da, desigur, poate fi o intamplare pe un fond "hormonal", dar nu neaparat... intr-un cuplu de lunga durata, care nu are inteligenta de a-si gestiona nemultumirile, cateodata se ajunge la o acumulare enorma de frustrare... la amandoi, sau numai la unul. in acela creste senzatia de singuratate, de imensa nemultumire si simte imperios nevoia de a gasi intelegere, afectiune (uneori, chiar daca ea exista si in cuplu, dar nu se mai vede din cauza crizei; e ingropata in mormane de lucruri nerezolvate, dospite in frustrare)... si-atunci, nevoia aceasta intensa il impinge spre altcineva, de care chiar se indragosteste. iar asta nu anuleaza, decat poate pe moment, iubirea pentru cealalta persoana. de aceea unii stau ani in sir intr-o duplicitate afectiva, si cu soata si cu amanta, nerenuntand la niciuna... altii realizeaza, dupa un timp, ca tot "fosta" ii e mai draga, sau poate mai "convenabila".

zau ca viata nu-i asa de simpla...

si eu vedeam doar in alb si negru, dar nu-i asa...
eu vorbesc aici despre oameni frumosi, nu pledez pentru indivizii imaturi emotional si duplicitari care-si traiesc existenta in minciuna si aventuri. nu. vorbesc de oameni cu caracter, cu principii sanatoase, onesti si fideli ani de-a randul, zeci chiar, care la un moment dat intra intr-o astfel de situatie, la care nu s-ar fi gandit niciodata...
eu am pledat pentru iertare, in cazul asta. da, cred ca un om care are o astfel de unica "deraiere", fiind altfel un om cum trebuie, poate fi iertat... si nu o data am constatat ca in cuplurile de lunga durata (din aceia cu 50, 60 de ani la activ) a existat un astfel de episod... numai ca, unul dintre ei a avut puterea si, poate, intelepciunea sa inteleaga si sa ierte...
