim un we la munte noi si copiii (impreuna cu alti doritori - daca exista)!
Din februarie avem we-urile libere!
-
cu mare placere Sara;
eu am o posibilitate de cazare undeva la Moeciu, dar nici acolo nu e zapada acum :( ...
poate mai ninge pana in februarie si primul wk cu zapada, la munte cu noi !!! :)
cine se mai inscrie ?? ;D
-
Ne deplasam cam oriunde in tara!
E bine si Moeciu!
Sa vedem cand anume!
-
buna dragilor,
sunt noua pe aici si poate nu ma incadrez cum trebuie in subiectul analizat.
sunt singura, am un baiat de 15 ani.
cand m-am despartit avea 11 ani si am trecut amandoi printr-o perioada foarte grea. ne-am sprijinit reciproc si am facut din el singura mea cauza pentru care sa traiesc si sa lupt. probabil l-am sufocat cu grija si atentia mea. ma simteam ca un tot unitar cu el.
am cunoscut un alt barbat, care a exploatat la maxim sensibilitatile mele si ale copilului. am ajuns intr-o situatie in care am fost de acord ca pentru o perioada scurta copilul sa stea si la tatal lui. din acel moment am pierdut copilul.
practic il vad zilnic, dar refuza sa se intoarca sa locuiasca cu mine, chiar daca sunt singura de cand a plecat copilul.
undeva am gresit. unde oare?
acum, prin intermediul excursiilor pe care le organizati, incerc sa petrec timpul liber si cu el, in masura in care poate participa si el la excursii.
ideea lui gigi cu tabara de cercetasi e geniala. daca are nevoie de ajutor pt a pune in practica, sa strige!
-
oti, din cateva vorbe (in care se simte tristetea), e greu de inteles de ce baiatul nu vrea acum sa se intoarca. Poate ca ceva l-a ranit, poate ca la tatal sau a gasit mai multa libertate (zici ca-l cam sufocai ;) ), poate pur si simplu are, in acest moment, nevoie mai mare de prezenta si modelul parintelui de acelasi sex... e la o varsta foarte dificila, intr-o etapa in care foarte multi dintre noi, parintii, nu mai reusim sa intelegem (rational) toate starile prin care trec adolescentii. Daca asta te poate linisti, afla ca si eu am avut multe nedumeriri si enervari cu fiul meu, intre 13 si 17 ani... si e putin spus, astfel. :D Acum, slava Domnului, a depasit perioada (nu mai speram! :) ) si a redevenit baiatul bun, cu minte si bun simt, pe care mi-l stiam.
Indiferent care este motivul, poate temporar, pentru care prefera "la tata", important e sa pastrezi legatura sufleteasca cu el, straduindu-te sa nu-i reprosezi optiunea, oricat te-ar durea. Fa-l sa simta ca, indiferent de ce alege pentru sine, tu il iubesti si-i esti alaturi in orice situatie. Sunt sigura ca astfel, dupa ce tulburarea acestei etape va trece (ai idee prin ce furtuna hormonala si psihologica trece? la ea se adauga si trauma divortului vostru, poate si neplacerile prezentei celuilalt barbat...), sunt sigura ca lucrurile se vor aranja, ca va deveni mai usor de inteles si vei putea relua altfel discutiile si raporturile parintesti cu el. Lasa-l sa depaseasca momentul, nefortandu-l sa faca asa cum iti doresti tu si dandu-i, neconditionat, iubire si sprijin.
Nu-i usor sa fii parinte de adolescent. :) vestea buna e ca...trece. :)
iti doresc putere, rabdare si liniste. :)
-
a! si sa nu te miri sau sa te superi daca nu va fi incantat sa participe cu tine la activitatile SC. E la varsta la care vrea sa se desprinda de mama, de tata, sa-si "ia viata in maini", alaturi de cei de varsta lui. asa e normal. nu inseamna ca nu te iubeste, ci ca se maturizeaza, si trebuie sa-l lasi sa o faca, oricat de greu ti-ar fi. daca nu-l acuzi, nu-l fortezi sa stea langa tine, te va iubi si mai mult. :)
reiterez, cu toata empatia, urarea de a trece cu bine peste acest moment greu pentru tine. Li se intampla multora. :)
-
multumesc mult micaela de incurajari.
este foarte greu, dar ma voi replia. nu vreau sa adancesc si mai mult incertitudinea copilului meu. el stie cat il iubesc.
sper sa fie bine in continuare.
-
ideea lui gigi cu tabara de cercetasi e geniala. daca are nevoie de ajutor pt a pune in practica, sa strige!
Buna, Oti!
Cercetasia pura cu tot ceea ce inseamna ea (plus consecventa la toate cele) o gasesti in alta parte. Afla daca in orasul tau exista Cercetasii Romaniei (vreun centru local) sau Cecetasii Catolici. Daca nu sunteti catolici, mai bine gasesti un centru local al cercetasilor Romaniei. Te informezi, te duci acolo, vorbesti cu fetele si baietii de acolo si vezi cum este. In general n-are ce sa nu-ti placa (tie). Apoi discuta cu tatal copilului si poate mergeti impreuna (toti trei) sa vizitati locul, ca si cand amandoi parintii v-ati gandit si ati gasit AMANDOI un loc grozav in care TOTI TREI sa activati: copilul ca si cercetas la grupa unde se incadreaza ca varsta (temerari sau exploratori) si voi, ca adulti va puteti implica temporar ca si voluntari, pentru a face intrarea copilului vostru, pentru a-i da incredere in voi AMANDOI, pentru a va putea vedea pe amandoi in ipostaze similare si in acelasi timp diferite, ca pe vremea cand erati impreuna.
Tot acolo veti obtine consiliere in anumite privinte, daca voi veti dori sa initiati anumite subiecte legate de voi, de copilul vostru si despre ralatia voastra parinte-copil.
Uite mai jos un link al cercetasilor! Este al cercetasilor Romaniei.
http://www.scout.ro/ (http://www.scout.ro/)
-
practic il vad zilnic, dar refuza sa se intoarca sa locuiasca cu mine, chiar daca sunt singura de cand a plecat copilul.
Nu am copii, nu pot sa dau sfaturi, dar am invidiat mereu femeile care au o "piatra de incercare" mai mult decat mine: copilul. Altfel, eu nu prea am cum sa verific simtul responsabilitatii unui posibil partener de viata... :knuppel2: (invidiat in sensul pozitiv, evident :coolsmiley: ).
undeva am gresit. unde oare?
Micaela are dreptate. 15 ani este varsta la care oricum, divortata sau nu, cu sau fara alt barbat, copilul tau incearca sa se desprinda.
Parerea mea, NU lega ceea ce se intampla in mod normal acum in viata lui de ceea ce ti se pare anormal in viata ta. Este ceea ce se intampla tuturor copiilor la aceasta varsta! Au nevoie de altceva, de altcineva, de confirmari din exteriorul acelui parintesc "el stie cat il iubesc". Vrea sa fie iubit si altfel. Pentru ca e bun, pentru ca e baiat... etc.
Crede-ma... m-am mirat si eu de experienta de a fi diriginta si de a constata ca elevii la aceasta varsta mai bine vorbesc cu mine pe net - sau se ascund de parinti in baie sa vorbeasca la telefon de problemele "existentiale" care ii preocupa cu un var, un prieten etc. - decat cu parintii, care nu stiu nimic.
Insa toate astea nu sunt din vina ta sau a celor ce se intampla. E doar o faza... normala. Daca reusesti sa treci peste faza asta fara sa il sufoci, ii vei deveni fiului tau cea mai buna prietena. ;)
-
sara, multumesc de idee! e mai interesant decat credeam.
-
caroline, ai dreptate in multe privinte.
oricum am vrut sa aud si o alta parere.
mi-am dat seama ca vad unele lucruri destul de normal, dar parca imi e frica sa recunosc. oricum , nu cred ca sunt chiar asa de obtuza, precum am scris. eram prea suparata. :-[
acum sunt mai linistita si intrevad razele de soare.
stiu ca o sa fie bine! ;)
-
Cu placere, Oti!
Cu siguranta va fi bine, important este sa ai in vedere in permanenta acest bine si sa fii constienta ca acel bine pe care il ai tu in vedere poate sa fie mult diferit de ceea ce intelege tatal copilului prin "bine" si, nu in ultimul rand ca copilul vede "binele" intr-o alta maniera decat autoritatea parentala. Ideal este ca cele trei idei de "bine" sa aiba un numitor comun, chiar si atunci - sau poate mai ales atunci cand unitatea familiei a avut/are de suferit.
-
confirm cele spuse de Caroline:
elevii la aceasta varsta mai bine vorbesc cu mine pe net - sau se ascund de parinti in baie sa vorbeasca la telefon de problemele "existentiale" care ii preocupa cu un var, un prieten etc. - decat cu parintii, care nu stiu nimic.
fix asa facea si fi-miu. voia sa se desprinda de mine si de ideile mele. ghici la cine vine acuma sa ceara sfaturi. :) stie ca in mine are cea mai buna prietena, ascultatoare si sfatuitoare. asta dupa ce m-a facut praf cu aiurelile lui de adolescent dus cu capu'. :)
-
Se pare ca a trecut ora de culcare pentru copiii singles-ilor... :)
-
Hmmm, ce tare-mi doresc sa fi avut si io ceva de spus aici... :(
-
n-o fi inca momentul potrivit pt tine sa traiesti aceasta experienta :)
dar si cand s-o intampla, atunci sa vezi ce sentimente amestecate te incearca....e fascinant! :smitten:
-
Bre! :D Si cand o fi momentu`ala? Pe la pensie-ncolo?
-
Bre! ;D Pe undeva... eu ar cam trebui sa recunosc ca, in conformitate cu faptul ca femeilor le "expira" mai repede acest privilegiu decat barbatilor, eu m-am cam "dedulcit" sa apelez la surogate: n-am un copil al meu, in schimb am peste 200 de elevi in fiecare an. Cred ca o fi si ceva tricky de genul asta la mijloc de nu ma pot lasa de invatamant, desi uneori ma enerveaza cand ma gandesc ca as putea face enspe mii de alte lucruri mai profitabile si mai putin solicitante nervos. Da' se vede treaba ca exista si un fel de masochism mental pe-aici... :slap:
-
Bre. (fara !). Dat fiind faptul ca nu te pot contrazice, iti aduc un alt argument (care mi-a pocnit adineauri in cap ca popcornu`): banuiesc ca un barbat isi doreste a fi tata si fiindca e (cumva) o incununare a masculinitatii lui. Zic si io. Plus ca io char sunt disperat dupa lighioanele astea mici.
-
Bre! :D Si cand o fi momentu`ala? Pe la pensie-ncolo?
de tine depinde ...cand esti hotarat, faci pasul (adica copilul...scz, lighioana ;D).....e simplu ;)
-
Sa stii ca ai dreptate. Ca-i plina lumea de potentiale mame. Cum suna: "Ce faci mai dupa amiaza, lucram si noi la un copil?" ;D ;D :2funny: Mai Cornitze, gandesti ca o femeie...(nu e insulta, nu te grabi sa sari, numa`ca pune-te un pic in bocancii mei.)
-
daca vrei doar o mama surogat, cred ca se poate rezolva...
io ma gandeam ca ai vrea un copilas pe care sa-l cresti alaturi de o femeie care sa insemne ceva si pt tine, nu s-o folosesti doar ca incubator de bebe...
aici tre` sa recunosc ca femeile-s avantajate....daca-si doresc un copil cu orice pret, trebuie doar sa aleaga potentialul tata si perioada fertila....stiu un caz care a facut un copil astfel...
totusi, voi, domnii, nu aveti o limita de varsta cand vine vorba de perpetuarea speciei spre deosebire de femei
-
Pai vezi, tu cu gura ta ai zis-o...ma rog, cu mainile ai scris-o! Nu mama-surogat caut...In fine, ce-o fi, o fi, pana la coada. Chestiile astea nu se rezolva postand pe topic, vorba ta.
-
Chestiile astea nu se rezolva postand pe topic, vorba ta.
da, parca trebuie ceva mai multa munca ::)
-
:2funny: :2funny:. Bag seama ca azi ti-ai luat alte cornitze...( >:D cumva?)
-
aici tre` sa recunosc ca femeile-s avantajate....daca-si doresc un copil cu orice pret, trebuie doar sa aleaga potentialul tata si perioada fertila....stiu un caz care a facut un copil astfel...
Femeile foarte egoiste sunt avantajate astfel! Daca faci un copil, nu il faci exclusiv pentru tine, ca nu e jucarie de cumparat din supermarket sau animal de companie, ci te straduiesti sa faci ce-i mai bine pentru el, ca om, nu ca proprietate a ta- de esemplu, o familie adevarata. As fi avut optiunea sa am un tata donator necunoscut pentru fetilizare, cand eram maritata, si nu am vrut eu... macar sa-mi fi ramas un copil de la un barbat care a insemnat candva ceva pentru mine, daca acum nu mai inseamna, nu un copil al nimanui.
-
Nu poti spune al nimanui. Un copil e al mamei lui, in primul rand. In alta ordine de idei, ai dreptate, copilul nu e proprietate si nici jucarie. De-aia am zis io ca-i greu totusi...(raspunderea!)
-
Nu sunt de acord. Copilul e in primul rand al lui insusi... si al omenirii, pe viitor. Al mamei si al tatalui e atata timp cat are nevoie intirnseca de ei. Stiu ca marea majoritate a parintilor mi-ar sari in cap pentru afirmatia asta, dar vad in fiecare zi prea multi copii tarati sau pur si simplu inhibati pentru ca "mi-a luat un 4" sau ca n-o sa ajunga el, copilul, ceea ce toate frustrarile trecute ale parintilor lui ar vrea sa ajunga. Si mai vad parinti care "uita" cum au fost ei cand au fost copii. Si mai vad oameni mari (pe care i-am cunoscut de copii, in copilaria mea) la care mai ramane un maxim 10% meritul parintilor si al profesorilor pentru ceea ce sunt ei azi... atat in sens negativ, cat si poztiv. Parintii - parerea mea - au raspunderea de a asigura copilului iubirea neconditionata si nevoile primare si de a nu ii imipedica destinul lui propriu si personal. Dar pentru asta ar trebui sa-si calce pe inima si pe instinctele materne sau paterne si sa vada dincolo de faptul ca un copil ar fi copia si proprietatea parintilor, profesorilor, tutorilor sau societatii. Ei, copiii, oricum "scapa" pana la urma. ;)
Sa zicem ca asta ar fi responsabilitatea pentru care nu as fi acceptat nu sa fac, ci sa cresc un copil, cu oricine.
In alta ordine de idei, fiindca nu sunt, nu-mi permit sa dau sfaturi unui parinte. Mea culpa... facem discutie, noi, pe un topic pe care ar trebui sa o faca cei care au copii.
-
...In alta ordine de idei, fiindca nu sunt, nu-mi permit sa dau sfaturi unui parinte. Mea culpa... facem discutie, noi, pe un topic pe care ar trebui sa o faca cei care au copii.
Ouch! Da`i adevarat. Cand spuneam ca un copil e al mamei lui, nu la proprietate faceam aluzie ci ma refeream la faptul ca un copil dezvolta o relatie mult mai stransa cu mama decat cu tatal lui, cel putin in prima faza a copilariei. In rest, ai zis bine. Nu tre`sa faci din copil obiectul dorintelor si aspiratiilor tale neimplinite. Si, repet, nu pot decat sa fiu de acord, facem discutie (chiar diletantism savant! io, ca tu macar ai de-a face cu copii in fiecare zi. Si eu am, insa doar cu unul. Asa ca nu se pune.) la subiect dar e cumva offtopic. :). Si uite un paradox mititel ;D.
-
E doar un paradox... provocator. Astept replica "parintilor". ;D
-
dragii mei, vorbesc din experienta unui parinte, cu un copil de 15 ani (baiat).copilul apartine ambilor parinti ; si mamei si tatalui - dar nu ma refer material, ca obiect, ci sufleteste. copilul iubeste ambii parinti. poate se ataseaza mai mult de mama in copilarie, pt ca mama e mai posesiva, mai ocrotitoare ( de aici inversunarea soacrei :crazy2:).
dar cand creste isi doreste o libertate mai mare, o independenta pe care parintii o pot intelege diferit. depinde de fiecare parinte cum intelege ca trebuie sa dea frau liber copilului, sa nu-l sufoce cu dragostea si cu grija. altfel copilul nu va sti niciodata cum sa se descurce in viata.
copilul singur va cere ajutorul si sprijinul atunci cand simte nevoia de asa ceva.
mai departe nu sunt decat concesii mari din partea parintilor, o verificare din umbra a copilului si multa incredere reciproca.
-
Femeile foarte egoiste sunt avantajate astfel!
parca nu le-as numi pe toate asa, sunt cazuri si cazuri.
este o chestiune pur anatomica, fiziologica, femeia sa poata ramane insarcinata in urma unui act sexual...la acest fapt ma refeream cand spuneam ca femeile sunt avantajate. care-s motivele din spatele acestei decizii pentru mine conteaza prea putin pt ca fiecare face alegeri pt sine.
Cazul de care spuneam e al unei femei de 43 de ani acum, medic, dintr-o familie buna, dar care nu s-a maritat niciodata, a avut diverse relatii, niciuna care sa se concretizeze in maritis. Asa ca la 38 de ani a luat hotararea sa faca un copil. Si l-a facut. Are o minune de fetita, frumoasa si desteapta. Ma intreb daca e chiar asa de condamnat gestul ei......isi creste copilul la fel ca mine, singura, iar relatia lor este foarte frumoasa. Daca n-a fost sa aibe o familie e de condamnat ca a ales sa faca un copil? Parerea mea e ca nu, din contra, o admir pt cum isi creste fetita.
De blamat mi se pare madam aia de 68 de ani care a nascut o fetita, are vreo 7-8 ani pustoaica de acum. Aia da.
-
E de blamat ca nju-i ofera copilului doi parinti, de fapt e de blamat pentru ca a ales asta. >:( S-o intrebe pe fetita cand o fi majora cum a fost fara tata. Nu te baga-n aceeasi oala, ca nu esti.
-
si eu am ales sa am un copil in cadrul familiei, iar in prezent il cresc singura...ofera cineva garantii ca o relatie frumoasa la inceput va dura pana la sfarsitul vietii? nu. Eu cred ca in societatea actuala, in care foarte multi copii sunt crescuti doar de mame, acest fapt nici nu mai ridica vreun semn de intrebare. e acceptat ca atare.
Aceeasi intrebare o sa mi-o puna si fii-meu...ce-o sa-i raspund inca nu stiu. O sa-i spun cu siguranta adevarul, pe intelesul lui.
N-am spus mai sus ( acum am recitit si am vazut ca am omis), tipa a facut fetita asta cu barbatul cu care era atunci in relatie, el a stiut ca ea isi dorea un copil, a fost de acord cu asta, dar fara sa-si asume responsabilitatea. ( Aici io ii dadeam papucii urgent, nu faceam copil cu el, dar in fine.) A fost doar alegerea ei, si-a asumat-o din toate punctele de vedere.
Ma intreb totusi: de ce oare s-o blamez pe ea, ca a facut un copil care dupa cum vad va ajunge foarte bine prin tot ce i se ofera (conditii de viata, educatie, iubire)? Dar el? A stiut, a acceptat si s-a spalat pe maini....
Daca privim speta asta ca pe un contract, pare ca fiecare si-a indeplinit obligatia contractuala, nu? Ea sa faca copilul, el sa nu si-l asume. Doar ca viata e mai mult decat atat....Eu n-o blamez pt simplul fapt ca nu am fost in papucii ei, e viata ei si o traieste asa cum considera ca e mai bine. Iar copilul este iubit, reusit, ingijit, educat...no comment.
-
ai dreptate Guess. sa le fie mult bine! :)
-
Nu stai impreuna doar pentru copil. In rest, nu exista exceptii. Daca a consimtit la ce zici tu, e un nemernic. Si un dobitoc. Si un om de nimic. Si un zero barat. Si ce mai vrei tu in preajma lui zero, de la - 0 la +0.El. Insa nici ea nu-i tocmai intreaga la cap. De sa te chinui sa cresti singura un copil? Ca doar tu stii destul de bine. Si Mica la fel. Unde-i logica? Si nu-mi spune ca o mama compenseaza, ca nu-i asa.
-
de ce sa nu cresti singura un copil, ba chiar doi? nu-i usor, da-i frumos si merita. :)
daca doamna aceea si-a dorit atat de mult un copil, de ce nu? sigur ca e preferabil ca un copil sa aiba ambii parinti dar, pana la urma, s-ar putea ca micutei sa-i fie foarte bine, de ce nu? cred ca si eu as fi procedat la fel, la un moment dat, daca n-ar fi fost sa fie sa gasesc un partener potrivit.
orice copil e o minune. sa fie sanatoasa si sa aiba noroc!
-
bitek, ai atins un punct foarte interesant...bravo...femeia asta nu se chinuie sa creasca acest copil, parca totul vine de la sine, chiar vorbeam odata cu ea si observam (pe tacute) cat de relaxata e in preajma copilei, cat de frumos ii vorbeste, calma...o ajuta parintii ei, oameni la pensie, fetita merge la gradinita toata ziua, e inscrisa la tot felul de activitati extrascolare, etc. din afara le vad foarte bine "inchegate" ca familie (monoparentala, e drept)...
io recunosc ca nu-s ca ea, am momente, scurte, e drept cand ma simt coplesita de responsabilitati. nu e vorba doar de copil, sunt mai multe responsabilitati in viata mea pe care voit sau nu prea, mi le-am asumat. dar mai degraba spun eu ca ma chinui uneori sa-l cresc pe fii-meu decat femeia asta. Sa nu ma intelegeti gresit, nu-i iau apararea (ca nu-i nicio judecata aici) nici nu-mi pun cenusa in cap, ci, pur si simplu, incerc sa privesc detasat cazul.
Oricum ar fi, greu sau nu, viata fara copilul meu nu as putea-o concepe si ma gandesc ca aceeasi dragoste, acelasi sentiment matern (care mocnea in ea pe atunci) o fi determinat-o sa faca alegerea asta. :-\
-
si l-a dorit foarte mult si a considerat ca-i poate oferi o viata frumoasa... nu cred ca o poate condamna cineva, chiar daca e un pic de egoism la mijloc. insa, vedem bine, sunt atatia copii care se nasc avand langa ei un tata si, apoi, din diferite motive, se intampla sa nu-l mai aiba si cresc totusi frumos si cu multa iubire.
-
mica, asa zic si eu, pana nu treci printr-o situatie similara e usor sa vorbesti, sa emiti judecati, dar cand te confrunti in mod direct cu acel episod de viata, s-ar putea sa iti schimbi atitudinea. mai ales ca tatii azi sunt, maine, nu se stie...din pacate.
si eu le doresc numai bine, mai ales ca sunt niste persoane care chiar merita (din punctul meu de vedere) :)
-
le trimit si eu un gand bun, guess. :) iubirea dintre mama si copil e o minune care trebuie pretuita. :)
-
Si nu-mi spune ca o mama compenseaza, ca nu-i asa.
indiferent cat se straduieste o mama singura,sa compenseze lipsa tatalui,in totatlitate nu reuseste...poti sa-i oferi orice si oricat si sufleteste si material,lipsa tatalui se va simti probabil toata viata.fiecare parinte are rolul lui in cresterea si educarea copilului.ma straduiesc sa ofer fetitei mele tot ce consider,ca mama,ca este necesar si o va pregati pentru viata...este un copil responsabil,recunoscator{fara sa astept acest lucru},modest,dar in ochii ei tot citesc tristete si in sufletelul ei exista un gol,pe care nu il pot umple niciodata...poate e mai particulara situatia la noi,nefiind vorba de o alegere ci de destin,dar banuiesc ca e valabila si in cazurile cand alegerea este a parintiilor...
dezvoltarea armonioasa cu tot ce implica aceasta,a unui copil,are loc intr-o familie,langa ambii parinti...e doar parerea mea.
-
....Oricum ar fi, greu sau nu, viata fara copilul meu nu as putea-o concepe si ma gandesc ca aceeasi dragoste, acelasi sentiment matern (care mocnea in ea pe atunci) o fi determinat-o sa faca alegerea asta. :-\
Cand a determinat-o, inainte sa-l conceapa sau dupa??? Bre, nu ma du cu presu`ca nu-s asa cap-de-melc! Oi fi io mascul, da`s atent. Si trollez si mai bine ca tine! :P
Cat despre ce simte o mama pentru puii ei...asta e alta mancare. Aci voi v-ati asigurat biletu`spre rai.
-
indiferent cat se straduieste o mama singura,sa compenseze lipsa tatalui,in totatlitate nu reuseste...
ai perfecta dreptate, dar daca tatal alege sa nu-si asume responsabilitatea...ce poti face? iti faci partea ta, ca mama, cat mai bine si cam atat...
nu-i idealul, dar tre` sa ne adaptam situatiei
-
Daca el nu, iti zic ca la computer software: if...no, then go to:" Daca a consimtit la ce zici tu, e un nemernic. Si un dobitoc. Si un om de nimic. Si un zero barat. Si ce mai vrei tu in preajma lui zero, de la - 0 la +0".
M-am cam tampit, dupa cum observi, compar oamenii cu programele de calculator :slap: :uglystupid2:. Insa parerea nu mi-o schimb.
-
da, sau si mai simplu (ca sa nu alimentezi raul ;D cu astfel de "etichete"), dai pagina si mergi mai departe... ;) ceea ce a facut si aceasta mamica
-
ai perfecta dreptate, dar daca tatal alege sa nu-si asume responsabilitatea...ce poti face? iti faci partea ta, ca mama, cat mai bine si cam atat...
nu-i idealul, dar tre` sa ne adaptam situatiei
Tru`. :bow: :flori: :kissing: pentru asta.
-
Cand a determinat-o, inainte sa-l conceapa sau dupa??? Bre, nu ma du cu presu`ca nu-s asa cap-de-melc! Oi fi io mascul, da`s atent. Si trollez si mai bine ca tine! :P
era doar o ipoteza .... ::)
si nu incerc sa te duc cu presul :
1. probabil ca esti mult prea greu :P,
2. nu-i niciun premiu in joc ;)
-
1.Corect.
2.Si mai corect.
3. Stii ceva? Io mai bine tac. :-X.Gata.
-
Buna ziua tuturor! Eu sunt Adriana, sunt noua pe aici, dar daca-mi permiteti mi-as spune si eu o parere bazata pe propria mea experienta de mamica singura de fetita. Pentru un copil, indiferent daca-i fata sau baiat, este ideal sa creasca intre doi parinti iubitori si responsabili. Dar daca atmosfera din casa e plina de "scantei", atunci e mult mai bine pentru copil sa creasca numai cu acel parinte pe care il prefera si in care gaseste dragostea, siguranta, sustinerea de care are nevoie pentru a se dezvolta ca om normal. Sa stai impreuna de dragul copilului i-ar putea provoca traume mult mai grele decat aceea a divortului.
In alta ordine de idei, ma bucur sa aflu de existenta acestei comunitati, este exact ce cautam de mult timp. Sper sa ma integrez printre voi, cei mai vechi, si sunt tare curioasa cum ar fi o vacanta impreuna, cu tot cu copii.
Sa aveti un week-end frumos!
-
Bine ai venit printre noi, Adi. Nu cred ca va fi o problema sa te integrezi, cu siguranta vei gasi aici subiecte care-ti vor fi pe plac si care-ti vor atrage atentia. Cat depre excursiile impreuna cu micutii, acestea fac obiectul unor discutii si pregatiri separate (fiindca necesita atentie speciala), cel putin asta am inteles eu din cate spunea admin-ul (care-i si organizatorul acestor evenimente). Asa ca fii pe faza!
-
Multumesc pt urari si incurajari, Bitek. De acum, voi fi pe site atat cat timpul mi-o va permite.
-
si eu am ales sa am un copil in cadrul familiei, iar in prezent il cresc singura...
Subliniez diferenta. Guesswho, copilul tau are un tata... indiferent ca tu nu mai esti impreuna cu el, va ramane pentru totdeauna tata, pentru copil. Cu asta subscriu inca o data @Oti (daca mai era nevoie).
-
Subliniez diferenta. Guesswho, copilul tau are un tata... indiferent ca tu nu mai esti impreuna cu el, va ramane pentru totdeauna tata, pentru copil. Cu asta subscriu inca o data @Oti (daca mai era nevoie).
Chiar te inseli aici, nu vreau sa intervin pe tema asta ca n-am copii si n-am ce cauta aici. Repet te inseli. Sunt cazuri cand un tata vitreg iti va fi tata in tot sensul cuvantului pana la moarte :offtopic:
-
Subliniez diferenta. Guesswho, copilul tau are un tata... indiferent ca tu nu mai esti impreuna cu el, va ramane pentru totdeauna tata, pentru copil.
Sustin ca toti copiii, indiferent ca se nasc din familiei sau in afara ei, au tata. Biologic. ca sunt sau nu recuonscuti, mai putin conteaza.
Eu insa consider ca merita denumirea de tata cel care creste un copil :bow:, nu cel care participa doar la actul sexual :knuppel2:
-
Nu ma refeream la tata biologic numai ci si la un tata care te-a crescut pana la 6 ani, care a continuat sa fie in viata ta de la distanta, versus un tata vitreg care te-a crescut de la 7 ani si cere ti-a fost tata 24/24. Nu stiu sa explic asa daca are cineva curiozitati sa ma intrebe cand ne intalnim sau cand ne cunoastem si o sa-i explic la ce ma refer. Nu-mi place sa vb aici ca am intalnit persoane care si-au exprimat sentimentul ....... nu stiu cum sa explic ceva de genul ca si cum ai fi fost persecutat. In tot timpul asta tu n-ai fost decat crescut cum se cuvine de un om pe care-l consideri tata in tot sensul cuvantului sau poate chiar mai mult. Pacat ca nu multi barbati pot face asta, iar eu cred ca-s unul dintre ei din pacate :'(
-
OK... vad ca am dat nastere la polemici, probabil fiindca nu m-am "comunicat" suficient de corect.
Asa ca repet:
1. admir parintii singuri (nu spun doar mamici, fiindca am vazut si barbati parasiti de neveste, cu 4 copii, si care vin la scoala pentru ajutor social ca n-au incotro, dar nu renunta).
2. consider ca, daca ai de ales, e preferabil sa oferi copilului o familie (cu un tata adevarat sau vitreg, conteaza mai putin, tata sa fie), si nu cu un singur parinte. Dar NU sa alegi tu altfel, pentru el (apropos de exemplul dat).
Recunosc, poate ca eu, personal, n-am avut curajul sa-i spun unui posibil copil al meu "Intre tatal tau si mine nu exista nimic, te-am facut doar pentru mine." Mai cinstit mi s-ar fi parut sa recunosc ca "Tatal tau si cu mine ne-am iubit candva si amandoi te iubim, chiar daca nu suntem impreuna." Sau - apropos de ce spunea Victor - "Tatal tau biologic este acela, dar cel care te-a crescut este acesta." In niciun caz "nu exista". Asta daca ar fi fost cazul.
Si o sa exemplific (ca sa nu jignesc pe nimeni) cu mine, ca si copil. Am constatat, la 7 ani de la moartea tatalui meu, ca am crescut in casa cu un strain. Nu-mi amintesc sa ma fi mangaiat sau imbratisat vreodata sau macar sa fi vorbit, ca doi prieteni. Am aflat, dupa moartea lui, din spusele mamei, ca, de fapt, am fi avut atat de multe lucruri in comun incat si acum mama imi spune "esti ca si el". Am realizat - tarziu dupa 30 de ani - ca "din prea multa dragoste de copii", mamele pot face un rau iremediabil in viitor. Si am aflat astfel si de ce am fost un paria printre adolescenti si, de asemenea, am ales prost, ca tanara femeie, in materie de barbati. Fiindca nu aveam echivalentul masculin al parintelui, modelului si mentorului in familia mea. Sa nu am intelegeti gresit, nu mai dau vina pe nimeni in ziua de azi... oricum e trecut. Si oricum mingea e acum in terenul meu. Vroiam doar sa dau un exemplu despre ce poate percepe un copil - hipersensibil sau nu - atunci cand mama isi imagineaza ca poate fi Mafalda pentru copilul ei, chiar si cu tatal prezent. Si ca sa nu fiu prea subiectiva, as mai putea sa dau exemplu de enspe alte cazuri povestite de prieteni ai mei (maturi, acum)... dar ma opresc aici, ca oricum cred ca mi-am ridicat toate mamicile in cap. :angel:
-
Ba ar trebui sa stea fiecare-n banca lui acu`! :bow: pentru sinceritate si pentru modul in care ai pus punctul pe i. (si iar se-ntampla un paradox, cei care nu-s parinti...insa ai dreptate :))
-
Caroline, de ce ti-ar sari cineva in cap? e musai sa avem opinii identice? si-apoi opiniile noastre se intersecteaza, nu sunt chiar paralele.
e preferabil, asa cum spui, ca un copil sa creasca cu doi parinti sau macar cu amintirea unui parinte care l-a dorit si iubit. insa nu pot sa n-o inteleg si pe acea doamna care si-a dorit enorm un copil si se straduieste sa il creasca frumos, cu iubirea ei si a bunicilor. poate ca a sperat ca intr-o zi sa il afle si pe acel om care sa-i poata fi un bun partener ei si un minunat tata fetitei.
-
poate ca a sperat ca intr-o zi sa il afle si pe acel om care sa-i poata fi un bun partener ei si un minunat tata fetitei.
Sa nu ai parerea ca nu exista, undeva acea persoana exista dar mai greu e ca la momentul cand o vei intalni sa faci alegerea potrivita :thumbup:
-
Subscriu si eu la ultima fraza a lui Mica. Ceea ce vroiam sa spun de fapt este ca am ajuns de la dispret la compatimire fata de acele femei care considera ca e suficient ca tatal sa fie doar un donator de sperma si un sponsor, toata viata unui copil. Ceea ce spun Mica si Victor e cu totul altceva. ;)
-
cati oare din copii de azi vor mai stii lucrurile care noua ne erau familiare cum ar fi cele de mai jos !!?? (http://i43.tinypic.com/2ewe0m0.gif)
(http://i49.tinypic.com/2wodonl.jpg)
-
"Stii si le ce te ajuta sa stii" :D Copiii de azi stiu mult mai multe decat stiam noi la varsta lor si chiar mult mai multe decat stim noi astazi! La asta-i zice progres, nu? :)
-
Bine v-am gasit :). Eu sunt noua pe acest forum, dar ma bucur ca cineva a avut ideea de a crea un spatiu pentru cei single, cu copii :). Eu sunt din cluj si mi-ar placea sa cunosc alti parinti din Cluj pe acest forum :).
-
Bine ai venit rockingandrea!
Sper sa vada cei din Cluj care au copii mesajul tau. :)
-
Buna
sunt si eu o noua membra SC si ma alatur celor care asteapta cu interes o iesire cu copiii. Se mai aude ceva despre aceste iesiri?
Eu sunt din Bucuresti, am o fetita de 7 ani si ne plac mult activitatile in aer liber (bicicleta, badminton etc)
-
Bine-ai venit. Elena! Incearca pe topicul Bucuresti! :flori:
-
Buna seara, elena. bine ai venit. In excursii poti veni cu copila ta. In ultima vreme n-au mai prea fost intamplari exclusiv pentru singlesi cu copii fiindca foarte multi dintre noi avem copii adolescenti si chiar mai mari care, e stiut, prefera sa iasa cu cei de varsta lor decat "sa-si piarda timpul" cu parintii. :)
-
Multumesc mult pt primirea calduroasa, ma bucur ca v-am gasit si sper sa ne vedem cat de curand.
Si multumesc de sfat Caroline, o sa ma uit pe Bucuresti.
-
Buna tuturor. Si eu sunt mai noua in SC. Sunt din Bucuresti si am un baiat adolescent si o fetita de 3 ani. Asa cum spuneati si voi, baiatul nu prea mai iese cu noi, dar fetita ar sta numai in parcuri sau la locurile de joaca din mol. Elena, poate ne intalnim cu fetitele prin parc. Eu locuiesc in Berceni. Fetitei mele ii plac si copiii mai mari.
-
Buna Carmen si scuze ca raspuns asa de tarziu (nu intru prea des pe forum)
Noi stam in zona Stefan cel Mare si de obicei iesim prin parcul Circului sau Herastrau, este destul de departe Berceni de noi. Imi pare rau... :(
-
ei, aici intervin si eu! daca sunt copii mai mici, mai greu sa-i iei in excursii. fie trebuie sa stai mai mult cu ei, ca se plictisesc, fie nu pot participa la programul intalnirii. daca ai copii mai mari e si mai greu sa-i cooptezi la astfel de actiuni comune. numai eu stiu cat m-am chinuit sa-l atrag pe fiul meu, macar sa vada si el locurile minunate pe care le-am vazut eu. au scuze de tot felul: de la ce sa faca acolo cu oamenii maturi, la de ce sa nu fie in parc cu colegii, sau de ce nu car si calculatorul si jocurile sau mai stiu eu ce instrumente, la cum sa participe el la discutiile noastre filozofice ( vezi gramada de glume si bancuri deocheate sau nu care se spun). mi-e greu sa-l las si acasa, dar e mai fericit sa piarda vremea prin oras cu cei de seama lui. il inteleg perfect si simt pe undeva ca are dreptate. imi aduc aminte ce mutre faceam si eu cand trebuia sa plec cu parintii undeva.
deci daca cineva se simte bine in grupul lui, indiferent ca e tanar sau batran, mai bine facem diferentierea si acceptam situatia. si fiecare petrecem de minune.
-
Ce sa-i invatam pe copii nostri
O mare parte din dramele si esecurile dureroase,suferite de catre adolescenti si tineri in dragoste,au drept cauze educatia parintilor si massmedia.Dar mai ales educatia parintilor sau lipsa cu desavarsire a acesteia.
Ca parinte de fata,ce ai putea sa iti inveti fiica(devenita adolescenta)in legatura cu baietii,astfel incat sa-si gaseasca implinirea in dragoste sau sa stie cum sa evite relatiile care ar putea duce la esecuri si suferinte grave?
Ca parinte de baiat (devenit adolescent) ce ai putea sa-l inveti in legatura cu fetele?
Mai ales ca tinerii considera ca trebuie sa experimenteze ei, ca stiu ei mai bine despre ce este vorba.
Si dupa parerea mea lucrurile se complica si mai mult cand parintele are statutul de single; destul de complicat sa explici copilului anumite aspecte.
-
Ei, aici intervine profesorul de biologie. :strambatura: Eu, de exemplu, in ultimele ore la sistemul reproducator, le-am dat niste fise pe care elevii au completat atatea intrebari anonime cate le-a dorit inimioara, la care am raspuns pe urma in clasa. Consider ca este absolut necesar nu sa stie mai mult decat trebuie, ci, din ceea ce stiu oricum din mass-media si de pe internet, sa afle ceea ce este corect si ceea ce nu este. Adica sa aiba discernamant.
Toti copiii au recunoscut ca nu ar fi avut curajul sa puna acele intrebari parintilor.
-
Caroline e bine ca ai amintit de partea de biologie dar eu ma refeream mai mult la partea afectiva, pshica si emotionala prin care trec adolescentii la primele experiente in dragoste.
-
Atunci, un psiholog. Am prietene care practica asta cu copiii lor.
-
gabitzu, nu m-as avanta sa-i invat pe copiii mei despre relatia cu sexul opus, caci nu-s convinsa ca am cele mai corecte opinii, dat fiind ca nu-s psiholog si nici n-am experimentat mult. :) N-am a le inocula perceptiile mele; trebuie sa si le creeze pe ale lor, poate mai bune, poate numai diferite, dar ale lor.
Ce poti sa-ti inveti copilul sunt cele cateva reguli de bun simt pe care le contin si religiile (sa nu minti, sa nu furi , sa nu...) dar nu intr-un sens dogmatic, ci toate sub palaria acelui "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" de-l amintea Bit si la care subscriu intru-totul, si intr-o abordare empatica a interactiunii cu celalalte fiinte.
I-am invatat mai pe ai mei ca viata nu e numai soare si ca, oricat de bun ai fi, exista si esecuri si nedreptati pe care trebuie sa le accepti fara mari zdruncinari sufletesti, caci sunt firesti. Asta mi se trage de la faptul ca eu insami am avut un prim esec foarte tarziu, la sfarsitul adolescentei, total neasteptat -ca se intampla si accidente- si, nefiind deloc pregatita pentru el, am trait mult prea intens frustrarea momentului. am realizat ulterior ca as fi trecut muuult mai usor peste el daca as fi fost pregatita de parinti si pentru situatii neplacute, asa ca am avut grija ca pe copiii mei sa-i pun in tema cu coborasurile vietii care sunt efemere si nu rareori cu un revers luminos, cu o schimbare de drum intru bine.
Mai trebuie pregatiti copiii si pentru esecul sentimental care provoaca furtuni emotionale periculoase pentru un adolescent fragil. Trebuie sa stie ca aceste etape trec si lasa loc altora, posibil mult mai fericite.
Si mai trebuie invatati copiii sa indrazneasca, sa caute in ei dorintele adevarate si sa porneasca la indeplinirea lor fara temeri, fara "nu se poate", "eu nu sunt in stare", etc... sa fie multumiti de ceea ce sunt, asa cum sunt si sa paseasca in viata liberi, cu libertate interioara mai ales... sa indrazneasca sa viseze, sa dea friu liber creativitatii, sa nu se lase inlantuiti si limitati de regulile care nu sunt cu adevarat folositoare.
si-as mai zice, dar am treaba. :) am facut o pauza mica de o vorba, doua cu voi. :)
-
Ei, aici intervine profesorul de biologie. :strambatura: Eu, de exemplu, in ultimele ore la sistemul reproducator, le-am dat niste fise pe care elevii au completat atatea intrebari anonime cate le-a dorit inimioara, la care am raspuns pe urma in clasa. Consider ca este absolut necesar nu sa stie mai mult decat trebuie, ci, din ceea ce stiu oricum din mass-media si de pe internet, sa afle ceea ce este corect si ceea ce nu este. Adica sa aiba discernamant.
Toti copiii au recunoscut ca nu ar fi avut curajul sa puna acele intrebari parintilor.
excelenta idee, caroline, felicitari! mda, este un topic destul de spinos si delicat. iar pentru un tata de fata este si mai si. sugestii?!
-
Mica, si eu ma feresc sa le inoculez orice fel de conceptie, inclusiv a mea, astfel incat de cate ori ma intreaba cum as face eu, evit sa dau un verdict si ii ajut sa-si gaseasca singuri raspunsul. Ceea ce intentionez eu sa rezolv prin astfel de "teme de lucru"sunt doua aspecte:
1. Aceste lucruri nu trebuie tratate ca un tabu, suferim de secole, noi, oamenii, de lipsa comunicarii si ideile preconcepute in acest domeniu. Trebuie sa invete ca reproducerea, ca si supravietuirea sunt doua instincte primordiale, innascute ale omului, ca reproducerea nu inseamna numai imperechere, ci producerea de la zero a unei noi fiinte umane, cu toate responsabilitatile care deriva de-aici si ca nu au de ce sa rada sau sa-si bata joc de asta, ca hormonii nu inseamna numai aceia datorita carora te exciti sau care ti se urca la cap la pubertate (si nu numai), ci conditioneaza intreaga noastra dezvoltare, ca reproducerea este esentiala pentru supravietuirea speciei si integritatea fizica si psihica, ca individ.
2. Marea majoritate a profesorilor si parintilor ignora cu desavarsire faptul ca ai nostri copii (sau elevi) din ziua de azi au acces la TV sau pe net de mult mai multa informatie decat am avut noi vreodata. Exista o serie de mituri care trebuie dezvaluite si inlocuite cu adevaruri, altfel vor deveni tare pentru ei. Si acestea se vad cel mai bine in astfel de intrebari, de genul "E adevarat ca SIDA e o boala a homosexualilor?" Nu, nu e nici pe departe adevarat, SIDA nu este nici macar o boala cu transmitere exclusiv sexuala ca sifilisul, se transmite numai in 73% din cazuri prin contact sexual, este o boala a globulelor albe din sange. Hepatita B se poate transmite prin sarut, SIDA nu, de exemplu... Dar "bai, hepatita" nu este o porecla, in timp ce "bai, sidosule" sau "bai, homosexualule", da.
Si decat sa mai vad cazuri (cum am) de eleva care pana in clasa a VIII-a a facut deja 3 avorturi sau care capata BTS din nestiinta, prefer cunostinta de cauza. Primul pas ca sa rezolvi o problema este sa recunosti ca acea problema exista... si rapoartele internationale spun ca scolile romanesti se confrunta cu exact acelasi nivel de probleme ca si cele americane, cu exceptia faptului ca ai nostri nu au inca acces la arme. Dar la droguri, sex si violenta, da.
Daca un copil de cls. a VII-a poate sa explice colegilor lui de ce exista la farmacie prezervative cu gust de banane, capsuni etc. (la care de altfel se face reclama la TV, pe care o vad toti copiii) nu trebuie sa ne mai indoim de faptul ca probabil mai stiu multe alte lucruri, pe care trebuie sa si le explice corect. Cel putin, eu asa cred.
Matei, am inteles ca fata ta e destul de mare... Parerea mea este ca, de la 17-18 ani, trebuie sa renunti treptat sa o apostrofezi parinteste si sa tratezi lucrurile cu ea ca si cu o femeie prietena de varsta ta... inclusiv sa-i spui ca e frumoasa si de ce, sa negociezi cu ea ce nu-ti place de pe picior de egalitate in loc sa-i impui si sa o incurajezi sa comunice cu tine in orice domeniu. In definitiv, doar pe tine te are... :)
-
Subscriu, Carol.
De multe ori m-am gandit mult ce sa le spun copiilor despre una sau alta, mai ales in domeniul relatiilor, si mi-am dat seama ca nu pot sa le dau decat sfaturi generale...nu pot sa am opinii ferme si ei sunt cei care decid singuri in legatura cu o relatie sau alta pe care o experimenteaza.
Si, da, absolut...eu cred ca nu exista niciun subiect tabu. niciunul in sine nu e "rusinos", "interzis". urat poate fi doar modul in care se dezbate un subiect. cu ai mei am discutat intotdeauna foarte deschis si cu un ton "de normalitate" absolut orice, inclusiv tema sexului. Eu l-am pus in tema pe fi-miu cu mai tot ce tine de subiect si stiu eu (ca am si eu limitele mele ;D), cu aceeasi deschidere si natural cum discut despre orice altceva. A face "tabu" din orice exista si este omenesc e o mare prostie... totul e sa nu vulgarizezi si sa nu bagi "sub pres" ca si cand ar fi ceva murdar sau vinovat, ca nu-i faci niciun bine bietului viitor adult.
Matei, eu nu pot sa-ti recomand decat sa fii deschis cu fetita ta si sa-i arati afectiune. Are enorm de multa nevoie de iubire parinteasca. De obicei tatii sunt mai retinuti in a-si exprima afectiunea, insa eu cred ca tu poti incerca sa-ti cultivi mai mult si latura "materna". Cum spune si Carol, nu ezita sa-i arati afectiune si pretuire pentru ceea ce este ea; asta ii da incredere in sine. Cat despre subiectele mai "delicate", daca te jenezi sau se jeneaza, poate ca gasesti o prezenta feminina pe care ea o agreeaza si in care are incredere : o prietena de familie, o matusa, o bunica, o profesoara cum e Carol :), cu care sa poata dialoga deschis, fata de care sa-si poata exprima temerile, curiozitatile, tristetile pe care tie ti le destainuie mai greu.
un singur lucru nu dauneaza copiilor: sa le spui ca-i iubesti si sunt minunati. :)
-
A face "tabu" din orice exista si este omenesc e o mare prostie... totul e sa nu vulgarizezi si sa nu bagi "sub pres" ca si cand ar fi ceva murdar sau vinovat, ca nu-i faci niciun bine bietului viitor adult.
Punctul pe i, Mica! :thumbup: Tocmai asta urmaresc si eu... Incep asa: cine crede ca s-a nascut dintr-o "prostie" e liber sa plece de la ora, nu-l pun absent. Si obtin ce vreau... pana la sfarsit, devine o tema de discutie la fel de serioasa ca si "Circulatia sangelui. " ;)
un singur lucru nu dauneaza copiilor: sa le spui ca-i iubesti si sunt minunati. :)
Eu ma abtinusem sa mai completez ceva la raspunsul lui Matei, da' acu' ma provoaca Mica. ;D Cred ca toata copilaria si adolescenta mea am jinduit dupa faptul ca alti copii puteau fi prieteni cu parintii lor si eu nu (ai mei erau de felul lor mai conservatori si introvertiti, si intre ei, nu numai cu noi, copiii). As fi vrut ca tatal meu sa vina la mine la Cluj cand eram studenta, sa ma invite la un teatru sau macar la o plimbare in oras, sa-i povestesc de cine m-am indragostit... :angel: Dar asta e, au fost alte timpuri.
Matei, mie imi place tare mult schimbarea de situatie dintre tata si fiica in filmul "Ce-si doresc femeile?" cu Mel Gibson. Sper ca te-au ajutat in vreun fel elucubratiile noastre pe-aici... ;)
-
doamnelor, sfaturile voaster sunt excelente, really appreciate. nu am vazut filmul acela, Caroline. sunt de acord cu voi, in ceea ce priveste iubirea neconditionata fata de copii, sa vada si sa simta ca esti alaturi de ei, in tot ceea ce-i priveste. pentru ca daca tu, ca parinte, nu-i sustii, nu esti langa ei atunci cand au nevoie de tine, atunci s-ar putea sa o faca altcineva in locul tau. si acel cineva s-ar putea sa nu fie persoana cea mai adecvata. tocmai pentru ca si mie mi-a fost mai greu sa fiu prieten cu ai mei parinti si a trebuit sa invat multe lucruri the hard way, am incercat, si cred ca am si reusit, sa construiesc o altfel de relatie cu fiica mea. pot spune ca suntem prieteni, si incerc sa ating si subiectele mai mult sau mai putin delicate, incetisor, fara graba, cu naturalitate, provocand-o chiar pe ea sa-si dea cu parerea. dar lumea plina de orice fel de informatie, la indemana oricui, este o poarta deschisa si copiii pot lua de-acolo tot ce vad si cred de cuviinta. de aceea e bine sa aiba un ghid pe langa ei, sa le deschida ochii si sa-i ajute sa ocoleasca capcanele care ar putea sa-i raneasca sau schilodeasca pe viata. mai este ceva drum de parcurs totusi si pentru mine, sunt anumite bariere pe care trebuie sa mi le inving si eu dar spusele voastre de mai jos imi confirma ca sunt pe drumul cel bun.
-
da, jos cu barierele interioare. :)
cati ani are fata ta, Matei?
-
da, jos cu barierele interioare. :)
cati ani are fata ta, Matei?
15
-
15
Sa-ti traiasca, sa fie sanatoasa !
Este varsta la care incepe sa-si puna intrebari si e bine sa fie tratata ca un om mare, adica sa i se respecte personalitatea. Sa fie incurajata sa gandeasca singura ce e bine si ce e rau, sa fie responsabilizata pentru ceea ce face.
-
Sa-ti traiasca, sa fie sanatoasa !
Este varsta la care incepe sa-si puna intrebari si e bine sa fie tratata ca un om mare, adica sa i se respecte personalitatea. Sa fie incurajata sa gandeasca singura ce e bine si ce e rau, sa fie responsabilizata pentru ceea ce face.
multumesc, almi gabi. este o varsta frumoasa dar si foarte dificila.
-
15
auch! e varsta dificila, intr-adevar. trebuie sa te inarmezi cu rabdare...vestea buna este ca in 2,3 ani trece. :) va doresc mult bine.
-
Sunt amatori de iesit prin parcuri cu copiii?
-
Sunt amatori aici de iesit la munte cu copiii ? 2-3 nopti cazare la vreo pensiune si in rest trasee usoare pe munte ... eu asta imi propun cam de pe 1 sept incolo. Fetita mea are 7 ani. Cine se mai incumeta cu noi ?
-
Ne incumetam noi :) Fetita mea are tot 7 ani. Cand vrei da un semn si vorbim. Noi suntem disponibile de la mijlocul lui august.
-
Aaa, super Elena ! noi suntem disponibile din sept; pana atunci caut pensiuni si trasee ... mai usurele asa ca nu avem antrenament :); suntem din Buc, voi ?
... inafara de mesaj aici, nu stiu cum sa tinem legatura (avem voie aici sa lasam date de contact ?)
-
Noi abia ne vedem din marsupiu, asa ca nu putem pleca departe. Dar ne-am duce o dupamasa in rezervatie la Comana (sau alte imprejurimi ale Bucurestiului). Se mai gasesc amatori?
-
Erica, iti las adresa mea de e-mail: elle_1474@yahoo.com. Noi suntem tot din Bucuresti si tot cu trasee mai usurele :thumbup:
-
S-a dezbatut, mai demult, "moralitatea" adoptarii unui copil de catre un parinte singur. Iata o poveste reala: o cunostinta, femeie, divortata, si-a dorit enorm un copil pe care nu-l putea avea. a facut toate demersurile pentru adoptie si, la un moment dat, a fost chemata la o maternitate sa "aleaga" (se intampla acum mai multi ani). A vazut un copil, doi copii si cand i s-a adus al treilea (infofolit si acoperit aproape total de o caciulita, nevazandu-se, deci, mai deloc) a simtit o emotie f. puternica si a "stiut" instantaneu ca "acela" e copilul, desi nu-i distingea nici macar jumatate din chip. "Recunoasterea" a venit din interiorul ei. Asadar l-a ales.
A doua zi s-a incercat sa i se ofere un altul, acela nefiind inca sau sigur de dat spre adoptie. Insa ea se "indragostise"de acel copil si a facut tot ce a fost posibil sa i se dea acela si nu altul.
Cand copilul avea doi ani, doamna aceasta l-a gasit si pe "El".
Copilul a crescut si, uluitor, seamana foarte tare cu ea: aceeasi culoare speciala de par, aceeasi ochi albastri, aceeasi fata prelunga.
Cei trei au acum, de mai multi ani, o familie foarte reusita.
Iata ca ceea ce unii pot considera un gest egoist, s-a transformat intr-o poveste fericita pentru toti. Si nu e basm; e o realitate vazuta cu ochii mei.
Ceea ce trebuie spus e ca doamna in cauza si-a dorit din tot sufletul toate acestea, fara ezitari. A fost foarte sigura ca asta vrea si nu s-a oprit pana nu a avut copilul dorit, pe care l-a ales aproape "pe nevazute", dar ascultandu-si vocea interioara.
-
Ceea ce trebuie spus e ca doamna in cauza si-a dorit din tot sufletul toate acestea, fara ezitari. A fost foarte sigura ca asta vrea si nu s-a oprit pana nu a avut copilul dorit, pe care l-a ales aproape "pe nevazute", dar ascultandu-si vocea interioara.
Mica, ai subliniat un aspect foarte important, si anume, siguranta, dorinta puternica de a materializa un lucru, un plan de viitor, increderea ca poti duce la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus, fara niciun fel de ezitari. Cand iti doresti din tot sufletul ceva, efortul nu este zadarnic, de fapt constati ca nu ai facut niciun fel de efort, dimpotriva...
-
exact asta am vrut sa subliniez, Lucia. :) o dorinta spre implinirea careia pleci cu indrazneala si incredere are enorme sanse sa se materializeze. :)
si mai e un aspect important...'ascultarea sinelui", a vocii interioare. chiar adineauri ma uitam la fotografia lor, mama si fiica pe o plaja - splendida imagine a iubirii si bucuriei - si nu-mi vine sa cred cat de tare seamana cele doua... si asta numai din "intamplare" (ce usor folosim cuvantul asta)... :)
-
subscriu, fetelor! :thumbup:
Tre` sa-ti doresti si sa actionezi, sa faci ceea ce tine de tine pt ca visul sa devina realitate si apoi se aranjeaza toate: apar oamenii potriviti, imprejurarile favorabile care te duc spre atingerea telului. Stia Coelho de ce spunea ca "Atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale!" ^-^
-
subscriu, fetelor! :thumbup:
Tre` sa-ti doresti si sa actionezi, sa faci ceea ce tine de tine pt ca visul sa devina realitate si apoi se aranjeaza toate: apar oamenii potriviti, imprejurarile favorabile care te duc spre atingerea telului. Stia Coelho de ce spunea ca "Atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale!" ^-^
absolut. verificat. ;)
-
Total de acord cu voi. Daca intentia este ferma ,ascultam intuitia acea voce interioara,si actionam ,dorinta devine realitate.
-
si mai adaug ceva: caracterul tipului. faptul ca a acceptat-o cu un copil spune multe despre caracterul lui. :)
pentru unii e un capat de tara...
-
si mai adaug ceva: caracterul tipului. faptul ca a acceptat-o cu un copil spune multe despre caracterul lui. :)
pentru unii e un capat de tara...
pai era un (chiar)"el", deci qualite. :)
Total de acord cu voi. Daca intentia este ferma ,ascultam intuitia acea voce interioara,si actionam ,dorinta devine realitate.
ia uite ce consens de doamne avem. :)
-
As face si eu consens cu voi, da' pana nu adopt si eu un copi ca-n poveste, nu am ce cauta pe acest topic... oO
-
Caro, nu-i poveste. E realitatea unei foste colege.
-
Am inteles, Si oricum, nu prea glumeam... :)
-
Eu ce sa mai spun? Oricum sunt defect dupa unele standarde :)
Nu pot sa ma abtin totusi sa spun si eu ce consider ca e de calitate: - o femeie care n-are copii, e in stare sa faca copii dar se marita cu un barbat care are deja si-i creste pe ai lui. Deja categoria asta intra la SF :)
-
As face si eu consens cu voi, da' pana nu adopt si eu un copi ca-n poveste, nu am ce cauta pe acest topic... oO
Consens de idei ,deci esti cu noi Caroline!
-
Eu ce sa mai spun? Oricum sunt defect dupa unele standarde :)
Nu pot sa ma abtin totusi sa spun si eu ce consider ca e de calitate: - o femeie care n-are copii, e in stare sa faca copii dar se marita cu un barbat care are deja si-i creste pe ai lui. Deja categoria asta intra la SF :)
nicky, dupa ce-am postat fraza aceea, m-am gandit ca ai putea interpreta asa. :) cand e vorba de teorie, 99% din oamenii onesti, care nu au deja copii (cred ca cei care au inteleg altfel faptul ca ai putea iubi si un copil "strain"), ar spune ca nu-si doresc un partener care are deja un descendent. Si oarecum e normal. E absolut normal sa-ti doresti in primul rand un copil al tau.
Eu vorbeam aici de "practica", de situatia in care un om (fie el barbat, fie el femeie) gaseste un alt om, cu un copil, ba chiar doi. si ii place foarte tare, sau chiar ajunge sa-l iubeasca, dar "da inapoi" pentru ca nu are curajul, nu vrea, sau pur si simplu nu poate sa-si asume situatia... sigur ca uneori, sau de cele mai multe ori iti trebuie o buna doza de curaj si rabdare, insa daca intr-adevar e vorba de o iubire din aceea rara, inclin sa cred ca renuntarea ar fi o mare lasitate, si foarte probabil si o mare pierdere.
atata timp cat tu n-ai fost in fata unei astfel de situatii (si daca nu ti-o doresti, deie Domnul sa nici n-o aflii) nu poti fi "judecat" :). una e sa spui ce gandesti, asa, teoretic (si tu ai fost onest, nu ipocrit), si alta este viata. :)
exista si femei care cresc copii ce nu sunt ai lor, insa intr-o situatie in care femeia aceea ii poate avea si pe ai ei nu i se indeplineste dorinta (fiindca el are si nu mai vrea...)...da, poate fi usor frustrant.
-
Eu sunt parinte singur, muc cel mic implineste in curand 2 luni. Pot sa spun ca inainte sa se intample, nici nu concepeam ideea sa stau cu cineva care are copii, iar acum optica mea s-a schimbat dramatic. Asa ca inteleg foarte bine de ce atunci cand n-ai copii vrei sa stai printre cei ca tine si cand ai copii, vrei tot pe cineva ca tine.
In consecinta, apreciez in mod deosebit pe cei care n-au copii, dar accepta sa stea cu cineva care are copil.
-
nu prea vroiam sa dau tot din casa, pe subiectul asta, insa cred ca nu e nicio problema sa spun, asa, ca studiu de caz, ca alta cunostinta a adoptat un copil care avea deja 6 anisori. A fost singura "oferta" dupa o indelunga asteptare intr-un proces de adoptie. desi nu avea nici varsta nici sexul pentru care optasera parintii, l-au luat. Miraculos sau nu (pe mine m-a uimit, totusi), copilul s-a integrat perfect, de la inceput, si culmea, culmilor, ca si-n primul caz, seamana cu ea formidabil. Habar n-am cum de s-a intamplat asa, in ambele cazuri, insa copiii acestia seamana cu mamele adoptive mult mai bine decat seamana "naturalii" mei cu mine.
revin la caz. Desi l-au luat atat de mare (la 6 ani un copil este destul de "format") toata lunmea il iubeste: parinti, bunici, unchi, verisori.
v-am spus doua cazuri fericite. Al treilea este un el care are "copilul ei". Nu stiu amanunte, dar nu parea deloc nefericit. :)
acum, ca suntem la tema copiilor adoptati, mai stiu un alt caz, din alt context, in care copilul adoptat nu s-a integrat familiei nici dupa multi ani... acolo insa mai exista un alt copil, natural, si am eu feelingul ca neintegrarea este consecinta atitudinii (gresite) a parintilor adoptivi.
-
Eu sunt parinte singur, muc cel mic implineste in curand 2 luni. Pot sa spun ca inainte sa se intample, nici nu concepeam ideea sa stau cu cineva care are copii, iar acum optica mea s-a schimbat dramatic. Asa ca inteleg foarte bine de ce atunci cand n-ai copii vrei sa stai printre cei ca tine si cand ai copii, vrei tot pe cineva ca tine.
In consecinta, apreciez in mod deosebit pe cei care n-au copii, dar accepta sa stea cu cineva care are copil.
sa-ti traiasca muc cel mic. :)
da, un copil deseori iti deschide sufletul pentru toti copiii. cel putin asa am patit eu care eram destul de dezinteresata de subiect si dupa ce i-am avut pe ai mei am cazut in adoratie pentru toti. si-asa am ramas. :) sigur insa ca e o diferenta intre a-ti placea copiii si a te avanta in meseria (grea, nu gluma) de parinte.
-
Multumesc pentru ca nu ati dat cu rosii in mine ;) Si eu am un respect pentru cei care pot sa faca asa ceva fara vre-un interes anume. Se spune ca intelepciunea vine odata cu varsta, eu inca o mai astept :)
-
Multumesc pentru ca nu ati dat cu rosii in mine ;) Si eu am un respect pentru cei care pot sa faca asa ceva fara vre-un interes anume. Se spune ca intelepciunea vine odata cu varsta, eu inca o mai astept :)
da, si cand in sfrarsit ai intelepciunea, incepi sa regreti ca nu mai ai varsta... ;D
-
Mai zic si eu ceva, chiar daca nu sunt "single cu copii" sau mai bine zis, sunt, da' cu copiii altor parinti, la scoala. oO
Io zic asa: ca-i faci sau nu, ca-s ai tai sau nu-s ai tai, dea Domnu' sa nu aiba parte de copii decat aia care-i merita. Nu exista rau mai mare decat un parinte denaturat.
-
Mai zic si eu ceva, chiar daca nu sunt "single cu copii" sau mai bine zis, sunt, da' cu copiii altor parinti, la scoala. oO
Io zic asa: ca-i faci sau nu, ca-s ai tai sau nu-s ai tai, dea Domnu' sa nu aiba parte de copii decat aia care-i merita. Nu exista rau mai mare decat un parinte denaturat.
Fericiţi cei care se merită unii pe alţii, părinţi şi copii! :)
-
Se baga cineva la liniute cu carucioare?
-
Eu sunt parinte singur, muc cel mic implineste in curand 2 luni. Pot sa spun ca inainte sa se intample, nici nu concepeam ideea sa stau cu cineva care are copii, iar acum optica mea s-a schimbat dramatic. Asa ca inteleg foarte bine de ce atunci cand n-ai copii vrei sa stai printre cei ca tine si cand ai copii, vrei tot pe cineva ca tine.
In consecinta, apreciez in mod deosebit pe cei care n-au copii, dar accepta sa stea cu cineva care are copil.
Sa iti traiasca!
Eu mi-am dorit copil si nu doar unul, am vrut 3 copii si datorita lui Single Camp am inceput din nou sa sper ca mai exista o sansa sa-mi gasesc jumatatea si sa-i am.
Am fost in situatia de a fi cu cineva care avea deja copil din casatoria anterioara si l-am acceptat, ba chiar mai mult am aranjat o camera numai pentru copil, dar copilul vroia la mama, iar "el" era dependent de copil. Banuiesti ce s-a intamplat?! Copilul nu m-a acceptat, a plecat la mama lui si a plecat si "el" dupa copil. Dureros a fost, ca dupa ce trecusem dupa un divort urat, a mai trebuit sa trec si peste o alta incercare esuata. De atunci am ales sa raman singura si am devenit un om trist. Dar dupa cativa ai, am incercat din nou tot cu un barbat cu copil doar ca el nu si-l recunostea si nu-l vizita. Vazusem fotografia copilului si semana cu el, dar de cate ori deschideam subiectul "copilul" incepea sa tipe si sa se certe cu mine. In fine, relatia s-a terminat din cauza comportamentului necioplit pe care il avea.
Iar acum, datorita lui Single Camp m-am trezit la viata, sa incep sa sper ca va iesi si soarele pe strada mea. :)
-
Io ma gandeam mai pe d-a dreptu`: sa postez anunt cu "Caut mamica (eventuala sau actuala, nu importa. Ca daca e eventuala, o facem si actuala)... ;D
Acu`, vorbind serios, nu stiu...da, cred ca as avea o retinere (initiala) in a intra intr-o relatie cu o femeie care e mama deja. Probabil ca si datorita faptului ca (in sinea mea egoista) as crede ca in sufletul ei poate fi loc mai putin pentru uratu` de moa, pe motiv ca e cineva deja acolo. Insa, daca ochiu` meu vede ca ea e "the one"pentru mine (adica love, brain si understanding asa cum trebe), sa ne fie cu iertare, poa` sa aiba si 22. De copii. Mai facem 22 si uite-asa, ma fac antrenor de echipa de fotbal american! Cu toate liniile complete chiar.
-
Sa iti traiasca!
Eu mi-am dorit copil si nu doar unul, am vrut 3 copii si datorita lui Single Camp am inceput din nou sa sper ca mai exista o sansa sa-mi gasesc jumatatea si sa-i am.
Am fost in situatia de a fi cu cineva care avea deja copil din casatoria anterioara si l-am acceptat, ba chiar mai mult am aranjat o camera numai pentru copil, dar copilul vroia la mama, iar "el" era dependent de copil. Banuiesti ce s-a intamplat?! Copilul nu m-a acceptat, a plecat la mama lui si a plecat si "el" dupa copil. Dureros a fost, ca dupa ce trecusem dupa un divort urat, a mai trebuit sa trec si peste o alta incercare esuata. De atunci am ales sa raman singura si am devenit un om trist. Dar dupa cativa ai, am incercat din nou tot cu un barbat cu copil doar ca el nu si-l recunostea si nu-l vizita. Vazusem fotografia copilului si semana cu el, dar de cate ori deschideam subiectul "copilul" incepea sa tipe si sa se certe cu mine. In fine, relatia s-a terminat din cauza comportamentului necioplit pe care il avea.
Iar acum, datorita lui Single Camp m-am trezit la viata, sa incep sa sper ca va iesi si soarele pe strada mea. :)
Esti un om cu suflet mare, Geta. M-au impresionat foarte mult cele scrise de tine. Lasă trecutul în urmă, eşti tânără, ai calităţi, ai resurse pentru un nou început! :)
-
Va spun sincer, ca dupa cele 2 experiente, mi-am dat seama ca mama avea dreptate cand imi spunea ca relatiile nu sunt simple atunci cand sunt la mijloc copii din casatoriile anterioare. Nu am ascultat-o. :hammer:
Si am ajuns la concluzia ca as prefera pe cineva la fel ca si mine fara copii.
-
[...]Acu`, vorbind serios, nu stiu...da, cred ca as avea o retinere (initiala) in a intra intr-o relatie cu o femeie care e mama deja. Probabil ca si datorita faptului ca (in sinea mea egoista) as crede ca in sufletul ei poate fi loc mai putin pentru uratu` de moa, pe motiv ca e cineva deja acolo.[...]
Asa ma gandeam si eu inainte, a propos de barbatii cu copii. Acuma logica e fix invers. Daca n-are deja copil, sau daca nu s-a implicat activ in cresterea copilului, imi pierd vremea, pentru ca n-o sa priceapa in veci faptul ca atunci cand ai copil, nu mai poti sa zburzi ca inainte.
-
Pai ca-nainte nu mai zburzi nici daca ti-ai rupt piciorul fiindca ai calcat in gropi uitandu-te dupa blonde :D Sau daca treci de-o varsta, io stiu, 30 si nitel. Sau daca pur si simplu te-ai saturat de zburdat. Asa ca...nush, io n-as fi asa categoric in excluderi. Niciodata nu spune "niciodata", stii cum se spune.
-
Nu mai zburzi ca inainte pentru ca ai pe cineva care depinde intru totul de tine. Un copil inseamna grija permanenta, responsabilitate. Pentru un parinte responsabil! Ca-s atatia care i-au facut si nu le pasa de ei
Ana, sa-ti traiasca bebelul, sa fie sanatos si norocos si sa ai numai bucurii alaturi de el! :)
-
Multumesc :)
Sper ca pana la Craciun sa creasca destul cat sa il pot lua cu mine la Azuga daca tot acolo om merge.
In continuare caut amatori de curse cu carucioare sau concursuri de scuipat suzeta, avand in vedere ca de plimbat, nu prea ne putem plimba :)
Off topic, de ce nu pot trimite mesaje private?
-
Va spun sincer, ca dupa cele 2 experiente, mi-am dat seama ca mama avea dreptate cand imi spunea ca relatiile nu sunt simple atunci cand sunt la mijloc copii din casatoriile anterioare. Nu am ascultat-o. :hammer:
Si am ajuns la concluzia ca as prefera pe cineva la fel ca si mine fara copii.
evident ca e mai complicat in varianta asta... insa uneori merita efortul si rabdarea si iese si bine.
Fa cum simti. nu exista retete de "asa e bine", "asa e rau" sau vreo garantie a reusitei in vreo varianta.
-
Asa ma gandeam si eu inainte, a propos de barbatii cu copii. Acuma logica e fix invers. Daca n-are deja copil, sau daca nu s-a implicat activ in cresterea copilului, imi pierd vremea, pentru ca n-o sa priceapa in veci faptul ca atunci cand ai copil, nu mai poti sa zburzi ca inainte.
n-as generaliza. unii barbati pot intelege.
dibacia sta in a nu-l face pe el sa se simta mereu "secundar" si sa stii sa mediezi eventualele tensiuni intre copil si el, in mod impartial, aratand iubire si intelegere si unuia si altuia. Nu-i simpla deloc postura "din mijloc", e procustiana de-a dreptul ;D
-
Sunt de acord ca exista exceptii si in mod cert daca ai de-a face cu o exceptie, foarte bine.
Regula insa e cea care e.
Ma uit la mine: am inceput deja sa lucrez, cat timp stau acasa suntem siamezi, adica nu pot sa misc in front, iar cat timp lucrez iar nu pot sa misc in front, pentru ca sunt la munca. Unde incape un el in ecuatia asta?
Ok, o sa mai creasca, dar daca il vad doar dimineata si seara + weekendurile, singura sansa sa leg o relatie afectiva rezonabila este ca tot timpul cat sunt acasa sa stam impreuna.
Poti sa zici ca o seara pe saptamana chemi pe cineva sa stea cu bebe si tu te duci la distractie. Poti sa iei siamezul cu tine, dar asta presupune sa accepte si el asa ceva.
Oricum o intorci, odata ce ai copil si esti parinte singur, Singles Camp scrie pe tine ;)
-
Sunt de acord ca exista exceptii si in mod cert daca ai de-a face cu o exceptie, foarte bine.
Regula insa e cea care e.
Ma uit la mine: am inceput deja sa lucrez, cat timp stau acasa suntem siamezi, adica nu pot sa misc in front, iar cat timp lucrez iar nu pot sa misc in front, pentru ca sunt la munca. Unde incape un el in ecuatia asta?
Ok, o sa mai creasca, dar daca il vad doar dimineata si seara + weekendurile, singura sansa sa leg o relatie afectiva rezonabila este ca tot timpul cat sunt acasa sa stam impreuna.
Poti sa zici ca o seara pe saptamana chemi pe cineva sa stea cu bebe si tu te duci la distractie. Poti sa iei siamezul cu tine, dar asta presupune sa accepte si el asa ceva.
Oricum o intorci, odata ce ai copil si esti parinte singur, Singles Camp scrie pe tine ;)
Asta cat e mic...si e mic cam vreo 15 ani. ;D insa, pe parcurs, vei vedea, nu veti mai fi atat de siamezi, daca ai grija sa nu-l faci foarte dependent de tine. Apoi se va distanta el, isi va reclama independenta si-si va prefera grupul de prieteni.
nu privi atat de "in tragic" si transant situatia...si colega mea era singura cu un copil mic ci infiat. si iata ca acum exista si "el".
viata e imprevizibila. relaxeaza-te, vezi-ti de pui, bucura-te imens ca-l ai (te va ajuta sa depasesti momentele foarte grele, aceasta recunostinta) si mergi inainte zambind....vorba unei cunoscute fraze "nu se stie cine se va indragosti de zambetul tau" :).
-
acum, ca suntem la tema copiilor adoptati.....
Gasesc ca este o dovada de mare iubire sa adopti un copil si totodata si o mare responsabilitate. Am inteles ca momentul critic este cel in care afla ca este adoptat (asta in cazul in care e mic si nu stie de la inceput).
-
HHHHHHHHHHmmmmmmmmmmm micaela, am citit subiectul dezbatut aici.
Vazute lucrurile de afara arata cu totul altfel :) arata foarte bine.
Pentru cei mari care fac acest gest e ideal (spun asta pentru ca la randul meu am dorit sa fac acelasi gest intr-un final am renuntat! De ce? :)
Din cealalta parte din partea copilului adoptat lucrurile stau in totalitate altfel (si aici spun in cunostinta de cauza), deci
.. subiectul e un pic cam prea FIN!
E excelent pentru voi care nu ati trecut printr-o asemenea poveste, pentru noi ASTIALALTIIIIIIIII treaba nu e chiar asa de EXCELENTA.
Crede-ma ca stiu foarte bine ce spun, nu pot aici detaila prea multe, dar cine stie poate ne vom vedea si poate vom avea ocazia sa dezbatem subiectul fata in fata cu totii de pe forum.
Chiar mi-ar placea :)
Micaela
dintr-un grup de copii din care alegi te lipesti de unul si el este!!! Cum nu-i poti lua pe toti, trebuie sa iei ceea ce crezi ca ti se potriveste
Asa pune un adult problema cand se hotareste sa adopte un copil. Nu?
..." atunci persoana simte sau nu acel FEELING al inimii si hotararea imediata e sa ceara acel copil. Apoi se intreba cum il ia asa, fara sa stie nimic despre el.
Raspunsul e pe acela il vrea, a vazut ca e intreg. Exact ca pe o marfa !!!
Micaela ai scris asa - : ca alta cunostinta a adoptat un copil care avea deja 6 anisori. A fost singura "oferta" dupa o indelunga asteptare intr-un proces de adoptie. desi nu avea nici varsta nici sexul pentru care optasera parintii, l-au luat.
Desi l-au luat atat de mare (la 6 ani un copil este destul de "format")
Sa stii ca simt o usoara ironie in cuvintele tale!
Totusi micaela vorbesti despre fiinte umane nu vorbesti de obiecte vorbesti despre niste suflete a caror sanse de a se naste intr-o familie NORMALA nu a depins de ei cand s-au nascut pe lume, deci eu zic sa iti formulezi un pic altfel propozitiile, pentru ca JIGNESTI fara sa vrei.
Acele fiinte despre care se discuta aici , despre oamenii adoptati sunt oameni la fel ca tine si ca toti ceilalti, deci?
Exact ce spune-am o MARFAAAAA! Oferta zilei ca la supermarket: sa stii ca exprimandu-te asa, - JIGNESTI persoanele care la randul lor au avut sansa sa fie adoptati! si citesc acest forum.
HMMMMMMMM !
EU sunt o persoana aleasa tot in acest fel si credeti-ma ca a fost IN FAVOAREA MEA dar sufletul ramane LEZAT pentru totdeauna, indiferent de cat de buna a fost relatia intre parinte si copil.
Sufletul unui om abandonat, RAMANE LEZAT pentru totdeauna, cu toate ca inveti sa depasesti foarte multe obstacole care vin din pricina statutului de copil adoptat.
In timp accepti situatia, cand vezi ca este in favoarea ta dar in suflet ramane mereu acea durere. Oricat te straduiesti sa o ignori, oricat incerci sa o alimentezi ca iti este bine, ca totul e ok, durerea ramane pe veci acolo.
Guesswho
Ceea ce scrii tu ca visul sa devina realitate si apoi se aranjeaza toate: apar oamenii potriviti, imprejurarile favorabile care te duc spre atingerea telului.
VISUL CUI???? Fii sigura ca visul unui copil adoptat nu este nici pe departe cu toate ca aceasta oportunitate de a fii adoptat, il modeleaza ca om si ii da sansa in viata de a putea inainta.
Toate sunt bune si frumoase la EXTERIOR, dar cere parerea celor care sunt in situatia asta!
crezi ca e visul unui om adoptat?
Ca sa poarte acest stigmat de ADOPTAT cu toate ca e in favoarea sa, aici ma repet!
Mereu se face diferentiere intre UNUL DIN ACEI COPIII adoptati, adica parca sunt o entitate ciumata, e groaznic ! sa vezi, sa auzi si mai ales sa simti acest lucru, copil fiind! Crede-ma!
persoanele abandonate. = sunt foarte repede judecate de toti neavenitii!!!
DIN STARt sunt pusi la zid, sunt comparati ca fiind copiii unor drogati, hoti, curve, delicventi si tot ce poate fi mai rau pe lumea asta, se pune in carca copiilor din orfelinate. Asta te infurie cand incepi sa intelegi cum stau de fapt lucrurile in realitate. DECI?.....
Persoanele care iau povara adoptiei ar trebui ca macar fata de ei insisi sa recunoasca ca si-ar fi dorit sa dea nastere unui copil propriu.
Pentru ca mereu se pune problema mostenirii genetice altfel nu au nici o garantie si nu stiu in ce mod se va dezvolta OBIECTUL ADOPTAT.
A adopta un copil este o mare responsabilitate. Trebuie sa dai dovada de multa dragoste si mai ales trebuie sa oferi TIMP din timpul tau acelui copil, ceea ce foarte multe mame adoptive il uita!
Culmea, concluzia este urmatoarea toti cei care se hotarasc sa infieze isi vad interesul personal, deci e un egoism al eu-lui lor, deci nu e acel suflet pe prim plan ci egoismul si buna starea lor.
Este adevarat: dai sansa unui copil infiindu-l dar el iti ofera tie mai multe sanse:
sa te simti implinit, sa stii ce inseamna sa iubesti cu adevarat un copil
Daca o faci cu tot sufletul este minunat, dar daca o faci pentru ca:
"am ajuns la o varsta cand mi-e teama ca nu va avea cine sa ma ingrijeasca la batranete" sau "fel de fel de motive " (am auzit atatea "dorinte" egoiste in avea copii adoptati incat....mie- deja bleahhhhhhhhhhhhh ) cred ca mai bine iti indrepti spre un animal de companie si nu spre un copil.
Va rog sa scuzati greselile de exprimare sau scris, DAR E SCRIS LA BRUT :) e feelingul de moment. Oricum este un subiect foarte "dificil" = pentru ca fiecare din noi "avem povestea vietii noastre, care oricum e o poveste unica si nu prea incape termenul de comparatie.
V=am rapit prea mult timp scriind asa mult. Dar fiind forumul oamenilor singuri - aici este :casa noastra: virtuala
-
Nu-s avocatul lui Mica dar sa stii ca o judeci complet gresit. Ba chiar mai mult, mie unul imi faci impresia ca tragi dupa tine O IMENSA FRUSTRARE (ca sa fac asa ca tine) si ceea ce ai scris mai sus e derivat direct si nefiltrat din acest lucru. Fiecare dintre noi, toti cei de aici, are propriile probleme, sa stii. Unele mai grave, altele mai usor suportabile. Ce ne face insa sa ne adunam aici e altceva. Nu ca suntem adoptati, nici ca sunt parinti (unii dintre noi), nici ca suntem veseli sau tristi. TOTI suntem singuri, fara a avea pe cineva (dupa cum bine ai observat). Si toti cautam sa impartasim cate ceva din asta (mai in gluma sau mai in serios) tocmai pentru a ne face viata mai usoara. Faptul ca suntem deja impreuna aici, atatia oameni diferiti e ceva (pentru mine, cel putin, e un mare "ceva", am vazut ca nu-s singurul in situatia mea -intr-un moment dificil din viata- si asta mi-a dat curaj).
-
...
V=am rapit prea mult timp scriind asa mult. Dar fiind forumul oamenilor singuri - aici este :casa noastra: virtuala
wow, Gabriela ( esti tiza mea :) )! probabil ca discutiile de aici au atins vechi rani dar totusi nu cred ca cineva de pe aici urmarea asa ceva ; nu cred ca ei cunosteau amanunte din viatat ta! asa cum spune bitek, fiecare avem povestile noastre, mai triste sau mai placute, dar important este sa incercam aici sa le lasam undeva in urma, trecutul este ceva ce nu putem schimba, ce nu mai putem desface, dar putem sa incercam sa facem pace cu el. :)
cand am spus de responsabilitate chiar la asta m-am referit , la munca, dragostea, ingaduinta, diplomatia etc pe care un parinte adoptiv trebuie sa le depuna pentru a compensa si alina durerea sufleteasca a copilului adoptat.
-
Draga Gabriela,
Imi pare teribil de rau ca asa ai perceput tu ceea ce am scris, insa eu sustin si am vrut sa spun exact contrariul.
Departe de mine a considera nu numai oamenii, dar orice alta fiinta ca fiind o "marfa".
Nici macar o miime de secunda nu am fost ironica in cele ce am spus. Tot ce a fost scris a fost scris cu dragoste si bucuria fericirii celor doua familii. Colega mea mi-a spus ca fetita ei este tot ce are mai drag pe lume si ca adoptia acesteia a fost cea mai inspirata si mai divina intamplare din viata ei, care este un om cu multe alte realizari importante, dar absolut minore in comparatie cu bucuria pe care i-a adus-o aceasta fetita frumoasa, desteapta si buna si care, la randul ei are o mama deosebita, la fel de inteligenta frumoasa si buna. :)
Ghilimelele le-am pus tocmai acelor cuvinte prea sarace ca sa poata descrie ceva atat de important ca intalnirea intre doua suflete, mama si copil. Am pus cuvantul "oferta" in ghilimele, tocmai pentru ca mi se pare total nepotrivit a fi folosit intr-un astfel de proces de adoptie. Era doar vorba ca era singurul copilas pe care l-au gasit desi cautau cu disperare de 3 ani. Si am subliniat natura divina a intamplarii ca, desi nu au "ales" (vezi, iar pun ghilimele - nu a ironie ci tocmai a nepotrivire), s-au "gasit", perfect, copil-parinti, ceea ce inseamna ca in spatele acestor intamplari sta DIVINUL.
Cand spuneam "ales" si "feeling", sustineam exact contrariul a ceea ce ai inteles tu: tocmai asta n-au facut acele doua femei, nu au ales ca pe o "marfa" (suna ingrozitor acest cuvant cand e vorba de un copilas). nu au ales dupa datele fizice, dupa varsta, dupa sex, ci au ales cu SUFLETUL. A spus "pe acela il vreau" pentru ca a rezonat cu acea fiinta, despre care nu stia nimic, la un nivel invizibil, ezoteric, Divin, printr-o mare emotie. Deci nu a fost "alegere" ci "recunoastere". De aceea si-a si dorit-o atat de mult si a asteptat pana cand s-a putut face infierea, cu toate obstacolele legate de acte.
Si eu n-am sustinut absolut niciodata ca adoptia ar fi un gest egoist (au existat doar pareri ca un parinte singur nu trebuie sa adopte doar pentru bucuria lui fara sa se gandeasca daca pe copil nu l-ar deranja absenta celuilalt parinte). Dimpotriva. Am dat acest exemplu tocmai ca sa arat ca chiar daca un om e singur si isi doreste foarte tare un copil, pana la urma se poate naste o familie splendida in care toti sunt fericiti. citeste cu atentie ce-am scris.
Gabriela, iti inteleg durerea si sensibilitatea fireasca la acest subiect (imi si pare rau ca l-am deschis), insa crede-ma ca aceasta diferenta intre un copil adoptat si un altfel de copl este mai mult in sufletul tau. Cei din exterior nu judeca asa si nici parintii adoptivi care isi iubesc copilul oricum ar fi: natural sau adoptat. Ii ubesc acelui copil fiinta nu originea. Uita-te cu atentie la ce-am scris si observa ca intotdeauna am sustinut ca poti iubi un copil chiar daca nu l-ai nascut tu si sunt absolut sigura de asta. asa simt si asa am vazut.
Adoptia nu e o "tranzactie" ci ar trebui sa fie o intalnire minunata in care toata lumea "castiga" - si copilul si parintii. si stii ce castiga cel mai mult? nu "conditiile de viata", nu "ajutorul la batranete" (asta e cel mai egoist motiv pentru care cineva face sau adopta un copilas) ci IUBIREA. Si chiar asa e, de cele mai multe ori (uite numai povestea lui Teo si a Maiei)...probabil ca uneori nu se intampla asa si e trist.... dar si in familiile "naturale" se intampla nepotriviri si conflicte... Tensiunile dintre parinti si copii nu vin "pe calea sangelui". Insa e firesc sa fii sensibila si uneori sa interpretezi dureros anumite lucruri care, de fapt, nu au absolut nimic de-a face cu "adoptia". sigur ca daca fiul meu ar fi fost adoptat ar fi putut resimti mai dureros conflictele pe tema invataturii si indelungile noastre frictiuni din adolescenta, interpretandu-le gresit ca fiind urmarea acestei situatii.
Si, cum au spus, atat de bine, Carol si Maria, nu toti oamenii merita copii (fie adoptati, fie naturali), daca nu stiu sa iubeasca, sa se dedice unei alte fiinte.
Poate ca sunt si oameni care judeca cum spui tu...insa genul acela de oameni, care "judeca", in general, n-ar trebui sa ne "atinga". Exista, si cred ca din ce in ce mai multi, oameni care-i privesc pe ceilalti cu sufletul, nu cu mintea si preconceptiile ei.
Draga Gabriela, imi cer sincer scuze daca te-ai simtit jignita, insa crede-ma ca nu am avut deloc aceasta intentie. Am vorbit cu drag despre intalnirea intre niste fiinte care, desi nu au legaturi de sange, au avut norocul si fericirea sa alcatuiasca familii fericite. Atat. M-am bucurat din tot sufletul pentru ei si am simtit nevoia sa impartasesc cu voi aceasta bucurie. Stiu, banuiesc, ca exista si experiente mai putin fericite, in care unii parinti nu au "talent" de parinti...(dar asta se intampla si cu copiii naturali).
Ma doare sincer ca asa ai inteles. Pentru mine un copil, al oricui ar fi el, este o minune mica si draga. N-as putea niciodata gandi astfel.
Primeste gandul meu bun si scuzele cele mai sincere daca cumva te-am jignit sau ranit.
;D
-
Inteleg supararea, lezarea ta....insa cred ca trebuie sa faci ceva sa te eliberezi de ea, caci este un balast chinuitor (si mai mult construit de mintea si sensibilitatea ta decat de cei din jur, care de cele mai multe ori nu privesc deloc atat de urat un copilas). Pana la urma, n-ar trebui sa intereseze pe nimeni ca parintele care te creste cu iubire si grija este o alta fiinta decat cea care ti-a dat viata si care, cine stie din ce motive ale tineretii, nu a putut sa se bucure de tine (parintii unia dintre copilasii despre care am spus erau foarte foarte tineri, fara posibilitati materiale si cu inca alti doi copii, chinuiti de conditiile proaste. Au spus ca vor ca acest copil sa traiasca mai bine ca ei; sa aiba sansa la o viata normala, cu parinti care sa poata sa i-o ofere).
Nu relatia de sange e cea care conteaza cel mai mult (cate "rude" nu nutresc sentimente nu tocmai frumoase unii pentru altii) ci IUBIREA. Si daca ai avut parte de iubire, e tot ce conteaza.
-
Dragilor, ce-ar fi sa renuntam la clasificari?! :o
Un copil este un copil si un parinte, un parinte, fie ca sunt biologici, vitregi sau adoptati. Suntem cu totii fiinte umane si avem nevoie de aceeasi afectiune, calitativ si cantitativ. Nicio clasificare nu tine aici pentru ca:
- Am vazut oameni care infiaza copii in mod egoist, ca sa aiba un sprijin la batranete. Dar am vazut si parinti care au facut si au crescut proprii lor copii doar pentru asta.
- Am vazut oameni care se simt singuri pentru ca sunt singuri. Dar am vazut si oameni care se simt singuri chiar daca nu sunt.
- Am prieteni care au copii sau care au infiat copii (stiu si pe cineva din SC care a infiat un copil la o varsta la care putea avea propriul ei copil) si care le sunt total dedicati copiilor. Dar am vazut si profesori, de exemplu, (sic :P ) care faca asta pentru copiii altora, fara sa-i infieze.
- Am vazut frati care sunt totul unul pentru altul. Dar am vazut si oameni fara nicio legatura aparenta care se au ca fratii.
- Am vazut familii care sunt fericite. Dar am vazut si single fericiti.
- Am vazut oameni care au avut parte de toate cele bune si totusi sufera. Dar si oameni care au avut parte de multe rele si care nu au incetat sa se lupte cu suferinta pentru o viata mai buna.
- S.a.m.d.
Egoismul, singuratatea, suferinta, iubirea si toate emotiile umane sunt subiective. Si nu pot fi judecate si dezbatute din afara, cu atat mai putin clasificate. Avem dreptul sa simtim fiecare exact ceea ce simtim. Nimic nu trebuie sa ne impiedice sa iubim si sa ne iubim exact asa cum suntem. Singura clasificare universal valabila este: oameni si neoameni. :bow:
-
Gabriela,iti respect durerea.Noi cei din aceasta casa ;virtuala;cum f, frumos ai spus incercam sa ne impartasim experientele, ingrijorarile, sperantele,etc, in ideea de a ne ajuta, de a ne sustine moral,de a ne gasi un echilibru.Iti inteleg perceptia ta de suferinta pt. o experienta traita de tine ,dar noi toti de aici cautam sa ne intelegem viata si in final sa fim oameni cum spune Caroline.Deci daca te-ai simtit jignita , ranita de comentariile noastre iti cer scuze.
-
Gabriela, imi pare rau ca discutia a starnit asemenea reactii.
E adevarat ca sunt discriminati copiii adoptati si e adevarat ca discriminarea (pozitiva sau negativa) lasa rani adanci, cat despre motivele discriminarii, sunt multe si mizerabile.
Dar discriminate sunt si femeile (salariul mediu e mai mic ca al barbatului), discriminati sunt si copiii cu liniuta in dreptul tatalui, si mamele necasatorite. Cam toti cei care nu sunt la fel cu turma sunt intr-un fel sau altul discriminati. La sfarsit insa, asta avem si cu asta defilam in pas de fanfara. Daca ne incrancenam prea mult pe trecut, riscam sa renuntam in a incerca sa facem viitorul mai bun.
-
citat din Pustianu Gabriela
"Guesswho
Ceea ce scrii tu ca visul sa devina realitate si apoi se aranjeaza toate: apar oamenii potriviti, imprejurarile favorabile care te duc spre atingerea telului.
VISUL CUI? Fii sigura ca visul unui copil adoptat nu este nici pe departe cu toate ca aceasta oportunitate de a fii adoptat, il modeleaza ca om si ii da sansa in viata de a putea inainta.
Toate sunt bune si frumoase la EXTERIOR, dar cere parerea celor care sunt in situatia asta!
crezi ca e visul unui om adoptat?"
pornind de la exemplul dat de mica, eu am vorbit la modul general de dorintele noastre si modul in care actionam ca ele sa devina realitate. eu vorbeam de mere, tu de pere... :uglystupid2:
dupa cum poti observa, esti singura persoana care a vazut in comentariul micaelei ironie si jignire. eu (si cred ca nu numai eu) am simtit bucurie si intelegere pe cale le manifesta micaela facand referire la fericirea acelei familii. faptul ca ai trecut printr-o situatie similara si amprenta pe care si-a lasat-o aceasta asupra ta se vede clar din postare. dar nu e vina noastra!!
eu mi-am spus punctul de vedere si n-am sa-mi cer scuze pentru asta, consider ca nu te-am jignit in niciun fel!
te-ar putea ajuta sa vezi lucrurile altfel cartea lisei bourbeau "Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine". Una din rani e abandonul. :)
-
innn sfarsiiit ... nu ma pot abtine :applause:
-
Si totusi... Eu cred, Gabriela, ca ai dreptul sa simti ceea ce simti. Asa cum tot tu si numai ai tu ai dreptul sa schimbi asta, daca vrei. ;)
-
cum poti schimba experienta simturilor, cand ea devine repetitiva ...
-
Remaniind reflexele. Adica asociind stimulului unui reflex nociv, un stimul pozitiv, care in timp, sa-l inlocuiasca pe celalalt.
Exemplu: Melodia asta imi aminteste de ex. In loc sa o evit sau sa o ascult repetitiv si melancolic, intarind efectul, o asociez in mod repetitiv cu o ocazie fericita noua: ziua mea cu prietenii actuali, revelionul acolo unde n-am mai fost niciodata... etc.
-
Imi permit sa revin in discutie din nou.Intentia mea atunci cand discutut pe forum este aceea de a comunica ,de a intelege anumite lucruri,si eventual de a invata ceva.Am certitudinea ca nimeni nu vrea sa jigneasca sau sa ranaeasca pe cineva intentionat.,dar perceptia fiiecaruia dintre
noi este diferita si ACEST FAPT il accept chiar daca stiu ca este subiectiv.In acest caz primul lucru ce pot sa fac pt. persoana in cauza este sa am COMPASIUNE,adica sa-mi permit sa fiu alaturi de suferinta sa, asa cum pot, iar apoi sa-l ajut dpdv rational si practic daca imi sta in putinta.
-
Remaniind reflexele. Adica asociind stimulului unui reflex nociv, un stimul pozitiv, care in timp, sa-l inlocuiasca pe celalalt.
exact acest lucru voiam sa se inteleaga; si nu fac referire la un caz anume nici nu-mi permit sa judec, chiar si manifestarile spontane (ma recunosc). dar, cand o experienta e lasata sa devina convingere - tocmai pentru ca intamplator sau nu, ea se repeta - perceptia se deformeaza; cum poti vedea altfel lucrurile, daca nu deschi mai mult ochii? cum poti auzi, daca nu destupi urechile?
concluzionand: ca sa putem face fata unui rau, nu trebuie sa luptam impotriva lui ci sa facem efortul de a-l intelege. :)
-
Eu mai degraba as formula, 'ca sa luptam eficient impotriva unui rau, trebuie intai sa il intelegem'. De altfel, cam asta zicea si Sun Tzu.
-
In capul meu nu se exclud una pe cealalta ,dpmdv fac efortul de-a intelege de a accepta si apoi incerc sa-mi schimb perceptia.Dar eu vorbeam despre altceva.
-
Daca va deranjeaza ca am scris si ca mi-am permis sa intru un pic si eu in aceasta discutie, sa-mi spuneti pentru ca pe viitor voi citi doar, nu doresc sa ma considerati o intrusa, si nu doresc sa provoc altceva, dar subiectul acesta oricum ma intereseaza pentru ca am trecut prin destule si ii multumesc bunului Dumnezeu ca m-a indepartat de fiinta care mi-a dat viata si ca mi-a oferit oportunitatea sa devin ceea ce sunt si sper ca si pe viitor sa reusesc sa raman pe linia de plutire, pentru ca obstacole in viata sunt multe si pana acum le-am trecut fie prin cazaturi si ridicari, fie mai schiopatat, dar le-am trecut si asta e important.
Poate vi se pare ciudat ca de ce tocmai la aceasta varsta incep sa limpezesc aceste dureri interioare. poate pe viitor cine stie vom discuta. Pentru ca in viata unele dureri cronicizate, redevin din pacate acute (nu stiu altfel explica :) ) in viata se intampla multe si cand ai impresia ca gata, s-a rezolvat o problema, taman atunci vine ceva si redeschide ceea ce deja tu ai inchis si ferecat.
Toti avem un drum in aceasta viata, cu greutatile personale, sunt niste TEME DE CASA pe care trebuie sa le facem, voit sau fortat pana la urma tot le vom face, deci?
Oricat ne incapatanam in unele chestiuni sa intelegem, pana la urma vom intelege si vom fi cu temele la zi. Corigenta nu place nimanui :)
Micaela, am citit ce ai scris, si subliniez ce am scris si eu
pentru ca JIGNESTI fara sa vrei am specificat ca fara sa vrei poti jigni!
Deci, nu e cazul sa iti ceri scuze am inteles .
In ceea ce priveste povestea Teodorei si a Maiei = este o poveste foarte frumoasa.
Dar aceasta poveste nu dureaza la infinit, dureaza pana in clipa cand aceasta fetita iasa din coconul construit de mamica ei si oamenii din anturajul acesteia. Perioada aceasta cat este in cocon si in jurul coconului, - este cea mai splendida perioada si sper sa aiba parte de acest cocon = foarte multi ani, pentru ca problema incepe atunci cand coconul dispare si oamenii stiuti dispar din preajma celei mici, atunci incep intrebarile.
In clipa in care aceasta fetita se indeparteaza de acel taram de poveste construit in jurul ei, cand va vedea realitatea asa cum este, de fapt. Cand in anturajul fetitei intra si alte persoane, (din pacate sunt multe persoane bine intentionate) de abia atunci i se va declansa acel CLIC INTERIOR si vor incepe acele framantari interioare.
Oricate explicatii i se vor da, si oricat Teodora ca mama va incerca sa o faca sa inteleaga de pe acum niste realitati, la un moment dat vorbeste interiorul nu mai vorbeste nici Teo, nici Maya ci interiorul = sufletul si cu sufletul e un pic cam dificl, ca nu accepta asa usor. Cu sufletul se lucreaza destul de greu!
Incep intrebarile, oricat de multe explicatii primeste aceasta fetita. Acele intrebari interioare vor veni fie ca le doreste, fie ca nu.
Este foarte usor de spus ca sa faci asa, sau in altfel, e foarte usor si de aplicat, pentru ca te concentrezi si aplici, doar ca e mult mai greu cu cele simtite in interior.
Carolina spui asa
Si totusi... Eu cred, Gabriela, ca ai dreptul sa simti ceea ce simti. Asa cum tot tu si numai ai tu ai dreptul sa schimbi asta, daca vrei.
- Remaniind reflexele. Adica asociind stimulului unui reflex nociv, un stimul pozitiv, care in timp, sa-l inlocuiasca pe celalalt.
Exemplu: Melodia asta imi aminteste de ex. In loc sa o evit sau sa o ascult repetitiv si melancolic, intarind efectul, o asociez in mod repetitiv cu o ocazie fericita noua: ziua mea cu prietenii actuali, revelionul acolo unde n-am mai fost niciodata... etc.
Bun am inteles, dar Carolina tot ca un exemplu pune-te in trecut la varsta de 12- 13 ani sa zicem si sa vad cum aplici cele scrise de tine ??? pentru ca, adult fiind e cu totul altceva, deci ca si copil cum aplici cele scrise de tine?
-
... pune-te in trecut la varsta de 12- 13 ani sa zicem si sa vad cum aplici cele scrise de tine ??? pentru ca, adult fiind e cu totul altceva, deci ca si copil cum aplici cele scrise de tine?
Si eu (si mai mult ca sigur nu sunt o exceptie) am inceput sa lucrez tot ca adult la acele angoase de cand eram copil, de-asta am si dat exemplul cu ex. Si eu (si probabil toti) ne intrebam cum de nu ne-am dat seama de ele la 12-13 ani sau cum de am permis sa ni se intample, sau cum de au permis altii sa se intample...
Uite, o sa dau un exemplu personal. Mama mea (desi e mama mea naturala si alta n-am cunoscut) a fost atat de posesiva cu proprii ei copii, ca efectiv nu si-a dat seama ce greseli face, din prea multa dragoste. In ultimii 3 ani de cand am revenit acasa dupa divort, n-am facut decat sa duc o lupta permanenta pentru "a taia cordonul ombilical"... si am reusit. Ceea ce e interesant este ca, atunci cand am constientizat ca o parte din alegerile mele gresite, inclusiv casatoria, se datoreaza mindset-ului idilic, gresit din copilarie, am urat-o... au fost scandaluri cu lacrimi de crocodil in primul an. In al doilea, am realizat doua lucruri: 1. ca nu a facut-o cu rea intentie si ca nu pot sa judec ca ea fiindca eu nu stiu cum e sa fii mama; 2. ca mingea e in terenul meu acum (asta mi-a spus-o un prieten bun, fiindca aveam prostul obicei sa ma plang la oricine vroia sa m-asculte. Mi-a trimis filmul "An Education" si mi-a spus asta... adica a facut switch-ul necesar, atunci cand eu eram prea prinsa in propria mea suferinta ca sa-l "vad".)
In prezent, am invatat sa ne acceptam si sa ne negociem gradul personal de libertate, atata timp cat mai sunt nevoita sa stam in aceeasi casa... si de vreun an, orice resentiment a disparut. :)
Repet, toate astea s-au declansat numai la maturitate. Si catalizatorul a fost dorinta mea de a-mi recroi viata altfel dupa divort.
Ceea ce vroiam sa subliniez era altceva. Nu detine nimeni monopolul suferintei. Si cat de mult suferim sau nu in timp ce ne schimbam, n-are nimic a face cu gravitatea situatiei obiective, ci depinde de gravitatea atribuita personal de catre perceptia fiecaruia. Eu ma stiu cum am fost, asa ca n-o sa-mi permit sa fac comparatii, nici sa-ti dau sfaturi. Toate lucrurile au timpul si rostul lor...
Asemenea, ca mai scrii sau numai citesti, e optiunea ta.
-
....
Poate vi se pare ciudat ca de ce tocmai la aceasta varsta incep sa limpezesc aceste dureri interioare. poate pe viitor cine stie vom discuta.
....
Nu mi se pare ciudat deloc, pentru ca atunci cand inaintezi in viata inveti sa schimbi perspectivele si sa privesti lucrurile in profunzimea lor.
Si eu as vrea sa mai scrii despre tine, despre ce gandesti , simti , speri etc. :)
-
Am sa lipsesc cateva zile, plec la Sinaia, doresc sa vizitez zona, pentru ca doar in trecere am fost si inca nu am apucat sa vad deloc Sinaia.
cand ma intorc voi citi cele scrise. Va multumesc pentru raspunsuri!
-
Recreere placuta, Gabriela, si te asteptam cu drag printre noi! :)
-
A fost foarte fain, Caroline, multumesc de urare, nu am apucat sa vad in seara aceea, scuze :)
-
Poate ca era mai important sa simti decat sa vezi, atunci. :)
-
:) Cu riscul de a fi pisaloaga... Curse cu carucioare, anyone?
-
Noi cei care avem copii trebuie sa fim fericiti, este ceva divin. Trebuie sa avem grija de ei, sa-i educam cum trebuie si putem mai bine. Eu nu vad unde este problema ca avem copii. Si dupa divort se poate si trebuie sa existe o comunicare frumoasa, bazata pe respectul anilor petrecuti si a ceea ce te leaga, si anume copilul, cel putin asa ar face oamenii cu "scaun" la cap, si pana la urma ajungem tot la faptul ca daca esti intreg la cutiuta cu ganduri e foarte important.
Imi vine in minte acum un exemplu, nu este prea potrivit, dar vreau sa subliniez ca se poate, important este sa vezi speranta si sa te canalizezi pe ea, Madonna la varsta de 54 de ani cum arata si ce stare de spirit are. Da si curse de carucioare, daca sunt facute cu umor cu distractie, de catre persoane care sunt happy si te incarca de emotii pozitive, totul e ok.
Atitudinea conteaza enorm, cel mai greu este sa te controlezi pe tine ca individ.
Haideti ca viata e frumoasa, important este sa cauti, sa cauti, sa cauti....
iuli
-
Avand ziua rococo, mi-am facut-o si mai: am citit topicul d'a cap la coada. Si pe urma d'a coada la cap. Cate bordeie atatea obiceie; cate personalitati, atatea pareri. Gabriela, vreau sa-ti spun ca ti-am inteles fiecare cuvant scris si gandit si dincolo de el. Sfaturi nu exista (...gen citeste cartea asta...si-o sa vezi ca...sau sa-ti explic cum...sau...); si atunci cand 2 oameni traiesc exact aceeasi situatie, fiecare simte altfel.
Timpul nu functioneaza, ingheata cumva. Si asa ramane.
-
Dar daca supravietuiesti glaciatiunilor. urmeaza Carboniferul. ;)
-
Nu cred ca atunci cand eram tanara as fi admis ca pot creste copilul altcuiva,dar acum ,dupa ce au trecut anii si am crescut proprii mei 3 copii ,gandesc altfel.Un copil este o binecuvantare.Copiii iti aduc si necazuri si bucurii.Mama nu este numai cea care face un copil,mama este cea care il creste .pentru ca ea sta cu el zi de zi.stie cand ii este bine sau rau.sufera sau se bucura alaturi de el.Am tot respectul pentru o mama adoptiva .
-
E de blamat ca nju-i ofera copilului doi parinti, de fapt e de blamat pentru ca a ales asta. >:( S-o intrebe pe fetita cand o fi majora cum a fost fara tata.
Dar un tata care a ales sa-si paraseasca copiii dupa ce i-a facut? Putea sa fie maritata cu el si pe urma sa o paraseasca dupa ce s-a nascut copilul... Nu ajungea tot acolo? Nu sunt destui acei care nu mai vor sa stie nimic de copii? Nu cred ca a gresit cu nimic. Si spun asta din punctul de vedere al unei mame care a ramas singura cu 5 copii, din cauza unui tata care n-a fost in stare sa-si asume responsabilitatea fata de ei.
Imi cer scuze ca nu am citit tot capitolul, dar am ajuns la partea asta si s-a rascolit totul in mine... >:( Trebuia sa sa sar in sus, nu? :whistle: Sper sa nu va suparati... :flori: Acum ma apuc sa citesc in continuare... :)
-
Pai nu-i nici unu` nici altu` mai breaz. Nu tin partea nimanui. Sa alegi sa faci un copil cu unul care n-o sa-i fie tata e cumva la fel de inconstient ca ala care isi paraseste copii. Si nu, nu-i corect nici cum zici tu, a gresit alegand varianta armasarului de prasila. Insasi asumarea acestui fapt e o greseala, asa zic eu. Un copil trebuie sa aiba amandoi parintii. Ca se poate intampla ca acei parinti sa nu ramana impreuna mai tarziu, e altceva. Nu poti sta impreuna numai pentru copii. Nu mereu. Copii nu rezolva problemele care exista intr-o casnicie.
-
Am remarcat in ultima vreme o tendinta ( destul de rara deocamdata dar prezenta, as numi-o un "trend" la inceput de drum) ca femeile sa faca un copil si sa-l creasca fara a fi casatorite. Unele nici macar nu pastreaza legatura cu tatal biologic ci considera acel copil ca fiind al lor si il cresc in consecinta fara aportul celui de-al doilea parinte.
M-am intrebat - oare ce explicatie dau copiilor lor cand acestia vin din colectivitatile in care ii duce viata ( gradinita, scoala, gasca etc) si spun acasa ca ceilalti copii au ras de ei ca nu au decat un parinte, pentru ca trebuie sa recunoastem, copii sunt mai directi decat adultii si spun ce gandesc fara a "cerne"informatia sau urmarile, cum o face un adult.
-
Subscriu!
As fi putut avea oricand un copil, ca si single, cu... oricine. Numai ca n-am vrut sa-i spun copilului meu, cand ar fi crescut, ca tatal lui e un "oricine" si ca m-am "folosit" de el doar din egoism, ca sa-mi satisfac propriul instinct matern... fara sa ma gandesc nici la tata, nici la binele copilului. Cam asta fac vedetele noastre de care pomenea almi_gabi...
-
Auziti, fetelor, nu cred ca putem cataloga o situatie sau alta.
Se poate intampla ca tatal sa isi paraseasca familia (traire personala) sau pur si simplu sa moara sau sa nu accepte ca este copilul lui si sa dispara inainte ca acesta sa se nasca.
Copiii la gradi sau la scoala vor gasi mereu ce comenta.
Ce spuneti de faptul ca al meu tata era absent toata ziua si ajungea acasa noaptea tarziu, beat tun, cand eu dormeam?
Copiii mei au crescut mai mult cu mine, tatal lor fiind un hoinar caruia i-a placut sa stea mai mult in afara casei, cu prietenii, decat in mijlocul familiei, unde era mai tot timpul posac si deranjat de galagia lor. De pe la 10 ani, niciunul nu i-a mai spus "tata". Nici azi nu stiu cum s-a intamplat. Probabil asa au simtit.
Sau ce spuneti de faptul ca fiica mea s-a casatorit, a dat nastere unui copilas minunat, dar si-a pastrat numele de fata? In catalog asa va scrie, nu? ...parinti cu nume diferite.
Fiul meu a avut in clasa o fata, care a luat premiul intai din primul an si pana in ultimul. Era orfana de mama, iar tatal ei era surdo-mut. Citind ce scrieti, azi ma intreb oare ce-o fi indurat sarmana fata din partea colegilor? Sau poate ca nu... din moment ce a fost cea mai inteligenta. Chiar si noi, parintii, o respectam, pt ca desi avea grija de tatal ei si fratele cu cativa ani mai mic, invata cel mai bine din clasa.
Tot ce scrieti aici sunt norme stabilite de societatea umana. De ce o femeie sa stea alaturi de un barbat care nu o respecta si nu se bucura de copil, doar pt ca asa se cuvine, pt ca asa se poarta?
De mine au ras copiii la scoala, pt ca eram bruneta si ma faceau tiganca. Nici azi nu pot uita durerea din suflet!
De copiii mei au ras pt ca erau modest imbracati si pt ca ani la rand au mancat sandvisuri cu margarina si felii subtirele, aproape invizibile de salam.
Abia la sfarsitul gimnaziului, cand cei care pana atunci i-au ironizat au avut nevoie sa copieze la extemporale, copilasii mei au inceput sa capete incredere in ei insisi si sa-si descopere propria valoare.
Ieri (parca), fiica mea a postat pe facebook o imagine care, probabil a rezonat cu ceva ascuns intr-un colt al subconstientului ei. M-a durut sa vad asta, dar nu pot schimba nimic. Asa a fost viata mea pe-atunci si atat am putut sa le ofer.
Credeti ca mai conteaza cine si cum creste un copil? Cei mici sunt rautaciosi pana la o varsta, iar daca vreunul nu se incadreaza "standardului", are de suferit.
Daca ar fi sa dau timpul inapoi, si daca as avea o mama care sa ma ajute, fara sa stau pe ganduri as naste un copil si l-as creste singura... pt ca oricum, tot singura i-am crescut pe ai mei. Doar in catalog a figurat un nume in plus.
Vorbim de tendintele lumii de azi. Eu spun ca femeile se desteapta. Ani la rand, secole, milenii... au fost la cheremul barbatilor. Chiar si azi exista mentalitatea ca locul femeii este langa oala si la crescut copii.
Ei bine, eu spun ca femeile mai luminate au creat aceasta tendinta de a da nastere unui copil si de a-l creste singura, iar eu sunt de acord cu ele, atata timp cat inca exista pe lume femei marginalizate, obligate sa-si acopere chipurile, considerate chiar obiecte.
http://www.libris.ro/literatura-universala/arsa-de-vie---suad-RAO973-576-843-7--c7509--p323201.html (http://www.libris.ro/literatura-universala/arsa-de-vie---suad-RAO973-576-843-7--c7509--p323201.html)
Apreciez aceste femei libertine, care reusesc sa-si controleze instinctul, sa se respecte, fara sa astepte sa fie respectate!
Totul pleaca, as spune eu, de la mentalitatea si educatia din casa, de la parinti si dascali. Copiii din gradi si scolile primare nu au de unde sa stie, daca nu afla de la adulti. Nu au cum sa aprecieze o situatie sau alta, daca nu invata de la cei mari.
Asadar, tendintele or fi ele cum or fi... dar eu spun ca la noi, la modul nostru de a gandi si a privi lumea mai avem inca mult de lucru.
Incerc sa va pun aici poza postata de Alina mea.
(http://i50.tinypic.com/1zxl3ec.jpg)
-
Va mai pun cateva chestioare postate de Alina, care, spun eu, sunt realiste sau, ma rog, conforme cu mentalitatea tinerilor de azi.
Exista pe vremea mea asa ceva? ...ma intreb uneori. Care era mentalitatea pe-atunci? Si de ce azi sa discutam ca unele femei gandesc diferit si ca aleg sa-si creasca copiii singure? Acesta este mersul lumii, mintile se deschid spre nou, spre schimbare.
Si este bine...
"Daca citesti asta, ai supravietuit intregii tale vieti, pana in acest punct.
Ai supravietuit traumelor, dezamagirilor, momentelor devastatoare, diferitelor faze ale vietii.
SI IATA-TE AICI.
Mergi inainte, motherfucker (las la interpretarea fiecaruia) ! Esti extraordinar!"
(http://i580.photobucket.com/albums/ss243/lia18461/555550_324852297618077_1871958160_n.jpg)
(http://i580.photobucket.com/albums/ss243/lia18461/543933_575204972497472_1788345522_n.jpg)
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rau, ci de cei care ii privesc, fara sa faca nimic"
Einstein
(http://i580.photobucket.com/albums/ss243/lia18461/480640_465572006847385_1179320479_n.jpg)
"Daca astepti ca lumea sa fie dreapta cu tine, pentru ca tu esti drept, te prostesti pe tine insuti.
Este ca si cand astepti ca leul sa nu te manance, pentru ca tu nu l-ai mancat."
(http://i580.photobucket.com/albums/ss243/lia18461/9015_592429537434798_2116526659_n.jpg)
-
Lia, iti dau dreptate intrutotul. Numai ca eu nu ma refeream la situatii pe care nu le putem controla...
Ci la acele femei care isi doresc copii fara sa se gandeasca la aceasta responsabilitate, ci doar la propriul lor orgoliu de a fi mame.
Parerea mea - si este doar o opinie personala - este ca foarte rar parintii reusesc sa se detaseze de ceea ce vor ei si sa actioneze inspre binele (vezi, libertatea de a alege) a copilului. Instinctul matern face ca majoritatea parintilor sa ignore pur si simplu faptul ca un copil nu este nici copia, nici proprietatea, nici datoria parintelui... Este pur si simplu o alta fiinta. Un alt destin. Singura datorie a parintilor este aceea de a-i asigura iubirea neconditionata si cadrul complet de dezvoltare personala, cu toate conditiile necesare, pentru ca un copil sa-si poata lua zborul dupa cum ii este menirea, menire care NU depinde de parinti. A avea un copil este un drept si o datorie fatza de specia umana, nu fatza de dorintele noastre ca indivizi.
Nu am spus ca alegerea de a ramane intr-o casnicie unde tatal NU asigura, impreuna cu mama, acel cadru, nu ar fi o greseala, dimpotriva, cred ca este o greseala la fel de mare ca si aceea de a decide, ca femeie, ca TU vrei un copil singura, si punct. Cele doua decizii sunt la fel de egoiste si nerealiste, in opinia mea.
Nu-mi permit sa "corectez" parintii de pe acest forum, atata timp cat eu nu am copii. Insa am ocazia sa urmaresc zilnic la scoala zeci de cazuri in care parintele nu este un catalizator al vietii si evolutiei copilului, ci un temnicer... cu cele mai bune intentii. Cazuri care pe mine ma indurereaza, desi nu sunt mama... si in care am incercat sa intervin, atunci cand aveam cu cine. In majoritatea cazurilor, acesti parinti nu au nici macar o vina constienta... ei si-au dorit "ce e mai bine pentru copil". Insa nimeni nu se intreaba niciodata daca isi cunoaste intr-adevar copilul, potentialul lui, abilitatile si dorintele lui, limitele lui... independente de mostenirea genetica.
Revenind la ideea de la care am plecat, inainte de a face un copil, singura sau nu, eu m-as intreba mai intai daca sunt in stare sa fac un OM. Daca am aceasta disponibilitate si capacitate de daruire... ca sa cresc un exemplar al speciei umane, complet si integru... indiferent de ceea ce-mi doresc EU personal, pentru MINE.
-
Ma bucur ca te-ai facut bine, Cornelia!
E bine. Inseamna ca poti sa citesti tot ce voi scrie :))
Of, daca ar fi atat de simplu cum spui! Tu vorbesti din perspectiva dascalului. Eu, din cea a mamei.
Cand nu mi-am putut invinge dorinta de a avea un copil, la 24 de ani, locuiam intr-o camera de 12 m2.
Crezi ca m-am gandit o clipa ce ma asteapta???? Wow, nu!
Abia cand mi-am tinut pt prima oara copilul in brate, m-am maturizat instantaneu, iar responsabilitatea m-a coplesit!
Privind apoi in urma, an dupa an, mi-am dat seama cat de subtil ne coordoneaza Natura... subtil si fara mila!
Cunosc o tanara de 37 de ani, care a adus pe lume un copil cu fratele sotului ei. Stau in aceeasi casa, sub acelasi acoperis. Tipa s-a trezit pur si simplu ca e insarcinata si s-a bucurat, pt ca avea deja 34 de ani. Pe-atunci era asistenta la o clinica de-aici. Eu eram convinsa ca este doar infirmiera. Era mica, pipernicita, vorbea mult si spunea putin.
Le-a marturisit celor doi barbati adevarul, al cui este copilul. Tatal era si este un trantor, care canta prin baruri, cand si cum apuca. In mare parte sta toata ziua acasa si nu face nimic. Si sotul la fel.
Timp de 2 ani au trait din ajutorul maternal (sau cum se numeste). Copilul a fost mai mereu bolnav, iar ea, femeia, a aratat ca vai de mama ei! Toti din cartier am ajutat-o cu ce-am putut. Imi amintesc ca intr-o zi m-am intalnit cu ea pe strada si i-am oferit un ciorchine de strugure. Doamne, cat s-a bucurat si cat mi-a multumit! Cat era de umila... sau umilita de viata!
Fiica mea i-a adus din Italia de la second-uri hainute pt copilul care crestea repede.
De nenumarate ori am auzit ca nu are ce sa-i dea sa manace si ca traieste intr-o saracie si mizerie de nedescris!
Dupa ce s-au incheiat cei 2 ani, a fost reprimita la clinica (una din cele mai renumite din oras) si acum ocupa locul de asistenta sefa, cu un salariu frumusel+ciubucele.
Sunt convinsa ca isi vede in continuare de viata ei, intre cei doi trantori, merge la serviciu si-si creste copilasul. De asemenea, cred ca va crea probleme dascalilor, pt ca atata o duce mintea si, mai ales, este genul acela de mama/tigroaica, ce-si apara copilul cu orice risc, fara sa gandeasca. Il va indruma in viata atat cat o duce mintea si greu se va lasa convinsa sa faca altceva decat crede ea ca e bine pt copilul ei.
Eu cred ca acest copilas va fi singura ei bucurie peste ani. L-a nascut la 34 de ani si il va creste dupa propriile-i capacitati.
Un alt caz:
El, dresor de caini. Ea... o femeie oarecare. Impreuna au dat nastere la 3 fetite. Cea mai mare avea, pe-atunci cand i-am cunoscut, vreo 8-9 ani. Cea mai mica mergea in "patru labe" printre caini. In fiecare colt al camerei era legat cate un caine dat la dresura. Pe langa acestia, familia mai avea un ciobanesc german si doi bulterieri.
Copilasele cresteau intr-o mizerie de nedescris!!!!
Intr-o zi m-am dus acolo cu o sticla cu lapte. M-am asezat pe un scaun in bucatarie, iar fetitele mai mari s-au pus una langa alta in fatza mea. Mama le-a dat cate o canita cu lapte si l-au baut privindu-ma cu ochisorii lor nevinovati. Mi-au dat lacrimile sa vad cum se inecau band! Inghiteau pe nerasuflate, de parca nu bausera lapte de luni de zile!
Cum ajunsese amarata aia sa faca acesti copii? Obligata de un nenorocit ce o batea si o strangea de gat fara mila!
Imi povestea ca o data a ridicat-o in aer, tinand-o de gat, a intins-o pe masa din bucatarie si a sufocat-o pana cand, zicea ea, a iesit in afara corpului. S-a vazut de undeva de sus.
El s-a speriat si i-a dat drumul.
Saptamani la rand nu a putut sa manance aproape nimic!
Cum s-a maritat cu el? L-a iubit, pt ca era un tanar foarte chipes, zambaret, placut si inalt ca bradul. Era fiica unui director de banca si a unei profesoare. A intrat pe vremea ceausista la facultatea de drept, a terminat primul an cu note maxime, iar apoi a abandonat si s-a maritat cu un dresor de caini care a stiut sa trezeasca in ea instinctele.
Natura!
Si uite-asa, isi cresteau fetitele in mizerie si intuneric. Le taiasera curentul, dar isi trasesera un cablu de la vecinul de sus, care le dadea lumina dupa cum avea chef. In cea mai mare parte i-am gasit stand la lumina lumanarilor.
Tatal a fost primul care a plecat in Turcia, la o mare scoala de dresura si s-a incurcat cu o miliardara.
Ea, mama, si-a vandut apartamentul, s-a mutat cu fetitele in chirie, iar cand banii s-au terminat, le-a dus la sat, la soacra si a plecat in Italia.
Azi, amandoi sunt recasatoriti. Abia dupa ani, cand soacra a murit, mama si-a luat din nou fetitele langa ea. Traiesc toate in Italia.
Natura are o forta indescriptibila! Am cunoscut aceasta forta. Isi cere drepturile! Viata trebuie sa continue.
Exista multe femei care stau pe marginea drumului si se prostitueaza pt a avea ce duce acasa la copilasul lor.
Si atunci... vazand si eu cazuri si cazuri in jurul meu, m-am intrebat: cine sunt eu sa judec? Nu fiecare mama isi duce singura crucea? Chiar daca cineva i-ar spune ca nu ar fi trebuit sa faca una sau alta... ar intelege?
Cand fiica mea a decis ca vrea sa faca un copil, nu mi-a spus nimic.
Eu spun ca am fost o mama responsabila. Ani la rand i-am vorbit, am fost deschisa fatza de ea, iar atunci cand am observat ca se apropie de varsta in care instinctul incepe sa-si spuna cuvantul, i-am repetat de nenumarate ori cele "4 legi" (asa le-am numit noi):
1. sa se uite la obiceiurile din familia barbatului cu care vrea sa se casatoreasca, mediul in care a crescut si, mai ales, obiceiul tatalui si comportamentul lui vizavi de mama. In general, baietii isi imita tatii.
2. la bolile genetice
3. sa-si faca o cariera, astfel incat sa nu depinda de el niciodata
4. si abia apoi sa dea nastere unui copil.
Nu m-a ascultat.
A ramas insarcinata cand era in primul an de facultate. De ce? Pt a-si asigura o pozitie in casa, in fatza soacrei si a sotului, care o considerau inca o fetita imatura. Si spun azi, ca aveau dreptate.
Cand am ajuns sa stam doar noi doua singure de vorba, venise in vizita, acasa. Parca vad cum stateam fatza in fatza in bucatarie. Tocmai se intorsese de la Ana Maria (tipa de sus, asistenta). Avea deja 4 luni de sarcina. Am intrebat-o:
- Nu puteai sa mai astepti, Alina?
- Si acum ce vrei sa fac? mi-a raspuns cu lacrimi in ochi.
A stiut, dupa cele invatate de la mine, ca de-acum, ani la rand, viata ei va fi pe al doilea loc. Copilul va avea prioritate in toate!
A renuntat la facultate, iar acum isi creste copilasul si este taaare mandra de el, ca mai toate mamicile. Imi scrie cum creste, ce-a mai invatat Sebi sa faca, pune pe Facebook tot felul de retete de prajituri, s-a abonat la o pagina numita "bucataresele vesele" si uite-asa... a devenit o femeie la locul ei, dupa cum spun regulile societatii. In acest timp limbajul i-a devenit mai limitat, la fel si gandirea, pt ca nu mai are timp de ea, nu mai citeste o carte.
Deci, revenind la subiectul nostru... eu spun ca nu are rost sa ne mai intrebam de ce se intampla ceva. Sunt cazuri si cazuri, tot felul de drame in jurul nostru, persoane cu bani, care uita ca au copii, altele sarace si care isi iubesc copiii desavarsit. Si in toate, Natura are primul si ultimul cuvant.
Fiecare parinte da nastere unui copil asemanator lui. Ma rog... cu rare exceptii, copilul este o medie intre cei doi parinti. Si aici insa, putem extinde discutia si sa ajungem la genetica, cand se poate mosteni nu stiu ce gena, de la nu stiu care predecesor, din vremuri de mult apuse si de care nimeni din familia actuala nu are idee :)) Toti se mira de inteligenta progeniturii. Unii chiar se supara ca nu le seamana!
Ce vrei atunci, Cornelia, sa faca o mama care nu are capacitatea mentala sa priveasca dincolo de propria-i "ograda"? Tu, ca dascal, oricat i-ai vorbi, tot ea va sti cel mai bine ce are nevoie copilul ei. Sa nu uitam ca inca exista mentalitatea ca fiul sa calce pe urmele tatalui. De asemenea, exista si convingerea ca cel sarac, daca s-a nascut sarac, la fel va muri. Ce tampenii!
Copiii, spun eu, vor fi singurii care, peste ani, daca au avut norocul sa dea peste un dascal ce le-a vorbit si le-a deschis ochii, sa decida ca vor sa fie diferiti de parinti, ca vor mai mult de la viata.
Asa s-a intamplat cu mine. Dar abia tarziu... tarziu de tot, dupa ce viata mea a revenit in prim-plan, mi-am amintit de un dascal (profesorul meu de vioara), care m-a privit diferit de toti ceilalti din jurul meu.
Altfel... acum as fi fost poate o alcoolica, precum parintii mei, o sotie ideala, supusa si modesta... :))) si evident, ca nu as fi scris azi aici!
Totul este asa cum trebuie sa fie in lumea asta. Daca un copil are de urmat o anumita cale, cineva, undeva, candva ii va aparea in drum si il va orienta in directia potrivita lui. Aceasta-mi este convingerea, draga Cornelia.
"Am zis!" :))) ...ca tobosarul de la Sighisoara.
...si te pup! :smitten:
-
Totul este asa cum trebuie sa fie in lumea asta. Daca un copil are de urmat o anumita cale, cineva, undeva, candva ii va aparea in drum si il va orienta in directia potrivita lui.
Asta este si convingerea mea! Daca nu in copilarie, atunci mai bine mai tarziu decat niciodata! :angel:
Am spus doar ce as alege eu (sau cum am ales deja). Si ceea ce simt vis-a-vis de astfel de cazuri. Numai ca eu sunt adepta conceptiei ca daca, dintr-o sala intreaga, doar un singur spectator te asculta, atunci merita sa-si faci rolul, sau datoria, pana la capat. Cine stie... poate acel spectator va fi candva o personalitate. Eu imi fac datoria mea... parintii pe-a lor... Natura, la fel... si uite-asa. Trebuie sa existe intotdeauna si tensiuni negative, si pozitive, in viata, care concureaza la echilibru... Si ai dreptate, poate ca suntem prea mici ca sa le judecam. :)
Trebuia sa ma fac bine, ca nu mi-am terminat treburile pe-aici. ;D :kissing:
-
Buna!
Ma alătur si eu grupului vostru, am un băiat de 11 ani, clasa a Va, un copil sensibil si bun, dezordonat si pasionat de calculator, frumos si istet, mai sportiv din fire decât mama lui:).
Suntem abia la începutul pre-adolescentei si privesc cu putina teama la ce va urma, face parte dintr.o generație atat de diferita încât tot ce sper e sa pot sa ii fiu alături si sa ma considere prietena lui cu care sa discute ce are pe suflet.
-
Buna tuturor. Sunt si eu mamicuta singura de aproximativ 2 ani ... si sunt foarte foarte curioasa daca este cineva din Brasov sau din apropiere. Mi-ar placea sa mai cunosc mamicute singure cu care sa petrecem ceva timp. In vacantele pentru monoparentali a fost careva? sau s-a inscris careva? O seara frumoasa ... si ... imi pare bine ca v-am gasit! :)
-
Bine ai venit Supergirl!
Eu sunt din Bucuresti insa si mie mi.ar placea sa cunosc mame cu baieti de varsta apropiata de al meu, 9-13 ani, pentru cate o iesire scurta la strand, piscina, la un film, doar vine vacanta!
-
Super! Ma bucur mult ca mai sunt interesati :). Noi o sa venim pe la sfarsitul lui iulie, inceputul lui august la Bucuresti. Fetita mea vrea neaparat sa mearga la Ikea si la Antipa ... asa ca o sa stam cateva zile pe acolo, sa vedem mai multe si poate ne intalnim. Eu am o fetita de 9 ani si un baietel de 4 ani. Chiar m-ar bucura sa ne adunam gasca mai mare. O seara frumoasa si tinem legatura.
-
Buna,
Sunt tatal unei fetite de 3 ani si 9 luni - custodie comuna.
Fiind interesat sa ii ofer fetitei mele ceea ce are nevoie, incercand sa atenuez lipsa unei familii intregi, am cautat tot timpul materiale privind educatia copilului, am cautat sa ma informez.
Pentru cine e interesat, aveti aici un canal youtube cu astfel de lucruri (am uploadat in masura in care copyright-ul mi-a permis, mai am materiale sau gasiti mai multe pe http://tekken.ro/ (http://tekken.ro/) - sper sa nu fie considerat reclama)
http://www.youtube.com/user/pentruparintisicopii/videos?sort=dd&view=1&flow=grid (http://www.youtube.com/user/pentruparintisicopii/videos?sort=dd&view=1&flow=grid)
Acolo gasiti si desene animate educative, pe grupe de varsta, insa, mai important, gasiti Florian Colceag - Parenting. Voi mai uploada materiale cu el, omul stie ce spune si o spune intr-o maniera pe intelesul tuturor.
Sper sa fie de folos,
O zi buna,
Vio
-
Buna Vio
Sa-ti traiasca fetita, sa fie sanatoasa.
Este extraordinar ca un parinte (tata) se gandeste cum ar putea sa-si creasca copilul mai bine.
-
Intr-o zi Copilul I-a spus Lui Dumnezeu:
Asa se zvoneste ca maine ma trimiti pe pamant, dar cum voi trai acolo, pentru ca sunt asa mic si neajutorat?
Dumnezeu i-a raspuns asa:
-Din multimea de ingeri ti-am ales unul special pentru tine.
Te va astepta si va avea grija de tine.
-Dar a spus copilul, aici in Rai nu fac altceva dacat sa cant si sa zambesc. De asta am nevoie sa fiu fericit!
Dumnezeu asa i-a vorbit:
-ingerasul tau iti va canta in fiecare zi. Si-i vei simti dragostea, si vei fi fericit .
-Si, a spus copilul, cum ii voi intelege pe oameni din moment ce nici nu le cunosc limba?
E foarte simplu, a spus Dumnezeu, ingerasul tau te va invata cele mai dulci si frumoase cuvinte ce poti invata vreodata si te va invata cu rabdare si sarguinta sa vorbesti.
Copilul s-a uitat la Dumnezeu si i-a spus:
-Si ce fac daca vreau sa vorbesc cu tine?
Dumneze i-a zambit copilului si i-a spus:
-ingerasul tau iti va impreuna mainile si te va invata sa te rogi.
Copilul a spus:
-Asa am auzit ca pe pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?
Dumnezeu a imbratisat copilul si i-a spus:
-ingerasul te va ocroti, chiar si cu pretul vietii!
Copilul s-a uitat foarte trist si a spus:
-Dar mereu voi fi trist pentru ca nu te voi vedea.
Dumnezeu a imbratisat copilul:
-ingerasul mereu iti va vorbi despre mine si iti va arata calea spre mine, cu toate ca eu voi fi langa tine mereu.
Atunci pacea s-a restabilit in Rai, dar se puteau auzi deja vocile de pe Pamant.
Copilul in graba a intrebat:
Dumnezeu, daca eu totusi trebuie sa plec acum, spune-mi te rog macar numele ingerasului meu!
Dumnezeu a raspuns:
-Numele ingerasului nu este important
Pur si simplu ii spui: MAMI
-
De unde s-a intiparit ideea ca un parinte singur trebuie sa fie obligatoriu femeie? Stiu ca doamnele au o inclinatie genetica mai pronuntata dar nu este o regula. In general barbatilor li se interzice "de facto" sa le treaca prin neuron astfel de idei nastrusnice.
Este extraordinar ca un parinte (tata) se gandeste cum ar putea sa-si creasca copilul mai bine.
n-ar trebui sa fie nimic extraordinar ...
:oops:
-
In general barbatilor li se interzice "de facto" sa le treaca prin neuron astfel de idei nastrusnice.
:oops:
Nu li se interzice,ei singuri aleg acest lucru.Rar intalnesti un barbat(tata) preocupat de cresterea copiilor .
-
Dar, cand il intalnesti, stii ca e un barbat deosebit, nu? Fie ca e tata responsabil familist, fie single (divortat, vaduv). Dar, cel putin din prima categorie stiu destui de multi, ella. Din a doua, mai putini, dar cunosc sau macar am auzit de vreo cativa.
Sunt barbati care sunt si raman tati buni, chiar daca mai esueaza in postura de soti sau iubiti.
-
Nu-mi place sa generalizez.Da,sunt si tati buni asa cum exista si mame mai putin bune cu copiii lor.Important este sa stim sa comunicam cu copiii,sa fim acolo cand au nevoie de noi,iar un barbat care este un tata bun mai greu esueaza ca sot/iubit, pentru ca, atunci cand poti sa-l asculti pe cel de langa tine si la randul tau sa poti sa-i spui toate "framantarile"tale,imposibil sa ajungi la despartire.
-
Am vazut ca in 2013 s-a facut o actiune cu parinti si copii!
Ma intrebam de ce nu s-a mai repetat! Au fost prea putini doritori? Sau nu a iesit bine?
Nu stiu cati dintre voi au copii. Ma intrebam daca putem relansa subiectul asta , in ideea de a mai afla ce actiuni faceti impreuna cu copiii vostri !
E cam mult de cand nu a mai scris nimeni!
-
Nu stiu cati dintre voi au copii.
pei... unii dintre noi au copii mari, peste 20... altii au copile ::)
-
Si altii au vecine... tot de 20
-
Eu am 2 copii adolescenti.......invat in fiecare zi cum sa raspund provocarilor acestor varste.....
-
Eu intentionez ca in primavara...sau in vara sa-l duc pe fiul meu la Disneyland Paris!
Fiul meu are 10 ani..si i-am facut o promisiune la un moment dat si as vrea sa ma tin de cuvant!
Ideea e ca nu prea as vrea sa merg doar eu cu el!
Daca mai sunt printre voi care mai au copii asa mici , si va doriti o astfel de iesire, astept un semn!
Multumesc!
-
Și eu i-am promis fetiței mele, care în iulie 2015 face 6 ani, că vom merge la Disneyland. Îmi doresc din tot sufletul să mă pot ține de cuvânt. Poate știe cineva, când îi fac copilului pașaport, am nevoie de semnătura tatălui? Pentru că în acest caz, va fi mai dificil să plecăm. Sărbători Fericite tuturor!
-
da, si pentru eliberarea pasaportului si pentru iesirea din tara e nevoie de o imputernicire de la tata!
-
doar daca este custodie comuna. Altfel nu este nevoie de semnatura tatalui.
-
Salut cu mare bucurie topicul, din doua perspective. In calitate de mama cu doi aproape adolescenti (10 si 14) m-as bucura enorm sa particip la o iesire de vacanta impreuna cu alti parinti single din grup, asa ca sper ca ideea sa se coaca bine si curand 😊
Pe de alta parte, eu am o intrebare pentru cei care au incercat sa isi refaca viata reformabd un cuplu, dupa ce copilul (copiii) au trecut de varsta mica. Insist pe acest detaliu pentru ca eu cred ca un barbat care intra intr-un cuplu cu copii mici are sanse mult mai mari sa preia din mers relatia si copilul sa creasca in noua formula. Cand copiii sunt mai marisori, cred ca dificultatile reciproce de adaptare sunt mai mari. As indrazni sa intreb: ce fel se simte un barbat in fata unei femei pe care o place si o pretuieste, care are copii de varsta critica? Ce resorturi il pot determina sa isi doreasca o familie cu o femeie cu copii? Nu vreau sa par cinica, stiu ca e vorba de dragoste, de toate ingredientele necesare formarii unui cuplu, dar cumva existenta copiilor la varsta critica este un impediment?
-
O mama single se va cunoaste in primul rand pe sine.
Va regasi copilul din ea si va retrai copilaria si toate celelalte
etape impreuna cu copilul/copiii.
Nu e bine sa piarda nimic din credinta, speranta,perseverenta
cu care a fost inzestrata.
Orice posibila dezamagire o va face mai puternica.
Orice esec va fi un izvor de forta.
Invatam sa acceptam situatia si sa mergem mai departe.
Nu ne pierdem feminitatea si nu ne ascundem in carapace.
Viata e un joc dur !
-
Buna,
Am intrat in acest topic crezand ca e mai animat :)
Se pare ca nu prea mai are lumea copii :))
Eu am un copil de 5 ani si merg cu el saptamanal la munte. Daca sunt doritori cu varste apropiate, tinem legatura.
-
Ai dreptate, nu prea e animat, dar poate fi. Important e ca cineva sa provoace discutia. Sunt multi membri noi si putin au rabdare si rasfoiasca forumul si sa aduca in atentie subiectele existente pe forum. Asa ca felicitari :flori: :kissing:. Eu zic sa nu renunti. Poti sa propui discutii pe tema data, sa impartasesti din experienta ta de single cu copii...
-
Buna dimineata la toata lumea ! Si eu imi cresc baiatul singura ,are 13 ani si foarte mult de munca pentru ca este in clasa a 8 a . In vacanta de vara , prin luna august vrea sa-l duc la munte , undeva . Acum 2 ani am fost cu el la Baile Herculane , in rest ne-am vizitat Marea Neagra ... . Va doresc o saptamana luminoasa , spor in pregatiri si un Craciun minunat .
-
doar daca este custodie comuna. Altfel nu este nevoie de semnatura tatalui.
Este destul de mic procentul cuplurilor divortate in care custodia sa NU fie comuna.
-
Si eu am doi baieti, de 5 ani si 10 luni si 12 ani jumate. E greu cand trebuie sa fi si mama si tata in acelasi timp. Dar viata ne invata sa o facem si pe asta , iar fericirea si iubirea din ochii lor ne dau putere sa mergem mai departe pentru ei.
-
Buna dimineata,
Ma inscriu si eu in grupul mamelor singure.Am 2 copii ; un baiat de 13 ani si o fetita de 7 ani.
M-ar interesa o excursie la Dineyland Paris.Cred ca este varsta potrivita pentru ambii.
Nu e usor sa fii si mama si tata, dar nu e imposibil.
Va doresc fericire si putere ! ;)
-
Ma inscriu si eu in grupul mamelor singure.
Vreau si eu in grupul mamelor singure :D
Am o fetita de 10 ani si inca o fetita de 5 ani.
Le iubesc si imi pare rau de fiecare data cand plec in excursii fara ele.
Daca se organizeaza ceva cu copii, I'm in.
-
Uite ca minuni se intampla:
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2696.0.html (http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2696.0.html)
Se poate oare cobora limita minima de varsta la 5 ani?
-
Ma înscriu ?i eu în grup. Am un b?iat în vârst? de 13 ani.
-
Salut,
O sa urmaresc in continuare topic-ul. Deoacamdata o sa ma limitez la actiuni cu copilul pe plan local. Multumesc pentru raspuns
-
Buna ziua
Sunt nou venita aici si ma inscriu la sectiunea dvs.Am un baiat de10ani.
Ne plac excursiile si urmarim cu interes pe cele parinte/copil.
Este o idee foarte buna pentru cei singuri ca si noi.
-
Buna dimineata !
Ma inscriu si eu in acest grup. Am un baiat de 7 ani si ne plac excursiile (mai ales in compania altor copii).
Ceva ski - sanius la iarna ?
Poate un Disneyland in 2019 ?
Orice altceva ?
-
Buna dimineata,
Otilia ma numesc, sunt din Cluj-Napoca si sunt o mama singura a unei fetițe de 7 ani.
Nu stiu cati de aici sunt in postura în care si-ar dori foarte mult sa meargă în cat mai multe vacante externe dar din pacate nu pot deoarece nu au cu cine lasa copilașul.
Poate pentru astfel de părinți ar fi binevenit excursii cu copii în week-end-uri sau vacante.
Am observat de asemenea ca nicio excursie externă nu se potriveste cu perioade de vacanta ale copiilor, în afară de vacanta mare, în care ar putea bunicii sa stea cu ei si părinții sa isi aloce câteva zile pe an doar lor. Pana atunci sper sa ne vedem la petreceri si excursii prin tara unde ajung mai usor. Week-end placut tuturor. :thumbup:
-
Programul în sine al excursiilor nu prea se potriveşte copiilor.
Anul acesta a fost un week-end dedicat pentru părinți și copii. O excursie cu program special, cu siguranță reușită, chiar dacă nu s-au lăsat impresii pe forum. Poate dacă ați pune întrebări despre posibile alte excursii părinț-copii direct pe topicul excursiei, dorințele voastre ar fi și mai vizibile decât pe acest topic. Zic și io, nu garantez.
http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2696.msg131706.html#msg131706
În principiu, oferta se adaptează cererii, din ce am observat eu pe forum.
-
Sunt si eu in aceasta categorie, mama singura cu doi baieti mari unul de 22 se ani si cel mic de 14 ani. Cred ca nu e usor sa fii parinte singur dar este o binecuvantare sa ai copii. Relatiile sunt ca la loterie, poti sa ai noroc sau nu.
-
Salut, pentru cei din Bucuresti, ar fi interesant sa organizam ceva evenimente de weekend in care sa interactionam si sa fie suficient de relaxant pentru toata lumea, gen minievenimente care sa le capteze atentia si juniorilor de la gatit, jucat, mancat, impreuna. Ceva persoane interesate ?
-
Radu, daca citesti Regulamentul de postare, ai sa vezi ca, una dintre reguli este sa nu postezi acelasi mesaj pe mai multe topicuri.
In rest, dupa ce ai sa participi la o excursie, ai sa vezi ca acolo poti face schimb de date de contact cu cei cu care vrei, si vor si ei, sa organizati evenimente de weekend.
Aici, oricum, e locul de discutii pentru singles cu copii. :angel: :)
Succes!
-
Salut,sunt Gabi tatal Elizei in varsta de 7 ani!Ma intereseaza excursii de genul single cu copii,dar vad ca nu prea organizeaza adminii ceva de genul!!Daca sunt mamici interesate,astept propuneri :smiley6600:
-
De ce, vrei sa organizezi tu ceva? :angel:
Dar sa stii ca "adminii" e unul singur. :) Si s-a mai incercat cate ceva in sensul asta...
-
:'( :'( :'( Pacat ca v-am descoperit asa tarziu, tot mama cu doi tzanci..din fericire pentru mine, acum marisori..un pusti de 25 si o pustioaica de 16...legat de asta..greu cu vacantele, cand esti single mother si mai este si diferenta de varsta intre ei..oricum ai face nu reusesti sa impaci si capra si varza :slap:, asa ca, era o negociere continua unde mergeam si ce faceam. Pana la urma, cresc atat de repede..incat acum, ma uit in jur, si cand intreb unde mergem, fiecare face pe mortu`n papusoi, si dispar din areal :giggle: ca doar cum sa mai mearga in vacanta cu mama.. :oops:. Life is funny! *|*
-
Avand in vedere ca SCT nu acopera tipul de excursii parinti+copii, cer permisiunea sa recomand o solutie alternativa testata (nu se adreseaza celor single ci familiilor).
-
Salutare, Iustin! Rar apari. Cred ca ne lipsesc postarile tale, fie si rebele sau neconformiste!
Sunt convinsa ca lui Gigi i-a scapat cererea ta.
Dar nici nu cred ca e ceva ce incalca regulamentul....
-
Pentru cei care doresc sa petreaca impreuna cu copiii recomand http://familybuilding.com.ro/ (http://familybuilding.com.ro/). Am participat cu ei si am avut aceeasi senzatie de WOW ca si la activitatile SCT, cu deosebirea ca Family Building se adreseaza familiilor cu copii nu persoanelor singure iar activitatile sunt adecvate copiilor.