Arhiva > Arhiva
Razboiul sexelor
silviu:
--- Citat din: marcutza ---nu este un razboi ci o continua miscare
--- Terminare citat ---
cam asa ceva, doamna profesoara ;D
optimus sum:
raspunzand postarii lui micaela despre punerea tuturor cartilor pe masa in utopica speranta de a obtine relatia sacra...
atunci cand nu mai ai nimic de descoperit la cel pe care-l iubesti, atunci cand nu mai ai nimic de cautat in tine insati, atunci cand totul se stie se cunoaste si se accepta , nu mai obtii decat un rai echilibrat si pustiu... atingi echilibrul absolut , si apoi ?
QED draga micaela... de asta psihologia beletristica nu face decat sa suceasca minti cu vorbe si idei frumoase..
feriti-va de capcana platitudinii...
micaela:
Opti, versatilitatea de care am vorbit ieri in treacat, nu era aceea a unui dezechilibru dinamizator :P ci aceea (cum spuneam, razand :D) a unei miscari de rotatie (in plan orizontal, cu axul vertical. Vizualizezi, da? :P) care scoate la iveala, succesiv, diversele fatzete (ca sa nu zic fetze, ca da peiorativ) ale personalitatii cuiva. Sigur ca un personaj cameleonic poate fi interesant (macar ca obiect de observatie amuzata si cercetare psihologica :D) pentru cei din jur, caci tine curiozitatea vie, dar crezi ca poate cineva “crede”cu adevarat in el? O sa zici ca increderea, “siguranta” sunt monotone si plictisitoare…poate ca da, intr-o anumita masura, dar ai idee cat confort sufletesc iti pot da? Iar dinamismul, “jocul” unei relatii pot fi intretinute si altfel, cand cei doi sunt inteligenti si au umor (pe langa altele..foarte necesare intr-o relatie “mishto” (ca sa ies din limbajul “academic” de-i deranjeaza pe unii :D)…desi e inerent sa apara si plictiseala, din cand in cand. Nimic nu functioneaza intr-o aceleratie continua….mai sunt si momente de relanti, ca e posibil sa te lase motorul daca-l fortezi permanent.
Apoi, daca e sa fii obiectiv, si versatilitatea devine obositoare, enervanta si monotona, de la un punct incolo…si daca in ceva confortabil mai ramai…din ceva si nesigur si neamuzant (caci si versatilitatea permanenta isi pierde hazul, a la longue, devenind egala cu sine, deci monotona) si neconfortabil, cu siguranta ajungi sa pleci.
De fapt, n-a infierat nimeni versatilitatea…poate ca, mai ales in lumea in care traim, isi are rolul ei…unii o au, altii nu, sau in prea mica masura….important e cum practici versatilitatea si daca nu provoci rau celor din jur. Poti fi ludic, histrionic, dar cu grija si masura…Aici e problemu’, ma-ntelegi, prietene? (observi ca am masculinizat substantivul “problema” caci voi, barbatii, stiti mai bine a le creea. :D Azi doar fac pe misandra ca de fapt nu ma simt :P)
optimus sum:
"Sigur ca un personaj cameleonic poate fi interesant (macar ca obiect de observatie amuzata si cercetare psihologica Cheesy) pentru cei din jur, caci tine curiozitatea vie, dar crezi ca poate cineva “crede”cu adevarat in el?"
si ce te face sa crezi ca lui ii pasa prea mult daca "crede" cineva in el ? poate multumirea lui este amuzamentul celor cel privesc cu amuzament...
cat despre acceleratie si relanti, insasi aceasta alternare de factori este un dezechilibru care creeaza echilibrul dorit a fi dezechilibrat...
singurul "problem" este poderatia in a creea dezechibrul si cred ca aici nu am sarit calul ...
publicitate:
caut factorul dezechilibrat care poate echilibra dezechilibrul meu interior... ofer la schimb bucuria de a te simti stabil(a) intr-un mediu instabil...
micaela:
--- Citat din: optimus sum din Sâmbătă, 18 Iunie 2011, 11:43 ---raspunzand postarii lui micaela despre punerea tuturor cartilor pe masa in utopica speranta de a obtine relatia sacra...
atunci cand nu mai ai nimic de descoperit la cel pe care-l iubesti, atunci cand nu mai ai nimic de cautat in tine insati, atunci cand totul se stie se cunoaste si se accepta , nu mai obtii decat un rai echilibrat si pustiu... atingi echilibrul absolut , si apoi ?
QED draga micaela... de asta psihologia beletristica nu face decat sa suceasca minti cu vorbe si idei frumoase..
feriti-va de capcana platitudinii...
--- Terminare citat ---
e un tip de perspectiva asupra lucrurilor corecta dintr-un anumit punct de vedere... e, din pacate, o perceptie majoritara. n-am timp si nici chef acuma sa gasesc argumentatia (dificila rau) unui alt tip de perspectiva. te-as intreba numai atat: pe cine iubesti tu cu adevarat (chiar in ciuda obisnuintelor, monotoniilor...)? pentru cine ai cele mai profunde si constante sentimente? nu pentru cei foarte apropiati si (destul de) implicit bine-cunoscuti, in profunzime: parinti, copii, buni prieteni? am mai spus si nu vreau sa repet, da' o fac ;D, adevarata iubire incepe cu buna cunoastere a celuilalt; de-abia atunci il iubesti cu adevarat pe el. pana acolo e atractie, indragosteala, vraja (si vrajeala ;D)...cand ajungi sa cunosti bine o fiinta si poti continua sa o iubesti cunoscandu-i si umbrele...putem vorbi cu adevarat de iubire
despre anti-platitudine mai vorbim. :-*
acum ma duc sa-mi vad de treburi :P
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă