Arhiva > Arhiva
FERICIREA ca stare de spirit
almi_gabi:
jani, eu stiu si continuarea (si tu o stii ! :) )
..."si da-mi curaj sa schimb ceea ce pot si intelepciunea sa le deosebesc!"
nu cred ca a ne accepta neputinta ne face fericiti - poate suntem catastrofe in anumite aspecte ale vietii da' asta nu inseamna ca nu avem calitatile noastre - pe acestea sa le "cultivam" si sa ne bucuram de ele
julia:
puiule, asta nu e neputinta, ci acceptarea conditiei de om.
cine a zis ca suntem invincibili?!? cine a zis ca nimic rau nu ni se poate intimpla? cine a zis ca pornim in viata cu certificat de garantie pe 100 ani?
cine a zis ca viata-i dreapta? cine a zis ca e suficient sa cer si toate se vor asterne la picioarele mele?
nimeni nu ne-a promis nemurirea sau atotputernicia sau vesnicia, nici macar la fericire nu avem aceeasi sansa, dar le consideram ca fiind dreptul nostru, meritat, atribuit si garantat prin nastere.
cind sufar (eu ca toti oamenii ultrasensibili si sufar si ma veselesc la fel de intens) imi dau seama ca pretentia ca lucrul ala sa nu mi se fi intimplat mie ma face sa sufar. ce mi se intimpla e un fapt de viata si nimeni nu-mi poate promite ca drumul meu nu are parte de asa ceva. doar eu in mintea mea ingusta imi imaginez ca ar fi trebuit sa fiu ferita de suferinta.
si dupa ce trece valul de suferinta prin mine, si ma vad la pamint cersind fericirea sau uitarea sau iertarea (dupa caz) imi dau seama ca era in avantajul meu daca munceam de la inceput sa ACCEPT lucrurile pe care nu le pot schimba si faceam eforturi in sensul asta, nu impotriva.
asta e viziunea mea, nu inseamna ca e reteta potrivita si pentru altii ...
almi_gabi:
si pe langa cele ce spui tu jul, sa fim constienti si că nimeni nu va face ceva în locul nostru - nu pot fi fericiti in locul nostru - pana la urma e o optiune personala daca ne simtim fericiti sau nu
admin:
Zaboveam zilele trecute cu gandul la cat de putin ai nevoie sa te simti bine, sa te bucuri, sa fi fericit. Am avut cateva zile de nostalgie si aduceri aminte. Si mi-am reamintit de zile fericite din viata.
Acum vreo 35 de ani eram intr-o excursie cu clasa si eram cazati undeva la marginea Timisoarei, parca Padurea Verde se numea locul, iar motelul ceva asemanator. Nu stiu daca mai exista, nu stiu daca locurile mai arata azi la fel. Era acolo si un strand, de fapt mai mult un bazin plin de matasea broastei si plante de apa. Eram intr-o stare de frenezie extraordinara, era seara, iar pe terasa motelului se canta Santana. Cred ca bausem o bere, mai si iubeam, simteam ca toata lumea e a mea. Am realizat atunci si am putut foarte clar defini starea de fericire. Si am stiut ca acea zi o sa mi-o aduc aminte toata viata.
Fericirea este creata intr-un context de factori, nu este suficient un singur element sa zici "gata, am castigat la loto sunt fericit!" este nevoie cate putin din fiecare. In seara aceea calda de vara iubeam, eram inconjurat de prieteni, muzica ma emotiona, eram tanar, lipsit de griji..... Deci un cadru. Nici unul dintre elemente nu era determinant sau foarte puternic. Era din toate cate putin.
Si acum sunt la fel, imi trebuie foarte putin sa fiu fericit, insa de arareori regasesc toate elementele care-mi genereaza starea aceasta minunata. Am avut cateva momente fericite in Singles Camp si care cu siguranta am sa le tin in suflet si minte multi ani de-acum incolo. Am fost fericit cand Capsuna a scris prima, pe forum: "cioc - cioc, este cineva aici", cand m-am intalnit cu cei mai vechi dintre voi in acele extraordinare prime tabere SC, in croaziera de anul trecut din Budapesta, am fost fericit pe pontonul de plecare din Delta anul trecut, am fost fericit anul acesta la Florenta, am fost fericit iar cum doua saptamani inotand in apele minunate ale unui golf din Adriatica. Sunt oameni aici impreuna cu care am trait aceste clipe fericite, le sunt recunoscator pt acele momente minunate si le port pretuirea mea in alaiul si galerie de prieteni apropiati.
Poate am fost foarte nostalgic si sensibil zilele acestea, am vrut insa sa-mi astern aici gandurile asa cum le-am avut. Peste cateva zile cu siguranta nu ar mai fi la fel.
silviu:
da, padurea verde... nu stiu nici eu cum mai arata acum, dar prin '88 - '89 arata bine. mergeam des in delegatii la timisoara si de multe ori am fost cazat in casutele din acel popas turistic. si pentru ca ma imprietenisem cu o unguroaica din oras, deplasarile astea in interes de serviciu erau o adevarata placere :)
intr-adevar, pentru a fi fericit ai nevoie de putin: sa ai 25 de ani, o delegatie si o unguroaica ;D
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă