Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Circuit Italia 18 - 26 mai
pe_jumate:
exceptional comentariu de calatorie, draga @admin! raspandesti pana aici entuzismul si incantarea..
citind dintr-o suflare, parca as fi fost si eu pe langa voi prin frumoasa si spectaculoasa Italie!
astept cu nerabdare urmarea.. ;)
ihriel:
Excelenta vacanta, multumim mult Gigi pentru tot (in special pt rabdare!), am de povestit zile intregi despre ea!
admin:
Va multumesc si eu voua, celor care ati participat. Mi-a facut placere sa calatoresc cu voi, mi-au placut serile, diminetile acelea la micul dejun cand ne adunam... Si tie ihriel, pentru ca ai fost un excelent copilot - ghid - traducator. Mi-a placut cognacul tau briana si ultima seara de povesti pe terasa de la Balaton...Brandy cu tine m-am obisnuit atat de mult in calatorii, incat cred ca in urmatorul circuit, cel de Praga o sa ma uit dupa tine daca ai coborat la micul dejun.
admin:
Exista un drum direct de la Milano la Florenta, dar am tinut mult sa vizitam alte doua orase care nu se aflau chiar in linie dreapta: Genova si Pisa. Asa ca dupa ce am parasit Milano, ne-am indreptat spre capitala Liguriei, Genova, sau Genoa cum o numesc localnicii. Am ajuns destul de repede acolo, desi ne intinsesem cam mult la micul dejun servit de o romanca cu care discutasem o jumatate de ora in engleza, pana sa descoperim ca suntem din aceiasi tara...Am lasat in urma fabulosul Milano, cu San Siro, cu Domul, cu Sforzesco, cu Scala...
Liguria este o zona de munte si mare, totul fiind construit terasat. Ce efect mai formidabil decat case si castele cocotate pe dealuri oglindindu-se in mare? Sosele serpuind printre dealuri, o vegetatie mediteraneana, o circulatie care la un moment i-a dat senzatia Brianei ca suntem ...pe contrasens. Si apare Genova, cu vile cu arhitectura inconfundabila a caselor aristocrate, cu catargele vaselor amarate in port, cu palmieri, cu magnolii gigantice inflorite....
Nu aveam nici un punct de reper, stiiam doar ca vrem sa vedem situl medieval cel mai mare din Europa. GPS -ul nu-mi lua Nuova Strada, asa ca am urmat un indicator care intuiam ca ma va conduce in zona portuara turistica. Si am ajuns exact unde trebuia; nici daca mi-as fi programat n-as fi ajuns atat de aproape de toate obiectivele; am parcat in Porto Antico, acolo unde se gaseste Acvariul, Sfera de sticla cu biotop, vasul cu vele...Nu departe, traversand bulevardul pe sub podul rutier, se ajunge la San Lorenzo, o basilica cu o arhitectura de dom in miniatura. Am continuat periplul nostru pe strazile Genovei, de departe cea mai placuta surpriza pe care am avut-o in aceasta excursie. Un oras rupt parca din alte vremuri, cu strazi pavate cu lespezi mari de piatra, cu palate, basilici, cu fresce, cariatide. Fiecare curte impresioneaza prin ce gasesti acolo; orice usa deschizi gasesti in spatele ei istorie, o istorie transmisa mestesugit prin limbajul artei. Mi-ar place tare mult sa am timpul de a sta mai mult in Genova, mi-ar place sa-i cutreier strazile, sa ma plimb pe faleza animata de o multime de oameni, sa pescuiesc in apele Liguriei. N-am ajuns la Lanterna, cel mai vechi si mai inalt far ramas in folosinta. Era pe partea cealalta a orasului la 10 km de Porto Antico si ne-ar fi luat mai bine de o ora dus si intors. Si trebuia sa ajungem la Pisa. Ne-am grupat intr-o cafenea in zona portuara, unde am baut o cafea buna si o foccacia cu masline, o bunatate...Incepuse caldura si jinduiam dupa o bere, m-am multumit insa cu o ...apa minerala, rece ca gheata. Am pornit din nou pe jos spre microbuz, pe care-l lasasem parcat in port. O parcare destul de scumpa de altfel, in jur de 2 EUR/ora.
La Pisa am ajuns dupa amiaza, am parcat intr-o benzinarie, fara insa ca cineva sa ne taxeze, asta pt ca toti erau la ...siesta. In 2 minute am ajuns in Campo di Miracoli. Poarta spre magnificul complex de marmura alba este ea insasi o adevarata opera. Multi insa trec pe langa ea, sau mai bine zis pe sub ea, fara sa o remarce. Pe partea opusa Turnului, Catedralei, Baptisteriului si a cimitirului o multime de tarabagii isi expuneau obiectele si invitau turistii sa le devina clienti. Suvoiul de oameni insa era preocupat mai mult de ce se inalta in stanga si de ceea ce zidurile ascundeau in interiorul minunatelor cladiri. Aveam putin timp la dispozitie, asa ca a trebuit sa aleg ce sa vizitez. De data aceasta m-am oprit la Camposacro, cel mai vestit cimitir din lume. Distrus aproape complet in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost reconstruit si pus la dispozitia vizitatorilor. Un bilet costa 5 EUR si iti permite vizitarea lespezilor si a sarcofagelor de marmura. Pentru a vizita intreg complexul trebuie sa platesti 20 EUR. Poti urca in turn, poti intra si vizita Catedrala si Baptisteriul. Zona verde care inconjoara dantelaria de marmura este ingrijita impecabil si vad ca rezista foarte bine la tavaleala. O multime de turisti obositi sau cautand racoarea pamantului erau trantiti pe gazonul fara nici o urma de buruiana...Am mancat o lasagna la caserola, doar incalzita si am baut o apa, mai apoi ne-am urcat in microbuz cu directia Florenta. Am ajuns la Signa, spre seara, obositi si nu prea dispusi la a iesi la o pizza. Eu am adormit bustean instantaneu, m-am trezit doar spr dimineata. Ne-am strans cu totii, dupa o raita pe la magazinele alimentare din jur, de unde ne-am realimentat cu apa (este foarte ieftina in Italia - o apa de un litru si jumatate costa doar 14 centi...) si ne-am pregatit cu sandviciuri pt excursia din Florenta. Am urcat apoi in microbuz si in 5 minute eram la gara. Am parcat, am cumparat bilete la trenul care ne ducea pana in centrul Florentei la Santa Maria Novella. Dus si intors face 3.80 EUR si aveam de strabatut drumul intre 3 statii. Pe peron am povestit un pic despre planul de vizitare, cand...am realizat ca mi-am uitat telefonul in masina, iar microbuzul il parcasem intr-o zona nu foarte circulata. Mi-a taiat tot cheful de vizitare. Trenul nu oprea in statia centrala, ci la Prato, la 5 minut e de Santa Novella. Am luat-o la picior pe o straduta lunga pana am ajuns la prima basilica. Acolo ne-am si despartit in 3 grupulete. Florenta este absolut superba, de departe orasul cel mai frumos din Italia. Domul de aici este nefiresc de bogat in sculpturi si frize, iar placajul de marmura alba, verde si rosie este ceva ce depaseste puterea de imaginatie. Inauntru insa nu este extraordinar, as putea spune mai mult impunator si marcant. Intrat acolo ai senzatia unei apasari, primesti o stare spirituala aparte, eu mi-am simtit umerii grei si parca picioarele mi se afundau in pavajul catedralei. In Florenta ceea ce m-a impresionat grozav a fost Palazzo Vechio si galeria de langa acesta. Statui de o expresivitate geniala, atat de migalos lucrate incat ai senzatia ca adapostesc fiinte....Combinatii de marmura alba si neagra, de bronz si marmura, de piatra si bronz, un complex statuar avandu-l ca personaj central pe Neptun, ma uitam impresionat, pana cand am simtit un nod in gat si pielea de gaina. Langa edificiu, un chitarist genial, Tomashevski parcurgea partituri clasice...Ecoul suntelor scoase de lovirea corzilor imi loveau timpanele in cel mai sensibil si placut posibil mod posibil. Ce priveam si ce ascultam mi-au dat o stare pe care mi-o doream prelungita cat mai mult...Doar o coreanca idioata m-a trezit din reverie, vroia sa faca o poza fara personaje...I-am explicat cat de penibila si iesita din peisaj este...
Locul insa care te marcheaza cel mai mult in Florenta este Basilica Santa Croce, locul unde sunt inamormantati Galileo Galilei, Marconi, Rossini, Michelangelo...Dante Aligheri are si el un loc de veci acolo, dar trupul ii este ingropat in alta parte. Ziua cu vizitarea Floentei s-a terminat cu o masa la Foffo, un local unde o familie de romani gateste si serveste. Am mancat cea mai buna salata de fructe de mare si asta din partea casei. Spagheti carbonara si peste spada la gratar. Ce delicios totul! A da si era sa uit: doua beri si un limoncelo din partea casei. Ne-am retras apoi fiecare in camera, savurand ziua pe care o petrecusem in leaganul renascentismului....
admin:
Sa continui, cred ca mai am ceva timp la dispozitie...
Ufizzi, Pitti, Ponte Vechio au ramas doar amintiri. Imortalizate in fotografii, dar deocamdata doar amintiri. Dimineata, ne-am asezat din nou bagajele in microbuz si am realizat ca volumul lor a crescut considerabil. Efectul shopping-ului se facea simtit. Am plecat de dimineata din Signa, iar primul popas a fost intr-o benzinarie unde am mancat fiecare cate un sandvici, cate un mar...Apoi primul oras din program: Padova. Am urmat semnul San Antonio, iar masina m-a dus pana intr-o parcare cu plata destul de mare sa fii sigur ca gasesti oricand un loc. Pretul: 2 EUR/ora, cu totul a fost 8 EUR. pentru ca am ramas mai mult la Padova. San Antonio este superba pe interior, oricine ii trece pragul va ramane incantat si marcat de ce vede. Zona de sanctuar si cea de inchinare si rugaciune la acest sfant al saracilor sunt broderii in marmura, metal, lemn si piatra. Se spune ca Antonio avea puterea de a gasi obiecte pierdute, iar aceasta calitate a fost transmisa peste veacuri. O multime de poze si biletele a celor care cer si spera in ajutorul lui San Antonio...Plecam spre ghettou in speranta ca vom putea ajunge la timp pt a vedea frescele lui Giotto care decoreaza una dintre basilicele din centrul orasului. Nu reusim, era destul de mult de mers pe jos si deja tarziu. Strabatem mai mult in fuga piata de fructe, strazile ghettoului si ajungem in parcul central al orasului. O multime de statui impodobesc zona, iar un canal plin cu pesti o inconjoara. Podulete din piatra, o fantana arteziana in mijloc, racoarea pomilor, verdele gazonului. Depasim aleile parcului si ajungem in Piata Ytzac Rabin, iar de acolo pe suib arcul unei porti imense, in parcare. Ne urcam in masina, cu usil si geamurile deschise, erau 35 grade, cea mai calduroasa zi din excursia noastra. Ne resemnam ca ne asteapta racoarea Ljubljanei. Si pornim.
Ajungem pe la 19.00 la hotel, dupa un incident cu un tampitel rasisit intr-o benzinarie. Intre timp am primit scuzele Agentiei Nationale de Turism din Slovenia pe care am informat-o despre modul in care am fost tratat. Acum astept raspunsul oficial al Petrol d.d. proprietarul benzinariei cu pricina. Nu m-am suparat prea tare mai ales ca stiu cat rau facem noi romanii afara; cat de rau suntem priviti si cat s-au saturat toti de noi. Pe trebul din Signa la Florenta doua tiganci lasau biletele ca sunt sarace, ca au trei copii, ca n-au ce sa le dea de mancare. Mi-au lasat unul si la dus si la intoarcere si bineinteles ca am explodat lunadu-ma de ele si strigand cat rau ne fac noua celor care venim sa vizitam Italia si celor care merg acolo sa munceasca cinstit. S-au uitat la mine cu o manie si o suparare fara limite. O familie de italieni trecuti de a doua varsta care stateau alaturi au inteles cuvintele rusine, Europa, Romania si au inteles atitudinea mea. Mi-au zambit amar. Cat de greu iti cade cand esti pus in aceiasi oala cu tigani si borfasi, dar asta este au scris pe pasaport roman asa ca sunt de-ai nostri. Si sunt confundati cu noi.
La Ljubljana am stat in mijlocul unei zone verzi curate si ingrijite, folosita de nemti si olandezi pt campare. Rulote luxoase si vohnmobile imense erau asezate ordonat sub copacii parcului. Dimineata un autocar avea coborate scaune pliante si o multime de englezi isi luau micul dejun...campeneste. Erau toti oameni in varsta si ma uitam la simplitatea lor, la modul lor de a socializa, la placerea cu care isi sorbeau cafeau facuta la spirtiera.
Seara am petrecut-o la Castelul Ljubljana, admirand peisajul ce ni se astrnea sub priviri. O armata de fotografi profesionisti, cu trepieduri si aparate cu superobiective erau pregatiti cu imaginea deja fixata, ca nu cumva sa piarda momentul apusului, care se apropia incet, incet. Am coborat apoi in Gorki Trv, una dintre stradutele populate de localuri si cafenele. Am mancat la o terasa, unde din jur se distingeau doar cuvinte in germana si engleza. Am servit un delicios carnat alb la gratar cu garnitura de varza murata calita. Si nerezistand tentatiei am comandat un tiramizu. Nu inainte de a bea o bere rece si amara. Dimineata, un mic dejun in localul resort-ului si imbarcarea catre centru vechi al orasului. Am parcat central, pe Subotica Ulica, foarte aproape de Slovenska Ceska, bulevardul principal. De acolo in 5 minute ajungi la Ljubljca, raul care traverseaza orasul pe sub poalele dealului pe care sta cocotat castelul. Podul triplu, The Tower Hall, Catedrala, toate m-au entuziasmat. Piata de fructe ordonata si curata ca un parc parizian. Si plin de jablode, capsuni imense rosii si zemoase. Pe malul raului o gramada de terase, gelaterii, cafenele. In centru, la podul Triplu, era un festival de sport si entertainment dedicat copiilor. Si acolo s-a petrecut scena care m-a impresionat pana acolo incat mi s-a pus un nod in gat si m-am trezit cu ochii umezi. Pe o scena improvizata, un coregraf conducea un trio de balet modern, de tineri cu sindrom Down. Show-ul in sine a fost ceva pe masura a ceea ce puteau ei sa faca, dar impactul asupra tuturor celor care treceau pe acolo era teribil. O multime era adunata si aplauda efortul lor. La sfarsit bucurosi si entuziasmati de succes, au coborat de pe scena, au dat mana cu cei care ii aplaudau, faceau reverente. Cat de putin trebuie sa faci pentru ca si acesti oameni sa se simta utili, admirati, bucurosi ca traiesc. Norocul lor insa este ca s-au nascut intr-o tara normala, unde defectul cu care s-a nascut este estompat de efortul celor din jur. Si de grija lor. Cand vezi astfel de scene iti doresti sa te intorci cat mai repede in tara si sa copiezi reteta, astfel incat sa poti face si tu bine...
Strazile Ljubljanei erau pline de turisti, de localnici, de copii. Toti linistiti, firesti si interesati. Fotografiau, admirau, intrebau. La tot coltul harti, indicatoare...
Am parasit Ljubljana cu gustul amar ca nu putem fi niciodata ca ei. O tarisoara de 2 milioane de locuitori atrage de cateva ori mai multi turisti decat noi, o tara de douazeci de milioane....Dar ei si-au pastrat padurile, au 60% din suprafata acoperita de verdeata reconfonfortanta....Si-au pastrat monumentele si le-au ingrijit, le-au pus in valoare. Au construit strazi, poduri si nu au asteptat pana mai marii zilei au cumparat terenurile care urmau a fi expropiate pentru a se construi autostrazi. Di orase au iesiri peste iesiri, indicatoare foarte clare, o infrastructura impecabila. Cum sa nu-i admiri?
Drumul pana la Balaton trece prin Maribor, s-a construit si s-a dat in folosinta o autostrada noua. Stiam de acest lucru, parcursesem acest drum de 3 ori anul acesta. Dar la plecarea din Ljubljana uitasem si cum GPS-ul inca nu recunoaste acest nou drum am ajuns la ...Zagreb. Un mic ocol de 30 km, pe drumul vechi si cu viza de intrare si iesire din Croatia. Dar uite asa am adaugat pe harta calatoriei noastre si aceasta tara. Peisajul de pe autostrada este relaxant, mult mai interesant si mai bogat decat cel prin Maribor. Macar atat. La Balaton ajungem la 17.00, am tras sa fim pe zi acolo. Repede la magazin, apoi la Sandor, terasa pe care mancam, fermecat de bucataria ungureasca, in concediile de acum 16-17 ani. Si coincidenta, pensiunea la care am stat Marina Panzio era pe aceiasi strada pe care statusem prin 94: Erkel Ferenc! N-am mai recunoscut mare lucru. Casele de vacanta de pe atunci au fost daramate, hoteluri si pensiuni luxoase lunadu-le locul. Ne-am plimbat seara pe faleza lacului, care agitat adusese la mal cateva anghile moarte. Chiscurile, discotecile, hard rock bar-ul fara ferestre au disparut. Un parc dichisit (parca prea aranjat...) este acum acolo.... Seara am petrecut-o in curtea pensiunii, la un pahar de Tokaji. Nu ne venea sa credem ca totul a trecut atat de repede.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă