Arhiva > Arhiva
ZEN
janeta:
--- Citat ---pentru mine acela a fost momentul in care am inteles ca toate greutatile/tristetile/poverile pe care le avem nu ne vin de la dzeu. el exista ca sa ne ajute sa trecem prin ele.
--- Terminare citat ---
ai dreptate 100/% , jul . nimic rau nu poate veni de la dumnezeu pentru ca dumnezeu este iubire pura si intro astfel de stare nimic rau nu-si poate afla locul . si , daca ne gandim la dumnezeu ca la un parinte , putem afirma ca niciun parinte ( adevarat ) nu-si chinuie copiii .
eu asa gandesc , la fel ca tine
optimus sum:
În starea obişnuită de conştiinţă, a fi şi a face reprezintă două aspecte separate, de regulă disjuncte. O asemenea separare conduce la alienarea fiinţei umane – stare devenită acută mai ales în ultimele secole! În timp, prin eforturi sincere depuse în contul practicii Zazen, mintea şi corpul, interiorul şi exteriorul, eu şi celălalt devin unul. Această stare este denumită samadhi sau satori. În această pură stare a existenţei, insatisfacţiile şi lipsa de sens a vieţii moderne se estompează. Nu mai căutăm răspunsuri din exterior, ci ne aflăm atraşi într-o călătorie interioară spre propria noastră esenţă, starea de Buddha.
Zen ne arată că ceea ce numim în mod eronat „noi înşine” – identitatea noastră socială, nu reprezintă decât o mască sub care se ascunde adevărata noastră natură. Credinţe, opinii, prejudecăţi, educaţie sau tradiţii familiale – toate acestea nu sunt decât factori conjuncturali, instrumente necesare pentru supravieţuire şi integrarea în societate, DAR NU SUNT NOI ÎNŞINE!
optimus sum:
În ciuda acestor măşti, ceva rămâne acelaşi, mereu. Care este oare acest tărâm din noi, care se menţine stabil, etern durabil? Dacă exteriorul se află în continuă transformare, atunci, cu siguranţă, este necesar să căutăm în noi înşine. Dar – ce este acest interior al nostru? Zen ne poate ajuta să găsim răspunsul la aceste întrebări, chiar dacă Zen nu este un răspuns în sine. Poate că Zen reprezintă, de fapt, cel mai mare semn de întrebare! Zen nu ne conduce spre nici un fel de credinţă, ci insistă pe îndoiala asupra oricărui aspect general acceptat, prin convenţie socială. Dar, dacă credinţele nu sunt importante, Credinţa este totuşi o necesitate!
Zen reprezintă, am putea spune, un amplu program de regăsire de sine. El ne pune faţă în faţă cu propria negare şi regăsire a fiinţei noastre profunde, şi subliniază suferinţele emanate din ataşamente, prejudecăţi şi separare. Zen ne învaţă cum să facem paşii care ne despart de noi înşine. Zen se află în bucuria noastră, în lacrimile noastre, în fuga gândurilor şi în respiraţia care ne susţine viaţa, inconştient. Zen nu ne uită, noi uităm de Zen. A încerca să umplem vidul şi vastitatea din noi cu înţelesuri exterioare este ca şi cum am turna apă într-un ocean, pentru a-l umezi! „Unde te afli? AICI. Cât este ceasul? ACUM.”
micaela:
surpriza e ca totul e (de la) Dumnezeu; si ceea ce conventional numim bine si ceea ce conventional numim rau. Universul pare-se nu cunoaste cele doua notiuni. e informatie si energie. de aceea e important ce infrmatie emitem si cu ce intensitate (energie). daca enuntu/informatia e in forma pozitiva, raspunsul va fi la fel.
steliana:
mor de placere, desi recunosc ca ma bag doar cu un deget ... pentru inceput!
am fost impresionata de fraza ... Dumnezeu ne vrea toata inima, desi o vrea franta ...
am citit comentariile. total de acord cu teoriile exprimate.
dar ... cred ca ar trebui sa ne gandim in cel mai ascuns gand, ce facem atunci cand ne este cel mai greu ... atunci cand lacrimile ard ... atunci cand ai sufletul gol ... atunci cand nu mai ai nici o nadejde ... atunci cand ... abia atunci, ridici ochii si fiinta catre cer ...
si atunci, nu esti cel mai frant?
si atunci nu esti cel mai adevarat?
si atunci, nu esti cel mai tot ... chiar daca esti golit?
cand avem totul, daca nu atunci nu avem nimic ...
ma insel?
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă