Arhiva > Arhiva
Nostalgie
janeta:
--- Citat ---frumoase amintiri mai ai janet!
--- Terminare citat ---
cand te vei pensiona ai sa vezi ca si tie iti vin in minte tot felul de amintiri frumoase si tot ce va trebui sa faci este sa le pui pe hartie 9 ori comp ) :D
multam pt apreciere , dar cred ca toti suntem asa . numa` ca unii vorbesc mai mult ca altii ( asa ca mine ) :D
--- Citat ---jani, ramane valabila oferta - cand te apuci de scris - vin la lansarea cartii :D
--- Terminare citat ---
nu vrei mai bine sa povestesc eu si sa o scrii tu ? si vin si eu la lansare :D
steliana:
jane, este extraordinara povestea ta. intamplare asemanatoare am si eu cu fostul meu catel bruno, pe care si acum il visez.
este greu de spus unde am putea scrie aceste amintiri ...
se spune ca amintirile triste sa le scriem pe nisip pentru ca vantul sa le poata lua ...
cele placute ... sa le cioplim in piatra pentru ca ele sa dureze o viata ...
fortuna777:
--- Citat din: steliana din Duminică, 10 Iulie 2011, 19:13 ---
se spune ca amintirile triste sa le scriem pe nisip pentru ca vantul sa le poata lua ...
cele placute ... sa le cioplim in piatra pentru ca ele sa dureze o viata ...
--- Terminare citat ---
ce bine ar fi sa fie asa :)...oricum foarte frumos spus :-*
janeta:
jul , ai spus ceva vesel ? incerc .
s-a intamplat prin `72 , pe cand facusem si eu cam 17 anisori si incepusem sa seman ceva mai mult cu o femeie si din ce in ce mai putin cu slabanoaga baietoasa cu aspect de refugiat din Burkina Faso , de pana atunci . schimbarea asta a inceput sa fie observata si de flacaii intalniti in diverse imprejurari si as minti daca as spune ca nu-mi placeau ocheadele lor . numai mamei nu-i prea convenea situatia pentru ca telefonul suna suspect de des si , inainte sa raspund eu ea se repezea ca un uliu si se stropsea in receptor scurt si apasat :" janeta invata , nu poate vorbi acum " chiar daca eram in mijlocul vacantei de vara .
intruna din zile am avut un spectacol la casa de cultura din Magurele ( va mai spusei ca am fost cativa ani intro echipa de teatru studenteasca ) si acolo am cunoscut un baiat frumusel , curatel si , mai ales , inalt . treaba asta cu inaltimea era un criteriu de selectie foarte exigent in ceea ce ma privea deoarece pentru vremea aceea a avea 1,74m insemna sa fi ceva mai sus peste media inaltimii fetelor de atunci . in fine , ne vazuram , ne placuram , i-am dat numarul de telefon si timp de cateva zile am pazit aparatul telefonic mai ceva decat era pazit tezaurul national . nu de alta , dar mama era in concediu si stiam ce repertoriu avea in domeniul convorbirilor telefonice care nu-i apartineau .
dupa vreo trei zile iaca si flacaul nostru iesit proaspat dintrun examen ca ma suna si ma invita la o pizza . am fixat ora si locul intalnirii si dupa ce am pus receptorul jos am intrat intro mare , foarte mare panica . aoleo , pizza... ce ma fac , cum ma descurc ? pe cine sa intreb ?
vedeti voi , banala pizza de azi era pe atunci ceva de care multa lume din romania comunista ( printre care si eu ) nu auzise . in bucuresti exista un mic bistro deschis nu de mult timp si care era singurul unde se servea pizza , alaturi de un pahar de dubonnet ( un soi de aperitiv pe baza de vin ). ca atare , localul aflat pe fostul bulevard al republicii aproape de facultatea de drept era cat se poate de frecventat si aglomerat si trebuia sa fi un as in ale descurcatului ca sa prinzi o masa libera . toate astea mi le-a spus baiatul ala la telefon , cu rugamintea sa nu intarzai pentru ca el va merge mai devreme ca sa obtina o masa .
doamne , ce de sentimente contradictorii pe sufletul meu... pe de o parte emotia intalnirii asteptate , pe de alta parte teama de ceva necunoscut combinata cu frica de a nu ma descurca , iar peste toate eterna intrebare : cum sa arat cat mai bine ?
asta cu aratatul bine am rezolvat-o iute cu ajutorul unei vecine , fosta coafeza iesita la pensie si care era hair stilista mea de ori cate ori situatia o impunea . doamna cu pricina era o adevarata comoara pentru ca era detinatoarea unui drot , un fier rotund ca un cleste care se punea pe aragaz la incins si cu ajutorul caruia se faceau buclele ...atunci cand nu era prea tare inrosit si parul nu iti ramanea pe el . am avut noroc , parul mi-a ramas intact si foarte buclat , am dat iama prin pudra si parfumul mamei ( "velur" ii spunea ) si asa titirisita , cu inima cat un purice am purces catre localul cu pricina .
pe drum am facut tot felul de scenarii ba ca sa spun ca eu nu pot manca pizza ca imi face rau , ba ca sa zic ca eu am meci ( jucam volei ) a doua zi si ca inainte de meci nu obisnuiesc sa mananc nimic , ba ca aia ori ailalta , adevarul e ca pana am ajuns am uitat tot ce-mi propusesem ca motivatie a refuzului si cand l-am mai si vazut pe el cum se ridica de pe scaun sa ma intampine nu mai stiam nici cum ma cheama . buna , buna , ce mai faci ? bine... tu ? la fel... si tot asa pana cand...pana cand am vazut ospatarul ca se indreapta spre masa noastra cu cele doua pizza si paharele de dubonnet. in acel moment mi-a venit inspiratia salvatoare . am aprins repede o tigara, cu gandul sa vad cum procedeaza flacaiasul ala mai umblat prin lume decat mine , in privinta modului in care se manca pizza . zis si facut , eu aprind tigara , chelnerul ne pune pizza pe masa iar eu il invit pe el sa nu ma astepte sa termin tigara ci sa se apuce de mancat pentru ca ( miloasa , deh ) e flamand dupa orele de examen . ma asteptam la nu stiu ce tacamuri sofisticate , dar cand am vazut ca e vorba doar de cutit si furculita ( si "spatele drept la masa , janeta ", cum zicea biata mama fara sa-i foloseasca ) aproape ca am pufnit in ras usurata de faptul ca nu aveam cum sa ma fac de bacanie . nu aveam ? haida de ...ba am avut si inca cum pentru ca , bagand eu in gura primul dumicat de pizza am simtit ca-mi ia gura foc , dar un foc din ala mistuitor care s-a dus apoi in jos pe esofag luand in drumul lui tot stratul epitelial al acestuia . cu ochii deja umpluti de lacrimi si amenintand sa iasa din orbite am intins mana dupa paharul de dubonnet pe care l-am dat peste cap mai abitir ca o veritabila natasha si , pentru ca focul ala nu se dadea stins , am luat si paharul celalalt aruncandu-l cu aceiasi viteza dupa primul . si parca nu era vocea mea aceea cu care l-am rugat pe flacaul ramas interzis cu privirile pironite la fata mea , sa dea fuga si sa-mi aduca de la bar inca un pahar pentru ca...e foaaaarteee buuuun . s-a dus , saracul , ce sa faca ( desi separat , paharul de dubonnet costa al dracului de mult ) si a venit la masa cu teama in suflet , cred , ca-l voi termina la fel de repede ca pe celelalte doua .
inutil sa mai spun ca restul de pizza a ramas neatins in farfurie provocandu-i inca o nedumerire baiatului ramas tacut pana la sfarsitul mesei ( a lui , nu a mea ).
cand am plecat de la local , ne-am plimbat putin pe bulevard , dar se vedea clar pe el ca doar politetea il mai retinea .
nu l-am mai vazut de atunci niciodata si nici nu pot spune ca mi-as mai fi dorit.
nenorocitul , comandase pizza pepperoni cu adaos de ardei iute , iar eu am o mare sensibilitate la gustul piperat . adica nu manac aproape deloc iute . in plus mai era si foarte fierbinte dar , felul in care a mancat el , nu mi-a dat de niciun fel de inteles asta. de aici vulcanul din gatlejul meu si stupoarea de pe fata lui . :D
janeta:
steli , daca as putea eu as pastra fiecare amintire semnificativa fie ea vesela ori trista pentru ca , unite , aceste amintiri inseamna de fapt insasi viata mea .
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă