ce ma enerveaza...
ar fi criminal ca iubirea sa aiba permanent intensitatea de la inceput... dar daca nici macar nu focalizezi pe un edificiu afectiv comun si te pierzi in peisaje diverse, nici nu se poate transforma in altceva, poate mai profund decat pasiunea initiala... si e trist ca asa se invata ca e "normal", sa incerci tot ce te atrage...
ispita exista, ba la tot pasul, mai ales acum de cand virtualul ne pune in contact cu infinit mai multi oameni decat in trecut....dar e bine sa-i intri in joc?
eu n-am nica nici cu ce-i care-i cedeaza accidental, nu-i judec, caci nu poti sti ce-i in fiecare, la un moment dat, oricat de "virtuos" ar fi si neabandonat instinctelor. eu am ce am cu aceia care au sansa sa-si gaseasca un om foarte potrivit, pe care spun ca-l iubesc din toata inima si l-au asteptat o viata si care n-au inteligenta sa rasplateasca acest dar prin sacrificiul renuntarii la flirt, la joaca cu focul si iesirile in peisaj, ca pe vremea burlaciei. si-apoi, raman perplecsi ca domnita nu e familiarizata cu "normalitatea" barbatului victima a instinctelor lui puternice, si ca pleaca cu tot cu norocu-i. si-apoi jeluiala si placa cu "eu pe tine te iubesc", da' prea tarziu ca ea l-a avertizat si el n-a priceput (ca-i barbat, ce vrei?) si, uite-asa, in loc sa-si pretuiasca darul, ramane un vesnic pastor de hormoni jucausi.