Singles Happy Travel. Club de socializare
Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: admin din Joi, 22 Iulie 2010, 10:42
-
Acum doua zile, am simtit nevoia sa revad din locurile copilariei. Nu stiu ce mi-a determinat aceasta stare, dar era atat de acuta incat n-am rezistat tentatiei...Eu locuiesc la doar doi pasi de acele locuri, dar cred ca au trecut mai bine de 30 ani, de cand nu am trecut pe acolo.
Era o dupa amiaza calda, cu cer innorat, o vreme perfecta pentru plimbare. M-am urcat in masina si in doar 10 minute ajunsesem acolo unde imi peteceam acele zile minunate, lipsite de grija si ocrotite de grija parintilor; pescuiam si jucam fotbal vara, iar iarna cand inghetau baltile, incingeam interminabile si pasionale meciuri de hochei Romania - Germania, unde copii romani si landleri deopotriva isi puneau toata ambitia si energia pt a castiga. Din prea mult patos, de multe ori se ajungea la bataie, de fapt mai mult o harjoneala. A doua zi eram iar prieteni si gata sa incepem un nou meci.
Acest minunat oras, de care ca si localnic iti este atat de greu sa te desparti a fost o cetate saseasca inconjurata de balti si mlastini. Construit undeva la jumatatea secolului XII, avea scopul de a intari apararea Apusului impotriva tatarilor.
Depresiunea in care este asezat, relieful, lacurile naturale, dar si un sistem de canale care inconjra cetatea o facea aproape inexpunabila. Spun aproape, pentru ca in doua randuri a fost cucerita iar populatia ucisa pana la ultimii locuitori. Iar raul facut de migratori a facut completat de ciuma, care a depopulat si ea Sibiul.
Cand l-am cunoscut eu, reusind primii mei pasi pe maidanul acoperit de un praf, era un oras linistit, plin de farmec si flori. Florile au fost intotdeauna un simbol al orasului; n-am vazut asa ceva in vechiul blazon, dar cu siguranta ca multi asociaza Hermannstadt-ul cu frumusetea si coloritul rondourilor.
Cartierul in care am copilarit era populat in majoritate de landleri, o populatie germanica sosita la jumatatea secolului XIX din Austria. Erau mari gradinari de flori, adevarati experti, iar ceea ce am invatat de la ei este cu mult mai mult decat o poate face orice carte din domeniu. Harnici, tacuti si destul de insularizati, landlerii au fost ceva meteoritic pt oras. Cum au sosit asa au si plecat, Turnisorul nu cred ca mai gazduieste acum mai mult de 100 de nemti.
Dar au lasat in urma lor o civilizatie si un model pentru noi toti romanii care am trait pe langa ei. Chiar si maghiarii, care locuiau in oras, desi erau organizati, civilizati si educati, au avut multe de invatat de la nemti. Cred ca prin asta a castigat Sibiul: prin faptul ca am avut modele, atat pe cel sasesc, cat si pe cel maghiar. Doua popoare care au adus modele de civilizatie, de organizare si de convietuire. Romanii atat cei margineni cat si cei de sub Fagaras, au meritul ca au stiut sa invete, sa fure din mestesugurile venite din Apus. Si-au cladit si iei case, biserici dupa modelul celor vazute la maghiari si nemti.
Turnisorul este traversat de Cibin, un rau lin cu o albie adanca si inverzita, strajuita de salcii plangatoare si arini. Acolo unde intra in oras, dupa zona de aeroport, formeaza lacuri mici, izolate si mlastinoase, la fel ca acum mii de ani. Eram curios daca totul este la fel ca atunci cand eram copil si surpinderea mea placuta a fost sa regasesc destul de multe locuri neschimbate. E drept s-a amenajat o pista de autocros, a mai aparut o cabina de supraveghere a aeroportului, lucruri care insa nu afecteaza frumusetea si salbaticia locurilor.
Acelasi miros de camp, amestecat cu umezeala baltilor, aceiasi holda unduitoare. Privelistea este aceiasi ca acum treizeci de ani. M-am bucurat de cateva clipe de nostalgie implinita...
-
gigi, pozele sunt super si daca iti aduci aminte de momentele frumoase din copilaria ta, este nemaipomenit
dar, stau sa ma gandesc ca este vara, este vacanta si poate ca lumea nu e nostalgica, vrea altceva
stai sa vina iarna si sa vezi cum scrie lumea
ai mai mult timp de gandire atunci
-
Iarna impletim ciorapi, facem sezatoare recitand din Cosbuc, mancam porumb dulce fiert, bem vin cu scortisoara si ne dam cu patinele...Parca asta se facea acum cativa ani, nu?
-
te provoc la niste seri cu vin fiert cu scortisoara, la porumb dulce fiert, la depanat amintiri din copilarie si la atentia drobului de sare :-* :D ;) si si siiiiiiiiiiiiii la o seara de patinaj, a a a a ? :-*
-
Iarna impletim ciorapi, facem sezatoare recitand din Cosbuc, mancam porumb dulce fiert, bem vin cu scortisoara si ne dam cu patinele...Parca asta se facea acum cativa ani, nu?
nu stiu cati dintre noi stim sa impletim ciorapi, sa recitam poezii, dar de baut vin fiiert sigur stim
iar de patinat, mai mult ca sigur
poate facem o tura la iarna, ce zici?
-
Cand eram copil, Sibiul era asa cum spuneam un oras tare linistit. Prin fata scolii in care invatam, treceau din ora in ora autobuzele 3 si 9. In rest, asa cate o masina ratacita. Iarna, strada se acoperea de regula cu zapada pe care nimeni nu o curata - nici nu avea pentru ce! - si din topirea acesteia, la suprafata aparea un strat subtire de gheata.
Faceam ore dupaamiza, din cauza supraaglomerarii scolii, iar seara la 19.00 cand ieseam, era o adevarata frenezie pe strada asta care leaga Piata Cluj de Piata Cibin. Sute de copii cu patine, altii care lustruiau cate o portiune pentru a o transforma in derdelus. Iar cand autobuzul ajungea in statie, ciorchini de copii galagiosi se agatau de bara din spate a autobuzului, iar soferul, pornea incet - incet spre Cibin. Dupa o jumatate de ora "toti cei bravi" se intorceau, tarsaindu-si picioarele, tusind de la gazele pe care le inhalau, inghetati bocna...
Doar tarziu spre noapte ne induram sa mergem spre casa. Nu ne mai saturam de povesti si cand ajungeam in dreptul primei case unde urma sa intre un coleg, mai faceam un cerc si radeam inca 10 minute, apoi continuam. De multe ori cate un parinte, vazandu-ne inghetati si uzi, dar cu chef de poveste, ne baga pe toti in casa, ne ungea paine mari cu untura si ne facea ceai de tei. Ce zile!
Nu stiu ce ar fi in mintea unui parinte de acum, cand copilul ar intarzia 3 ore de la terminarea orelor, dar stiu ca parintii nostri ne asteptau si primeau fara grija unor tentatii care ne-ar fi putut afecta educatia... Radeau destinsi, in timp ce ne frecam mainile deasupra sobei si singurele intrebari erau despre temele pe care le aveam de facut a doua zi de dimineata. In timpul asta isi faceau pachetele pentru serviciu, invelind in hartie cerata, cate o bucata de branza, de salam de vara din acela gustos si mirosind apetisant.
De patinat am renuntat de mult sa o fac, asa ca ce pot face este doar sa ma uit de la mantinela, Marcutza si Adria. In rest cred ca m-as descurca bine cu vinul fiert si cu cu porumbul...Trebuie sa incercam o data, sa vedem ce iese. Tin minte ca diriginta mea, o distinsa doamna, venita din Bucuresti, ne organiza asa zize sezatori, unde fiecare aduceam sandwich-uri, porumb fiert si compot si pregateam cate un program individual: o poezie, o gluma, o sceneta scurta. Pe Marius, prietenul meu din America o parte l-ati intalnit, asa ca am sa vorbesc de el ca de o persoana cunoscuta. Ne placea mult Caragiale si improvizam tot felul de cadre potrivite franturilor de dialog pe care le alegeam pentru prezentare. Apoi diriginta punea muzica, Paloma Blanca, Charlie, Fiesta Mexicana, Udo Jurgens si ne misca la dans. Nu mai stiu nimic de d-na Poleac, a plecat inapoi la Bucuresti, dar mi-a ramas in amintire ca o femeie fina, rafinata, delicata, dar autoritara in acelasi timp. Un om cu mult peste ce se cerea la o scoala de cartier, de la periferia Sibiului...
-
Locurile copilariei si amintirea acelei perioade sunt pentru fiecare dintre noi dragi, pline de imagini care se deruleaza acum la vremea maturitatii cu nostalgie.
Eu mi-am petrecut copilaria in Bucuresti la bunicii din partea mamei. Din pacate cu 3 ani inainte de revolutie casa a fost demolata iar bunica a primit in schimb o garsoniera la bloc. Pentru mine locurile copilariei au ramas in poze si in amintirile care se mai perinda uneori dinaintea ochilor. Strazi intregi au fost remodelate ca structura. Au disparut verdeata, casele batranesti (dalbe cu flori la feresti....), zumzetul albinelor si randunele sagetand.
N-am sa uit probabil niciodata curtea bunicilor cu tarcul gainilor, catelul jucaus al carui cotet trona langa bucataria de vara, gradina cu legume sau tufele de trandafiri si bujori ai bunicii, leganul din lemn, ciresul amar din spatele casei (ce buna era dulceata de cirese amare !) in care aveam postul de observatie catre curtile vecine si mai ales catre strada.
Totul pare atat de departe acum, parca a fost alta lume. Un taram de basm al nostru , al copiilor din cartier care ne adunam pe strada, pe la uluci si faceam toate trasnaile care ne treceau prin cap.
Unde esti copilarie ?
-
De ceva zile bune, poate chiar saptamani, am o senzatie ciudata care nu-mi da pace. Sa fie caldura?! Ma veti intreba… nu, este cu totul altceva. Sa fie dor?! Da... Seamana cu saudade (din toate limbile, imi place cum suna dor in portugheza, da, saudade). Am gasit explicatia si cuvantul potrivit rasfoind topicurile de pe site si dand peste unul nou creat de Admin: nostalgia! V-ati intrebat de unde vine acest cuvant ? eu da si l-am intrebat si pe el de etimologie : provine din greaca, nostos = intoarcere acasa ; si algos = durere. A fost descris ca o forma a melancoliei, ruda la randul ei cu depresia. In termeni mai putini medicali, nostalgia este relationata cu anumite evenimente din trecutul nostru, vazute sub o lumina placuta, idilica. Mais ou sont les neiges d’antan (unde sunt zapezile de altadata), o expresie foarte potrivita a lui Francois Villon, in acest sens. In interpretarea altora, orice timp trecut este mai bun. Oricum, durerea intoarcerii, reintoarcerii, nostalgie, dor, las la latitudinea fiecaruia sa brodeze in continuare, se dezvolte si sa aplice acolo unde si daca este de aplicat.
Fericit tu, draga admin, ca ai un astfel de loc care a ramas aproape intact, unde te poti intoarce si unde te poti recrea din imaginatie si sprijinindu-te pe ceea ce vezi in jurul tau. Dar este chiar dureros atunci cand te intorci si nu mai gasesti aproape nici un fel de repere; pentru ca intre timp dorinta de a distruge, prostul gust, dezordinea, dezorganizarea, uratul, si-au pus pecetea si stapanirea pe un loc ce ar fi putut insemna o apropiere de radacinile fiecaruia dintre noi. Unde nu mai regasesti aproape nimic, unde totul iti este strain. Sau poate ca raportul este mai curand invers, unde tu esti un strain pentru acel loc transformat si uratit.
Nostalgia de a avea radacini! nostalgia de a apartine unui loc, unor oameni. Aceasta este nostalgia mea. Drama lui Oreste cand, intorcandu-se in tara natala, intelege ca pentru a apartine acelei tari, acelor oameni, trebui sa-si castige le droit de cite, dreptul de cetate. Pentru el lucrurile erau mai simple, stia ce trebuie sa faca. Desi prin dobandirea dreptului de cetate nu-si dobandea nici linistea si nici fericirea, ba dimpotriva. Urma sa ramana tot un damnat, bineinteles, un alt fel de damnat in continuare.
Voi dupa ce simtiti nostalgie ? de ce sau de cine va este dor ? intrebari retorice, desigur. Invitatie la calatorie si introspectie.
-
o poza cu fragute nostalgice pentru postarea anterioara:
(http://i31.tinypic.com/28c2ikw.jpg)
-
Voi dupa ce simtiti nostalgie ? de ce sau de cine va este dor ? intrebari retorice, desigur. Invitatie la calatorie si introspectie.
pai hai sa nu le lasam retorice, ca indemnul este foarte bun.
eu, din pacate pt mine, nu am radacini la tara, nici legaturi puternice cu natura. am crescut la oras si chiar si generatiile dinaintea mea tot asa. de aceea caut acum comuniunea cu natura cit si cind pot. poate oi fi trait in alta viata la vreo ferma, mai stii...
-
imi este dor de vara , de canicula , de soare , briza si mare....
-
lasa gabi ca vine si vara cat de curand
-
da' nu mai am rabdare
-
daaaa, frumoasa-i vara…
-
vara e mult mai frumos ca iarna caldura mare soare fetite goale ;D
-
saudade=nostalgie (http://www.youtube.com/watch?v=E_7BV-IuyKI&feature=related)
-
Cu o usoara nostalgie
- Nichita Stanescu
Cu cat se-nsera peste arborii rari,
cu atat incepeau sa lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
cautatorii pietrei filozofale.
Totul trebuia sa se transforme in aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.
Clipele erau mari ca niste lacuri
de campie,
si noi nu mai conteneam traversandu-le.
Ora isi punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule?
-
nostalgia e acelasi lucru cu sa traiesti din amintiri?
-
Nu neaparat! Poti sa ai nostalgii ca ale mele: sa traiesti fara sa ai amintiri de viata lunga alaturi de aceeasi persoana iubita! Eu in toamna implinesc 22 de ani de la nunta... dar maine implinesc 18 ani de la divort! Mi-ar fi placut sa sarbatoresc doar ... primul eveniment, dar n-a fost sa fie! Sa nu se inteleaga ca regret persoana! Nu, ca doar eu am intentat divortul! Doar ideea de familie longeviva o regret!
-
carmen eu zic ca si aniversarea asta ar trebui sa fie una fericita, daca a fost o decizie buna inseamna ca nu ai regrete.
"Prima cauza a divortului e casatoria. A doua cauza e amanta. A treia cauza este expirarea termenului de valabilitate!"
asta e din dragostea dureaza 3 ani
-
Cred ca nu m-am facut inteleasa: nu am nostalgii decat vis-a-vis de casniciile "pana la adanci batraneti", in sensul ca mi-ar fi placut sa am norocul de a gasi un sot langa care sa pot trai asa ceva! Dar amestecul exploziv de alcool si agresivitate fizica au facut imposibila convietuirea cu primul barbat din viata mea, cu care m-am casatorit si am facut un copil din dragoste!
-
ca sa ai "norocul" sa gasesti un sot langa care sa traiesti o viata, ar trebui sa ajuti un pic "norocul" si tu...
apropo ar trebui sa vezi filmul ala dragut, cu Richard Burton si Liz Taylor, imblanzirea scorpiei, parca ii zicea ...
http://www.youtube.com/watch?v=_WxtKNbI9NA
-
Nu tin neaparat sa am asemenea "noroc"! Iar in timpul cZniciei am facut cea mai mare greseala a vietii mele: din scorpia care fusesem inainte sa il cunosc si cat am fost doar prieteni si care am redevenit dupa divort, am devenit cea mai linistita si supusa sotie posibila: nu ii ieseam din cuvant, ii faceam listele cu cheltuieli amanuntite (inclusiv o inghetata consumata si un bilet de tramvai), ma invarteam ca un titirez in jurul lui, sa ii fac toate poftele... si tot n-a fost suficient! Iar cand am devenit mama am constatat cu cea mai mare tristete ca era gelos pe interesul aratat de mine propriului sau copil! Deci fii convins ca nu m-as mai schimba pentru nimeni in lume! Asa scorpie si vipera am sa raman, mai ales cu genul tau de oameni, care se impun doar prin ambalaj, in rest neavand nimic demn de luat in seama! Gusturi!!!
-
de obicei ambalajele de calitate contin lucruri de calitate... si cateodata viata mi se pare asa acra si din cauza unor dulceturi ca tine ...:P
iar alta data sunt asa zaharisit ca as manca o lamaie si cu ochii :)
echilibrul este totul ...
-
hai va rog eu, redeveniti obiectivi si echilibrati...nu va cunoasteti suficient de bine ca sa va caracterizati reciproc. :P
e pacat sa va coborati vibratia... ;)
-
cu vibratii , nu la mine ...please ...
-
si tu ai o anumita vibratie a energiei. cand cineva e bun si fericit vibratia creste, cand se enerveaza si gandeste cu ostilitate, vibratia scade. :P
-
nostalgie si amintiri...
care e cea mai veche amintire pe care o aveti? de la ce virsta?
-
de la 4 ani... mergeam pe strada cu tata de mana si ma miram ca mari sunt cladirile ...
-
cred ca fiecare dintre noi avem amintiri de cand eram prunci...ale mele nu-s tocmai vesele...sau frumoase....e destul ca m-au marcat...le las acolo in cutiuta lor...dar cu drag deplida imi amintesc de pe la 6 ani senzatia si trairile primului concert la pian..uff.....amintiri..:)
-
trebuie sa fie si mai inainte
macar niste flash-uri imagini izolate
-
1958 , vara in Mehedinti intrun sat cu nume de balada : Izvorul Anestilor . singura mea vara cu tata la tara .
intro margine de sat exista un izvor care curgea printr-o cismea in forma de gura de leu si de unde tot satul lua apa proapata si atat de rece incat degetele aproape ca prindeau promoroaca si se lipeau de ulcior . in timp ce satenii stateau de vorba asteptand sa li se umple vasele ,noi copii , ne urcam pe un morman de nisip ce avea in capat pamant batatorit ( si care mie , plod de 3 ani mi se parea urias ) si ne dadeam drumul de acolo ca pe tobogan . ajungeam jos ingropati in nisip pana-n gat si ne trageam unul pe celalat afara repede , ca sa o luam apoi de la capat cu urcatul. si ce veselie , ce chiote pe noi sub privirile amuzate ale batranilor care , in asteptare , isi mai rasuceau cate o tigare in foaie de ziar .
o data intorsi acasa tata musai trebuia sa ma spele si sa-mi dea schimburi curate , pentru ca matusa mea , sora tatei , nu m-ar fi lasat in ruptul capului sa ma asez la masa cu nisipul inca lipit in cutele grasune de pe maini si picioare .
dupa un an parintii mei s-au despartit si mama nu m-a mai lasat sa ma mai duc in locul ala minunat , dar in sufletul meu l-am inchis si pastrat in cea mai duioasa camaruta .
am fost din nou acolo dupa 50 de ani . o alta amintire de neuitat , dar asta e alta poveste .
-
am fost din nou acolo dupa 50 de ani . o alta amintire de neuitat , dar asta e alta poveste .
abia astept sa ne spui povestea !
-
ce frumosi sunt oamenii cu amintiri frumoase
-
uite , tanti asta are o multime de amintiri frumoase : a fost miss la 1900
(http://t2.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSzhjcIarSlztOWGaRRA9o-tXkcCJIkZXWtzL10h3HK51NDC9pEJA)
-
poate in mezozoic ca se incadreaza la australopiteci. :D
-
pe buuune, io io io chiar nuuuu maiii reziiiist... (e de la hohote, nu pun nicio erata)
-
hai jul, o erata mica_ca a fost hemoragie de vocale :D
-
iaca asta are inca are nostalgia rolelor ( on topic , on topic ;D )
(http://www.poze.name/poze/baba.jpg)
-
:D :D :D :D
-
Eu nu sunt nostalgica dupa lucruri, ci dupa timpuri si oameni.
-
nici eu nu ma atasez de lucruri , dar am intalnit oameni care pastreaza la mare cinste lucruri care au apartinut celor dragi - in special oameni care si-au pierdut copilul - pastreaza lucrurile acestuia ca pe adevarate comori - e greu sa intelegem nostalgia lor.....
-
nostalgie....dupa locuri frumoase si intamplari frumoase cu oameni frumosi
-
mi se intampla sa trec prin locuri sau sa traiesc intamplari care imi tezesc nostalgia chiar la cateva zile dupa ce le-am vazut ori s-au petrecut. poate nostalgia ar trebui sa apara dupa ani .....
are nostalgia o varsta?
-
eu zic ca fiecare varsta are nostalgia ei si nu invers. :)
-
nostalgia...e un dor resemnat
-
ne e dor de varsta adolescentei?
ne e dor o zi, o saptamana?
mie dor in fiecare zi de cate ceva ... si acest dor eu nu-l percep ca o resemnare - ba de multe ori imi aduce pe buze un zambet sugubat daca imi aduc aminte de vreo nazbatie- chiar si acum mai fac "nazbatii"
-
e o resemnare in sensul ca vremea aceea nu mai revine.
cu cat inaintam in varsta cu atat mai multe nostalgii avem vizavi de experientele noastre, de actiunile si trairile noastre.
-
ne e dor de varsta adolescentei?
ne e dor o zi, o saptamana?
mie dor in fiecare zi de cate ceva ... si acest dor eu nu-l percep ca o resemnare - ba de multe ori imi aduce pe buze un zambet sugubat daca imi aduc aminte de vreo nazbatie- chiar si acum mai fac "nazbatii"
mie da... dar cand mi-e dor si sunt impacat , atunci e nostalgie...cand mi-e dor si nu sunt impacat atunci e doar DOR...
-
mie nu-mi place sa-mi fie dor. ca doare. rau.
-
leac sa aiba si totul e bine ... ramane doar acea nostalgie placuta
-
doru doare ca n-are leac
-
la mine nostalgia este insotita intotdeauna de un usor zambet pe buze :)...contrar explicatiei oferite de dex, eu inteleg nostalgia altfel...Pentru mine nostalgia nu este un sentiment de tristete...este un sentiment de calda si placuta aducere aminte a ceva drag din trecutul meu, la care nu am cum sa ma intorc, dar pentru care sunt extrem de recunoscatoare...pentru ca exista acolo...intr-un coltisor al sufletului meu, si pentru ca oricand doresc ma pot bucura de acele amintiri...Pentru mine, nostalgia nu este un dor neimplinit care sa-mi provoace tristete si nu inteleg cum ceva placut din viata cuiva poate sa provoace peste ani tristete....Nu as renunta la nostalgiile mele, pentru ca asta ar insemna sa renunt la momentele placute din viata mea, care reprezinta capitalul sufletului meu...si daca nu as mai avea nostalgii, sufletul meu ar fi sarac :(...
Cand sunt nostalgica...intotdeauna zambesc :) :)
-
uhhh ... forti!
parca te-ai pliat!
dar ... Zilele trecute am putut rade cu ceea ce credeam ca pote fi nostalgie.
daca nostalgia iti poate raspunde ... merita traita!
-
acum ca s-a pornit ploaia si tunetele m-au trezit imi aduc aimnte de copilarie - cand in casa bunicilor auzeam rostogolindu-se tunetele si vedeam printre copaci "flasurile" fulgerelor - imi placeau la nebunie furtunile de vara - imi aduc aminte ca bunica se inchina sa ma punea sa sting tot ce era electric prin casa si geamurile - sa nu atrag fulgere ( o superstitie) - si eu ma furisam in marchiza apoi in curte sub streasina si admiram fulgerele - intotdeauna m-au fascinat- deh, nostalgia copilariei e pentru mie mereu placuta - intradavar un pic trista - parca e o dulceata de ciresi amare :)
-
pot sa am nostalgii si dupa ce nu am facut sau vazut inca?
-
eu le-as zice vise neimplinite :)...
-
un fel de "being in mood for"?
-
mie nu-mi place sa-mi fie dor. ca doare. rau.
transforma dorul in nostalgie ...si nu mai doare...
-
Dorul poate prinde aripi muzicale
http://www.youtube.com/watch?v=Q7yaBtzssg0
-
transforma dorul in nostalgie ...si nu mai doare...
cred ca asta vine cu timpul ca altfel eu nu vad cum
invata-ma tu cum se face ca pe mine nu ma duce capul
ex: ti-a plecat iubirea vietii tale si nu mai poti s-o vezi, ai pierdut pe cineva si-l vrei inapoi, esti coplesit de o situatie pe care tu ai creat-o dar nu ai prevazut consecintele, etc etc etc
-
cred ca asta vine cu timpul ca altfel eu nu vad cum
invata-ma tu cum se face ca pe mine nu ma duce capul
ex: ti-a plecat iubirea vietii tale si nu mai poti s-o vezi, ai pierdut pe cineva si-l vrei inapoi, esti coplesit de o situatie pe care tu ai creat-o dar nu ai prevazut consecintele, etc etc etc
timpul este cel mai mare vindecator, fata-draga-nu-fi-nostalgica!
tot ce descrii mai sus, nu sunt decat niste etape, etapele transformarii, schimbarii in urma unei anumite intamplari. pentru ca de curand am avut de pregatit o prezentare despre "change management", am vorbit si de schimbare la modul general, in urma unei pierderi de ex. este o sintagma care se aplica in astfel de cazuri, de fapt exista mai multe, cea mai simpla ar fi urmatoarea, pe numele ei mic SARAH:
S - shock (soc)
A - anger (furie)
R - rejection (respingere, negare)
A - acceptance (acceptare)
H - healing (vindecare)
atasez si o schema un pic mai detaliata, dar este cam acelasi lucru.
in afara de asta, vorbesc si din experienta proprie, am trecut de cateva ori prin ea si tot nu m-am invatat minte! poate ca suna rece ce spun, dar este o aparenta, sub toti acesti pasi exista multa suferinta dar, inevitabil, trece si ea. ca sa faca loc altor suferinte sau altor bucurii. noi alegem... uneori.
-
stiu
de aia m-am mirat crezind ca altii sunt mult mai evoluati si au invatat sa treaca direct la stadiul 5.
-
stiu
de aia m-am mirat crezind ca altii sunt mult mai evoluati si au invatat sa treaca direct la stadiul 5.
eu astept de 4 ani si jumatate sa ajung la stadiul 5 si inca nu. dar sunt pe drumul cel bun. :)
-
cred ca intelegand mecanismul procesului poti trece mai repede peste etapa 2 si 3 (adica sa le parcurgi, da' cu pasul uriasului, nu al piticului - v-amintiti de jocul acela? :D) si sa te instalezi in etapa 4, printr-un efort al ratiunii. trecerea la etapa 5...aceea a acceptarii si "impacarii" cu sine si cu situatia, cred ca se intampla in pasul sarpelui :D, adica prin tararea pe/la pamant... :D, caci ai impresia imposibilitatii regasirii pozitiei bipede, ce sa mai vorbim de aripi si zbor....
-
as mai fi vrut sa adaug ca perioada de adaptare la o schimbare de tip negativ este in functie de fiecare individ in parte, de structura lui psihologica, de cat de puternica si de ce fel a a fost schimbarea respectiva, cat de puternic sentimentul, cat de mult i-a afectat viata. nu se poate aplica nici un sablon, din pacate, toti suntem diferiti si reactionam diferit in absolut toate circumstantele.
pe de alta parte, cand se intampla o schimbare pozitiva, atunci lucrurile stau altfel, perioada de adaptare este insesizabila aproape.
oricum mie imi place nostalgia, imi place sa-mi fie dor. :)
-
stiu
de aia m-am mirat crezind ca altii sunt mult mai evoluati si au invatat sa treaca direct la stadiul 5.
cele 5 etape din manualele de psihologie nu sunt obligatorii..mai mult de atat pot exista in alta ordine, pot fi ciclic repetate sau pot exista sub alta forma...
timpul nu rezolva nimic...
trecerea timpului inlocuieste durerea cu altceva si atat ... timpul nu este decat timp si atat, nu vindecator... mintea unui om este ca si un calculator...informatia veche este inlocuita pe masura ce informatie noua este adaugata, dar asta numai daca dam unda verde si trimitem in recycle been... daca o informatie nu vrem sa o uitam(stergem) atunci creierul o stocheaza (sau incearca sa o faca) in memoria de termen lung, dar fiind biodegradabila si aceasta se sterge in timp ...
deci nu timpul lucreaza la transformarea dorului in nostalgie ci noi o facem...daca noi o facem voluntar atunci se poate face rapid printr-un efort de vointa si prin intelegerea mecanismului uitarii... pur si simplu lasi sau provoci o alta informatie sa ia locul celei vechi , sau mai bine zis si mai simplu ...un cui scoate pe altul si o indragosteala noua o inlocuieste pe cea veche...
-
da asa e, modelul asta descris aici e modelul kubler-ross de coping la durere, iar fazele nu sunt intodeauna liniare, te poti intoarce la o faza anterioara si o iei de la capat again and again. asta tine de fiecare. unii se agata de durere si suferinta ca nu au resurse sau nu pot sau nu stiu sa treaca mai departe.
dar pt asta iti trebuie timp, nu eu sau tu fixam asta, ci mecanismele noastre de functionare si protectie, independent de vointa noastra. deci da, cu timpul, ne “vindecam” – nu-mi place cum suna cuvintul dar ma grabesc si n-am altul. eu zic intotdeauna la suferinta – si slava domnului am avut destule – ca nu trec peste, ci trec cu ea mai departe, si asta in timp se realizeaza.
cind ne agatam de durere si n-o lasam sa treaca atunci asta se intimpla prin vointa noastra, ca raminem prinsi acolo, si subconstient ne agatam de suferinta ca de cel mai bun prieten. e chiar periculoasa exorcizarea durerii si arderea unor etape in timp record, ca se pot masca si reveni cind nu te astepti mult mai intense si dramatice.
-
...oricum mie imi place nostalgia, imi place sa-mi fie dor. :)
iti place sa-ti fie dor?? pe mine ma doare rau si sunt varza. nici nu mai sunt eu…
-
iti place sa-ti fie dor?? pe mine ma doare rau si sunt varza. nici nu mai sunt eu…
daca iti e dor inseamna ca ai pierdut pe cineva sau ceva , ori ca te-ai departat atat de tare incat imposibilitatea de a retrai ceea ce iti provoaca dorul este eminenta in momentul dat . si asta sigur ca doare si , ca sa te citez , "rau ".
cateodata imi e atat de dor incat imi doresc sa mor ca sa nu fiu nevoita sa mai simt durerea si ma mir ca dumnezeul in care cred ma lasa prada chinului si nu face ceva din ceea ce mi-as dori ca sa-mi curme chinul . sunt momente in care indoiala in posibilitatile lui pune zdravan stapanire pe mine si ma intreb : " qui prodest ?"
alta data dorul ia infatisarea placuta a momentelor traite candva si imi aduce un zambet in coltul buzelor , dureros , dar un zambet totusi ...
habar nu am pana la urma de ce trebuie sa parcurgem aceste etape din existenta noastra din care dorul face parte intrun mod inexorabil , dar tot ce stiu este ca daca ne este dor de cineva sau de ceva asta inseamna ca am fost , totusi , binecuvantati cu fiinte ori cu momente atat de frumoase incat merita sa ne fie dor de ele . si asta nu e deloc de neglijat...
-
cele 5 etape din manualele de psihologie nu sunt obligatorii..mai mult de atat pot exista in alta ordine, pot fi ciclic repetate sau pot exista sub alta forma...
timpul nu rezolva nimic...
trecerea timpului inlocuieste durerea cu altceva si atat ... timpul nu este decat timp si atat, nu vindecator... mintea unui om este ca si un calculator...informatia veche este inlocuita pe masura ce informatie noua este adaugata, dar asta numai daca dam unda verde si trimitem in recycle been... daca o informatie nu vrem sa o uitam(stergem) atunci creierul o stocheaza (sau incearca sa o faca) in memoria de termen lung, dar fiind biodegradabila si aceasta se sterge in timp ...
deci nu timpul lucreaza la transformarea dorului in nostalgie ci noi o facem...daca noi o facem voluntar atunci se poate face rapid printr-un efort de vointa si prin intelegerea mecanismului uitarii... pur si simplu lasi sau provoci o alta informatie sa ia locul celei vechi , sau mai bine zis si mai simplu ...un cui scoate pe altul si o indragosteala noua o inlocuieste pe cea veche...
ce simplu e sa asterni durerea asa in cuvinte, dar sa treci la fapte e mai greu,sa te rupi de trecut si sa traiesti in prezent asa cum e el cu bune si rele, eu una nu reusesc asa usor sa ies din vechea indragosteala, mai ales ca nici nu mi s-au mai oferit sanse sa ma indragostesc de altcineva. :(
-
nu stiu cat e vorba de a iesi din vechea indragosteala, pt ca eu vad indragostirea ca o faza de inceput care are mai mult conotatii fiziologice... si cat e de fapt neputinta de a te rupe de acea rutina pe care ti-a oferit-o o relatie,... in sensul bun al cuvantului, acea nevoie de celalalt...
-
nu stiu cat e vorba de a iesi din vechea indragosteala, pt ca eu vad indragostirea ca o faza de inceput care are mai mult conotatii fiziologice... si cat e de fapt neputinta de a te rupe de acea rutina pe care ti-a oferit-o o relatie,... in sensul bun al cuvantului, acea nevoie de celalalt...
iertare ... dar chiar nu inteleg, mai nimic!
ce legatura alre coada vacii cu stampila primariei?
pentru cei care nu stiu ca silviu este un altruist ... va spun acum!
cumparam lui silviu alta gonflabila - desi el se rasfata in tot chi (qi)-ul lui cu thai si in atmosfera thai ... si analizam nevoile, la noua ordine de nevoi ;D
acesta este doar o modalitate de a iesi din vechea indragosteala ...
metodele pot fi aplicate, functie de maestri!
peticim vechea indragosteala ... sau revolutionam revolutiile inabusite?
-
alta data dorul ia infatisarea placuta a momentelor traite candva si imi aduce un zambet in coltul buzelor , dureros , dar un zambet totusi ...
offff, jeanette, uite vezi asta e defectul tau: scrii asa frumos ca ma faci sa pling...
da,puiule, asa e, zimbesc si eu cind imi aduc aminte dar cind dau cu limba pe obraz vad ca din ochi curge apa sarata.
citeam undeva ca nu trebuie sa plingi ca ceva frumos s-a terminat, ci sa zimbesti ca s-a petrecut.
jeanette, mie acu mi-e dor de tine !!
-
iertare ... dar chiar nu inteleg, mai nimic!
ce legatura alre coada vacii cu stampila primariei?
pentru cei care nu stiu ca silviu este un altruist ... va spun acum!
cumparam lui silviu alta gonflabila
care alta? nu am avut niciodata o gonflabila. dar daca te oferi, eu accept 5000 de euroi ;D
-
cu lingurita!
-
ce simplu e sa asterni durerea asa in cuvinte, dar sa treci la fapte e mai greu,sa te rupi de trecut si sa traiesti in prezent asa cum e el cu bune si rele, eu una nu reusesc asa usor sa ies din vechea indragosteala, mai ales ca nici nu mi s-au mai oferit sanse sa ma indragostesc de altcineva. :(
sansele nu trebuie sa ti se ofere...cauta-le tu si cauta-le cu adevarat , nu doar formal... fiti mai dinamice , ce sunteti asa lesinate... ;D ;D ;D ;D
fiti agresive doamnelor, fiti vesele , optimiste , surazatoare, insinuante, etc... nimeni nu se apropie de un suparat si imbufnat, ba dimpotriva fug ca de dracu de tristetile voastre... :P :P :P :P
-
M-aş sui pe un moţ de pământ şi aş urla de dor lor ... Dor de bunici... Doare dorul. Doare tare.
-
luci, gandeste-te la o amintire placuta cu ei si atunci dorul se transforma in nostalgie, ca o joaca
-
"Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi într-un grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite."
parintele Dumitru Staniloaie
http://www.orthograffiti.ro/141/ce-este-dorul/
-
Multumeesc, Iulia pentru postarea ta. ;)
-
...si mie imi e dor...de anii in care am fost fericita... :-[
-
io zic sa scrutezi zarea dupa cei in care vei mai fi fericita. :-* si daca stai bine sa te gandesti, si acum esti. ia gandeste-te. :)
-
...nu sunt nefericita...dar imi lipseste totusi viata de familie..imi e dor de ea... >:(
-
da, si mie mi-a lipsit, o vreme, familia "rotunda" si uneori m-am intrebat daca am facut bine ca am hotarat cum am hotarat (memoria are tendinta de a tezauriza si a readuce in prezent doar momentele frumoase).. te inteleg. ...dar avem restul familiei langa noi.
.
-
nu am stiut niciodata daca sunt sau nu sunt o familista cu adevarat...avand un spirit independent dezvoltat unii ar spune ca nu sunt o "familista"; daca ar fi sa ma gandesc cat sunt dispusa sa muncesc si sa fac pt cei din jurul meu cica as fi "familista"....unii m-ar vrea pt partea a doua si numai pentru ea , unii pentru prima parte si doar pt ea fara alte complicatii
-
eu sunt o familista dar nu "cu orice pret". cred ca liantul unui cuplu nu poate fi numai dorinta de a avea aceasta familie, ci trebuie sa fie afectiunea reala, camaraderia, bucuria de a fi impreuna....altfel, poate e mai bine asa, single.
-
micaela, cineva imi spunea ( un barbat ;D)...ca femeia buna, femeia ce-si doreste o fdamilie, e cea care pune mai presus familia decat ea, placerea lui e placerea ei si daca vrea sa-l tina langa ea sa simta ce simte el si chiar sa stie cand sa taca si sa inchida ochii!....nu am aflat daca placerile ei sunt si placerile lui si daca ar inchide si el ochii din cand in cand!
-
mi-e dor de mine cind nu mi-e dor
-
micaela, cineva imi spunea ( un barbat ;D)...ca femeia buna, femeia ce-si doreste o fdamilie, e cea care pune mai presus familia decat ea, placerea lui e placerea ei si daca vrea sa-l tina langa ea sa simta ce simte el si chiar sa stie cand sa taca si sa inchida ochii!....nu am aflat daca placerile ei sunt si placerile lui si daca ar inchide si el ochii din cand in cand!
of, biata femeie buna! :(...oare la ea cand se mai gandeste ???...sumbra existenta...sa traiesti doar pentru altii :(
-
in seara asta o povestire " de suflet " ...
in seara asta , la ora asta , forumul e pustiu ...numai eu ce mai bantui pe aici . n-ar fi trebuit , pentru ca imi ardeau talpile sa merg cu gasca vesela la A`live , dar matusa mea a vrut altcumva asa ca , in loc sa mai ies putin din ale mele a
trebuit sa chem o Salvare ca avea tensiunea 22 ...biata de ea a vrut sa-mi faca o surpriza si...chiar mi-a facut-o .
si pentru ca ea acum doarme ca un prunc si nu mai are nevoie de mine m-am gandit sa-mi astern gandurile pe aici . in seara asta chiar asa am sa-i spun povestii : "poveste de suflet " .
cea mai frumoasa amintire a mea din vremea copilariei ( v-am mai povestit asta ) este legata de ptrecerea unei veri de neuitat pe cand aveam vreo 3 anisori la Izvorul Anestilor , un sat pierdut prin Mehedinti . pentru ca a fost si prima si ultima data cand am fost acolo ,amintirea aceea mi-a revenit adesea in memorie ca fiind cea mai fericita perioada a existentei mele . acolo am fost cu tatal meu pentru care eu chiar am fost , pana cand a inchis ochii , centrul universului . mama nu a putut veni cu noi pentru ca ea trebuia sa munceasca dar tata , fost detinut politic , nu avea un loc de munca pentru ca ori de cate ori isi gasea cate ceva de lucru iute ii venea din urma dosarul si era dat afara . asa ca in vara aceea tata era somer si , deci , tot timpul la dispozitia mea . la Izvorul Anestilor stateam la sora tatei , cea mai frumoasa taranca pe care am vazut-o in viata mea . Doamneeee , cat am iubit-o pe matusa asta a mea ...inalta , blonda , cu cei mai frumosi ochi albastri ( nu , tata ii avea pe cei mai frumosi , dar ea ii urma imediat ) si cu o gratie in mainile acelea batatorite de munca cum numai la balerine am mai vazut . habar nu am ce gene erau in femeia aceea care cand gesticula , uitai ca este o biata taranca . eleganta gesturilor ei nu am mai vazut-o niciodata la nimeni. dar ma indepartez ...
matusa mea avea o casa cu doua camere , o veranda si o cuhnie , cum se incapatana ea sa-i zica ,desi era in miezul Olteniei ,( reminiscenta a originilor ei sasesti ). camera " a buna " ne-o daduse noua si chiar era buna , pentru ca adormeam in susur de parau ( trecea prin fundul gradinii ) pe o saltea cu paie proaspete care fosneau tare placut la fiecare rasucire in pat . dormeam cu geamul deschis , astfel ca aerul tare al noptii facea ca somnul din bratele tatei sa fie adanc si plin de vise colorate .
dimineata ( siaici incepe povestioara mea ) ma trezeam invariabil in cantecul cocosilor si in zgomotul...unei copite care batea in pervaz . Stelu , asa se numea manzul , venea invariabil la fiecare rasarit de soare si ne anunta ca a venit vremea sa iesim afara . il iubeam tare mult pe puiul asta , o minune de calut , cu o pata drept in frunte de la care-si luase si numele . unchiul meu avea cei mai frumosi cai din sat , iar Stelu era parca cel mai frumos dintre toti . inca de cand am ajuns la Izvor , tata m-a urcat pe manzul asta fara sea sau frau , doar tinandu-ma el de mana , iar Stelu m-a acceptat imediat si n-ar fi renuntat pentru nimic in lume ( ca si mine , de altfel ) la placutele momente de calarie . astfel ca , inca mai inainte ca matusa mea sa ne aseze in fata castroanelor cu lapte atunci muls ( nici vorba de fiert ) si a mamaligii aburinde , eu mergeam sa-l mangai pe Stelu si sa-l trag de coama inca scurta . si acum , cand va povestesc toate astea , il mai vad cum isi scutura capul frumos si-l apleca pentru ca puiul de om care eram pe atunci sa-l poata mangaia pe bot . pentru ca Stelu , manz-manz , dar era mai pricopsit decat mine ca statura .
trei luni , cat a tinut vara , l-am avut alaturi pe Stelu si fornaitul lui prietenos.
dar a venit si momentul plecarii ... unchiul meu ( Tata Mosu , cum ii spuneam eu ) ne-a urcat in sareta cu care urma sa ne duca pana la Severin , la tren . lacrimi , imbratisarile matusii mele si mai ales , durerea despartirii de Stelu care fornaia si se agita prin toata curtea . nici macar nu a mai vrut sa vina sa-l mangai pe coama . am plecat mult dupa pranz , amagita de tata ca nu va dura mult despartirea , mintea mea de copil deja depasind toamna si iarna ce urma ,cu gandul doar la intoarcerea la gura acea de rai . la un moment dat , inspre seara fiind , l-am vazut pe unchiul meu ca opreste sareta in momentul in care urma sa intram intro padure si incepe sa strige in urma si sa suduie . in spatele nostru , cu capul plecat dar hotarat era...Stelu. cum a putut calutul ala sa se tina dupa noi , e de mirare . sareta avea inseuat o mandrete de cal ce nu era de niciun fel puturos , iar unchiul meu stia sa-l mane ca nimeni altul . cu toate astea , Stelu se tinuse dupa noi cu puteri numai de el stiute . Tata Mosu a coborat , l-a prins pe Stelu si , cu o sfoara pe post de ham l-a legat in ograda unui padurar urmand sa-l ia la intoarcere .
nu m-am mai intors la Izvorul Anestilor la gura mea de rai ,pana in 2008, adica fix dupa 50 de ani . dar asta este alta poveste ( frumoasa , pe care am sa v-o spun alta data daca vreti ). ce pot sa va spun acum este ce am aflat si eu dupa multi ani ca dragul meu Stelu, dupa plecarea noastra a tot batut cu copita in pervazul camarutei si , vazand ca nu iese nimeni sa-l mangaie pe semnul din frunte si sa-l incalece neanseuat ,s-a stins in toamna tarzie cu coama intoarsa spre fereastra de unde nimeni nu-i mai facea cu mana .
dragul meu , manzul meu frumos cu stea in frunte...
mi-e dor , mi-e tare dor de calutul copilului care am fost si sper din adancul sufletului ca el acum sa fie armasarul minunat ce urma sa fie...
poate ca povestea asta ar fi trebuit sa se intituleze " Reqviem pentru Stelu " sau...poate e mai bine "poveste de suflet "...
(http://www.prieteni.ro/uploads/albumfoto/819994_Prieteni_82.jpg)
jul , ai spus intro postare ca dorul doare . rau...
-
puiule, n-ai si o poveste cum sa nu mai doara? ca mi-ar prinde tare bine…
-
ba am si din astea . de cum prind starea potrivita imediat postez . :D
-
frumoase amintiri mai ai janet!...nu e de mirare ca ai un suflet atat de bogat :)
-
ce frumos si in acelasi timp ce trist, jani!
nostalgia dupa amintirile copilarei - dupa intamplarile pe care mai tarziu descoperim ca le pastram acolo intr-un sertar al mintii si sufletului.
jani, ramane valabila oferta - cand te apuci de scris - vin la lansarea cartii :D
-
frumoase amintiri mai ai janet!
cand te vei pensiona ai sa vezi ca si tie iti vin in minte tot felul de amintiri frumoase si tot ce va trebui sa faci este sa le pui pe hartie 9 ori comp ) :D
multam pt apreciere , dar cred ca toti suntem asa . numa` ca unii vorbesc mai mult ca altii ( asa ca mine ) :D
jani, ramane valabila oferta - cand te apuci de scris - vin la lansarea cartii :D
nu vrei mai bine sa povestesc eu si sa o scrii tu ? si vin si eu la lansare :D
-
jane, este extraordinara povestea ta. intamplare asemanatoare am si eu cu fostul meu catel bruno, pe care si acum il visez.
este greu de spus unde am putea scrie aceste amintiri ...
se spune ca amintirile triste sa le scriem pe nisip pentru ca vantul sa le poata lua ...
cele placute ... sa le cioplim in piatra pentru ca ele sa dureze o viata ...
-
se spune ca amintirile triste sa le scriem pe nisip pentru ca vantul sa le poata lua ...
cele placute ... sa le cioplim in piatra pentru ca ele sa dureze o viata ...
ce bine ar fi sa fie asa :)...oricum foarte frumos spus :-*
-
jul , ai spus ceva vesel ? incerc .
s-a intamplat prin `72 , pe cand facusem si eu cam 17 anisori si incepusem sa seman ceva mai mult cu o femeie si din ce in ce mai putin cu slabanoaga baietoasa cu aspect de refugiat din Burkina Faso , de pana atunci . schimbarea asta a inceput sa fie observata si de flacaii intalniti in diverse imprejurari si as minti daca as spune ca nu-mi placeau ocheadele lor . numai mamei nu-i prea convenea situatia pentru ca telefonul suna suspect de des si , inainte sa raspund eu ea se repezea ca un uliu si se stropsea in receptor scurt si apasat :" janeta invata , nu poate vorbi acum " chiar daca eram in mijlocul vacantei de vara .
intruna din zile am avut un spectacol la casa de cultura din Magurele ( va mai spusei ca am fost cativa ani intro echipa de teatru studenteasca ) si acolo am cunoscut un baiat frumusel , curatel si , mai ales , inalt . treaba asta cu inaltimea era un criteriu de selectie foarte exigent in ceea ce ma privea deoarece pentru vremea aceea a avea 1,74m insemna sa fi ceva mai sus peste media inaltimii fetelor de atunci . in fine , ne vazuram , ne placuram , i-am dat numarul de telefon si timp de cateva zile am pazit aparatul telefonic mai ceva decat era pazit tezaurul national . nu de alta , dar mama era in concediu si stiam ce repertoriu avea in domeniul convorbirilor telefonice care nu-i apartineau .
dupa vreo trei zile iaca si flacaul nostru iesit proaspat dintrun examen ca ma suna si ma invita la o pizza . am fixat ora si locul intalnirii si dupa ce am pus receptorul jos am intrat intro mare , foarte mare panica . aoleo , pizza... ce ma fac , cum ma descurc ? pe cine sa intreb ?
vedeti voi , banala pizza de azi era pe atunci ceva de care multa lume din romania comunista ( printre care si eu ) nu auzise . in bucuresti exista un mic bistro deschis nu de mult timp si care era singurul unde se servea pizza , alaturi de un pahar de dubonnet ( un soi de aperitiv pe baza de vin ). ca atare , localul aflat pe fostul bulevard al republicii aproape de facultatea de drept era cat se poate de frecventat si aglomerat si trebuia sa fi un as in ale descurcatului ca sa prinzi o masa libera . toate astea mi le-a spus baiatul ala la telefon , cu rugamintea sa nu intarzai pentru ca el va merge mai devreme ca sa obtina o masa .
doamne , ce de sentimente contradictorii pe sufletul meu... pe de o parte emotia intalnirii asteptate , pe de alta parte teama de ceva necunoscut combinata cu frica de a nu ma descurca , iar peste toate eterna intrebare : cum sa arat cat mai bine ?
asta cu aratatul bine am rezolvat-o iute cu ajutorul unei vecine , fosta coafeza iesita la pensie si care era hair stilista mea de ori cate ori situatia o impunea . doamna cu pricina era o adevarata comoara pentru ca era detinatoarea unui drot , un fier rotund ca un cleste care se punea pe aragaz la incins si cu ajutorul caruia se faceau buclele ...atunci cand nu era prea tare inrosit si parul nu iti ramanea pe el . am avut noroc , parul mi-a ramas intact si foarte buclat , am dat iama prin pudra si parfumul mamei ( "velur" ii spunea ) si asa titirisita , cu inima cat un purice am purces catre localul cu pricina .
pe drum am facut tot felul de scenarii ba ca sa spun ca eu nu pot manca pizza ca imi face rau , ba ca sa zic ca eu am meci ( jucam volei ) a doua zi si ca inainte de meci nu obisnuiesc sa mananc nimic , ba ca aia ori ailalta , adevarul e ca pana am ajuns am uitat tot ce-mi propusesem ca motivatie a refuzului si cand l-am mai si vazut pe el cum se ridica de pe scaun sa ma intampine nu mai stiam nici cum ma cheama . buna , buna , ce mai faci ? bine... tu ? la fel... si tot asa pana cand...pana cand am vazut ospatarul ca se indreapta spre masa noastra cu cele doua pizza si paharele de dubonnet. in acel moment mi-a venit inspiratia salvatoare . am aprins repede o tigara, cu gandul sa vad cum procedeaza flacaiasul ala mai umblat prin lume decat mine , in privinta modului in care se manca pizza . zis si facut , eu aprind tigara , chelnerul ne pune pizza pe masa iar eu il invit pe el sa nu ma astepte sa termin tigara ci sa se apuce de mancat pentru ca ( miloasa , deh ) e flamand dupa orele de examen . ma asteptam la nu stiu ce tacamuri sofisticate , dar cand am vazut ca e vorba doar de cutit si furculita ( si "spatele drept la masa , janeta ", cum zicea biata mama fara sa-i foloseasca ) aproape ca am pufnit in ras usurata de faptul ca nu aveam cum sa ma fac de bacanie . nu aveam ? haida de ...ba am avut si inca cum pentru ca , bagand eu in gura primul dumicat de pizza am simtit ca-mi ia gura foc , dar un foc din ala mistuitor care s-a dus apoi in jos pe esofag luand in drumul lui tot stratul epitelial al acestuia . cu ochii deja umpluti de lacrimi si amenintand sa iasa din orbite am intins mana dupa paharul de dubonnet pe care l-am dat peste cap mai abitir ca o veritabila natasha si , pentru ca focul ala nu se dadea stins , am luat si paharul celalalt aruncandu-l cu aceiasi viteza dupa primul . si parca nu era vocea mea aceea cu care l-am rugat pe flacaul ramas interzis cu privirile pironite la fata mea , sa dea fuga si sa-mi aduca de la bar inca un pahar pentru ca...e foaaaarteee buuuun . s-a dus , saracul , ce sa faca ( desi separat , paharul de dubonnet costa al dracului de mult ) si a venit la masa cu teama in suflet , cred , ca-l voi termina la fel de repede ca pe celelalte doua .
inutil sa mai spun ca restul de pizza a ramas neatins in farfurie provocandu-i inca o nedumerire baiatului ramas tacut pana la sfarsitul mesei ( a lui , nu a mea ).
cand am plecat de la local , ne-am plimbat putin pe bulevard , dar se vedea clar pe el ca doar politetea il mai retinea .
nu l-am mai vazut de atunci niciodata si nici nu pot spune ca mi-as mai fi dorit.
nenorocitul , comandase pizza pepperoni cu adaos de ardei iute , iar eu am o mare sensibilitate la gustul piperat . adica nu manac aproape deloc iute . in plus mai era si foarte fierbinte dar , felul in care a mancat el , nu mi-a dat de niciun fel de inteles asta. de aici vulcanul din gatlejul meu si stupoarea de pe fata lui . :D
-
steli , daca as putea eu as pastra fiecare amintire semnificativa fie ea vesela ori trista pentru ca , unite , aceste amintiri inseamna de fapt insasi viata mea .
-
nu vrei mai bine sa povestesc eu si sa o scrii tu ? si vin si eu la lansare :D
scriu, dar vreau atunci si drepturi de colaborare ;D - ca deh, sa nu ma apuce apoi nostalgia
jane, este extraordinara povestea ta. intamplare asemanatoare am si eu cu fostul meu catel bruno, pe care si acum il visez.
este greu de spus unde am putea scrie aceste amintiri ...
se spune ca amintirile triste sa le scriem pe nisip pentru ca vantul sa le poata lua ...
cele placute ... sa le cioplim in piatra pentru ca ele sa dureze o viata ...
steli, am avut sansa sa cresc la curte, la bunici si sa alerg cat ii ziua de lunga prin gradina si sa dau de mancare la animale, sa ma joc cu puii de gaina, sa fac pisicii sa se joace cu ghemotoace de hartie , catelului sa-i dau drumul din lant cand bunicii nu erau cu ochii pe mine - amintiri pline de nostalgie - care se scriu in "file" ale noastre - ca "suveniruri" ale trecutului si pe care le retraim cand povestim despre ele
-
mi-a placut, janet :D...mai vreau una :D
-
alta data , puiule , ca acu` m-a epuizat de tot caldura si mi-au secat ( temporar ) amintirile .
ma bucur ca ti-a placut . acu` imi place si mie , dar atunci... ce meniu i-am facut aluia in gand numai eu stiu :D :D :D
-
pai tu ai iesit la intilnire cu fiul lui moromete?!!?
natashă, asta-i pentru tine...
http://www.youtube.com/watch?v=aYiHg-a87hk
-
multam frumos , jul !
-
(http://www.cairo360.com/resource.servlet?path=event/1776/event_standard_1776_201134_394715821.jpeg)
-
doamna , janeta , legat de povestea cu calutul stelu , mi-ai curs lacrimi pe obraji , impresionant si in accelasi timp remarc la dvs o sensibilitate remarcabila , un interior afectat de ceea ce s-a intamplat odata... si poate nu tb sa se intample , dar asa a fost sa fie....
-
cu ceva intarziere , multumesc flaviaa !
-
jani, cand ne mai delectezi cu o povestioara !!?? :)
-
tu cam cand ai vrea , gabitz ? si cam despre ce ? :-*
-
cand ti-e tie la indemana, jani! vreo nazbatie ;D ;D
-
ok , pui , am sa ma gandesc :D
-
d-alea triste jeanette, ca sa am motiv sa pling
-
ca sa pot face asta, jul , ar trebui sa nu-ti vad poza . numa` ce ma uit la ea si rasul tau devine molipsitor :D
-
eu poze in care sa pling nu am.
ce zici de asta, te ajuta?
-
pup-o mama de frumoasa ... pai tu nu vezi cum iti rad ochii ? iar eu am ras cu adevarat , sa stii . ras bun , ras de bine...
multam , pui :-*
-
jul, vazandu-ti poza mi-am amintit ca in copilarie si eu aveam parul lung, lung pana la brau si cand ii dadeau drumul eram tare mandra de el :D - acum (de fapt de ani buni ! ) ma tund baieteste si tot mi se pare ca-i prea lung 8)
-
ceva din atmosfera acestui Bucuresti am mai prins si eu , pe vremea cand Ceasca inca nu apucase sa dea atat de vartos din maini incat sa puna la pamant adevarate comori de arhitectura urbana . off ...
http://www.youtube.com/embed/oC074zjlmGQ (http://www.youtube.com/embed/oC074zjlmGQ)
-
Emoţie de toamnă
de Nichita Stănescu
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
-
Nostalgie rimează cu poezie. Nostalgia vremurilor când citeam poezie. Nostalgia vremurilor când citeam!
Ascultă!...
Nisipul aleii,
Trosnește ca focul din vatră,
Și treptele scării de piatră
Sărută pantofii femeii
Ce bate grabită la poartă
Cu degete-absente de statuie spartă...
Privește!...
Tăcerea coboară-n spirale
Rotunde și-ovale,
Ca niște confeti de-aceeași coloare...
Aleea-i o stradă cu două canale
În loc de trotuare,
Castanii par mături proptite de zid,
Iar scara de piatra (în loc să se urce)
Coboară cu treptele-n vid...
Priveste și-ascultă —
Ce liniște goală...
Solemnă...
Și mută!...
. . . . . . . . . . .
Deșteaptă-te, frate, și nu mai visa,
C-afară nu-i nimeni —
Nimic din ce-ai vrea
O dată măcar să mai fie...
E numai femeia din fotografie,
O mapă cu “lied!-uri de Grieg pe pian
Și fumul ce urcă din pipă-n tavan
(Apropo de Welcome To Nostalgia/Back To Reality: Nihil - o poezie de prin 1930 a poetului sufletului meu, Minulescu)
-
Superbă poezie!
-
Nostalgie de unu și un sfert noaptea:
Afară plouă ca și toamna și-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, și atât.
În mine toate amintirile te-așteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie și dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc și-mi cad din mână cărțile;
Mă împresoară chipul tău din toate părțile.
Mâna ce mi-a-mprăștiat părul și gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
Și tot aștept pe cineva ce nu mai vine.
(Singurătate, din volumul “Cuvinte de dincolo”, 1934, al lui Demostene Botez. O poezie îndelung cântată în anii '80, dar atunci nu acordam atâta atenție versurilor de acest gen)
-
am citit despre cum ati petrecut in Delta si mi-am adus aminte cat de fain a fost anul trecut cand am facut si noi aceasta tabara cu SC (doar locatia era alta) - se pare ca anumite locuri prin care mergem ne trezesc nostalgia atunci cand ne amintim de ele, de cei care ne-au insotit si iti doresti sa retraiesti acele momente :)
-
in toate excursiile asta a fost cel mai neplacut moment: plecarea
-
Printre multă maculatură, asta am primit azi de pe un forum juridic pe care am cont. Uite că juriștii e și ei oameni.
O poezie a chilianului Pablo Neruda. Cred că mai am și acum prin pod o carte galbenă a lui, pe care scria mare Strugurii și vântul...
Cine moare?
Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.
Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învață ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.
Moare cîte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
Moare câte puțin cine-și distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.
Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbânta-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi.
-
:) Magnific Mari_a! Stim atat de multe lucruri utile si frumoase, ne documentam pe zi ce trece, aflam cum sa ne cunoastem pe noi insine in raport cu ceilalti si cum sa trăim zi de zi... Aflăm cum stau lucrurile cu noi... Nuanţate si profunde versuri... Si totusi gandul mă duce la atâţia oameni pentru care viaţa s-a transformat într-un ocean de suferinţă. Mai ştiu ei să trăiască? Nu ştiu de ce, dar ori de câte ori văd oameni sufeinzi în jurul meu mă racordez la versurile iubitului nostru poet Mihai Eminescu: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată".
-
Lucia, nu te cunosc decât din scrierile de pe forum, însă te rog să mă crezi că la tine m-am gândit când am copiat-o aici. Fiică-mea era lângă mine şi zicea că n-are nimeni timp să citească un metru de text. I-am spus că tu sigur o să-l citeşti pe tot şi o să şi răspunzi :)
Am observat că ai postat şi tu ceva de pe acelaşi forum…
Îţi urez călătorii plăcute, atât cu serviciul, cât şi cu SC :)
-
am momente cind fapte si intimplari de azi, de acum, imi evoca ceva similar din trecut. curata nostalgie...
-cind vad copii cu buchete de flori ducindu-se in prima zi de scaoala
-cind mi-e dor de zumzetul clasei de copilandri in pauze
-cind simt mirosul piini de casa sau de aluat
-cind ma uda ploaia
-cind vad indragostiti tinindu-se de mina
-cind calc pe frunzele uscate
.......
-
poate exista nostalgie dupa un anotimp? ???
in fiecare toamna ma gandesc cu dor la vara care a trecut - la soare, canicula, "miros de alge", concediu, cer de vara, zile senine - vara asta a fost chiar una reusita si parca nostalgia e mai intensa
-
Gabi, sigur că există si acest gen de nostalgie. Să te gândeşti la clipe unice de vacanţă, la soare si drumetii prin verdele naturii, prin locuri obisnuite ori neobisnuite, alaturi de oameni frumosi. Ce plăcută aducere-aminte!
-
Nu am nostalgii. Probabil sufar de anostalgita ;D
Momentele frumoase din trecut incerc sa le recreez sau sa le retraiesc dar nu in imaginatie, ci de-adevaratelea. Iar daca nu pot, ma gindesc la ele insa fara tristete. Nu m-as putea bucura de momente frumoase care au trecut daca m-as gindi la ele cu tristete sau regret.
-
eu iubesc nostalgia... ea ma face sa retraiesc momente semnificative din viata mea si-l impiedica pe neamtul ala care ne tot ascunde lucrurile ( alzheimer il cheama ) sa-si intre pe deplin in drepturi . ???
iubesc nostalgia pentru ca-mi pastreaza in minte oameni , intamplari care si-au pus amprenta asupra existentei mele si care mi-au imbogatit cu cate ceva sufletul .
da , mi-e draga nostalgia pentru ca , din cad in cand , ma face sa-mi astern gandurile si pentru ca ceea ce a pastrat ea place ( cateodata ) si altora facandu-ma tare mandra .
dar , stiti ceva ? stiu eu pe cineva care poate ar descrie mai bine decat mine nostalgia :
http://www.youtube.com/watch?v=uemgMa5wFzE
-
jani m-ai dat gata
nu am crezut ca o sa-mi transmita vreodata muzica atat de clar sentimente asa cum a fost in seara in care am fost la concertul lui din Bucuresti - efectiv mi se perinda si acum prin fata ochilor acele momente - suna intrun "mare fel" acele acorduri - stie sa descrie de la furie, victorie pana la bucurie si iubire - si asta e unul din momentele din viata mea de care imi aduc aminte cu nostalgie - atunci nu as fi vrut sa se termine niciodata
(si cand te gandesti ca am fost ca magarul - m-au tras de urechi ca sa merg ::) )
cred ca astea sunt de fapt clipele dupa care suntem cel mai adesea nostalgici - cele care am vrea sa tina o eternitate
-
cred ca astea sunt de fapt clipele dupa care suntem cel mai adesea nostalgici - cele care am vrea sa tina o eternitate
taman asa , gabitz , taman asa...
-
Nostalgie de sfarsit de toamna... Psalmi arghezieni:
Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.
Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut dârz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când că nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.
Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ţi-aş fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
-
Desigur ca in prima de mai sus e vorba despre Dumnezeu. Arghezi e chinuit de indoieli, daca exista sau nu; nu poate intelege tacerea Lui si arata dorinta de a fi in stare sa intre in contact direct cu El.
Desigur ca a doua este de dor.
Cand ma apuc sa ma cufund in poezii, mi se intampla ca la inot : nu mai pot/nu mai vreau sa ma opresc.
Pentru ca in casa mai trebuie sa mai dea cineva si din maini, in ultimul timp am trecut la audiobook-uri (acum i-am dat tema alei mele sa-mi ia Comedii la portile Orientului , asa, just for fun).
Iata o audio-video-poezie, recitata de regretatul Florian Pittis.
Ultima scrisoare - Mihai Beniuc
Sfarsitul a venit fara de veste...
http://www.youtube.com/watch?v=pvodzuSYhhY
-
Dupa mine Ultima scrisoare e cea mai frumoasa poezie de dragoste. Nici macar Eminescu cu vreo poezie de-a lui nu mi-a stirnit atita emotie si traire. Bine, ca si Pittis o recita magistral iar vocea lui...
-
ia te uita cit lirism...
aha, deci dragostea stirneste tuturor nostalgie
-
Ba, voi nu stiti ce e aia nostalgie? Sau stiti si atunci sunteti niste trisiti si deprimati, la propriu?! :P ;D Mie nu-mi stirneste nostalgie, ci numai amintiri placute. Ca la alea placute ma gindesc.
-
Andro, mai incet cu ea pe scari... Cu nostalgia, zic... La femei, mai inteleg, dar la voi? Fiti tari, draghe! ;D Ca sa ne sprijinim si noi pe voi... :P
-
Tu n-auzi ca io nu-s nostalgic? Paranormal mai sunt. Dar nostalgic, nu! :D
-
"Priviti catre lumina si umbra va dispare din viata voastra" J.Renard
http://www.youtube.com/watch?v=xLuu4MYNZcM
-
Tu n-auzi ca io nu-s nostalgic? Paranormal mai sunt. Dar nostalgic, nu! :D
hoo ma, ca nu-i o boala!! fii si tu un pic nostalgic
-
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
S. Esenin (traducerea G. Lesnea)
-
am si nostalgia a ceea ce a fost si nu mai e, dar am si nostalgia a ceea ce as fi vrut sa am dar nu am avut
-
Esenin...frumos...imi place mult.
-
doua inimi doua povestiri...frumoasa povestea daca ai curaj sa-ti recladesti povestea fara nostalgii invatand doar din tot ce-ai trait...
http://www.bascalie.ro/video/4e830ac447b5e
-
am si nostalgia a ceea ce a fost si nu mai e, dar am si nostalgia a ceea ce as fi vrut sa am dar nu am avut
stai inca bine , jul . eu ma tem de vremea cand voi avea nostalgii inchipuite ;D
(http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcROEHVGu18KhunVGsjby9imEu-uFCKK5iBcXZ-Crs9gIMr__Wzb)
-
am si nostalgia a ceea ce a fost si nu mai e, dar am si nostalgia a ceea ce as fi vrut sa am dar nu am avut
ce-mi place julia cum ai spus-o :)
-
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
veciul, ne este dat!
vecia, o cladim!
-
stai inca bine , jul . eu ma tem de vremea cand voi avea nostalgii inchipuite ;D
da de ce sa te temi? iti dai seama ce viata minunata ar fi aia in care incepi in fiecare zi viata de la inceput?
-
eu credeam ca ii zice alzheimer ;D .... si tu ii zici la "vie en rose"
jul, cred ca piesa de aseara e de vina :) - sunt deja nostalgica
cum poti fi nostalgic dupa ceva / sau cineva care te-a facut sa te strambi de ras ? ;D
nu-i tocmai ok ???
-
Nostalgie de duminica dupa-amiaza - toamna...
Cand eram adolescenta pictam. Afara, in gradina pliiiina de flori
In acuarele. Imi luam guașe din centru, de la magazinele Fondului Plastic din Hanul cu Tei
Tata le inrama pe cele care-i placeau. Aveam lunga prispa a casei plina de culorile mele... Uneori era bai, ca mi le mai strica atunci cand le lipea pe placaj si le dadea cu ceva lac peste. S-au pierdut, s-au dus toate o data cu casa... cand buldozerele lui nea nicu au pus-o jos... O parte din acareturi le-au salvat ai mei, le-au depozitat pe la rude erau siguri ca ne vom intoarce candva. Dupa rascoala, tata a inceput sa faca alta, pe exact acelasi loc mai ramasese fundatia si o parte din calcan. Dar nu mai e ce si cum a fost... Cea veche era mai boiereasca, fusese construita de bunici - impeuna cu cei sase copii ai lor - in '54, cand tata avea vreo 15 ani. Nea nicu ne-a dat pe ea 30.000 si trei apartamente cu chirie la bloc. Pe terenul de 1300 mp nu ne-a dat nimic, ca cica nu era al nostru, era al lor. Avem si acum actul de improprietarire al strabunicului, dat de Ferdinand dupa primul razboi... Nu mai sunt 1300, ca vreo 200 i-a sistematizat nea o data cu malurile raului care curge prin fundul gradinii... Curtea curgea la vale de la poarta spre rau. A fost indreptata umpluta cu pamant din cel mai prost, cu muuult moloz. La poarta a fost inaltata cam cu un metru, in gradina cu muuuult... De-aia nici nu creste mare lucru p-acolo... Fantana, cu diametrul de 90, pe care o aveam aproape la jumatea curtii si care-mi ajungea pe la subsuori, e acum colmatata si-mi ajunge pe la glezne. E o curte-rană. Bunica mea, o bulgaroaica zdravana (semana cu Tamara Buciuceanu) n-a rezistat binefacerilor de la bloc decat vreo doi-trei ani. Cand s-a stins, ajunsese o umbra. Tata a construit vreo patru ani la noua casa a facut si el ce si cum a putut nu mai e boiereasca, e cam muncitoreasca. Dupa inca vreo patru ani, s-a dus si el... Abia implinise 60.
Cand mai deschidem santierul arheologic, plangem toti. Dupa tata, dupa casa, dupa copilarie, dupa tineretea noastra... Ultima oara a fost cand am sapat transee pentru canalizare. Am gasit un sild stramb dintr-un metal galben, greu de la clantele casei, cioburi de sticla verde cu modele florale, de la ferestrele de sus ale prispei, bucati din fatada verzuie tencuita cu model tepi... Le-am pastrat pe toate.
Mi-am amintit de astea ieri cand, cautand prin magazie fiara mai-daneza ca sa-i fac poze, am dat peste un tablouas in ulei din vechea casa... Era pictat de una din surorile tatei... A avut doua, amandoua au fost single toata viata si fara copii... Poate am si eu ceva in gene... Eu macar am facut un pas inainte...
-
stii, mie imi plac povestile de genul asta dar ma intristeaza rau - mai ales ca imi aduc aminte de casa bunicilor mei - din cartierul militari - cand au construit-o ei Militari era comuna nu cartier
acum nu mai exista - a fost demolata - am scris candva vreo 3 randuri despre ea - ii prin arhiva pe undeva
acolo am copilarit - pana la 14 ani
acum blocuri - nici nu mai merg acolo - am facut o data greseala asta - apoi am plans toata ziua ???
am facut intro vara - imi aduc bine aminte o schita in creion a curtii - cu aleea pietruita, cu nucul imens , curtea de pasari, magazia de lemne- mi-a luat o zi intreaga sa fac desenul
acum saptamanal ajung la Hanul cu tei - nu mai iau guase , iau acrilice - asa ma refugiez - si incerc sa uit ca sunt inginer si toata ziua calculez si extrapolez solutii tehnice
imi aduc aminte de faza de la prima mea intalnire cu pictura - dupa ce m-a lasat asa vreo juma de ora sa fac un desen - era o natura statica cu niste ulcele - profesoara m-a intrebat - sa va aduc si o rigla de calcul? ;D
-
off , Mari_a ,off , gabitz , ce dureros trec amintirile cateodata asupra noastra ... inteleg tare bine ce simtiti si-mi pare nespus de rau ca ati
facut parte dintre cei multi pe care tavalugul nemerniciei le-a zobit copilaria , tineretea... si asta este unul dintre motivele pentru care trecutul asta nu ma face deloc sa-i inteleg sensul si asa zisele binefaceri .
-
Frumos si interesant scrii Mari_a...
-
E clar, topicul asta nu-i de mine! Ca de fostele momente si persoane frumoase din viata mea imi aduc aminte cu bucurie, nu cu tristete.
Cum era aia? "Nu fi trist ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intimplat!"
-
poate in alta viata asa o sa fiu.
dar in asta pe mine ma apuca nostalgia (=dor, regret, tristete, bucurie, melancolie) cind ma gindesc ce frumos ma jucam in spatele casei la bunica - nu mai e nici casa nici bunica, cind ma gindesc ce fericita eram cind veneam cu zece de la teza, cind imi amintesc anii de liceu, cind retraiesc clipe reusite alaturi de cei dragi ...
-
Cu altul pe o banca batuta la un nuc,
De tigle arse targul rosea pana departe;
O toamna despuiata, un vant de balamuc
Se calareau la vale pe ierburi multe, moarte.
Si cel cazut cu capul in palmi, pe vis nauc,
De-atata lancezire scapase un trabuc,
Muc desfoiat si umed la capatul subtire:
Din sufletul acelei amiezi de-ngalbenire.
Lumina indoita parea cu-un fel de apa;
A drum, locomotive fumau dintr-o supapa;
Era la ora alba, cand nu stiai sa zici
De-i patru, doua numai, ori a trecut de cinci.
Perechi duminicale de Else si de Hans
Suiau la hanul mare, din deal, unde e dans,
Un han cu nume dublu, nu stiu sa-l mai tin minte,
Cu vaci si servitoare si duh de-ngrasaminte.
Cum Else foarte multe de Hansi razmate-agale
Visau, ma cercetara dulci planuri conjugale.
Pe aburii aleei, la nucul melancolic,
Idila ancorata se inchega bucolic.
Dar, Toamna! Barbatia cea dreapta nu e data
In sine sa se toarca, sucita si uscata?
Ca frunza podidita din crestetul de nuc
In palmi, in palarie, pe umeri, pe surtuc.
Nu mi-a placut matematica niciodata. N-am sa inteleg never-ever ermeticele matematicianului Dan Barbilian, desi ne-a omorat la scoala cu Riga Crypto si Lapona Enigel. E peste puterea mea !
Poezia de mai sus e una mai blanda, din Joc secund, nu zic cum ii zice ! :)
O toamna despuiata... Un vant de balamuc... Se calareau la vale pe ierburi multe, moarte.... Si cel cazut cu capul in palmi, pe vis nauc....
-
acu am nostalgia vatei de zahar. s-o mai gasi?
-
Daca vii la Galati pe 30 noiembrie, de zilele orasului, gasesti sigur. Ba mai nou se gaseste si rooozzzz :D
-
acu am nostalgia vatei de zahar. s-o mai gasi?
in Oraselul Copiilor si in Herastrau parca mai era .
-
vreau sa merg cu tine, ca poate singura nu gasesc !! :D :D :D
-
vreau sa merg cu tine, ca poate singura nu gasesc !!
pentru ce-ai postat sunt datoare cu un :-* , jul.
am intrat pe topicul asta pentru ca , se pare , la mine se acumuleaza nostalgiile .
in noaptea asta am avut nostalgia unui revelion trait in urma cu multi ( prea multi , din pacate ) ani .
aveam cred vreo 20 de ani , venea revelionul si nici sora-mea nici eu nu aveam nimic programat pentru acea petrecere . invitatii am fi avut , dar eram atat de sarace incat nici vorba sa putem merge undeva cu hainutele din dotare . asa ca am hotarat sa facem revelionul doar noi doua , la ea acasa .
bun , il facem , dar cu ce ? prin buzunarele noastre batea vantul pentru ca ultimii bani ii dadusem pe cativa saci cu carbuni ca sa nu stam in frig , asa ca de mancare ori de bautura nici nu mai putea fi vorba . de la mama iar nu puteam lua cine stie ce pentru ca nici in casa mamei nu ne dadea abundenta afara , asa ca tot aportul meu la masa de revelion a constat intro jumatate de cozonac si o jumatate de litru de tuica .
suficient , am gandit noi , se cheama ca nu stam cu masa goala . am pus noi o fata de masa foarte alba si foarte apretata , am taiat cozonacul in bucatele cat mai mici ca sa para cat mai mult , am fiert tuica ( dupa ce i-am mai pus niste apa ) si de la o vecina preoteasa am facut rost de doua lumanari albe menite sa dea o oarece nota solemnitate asa zisului menu de revelion . apoi ne-am machiat si ne-am aranjat parul cat mai frumos sa nu facem de rusine anul care se pregatea sa intre in viata noastra . televizorul era stricat , asa ca am pus niste discuri la picup-ul vechi ( caruia una-doua ii sarea acul ) si...sa te tii petrecere . tuica fiarta facea ca noaptea sa nu para asa de trista , iar varsta noastra gasea cate un motiv de hlizeala in fiece imbucatura de cozonac ( denumit cand aperitiv , cand sarmale , cand friptura , cand...mai stiu eu ce ) .
la un moment dat , cam cu vreo ora inainte de miezul noptii bate cineva la usa . am deschis si in prag , cu o chitara in mana , era un vecin de-al sora-mii caruia ii murise tatal cam cu vreo luna in urma si care nu gasise de cuviinta sa mearga la vreo petrecere . numa` ca si la el varsta isi spunea cuvantul si vazand el lumina la noi s-a gandit sa vina sa ne tina de urat . asa ca l-am poftit si pe el la o bucata de cozonac si o cescuta de tuica si n-a trecut mult timp pana cand am renuntat la acul buclucas al picup-ului in favoarea chitarii . si da-i cantece , fiecare in legea lui , dar plini de voie buna .
dar lucrurile nu s-au oprit aici pentru ca , nu-i asa ? n-ar fi avut niciun haz daca n-ar fi fost si o continuare.
lipita de casa sora-mii era o casa locuita de un batran , un om tare de treaba , indragit de toti vecinii de pe acea strada si care ne vazuse crescand sub ochii lui . nenea Tudorel traia singur de cand ii murise nevasta si in curtea lui isi gaseau mereu adapost vreo 3-4 pisici carora avea mare grija sa le asigure hrana zilnic . mai mereu il vedeai cu cate o sacosa cu pestisori proaspeti ori cu cate o sticla de lapte pe care o impartea judicios in castronelele aliniate langa zidul casei .
impins probabil de singuratate si auzind lalaiturile noastre cu pretentie de cantat , ne-am trezit cu nenea Tudorel la usa cu un pahar de vin in mana , cu dorinta de a da si el noroc cu cineva la miezul noptii . l-am poftit pe batranel in casa si l-am invitat la masa , dar bietul om vazand bucatele noastre " copioase " s-a fastacit de tot si tot muta paharul cu vin dintro mana in alta privind cand la sora-mea , cand la vecinul chitarist , cand la mine . urarea cu care venise pe buze nu voia deloc sa treaca de bariera gurii si vazandu-l asa de nedumerit ne-a pufnit pe toti un ras nestavilit incheiat cu lacrimile siroind pe obraz si cu icnelile ce nu voiau sa se opreasca . era atat de caraghios nenea Tudorel , incat si acum cand scriu toate astea nu pot sa nu rad amintindu-mi fata aceea uimita , aducand un pic cu chipul lui Stan . la un moment dat , dupa ce am reusit sa ne oprim din ras nenea Tudorel ne-a intrebat cam cu jumatate de gura daca ceea ce vedea el pe masa reprezenta mancarea de revelion . iar ne-a pufnit rasul si printre hohote i-am spus ca da . urmatorul gest al lui nenea Tudorel a fost sa se intoarca brusc si sa iasa pe usa afara lasandu-ne cu rasul in gat si cat se poate de nedumeriti . dar mirarea noastra nu a tinut mult , pentru ca dupa cateva minute nenea Tudorel s-a intors cu o sacosa in care indesase o groaza de mancare , si cu o butelca cu un vin rubiniu aidoma cu cel din paharul cu care venise sa dea noroc cu noi la trecerea dintre ani .
sa va mai spun cat de frumos a fost acel revelion ? mi-a ramas in suflet ca unul dintre momentele cele mai frumoase din viata mea .
tunase si ne adunase , dar nimic nu conta in fata tineretii noastre si a bunatatii acelui batran . sub magia chitarii ( si , de ce sa nu recunosc si a tuicii si vinului intro oarece masura ) bariera varstei cazuse si noi cantam impreuna cantece de ale noastre si cantecele stiute de nenea Tudorel si pastrate cine stie cat de el intrun ungher de suflet .
ne-am despartit dimineata cu promisiunea solemna ca si revelionul urmator sa-l petrecem in aceiasi formula . din pacate , ne-am reamintit promisiunea dupa cativa ani cand nenea Tudorel si-a facut bagajelul si a plecat sa faca revelionul impreuna cu nevasta lui intro lume pe care si-o dorea din ce in ce mai mult .
oů sont les neiges d'antan?
-
Plina de sensibilitate aceasta relatare a ta, Janeta. Mi-ar face placere sa ne cunoastem mai bine. Am mai citit unele postari de-ale tale si mi-au placut. Cred ca esti o persoana tare agreabila. ;)
-
Am postat o dedicatie muzicala cu tematica, care sper sa-ti faca placere. ;)
-
Mi-ar face placere sa ne cunoastem mai bine. Am mai citit unele postari de-ale tale si mi-au placut. Cred ca esti o persoana tare agreabil
multumesc frumos pentru apreciere , pocama .
sensibilitatea asta de care vorrbesti nu cred ca este ceva iesit din comun , doar ca de la un timp a iesit mai la suprafata de pe unde statea ascunsa ( o fi de la varsta ? ;D ) .
sigur ca mi-ar face si mie placere sa ne cunoastem ( chiar daca nu intotdeauna sunt atat de agreabila cum par pe forum :D )
un an bun sa ai !
-
Si tie un an bun. Nu mi-ai spus daca te-am nimerit cu dedicatia muzicala? :-\
-
multam frumos , pocama . cum sa nu ma fi nimerit ? minunata . multam inca o data :-*
-
La multi ani tuturor! Iubiti singuratici sau NU, am revenit dupa o pauza cam mare. Am avut o perioada in care m-am amagit, crezand ca am scapat de singuratate, dar nu, m-am inselat. Janeta, am citit povestea cu revelionul, mi se pare minunata. Eu am zile proaste una dupa alta, nu pot sa ma ridic, nu pot sa revin la ceea ce am fost, dar si mai rau este ca amintirile mele frumoase vin foarte greu. Oare sunt unicat sau asa este normal?
-
...normalul este altul! :)
-
La multi ani tuturor! Iubiti singuratici sau NU, am revenit dupa o pauza cam mare. Am avut o perioada in care m-am amagit, crezand ca am scapat de singuratate, dar nu, m-am inselat. Janeta, am citit povestea cu revelionul, mi se pare minunata. Eu am zile proaste una dupa alta, nu pot sa ma ridic, nu pot sa revin la ceea ce am fost, dar si mai rau este ca amintirile mele frumoase vin foarte greu. Oare sunt unicat sau asa este normal?
Si mie mi-a placut povestea janetei mult tocmai ca era vorba despre un revelion iesit din tipare si totusi este unul dintre acele momente de care isi aduce aminte cu drag si nostalgie. Acorda-ti timp si amintirile frumoase vor reveni.
-
Eu am zile proaste una dupa alta, nu pot sa ma ridic, nu pot sa revin la ceea ce am fost, dar si mai rau este ca amintirile mele frumoase vin foarte greu. Oare sunt unicat sau asa este normal?
hana , draga mea , sigur ca dupa un esec ai impresia ca lumea s-a prabusit in jurul tau . dar si prabusirea asta , cred eu , isi are rostul ei . ca sa poti construi ceva nou in aceiasi "locatie " , musai trebuie sa se intample o defrisare . de multe ori defrisarea asta doare tare rau si trage dupa ea si o particica din sufletul nostru ceea ce mareste senzatia de suferinta si pustiu . si , te rog sa ma crezi , nu vorbesc din auzite .
dupa ce trece perioada asta ( si partea proasta este ca ai senzatia ca nu se va sfarsi niciodata , dar timpul curge si spala in trecerea lui si ranile din suflet ) urmeaza acea stare de letargie in care , parca , nimic nu te mai poate atinge si abia dupa aceea "noul " incepe sa-si scoata la iveala mladita . iar primul lucru care anunta asta este revenirea in memorie a unor momente in care ai fost fericit , ai ras , te-ai bucurat ...
vestea buna este ca poti accelera procesul , scotocind in memorie dupa astfel de momente , dar nu cu durerea ca nu le mai traiesti in prezent ci cu bucuria ca ai avut parte de ele intro perioada ce a insemnat "prezentul " la vremea ei .
bafta , puiule , la "scotocit " !
-
... Eu am zile proaste una dupa alta, nu pot sa ma ridic, nu pot sa revin la ceea ce am fost, dar si mai rau este ca amintirile mele frumoase vin foarte greu...
Te rog asculta mesajul lui Motu atat de incurajator(vezi topic muzica-"Sfarsitul nu-i aici") :D
-
Imi amintesc pe vremuri cind primeam sapunuri "d-alea bune" din strainatate ce fericire ere.... Alea colorate si frumos mirositoare, pareau ceva de pe alta lume, cind la noi gaseai numai deseuri. Mama le punea in pungute printre rufe sa miroasa frumos. Sau puneam coji de portocale pe calorifer sa improspateze aerul in camera.
De unde odorizant de camera, balsam de rufe, pastile contra tintari, sau alte farafasticuri? Nici macar nu auzisem de ele, ca daca stiam ca exista poate le ceream rudelor de afara sa ne aduca.
Azi avem atitea optiuni ca ne e greu sa decidem. Pe mine ma sufoca. Intotdeauna mi-a fost greu sa ma hotarasc cind am mai multe variante ... parca asta, dar si asta... hmmm ailalata e si mai si...
Am avut aceiasi senzatie cind am fost in vizita la cineva si avea pe noptiera din dormitor peste 30 de cutii de creme, geluri, produse de ingrijire. De ce ?!!? A zis ca nu se putea hotari care e mai buna si isi cumpara de fiecare data cind vede una noua. Fireste ca jumate din ele erau expirate, cit sa folosesti din ele, doar nu poti sa-ti dai straturi peste straturi...
Ehee oamenii si nostalgiile lor calatoare...
-
dupa aceea "noul " incepe sa-si scoata la iveala mladita . iar primul lucru care anunta asta este revenirea in memorie a unor momente in care ai fost fericit , ai ras , te-ai bucurat ...
vestea buna este ca poti accelera procesul , scotocind in memorie dupa astfel de momente , dar nu cu durerea ca nu le mai traiesti in prezent ci cu bucuria ca ai avut parte de ele intro perioada ce a insemnat "prezentul " la vremea ei .
Multumesc, Janeta, tocmai ai definit cat se poate de exact si sensibil stadiul in care am ajuns eu acum... e de bine, deci! ::)
-
e de bine , caroline , e de bine... si daca ai descoperit ceva scociorand prin amintiri , ar fi placut sa citim si noi ;)
Imi amintesc pe vremuri cind primeam sapunuri "d-alea bune" din strainatate ce fericire ere.... Alea colorate si frumos mirositoare, pareau ceva de pe alta lume, cind la noi gaseai numai deseuri. Mama le punea in pungute printre rufe sa miroasa frumos. Sau puneam coji de portocale pe calorifer sa improspateze aerul in camera.
spusele tale mi-au amintit , jul , de un parfum pe care aproape ca-l uitasem : parfum de mere ionatane , de gutui si de lemn ars in soba . asa mirosea la noi in casa , iarna .
-
Cand nostalgia ma cuprinde, fug acolo unde ii sunt radacinile. Am fugit la indemnul nostalgiei acolo unde trebuia. Am facut focul, am pus mere, gutui si covrigi pe plita; am fiert tuica.; am pasit pe potecile vechilor nostalgii...
Bunica si parintii au aparut doar in visul noptilor ...
Am multumit celor care mai sunt si au avut puterea sa-mi aline o alta parte a nostalgiei.
Ce ne sta in putere sa nu devenim nostalgie?
-
si daca ai descoperit ceva scociorand prin amintiri , ar fi placut sa citim si noi ;)
Si eu, care incercam sa ma abtin sa scriu mai mult decat vorbesc! ;D
Ia sa mai cautam cate ceva printre amintiri... ::)
Montréal, noiembrie 1999
Eram singură. Pierdusem ultimul autobuz… ploua.
Mă trezisem că trebuia să mărşăluiesc două ore pe jos până acasă, la miezul nopţii… Trebuia să trec o pasarelă destinată exclusiv autoturismelor, fără trotuar, să traversez un cartier rău famat şi, după, eventual - dacă mai circulă - să iau un metrou aproape gol, populat din loc în loc de "întârziaţi" ai nopţii, fără scrupule şi fără ocupaţie...
Ce era să fac ? Trebuia să ajung acasă, să dorm ! Altfel, n-aş fi putut face faţă mâine, din nou, la lucru, de 7 luni deja, câte 7 zile pe săptămână, 8 ore pe zi sau uneori 16, când făceam double shift…
Am urcat pasarela, cu curaj, udă leoarcă, şi… m-a oprit o maşină de poliţie. Le-a fost atât de milă de mine, că m-au luat cu ei şi m-au depus în faţa blocului unde locuiam, asigurându-se că se aprinde şi lumina la fereastră, că nu mi se întâmplă nimic rău. Poate că sunt eu mai norocoasă decât alţii...
Altădată, circula în ziare o ştire despre un psihopat, un asiatic, care viola femei în spălătoria de la subsolul blocurilor, în cartierul meu. Avea poza în ziar. Şi l-am întâlnit… urcam amândoi pe aceeaşi scara rulantă, la miezul nopţii (lucram întotdeauna în tura de seară), el sus, eu jos. Cât era scara de lungă (şi în Montreal există staţii de metrou extrem de sub pământ…), a stat în poziţie inversă, adică cu faţa spre mine, fixându-mă. Doar că atunci când am ajuns sus, tocmai intrase un grup mare de tineri, cheflii şi gălăgioşi, în gura de metrou… Îmi amintesc că erau în sandale (fetele), nici măcar cu dresuri, doar în picioarele goale, în aprilie… Căliţi !
Chinezul s-a pierdut în mulţime... Ce mă făceam eu dacă nu ar fi fost nimeni în staţie?
Mai aveam un vecin de bloc care în ziua de salariu se îmbăta şi se izbea cu toată greutatea corpului de uşile vecinilor. Probabil ăsta era felul lui de a se băga în seamă... dormeam cu cuţitul sub pernă din cauza lui. În rest, săracul, era demn de milă... A doua zi după beţia cu pricina, prietena lui îl dădea afară… Era de găsit vegetând pe treptele de la intrare. Odată am dat să ies şi el blocase interfonul, ca sa nu rămână afară....
A urlat după mine să las uşa aşa! Aşa cum e! What? - am făcut eu pe curajoasa. You heard me… - a mormăit, ameninţător... Într-o zi, cobora pe scara de serviciu. Era cu cătuşe la mâini şi însoţit de doi poliţişti: fusese reclamat la poliţie de prietena lui... şi în Canada legile pro-feminine sunt mai tari decât cele anti-crimă.
Cea mai ciudată întâmplare a fost însă aceea cu artistul anonim. Urca în fiecare zi în autobuz din staţia mea, când plecam la serviciu. Un tip la 45 – 50 de ani, cu o faţă bonomă, care, după ce îşi găsea un loc, începea să cânte. Cânta frumos ! Un concert ad-hoc de şansonete franţuzeşti vechi în autobuz... Oamenii se uitau unii la alţii, râdeau, ba chiar fredonau împreună cu el sau aplaudau la sfârşitul melodiei...
Acolo autobuzele şi traficul nu sunt niciodată aglomerate ca în Bucureşti, deşi mii de imigranţi noi îngroaşă rândurile în fiecare an. Aşa îmi explic cum de oamenii pot fi atât de calmi, de senini, în transportul în comun.
Într-o zi, autobuzul a staţionat aproape o jumătate de oră într-una din staţii. Şoferul nu mai revenea… Era Thanksgiving Day. Barele de inox cu mânere pentru pasageri erau împodobite cu beteală şi bolul pentru monede din dreapta şoferului fusese umplut cu bomboane. Şi ce să vezi, boemul cântăreţ s-a urcat la volan şi a condus autobuzul până la capăt de linie ! În tot acest timp, a continuat să cânte la volan, îmbiind în acelaşi timp pasagerii, cu gesturi largi, să se servească cu bomboane...
Asta îmi aminteşte acum de una din întrebările idioate, pe care le puneam, ca proaspăt imigrant :
Aici, când întrebi pe cineva „Ce mai faci?”, ţi se răspunde invariabil „Bine, mulţumesc.”
Pentru că ar fi pierdere de vreme să explici altcuiva de ce nu faci bine. - mi s-a răspuns.
Şi nu-i aşa ?!... ;)
Insa daca mai postez aici, ies off-topic... ca nu sunt deloc "nostalgica" dupa ele. ;D
Cred ca amintirile devin confortabile doar atunci cand sunt mutate de la "Nostalgie" la "Povesti cu talc si morala". :)
-
Ma seaca, ma seaca, ma seaca >:( doua versuri pe care le caut de-azi dimineata. Nu le gasesc si pace! Dar am gasit altceva... o poezie a lui Arghezi ... (e din anul nasterii mele...)
Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi Ţie, eu te numisem Tine.
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stăm unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.
-
Cu dedicatie, pentru Mari_a... o nostalgie a mea, ca umil raspuns, adaptat la actualitate... >:D
Iar şi Iară…
Din norii de demult ai raiului prelins
Pe crupe de bastard ce-ncet cândva le-am lins
A mai rămas o rană ne-nchisă încă, dar
Al cărei cheag, din sânge, s-a transformat în jar…
Ce arde încă, dânsul, în putred dans ascuns
Din nesecat izvoru-i, dorinţi din nou mi-a uns…
N-aş mai putea să fiu ca mai demult fecioară
Nici dacă lumea toată s-ar naşte iar şi iară…
Avem cravata noastră: de-a fi repetitivi,
Chiar repetenţi, aş spune, ca păguboase firi
De pierzători de drumuri, de sfânt şi d-ideal
Pentr-o trăire scurtă şi strâmtă de banal.
De-aceea… culmea, mai abitir salvare
Găsim într-o minciună, cu cât este mai mare…
Şi totuşi chiar ne place, în sunet de fanfară
Să mai uitam că suntem: doar noi, un Iar şi-o Iară…
Înşiruind cuvinte şi-ntortochindu-ni minţi,
Iluzionând că poate suntem iertaţi cuminţi,
Nu mai vedem în noi oglinda dinainte…
Clădim… profiluri false, din proprii oseminte.
De fapt, n-am fost nicicând decât un Iar şi-o Iară,
Oricât revendicăm cea jalnică tiară
De pionieri în vorbe sau exhibiţionişti.
Nickname nu ai a pierde… nu ai nici ce sa rişti.
Caroline
-
Frumoooos!
Am citit-o de mai multe ori, ca sa o inteleg bine. ::)
Multumesc!
Tot din Arghezi, dintr-un psalm :
Sunt vinovat ca am ravnit
Mereu numai la bun oprit.
Eu am dorit de bunurile toate...
M-am strecurat cu noaptea in cetate
Si am pradat-o-n somn si-n vis,
Cu bratu-ntins, cu pumnu-nchis.
Ispitele usoare si blajine
N-au fost si nu sunt pentru mine.
In blidul meu, ca si in cugetare,
Deprins-am gustul otravit si tare.
Ma scald in gheata si ma culc pe stei,
Unde da bezna eu framant scantei,
Unde-i tacere scutur catusa,
Dobor cu lanturile usa.
Cand ma gasesc in pisc
Primejdia o caut si o isc,
Mi-aleg poteca stramta ca sa trec,
Ducand in carca muntele intreg.
Pacatul meu adevarat
E mult mai greu si neiertat.
Cercasem eu, cu arcul meu,
Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu!
Talhar de ceruri, imi facui solia
Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria.
Dar eu ravnind in taina la bunurile toate,
Ti-am auzit cuvantul, zicand ca nu se poate.
-
Fain! Nu stiu de ce, dar eu nu-l stiam pe Arghezi asa... Ba stiu, cred ca sunt tributara celor pe care le-am facut in scoala. Mai nou, am inceput sa descopar ca si Alecsandri era de fapt mult mai mult dramaturg decat doar poetul din "Iarna pe ulita"... :coolsmiley:
Alt gen de nostalgii... amestecate:
În seara asta am fost la teatru. Da, da: o dată pe an, Teatrul Naţional Bucureşti are spectacol… până şi aici, într-un mic târg de provincie . Adevărul e că m-am simţit foarte bine... aşa cum nu m-am mai simţit de mult…
În afară de piesa “Cinci acte de dragoste” – o comedie uşoara americană – o altă chestia care m-a distrat la culme a fost faptul că am recunoscut, pe acelaşi rând cu mine, un fost elev de-al meu (era în clasa a XII-a acum 10 ani). Genul mic, slab, mucalit... dar de o sensibilitate ieşită din comun, bine disimulată. Făcea pe-atunci grafică pentru revista liceului şi era în "cea mai bună clasă", adică cea de info…
Îmi amintesc că odată le-am dat o temă la ora de biologie… au făcut-o "la comun" - tocilarii teoria, alţii pe calculator şi el cu « designul ». Au multiplicat-o pe calculator, cu mici modificări pe ici pe colo de la unul la altul, şi au încercat să mi le "vândă" ca şi lucrări independente… M-am prins… Dar el, ca de obicei, era "negociatorul"... "Dar, doamna profesoară, nu vă daţi seama de valoarea adăugata a acestei lucrări colective... "
Altădată... ne refugiasem în laboratorul de fizică, cu 2 colegi mai tineri - asta ca să nu mergem în pauze în cancelarie şi să ne formăm ticuri verbale în „limbaj de lemn"…
Într-o zi, elevul meu şi cu încă unul dintr-a XII-a au venit în pauza mare, ne-au servit cu ciocolată şi şi-au aprins o ţigară cu noi... Nimeni n-a zis nimic (noi, « profii », eram doar cu 6-7 ani mai "maturi" decât ei). A doua zi cineva ne-a pârât şi domnul director ne-a dat "mustrare" în cancelarie că dispreţuim valorile şcolii (adică ale cancelariei), facem „bisericuţe”, încurajăm viciile etc.
Nu ştiu de ce, aproape toată piesa, i-am urmărit reacţiile... erau aceleaşi. Mă distrau exact aşa cum mă distrau reacţiile lui la oră de acum 10 ani. De fapt, nu prezenţa lui conta. Oricum şi oriunde ar fi avut loc, acea piesă de teatru mi-a amintit de tinereţe, de libertate.
Şi nu a fost numai asta. Sunt convinsă că 90% din sala aceea arhiplină plină era ocupată de oameni care au făcut un sacrificiu pentru cei 13 lei biletul de persoană. Dar cu toate acestea, au fost în stare să-şi ia nevasta şi copiii de mână si să meargă la teatru, să râdă din toată inima, să aplaude, să ovaţioneze actorii în picioare şi să la ofere flori şi să "socializeze" între ei în drum spre casă…
OAMENI NORMALI. Chiar şi într-un târg amărât, în care Teatrul Naţional Bucureşti nu ajunge decât cel mult o dată pe an...
2008. Cred ca de-atunci n-am mai fost la teatru. :idiot2:
-
Adulti fiind traim, indiferent de modul si pana unde am evoluat, cu nostalgia copilariei, A jocului, a obiectelor de care ne amintim. Si evident a prietenilor din copilarie. Nu o sa pot uita niciodata serile petrecuta pe strada copilariei. Cu povestile pe care le inventam fiecare, cu ras, chiote si bucurie...
Copil fiind am fost intotdeauna fascinat si tare mi-ar fi placut sa am sau macar sa stau intr-o casuta din pom. Recunosc ca si acum mi-as dori asa ceva...Am tot scotocit eu si am dat de un articol care avea inserate poze cu cateva dintre cele mai frumoase casute de pom, sau treehouses...
Daca apasati pe imagini o sa vedeti fotografiile la o rezolutie si la o dimensiune optima. Mai nou am inceput sa urc pe http://tnypic.net/ (http://tnypic.net/) mult mai bun si mai rapid ca incarcare decat tynpic.com.
(http://tnypic.net/images/3tm69_thumb.jpg) (http://tnypic.net/3tm69.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/09azw_thumb.jpg) (http://tnypic.net/09azw.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/3h7pb_thumb.jpg) (http://tnypic.net/3h7pb.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/6iu9u_thumb.jpg) (http://tnypic.net/6iu9u.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/o1moq_thumb.jpg) (http://tnypic.net/o1moq.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/dz2ip_thumb.jpg) (http://tnypic.net/dz2ip.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/5mjjt_thumb.jpg) (http://tnypic.net/5mjjt.jpg.html)
(http://tnypic.net/images/sbys1_thumb.jpg) (http://tnypic.net/sbys1.jpg.html)
Acesta din urma este un restaurant din Noua Zeelanda