Cu dedicatie, pentru Mari_a... o nostalgie a mea, ca umil raspuns, adaptat la actualitate...
Iar şi Iară…Din norii de demult ai raiului prelins
Pe crupe de bastard ce-ncet cândva le-am lins
A mai rămas o rană ne-nchisă încă, dar
Al cărei cheag, din sânge, s-a transformat în jar…
Ce arde încă, dânsul, în putred dans ascuns
Din nesecat izvoru-i, dorinţi din nou mi-a uns…
N-aş mai putea să fiu ca mai demult fecioară
Nici dacă lumea toată s-ar naşte iar şi iară…
Avem cravata noastră: de-a fi repetitivi,
Chiar repetenţi, aş spune, ca păguboase firi
De pierzători de drumuri, de sfânt şi d-ideal
Pentr-o trăire scurtă şi strâmtă de banal.
De-aceea… culmea, mai abitir salvare
Găsim într-o minciună, cu cât este mai mare…
Şi totuşi chiar ne place, în sunet de fanfară
Să mai uitam că suntem: doar noi, un Iar şi-o Iară…
Înşiruind cuvinte şi-ntortochindu-ni minţi,
Iluzionând că poate suntem iertaţi cuminţi,
Nu mai vedem în noi oglinda dinainte…
Clădim… profiluri false, din proprii oseminte.
De fapt, n-am fost nicicând decât un
Iar şi-o
Iară,
Oricât revendicăm cea jalnică tiară
De pionieri în vorbe sau exhibiţionişti.
Nickname nu ai a pierde… nu ai nici ce sa rişti.
Caroline