Oare nu cumva, memoria selectiva (creierul nostru are tendinta de a-si reamini numai partile bune) ridica pe un piedestal calitatea relatiei? interogatia mea este sincera.
Mica, am incercat de multe ori, vorbind cu mine insami, de cand sunt singura, sa ii "innegresc" imaginea, pentru a suporta mai usor pierderea.... zicandu-mi ca, iata, in fond, a avut defectele alea si alea, etc.... nu a mers... mi-a fost rusine de aceste incercari... m-am mustrat singura (ca sa ma exprim elegant, caci de fapt mi-am zis vorbe nu prea gingase)... sigur, nu a fost perfect, DAR...a fost perfect ptr. mine !... si, cand mai povestesc prietene despartite diverse faze din experienta lor, ma simt de multe ori stanjenita (Doamne, ce-am facut sa merit, prin contrast, pe cineva atat de minunat ??) Repet, poate ca daca el era sotul tau sau al altei prietene, ar fi fost alt fel de relatie, poate chiar esuata, who knows ??DAR, pentru mine, a fost incredibil de bine !! sigur, nu permanent, caci o relatie e vie, e cu suisuri si coborasuri, va ziceam ceva si despre vase comunicante, nu este apa statatoare, ci mereu curgatoare, dar nu in acelasi sens... ce mi-a placut mie mult, este ca n-am ajuns niciodata la starea aceea de blazare, de "gata, m-am saturat !" pe care am vazut-o atat de des, noi mai bine ne ziceam ce nu era OK si celalt chiar auzea ! n-am ajuns niciodata la lehamitea aia ce apare la multe relatii mai cu vechime...
NU am retete, am multe, multe necunoscute in ceea ce priveste o relatie, dar...cred ca am avut f.mult noroc...