Singles Happy Travel. Club de socializare

Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 10:40

Titlu: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 10:40
Lucruri importante in viata

Un professor de filozofie, si-a asteptat studentii, cu cateva obiecte asezate pe catedra. Cand ora a inceput, a luat in maini un borcan mare dar gol, de maioneza si a inceput sa-l umple cu pietre cu un diametru de 2 inch. Can a ajuns la gura borcanului, a intrebat clasa daca este plin si evident ca ei au agreat ca da. 
A luat apoi o cutie in care se aflau pietricele mai mici pe care a inceput incet – incet sa le verse in borcan. Acestea au inceput sa se rostogoleasca si sa ocupe spatiile libere dintre pietre, pana cand borcanul s-a umplut din nou. A intrebat din nou studentii daca borcanul este plin si ei au admis ca da.
Pe catedra mai avea inca o cutie si aceasta continea nisip. Luand cate un pumn de nisip a inceput sa-l verse in borcan. A facut asta pana cand a umplut borcanul. Si din nou si-a intrebat clasa daca borcanul este plin. Unanim au raspuns ca da, borcanul este plin.
„Acum – le-a spus profesorul, vreau sa intelegeti ceea ce doream sa explic: borcanul reprezinta viata iar pietrele – lucrurile importante in ea (familia, sanatatea, prietenii) – adica ceea de ce trebuie sa tineti in primul rand seama. Pietricelele sunt alte lucruri cu oarecare importanta: slujba, casa, masina. Iar nisipul nu este altceva decat chestiuni minore.
Daca puneti in borcan intai nispul si il umpleti pana sus, nu o sa mai aveti loc pentru pietrii si pietricele. La fel ca si in viata, daca va umpleti viata cu chestii marunte, nu o sa mai aveti timp si loc pt cele importante. Daca va consumati energia cu lucruri minore, nu veti avea niciodata loc pentru lucrurile determinante pt viata.
Deci faceti-va o lista de prioritati in viata, in ordinea importantei. Si lasati nisipul la urma!”
 
 

Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: almi_gabi din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 11:29
Gigi, povestea aceasta mi se potriveste in acest moment ca o manusa. Cred ca toti din preajma mea au observat ca in ultima vreme am "ratacit" un pic lista cu prioritati si tocmai de curand mi-a trimis aceasta poveste pe mail si o prietena care cred ca din dorinta de a ma distra a mai adaugat pe masa profesorului si o cana de cafea ( ce altceva oare ar fi putut fi !?  :) ) si a continuat umplerea borcanului dupa nisip turnand deasupra si cafeaua - care culmea a mai avut loc  ;D - si  a adaugat la talcul povestiri ca oricat de plina ti-ar fi viata tot poti sa-ti gasesti  timp si energie sa te intalnesti cu prietenii la o cafea!
Probabil incerca sa-mi spuna ca ar fi cazul sa mai imi fac timp si  pentru ea ( poate chiar si pentru mine  ??? ) si sa las alte 100 de lucruri care nu stiu cum dar mereu sunt presante, sa ma mai adun nitel si sa vad intradevar ce este important.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 11:37
Munca si viata
Tatal a muncit din greu pentru a-si sustine si intretine familia. Toata ziua distribuia paine, iar serile si le petrecea la clase serale, sperand ca o mai buna educatie ii va aduce si o slujba mai bine platita. Facea asta zilnic, cu exceptia duminicilor cand lua masa impreuna cu familia si isi dedica intreaga atentie sotiei si copiilor. Tot efortul era spre un singur tel: acela de a putea sa castige mai bine si sa le ofere o viata mai placuta.
Totusi familia se plangea mereu ca tatal nu sta destul timp cu ea, neadmitand ca munca si studiile sale, sunt motivatii pentru lipsa de atentie.
Dar a venit si ziua in care si-a terminat studiile, si-a luat si examenul de absolvire, si avea deci o diploma. Pe care a folosit-o imediat, gasindu-si o slujba bine platita. Si visul i-a devenit realitate: putea acum sa-si permita sa cumpere familiei haine scumpe, mancare rafinata si sa le ofere vacante in strainatate.
Ramanea insa in continuare aceiasi problema, a lipsei de atentie si de timp. Lucra la fel din greu toata saptamana, incepuse sa urce in ierarhia firmei si chiar i se ivise oportunitatea de a deveni manager. Ii lipseau insa studiile universitare.
Incantat de posibilitatea de a ajunge mai sus, a inceput sa faca niste cursuri la distanta, dar isi consuma din ce in ce mai mult timp, nereusind sa mai comunice aproape deloc cu familia.Credea insa ca tot efortul este spre binele sotiei si a copiilor.
Munca isi arata roadele. Dupa absolvirea studiilor universitare a fost numit manager. Unul foarte bine platit. Si primul lucru pe care l-a facut a fost sa ia o femeie in casa, pt as-i scuti sotia de muncile zilnice. Si considerand ca cele 3 camere nu le mai sunt de ajuns si sunt prea mici. Si-a marit atunci casa si i-a adaugat mult confort. Se gandea ca familia sa avea acum tot ce isi dorea.
Mai putin nu se putea bucura de prezenta lui. Acum lipsea si duminica. Pozitia pe care o avea in companie impunea iesiri de afaceri cu clientii si duminica era singura zi pe care o avea libera si deci disponibila pt asa ceva. Dupa o vreme a ajuns sa stranga o avere frunusica, ceea ce i-a permis sa cumpere pt familia sa o locuinta luxoasa de vacanta in Singapore, pe malul marii, cu o minunata priveliste. Era ultimul lucru pe care si-l mai dorea. Si-a propus un program normal, nu-l mai interesa promovare, nici studii, atinsese apogeul. Ba chiar comunicase familiei, in prima zi de vacanta, ca intentioneaza sa se retraga partial, sa ramana doar consultant. Vroia sa-si dedice familiei majoritatea timpului sau. Avea acum tot ce-si dorise, oferise familiei tot confortul la care visase, ramanea doar sa se bucure impreuna cu sotia si copiii.
A doua zi insa, tatal nu s-a mai trezit.

Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 11:49
trist :( de-asta zic: imi place orice activitate cu conditia sa nu degenereze-n munca >:(
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 11:50
Povestioarele acestea pe care am inceput sa le postez, circula si pe net, eu le-am gasit intr-o colectie academica in engleza. Fac parte dintr-o serie de scrieri cu rol motiovational. Sunt la faza de traducere a lor.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 14:18
Ofera timp familiei tale!
Dupa 21 de ani de mariaj sotia mi-a propus ceva neasteptat: sa cinez si sa merg la un film cu...o alta femeie. Adaugand: „Te uibesc, dar stiu ca cealalta femeie te iubeste si mai mult si ar fi fericita sa petreaca un timp cu tine”.
Cealalta femeie, la care se referea sotia mea, era MAMA, vaduva de 19 ani, pentru care datorita muncii mele si a unei familii cu trei copii, mi-am facut prea putin timp sa o vizitez.

Asa ca i-am facut o invitatie de a iesi sa cineze cu mine si sa mergem apoi impreuna, la un film. Nedumerita si surprinsa de invitatie m-a intrebat: „Ce s-a intamplat, esti in regula?” Mama mea este genul de femeie care suspecteza un telefon tarziu, de seara pentru a face o invitatie. Mai degraba se asteapta la ceva neplacut, la vesti rele. Dupa ce am asigurat-o ca nu s-a intamplat nimic rau, este doar o invitatie, s-a aratat bucuroasa sa petrecem cateva ore impreuna, doar noi doi. 

Vineri, dupa ce am terminat munca, am condus pana la casa parinteasca pentru a o lua cu masina. Inexplicabil, dar aveam o stare de nervozitate si de agitatie, care nu-mi dadea pace. Cand ama juns in casa, am gasit-o si pe ea in aceiasi stare. Avea parul incarliontat de la bigudiuri si purta rochia pe care si-o facuse la ultima aniversare de casatorie. Mi-a zambit larg si radiant, ca un inger si mi-a soptit: „Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte impresionate”

Am mers impreuna la un restaurant, nu foarte elegant, dar dragut si trendy. La intrare, mama m-a luat de brat, in maniera unei sotii de presedinte. Dupa ce ne-am asezat, am fost nevoit sa-i citesc lista de meniu, pentru ca nu vedea litere atat de mici. Dupa ce ii citisem meniul, am privit-o pentru a stii ce-si dorea. Se uita la mine lung si nostalgic, cu un suras in coltul gurii: „Este acelasi lucru pe care-l faceam si eu cand erai mic: iti citeam oferta restaurantului, iar tu iti alegeai”. „Deci a venit timpul sa-ti intaorc favoarea si serviciu” – i-am raspuns.
In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, mai mult doar lucruri care s-au intamplat in ultima perioada, in viata fiecaruia. Am vorbit atat de mult incat am uitat de film. Am condus-o apoi spre casa si inainte de aintra mi-a spus: „Am sa mai ies cu tine, daca ma lasi sa te invit de acea data, eu!” Si am admis.

„Cum a fost cina?” – m-a intrebat la intoarcere, curioasa, sotia? „Foarte frumos, mai mult decat mi-am putut imagina!” – i-am raspuns.
Dupa cateva zile, mama mea a murit datorita unui atac de cord. Totul s-a petrecut atat de neasteptat! Nu am putut sa o mai salvam, medical nu mai era nici o sansa cand am ajuns.

Dupa un timp am primit un plic cu copia unei chitante de restaurant. Era acelasi la care fusesem impreuna cu ea, in seara aceea. Atasat un biletel: „Am platit o consumatie la acest restaurant in avans. pentru doua persoane: un loc pentru tine si unul pentru sotia ta, pentru ca nu sunt sigura daca o sa pot ajunge acolo. Nici nu poti sa stii cata placere mi-a facut noaptea aceea si cat de mult a insemnat pentru mine. Te iubesc fiule!”
Doar atunci am inteles cu adevarat cat de important este „Te iubesc!” si ca nimic in viata nu este mai important decat familia ta. Ofera-i timpul de care are nevoie si cand are nevoie! Pentru ca poate atunci cand vrei sa o faci, nu mai ai cui....

Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 14:45
cred ca orice iubire e trecatoare. in afara celei materne.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: steliana din Miercuri, 23 Noiembrie 2011, 15:06
cred ca e o remarca trecatoare. in afara de cea motivationala.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Joi, 24 Noiembrie 2011, 08:35
Iubirea
A fost odata un timp cand toate sentimentele si emotiile au plecat in vacanta. Fiecare s-a simtit bine in felul ei si totul parea perfect. Cand, pe neasteptate, s-a facut anuntul ca urmeaza o furtuna foarte puternica si erau sfatuite sa paraseasca insula.
Anuntul a creat panica. Toate au alergat in cea mai mare graba spre barci. Pentru ca era mare nevoie de ambarcatiuni s-au apucat rapid sa le repare. 

Iubirea nu a reusit sa se miste atat de repede, barca ei avea prea multe defecte si ii era imposibil sa o repare pana la venirea furtunii. Norii de furtuna se adunau tot mai mult deasupra insulei. Disperata, a impins barca in apa si a inceput sa vasleasca, in timp ce se uita in jur cu speranta.
Tocmai atunci, vazu cum Prosperitatea trecea pe langa ea intr-un luxos iaht. Iubirea i-a spus: „Prosperitate, poti sa ma iei si pe mine in ambarcatiunea ta?” „Nu,” i-a raspuns Prosperitatea, barca mea este plina de lucruri pretioase, argint si aur. Nu am loc si pentru tine.”

Ceva mai tarziu , Vanitatea a aparut cu o minunata barca. Si Iubirea a incercat si la ea: „Poti sa ma ajuti, Vanitate? Te rog, ia-ma cu tine!” Vanitatea i-a raspuns: „Nu, nu te pot lua cu mine. Barca mea sclipitoare s-ar murdari de la picioarele tale innoroite”
Supararea a aparut si ea dupa un timp. Din nou, Iubirea ceru ajutor. Dar in zadar: „Nu, nu te pot lua cu mine. Sunt prea suparata si vreau sa fiu singura cu mine” – ii spuse Supararea.

Cand cateva minute mai tarziu a aparut Fericirea, Iubirea a tipat din nou dupa ajutor. Dar Fericirea era atat de bucuroasa incat nu se uita de loc in jur.

Deznadajduita si resemnata Iubirea plutea in deriva, cand a auzit ca cineva o striga : Ť Haide Dragoste, te iau cu mine ! ť Iubirea nu stia cine a fost atat de marinimos, dar a sarit in barca, bucuroasa ca este acum in siguranta.
Urcata pe barca, Iubirea a recunoscut Cunoasterea, era si ea acolo pe punte. Si o intreba: „Stii Cunoastere ca nimeni nu a vrut sa ma ajute, daca nu exista generozitate celui care m-a luat la el in barca, nu stiu ce s-ar fi intamplat cu mine! Cine poate fi?”
„Ah, este Timpul”- ii raspunse Cunoasterea. „Si de ce m-ar fi luat Timpul la el in barca?” – intreba din nou, mirata Iubirea. „Simplu.” – i-a raspuns cu un suras in coltul gurii, Cunoasterea – „pentru ca el este singurul care-ti cunoaste adevarata valoare si de ce esti capabila sa faci. Stie ca doar Iubirea poate sa aduca pace si bucurie in lume, nimic altceva”.

Mesajul povestioarei. Cand esti prosper, scapi din vedere importanta iubirii. Cand te simti important uiti de iubire. Chiar si cand esti prea fericit sau prea suprat uiti de iubire Doar cu timpul realizezi cat de importanta este iubirea. Dar de ce trebuie sa asteptam timpul sa ne arate asta? De ce nu poate fi Iubirea parte din viata noastra chiar incepand de azi?
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: steliana din Joi, 24 Noiembrie 2011, 08:50
Foarte frumoase povestiri.
 Cred ca iubirea face parte din viata noastra inca de cand ne nastem. Cand apare dezamagirea, atrage si egoismul si trufia si ... si asa iubirea ajunge in preajma uitarii, neincrederii.
Daca am purta iubirea ca pe un maiou, orice anotimp al vietii, ar deveni vara!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Joi, 24 Noiembrie 2011, 09:27
Micul baietel
Sally a sarit imediat ce a vazut ca asistenta iese din salonul de operatie. Si o intreba: „Ce face micul meu baietel? Merge inspre bine? Cand pot sa-l vad?” Asistenta ii raspunse: „Imi pare rau, noi am afacut totul pentru el, dar el nu a facut nimic sa se ajute” Sally continua: „De ce copilasii atat de mici fac cancer? Dumnezeu nu are grija de ei? Unde esti Tu Doamne, acum cand fiul meu are nevoie de tine?”

Asistenta o intreba daca vrea sa-si petreaca un pic de timp, cateva minute, singura  cu fiul sau. Urma sa fie transportat la universitate.
Sally a rugat asistenta sa stea cu ea atunci cand isi va lua adio de la fiul sau. In timpul asta ii trecea degetele prin parul moale, de copil, rosu si carliontat. „Doriti o bucla din parul lui?” – intreba asistenta si Sally i-a raspuns ca ar vrea o amintire de la el. Asistenta taie o bucla si o puse intr-o punga de plastic, apoi i-a intinse lui Sally. Mama spuse:”A fost ideea lui Jimmy de a-si dona corpul la universitate, pentru studiu. A spus ca poate ajuta la ceva sau pe cineva dupa ce el moare. Poate ajuta un alt baietel sa mai stea si macar inca o zi cu mama lui. „Fiul meu avea o inima de aur. Intotdeauna s-a gandit la altii, asta a fost placerea lui, sa-i ajute pe cei care au nevoie.”

Sally parasi spitalul in care statuse in ultima vreme impreuna cu fiul sau. Trecusera mai mult de sase luni de cand intrasera pe poarta spitalului. Puse pe scaunul din spate al masinii geanta cu lucrusoarele lui Jummy. Drumul spre casa fusese ingozitor. Nu stia cum o sa poata sta intr-o casa goala. Ajunsa in fata casei, lua geanta si punga de plastic cu prul baietelului si le duse in camera lui Jimmy. A inceput sa-i aseze masinutele la locul lor, exact asa cum o facea el. S-a aruncat apoi in patul lui, a luat perna in brate si a inceput sa planga, apoi a adormit.
Era aproape de miezul noptii cand Sally s-a trezit. Cand sa se ridice a descoperit o scrisoare.

„Draga mama,
Stiu ca tu esti pe cale sa ma uiti, dar sa nu crezi ca eu am sa te uit vreodata sau am sa incetez sa te iubesc si chiar daca n-am sa fiu in jur sa-ti spun „Te iubesc!”, eu am sa te iubesc pentru totdeauna, cu fiecare zi tot mai mult. Intr-o zi o sa ne putem intalni din nou, o sa ne putem vedea iarasi. Pana atunci insa, pentru a nu fi atat de singura, adopta un alt baietel, nu-ti face nici o grija, nu pot fi suparat pentru asta. El poate avea camera mea si poate sa se joace cu jucariile mele. Daca este fetita va trebui insa sa-i cumperi papusi, cred ca stii asta. Acesta este un loc cu adevarat placut. Am sa ma intalnesc cat de curand cu bunicul si bunica, iar ei o sa ma indume si o sa-mi arate locurile din jur. Ingerasii sunt atat de calzi si de apropiati.Imi place sa-i privesc zburand. Si stii ceva? Isus arata exact ca in picturile din biserici. Am stiut imediat ca este EL din momentul in care l-am vazut. Si stii ceva mama? Chiar Isus m-a dus la Dumnezeu si am stat ieri pe genunchii LUI si am povestit cu EL.Ca si cand as fi fost cineva foarte important.  A fost foarte atent si impresionat cand i-am spus ca nu am apucat sa-ti spun adio si as fi vrut sa-ti las macar o scrisoare. Dar stiam ca nu este permis asa ceva si totusi, Dumnezeu mi-a dat hartie si chiar stiloul sau personal pentru a scrie scrisoarea. Gabriel este cred numele ingerului care a coborat sa-ti duca scrisoarea. Dumnezeu mi-a spus sa includ in scrisoarea mea raspunsul la ceea ce tu il intrebai cand erai in spital: „Unde era EL cand eu aveam nevoie?” Am raspuns din partea LUI: „Am fost in acelasi loc cu baiatul tau, l-am vegheat si am stat langa el, la fel cum am facut-o si cu Fiul meu cand era pe cruce”. Si sa stii mama ca are dreptate, este mereu langa copiii LUI. Si apropo mama, nimeni altcineva nu va putea vedea ceea ce ti-am scris, doar poti sa o faci. Pentru toti ceilalti este doar o bucata alba de hartie. I-am dat acum lui Dumnezeu stiloul inapoi. Are nevoie sa scrie mai multe nume in „Cartea Vietii”. Deseara am sa stau cu Isus la masa pentru cina. Sunt convins ca mancarea va fi delicioasa. Ah, da, si am uitat sa-ti spun, nu ma mai doare nimic. Cancerul s-a vindecat, s-a dus. Ma bucur ca asa nu trebuie sa stau chinuit de dureri si Dumnezeu sa ma vada suparat. Nu-i place sa ne vada suferind. De aceea l-a si trimis pe Ingerul Recunostiintei sa vina sa ma ia de la spital. Ingerul mi-a marturisit ca a fost un ordin special de la Dumnezeu. Ce zici de asta?

Semnat cu dragoste de Dumnezeu, Isus si mine.”

Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Vineri, 25 Noiembrie 2011, 08:53
Fereastra spitalului
Doi barbati, amandoi foarte bolnavi, ocupau acelasi salon de spital. Unuia dintre ei ise permitea sa se ridice in fund, in fiecare dupaamiaza, cate o ora,  pentru a ajuta drenajul plamanilor. Patul lui era asezat langa fereastra. Celalalt barbat isi petrecea tot timpul intins pe spate. Isi povesteau amandoi despre sotii, familie, case, slujbe, despre perioada serviciului militar si pe unde au fost in vacante.

In fiecare dupaamiza, cand cel care statea in patul de langa fereastra putea sa se ridice, ii povestea colegului de camera tot ce vedea si se intampla afara.

Celalalt barbat a inceput sa traiasca pentru acea ora, totul se anima, traia parca intr-o alta lume cu culorile cu viata celei de afara.
Fereastra dadea inspre un parc si un frumos lac. Rete si gaste se jucau in apa, in timp ce copiii isi lansau modele de barcute teleghidate.Tinerii indragostiti se plimbau tinandu-se de mana si admirand florile. Si mai departe, o priveliste a orasului, cu zgarie norii sai.

In timp ce barbatul din patul de langa usa povestea ceea ce vedea in cele mai mici detalii, celalalt, tintuit la pat, inchidea ochii imaginandu-si scenele pitoresti.

Intr-o dupaamiza barbatul de langa geam povesti cum trecea o parada. Desi nu putea sa auda fanfara, celalalt barbat avea o imagine atat de reala despre acea fanfara, asta datorita descrierii foarte minutioase a celui ridicat in sezuta..
Zilele si saptamanile au trecut. Intr-o dimineata o asistenta a sosit aducand cu ea apa, pt a-i spala corpul lipsit de viata a barbatului de langa geam. Murise linistit in patul de spital. Astepta apoi brancardierii sa vina sa ia corpul neinsufletit.

Imediat dupa aceea barbatul ramas singur in salon a rugat sa fie mutat in patul de langa fereastra. Asistenta chiar s-a bucurat de cererea lui, asa ca a facut schimbarea si dupa ce s-a asigurat ca se simte confortabil, la lasat singur in salon.
Incet, cu grija, s-a proptit cu picioarele in barele laterale ale patului si cu un efort extrem si-a impins corpul in sezut, pentru a putea privi afara, pe fereastra.
Dar in spatele ferestrei era un zid alb. Uimit si neintelegand nimic, barbatul ii povesti totul asistentei, intreband-o sa-si dea cu parerea, cum a putut celalalt barbat sa descrie atat de bine detaliile pe care i le descria. Si in special de ce a facut asta, ce l-a determinat sa-l minta cu ceea ce vedea. Raspunsul ei a venit halucinant: era orb si nu avea cum sa stie ca in spatele ferestrei este un zid alb. „Probabil ca a vrut doar sa va incurajeze” – ii mai spuse asistenta.
.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: steliana din Vineri, 25 Noiembrie 2011, 08:59
Multumiri, Gigi!
Mortal de frumos!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011, 11:54
Fata oarba
A fost odata o fata care se ura pe insasi doar pentru ca era oarba. De fapt ura pe toata lumea, mai putin pe iubitul ei. El a fost intotdeauna aproape de ea, o inunda cu iubirea si afectiunea lui. Afectata de infirmitatea ei, fata spunea mereu ca si daca doar pentru cateva momente ar putea vedea lumea, s-ar casatori cu acest baiat.

Intr-o zi, a avut bucuria sa afle ca cineva isi donase ochii si ca ea era cea aleasa pentru implant. Operatia a reusit perfect, astfel incat a inceput sa vada. Unul dintre primele lucruri pe care le-a zarit a fost prietenul ei. Bucuros baiatul a intrebat-o imediat: „Acum ca poti vedea, vrei sa te casatoresti cu mine?”
Fata a fost socata sa vada ca si baiatul era orb, asa cum fusese si ea si refuza sa se marite cu el. Dupa ce s-a oprit din plans, baiatul i-a trimis o scrisoare:

„Iubita mea, atat te rog doar: sa ai grija de ochii mei”
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Duminică, 27 Noiembrie 2011, 08:08
Paharul cu lapte
Intr-o zi un baietel sarac care vindea produse din usa in usa, ca sa-si poata plati abonamentul de autobuz pana la scoala, isi intoarse buzunarele pe dos sa vada ce banuti are la el. Ii era tare foame. A gasit doar o moneda de 10 centi si decisese totusi sa intrebe daca poate cumpara ceva cu ei, la primul magazin. Insa indrazneala i se rispise in momentul in care o frumoasa tanara deschise usa magazinului. Si in loc de mancare a cerut un pahar cu apa. Vazandu-i infatisarea si banuind ca ii era foame, i-a adus in loc de apa, un pahar cu lapte. Baietelul a baut incet laptele si cand termina se uita in ochii si o intreba: „Cat trebuie sa-ti platesc?” „Nimic” – ii raspunse fata, „mama m-a invatat ca pentru amabilitatea si bunavointa nu trebuie sa primesti bani”. Baietelul iesi din magazin, multumindu-i din inima.

Cand Howard Kelly a parasit magazinul, nu s-a simtit doar puternic fizic, ci si ajutat si sprijinit de Dumnezeu. Avea credinta ca este protejat.

Ani mai tarziu, acea tanara s-a imbolnavit foarte rau. Doctorul de familie era depasit de situatie si a decis sa o trimita intr-un mare oras, la un specialist, care ar putea studia forma rara de boala pe care o avea femeia.

Dr. Howard Kelly a fost chemat pentru consultatie. Cand a auzit numele orasului de unde venea femeia, o lumina ii inunda chipul. Imediat a coborat si apoi in fuga a parcurs coridorul pana la salonul unde era internata. In graba si-a imbracat halatul alb si a intrat. A recunoscut-o imediat. A adus-o apoi din nou in sala de consultatie si s-a concentrat atent asupra cazului. Din acea zi a dat acestui caz o atentie deosebita, urmarind ce se intampla cu femeia clipa de clipa.

Dupa o lupta grea, boala a fost invinsa. Au inceput sa se intocmeasca si formalitatile de iesire. Dr Kelly a rugat serviciul fianciar sa-i pregateasca si factura. A privit calculatia, a scris ceva pe ea si a trimis-o apoi in salonul femeii. Aceasta a luat hartia, a despachet-o cu teama si cu convingerea ca toata viata va trebui sa munceasca pt a o putea plati. Intr-un final a indraznit sa-si arunce ochii pe factura. Si a inceput sa citeasca cuvintele doctorului:
„Achitata cu un pahar plin cu lapte”
Semnat, Dr. Howard Kelly
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Luni, 28 Noiembrie 2011, 09:05
Impuneti obiectivele din viata, nu te limita doar la dorinta!

In timp ce asteptam sa iau un prieten de la aeroportul din Portland, Oregon, am fost martorul uneia dintre acele experiente care-ti schimba viata, de care ai auzit si pe altii vorbind – ceva la ce nu te asteptai. Si s-a intamplat la doar doi pasi de mine.

Faceam efortul de a-mi localiza prietenul printre ceilalti pasageri care coborasera din avion, cand am observat un barbat cu doua bagaje usoare in maini si  care venea direct spre mine. S-a oprit chiar langa, acolo unde-l astepta familia.

Primul gest de bucurie a reintalnirii l-a facut catre cel mai tanar fiu al sau, care avea in jur de sase ani si asta in timp ce lasa bagajele jos. A inceput apoi sa imbratiseze lung pe fiecare in parte. Indepartandu-se usor din imbratisare se uita in ochii fiecaruia. L-am auzit pe tata spunand:  „Ma bucur atat de mult sa te vad fiule, mi-ai lipsit asa mult!” Baietelul zambi din toata fata si evitandu-i rusinos privirea ii raspunse: „Si mie, tata!”
Urma celalat baiat, care avea vreo noua ani. In timp ce-i tinea fata in mana s-au uitat lung de tot in ochii lui si ii spuse: „Esti deja un tanar, fiule! Te iubesc atat de mult, Zach!” S-au imbratisat strans si afectuos.

In timp ce se intamplau toate acestea, o bebelusa, de un an, un an si jumatate, se agita in bratele mamei sale, nemailuandu-si parca ochii de la tatal sau care tocmai se intorsese. Barbatul ii spuse „Hei micuta fata!” si cu multa grija o lua din bratele mamei. Si a inceput sa o sarute repede peste tot unde apuca, rotind-o in acelasi timp in brate de pe o parte pe alta. Fetita s-a relaxat dintr-o data, disparandu-i pe loc starea de agitatie pe care o avea cu cateva minute in urma. Si-a asezat apoi capul pe umarul tatalui ei, afectuoasa si multumita ca este cu el.

Dupa cateva momente a intins fetita catre fiul lui mai mare si spuse: „Am pastrat ce e mai bun pentru final!” – si si-a sarutat sotia, in modul cel mai pasional si mai lung pe care l-am vazut vreodata. S-au privit apoi in ochi si el i-a spus soptit: „Te iubesc atat de mult!”
Isi zambeau unul altuia, leganadu-si mainile pe care si le tineau strans. Privindu-i mintea mea ii asocia cu imaginea a doi tineri casatoriti, dar stiam ca la varsta copiilor pe care-i aveau, era imposibil sa fie asa.

Ma uitam lung la ei, gandurile imi rataceau, cand am realizat cat de total aiurea eram stand langa ei, invadandu-le intimitatea. Nu m-am simtit deloc confortabil din cauza asta, eram rusinat ca statusem minute bune prea apropiat lor, in loc sa ma retrag si macar cu cativa pasi. Dar dragostea acestei familii, in special a celor doi soti era o imagine prea placuta incat sa-ti iei privirea de pe ei. Ma strabatu un gand si inconstient parca, mi-am auzit vocea: „Cati ani de casatorie aveti voi doi?"

„Suntem impreuna de paispe ani, dar casatoriti doar de doispe” – imi raspunse el, fara insa sa-i dea drumul din imbratisare si neluandu-si privirea de la sotia sa. „Si cat ai fost plecat?” nu ma putusem abtine sa intreb. „Doua zile intregi!” – imi raspunse din nou el, de aceasta data intorcandu-se spre mine.

Doar doua zile? Eram uimit de-a binelea. Dupa intensitatea imbratisarilor, bucuria revederii, credeam ca au fost despartiti cel putin cateva saptamani, daca nu cumva chiar luni. Si imi dau seama ce grimasa aveam pe fata. Intr-un final, pentru a ma retrage din intimitatea lor si pentru a-mi cauta prietenul, le-am adresat o urare: „Sper ca si casatoria voastra sa fie la fel de pasionala dupa alti doisprezece ani!”
Imediat barbatul a incetat sa mai zambeasca. M-a privit lung in ochi si cu multa autoritate mi-a spus ceva care m-a scimbat radical: „Daca vrei ceva cu adevarat, atunci nu te limita doar la a spera, ci impune-ti acel lucru!” Mi-a aruncat apoi un zambet scurt, mi-a strans mana si indepartandu-se impreuna cu fericita lui familie si-a luat la revedere.

Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Caroline din Joi, 08 Decembrie 2011, 02:15
Mi s-a întâmplat acum 3 ani... într-un moment în care chiar aveam nevoie de un răspuns:

Veneam de la București, de la un interviu (al enșpelea), nesperat... trecuseră aproape două luni de la aplicația inițială. De data asta, nu era ce să mă mai rețină în oraș, așa că am luat un tren de după-amiază înapoi spre casă, în loc de corespondentul celui de la cușetă, cu care venisem.
Printre colegii de compartiment, o doamnă, care mi-a facut impresia că este bucureșteancă, nemaritată și având puțin peste 40 de ani.
Ceea ce m-a făcut s-o remarc a fost asemănarea cu mine... nu neapărat fizică (deși nici aici nu era foarte departe), ci ca habitus general. Același stil de a se îmbrăca semi-power flower, aceeași predilecție nedisimulată pentru accesorii, stilul meu preferat de sandale, frizura, ochelarii și... o anumită indiferență-independență-superioritate aparentă, care m-a deranjat puțin la prima vedere. Dar bănuiesc ca așa îi deranjez și eu pe altii, fără să știu, uneori...
Parcă mă vedeam pe mine, peste câțiva ani.

Nimic special, până aici... dacă ea nu ar fi ținut în repetate rânduri să vorbim (deși eu am obiceiul să ignor lumea din jurul meu, din spatele unei cărți sau al unui ziar...).
Doamna fusese cândva studentă la București, dar era de loc și locuia într-un mic orășel monoindustrial din județul meu. Acum călătorea ocazional la București pentru propriile ei afaceri. Evident, cu mașina. De data asta, era o doar un hazard al împrejurărilor că trebuia să se întoarcă acasă cu trenul... nu mai folosise trenul de 10 ani.

Era căsătorita, dar, ca şi mine, nu purta verighetă. Soțul ei o sunase să o întrebe dacă să vină la gară cu mașina, dar ea prefera să ia un taxi, la acea oră târzie.
Acasă avea camera ei, unde nu avea ce căuta televizorul. În schimb, își acorda cel puțin o oră pentru citit (și mai avea cel puțin vreo douăzeci de cărți pe lista de așteptare – spunea ea, cu mândrie), două ore pentru a se plimba cu câinele ei prin pădure și încă una-două ore pentru diverse mărunțișuri, pentru ea, personal, în fiecare zi.

Am dedus că nu avea copii. Totuşi, începusem să mă întreb în sinea mea când îi mai rămâne timp (în afara orelor de serviciu / firma proprie) pentru soț și casă... Și de ce Dumnezeu în cazul meu așa ceva nu a fost posibil?!
Câinele – un dalmațian – ne-a dat prilejul să vorbim foarte mult despre Cora mea... cățelușa Doberman care crescuse odată cu noi, acasă, cât eram studenți. Pe urmă, despre cărțile pe care le citeam. Și despre fumatul în tren, la baie, ca în liceu...
 
În afară de aceste trăncăneli de plictiseală, obișnuite pentru o călătorie de mai bine de opt ore, singura demna de reținut (pentru mine) este o discuție care a pornit de la o posibilă amendă pentru fumatul în tren (la capătul opus al vagonului, se fumase atât de intens la WC, că se declanșase alarma de incendiu...).
Cu o convingere surprinzătoare, doamna (despre care nu știu nici acum cum se numește sau cu ce se ocupă – am fost amândouă de acea discreție de așteptat într-un tren), s-a exprimat că ea consideră interzicerea fumatului în tren (mai ales pe rute lungi) drept o discriminare. De acord, nefumatorii nu sunt obligați să-ți inspire fumul, dar ar trebui să existe un loc amenajat pentru fumat inclusiv în tren... altfel, vezi ce s-a întâmplat la baie!
În  privința amenzilor, a spus ca ea nu plătește niciodată amenzile, ci le contestă. Pe orice fel de proces verbal de amendă – zice – există o rubrică unde cel prins poate să menționeze punctul lui de vedere (dar pe care noi, cei atât de dresați să ne supunem oricărei instanțe a autorității, o ignorăm). Așadar, ne plângem că am luat amendă, dar nu scriem acolo că o contestăm, ci scoatem automat banul și o plătim.
Recunosc că m-a enervat puțin discuția... eu nu mă dusesem la WC să fumez! Dar ulterior am realizat că, de fapt, nu opinia în sine mă deranja. Ci faptul că ȘI EU, deși teoretic eram de acord cu ea, în practică, fac același lucru: adică mă plâng, dar mă supun... Ei, fir-ar să fie! Va să zică, pe mine eram nervoasă, nu pe doamna cu pricina!
Discuția care a derivat de aici (nu-mi mai aduc aminte exact prin ce asociere de idei), a dus la o mărturisire. Cred că vorbeam despre afaceri și despre criză...

Eu – începe ea – în jurul vârstei de 40 de ani, m-am oprit puțin din alergat și am chibzuit... Dar mi-a luat vreo șase luni pauza asta de gândire! – zâmbește.
Până atunci, totul fusese o cursă contracronometru pentru familie, pentru carieră, pentru firmă, pentru bani... Și totuși, deși aveam rezultate, am constatat ca acestea păreau să nu mă mulțumească niciodată, dimpotrivă... banii mă stimulau să-mi doresc și mai multe ... Problemele nu se terminau niciodată, era un cerc vicios.
Semnalul de alarmă au fost primele semne ale bătrâneții... spatele amorțit dimineața uneori sau tot mai puțină rezistență la stresul zilnic decât de obicei... Pentru cei mai mulți, aceste semne sunt acceptate cu resemnare. Ne spunem atunci: nimic deosebit, îmbătrânesc.
Am luat o decizie. Majoritatea celor din jurul meu au fost contrariați, ba chiar m-au acuzat că eu, care aș fi putut face atât de multe... La ce mi-ar folosi? - le-am răspuns. Ce mi-ar aduce în plus față de ceea ce am acum? M-ar face, acest mai mult, mai fericită?

Am constatat, tot atunci, că de multă vreme nu îmi mai făceam timp pentru mine personal.
La un moment dat, am fost chiar tentată să apelez la chirurgia plastică. Pe urmă, m-am gandit că de fapt nu asta era dorința mea, ci aceea de a îmbătrâni frumos...natural.

(O privesc cu atenția cu care doar o femeie privește pe o alta: Nici acum nu este fardată deloc... dar afișează un chip luminos și o atitudine de detașare relaxată, de deplină conștiență de sine, care se impun fără drept de apel atenției celor din jur, fără să fie – și sunt convinsă că și fără să fi fost vreodată – o frumusețe).

Pur si simplu – continuă ea – am constatat că uitasem cu desăvârșire în ultimii ani de acele lucruri mărunte de fiecare zi, care te fac să te simți bine, fără să te coste nimic. Cum ar fi liniștea de a privi răsăritul soarelui... sau urmărirea unei plante care crește...
De atunci, am început să fac mișcare, eu, o comodă, care nu aveam niciodată timp de mers la sală. Nici acum nu merg la sală, ma plistisește sportul de performanță. Fac doar puțină gimnastică de întreținere, acasă, ca să amân cât pot bolile inerente vârstei. O fac regulat, dar țin cont de propriile mele limite, când corpul obosește.
Mi-am luat un câine ca să fiu obligată să petrec cel puțin două ore pe zi în aer liber, ca să alergăm împreună... ore în care, altfel, aș fi găsit mereu o treabă de facut.
Eu, care de când mă știam nu dădusem vreo importanță naturii, am învățat și am început să cultiv flori. La casa mea, nu pentru vânzare. Și am descoperit cât de încântător este să le privești crescând și înflorind...
Cu munca, în primul rând, am ales să nu mă mai grăbesc niciodată. Îmi acord timpul necesar pentru a-mi rezolva treburile în ritmul meu propriu, refuzând să mă mai supun vitezei altora.
Apoi, mi-am impus un fel de barem privind ceea ce am într-adevăr nevoie să câștig și să consum (inclusiv la orele petrecute zilnic în fața televizorului). Mi-am dedicat timpul rămas liber pentru lecturi sau altceva care mă fac să mă simt bine.
Nu mi-am mai făcut probleme de conștiință pentru nici unul dintre viciile mele: de exemplu, nu am mai făcut efortul de a mă lăsa de fumat... Nu fumez mult, 5 – 6 țigări pe zi, dar îmi place să le savurez, în momentele mele de liniște. În defintiv, nici o plăcere nu e un păcat, dacă e făcută cu măsură. Asta e în fond, libertatea, nu?...

Doamna, mi-a spus chiar ea, mai avea doar 5 ani până la pensie!
Cred că comentariile sunt de prisos... indiferent că a fost vorba despre providența care ne vorbește prin gurile altora (cu sau fără cunoștința acestora) sau despre o proiecție personificată a dorinței mele inconștiente de sine, în viitor.

Ceea ce m-a frapat la ea este că rezultatul deciziei de care vorbea, cu ani în urmă, ERA VIZIBIL. Era atât de vizibil în atitudinea ei, încât mă înșelase flagrant la prima vedere asupra vârstei reale, cu toată intuiția mea...
Nu s-a dovedit a fi decât o idee preconcepută din mintea mea, cum că o femeie care arată și se îmbracă așa la varsta asta, care contestă amenzile și care reușeste să impună familiei propriul ei program, e musai o femeie liberă, adică necasatorită, eventual trăită într-o metropolă... Greșit.
Sau... parțial greșit. Este vorba despre o femeie liberă. Dar în acel sens în care libertatea este accesibilă oricui și oriunde, dacă vine din interior, și nu din preconcepții ca ale mele...
Sau ca ale noastre, ale majorității.

Uite UN OM - mi-am spus. O femeie care, în împrejurări deloc extraordinare, a fost în stare să ia decizia unei schimbări de atitudine LA TIMP. Înainte de a ajunge la nevroze, obsesii sau la decizii radicale de tipul refulare prin muncă, divorț, fuga în religie sau acțiuni caritabile (adică fuga de sine însăși)... Soluții care, singure, nu rezolvă nimic în interior, la urma urmei.

Eu de ce am nevoie întotdeauna de iluzia unei fericiri indusă din exterior spre interior, și nu invers, pentru a realiza o schimbare?!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Joi, 08 Decembrie 2011, 10:45
Citat din: caroline
Doamna, mi-a spus chiar ea, mai avea doar 5 ani până la pensie!
asta ce inseamna? ca avea 60 de ani? ???
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Joi, 08 Decembrie 2011, 12:21
Cunosc multe persoane, a caror varsta, nu o poti ghici. Am intalnit si aici in SC doua, la care diferenta dintre ce am apreciat eu si realitate era de vreo 12-13 ani. Ambele sunt persoane active si care tin mult la alimentatia sanatoasa. Vzandu-le mi-am adus aminte de sasii din Sibiu, ei ieseau in gasca, in fiecare week-end la munte. Fara exagerare, in fiecare sfarsit de saptamana. Putea sa ploua, sa ninga, nu-i interesa, isi luau rucsacul si directia munte. Nu aveau nevoie de confort, dormeau unde apucau si cum apucau. Prietenii mei mergeau mult la un refugiu ciobanesc, undeva pe langa Steaza. Daca ai aduce cativa sclifositi de asfalt, neobisnuiti cu muntele si cu disconfortul de acest gen, ar muti sa vada cum stateau 20 -30 oameni intr-o casuta de lemn, neizolata, cu un singur godin, cu cateva saltele aruncate pe jos si o masa din lemn facut din barda. Si se distrau acolo doua zile, cantau la chitara in jurul unui foc de tabara, mancau din conserva,  iar dimineata plecau in plimbare spre cate un pisc. Nu aveau nici un fel de problema legata de confort. Ei se simteau bine impreuna si mai ales ca erau acolo in munte. Vreau sa va spun ca toti arata si acum cu cel putin 5-10 ani mai tineri decat varsta pe care o au. Asa erau si parintii lor, n-as fi stiut sa zic cati ani au. Rosii in obraji, cu cate o claie de par balai in cap, cu o constitutie atletica, primita si genetic dar si intretinuta, aratau mult mai tineri.
Totul tine in definitiv de vointa si de educatie. Daca ai apucat odata sa lancezesti, sa ai nevoie de confortul canapelei si a caloriferului incins, e gata, esti condamnat la a sta in casa. Foarte greu sa te mai rupi si sa fi dinamic. Si evident conteaza de modul in care ai fost crescut. Daca parintii, cercul de prieteni din copilarie si adolescenta au fost persoane active, sansa ca si tu sa fi la fel este foarte mare. Daca insa ai avut niste parinti care s-au limitat sa-ti arate doar marea, sau lucruri mai pasnice decat muntele, daca prietenii pe care ii aveai erau sedentari si mai mult atrasi de chestii mai facile,slabe sperante sa fi unul dinamic. Ziceam de vointa. Daca te simti "inmuiat" trebuie sa te rupi din sedentarism, trebuie sa constientizezi cat de bine este sa iesi intr-o plimbare mai activa, sa faci efortul de a urca la munte.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Caroline din Joi, 08 Decembrie 2011, 17:01
asta ce inseamna? ca avea 60 de ani? ???

Nu, avea putin peste 50... in 2007 nu se schimbase inca legea cu varsta de pensionare.  ;D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Caroline din Joi, 08 Decembrie 2011, 17:12
Sasii din Sibiu, ei ieseau in gasca, in fiecare week-end la munte. Fara exagerare, in fiecare sfarsit de saptamana. Putea sa ploua, sa ninga, nu-i interesa, isi luau rucsacul si directia munte. Nu aveau nevoie de confort, dormeau unde apucau si cum apucau. Prietenii mei mergeau mult la un refugiu ciobanesc, undeva pe langa Steaza.

Obiceiul se numeşte krinkăţ (cuvânt românizat din săseşte). Acum se practică şi de către românii din fostele burguri săseşti (că saşi nu mai sunt). Este chiar mai puţin pretenţios decât ieşirile la munte: se stabileşte un grup de 10 - 12 familii şi în fiecare weekend se adună toţi în curte de la câte unul, pe rând. Astfel, fiecărei familii îi vine rândul o dată la 3 luni să organizeze un grătar, un pescuit, o iarbă verde, o bere la terasă, ceva...
Varianta mai puţin costisitoare sunt întâlnirile unui astfel de grup la zilele de naştere şi de nume şi de sarbătorile legale - Crăciun, Revelion etc. In această situaţie, nu se fac cadouri, ci se adună o sumă fixă, de ex. 10 lei / persoana, pentru acoperirea cheltuielilor gazdelor. Dacă aduni 12 perechi x 2 zile de naştere plus ceva sfinţi ajungi uşor la o medie de cel puţin 2 chefuri în grup pe lună, adica tot al doilea weekend. Şi nici nu-ţi mai pui întrebări de genul: oare eu ce să fac anul ăsta de ziua mea? :)
Şi eu sunt într-un astfel de grup, cu foşti colegi de liceu... anul trecut am avut 25 de persoane la ziua mea şi cheful a ţinut 3 zile şi 3 nopţi.  ;D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Mari_a din Vineri, 09 Decembrie 2011, 10:07
Povesti fara talc. Doar povesti.
„Muntele” cel mai aproape de Bucuresti este Valea Prahovei, pe care am strabatut-o la pas in lung si in lat, inca „din frageda pruncie” – ca sa zic asa. Vara, iarna, toamna, primavara, tot timpul, indiferent de vreme. Cel mai des am mers cam intre 14 si 24 de ani (pana m-am maritat!!!). Si dupa aceea, dar mai rar. Eram un grup mare, cu varste – tot asa, cam intre 14 si 24. Cel mai „batran”, caruia noi ii ziceam „Mosu” avea 25, era laborant la Spitalul Brancovenesc (pe care l-a demolat nea’) si facuse ceva cursuri de ghizi montani. Cand mergeam cu el, n-o mai luam pe poteci marcate, ci direct prin padure, peste vai, peste parauri, peste munti... Doamne, ce vremuri! Plecam cu cativa banuti, cu personalul Bucuresti-Predeal, cu rucsacul kaki din panza de cort in spate... Cu sandviciuri, conserve, ceai, ciocolata, lamai... Cu cratite atarnate de rucsaci pe-afara... Imi amintesc ca ne-am oprit odata sa facem ceva cald. Am fiert legume si cineva a avut ideea sa arunce in oala un triunghi de branza topita. Mi s-a parut cea mai gustoasa supa din lume, mancata din cani in varful muntelui... Mergeam din cabana in cabana si dormeam „la priciuri”  (10, 15- 20 de paturi de lemn), niciodata doua nopti la rand in acelasi loc. Am dormit si in refugii, am dormit si in cabane ale muncitorilor forestieri – intr-una d-asta ne-am umplut de purici odata! Intotdeauna faceam foc de tabara si cantam, stiam o multime de cantece de munte si trebuia sa aiba cineva pe undeva agatata vreo chitara...
O excursie care mi-a lasat semne pana azi a fost cea in care am plecat pe traseul Busteni – Gura Diham – Diham – Malaiesti si apoi, pe „hornuri” pana la Omu. In drum spre stanca abrupta, unde se urca doar agatat de lantul fixat in munte, ne-am intalnit cu un grup care se intorcea – renuntasera cand au vazut ca, desi era vara, pe Hornul Malaiesti era zapada. Noi am zis ca suntem ‚temerari’ si nu renuntam, ei ne-au zis ca suntem inconstienti. Numai noi si caprele negre mai eram pe-acolo! Insa am urcat si ce priveliste ti se deschide in fata de pe Varful Omu!!! Excursia era planificata pentru mai multe zile, insa din cauza mea a trebuit sa coboram si sa o luam spre casa. Intre Diham si Malaiesti, prin padure, ne-a aparut in drum un brad mare, gros, cazut de-a latul. Toata lumea l-a sarit, asa ca eu de ce sa-l ocolesc?! Mi-am luat avant si am sarit. Am vrut sa sar! Eram in pantaloni scurti si, desi aveam bocanci, mi-au alunecat picioarele – unul in fata si celalalt in spate – asa ca o fasie de piele de pe pulpa dreapta mi-a ramas in pom. Cicatricea lunga de vreo 12 cm e si azi la locul ei. Aveam la noi un minim de medicamente – apa oxigenata, rivanol, iod, praf de sulfamida, bandaje, insa in doua zile mi s-a infectat.
Alta data, iarna, am urcat din Sinaia si pe la Cota 2000 ne-a prins un viscol de n-am mai gasit cabana Miorita – tarziu, pe intuneric, ne-am dat seama ca ne invarteam in jurul ei.
In alt an, n-am putut pleca toti la aceeasi ora, asa ca unii au luat personalul de dimineata, iar ceilalti care cum a ajuns la gara, insa stabilisem sa ne intalnim la Gura Diham. Eu m-am trezit ca-s singura in gara, la trenul de dupa-amiaza, insa am plecat: nu puteam lipsi, pentru ca era ziua mea! In tren am stat langa un grup care mergea la Predeal si ne-am imprietenit. Era in noiembrie si cand am ajuns spre munte, s-a pus un viscol... Asa ca nu m-au mai lasat sa cobor la Busteni („Unde te duci tu singura, noaptea, pe vremea asta la Gura Diham?! Vrei sa te manance ursul?!"). Am mers cu ei in Predeal si asa un chef strasnic am tras de ziua mea la Cioplea!!! Cu unul din ei sunt prietena si azi.
Prin 2002 am fost cu cortul pe Valea Cerbului, dar n-am stat in zona corturilor, ci mai departe, mai izolati, spre parau - intr-un palc de copaci. Si asa misunau ursii nopatea p-acolo ca in doua nopti am fugit si am dormit in masina! Desi era in august, era destul de frig, asa ca focul de tabara ardea continuu. Si era inconjurat de sticle cu apa (de plastic, se mai topea cate una!): aveam lighean de acasa si asa ne spalam! Coboram in Busteni doar ca sa ne mai luam carne pentru gratar! In grup erau si cativa baieti de varsta alei mele, plini de entuziasm, care nu stiu prin ce minune au convins-o sa mearga cu ei la Crucea Caraiman. Dar eu stiam ce drum e pana acolo, l-am parcurs de zeci de ori, si eram convinsa ca nu poate, ca nu-i de ea, asa ca nu i-am dat voie si bine am facut! Sus era lapovita, au ajuns greu, s-au intors greu, i-a apucat noaptea - au stat ai lor cu inima cat un purice pana i-au vazut inapoi.
Pe ea am dus-o la munte de mica, dar nu-i place, n-ar urca pentru nimic in lume. Am mai tarat-o dupa mine, dar greu de tot! Am mers ani la rand cu ea in Predeal: ea ramanea la hotel si eu plecam... Am dus-o pe jos, mai mult cu forta, la Trei Brazi, la Paraul Rece... Cea mai mare performanta a ei este urcatul pana la Susai – traseu scurt si usor, pe care am facut cu ea cred ca trei ore! „De ce sa ma urc pana acolo? Ce sa vad? Niste munti! Ce, de-aici nu se vad munti?”
Odata am dus munca de lamurire cu ea sa mergem pe jos spre Paraul Rece – pana la o vila la care statusem cu un an inainte. I-am promis ca ne vom intoarce cu autobuzul. Sunt cam 6 km pe sosea, insa pe drum am intalnit un grup de elevi, cam de varsta ei. Am mers impreuna, insa ei s-au abatut de la sosea spre dreapta, pe drumul forestier. Un drum foarte frumos, necirculat, plin de flori si plin de fragi! Insa serpuia pe muntii din dreapta, asa ca a fost muuult mai lung decat soseaua. Fiindca am intarziat, nu am mai prins autobuzul de intoarcere, asa ca am facut cei 6 km inapoi pe jos... Eram rupte de oboseala, mie mi-a placut plimbarea, fusese superb drumul ala, insa ea imi reproseaza si in ziua de azi ca am dus-o atata pe jos!
Acum vreo doi ani am fost cu ea la Tusnad (munca de lamurire luni de zile ca sa mearga cu mine!). Era vara, era cald, soare, o zi numai buna de mers pe munte, insa n-a vrut sa mearga pe jos la lacul Sf.Ana pentru nimic in lume! Un traseu pe care a urcat si nepotul meu de 8 ani, fara sa protesteze. Am vrut neaparat sa o duc acolo, asa ca ne-am inscris la o excursie cu un microbuz. Si am vazut lacul... pe o ploaie torentiala! Si pentru asta-mi scoate ochii: m-ai dus pana acolo ca sa vad ce? O apa!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Vineri, 09 Decembrie 2011, 11:10
foarte frumos :) dar are dreptate ea ;D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Mari_a din Vineri, 09 Decembrie 2011, 11:17
Nici nu-mi imaginam ca esti altfel: sedentar pana-n varful unghiilor  ;D   :P
Hai, cand mergem la munte?  :D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Vineri, 09 Decembrie 2011, 11:32
eu sedentar? :o am si martori ca am mers pe jos din sosea pana la castelul peles. p-orma si-napoi ???
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Mari_a din Vineri, 09 Decembrie 2011, 11:34
Moaaaama, ce de drum!  ;D Si pe urma te-ai odihnit trei zile, nu?
E clar ca, daca esti pescar, esti obisnuit sa stai pe scaunel la coada unditei!  :)
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Vineri, 09 Decembrie 2011, 12:26
cand pescuiesc la rapitori nu stau pe scaunel ;D cred ca am facut zeci de km pe malurile lacului pantelimon; apoi pe cernica, pe dridu, pe fierbintzi, pe cornetu-mihailesti, pe arges in jos si-n sus, pe neajlov, pe ialomitza...
chiar daca de multe ori am stat pe scaunel, la coada lansetei, pana sa ajung la malul baltii mergeam pe jos si cate 5-7km :( cu rucsacul in carca (care nu era deloc usor), cu sculele de pescuit in brate... in anii mei de glorie coboram din personal la sarulesti si mergeam 5 km pana la balta calaretzi. sau la babaitza. de la gara la balta aveam de mers 8km :(
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Mari_a din Vineri, 09 Decembrie 2011, 12:37
N-as fi crezut! Uite ce interesant, povesti pescaresti n-avem p-aici!  :) (De-alea cu 'si-uite-asa un ochi avea'  ;D)
Mai ziceti si voi de-ale voastre, orice (ca uite-asa mai cunosti omu')  :)

P.S. Cred ca pe fierbinti ai mers cel mai mult  8) ;D In jos si-n sus!  Si normal ca la rapitoare nu stai pe scaunel! ;D


P.P.S. Ia uita-te la Recent Posts: Mari_a silviu Mari_a silviu Mari-a silviu si tot asa!  ;D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: admin din Vineri, 09 Decembrie 2011, 13:47
Inghetata
Asta este o poveste mai veche, de pe vremea cand o ingheatata costa mult mai putin.
Un baietel de 10 ani intra in cofetarie si se aseza la o masa. O ospatarita aseza in fata lui un pahar de apa.
„Cat costa o cupa de ingheata asortata si asezonata cu fructe si toping?” – intreba copilul
„50 centi” – ii raspunse ospatarita
Baiatul isi infunda mana in buzunar, o scoase si incepu sa-si numere monedele pe care le avea in palma. „Dar cat costa o inghetata simpla?” – intreba din nou
Pentru ca localul era plin si erau mese de la care inca nu luase comanda ii raspunse in treacat si putin bruscat: „35 centi”.
Baiatul isi numara din nou banutii si ii spuse: „As dori o inghetata simpla!”
Ospatarita ii aduse ingheatata si pe masa, langa, nota de plata, apoi pleca spre alta masa. Baiatul isi termina ingheatata, se ridica, puse banutii langa nota de plata si parasi cofetaria.
Ospatarita se duse la masa la care statuse copilul, lua monezile de pe masa, stranse si curati masa. Brusc incepu sa planga. Sub farfuria goala erau doua monede de cinci centi si cinci penny, adica atata cat ii lipsise copilasului sa comande ceea ce isi dorise, o ingheatata asortata. Baiatul isi facuse socoteala ca nu avea destui banuti sa-i lase si ospataritei un bacsis…
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: manghel din Vineri, 09 Decembrie 2011, 16:54
sedentarismul nu ĹŁine de vârsta  unei persoane,uitaĹŁi-vă la copii şi tineretul din ziua de astăzi care ĂŽnafară de reĹŁelele de socializare,poate o mică plimbare cu prietena sau prietenul puĹŁin mai activ decât el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic.  :( Unde sunt sfârşiturile de săptămană plecate cu cortul sau focurile de tabără făcute pe nu mai stiu ce câmpuri departe de orice contact cu civilizaĹŁia? Iar la copii,cine ia mai auzit să se joace de-a vaĹŁascunselea,ratele şi vânătorii, hoĹŁii şi vardiştii(astea se jucau cand eram mic)  :P Din pacate tind să cred că persoanele mai ĂŽnvârstă sunt mult mai active decât tinerii  :'( . Iar pescuitul mai ales pe apele de munte este un sport nemaipomenit.  ;)
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Vineri, 09 Decembrie 2011, 17:02
nu prea se intelege ce ai scris :( diacriticele apar total aiurea. intra in profil si selecteaza lb engleza.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: manghel din Vineri, 09 Decembrie 2011, 22:09
sedentarismul nu tine de varsta  unei persoane,uitati-va la copii si tineretul din ziua de azi care inafara de retelele de socializare,poate o mica plimbare cu prietena sau prietenul putin mai activ decat el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic.   Unde sunt sfarsiturile de saptamana plecate cu cortul sau focurile de tabara facute pe nu mai stiu ce campuri departe de orice contact cu civilizatia? Iar la copi,cine a mai auzit sa se joace de-a vatascunselea,ratele si vanatorii, hotii si vardistii(astea se jucau cand eram mic)   Din pacate tind sa cred ca persoanele mai invarsta sunt mult mai active decat tinerii   . Iar pescuitul mai ales pe apele de munte reprezinta un sport nemaipomenit. 
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Sara din Duminică, 11 Decembrie 2011, 12:48
sedentarismul nu tine de varsta  unei persoane,uitati-va la copii si tineretul din ziua de azi care inafara de retelele de socializare,poate o mica plimbare cu prietena sau prietenul putin mai activ decat el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic.

Si o bere, doua, trei tot un sport este  ;) (nu, nu pledez pentru alcool  :D)!

Unde sunt sfarsiturile de saptamana plecate cu cortul sau focurile de tabara facute pe nu mai stiu ce campuri departe de orice contact cu civilizatia?

Cine iubeste natura fara a fi exagerat de activ, crede-ma ca merge si cu cortul, are parte si de foc de tabara daca isi propune asta.
Unii isi gasesc placerea de a petrece timpul liber in natura (fie stand, fie mergand). Altii isi gasesc placerea in a se uita la TV  10 oe/zi  in we. E placerea fiecaruia.

Iar la copi,cine a mai auzit sa se joace de-a vatascunselea,ratele si vanatorii, hotii si vardistii(astea se jucau cand eram mic)

Fi-miu nu-mi aduc aminte sa fi jucat ana acum unul din jocurile enumerate de tine, dar nici nu ma ingrijoreaza lucrul asta. Sunt alte si alte posibilitati de distractie si educatie a copilului in zilele noastre. Lucrurile se scimba. Unele in bine, altele in rau. Numai de noi depinde cat de rezistenti suntem la schimbare intr-o atare situatie.

Din pacate tind sa cred ca persoanele mai invarsta sunt mult mai active decat tinerii.

E posibil, insa ma indoiesc foarte tare ca este aplicabil pentru Romania.
In Romania varstnicii exista atat la orase, cat si la sate. Una e sa stiu ca bunicul este activ  :D ca toata viata a arat pamantul, a mers cu oile pe camp, a muls vaca si toata viata a lui fost activ. E un fel de a spune ca a fost int-adevar "activ" prin faptul ca a fost nevoit sa fie asa, mediul fortandu-l sa actioneze in consecinta. Nu putem spune acelasi lucru despre varstnicii de la oras, si in special de cei romani.  Pentru ca varstnicii romani (daca nu cumva au fost cadre militare sau au facut niscaiva anisori munca patriotica pe la Curtea de Conturi si alte instituttii simiare ca sa aiba o pensie mai mult decat frumusica), pensia lor nu le permite sa aiba activitate decat pana la asociatia de proprietari, piata si poate un parc din cand in cand. Aici vobesc de medie, de ceea ce vad in jurul meu (luand in considerare ca locuiesc intr-un lant de blocuri preponderent locuit de varstnici). Nici pe banca in fata blocului nu mai ies (vara, desigur) ca bancile au cam fost desfintate la un moment dat sa nu ma doarma aurolacii pe ele, iar de cand au fost puse din nou, tot aurolacii pe ocupa. Deci, varstnicii romani nu au fost obisnuti sa fie activi, si nici conditiile de trai nu le permite. Ca in orice situatie, exceptii exista, si e bine ca exista.

Pe de alta parte, tinerii care au si forta si bani si tot ce le trebuie, nu sunt activi in adevaratul sens al cuvantului pentru ca...la "moda" sunt alte activitati deloc solicitante pentru corp si minte (calculator, tv, mess, internet, etc). In plus, la orase gradul de socializare al copiilor si al parintilor acestora, in ciuda scolilor, gradinitelor, cursurilor pentru copii si parnti care abunda, este foarte redus  in comparatie cu cel de la sate. La sate copiii leaga prietenii trainice, se joaca impreuna, se bat, se cearta, se impaca. Nu-si permit sa nu se mai intalneasca, satul e mic, "ne stie lumea"  :D, etc. La orase, nu-ti place o bunica, o urzici rapid cu 3 cuvinte acide de parinte frustrat, iei copilul tau de-o aripa si nici ca mai calci in parcul respectiv, doar ai atatea parcuri la dispozitie (un exemplu).

Si oricat de ctivi sau inactivi ar fi varstnicii sau tinerii, important este cum ne simtim NOI, fie ca suntem activi, fie ca suntem mai putin activi.
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: manghel din Duminică, 11 Decembrie 2011, 20:59
vroiam sa punctez exact acelasi lucru afirmat de dumneavoastra, in zonele rurale exista o relatie mult mai stransa intre copi si tineri in general in comparatie cu cei din zonele urbane; si faptul ca tinerii considera alte sporturi ca mess-ul,facebook-ul ca fiind mult mai importante. Cu privire la varstnici comparandui cu unii tineri tot se mai plimba uneori prin parcuri si nu are lagatura neaparat cu faptul ca au fost cadre melitare sau ca sunt de la tara si au lucrat pamantul pentru ca era singura sursa de venit si poate are lagatura pur si simplu cu faptul ca vor sa vada ce se mai intampla prin oras sa se intalneasca cu altii de varsta lor sau doar sa ia o gura de aer curat inainte de culcare, dar se pare ca si ei pierd teren din cauza invaziei retelelor de socializare din viata lor.
jocurile acelea erau din zona mea,nu neaparat trebuia sa fie peste tot dar astea ne jucam si asa neam facut cercuri de prieteni cu care si in ziua de astazi te intalnesti cu bucurie si chiar asa era azi ne certam maine ne impacam,dar erau alte vremuri.  :(
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: carmentoma din Marți, 20 Decembrie 2011, 10:27
În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
 
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.
 
Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: "si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!".
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu "nu, nu, nu". În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. "Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine... cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu."
 
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer: portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu "mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii "mâini în rugăciune".
 
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată. Da-i voie să-ţi amintească - dacă mai aveai nevoie - că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.
 
Este bine ne amintim sa multumim tuturor persoanelor si evenimentelor din viata noastra, Divinitatii... pentru ca azi eu sunt rezultatul a toate acestea! De aceea, azi... iti multumesc!

sursa: internet
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: silviu din Marți, 20 Decembrie 2011, 11:45
Citat din: carmentoma
În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii.În ciuda condiţiei lor nevoiaşe...
morala: cand esti nevoias, foloseste durex (http://www.durex.com/ro-RO/Products/Condoms/Pages/CondomHomepage.aspx)
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: carmentoma din Marți, 20 Decembrie 2011, 13:17
Interesanta e morala pe care ai perceput-o tu ! Mie nu mi-ar fi trecut prin cap!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Mari_a din Marți, 20 Decembrie 2011, 13:49
Apropo! V-am povestit ca fac cumparaturi saptamanal pentru niste mosi si babe. Ii mai iau si pe ei uneori prin supermarket, sa-i plimb (cand am timp – ca ei iau la studiat fiecare raft!). L-am luat odata pe Nea’ de 75 de ani. Am stat dupa el o mie de ceasuri – cel mai mult la aparatele de ras: nu se hotara cu cate lame si ce culoare sa aiba coada! Cand in sfarsit am luat multe si de toate, ne-am dus la casa. Si il vad ca ia de pe-acolo si arunca in cos, cu cea mai mare nonsalanta, un tub de spray Durex Play  :o . Ce faci cu el ? Imi face semn ca se parfumeaza pa piste tot – ca el asa face cu deodorantul – isi da din cap pana-n picioare, pe oriunde, peste haine, peste orice, ca sa miroasa frumos. Ii zic ca ala nu e deodorant, il iau si-l pun la loc (intrebandu-ma in gand daca l-au vazut aia din spatele nostru!). S-a minunat foaaarte tare acasa cand i-am spus ce era si pentru ce!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Sara din Joi, 22 Decembrie 2011, 18:02
S-a minunat foaaarte tare acasa cand i-am spus ce era si pentru ce!

Bine ca n-a avut un soc  ;)!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: janeta din Joi, 22 Decembrie 2011, 18:12
Citat
S-a minunat foaaarte tare acasa cand i-am spus ce era si pentru ce!

daca ai fi luat-o si pe babuta poate ca ...cine stie...la vederea tubului  isi mai aduceau aminte de tinerete  :D

vezi , daca faci lucrurile pe jumatate ? :D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Mari_a din Joi, 22 Decembrie 2011, 18:56
Imi insusesc critica!  ;)  :D

Isi aduceau aminte separat, ca impreuna sunt casatoriti de vreo doi ani. Doamna are 66 juma'! Amandoi se comporta ca la 14!
N-a avut un soc, chiar era curios ce si cum, credea ca-i un fel de fixativ ca la dame!  ;D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: janeta din Joi, 22 Decembrie 2011, 21:29
data viitoare du-l la sex shop sa-i faci o bucurie  :D
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Caroline din Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012, 01:29
Musette

A fost o dată ca-ntotdeauna
- Dar, cu toate astea, povestea asta trebuie spusă într-una -
O pisică pe nume Musette
Dintr-un desen animat desuet.

Într-o zi, pisica noastră
(Păi doar a cui… că doar noi, oamenii am inventat-o, de inim-albastră!)
Se uită în oglindă şi se întrebă într-o doară:
De ce trebuie să existe pentru toate lucrurile şi faptele o primă oară?

Şi, decisă, se porni ea la drum, elegant gătită,
Că, de… mergea doar la el, Omul, de care fusese ea plăsmuită!
(Dacă ar fi fost om, ar fi putut gândi că, înţolită de duminecă
Mergea la Biserică, unde totul se spovedeşte şi se cuminecă…)

Dar nu era… şi nu cunoştea nimic din ceea ce este uman…
Crede şi nu cercetează – ar fi zis, în schimb, Omul, citând dintr-un psalm…
Ea, însă, habar n-avea cine o crease.
Ştia că e doar o pisică. Dintr-una din cele mai bune rase…

Dând târcoale zile şi ani operatorului de film animat
A găsit undeva pe peliculă o pată, la un moment dat.
Ia să văd, totuşi, n-o fi rost de vreun răspuns la vreo întrebare existenţială,
Dincolo de viaţa mea din carton, dincolo de toată această spoială…

Şi, fără să vrea, Musette a picat ca musca-n lapte
Într-un cinema, unde filmul ei rula, întrerupt de şoapte…
…De şoapte de ceva care a şocat-o, nepricepându-l… Amor.
„Sunt nebuni toţi aceşti motani ciudaţi? Cu pisicile lor?

Chiar nu înţeleg… dacă tot sunt la rut
Doar nu se aşteaptă s-o facă din gură!!! – gândi ea, nerecunoscând un sărut.
Sau poate sunt doar în faza  de feromoni… dar de ce nu zbiară, ca noi?
De ce doar şoptesc la ureche… la ce le-ar folosi toate aceste cuvinte când sunt deja goi??

Halal…” - continuă pisica, rătăcind printre oameni, după vreo lună,
„Dacă mă uit mai bine, cred că am nimerit într-o lume nebună…
În primul rând, habar nu au cum să se manifeste!
Nici măcar nu ştiu să vâneze… şi-s plini de proteste
Faţă de ritualurile animalice de împerechere, pe care ei le numesc perversiuni,
Cu un aer peiorativ… (Deh, ce vrei? Atâta ştiu şi ei despre comuniuni !)

Pe urmă… nu-mi explic pe ce criterii aleg?!
Pe cel cu un anumit fel de hârtii? Sau pe cel mai bleg?
Asta e ceva de nemaivăzut!!!
Ce pui sănătoşi le va face un cotoi cărunt?
Şi cum le va întreţine progenitura un nătăfleţ fără gheare?
Cum le va hrăni şi le va apăra de fiare?
Mi se pare că nu asta contează pentru aceşti motani şi aceste pisici…
Nu-i înţeleg… mai bine m-aş căra să caut ceva de haleală pe-aici…”

- Îşi zise Musette, şi o porni mai departe,
Înciudată pe Creatorii pe care şi-i descoperise, dincolo de carte…
Înciudată că EA era pusă, în filmul ei cu poveşti
Să spună şi să facă astfel de lucruri… lumeşti.

Răzbită de foame, într-un târziu
Găsi dup-un gard un blid cu ceva străveziu
Ce părea să fie lapte, amestecat cu ceva ce ea n-ar fi gustat niciodată…
Dar, fie… plecase de mult… şi era nemâncată.

Avea un gust sălciu, acrişor, ca de iarbă…
Când, fără să vadă, brusc, şi-o luă în barbă.
Pe sub pleoapa zgâriată, văzu, ca-ntr-o oglindă
O altă… Musette. O atacase şi fugise pe-o grindă.

„MiaOOOOOare cine eşti tu – mieuna, laşa, de-acolo.
Şi cu ce drept, miaaaauuu, te bagi în ciorba mea?
Eu mi-am câştigat acest drept, dacă nu ştiai!
Mă costă câte-o miau-supra-mărire pe zi!
De-ţi trebuie şi ţie, atâta să-mi dai!!”

Musette nu ripostă nimic… Nu, nu era timidă,
Dar nu cunoştea acest joc al schimbului în dublă partidă.
„Trebuie să fie vorba de ceva omenesc.
Cum altfel să-mi explic că trebuie să renunţ la luptă ca să cerşesc?!”

„Of course… - răspunse, făţoasă, cocota felină de pe-acoperiş –
Eu o duc bine… am terminat cu fuga după şoareci pe furiş.
Chiar şi ghearele mi s-au tocit, am tot ce vreau…
Tot ce trebuie să fac este să mă alint la picioarele lor… cu-n dulce Miaaauu…”

Din ce în ce mai contrariată, grăpiş,
Musette se strecură, după cealaltă, prin fereastră, pieziş
Şi nu mică-i fu mirarea când văzu catifea
Şi pernuţe de mătase… şi bunătăţi… dar… ceva lipsea.

„Şi puii?! Unde ţi-i ţii? Stăpânii aceia pe care-i adori…?!”
„Ei… totul are un cost, să ştii, dar… nu mori.
Poţi trăi mult şi bine şi dacă te prefaci că iubeşti
Chiar dacă nu mai poţi alerga pe coclauri, până albeşti…”

Musette nu e de înţeles pentru noi, oameni.
Pentru ea nu există bani sau cerşeală-ntre sameni.
Musette nu s-a mai întors în acel film desenat.
Cine ştie pe unde e… poate s-a reîncarnat.


Caroline, februarie 2009
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Sara din Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012, 20:18
Musette

Musette nu e de înţeles pentru noi, oameni.
Pentru ea nu există bani sau cerşeală-ntre sameni.
Musette nu s-a mai întors în acel film desenat.
Cine ştie pe unde e… poate s-a reîncarnat.



Mi-au dat lacrimile ...
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Caroline din Duminică, 08 Ianuarie 2012, 16:12
Imi pare rau... sper sa fi fost lacrimi de bucurie, pentru Musette. ::)
Prima si ultima fabula - de mai sus - am scris-o in ziua in care am luat hotararea sa plec din acea familie... si sa nu mai ajung niciodata acolo... nici fizic, nici ca stare de spirit.  ;)
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Sara din Luni, 09 Ianuarie 2012, 13:11
Imi pare rau... sper sa fi fost lacrimi de bucurie, pentru Musette. ::)

Nuuu...nu de bucurie  :'( ...
Mesajul e trist ... sau asa l-am perceput eu!
Titlu: Re: Povesti cu talc sau morala
Scris de: Saturnianul din Miercuri, 25 Ianuarie 2012, 01:21
Nu e o poveste a mea dar are tilc. Sau morala. Cum vreti  :)

Discursul de 30 de secunde al lui Bryan Dyson - fost CEO al Coca Cola

"Imaginati-va viata ca pe un joc in care jonglati prin aer cu cinci mingii. Acestea sunt Munca, Familia, Sanatatea, Prietenii si Sufletul si pe care le metineti in aer. Curind veti afla ca Munca este o mingie de cauciuc. Daca o scapati, va sari inapoi. Dar celelalte - Familia, Sanatatea, Prietenii si Sufletul - sunt facute din sticla. Daca scapati una dintre ele, va fi iremediabil deteriorata, marcata, zgiriata, stricata sau chiar distrusa. Nu va mai fi niciodata la fel. Trebuie sa intelegeti asta si sa va straduiti sa ramina intregi. Munciti eficient pe parcursul orelor de serviciu si plecati la sfirsitul programului. Acordati timpul necesar familiei, prietenilor si odihnei voastre cuvenite. Valoarea are o valoare numai daca valoarea ei este valorificata (Value has a value only if its value is valued)".

Sigur, vorbim de SUA unde lucrurile sunt total diferite decit aici. Dar pina la urma tot noi, oamenii, facem diferenta. Nimeni altcineva  :)