Chat - aici putem discuta orice (aproape orice...) fara sa fim off topic

[LiaV]

Si-am mai primit de la un bun prieten din Bucuresti asta. Va mai amintiti de film?

AndrĂŠ Rieu - Supercalifragilisticexpialidocious (Mary Poppins)

[LiaV]

Caroline scria despre coincidente in viata. Asa mi-a amintit de acest film frumos si sensibil. Sper sa se poate vedea de aici si, mai ales, sa va placa.

[Caroline]

Un copil nu poate lua prea multe decizii. Adultii de langa el intervin, fara sa ii ia in seama dorinta si il orienteaza in alte directii, care sa-i asigure un trai material ok. Dar copilul continua sa viseze la ceea ce inima-i sopteste. Si cumva... poate mai spre apusul vietii, cand treburile s-au mai linistit, face intr-adevar ceea ce a stiut dintotdeauna ca e menit sa faca.
Nu crezi asa?

Bine ne-am regasit! (Am mutat discutia aici, ca nu mai cadra cu Revelionul...)
De scris, scriu de cand ma stiu (recent, am facut curat si am aruncat vreo 4 cutii de hartii de cand eram "mica"...). Numai ca n-am incercat niciodata sa public. Sincer, ar fi doua motive: unul trecut si unul prezent.

Cel trecut e, asa cum spui, ca parintii mei nu numai ca au tratat asta ca pe un moft, rificulizandu-mi talentele cu care ajungi "muritor de foame", dar chiar opunandu-se vehement sa merg la facultatea de filo, in favoarea stiintelor. Pana si profesorii mei au incercat sa-i convinga si atatea discutii au fost ca maica-mea ajunsese la un moment dat sa aiba vise de culpabilizare, gen un Eminescu care ii arunca in fatza cu repros compunerile mele de nota 10 de la scoala. M-au convins... m-am maritat cu un barbat "copia lu' tata", iar poeziile si desenele mele au fost ingropate in "lumea mea", un soi de "secretul unui paria" alungat in subconstient, vreo 15 ani...

Acum 3 ani, cand am divortat, una din hotararile "schimbarii" (pe care mi-am dorit-o si mi-o doresc constient) a fost sa nu-mi mai ascund, ci sa-mi confrunt toate temerile din trecut... care au dus la acest rezultat din prezent. Fara sa mai dau vina pe nimeni. Doar in scopul "exorcizarii". Evident, am trecut de la faze de ceatza totala, la faze de ura acerba, impotriva mea, impotriva celor din jurul meu, pana am ajuns la iertare...

Scrisul si desenul (transformat in fotografie, acum) au fost doar una dintre aceste temeri. Am avut vreo 2 ani in care m-am apucat sa public pe bloguri orice, pana la exhibitionism (in sensul mental, nu sexual). Tot ce era "secret" a devenit public pana acolo ca la un moment dat nimeni nu ma mai credea ca vorbesc intr-adevar despre viata mea personala: adevarul devenise cea mai buna minciuna. Sau scenariu. Dar asta conteaza mai putin. Concluzia a fost alta: cand am ajuns la peste 1000 de vizitatori pe pagina in fiecare luna, a trebuit sa accept ca oamenilor chiar le placea sa ma citeasca...

Motivul prezent este ca (o sa razi, poate) ma sperie volumul enorm de maculatura (in librarii si pe net) din zilele noastre. In paralel cu demodarea cultului lecturii. Si ma tot gandesc d ela o vreme... da, am vocabularul si antrenamentul necesar de a scrie relativ usor si bine despre aproape orice. As putea chiar sa inventez best-sellere gen "How to..." si sa scriu maculatura pentru naivi si pentru bani. Dar nu vreau sa scriu despre ORICE. Aproape toata lumea "stie sa scrie" despre orice in ziua de azi si nu ma motiveaza nimic sa ingros randurile si sa bat cararile largi. Nici macar castigul material.
Asa ca... inca sunt in cautarea subiectului. 

Pe de alta parte, in ce priveste coincidentele, am ajuns sa cred ca sunt un fel de "medium" pentru asa ceva. La anumite intervale de timp (si mai ales cand trebuie sa iau decizii mari in viata, ca anul acesta), mi se intampla sa intalnesc "intamplator" persoane care joaca rolul unor proiectii - holograma a ceea ce as fi putut fi (sau as putea fi) daca... Le mai zice "sincronicitati".
La Revelion trebuia sa vin si eu initial, daca nu erau niste incurcaturi la mijloc...

Tot legat de coincidente, ar mai fi una (care astept sa vad daca se confirma cand voi citi cartea ta): La un moment dat, si eu mi-am dorit foarte mult un copil. Doar ca de cand ma stiu sunt un "peregrin" (n-am stat niciodata mai mult de 6 ani consecutiv in acelasi loc). Si am avut o buna bucata din viata un fel de "inger" uman langa mine (nu fizic). Dupa ce-am citit eu prin recenzii, cred ca o sa am impresia ca-mi citesc propria poveste... 

[LiaV]

Tot legat de coincidente, ar mai fi una (care astept sa vad daca se confirma cand voi citi cartea ta): La un moment dat, si eu mi-am dorit foarte mult un copil. Doar ca de cand ma stiu sunt un "peregrin" (n-am stat niciodata mai mult de 6 ani consecutiv in acelasi loc). Si am avut o buna bucata din viata un fel de "inger" uman langa mine (nu fizic). Dupa ce-am citit eu prin recenzii, cred ca o sa am impresia ca-mi citesc propria poveste... 

Ai scris frumos, Caroline. Mi-a facut placere sa citesc.

Parintii mei nu au tratat nici macar ca moft dorinta mea de-a scrie. Nici nu i-a interesat nimic altceva, decat ce-au ales ei pt mine. Eram ca un mic animalut de casa, ce trebuia sa fac cum spun ei.

Azi insa, privind in urma, pot vedea ca in ceea ce ma priveste, asa a trebuit sa fie.
Tata a lucrat la trustul de constructii care a construit liceul de muzica, lucrare finalizata exact in anul in care eu trebuia sa merg la scoala - 1968. Acolo, dupa cativa ani mi-am intalnit primul mentor.
Vazand ca sunt un copil necajit, m-a luat sub "aripa" lui, m-a dus la el acasa (statea peste drum de blocul meu), mi-a aratat biblioteca lui imensa, in care predominau carti de filozofie.
Imi amintesc si-acum momentul in care mi-a deschis una din carti si mi-a aratat imaginea corpului uman, cu centrii energetici.
Mi-a vorbit ore in sir, cu rabdare. Nu mai stiu nimic din ce mi-a spus, doar acea imagine o mai am in memorie. Dar imi amintesc ca ma apuca un somn profund, chinuitor si ma straduiam din rasputeri sa nu vada.

De maritat, m-am maritat ca sa scap din casa parinteasca, de mama mai exact. Si dupa 22 de ani am divortat.

Nu crezi ca scrisul pe blog te-a ajutat sa iti privesti trecutul si temerile? Iar faptul ca oamenilor le-a placut ceea ce scrii, n-ar putea fi un mod de a te orienta in directia potrivita? O incurajare.

Eu nu m-am gandit decat mai tarziu la volumul mare de carti din librarii si la faptul ca oamenii nu mai citesc. Chiar am dat recent peste un articol, in care se spunea ca tinerilor de azi le este rusine sa fie vazuti cu o carte in mana. Si m-am gandit la copiii mei. Nici ei nu mai citesc, cu toate ca in copilarie si adolescenta o faceau.

Deci... nu m-am gandit dinainte la ce urma sa se intample atunci cand finalizez cartea. Eu doar am scris, pt ca asa am simtit ca trebuie sa fac. Vom povesti si despre asta. Dar parca pe undeva am pomenit in treacat cum am inceput sa scriu Peregrinul. Cred ca in interviul ce l-a publicat Cenusa de trandafir.

Am stiut despre cine trebuie sa scriu, de ce trebuie sa fac asta, dar n-aveam idee cum sa pun in cuvinte. Asta apropo de ingeri. De oriunde or fi... sunt bineveniti )
Am inceput cartea de 2 ori si mereu am simtit ca nu e ok. Aveam un sentiment apasator in inima. Si ma opream, ma infuriam... chiar am si plans de suparare, pt ca atunci cand trebuie sa faci ceva... acel ceva de care stiai de copil, nu-ti mai gasesti linistea.

Pana la urma, am realizat ca nu fac nimic daca stau cu nasul pe internet, in grupul meu toata ziua, asa cum acum sta poate Gigi. Nu puteam ramane imprastiata in mai multe directii.
Si am sters! Nu e greu sa stergi, mai greu este sa faci ceva frumos, sa postezi lucruri placute.
Era 7 iulie 2010. 
Asa ca am avut timp sa ma intorc spre mine, sa-mi gasesc starea de liniste si sa-mi ascult acel glas firav, interior. Este cu totul altfel decat ce auzi in afara, sunt convinsa ca stii. 

In 14 august am inceput Peregrinul, fara sa stiu mai mult decat inceputul si in foarte mare subiectul. Pe-atunci stiam ca vor fi 3 carti, nu 4. Capitol dupa capitol... randurile s-au asternut. Nici eu nu sunt crezuta cand spun ca nu stiam ce va urma in capitolul urmator si ca de cele mai multe ori eram surprinsa de ideile ce-mi curgeau prin minte.
Cand in 14 octombrie am pus punct, plangeam si m-a cuprins o pace interioara si un sentiment de... lucru bine infaptuit.

Este frumos sa scrii, Caroline. Daca incepi ceva o data, de doua ori... fara sa sovai sau sa renunti, vei vedea ca si atunci cand dormi, vei visa ce trebuie sa asterni pe hartie. Vei fi ghidata din directii la care acum nici nu te gandesti!
Totul este sa incepi. Mototolesti o foaie, zece... stergi... si o iei din nou de la inceput, daca simti placere atunci cand scrii.
Daaa, toata lumea stie sa scrie, ai dreptate. Insa majoritatea scriu cu mintea. Au invatat sa lege cuvant dupa cuvant, sa creeze fraze frumoase, sa placa. Cine nu a facut compunere la scoala? )
Asta se cauta in general: banii si succesul. Imaginea.
Cartile multora insa se vor acoperi de praf pe rafturi peste ani. Peren este doar ce porneste din linistea inimii.

Spui de sincronicitati...
Ai vazut Profetiile de la Celestine? Sau ai citit cartea?

Cred ca ai fi gasit Peregrinul si in librarie. Daca adaugi taxele postale, tot la acelasi cost ai fi ajuns.
Si nu stiu... nu iti pot spune eu daca te vei regasi in vreunul din personajele mele, dar mi-ar place sa-mi spui. Sper ca ceea ce am scris, in tot acel amalgam de intamplari, sa gasesti ceva care sa te ghideze cum sa mergi mai departe. Este speranta pe care-am avut-o chiar de la inceput, aceea de a fi de folos cu ceva semenilor mei.

Sa scrii pe blog... este bine, da. Ai feedback-uri imediate, placute, incurajatoare. Dar totul parca este lipsit de energie, asa mi se pare. E trecator. Si mult practicat, de asemenea. 

Ce-ai scris acolo de ex, viata ta... nu ai putea incerca s-o transpui intr-o carte si s-o publici?
Fiind ceva familiar tie, unde nu ai nevoie decat de memorie si nu si de imaginatie, cred ca te-ar ajuta sa-ti intri in mana. Important este s-o faci, Caroline, daca asa simti! Si apoi... vei vedea.

Wow.... uite cat am scris iar!

Numai atat adaug: daca n-a fost Revelul, las' ca mai e si Sighisoara. Va fi frumos... primavara. Cand va fi sa fie... va fi, cu siguranta.

[LiaV]

Uite, Caroline... imi place mult cantecul acesta. E important sa gandim astfel si sa nu trecem prin lume traind doar pentru noi si cei apropiati.

I Was Here (United Nations World Humanitarian Day Perform...

[Caroline]

Multumesc! Eu tocmai am vizionat filmul acela turcesc... si nu prea mai am cuvinte, deocamdata. Noapte buna!

[collin_pow]

<a href="" target="_blank" class="aeva_link bbc_link new_win"></a>

[LiaV]

"Nu ne crezi? ESTI BOU"

SU-PEEEEER!!!!! Multumesc!!!! Mi-ai adus buna dispozitie la cafeaua de dimineata.

[theo365]

....i s-a intamplat azi unei amice ...
Libera si fara medicamente!

Particip la traficul din Bucureşti cu RATB-ul. De data asta, în tramvai. Urc în primul care ajunge în staţie, ştiu ca e greşit dar nu-i nimic, o să cobor la timp să iau altul.

Mâna destinului, zic!

Îmi zboară gândurile cu ochii lipiţi de geamul murdar şi îmi aduc aminte că trebuie să dau un telefon, urgent,urgent! Evit să vorbesc în autobuz sau în tramvai, din res...pect pentru cei din jurul meu dar, daca nu o făceam, uitam a câta oară…Bag mâna în poşeta şi încep să caut telefonul, oare l-am luat de acasă? Îl ating şi mă bucur dar mâna mea ramâne blocată, nu mai vrea să iasă şi pace. Câteva din simţurile mele s-au lipit de cele două femei care urcă în tramvai, una vorbind la telefon, cealaltă urlând cât o ţineau corzile vocale:
,, Fir-aţi ale dracului de femei nebune, să nu care cumva să vii lângă mine şi să vorbeşti la telefon, că te sparg, te sparg!’’ - şi se aşează în spatele meu . Eu ramân înţepenită,nu reuşesc să-mi mai scot mâna din geantă, de telefon nici nu mai poate fi vorba. ,,Nenorocitelor, vă credeţi la birou în staţia de tramvai, rezolvaţi probleme, ce să-ţi zic, sunteţi obosite de dimineaţa!bip, bip. La sapă cu voi, să vedeţi ce este munca! Fir-aţi ale… Să vă..bip bip bip bip ( e chiar o frază, cu detalii).Ce stiţi voi? Nu stiţi nimic, vi se aplatizeaza … stând la birouri şi vorbiţi la telefon dar sunteţi obosite de dimineaţa că nu stiţi ce e munca, la 9 la birou… La 9? Dar la 6, ce are?.Bip, bip, bip… Nu sunt eu sefa, că vă rezolvam eu. Sînteţi obosite de dimineaţa, hai, acasă, la somn, nu aveţi ce căuta, demisia, nenorocitelor! Bip, bip, bip..Eu vorbesc urât, eu? Limba română are multe conotaţii şi, da, nu am un limbaj elevat, bine că sînteţi toate nişte doamne, nu sinteti! Nici nu ştiţi ce înseamnă ,că vă ..bip, bip, bip( aşa de multe bip-uri că poţi face un film XXL) Unde sînt multe femei , este pericol social, vorbesc mult şi prost! Să tacă, sa tacă,să vorbească doar când sint întrebate …”

Eu, ma ridic, incet...tacută... să nu devin pericol în pericol …era vremea să cobor şi m-am bucurat că nu m-am trezit cu nervii ei în jurul gâtului meu. Telefonul a rămas în geantă şi mâna tot acolo. Am scapat! Mai arunc o privire cu coada ochiului, da, este femeie, liberă şi fără tratament!
Off...râsu', plânsu' !

[rocky]

trebuia sa dai acel telefon 

[Caroline]

Cred ca ai luat cea mai inteleapta decizie, Theo... Probabil daca scoteai telefonul (sau doar mana din geanta), riscai sa cobori si fara telefon. 

[theo365]

....i s-a intamplat azi unei amice ...
daaaa , asa e , intamplarea nu era de ratat , asa ca v-am impartasit-o si voua.....eu am redat doar ce i s-a intamplat unei amice in Bucurestiul nostru drag , bine ca asta se poate intampla oriunde ...in Romanica....

[Mari_a]

Azi mi-am facut "curat" prin computer si am dat peste o imagine pe care trebuie s-o printez si sa mi-o pun pe frigider! Ori mai bine-mi fac un wallpaper! Si un triptic, sa mi-l tin in portofel!    Asta:

Toata luna decembrie am tinut-o tot intr-o intlanire cu voi!  Am zis ca, deh, sa sarbatorim cum se cuvine sfarsitul de an! Si iata ca sarbatorim cum se cuvine si inceputul lui 2013!  Tot sarbatorim de la inceputul lui ianuarie!  Parca-s intr-un carusel... Da' nu-i rau!  La penultima iesire la InLight am venit cu masina, cu gand sa nu stau mai mult de doua, maxim trei ore. As! M-a apucat doo juma'!  Gasisem cu greu loc de parcare pe o alee, foarte aproape de un restaurant. Ghinionul meu, pentru ca la intoarcere erau masini parcate pe ambele parti si... pas Marie de mai iesi!... Era un grup de cetateni pe langa masinile din fata restaurantului, dar pareau destul de afumati (si de dubiosi!) ca sa-i rog ceva.... Asa ca dupa 2543 de manevre, am iesit... Ii auzeam cu geamurile inchise cum rad... nu stiu de ce, dar am banuit ca de mine!
La ultima iesire, ghinion pe aceeasi alee. In fata mea unii isi dadeau curent de la baterie si incercau sa porneasca o masina de curierat... Stau si astept... Coada in spatele meu... Incep sa claxoneze si sa strige: da-te sa parcam si noi mai incolo. Ma dau, dupa 5433 de manevre de intrat-iesit la milimetru printre masini. Performanta pentru mine: noaptea, cu zapada pe jos si pe viscol... "Da' las' sa stea ei aici la restaurant, eu ma duc mai incolo, sa nu mai am surprize". Si intr-adevar, la plecare era absolut liber (ca am semnat ca stau pana dimineata!  Pana si la restaurantul de langa parcare inchisese...  ). Eram pe primul loc din parcarea amenajata, insa se vedea pe zapada ca in dreapta mea, pe spatiul verde, mai fusese o masina. Pornesc, cobor sa dau jos stratul gros de zapada care se asezase peste noapte, mai stau, mai incalzesc si o iau agale spre casa, insa cu o acuta senzatie de disconfort. Spal parbrizul. Nimic. Spal luneta. Dezaburesc, dezghet, dau cu carpa prin interior, imi pun ochelarii de distanta, mi-i pun pe aia de apropiere, tot nimic. Motorul se auzea bine, la bord nu erau aprinse lumini aiurea... Si totusi ceva nu era in regula, dar nu-mi dadeam seama ce!!! Am mers incet, pe dreapta. Noroc ca la ora aia inca nu era trafic... Numai prin stanga mea vajaiau taxiurile... Ajung acasa, parchez pe stanga, cobor si... inteleg si eu, in sfarsit, de unde-mi venea disconfortul: aveam oglinda din dreapta stransa... probabil de ala de parcase-n dreapta, pe spatiul verde...   

LE: hai, sa aud glume cu fomeia la volan! 

[almi_gabi]

vezi , de aia nu-mi iau carnet de conducere !! 


****
eu am o problema cu mail-ul - mi-a "faramat" cineva adresa de mail si trimite spam-uri de pe ea !! 

bancuri cu virusi nu stii ? 

[Mari_a]

Nah, pana (si daca) o sa am (vreodata) "sofer"     ... ma chinui si eu cum pot!   

Da, esti virusata! Am primit si eu un mail ciudat de la tine. Mi-am dat seama ca nu poate fi "de la tine" si l-am sters.