Prietenul iubeste in orice vreme, iar in nenorocire el e ca un frate.” ( Pilde 17: 17 )
Se spune ca odata, intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul.
Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si, cum nu rareori se intampla, la un moment dat au ajuns sa se certe, iar unul dintre ei l-a lovit pe celalat peste obrazul drept.
Te-ai astepta ca acesta din urma sa-i fi intors si pe cel stang?
Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fata, fara sa spuna nici macar un singur cuvant, s-a aplecat si a scris in nisip:
“ASTAZI, PRIETENUL MEU CEL MAI BUN M-A LOVIT PESTE OBRAZUL DREPT.”
Si-au continuat drumul impreuna si, intr-un tarziu, au ajuns la o oaza, unde au hotarat sa faca o baie.
Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea maloasa, riscand sa fie inghitit in adanc, dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara.
Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse, cu mana inca tremuranda, cel salvat a daltuit in piatra:
ASTAZI PRIETENUL MEU CEL MAI BUN MI-A SALVAT VIATA !
Cel care isi lovise cel mai bun prieten, l-a intrebat:
- Cand te-am lovit peste obrazul drept, ai scris ce-am facut in nisip, iar acum, ca te-am salvat, daltuiesti in piatra. De ce ?
Dupa cateva clipe de tacere, cel intrebat raspunse:
- Cand cineva te raneste, fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului, de unde vantul iertarii o poate sterge; insa cand cineva iti face un bine, trebuie sa-i daltuiesti fapta in piatra, de unde nici ploaia, nici vantul n-o pot sterge niciodata.
INVATA SA -TI SCRII DURERILE PRICINUITE DE ALTII IN NISIP, IN SCHIMB BINECUVINTARILE, DALTUIESTE-LE IN PIATRA!