1958 , vara in Mehedinti intrun sat cu nume de balada : Izvorul Anestilor . singura mea vara cu tata la tara .
intro margine de sat exista un izvor care curgea printr-o cismea in forma de gura de leu si de unde tot satul lua apa proapata si atat de rece incat degetele aproape ca prindeau promoroaca si se lipeau de ulcior . in timp ce satenii stateau de vorba asteptand sa li se umple vasele ,noi copii , ne urcam pe un morman de nisip ce avea in capat pamant batatorit ( si care mie , plod de 3 ani mi se parea urias ) si ne dadeam drumul de acolo ca pe tobogan . ajungeam jos ingropati in nisip pana-n gat si ne trageam unul pe celalat afara repede , ca sa o luam apoi de la capat cu urcatul. si ce veselie , ce chiote pe noi sub privirile amuzate ale batranilor care , in asteptare , isi mai rasuceau cate o tigare in foaie de ziar .
o data intorsi acasa tata musai trebuia sa ma spele si sa-mi dea schimburi curate , pentru ca matusa mea , sora tatei , nu m-ar fi lasat in ruptul capului sa ma asez la masa cu nisipul inca lipit in cutele grasune de pe maini si picioare .
dupa un an parintii mei s-au despartit si mama nu m-a mai lasat sa ma mai duc in locul ala minunat , dar in sufletul meu l-am inchis si pastrat in cea mai duioasa camaruta .
am fost din nou acolo dupa 50 de ani . o alta amintire de neuitat , dar asta e alta poveste .