Aoleu, target, urmeaza strategie, plan...
Aoleu, te doare ceva?
Revenind....Si da si nu.
Strategie, plan, cum le spui tu, ele exista si vor exista (pentru mine). Desi viata nu este matematica pura, desi experintele de viata nu le ridicam la putere si nici nu extragem vreun radical, pentru mine a face un plan, a pune la punct, a analiza, a evalua face parte dintr-un mod banal de a functiona.
Important este sa iti fie bine, indiferent ca iti faci un plan, sau elaborezi o strategie si o si aplici sau daca traiesti pur si simplu clipa, fara a trasa reguli! Ambele variante pot fi un mod de viata sanatos, atata timp cat protagonistul este multumit de rezultate (daca le are)!
Bre, mai da-o-n-colo!
Bre, as da-o si dincolo, dar n-am vazut subectu'!
Lipseste o formula de-a lui Milton!
Sunt deschisa spre completari de ori fel.
Insereaz-o aici
! Mai stii, ironia sortii (si nu numai) poate chiar imi ofera noi idei
!
Si cum ramane cu "am cunoscut intamplator pe cineva" sau ca sa parafrazez un film celebru "...cred ca asta e inceputul unei frumoase prietenii"...?
E minunat! Daca e! Si daca nu e, e la fel de minunat!
Eu cunosc "intamplator" (numai ca eu nu cred in cuvantul "intamplator" si nici nu cred ca e ceva "intamplator") cam in fiecare zi in trafic pe cate cineva, de exemplu. Prin natura meseriei mele zilnic intru in contact cu multe persoane (saptamanal cu persoane noi), dar nici in primul caz, nici in al doilea caz si nici in alte cazuri similare nu dezvolt prietenii, ci doar relatii decente, politicoase, reci, seci, cordiale, profesionale, etc. Prin prietenie inteleg cu totul altceva. Si da, prietenia poate veni spontan, firesc, dar mai greu intre patru pereti, mai greu in fata unui monitor/laptop, mai greu pe mess sau citind o carte.
Eu pledez pentru atingerea unor scopuri pentru ca e foarte important sa ai niste scopuri in viata (le poti numi targeturi, idei, vise, dorinte, termenii sunt variati, foarte variati si fiecare dintre termeni probabil ca produce in fiecare individ o cu totul alta rezonanta). Din punctul meu de vedere fara niste scopuri, traiesti dupa cum ti se astern evenimentele in viata, fara ca tu sa le "chemi" cumva, dupa principiul "daca nu curge, pica". E drept, asta poate fi o premisa sanatoasa pentru cei ce se multuesc ca viata sa le aduca aceleasi lucruri ca si pana la momentul prezent. Insa pentru cei ce isi doresc sa experimenteze ceva nou, este necesar sa provoace cumva noul. Daca nu schimbi ceva in tine, atragi tot acel ceva cunoscut de ieri, de alataieri, de acum 5 ani. Sau paispe.
La ideea cu rezonanta in schimb ma raliez 100%. Imi place sa cred ca o relatie profunda se naste (oarecum) intamplator, se dezvolta firesc, fara sa facem eforturi (dar si fara sa neglijam) si dureaza peste timp, fiind alimentata...nu stiu cum sa ma exprim exact, sa spun asa: se intretine din caldura sentimentelor degajate reciproc.
Si mie imi place sa cred ceea ce ai scris mai sus, insa nu cred - dupa cum deja am spus - in ideea de "intamplator". Eu cred ca totul este planificat de undeva de sus si ca exista o parte fixa, careia nu ai ce-i face (ce ti-e scris ti-e pus in frunte) si o alta parte variabila, care iti ofera libertatea si posibilitatea de a face ori aceleasi alegeri ca si pana acum, ori alte alegeri ca pana acum.
Eu cred ca o relatie profunda si armonioasa se realizeaza firesc dupa ce ai depus niste eforturi. E ca si cand te duci in gradina si spui: azi vreau morcovi (respectiv o relatie profunda). Ok, dar morcovii nu vor creste singuri si nici pamantul nu se sapa singur si nici nu se uda singur. Ma gandesc ca la fel e si intr-o relatie: nu pica totul para malaiata in gura lui natafleat. Telenovela si romanul de dragoste sunt pe pelicula si pe hartie. In viata reala e nevoie de actiune, de sentimente imparatasite, de curaj sa te afirmi intr-o relatie fara a-l strivi pe cel de langa tine, de sinceritate cu tine insuti si cu cel de langa, de o atitudine suportiva atat cu tine cat si cu cel de langa si de multe altele. Toate astea suna foarte frumos, dar ca sa le transpui in realitate nu e suficient doar sa te nasti, sa cresti in mod natural si te trezesti intr-o relatie de vis. Sau...in fine, la mine nu s-a intamplat asa!!! Orice relatie buna si sanatoasa din toate punctele de vedere trebuie sa creasca, sa se matureze iar cresterea si maturarea iau timp, efort si uneori chiar si suferinta. Acolo unde suferinta este minima si rezultatele sunt satisfacatoare, probabil e si foarte multa munca cu sine insusi si multa intelepciune.
Viceversa: poti avea o relatie profunda dar nesatisfacatoare, nearmonioasa. Parca n-as dezvolta asa mult subiectul, pentru ca intuiesc ca e cunoscut multora. Tipul asta de relatie este din pacate o experienta mai cunoscuta decat o relatie profunda si satisfacatoare.
Cat priveste intretinerea relatiei din caldura sentimentelor reciproce, pentru mine, o fire mai practica, cu tot respectul pentru frumosul cuvintelor, este iesit din contextul realitatii in sensul ca suna frumos dar aplicabilitatea este redusa pornind doar de la simpla premisa ca sentimentele de multe ori nu sunt reciproce (indiferent de natura lor), gradul de caldura difera de la individ la individ, difera la acelasi individ de la o zi la alta, de la an, la an. Ce te faci cand partenera/partenerul nu mai are caldura, in contextul reciprocitatii? Pleci? Fugi? Il/o dai afara doar pentru ca in secunda asta nu mai are caldura? Daca RADET-ul iti da teapa 48 de ore in toiul iernii te muti in alta casa deja incalzita? Cu singuranta nu, pe cand in relatii, de multe ori indivizii pleaca pentru ca: „nu curge apa”, „afara e frig”, „floarea soarelui” refuza sa infloreasca toamna, castravetele nu creste sub pamant si alte motive de nemultumire pe principiul afara ploua si si tu esti de vina ca mie nu-mi place ploaia.
Cam asa vad eu lucrurile, ceea ce nu inseamna ca punctul meu de vedere nu poate sa stea vertical sau orizontal alaturi de al tau
!
