de-aia era "una dintre cele mai evidente laturi ale cuceriririi unui partener.."
Sunt tare curioasa (la modul cel mai sincer) care sunt si celelalte tehnici (ca una din ele am vazut-o/citit-o si vad eu ca s-a si dezbatut indelung)!!!
mergind pe ideea ta, ok, putem admite ca sentimentele nu pornesc din creier, dar te asigur ca daca "ceva"-ul ala te impinge catre ionescu, este posibil sa intervina la un moment dat ratiunea sa-ti spuna stop.
Mi s-a atras atentia candva (de un "maaaare" om si mai "maare" caracter) ca am un ego rebel (in fine, ego-ul meu era rebel ca nu faceam ce zicea "marele" om). Drept urmare, "ceva"-ul ala care ma atrage catre Ionescu nu e gandit, nu e analizat. E atractie pura, SIMTITA si atat. Daca ratiunea aia smechera zice stop, nimic nu ma impiedica sa-i zic propriei mele ratiuni: zat! EU decid cand si daca imi ascult ratiunea (si culmea e ca EU-ul este simbolizat de sentimente, iar ego-ul de ratiune). Sunt domenii in viata noastra cand ratiunea este de mare folos si acele situatii daca n-au de-a face cu sfera sentimentelor, e chiar indicat sa folosim ratiunea la maximul ei posibil si sa o si dezvoltam pe cat putem.
In schimb cand ajungem in sfera sentimentelelor, cand e vorba de verbul "a simti", ideal ar fi sa facem cum simtim.
Daca ratiunea spune DA si sufletul spuna BA, indierent de alegerea facuta, una din partile individului sufera, pentru ca atat ratiunea cat si sufletul fac parte AMBELE din individ si ambele sunt importante. Si daca amandoua sunt imortante, mult mai important pentru individ este ca
ratiunea si sufletul sa poata lua decizii la unison. Asta inseamna ca ceea ce simt si ceea ce gandesc ma conduc catre aceeasi decizie, nu catre decizii contrare. Din pacate se ajunge greu la o astfel de situatie.
cu alte cuvinte, inima nu este de capul ei
Ooooooo ba da....si uneori inima poate fi atat de naravasa ca o mie de motive rationale si tot nu o pot convinge sa renunte si sa faca precum ii "dicteaza" ratiunea! Nu va vine nici un exemplu din propria voastra expeienta? La mine ar fi o groaza!!!
Daca ratiunea poate suporta cizelari, modificari updatari, adaugiri si/sau retusuri, sufletul nu le admite decat printr-o munca asidua si sustinuta timp indepungat (de obice sub indrumare) si tot schimbarea nu este considerabila.
Partea sentimentelor, a emotiilor se schimba foarte greu, pentru ca ea inmagazineaza "material" nu doar din generala, liceu sau facultate. Ea detine informatii inca din viata de dinainte de conceptie, inca din viata intrauterina, pe cand ratiunea doar exista (la timpul trecut) in stare de germene, inca neconturata.
cu toata chimia momentului, tot creierul decide - intr-o directie sau alta.
Pentru o persoana pur rationala, da, cu toata chimia momentului, tot creierul decide. Insa de pierdut nu creierul pierde, ci individul in sine. De ce? Pentru ca se priveaza de ceva net superior ratiunii: propriile-i sentimente si emotii care nu pot fi gestionate de creier/ratiune. Pot fi controlate, ca si cand ai mototoli o hartie si o arunci intr-un sertar pe care il incui mult timp. Indiferent ca pierzi cheia sau nu, la un moment dat sertarul tot va fi deschis, emotiile si sentimentele tot vor iesi si vor ajunge acolo unde le este locul. Insa ceea ce ele au pierdut isi vor cere inapoi sub o forma sau alta.
