Arhiva > Arhiva

Leac pentru stres?

(1/59) > >>

admin:
    Cand am auzit prima data de stress, credeam ca este doar o exagerare a unei stari de oboseala, resimtita de anumite persoane dupa un exces de efort intelectual. Eram constient ca exista persoane cu putere de munca si concentrare mai reduse si care pot fi afectate de stres, dar pe mine in nici un caz nu ma vedeam atins de o astfel de stare. Credeam ca sunt atat de tare si ca pot tine atat de mult la taraiala, incat va fi imposbil ca ceva sa ma afecteze. In anii aceia in care Ceausescu ne forta sa lucram uneori chiar si duminica, cu tot efortul pe care-l faceam, nu credeam ca stari de extenuare si de depresie au sa ma afecteze si pe mine. Psihicul era extrem de putin fortat, iar ceea ce munceam, imi facea placere. Si satisfactie. Eram tanar, doream sa ma afirm, sa se vada ceva dupa mine si culmea impotriva a tot cese spune si se blameaza astazi, atunci exista sansa de a te dezvolta profesional. N-am spus insa ca te si bucurai de vreun folos material dupa asta, dar pentru mine, atunci, era suficient ca simteam ca reusesc in cariera.
    Ca si mine sunt cred foarte multi in tara asta, care dupa 90 si-au schimbat profesia si au abordat alt domeniu, asta nu din placere ci dintr-o necesitate vitala: aceea de a te intretine material. Cu toata starea de emulatie care ma motiva sa muncesc in noua directie pe care mi-am ales-o, cu toate ca aparusera si primele satisfactii materiale, simteam cum periodic o stare noua incepe sa puna stapanire pe mine. La inceput am crezut ca este doar o usoara nervozitate data de oboseala, ca este ceva temporar, dar repetabilitatea mi-a aratat ca devenisem stresat. Aparusera probleme la care nu eram inca adaptat si cum nu puteau fi evitate, creierul meu facea eforturi uriase pentru a le rezolva. Asta a dus intai la o neliniste interioara, apoi la o stare de nerabdare bolnavicioasa de a vedea lucrurile cat mai repede rezolvate, dar cel mai mult ma afecta nelinistea si teama fata de ce se intampla maine. Pierdusem siguranta aceea pe care o aveam inainte de 90, care-mi dadea confortul si calmul unui venit sigur lunar, nu spectaculos, dar suficient incat sa nu-mi fie teama ca nu voi putea face fata cheltuielilor curente. Departe de mine sa fac apologia comunismului si a tot ceea ce a insemnat el pentru noi cei care am trait acei ani, incerc doar sa evidentiez cam ce s-a intamplat cu psihicul nostru atunci cand am iesit din cusca in care primeam zilnic ratia de hrana si ne-am vazut in mijlocul unui camp cu de toate, dar fara stiinta de a culege.
    Sunt convins ca noile relatii intervenite intre oameni, noile necesitati cotidiene care incepeau sa apara in anii aceia de dupa 90, cu proiectie chiar si in ziua de azi, au lasat urme adanci in psihicul nostru. Noi inca nu eram pregatiti pentru o schimbare radicala, iar adaptabilitatea era una dintre calitatile care ne lipseau, nefiind antrenati pentru asa ceva.
    Chiar si cei care nu au apucat sa munceasca inainte de 89, sunt afectati de aceleasi probleme ca si noi, pentru ca educatia pe care au primit-o si mediul in care s-au dezvoltat, nu au fost cele necesare si potrivite pentru a putea fi pregatiti sa dea dea piept cu un capitalism primitiv si salbatic, asa cum este cel care actioneaza in Romania.
Lipsa de adaptare, necunoasterea unor necesitati fundamentale, a regulilor care actioneaza in capitalismse se vad mai ales acum in perioada de criza. Nimeni nu ne-a spus ca exista si situatii de gap financiar, ca pot aparea brusc situatii in care se poate pierde serviciul fara alternativa unui alt loc de munca, ca statul este incapabil sa-si  ajute cetatenii pentru ca este neputincios si el.
    Lipsiti atatia ani de un confort care in alte tari era ceva normal, iesind afara, vazand si apoi dorind si ei, romanii au dat iama la banci, la tot felul de institutii, inrobindu-se financiar de multe ori doar pentru un televizor. Asa am ajuns datori vanduti intr-o perioada in care veniturile sunt nesigure si incerte. Naivitatea noastra este platita scump, cu ceea ce avem mai important: sanatatea. O multime de oameni sufera de depresii adanci, stresul este ceva cotidian, iar actele de disperare extrema au devenit ceva cu care ne-au obisnuit deja stirile grobiene.
   Ce este insa de facut, ce mai putem repara?
In primul rand acesti 2-3 ani de criza ar trebui sa serveasca drept exemplu si experienta, astfel incat greselile pe care le-am facut sa nu se mai repete. Apoi trebuie sa facem orice pentru a ne echilibra financiar, chiar si daca va trebui sa renuntam la un anumit confort cu care ne obisnuisem. Sanatatea este mai importanta decat orice casa, masina sau televizor.
    Apoi foarte important este sa ne pastram optimismul si increderea ca raul este trecator. Sa ne inconjuram cu prieteni, pentru ca grupurile dau mai usor posibilitatea instalarii pozitivismului. Daca nu aveti prieteni, cautati-va colegii din liceu, amicii de joaca din copilarie. Revederea unor astfel de persoane va va aduce o stare de bine, pentru ca in subconstient le legati de perioadele frumoase. Evitati persoane negativiste sau care va pot aduce amintiri nu tocmai placute.
   Comunicati, eliberati raul din voi, incercati sa gasiti confidenti potriviti pentru asta. Incercati sa intrati in comunitati compatibile cu voi, participati la discutii, nu ramaneti interiorizati si intimidati.
   Exista multe activitati relaxante, care nu necesita neaparat eforturi financiare, incercati si va petreceti cat mai mult din timpul vostru liber bucurandu-va de ele.
   Aveti incredere, nu cedati la orice varf de sarcina negativa, iar daca simtiti nevoia unui sfat de specialitate nu ezitati sa-l cereti. Nu este o rusine sa mergi la psiholog, dincolo lumea civilizata a incetat de mult sa se fereasca de terapii de acest gen. Intradevar si aici este o discutie pro si contra psiholog dar am sa revin pe aceasta problema. Va las si pe voi sa va spuneti parerea si in situatia in care ati trecut prin astfel de stari gasidu-le rezolvarea, incercati sa transmiteti si altora din experienta voastra.

almi_gabi:
Un gand de bucurie creaza prin rezonanta ganduri similare si in mintea altora. Nasterea unui gand pozitiv este un antidot puternic ce poate contracara orice gand negativ. De aceea, practicand gandirea pozitiva vom dobandi o mare putere creatoare.
                                                                                                                        Swami Shivananda

maria171:
buna ziua
azi m-am inscris pe forum
am citit un pic, sunt la birou, si mi se pare ceva deosebit
presimt ca voi ajunge dependenta
imi place cum scrie administratorul
si eu sunt o persoana singura
multa vreme am cautat solutii sa scap din starea asta
ajunsesem sa ma ascund de prieteni de parca aveam o boala urata
problemele nu aveam cu cine sa le discut si daca aveam o discutie la serviciu cu vreun sef,
si acasa ma certam, in gand, cu cel care imi facuse ziua amara
stateam in aceiasi baltoaca zile in sir, chitita pe aceleasi probleme
era ca o bucla temporala din care nu puteam iesi
si din punct de vedere financiar imi era greu, referitor la ceea ce spunea adm despre schimbarea regimului
apoi am descoperit lumea animalelor
acum am 3 porcusori de guineea care m-au schimbat de nu ma recunosc
m-am deschis catre lume, am cunoscut oameni noi, de foarte buna calitate si am reusit sa scot din mine toata dragostea cu care nu prea stiam ce sa fac
chiar si faptul ca scriu acum e o reusita
am mai auzit pe cineva care spunea: cand sunt amarata imi iau cainele si plec afara
acum ma pregatesc sa ma intalnesc cu fostii colegi de liceu, sa aniversam o suma rotunda de ani de cand am terminat
dupa ce m-am "dat la fund" atatia ani sunt o surpriza pentru ei

maria171:
culmea e ca printre prietenii mei de acum e si un psiholog
si ea e singura si are animale
discutand cu ea, diferite subiecte, am inteles ce mult conteaza un sfat de la un specialist
si prietenii te pot ajuta, dar se si pot incarca cu necazurile tale
dar ce faci cand prietenii nu iti sunt decat simpli amici si pe langa stresul provocat de problemele personale iti mai fac si ei necazuri povestind mai departe ceea ce aud de la tine?

Dorin:
   Maria , sa-ti deschizi sufletul in fata celor dragi este un lucru absolut necesar . Inchiderea in sine creeaza probleme , frustrari care conduc uneori si la boli . Totodata acest lucru te face sa te simti mai usor , te ajuta sa te focusezi mai apoi pe probleme cu adevarat importante in viata , luand mai putin in calcul " pietrele de pe inima " . Dar intotdeauna trebuie sa ai grija in fata cui iti versi acest naduf . Nu e destul ca tu sa castigi increderea unei persoane , trebuie ca acest lucru sa fie reciproc .
   Si apropo de animale , daca esti singur sau nu , se spune ca animalul cat de mic si necomunicativ pare,  iti umple viata

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare