Singles Happy Travel. Club de socializare
Arhiva => Arhiva => Subiect creat de: admin din Duminică, 28 Februarie 2010, 07:58
-
Tendinta si nevoia permanenta de a inveli samburele, de a-l feri de priviri si atingeri, vine din teama si neincrederea fata de cei din jur. Interiorizarea, crearea unui mic univers intim, stabilirea unui spatiu de siguranta, sunt actiuni declansate inconstient, determinate de o exagerata precautie in comunicare. Rezultatul acestora este ruperea contactului cu viul inteligent, ma refer la cel real. In spatiul virtual insa, lipsa de disponibilitate de a comunica se estompeaza, creand spatii largi, conversationale. Acolo nuditatea sufleteasca este acceptata mult mai usor, pentru ca perceptia celui caruia te deschizi este a cea a unei persoane iamginare, ireale. Asa cum multi indivizi se sfatuiesc si se confeseaza unui prieten imaginar, la fel se intampla si in plan virtual: perceptia unei fictivitati a partenerului de dialog, usureaza comunicarea prin aparitia unei sigurante in mentinerea intimitatii. Este adevarat ca acest spatiu si aceasta forma ajuta mult persoanele singure, interiorizate, dar fac sa se adanceasca si mai mult prapastia care le separa de socializarea in vector real. Toti avem nevoie de a comunica, de a ne destainui, de a ne sfatui cu cineva. Tinem la secretul samburelui nostru, nu dorim sa se cunoasca cum suntem cu adevarat, simtim insa in anumite momente nevoia de a-l arata. De aici necesitatea de a te deschide, de a acorda incredere unui prieten, de a-i incredinta esenta ta. Cu tot ce cuprinde si inseamna chimia ei.
-
Am gasit un articol fff interesant vizavi de esenta / forma
" In filozofie si in religie… totul a inceput si s-a terminat cu Antichitatea, tot ceea ce a urmat sunt palide copii sau derivatii ale acelor idei. Dintotdeauna a existat o Esenta si o Forma, esenta e ceea care se pastreaza mereu si nu poate fi schimbata, Forma e schimbatoare de la era la era, de la interes la interes.
Esentele sunt fie putine, fie sunt putine cele pe care le putem percepe. La ora actuala, atat in religie, cat si in filozofie, exista o minoritate de Esente, multitudinea fiind data de Forme. Societatea umana e prea mult Forma si prea putin Esenta.
Cutitul, un obiect banal si cotidian, unii oameni il folosesc sa taie painea, altii sa isi curete mizeria de pe talpi, altii sa ameninte sau sa ucida.
Insa in ce consta problema? In Forma sau in Esenta? Nu exista ideologie complet gresita, asa cum nu exista ideologie complet corecta. Nu exista zei, doar buni, nu exista zei, doar rai. Nu exista oameni care gresesc si oameni care nu gresesc.
Multa lume face confuzie intre Forma si Esenta, multa lume face confuzie intre dorinta si speranta, intre ei si altii.
Individualitate si libertate de gandire si alegere… probabil ca asta ar fi modalitatea optima de corectare a problemei. Dar nu poti spune ca ai libertate de alegere, cata vreme nu stii in ce constau alegerile pe care alegi le faci sau trebuie sa le faci.
De abia in clipa in care constientizezi alegerea facuta sau evitata, de abia in clipa in care iti asumi responsabilitatea si consecintele actiunii sau non-actiunii tale… de abia atunci esti liber!
Zeii sunt limitati, demodati si involuati! Cata vreme zeii aleg sau au ales cu mii de ani in urma, principiile conform carora iti vei trai viata, nu esti si nici nu o sa fii vreodata liber.
Zeii cunoscuti de Om in teorie, sunt limitati la insasi Esenta lor, la Bine si la Rau, dar in profida acestui fapt, Forma lor e mereu alta.
Lumea actuala ne bombardeaza cu Idei si Adevaruri, sau mai bine zis cu Formele lor. Omul si-a construit un adevarat Disneyland din aceste Forme, iar Esentele care i-au servit drept model, sunt dincolo de gardurile acestui parc de distractii. Aceasta problema e indicata si de Platon in alegoria sa “Pestera”.
Crestinismul si celelalte religii globale, dar si opusii lor religiosi si filozofici sunt simple simple zdrente ce ne acopera ochii, urechile si gura. Zdrente care ne impiedica pe noi sa vedem Adevarul si pe altii sa ni-l arate, zdrente care ne impiedica sa simtim raceala lantului datorita caruia inca ne invartim in jurul cotetului in care ne-am nascut, crezand ca suntem liberi.
Vorbeam mai devreme de un cutit, cu acel cutit, ca Forma si ca Esenta, ne putem elibera de franghii si de carpe, dar un cutit nu poate taia lanturi. E usor sa scapi de carpe,unele chiar putrezesc pe masura ce trece timpul, dar de lucrul care e cel mai evident si cel mai prezent in viata ta, lucrul care a fost atasat fiintei tale inca de la nastere, adica lantul, nu e asa usor sa scapi, nu e usor nici macar sa fii constient de el.
Forma cutitului nu poate taia lanturi, dar Esenta sa? Daca cunoastem Esenta, putem schimba Forma?! Daca invatam sa adaptam Forma Esentei ori de cate ori e nevoie, asa cum fac cei care ne tin in lanturi? Daca aflam cum sa ii dam Forma de pila acum, iar ma incolo de sabie si de de scut ?
Daca invatam sa folosim Esenta in favoarea noastra, asemenea celor care o folosesc impotriva noastra, din interes sau din ignoranta, ori de cate ori situatia o cere?
Asta e problema care trebuie rezolvata, problema celor care citesc aceste randuri si raman sau pleaca, problema celor care intra si observa din anonimat fara sa se expuna.
Existenta Formei si inexistenta Esentei, cu totii avem o forma, o imagine, dar lipsurile sunt de continut, de esenta. Suntem straini fata de noi insine, asteptam o schimbare, o viata noua, o schimbare radicala a prezentului. Ratacim prin acest ocean de Forme, si le insusim pe rand sau toate odata, dar ceea ce vrem cu adevarat e o Esenta, esenta noastra.
Ne dorim o identitate numai a noastra si nu putem gasi atat de usor. Forma poate fi doar copiata, Esenta poate fi transformata in ceva nou, individual, original si revolutionar, daca nu la nivelul grupului, cel putin la nivelul individului.
Daca nu o sa invatam sa trecem de Formele din jurul nostru, daca nu o sa reusim sa vedem si Esentele, o sa devenim si noi la randul nostru o forma oarecare, o forma a altei Forme."
sursa (http://www.descopera.org/filozofie-si-religie-forma-si-esenta/)
-
2 istorioare
Exista o istorioara despre un grup de europeni care au plecat in expeditie prin Tibet, impreuna cu un serpas. Hotarati sa ajunga intr-o singura zi la tabara unde erau asteptati, au tot grabit urcusul, indemnandu-si insotitorul sa mearga mai repede si refuzand orice propunere de a face un popas. Dupa multe ore de drum, tibetanul s-a oprit fara un cuvant, s-a asezat pe o piatra si a inchis ochii. Cercetatorii l-au intrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au amenintat ca nu-i mai dau nici o plata, daca nu se ridica imediat sa-i conduca la locul dorit. Calauza a ramas neclintita. Dupa o ora si ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturandu-si un pic vesmintele si a pornit cu pas linistit, chemandu-i pe oameni sa continue drumul. Acestia au venit, muti de uimire. Dupa o vreme, cineva a rupt tacerea si l-a intrebat ce l-a facut sa se opreasca in felul in care o facuse si ce l-a induplecat, pana la urma, sa reia urcusul.
Serpasul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia sa ne oprim si sa asteptam pana ne ajung din urma sufletele, altfel calatoria noastra n-ar fi avut sorti de izbanda.“
Povestea aceasta aminteste de o alta. Tot despre un tibetan.
El nu insotea pe nimeni, ci plecase de unul singur, spre o manastire ridicata in varf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere si tunete.
Omul a gasit un han unde sa se adaposteasca, abia dupa ce s-a lasat intunericul. A schimbat cateva vorbe cu stapanul locului, a mancat ceva si s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziua si calatorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastra, a vazut cum toarna cu galeata si a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prapad, n-o sa apuci sa ajungi nici pana la urmatorul han, daramite sus, la manastire!“ Drumetul a deschis usa si i-a raspuns din prag: „Nu-ti face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, asa ca picioarelor mele le este usor sa-l urmeze.“
Foarte probabil ca istorioarele nu au fost nascute deodata, ca gemenii, de acelasi povestitor. Dar daca le afli pe amandoua, nu ai cum sa nu te intrebi ce inseamna a fi cu adevarat in ritm cu propriul suflet. Sa nu-i ingadui trupului sa goneasca orbeste, indemnat de urgente care te rup de sensul adanc al vietii si iti bareaza chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar sa lasi sufletul sa se desprinda de celelalte invelisuri mai incete ale fiintei, sa-si ia avant pentru a marca locul unde vor ajunge si ele, puse in miscare de energia lui colosala? Si de ce tocmai sufletul sa fie inainte-mergator, si nu ratiunea sau vointa? De ce tocmai sufletul sa fie calauza noastra prin lume. Ce il face pe el sa detina cunoasterea care ii trebuie, pentru a ne conduce la capatul noptii?
La intrebarea aceasta primim raspuns atunci cand intalnim oameni in care sufletul vibreaza fara masura. Ceea ce spun ei este adevarat. Au usurinta de a lasa o amprenta in viata noastra, chiar si atunci cand nu-si propun sa transmita ceva. Totusi, ceva se comunica chiar prin simpla lor prezenta. Au o intelegere calda a lucrurilor, un fel natural de a fi, care face ca tot ceea ce este unic in fiinta lor sa intersecteze cu ceva universal.
Cei care au suflet se bucura sa-i aprecieze pe cei din jur, sa participe viu la frumusetea pe care o presimt in ei, chiar si atunci cand acestia nu-si cunosc si nu-si onoreaza frumusetea interioara
-
Esenţa... este vibraţia sufletului.
Revin.
-
Toti avem nevoie de a comunica, de a ne destainui, de a ne sfatui cu cineva. Tinem la secretul samburelui nostru, nu dorim sa se cunoasca cum suntem cu adevarat, simtim insa in anumite momente nevoia de a-l arata. De aici necesitatea de a te deschide, de a acorda incredere unui prieten, de a-i incredinta esenta ta. Cu tot ce cuprinde si inseamna chimia ei.
Imi place sa cred despre mine, ca reusesc sa tin esenta bine ambalata (nedestainuita). Am trecut in tinerete prin cateva experiente neplacute, care mi-au ascutit vigilenta. Incerc sa tin garda sus permanent, cat timp stau in fata " invadatorilor".
Tin foarte mult la " esenta " mea .
Sper din suflet ca atunci cand imi va obosi " mana " si voi lasa garda jos, sa nu am in fata mea o persoana total nepotrivita :-\
-
Dan Mănucă, Oglinzi paralele,
Editura EuroPress Group, Bucureşti, 2008, 218 p.
Un reflex publicistic al diferiţilor comentatori preocupaţi, într-un fel sau altul, de posteritatea lui Eminescu este acela de a constata şi, imediat, a deplânge vacuitatea exegezei eminesciene, după momentul I. Negoiţescu de acum patru decenii şi mai bine. Din 1967 încoace, nimic semnificativ nu s-ar mai fi scris şi publicat, în spaţiul altfel încăpător al culturii române, despre poetul a cărui centralitate canonică o clamăm neîncetat.
Au înflorit în schimb, în locul analizelor aprofundate care - s-a înţeles - ne lipsesc în continuare, volume, volumaşe şi încropiri editoriale delirant-encomiastice, contribuţii non-ştiinţifice la o slavă stătătoare a Poetului. Lor li s-a răspuns prin articole de semn contrar, asumat demitizante, puse sub sigla reflexivă a unui bine cunoscut număr din "Dilema" (1998). Dacă idolatria eminesciană are nevoie de cât mai multe asemenea relativizări, pentru a le integra într-o schemă conspiraţionistă şi a se putea desfăşura în voie în contra acesteia, iconoclastia se serveşte copios din abundenţa stupidităţilor întru Eminescu debitate ritualic, în ianuarie şi iunie, în fiecare an.
Cu o notă de amuzament filozofic, să constatăm totuşi că în ultimii ani au apărut câteva lucrări serioase despre Eminescu, complet ignorate de partizanii şi, respectiv, adversarii circumstanţiali ai poetului naţional. Meciurile publicistice şi pamfletare dintre cele două echipe par a avea tot mai puţină legătură cu subiectul Eminescu şi, în particular, cu demersurile critice iniţiate şi finalizate editorial. În fine, pentru a rotunji paradoxul situaţiei, să observ că în acest deceniu s-au produs două evenimente cu consecinţe fundamentale pentru exegeza ulterioară: editarea corespondenţei inedite Mihai Eminescu - Veronica Micle (2000) şi încheierea procesului de scanare a manuscriselor eminesciene (2009). Când ne plângem mai sfâşietor că nu se întâmplă nimic pe şantierul Eminescu, se întâmplă, de fapt, totul...
Din Oglinzi paralele, volumul de studii eminesciene al lui Dan Mănucă, aflăm şi alte veşti îmbucurătoare. Nu mai constituie noutăţi decât pentru ignoranţa noastră veselă şi inconştientă cele două volume apărute... în 1999, sub titlul sobru Sursele germane ale creaţiei eminesciene şi semnate de Helmut Frisch de la Universitatea din Bochum. În timp ce "pasionaţii" autohtoni de chestiunea eminesciană se relaxează deconstrucţionist şi se mobilizează pamfletar, un cercetător neamţ a defrişat mii de pagini din publicaţiile germane parcurse de Eminescu în studenţia sa vieneză şi berlineză; corelându-le cu referinţele şi sugestiile oferite de manuscrise. Din această operaţiune de arheologie critică şi detectivistică literară, au rezultat 80 (optzeci) de identificări ale unor izvoare germane. Asupra perioadei 1870-1873 avem astfel o privire mult limpezită, iar din periodicele pe care studentul Eminescu le parcurgea şi din felul în care le asimila conţinutul cultural (prin conspect şi excerpt) putem recompune profilul său intelectual.
Pe un subiect ce a generat atâtea divagaţii şi improvizaţii, premise false şi concluzii cu aer definitiv, Helmut Frisch, elogiat pe drept cuvânt de către Dan Mănucă, a pus câteva puncte şi a trasat linii documentare inatacabile. O să le rezum fără explicitările şi detalierile bibliografice care, în studiul cercetătorului ieşean, au ponderea lor. Mai întâi, se vede din cronologia identificărilor că tânărul Eminescu citea şi scria enorm. Avea însă o selecţie: a conspectat periodice de ţinută (în special "Blätter für literarische Unterhaltung" şi "Augsburger Allgemeine Zeitung", cu suplimentul "Beilage zur Augsburger Allgemeine Zeitung"). Inclusiv perioadele estivale, de vacanţă universitară, sunt, la el, pline de lecturi serioase şi conspecte meticuloase. Departe de a fi un spirit abstras, era conectat direct, în cadrele vieţii germane, la o vastă problematică socio-culturală, receptată şi amplificată intelectual. (Fapt ce reiese şi din studiul Ilinei Gregori, Eminescu la Berlin, 2002).
Identificările lui H. Frisch confirmă amplitudinea biografiei spirituale a lui Eminescu. Deschiderea lui era şi rămâne uimitoare. O pasiune, aşa zicând, multiplă: pentru filozofie şi drept, istorie şi etnografie, estetică şi medicină, politică şi teatrologie, economie politică şi poezie... Acum se poate cântări cu precizie cât din textele neliterare ale publicistului Eminescu (în materie de filozofie, estetică, etnologie, filologie, folclor) îi aparţine realmente, şi cât din conţinutul lor a fost preluat, prin traducere, din originale germane. Dar lucrul, poate, cel mai important care se desprinde din cercetarea arhivelor este că poetul nostru şi-a format cultura literară prin intermediul culturii germane. Aceasta a funcţionat ca un filtru şi pentru celelalte literaturi europene, şi pentru literaturile clasice. Ca un exemplu de reuşită integrare euro-atlantică (în jargonul de azi), Walt Whitman a fost descoperit de Eminescu pe filieră germană!
Aderenţa tot mai mare a tânărului Eminescu la junimism şi preferinţa lui tot mai marcată pentru lirică şi pentru experimentul liric au aceeaşi sursă catalizatoare, cum va spune Blaga, recompusă şi fixată prin cronologia identificărilor. Se ştia, bineînţeles, cât de importantă a fost influenţa culturii germane pentru Eminescu. Dar este altceva s-o redesenezi concret, pe chiar liniile formative şi conturul achiziţiilor intelectuale din tinereţe. Gândirea omului de cultură şi "schema de însumare" a liricului matur Eminescu se văd, aici, în elementele lor componente şi la pragul iniţial de cristalizare.
Cercetarea profesorului din Bochum şi studiul pe care Dan Mănucă i-l dedică (Surse şi echivalenţe germane) intră în diferitele conexiuni şi implicaţii ale volumului de faţă. Într-adevăr, oglinzi paralele: planurile aparent diferite de analiză şi discuţie se răsfrâng unele pe altele şi se sprijină, deopotrivă, prin documente şi argumente. Filiaţiile comparatiste, chiar datorate unui nume ca Tudor Vianu, sunt corectate tacit ori explicit prin prisma acestor revelaţii documentare, care îl extrag pe Eminescu din imaginea vagă a unui receptacol atotcuprinzător şi îl înşurubează în propriile lui lecturi formatoare. Astfel, propoziţiile lui Vianu despre influenţa romantismului francez asupra lui Eminescu "se cuvin amendate serios, din perspectiva achiziţiilor recente" (p. 177).
Trecând în altă sferă de preocupări şi chiar de obsesii culturale naţionale, şi imaginea "omului deplin al culturii româneşti", cum l-a numit pe Eminescu Noica, trebuie reîncadrată în limitele adevărului istoric şi biografic. Frumuseţea metaforei a înceţoşat judecata critică, turmentând pur şi simplu discursul multora, ocazionând protocronisme rizibile şi superlative halucinante. Eminescu nu este cel mai mare istoric al nostru, nici cel mai important sociolog român, nici un filozof de sistem, nici un cap juridic deasupra epocii sale. Imaginea degajată prin cercetarea de arhivă e a unui spirit extrem de curios şi mobil, cu o neobişnuită putere de "scanare" şi asimilare. Dacă în poezie el sintetizează tendinţe anterioare, în câmpul vast al ştiinţelor enumerate conspectează, rezumă, traduce şi preia conţinuturi fără coeficientul de refracţie al deplinei originalităţi; şi fără geniul său poetic, autoformator şi reformator. Mai brutal spus, el nu este Gânditorul original şi excepţional, descoperitor şi inovator, în toate acele domenii pe care spiritele fără discernământ critic i le alocă fără nici o rezervă. În stilul său exact şi cumpănit, Dan Mănucă taxează în repetate rânduri aberaţiile protocroniste (Eminescu, precursor al lui Einstein!) şi, mai mult decât atât, îl readuce pe omul multilateral sau deplin al culturii noastre în perimetrul artei lirice, unde este cu adevărat excepţional. Întâietatea lui Eminescu e, hélas!, "doar" poetică.
Iar modul turbionar, avântat şi nesistematic, al lecturilor sale de tinereţe, în loc să-l individualizeze şi să-l îngheţe în postura unei excepţii de la orice regulă, îl înscrie într-o serie mai largă. Eminescu al nostru şi numai al nostru a fost de fapt un romantic structural şi, dacă se poate spune aşa, tipic. Adică eclectic în cel mai nobil, dar şi cel mai vizibil sens al termenului. Dan Mănucă citeşte "cu satisfacţie" următorul fragment dintr-un alt studiu merituos, datorat Marinei Mureşanu Ionescu, Eminescu şi intertextul romantic (1990): "Erudiţia uneori diletantă, eterogenitatea surselor, eclectismul decurg din sintetismul romantic generalizat. Sincretismul este condiţia intelectuală a romanticului, care este adesea un compilator de geniu" (p. 179).
Cu aprobare am citit şi eu pagina în care autorul acestor Oglinzi paralele se referă, demontându-le mecanismul nu foarte sofisticat al gândirii, la adulatorii şi denigratorii lui Eminescu. Ambele clase atestă forţa personalităţii eminesciene, chiar dacă o preiau prin reacţii chimice deviate: "«Curentul Eminescu» reprezintă o primă coagulare socială a unei atitudini extatice la nivel intelectual. Gherea, Vlahuţă, Ibrăileanu şi alţii au oferit explicaţii din diverse perspective. Ca şi în cazul denigratorului, mecanismul poate fi declanşat de absenţa unei personalităţi puternice, absenţă tradusă, de această dată, prin mecanismul identificării. În amândouă împrejurările, mecanismul este declanşat de incultură. Atât denigrarea, cât şi adularea sunt rezultatul unor carenţe culturale, care nu pot fi suplinite în nici un fel. I.L. Caragiale îl invoca pe cititorul extaziat de «Iminescu şi Victor Cucu»." (p. 197).
Să recunoaştem: pe când "Iminescu" merge bine cu romanţele, "Victor Cucu", adică Victor Hugo adaptat de sfertodocţi, se potriveşte cu toate epocile şi cu toate anotimpurile receptării.
Votaţi
-
Nimic din noi nu înfloreşte când zăpezi de gânduri şi nelinişti ne aruncă prizonieri în cătuşele singurătăţii! Cu siguranţă că există şi o cheie a uşii sufeltului...un prieten (real sau virtual), familia, un suflet apropiat.
A fi şi a exista… două trăsături generale ele vieţii, aparent sinonime. Fiinţa şi existenţa, sufletul şi viaţa… esenţa.
-
pentru a ajunge la esenta trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine. asta mi se pare lucrul cel mai greu.
-
pentru a ajunge la esenta trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine. asta mi se pare lucrul cel mai greu.
Iulia, cred ca fiecare se cunoaste mai mult sau putin pe sine - problema incepe in momentul in care ni se pare ca felul in care suntem construiti sufleteste, mental sau fizic nu corespunde cerintelor celor din jur. Daca suntem prea sensibili sau ne raneste ceva incercam sa ascundem, sa musamalizam – uneori bravam pentru a nu arata fata noastra vulnerabila. Sunt lucruri pe care nu avem curajul sa le discutam cu nimeni. Nu mai avem incredere in ceilalti si doar ridicam stacheta cat mai sus pentru a corespunde la servici, intre prieteni, in familie etc. Dar structura noastra emotionala este de fapt ceea care ne defineste si totul se transforma de multe ori intro lupta cu noi insine care ne face sa risipim ce este bun si frumos in favoarea a ceea ce este la moda sau comercial sau ne poate propulsa in viata..
-
Esenţa... este vibraţia sufletului.
Revin.
n-ai mai revenit :(
-
am revenit!
-
sau ai bine spus ... nici nu am fost plecata
trebuie sa invatam sa ne vedem cu ochii sufletului ...
face parte din esenta! ;)
-
din sfera ta venisi cu greu...
-
mai pune un grad ... si apa va fierbe! ;)
la 100 ... ies aburii ;)
-
hai sa prindem esenta!
suntem broasca care sta in apa rece ... pusa pe foc
sau broasca pe care o aruncam in apa fierbinte? ;)
-
staliana si silviu sunteti incomparabili ~ sarea si peperul ~ soarele si luna ~ ziua si noaptea
.... si apoi broasca .... se transforma intrun chipes domn macar?? :D
-
incomparabili si incompatibili.
-
si eu biata ... care ma pregatesc de zor pentru alinierea planetelor ... :D
-
gabita...
in aceasta propozitie este vorba despre ... atitudinea broastei
si chiar daca sunt o printesa ... nu am pupat toate broscutele din palma, pentru a-mi gasi printul ...
printul meu, vine, vine, si tot vineee...
parca se vede ceva in zare ... o fi o musculita? :D
-
printul meu, vine, vine, si tot vineee...
poate asteapta alinierea planetelor :-\
-
sa priveasca mai des cerul!
sa coboare cu mai mult curaj in suflet!
de la pas, sa treaca la galop!
-
din sfera ta venisi cu greu...
Steliana, ai stricat vraja cu broasca, Luceafarul era bine intentionat:
Din sfera mea venii cu greu
Ca sa-ti urmez chemarea
Iar cerul este tatal meu
Si muma mea e marea.
...............
O,vin! odorul meu nespus
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus
Iar tu sa-mi fii mireasa. ( Eminescu-Luceafarul)
-
multumesc zana buna!
stiam asta!
stiau si altii!
dar am scris ce se stia... mai putin!
poate fi o alta esenta ...
poate ca in viata ... chiar trebuie sa saruti toate broscutele ca sa dai de printul inimii ...
invatam, invatam, invatam ...
sunt gata!
-
da, o alta esenta. suntem riga crypto si lapona enigel :D sau un luceafar pe dos.
-
eehhh...
ce pot sa mai spun ...
las pe altii ...
"Eu pot sa fac ceea ce tu nu poti sa faci, iar tu poti sa faci ceea ce eu nu pot; impreuna putem realiza lucruri marete"
- Maica Tereza -
si totusi ...
rog turnul de control sa-mi dea liber la zbor :D
-
aveti gheata pe aripi. mergeti mai intai la dejivrare, apoi asteptati permisiunea pentru a intra pe pista :D
-
de acolo vin! ;D
la temperatura asta, ce ai vrea?
sa stralucesc sub soare?
si daca nu te grabesti ... ies din tura! :D
-
Iulia, cred ca fiecare se cunoaste mai mult sau putin pe sine - problema incepe in momentul in care ni se pare ca felul in care suntem construiti sufleteste, mental sau fizic nu corespunde cerintelor celor din jur. Daca suntem prea sensibili sau ne raneste ceva incercam sa ascundem, sa musamalizam – uneori bravam pentru a nu arata fata noastra vulnerabila. Sunt lucruri pe care nu avem curajul sa le discutam cu nimeni. Nu mai avem incredere in ceilalti si doar ridicam stacheta cat mai sus pentru a corespunde la servici, intre prieteni, in familie etc. Dar structura noastra emotionala este de fapt ceea care ne defineste si totul se transforma de multe ori intro lupta cu noi insine care ne face sa risipim ce este bun si frumos in favoarea a ceea ce este la moda sau comercial sau ne poate propulsa in viata..
ai dreptate. de fapt asta incercam si eu sa spun dar in mai putine cuvinte, adica ... esenta. ne multiplicam in atitea fatete, ne ascundem sub atitea masti, ne chinuim sa fim altcineva, incit uitam cum si cine suntem, care ne este esenta.
-
Apare contrastul dintre esenta si aparenta.
O persoana nu ajunge sa fie cunoscuta intradevar nici de ea insasi, nestiind cu siguranta limitele pe care le poate atinge, gradul de forta interioara, capacitatea de reabilitare si intelegere. E greu sa ne intelegem adevaratele noastre calitati si defecte.
Daca o persoana nu se poate cunoaste intru totul pe ea insasi, cum ii putem cunoaste pe ceilalti???
-
Probabil ii cunoastem pe ceilalti in aceeasi masura in care ne cunoastem pe noi.
-
cred că abilitatea de a identifica esenţa creşte direct proporţional cu experienţa de viaţă.
-
cred că abilitatea de a identifica esenţa creşte direct proporţional cu experienţa de viaţă.
si cum experienta de viata creste direct proportional cu varsta, cand am identificat esenta suntem deja morti >:(
-
sa privim pozitiv esenta si sa spunem ca suntem intro alta viata
sau alt univers
sau alta dimensiune
sau
e vineri - trebuie sa ma intelegeti ...
nu cautati esenta zilei de vineri - va soun eu -- este sambata ;D
-
combinam aroma fiecarei zile si gasim esenta ... duminica
-
cum era cintecu ala … asa beau oamenii tineri / de sambata pina vineri
-
eu stiam de sambata pana luni
daca e pana vineri cred ca e cazul sa ne mutam pe topicul de dependente ;D
-
eu stiam de sambata pana luni
asa beau oamenii buni, de sambata pana luni.
-
aha, daca's tineri nu sunt buni
noroc ca nu e cazul nostru :D
in concluzie ne imbatam pana luni sau pana vineri - esenta este in alimentul numit "bere" ;D
-
aha, daca's tineri nu sunt buni
noroc ca nu e cazul nostru :D
in concluzie ne imbatam pana luni sau pana vineri - esenta este in alimentul numit "bere" ;D
in concluzie, asa beau oamenii (http://www.versuri.ro/versuri/fmhl_fratii+petreus+asa+beau+oamenii+buni.html) ;D
-
care este oare esenta zilei de duminica?
-
odihna.
sarbatoarea - Paste(invierea), Craciun(nasterea).
bucuria.
-
si recunostinta ... randuirii acestei ZILE
-
in esenta sunt aceeasi ca ieri si totusi azi e ceva diferit ???
-
esential este ca ... nu ti-ai pierdut esenta!
-
care este oare esenta zilei de duminica?
ca vine dupa sambata ;D
-
"Cautam pamantul, unde
mitic sa ne-alcatuim,
ochi ca oameni sa deschidem
dar ca pomii sa-nflorim."
- Blaga -
-
oare in esenta suntem toti la fel?
-
oare in esenta suntem toti la fel?
poate in esenta nu , doar in norme de conduita
-
nici macar in acele norme :(
-
doar ca suntem ... oameni
-
tot mai des dam vina pe starea de "oameni" :-\
-
sunt doar o simpla ... oama :D
-
in sticluta mica, esenta te numesti :-*
-
in sticluta mica, esenta te numesti :-*
intra la esente si combinatia prunului cu artar? ::) :D
-
intra numai daca esenta portii este din aceleasi ingrediente ::) :D
-
clar! metroul nu circula pe ruta aceea! :D :D
-
si clar esenta gardului era asemenatoare metroului :D :D :D :-*
-
pfiu, cine ce sa inteleaga din ce spuneti voi fetelor?? ???
mai reveniti, poate ne luminati , macar in parte daca nu in esenta ;D
-
povestim cand ne vedem! ;)
-
sunt in cautarea unei esente .... care sa-mi porneasca motoarele :D
-
am venit! :D
-
ce bine :-*
dudui deja ;D
-
mai ai loc, gabitza ? 8)
-
mai ai loc, gabitza ? 8)
este, este ...
trec pe turbo ;D
-
proportioneaza esenta, sa-ti ajunga pentru toata ziua
-
proportioneaza esenta, sa-ti ajunga pentru toata ziua
te astept si maine :D
-
Esenta Cuvintelor In Citate
Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.
Andrei Pleşu în Despre frumuseţea pierdută a vieţi
-
Esenta Cuvintelor In Citate
Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.
Andrei Pleşu în Despre frumuseţea pierdută a vieţi
ufff ...
ma speriasem!
mai aveam un pic si credeam ca esti ... pesimus sum!
-
din ce gandim mai mult, din atat devenim mai pesimisti... de aici recomandarea de bun simt : "Fericiti cei saraci cu duhul !"
-
ufff ...
ma speriasem!
mai aveam un pic si credeam ca esti ... pesimus sum!
steli, te rog nu speria noii veniti
lasa-i sa respire un pic
abia apoi " zambesti" ;D
-
din esenta "zambetului" ei sa dea acea parte care invioreaza si aduce tonusul ! ::)
-
sumiii ...
ma lasi sa ma joc si eu cu tine?
uite gabi ... nu ma lasa! :D
-
hai ca v-am imprumutat putin din "pesimismul meu" :D
-
iar le daruiti in Esente 8)
-
din esente ... ce ai vrea sa iasa? :D
-
din ce gandim mai mult, din atat devenim mai pesimisti... de aici recomandarea de bun simt : "Fericiti cei saraci cu duhul !"
Multi interpreteaza ca tine, dar nu acesta este sensul din Biblie. Traducerea corecta este cam asa:" fericiti cu duhul cei saraci" sau pentru pastrarea topicului:" fericiti cei saraci, cu duhul".
Tocmai pentru a nu aparea greseli de interpretare prin traducere, musulmanii nu aproba traducerea Coranului.
-
nu stiu daca este asa sau nu dar stiu bine ca devenim mai ingrijorati si mai pesimisti cu cat intelegem mai multe din viata asta, din ce ne inconjoara...pentru ca nimic nu este cum trebuie in jurul nostru si nimic din ce suntem invatati sa respectam nu se respecta de catre puternicii acestei lumi . de aici si concluzia normala , logica si bunsimt ca cei saraci cu duhul intradevar isi pun mai putine probleme relationiste si marseaza pe cele existentiale.
ai vazut zeitgeist ?
-
ai dreptate @optimus sum, asa e.. cu cat inaintam mai adanc pe calea cu diverse suisuri si coborasuri a vietii, incepand a pricepe ca viata e mai complexa, mai periculoasa si mai plina de neprevazut decat ni se parea la 5 ani.. ni se face frica.. frica mai ales de necunoscut, de eventuala incapacitate a noastra de a ne apara sau de a-i proteja pe cei dragi noua.. si evident ca devenim din ce in ce mai ingrijorati si uneori si mai pesimisti..
.. dar sa stiti, si o spun ca cineva care are dreptul sa spuna asta, viata trebuie traita cu maxima intensitate, in prezentul fiecarui moment.. a trai un azi gandindu-ne la infricosatorul maine sau tanjind dupa un ieri mai caldut e cea mai mare pierdere posibila.. sfatul meu e sa incercam sa facem o lista cu lucrurile care ne plac, la noi insine, la cei din jur, in locul unde stam, etc si, gandindu-ne la ele sa fim recunoscatori ca le avem, asa ca un exercitiu zilnic.. probabil ca va veni o modificare de atitudine si de optica asupra vietii de adult, promise! ;)
-
Multi interpreteaza ca tine, dar nu acesta este sensul din Biblie. Traducerea corecta este cam asa:" fericiti cu duhul cei saraci" sau pentru pastrarea topicului:" fericiti cei saraci, cu duhul".
Sfânta Evanghelie după Matei
1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
e corect? :-\
-
.. sfatul meu e sa incercam sa facem o lista cu lucrurile care ne plac, la noi insine, la cei din jur, in locul unde stam, etc si, gandindu-ne la ele sa fim recunoscatori ca le avem, asa ca un exercitiu zilnic.. probabil ca va veni o modificare de atitudine si de optica asupra vietii de adult, promise! ;)
carmen, e adevarata chestia asta cu lista pe care o spui- eu am incercat - si a mers . chiar e super ok sa constati ca ai parti bune , ca ai realizari, ca ai prieteni etc
mai greu e cand faci lista cu lucrurile care nu iti plac - aici apar complicatiile - e bine sa ai curaj sa schimbi ceea ce poti si seninatate sa aceepti ceea ce nu poti schimba.
-
mai greu e cand faci lista cu lucrurile care nu iti plac - aici apar complicatiile - e bine sa ai curaj sa schimbi ceea ce poti si seninatate sa aceepti ceea ce nu poti schimba.
nimic nu se obtine fara efort ;)
atat timp cat nu sadesti ... cum sa cultivi?
daca putem accepta ca orice efort poarta in el si recompensa ...
-
daca putem accepta ca orice efort poarta in el si recompensa ...
stii ce greu vine uneori recompensa .... :D
-
daca stai sa faci teoria asteptarii ...
daca aplici termene ...
nu vei gasi niciodata motivarea!
doar frumusetea recompensei iti da puterea de a crede ...
chiar daca astepti sute sau mii de ani ;)
-
da doamne sa am timp sa astept mii de ani :D
-
timp, ai!
elimina-i doar, limitele ;)!
-
-∞ ..... +∞
e mai bine acum?
-
deja l-ai ingradit!
-
???
azi este marti
poate maine ma prind :D
-
daca uiti de gard ... maine poate fi AZI ;)
-
In esenta cu cit stiu mai mult, cu atit stiu ca nu stiu nimic.
-
In esenta cu cit stiu mai mult, cu atit stiu ca nu stiu nimic.
iaca o dovada clara ca de la Socrate pana acu` nu s-a schimbat mai nimic in meandrele gandirii :P
-
se spune ca, aflat pe patul de moarte, filozoful i-a spus discipolului: acuma stiu ca nu stiu nimic; iar acesta i-a raspuns: vai! eu nici macar atat nu stiu :(
-
bai, se zice ca esentele tari se pastreaza in recipiente mici, si cu stejarul cum facem ?
-
parca in stejar nu se putea bate cuiul ...?
-
de ce cui, musai ?
-
de ce cui, musai ?
expresia folosita ca "nu poti bate un cui in el " se refera la esenta tare a lemnului de stejar...
-
"esenta tare" poate fi si o expresie a inflexibilitatii , nu credeti ?
cred ca tare bine ar fi si pentru noi si pentru cei din jur daca am putea folosii "esentele" din noi in f-ctie de imprejurari . nu de putine ori acolo unde am dat gres cu "stejarul" mi-a iesit pasienta folosind " salcia " :D
-
dar in esenta esti tot de lemn?
-
de lemn , pui , de lemn...
asta e bun ca nu... rugineste :D :D :D
(http://i242.photobucket.com/albums/ff179/bondx99/4-5.jpg)
-
de lemn , pui , de lemn...
asta e bun ca nu... rugineste :D :D :D
.....
nici nu are purici .... in esenta ;D
-
daca fiecare ar sti in esenta ce-l caracterizeaza, ce-l defineste, cred ca am fi mult mai linistiti
-
"Experienta este cel mai prost invatator. Ea ne da intai examenul si numai dupa aceea lectiile."
in esenta asa e...
-
Experienta este cel mai prost invatator atunci cand tinem musai sa trecem noi prin ea - cand o "prindem" de la altii ii spune deja- bratara de aur - si asta este o "esenta" .
-
as spune ca tine de vanitate
-
in esenta si vanitate poate fi constructiva - numai sa stii cum s'o "ghidonezi"
ups - deja filozofez - mai bine ma duc sa trag un pui de somn .....esential :D
-
“Iubirea e esenta vietii.”
Oare?
-
da, mai. iubirea ca energie (complexa) nu doar aceea pentru un partener de cuplu. :P
nu vi s-a intamplat, in anumite momente din viata, de oboseala, deprimare, tristete...sa simtiti (evident, fals) ca nu mai puteti iubi, ca nu mai puteti simti frumos? sunt momente oribile, de goliciune si non-sens...
-
asa e. dar totusi mi se pare prea restrictiva treaba asta. daca nu am norocul si fericirea sa iubesc si sa fiu iubita, inseamna ca sunt un om de nimic, fara sens/valoare, ca nu traiesc??
-
jul , iubirea ca esenta a vietii nu se refera strict la iubirea femeie-barbat , ci la capacitatea de a iubi tot ce poti din jurul tau , din existenta ta...n-are rost sa-ti dau exemple ca esti fata desteapta :D
-
asa e. dar totusi mi se pare prea restrictiva treaba asta. daca nu am norocul si fericirea sa iubesc si sa fiu iubita, inseamna ca sunt un om de nimic, fara sens/valoare, ca nu traiesc??
asta e imposibil. toti suntem iubiti si iubim pe cineva sau ceva. ne iubesc si ne iubim parintii, copiii, prietenii, animalele de casa...iubim florile, cerul, vara, ploaia...ceva...e imposibil sa nu iubesti, toata viata.
tocmai ca nu reduceam iubirea la forma ei de cuplu.
-
asa e. dar totusi mi se pare prea restrictiva treaba asta. daca nu am norocul si fericirea sa iubesc si sa fiu iubita, inseamna ca sunt un om de nimic, fara sens/valoare, ca nu traiesc??
ia-ti un caine ...
(http://img8.imageshack.us/img8/4997/122iubireadusmanuluijpg.jpg)
-
mitzi din poza nu mi se pare tocmai entuziasmata :D
-
dar seamana un pic cu tine ...ai observat ?
-
pe bune? n-am stiut ca am urechile asa de mari :D
-
“Iubirea e esenta vietii.”
Oare?
Aerul e esenta vietii! Oricine poate verifica :D
-
si apa in stare lichida :)
-
Aerul e esenta vietii! Oricine poate verifica :D
da mai bogdane, dar … love is in the air
-
hai ca am descoperit esenta vietii si va dau si voua
(http://www.springvalleyherbs.com/images/springvalley/life-essentials.jpg)
-
aici e ceva subtil ca are doar 90 de tablete !!?? 8)
-
se da pe reteta
-
Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice.
Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat.
Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie. Radu Beligan
-
facem uneori in viata alegeri care ne costa - in momentul in care le facem ele par sa ne fie favorabile sa ne aduca fericire sau bunastare, sau sa fim pur si simplu atrasi de ele - dar apoi constatam ca au un "pret"' - poate mai mare decat ne-am dorit
si daca am fi pusi in situatia de a mai face inca o data aceasi alegere - culmea am alege din nou acelasi lucru - este aceasta oare adevarata incercare - esenta - pentru alegerile pe care le facem - stiind bine cat ne costa dar considerand ca ceea ce am ales este corect, drept, ca merita si ca ne dorim ceea ce alegem
-
esenta suntem noi. trasaturile noastre de personalitate, felul de a fi, acestea ne conduc sa facem acelesi alegeri.
si chiar repetam de multe ori acelasi tipar chiar daca nu suntem atenti si nu ne dam seama.
-
si atunci oare esenta noastra si trasaturile ne sunt influentate de cultura pe care o accumulam ? mai putem schimba ceva sau ramanem in esenta noastra aceasi indiferent de cea ce accumulam - cunostiinte, experienta ...
-
categoric. cultura vs natura e o dezbatere veche. dar in esenta noi suntem rezultatul a trei dimensiuni: ereditate, mediu si educatie (cultura daca vrei).
-
Rudolf Steiner spune ca ar fi cel puţin 4 dimensiuni. Dacă a 4-a e timpul... e logic. Nu suntem aceiaşi în timp, nici măcar ca şi compoziţie fizică, de la o zi la alta... Poemul meu despre esenţă: ::)
Totem
Dincolo de puţinul din noi
Există întotdeauna o oază, descoperită sau nu,
Pe care suntem meniţi s-o regăsim, goi,
Până la sfârşitul zilelor, până la sfârşitul cuvintelor, cu da sau nu.
Dincolo de alte nenumărate imagini şi de atâtea chipuri
Care ne bulversează în fiecare zi,
De la cele din tramvai şi până la cele sculptate de amintiri în nisipuri,
De la chipurile incognito de miazănoapte şi până la reflexiile de miazăzi,
Există o imagine unică ce nu se lasă niciodată găsită…
E ca o fata morgana… când mai aproape, când mai departe,
Când senzuală, când doar un semn într-o carte rătăcită,
Când un banal slogan – uneori sensibil real, alteori doar vorbe deşarte.
Am încercat, în atâtea secole de umanitate
Să o păcălim, să o luăm în derâdere, sau cuvinte
Să încercam să îi atribuim, dintr-o zadarnică dorinţă de caritate,
Faţă de propriul ego sau faţă de exteriorul care ne minte.
Am încercat, când cuvintele nu au mai fost de ajuns,
Să o pătrundem în gesturi, în dragoste, în comparaţii,
Sau, imaginându-ne-o în tablouri în care tot degetul nostru impotent chip ne-a uns,
Să sculptăm în ea mici faţete superficiale, să ne iluzionăm că suntem ca fraţii.
Şi totuşi… dincolo de puţinul pe care l-am reuşit în acest mod
Şi care nu exprimă nici măcar a zecea parte din imaginea ceea
Mai există un tremur omniprezent de aripă invizibilă, un nod
În gatul nostru şi în gâtul istoriei…
Acea oglindă unică ne urmăreşte şi de-a pururi există
Căci mereu vom vorbi despre ea, din tot ce putem…
Nici spiritul, nici sufletul si nici măştile noastre nu îi rezistă
Până la urmă.
Este ceea ce suntem… Ca un totem.
Cine s-ar încumeta să se definească în cuvinte, în totalitate… înainte de moarte ?
-
din puntul meu de vedere sunt suficiente doar doua lucruri pentru ca le includ si pe celelalte si aceste lucruri sunt mediul natural sau natura si mediul social sau societatea in care este inclusa si educatia si ereditatea, putem afirma cu certitudine ca ceea ce ne-a fost transmis de stramosi a fost influentat continu de evolutia societatii si aici vorbim despre atat despre valori cat si despre principii iar din punct de vedere al temperamentului Ĺi al personalitaĹŁii de asemenea. astfel natura vs cultura trebuie studiat si din perspectiva cultura din natura sau natura culturii
-
iar din cele de mai sus se poate deduce ca esenta este din puntul de vedere al prismei prin care vedem lucrurile si prisma creata de natura si societate,prisma care ne face sa repetem aceleasi greseli indiferent daca vorbim de alegeri sau de trairi si simturi.
-
Adevărul
Gandhi și-a dedicat viața înaltului scop de a descoperi adevărul sau Satya. A încercat să obțină aceasta prin învățarea din propriile greșeli și experimentând pe el însuși. Și-a intitulat autobiografia „Povestea experimentelor mele cu adevărul”. Gandhi a declarat că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri și nesiguranțe
Non-violența
Gandhi și-a explicat filozofia și modul de viață în autobiografia sa: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului și iubirii a învins mereu. Au existat tirani și criminali și, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna.”
În aplicarea acestor principii, Gandhi nu a dat înapoi de la a le duce către cele mai logice extreme, închipuindu-și o lume în care chiar guvernul, poliția și armata erau non-violente. Totuși, Gandhi era conștient că acest nivel de non-violență cere credință și curaj incredibile, pe care a realizat că nu toată lumea le posedă. De aceea a sugerat că nu toată lumea trebuie să țină cu încăpăținare de non-violență, mai ales dacă aceasta este folosită ca scuză pentru lașitate: „Cred”, scria el, „că acolo unde singura alegere este între lașitate și violență, eu aș sugera violența”.
-
Simplitatea
Gandhi credea cu convingere că o persoană implicată în serviciul societății ar trebui să ducă o viață simplă, lucru care ar putea duce, credea el, la Brahmacharya - puritatea spirituală și practică. Simplitatea lui a început prin renunțarea la modul de viață occidental pe care îl ducea în Africa de Sud. L-a numit „reducându-mă la zero”, ceea ce înseamnă renunțarea la cheltuielile inutile și adoptarea unui mod de viață simplu.
Gandhi petrecea câte o zi din fiecare săptămână în tăcere. El credea că abstinența de la vorbire îi aducea pacea interioară. În acele zile comunica cu ceilalți prin scris.
La întoarcerea în India din Africa de Sud, unde a practicat dreptul cu succes, a renunțat la a purta haine occidentale, pe care le asocia cu bogăția și succesul. El se îmbrăca pentru a fi acceptat de către cea mai săracă persoană din India, susținând folosirea pânzei lucrate în casă (khadi). Gandhi și adepții săi au adoptat purtarea hainelor țesute din fire toarse de mâna lor și încurajau și pe alții să facă la fel. În timp ce muncitorii indieni nu aveau un loc de muncă, ei își cumpărau deseori hainele de la fabricile deținute de englezi. În opinia lui Gandhi, dacă indienii și-ar fabrica propriile haine, ar cauza un puternic șoc economic sistemului britanic din India. Prin urmare, roata de tors a fost inclusă mai târziu pe steagul Congresului Național Indian. Ulterior, Gandhi a purtat un dhoti pentru tot restul vieții sale pentru a exprima simplitatea existenței sale.
Credința
Gandhi s-a născut hindus și a practicat hinduismul toată viața sa, majoritatea principiilor sale provenind din hinduism. Ca un hindus obișnuit, el credea că toate religiile sunt egale și a respins toate eforturile de a-l converti la o altă religie. A fost un teolog avid și a citit considerabil despre toate marile religii. Gandhi credea că în centrul fiecărei religii este adevărul și dragostea (compasiunea, non-violența și Regula de Aur). De asemenea, el punea la îndoială ipocrizia, abaterile și dogma din toate religiile și era un neobosit reformator social.
-
Cine s-ar încumeta să se definească în cuvinte, în totalitate… înainte de moarte ?
in dimensiunea aceasta ... :-\
cand refacem arhetipul ... adunam bucati din noi
-
Cine s-ar încumeta să se definească în cuvinte, în totalitate… înainte de moarte ?
in dimensiunea aceasta ... :-\
cand refacem arhetipul ... adunam bucati din noi
Cine nu mai vrea, nu mai poate sau nu mai are nimic de "adunat" pana atunci. ;)
-
In esenta, viata-i simpla sau e complicata?
-
In esenta, viata e simpla... singurul ei rost este acela de a fi traita. Daca se poate, la max. De ce trebuie - cred ca asta ne depaseste. De aceea, ne-o complicam de fiecare data cu intrebari retorice si pseudo-raspunsuri existentiale. ::)
-
deci viat e simpla, dar oamenii sunt complicati?
-
Da, se poate spune si asa... ::)