asa este...imi amintesc, cu fostul meu sot, obisnuiam sa-i scriu scrisori, pentru ca in felul asta aveam garantie ca ma fac auzita...ori de cate ori incercam sa vorbesc cu el, o chestie care ma nemultumea, imi intorcea spatele si pleca...era ingrozitor de frustrant pentru ca nu vroiam altceva decat sa ajungem la un numitor comun...nu-mi doream sa-mi impun punctul de vedere, nu faceam istericale...vroiam doar sa discutam si sa lamurim problemele care apareau intre noi...
daca nu reuseam cu vorba...incercam cu scrisul...pacat ca nici citind nu a inteles nimic...sau poate nici nu citea ce ii scriam 
fix asa prcedam si eu cu cel pe care l-am iubit o vreme....fugea de discutii ca de dracu'. vroia sa auda numai enunturi frumoase, idilice
...si facea destule lucruri nelalocul lor ca sa fie trecute cu vederea la nesfarsit....fiindca fugea de lamuriri, ii scriam.
o parte din ce i-am spus a inteles si cred ca a realizat ca aveam dreptate caci, intr-o anumita masura, a facut eforturi... insa erau si probleme de "structura" care nu pot fi corectate prin discutii si argumente de bun simt.....asa ca am capitulat.
or fi si femei care vor sa-si impuna punctul de vedere, sa domine, nimic de zis....dar sunt destule care nu au deloc intentia asta...uneori orgoliul masculin e prostesc...
poate nici noi nu stim sa punem problema cu destula "delicatete" incat sa le protejam "cocosenia" de sorginte rurala
